Disability claimant’s broad dental-care demands rejected; ministries ordered to answer petitions, appeals dismissed.

Şedinţa publică din data de 12 februarie 2025

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bacău în data de 11 martie 2022 sub nr. x/2022, reclamanta A. prin curator B. a solicitat în contradictoriu cu pârâţii Guvernul României, Ministerul Sănătăţii, Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale, Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorului, Spital Judeţean de Urgenţă Bacău şi Consiliul Local Bacău Primăria municipiului Bacău - Direcţia de Asistenţă Socială a Municipiului Bacău admiterea următoarelor capete de cerere având ca obiect:

1. obligarea Guvernului României, Ministerului Sănătăţii, Casa Naţională de Asigurări de Sănătate să îi asigure (prin toate măsurile legislative dispuse în domeniul sănătăţii) decontarea în proporţie de 100% pentru toate tratamentele stomatologice realizate (cu cele mai bune materiale, instrumente şi tehnologie utilizate în prezent, deoarece are nevoie şi de inhalosedare, sedare IV sau anestezie generală) în orice clinică dentară privată/de stat, aflată sau nu în relaţie contractuală cu Casa Naţională de Asigurări de Sănătate;

2. obligarea Guvernului României, a Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale şi a Primăriei municipiului Bacău, la acordarea ajutorului de urgenţă în cuantum de 7.000 RON, în procedură de urgenţă (potrivit cererii de ajutor financiar de urgenţă înregistrate sub nr. x/12.08.2021 la Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale Agenţia Naţională pentru Plăţi şi Inspecţie Socială Bacău şi cererii de ajutor financiar de urgenţă înregistrate la Direcţia Generală de Asistenţă Socială Primăria Bacău sub nr. x/12.08.2021);

3. obligarea Guvernului şi a Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale la emiterea unui ordin al Ministrului Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale prin care să fie actualizate legitimaţiile de călătorie cu mijloacele de transport în comun de suprafaţă şi cu metroul în acord cu art. 23 din Legea nr. 448/2006, precum şi obligarea la încheierea contractului-cadru între Ministerul Transportului şi Metrorex, prin care legitimaţiile pentru persoanele cu dizabilităţi să includă şi transportul cu metroul din România, chiar dacă persoanele nu au domiciliul sau reşedinţa în Bucureşti, întrucât legea se aplică unitar, la nivel naţional, iar nu doar în Bucureşti;

4. obligarea Guvernului României, Ministerului Sănătăţii, Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorului la efectuarea unui control şi verificarea tuturor spitalelor de stat din România care acordă prin serviciile de urgenţă asistenţă medicală stomatologică de urgenţă prin serviciul UPU - stomatologie adulţi/copii privind instrumentarul şi aparatura pe care aceştia o deţin, precum şi obligarea la achiziţionarea unui aparat de inhalosedare la Ambulatoriul stomatologie adulţi - SJU Bacău;

5. obligarea Guvernului României, Ministerului Sănătăţii, Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate la soluţionarea sesizării din data de 31.08.2021;

6. obligarea Guvernului României, Ministerului Sănătăţii, Casa Naţională de Asigurări de Sănătate la înfiinţarea unui Registru Naţional al clinicilor private/de stat stomatologice, actualizat permanent, din România, care să fie pus la dispoziţia publicului interesat, clinici care efectuează tratamente stomatologice, nu doar extracţii, persoanelor cu handicap grav cu asistent personal, unele persoane neputând fi deplasate din propria locuinţă; luarea în considerare a acordării anumitor facilităţi fiscale sau de orice alt tip pentru aceste clinici cu scopul de a le stimula să se perfecţioneze, să se doteze adecvat şi să efectueze tratamente stomatologice persoanelor cu handicap grav cu asistent personal;

7. obligarea Guvernului României, Ministerului Sănătăţii, Casa Naţională de Asigurări de Sănătate la dispunerea unor măsuri privind clinicile private stomatologice din România care tratează persoane cu handicap grav cu asistent personal, ca acestea să poată încheia acorduri cu spitalele de stat pentru a le putea asista la secţia ATI în caz de sedare IV sau anestezie generală, în cazul acestor persoane, în vederea efectuării de tratamente stomatologice, caz în care decontarea s-ar face direct din bugetul de asigurări de sănătate către spitalul de stat respectiv privind serviciile ATI;

8. obligarea Guvernului României şi a Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorului la efectuarea controlului şi la soluţionarea sesizării din 31.08.2021 şi a sesizării din 04.11.2021 adresate direct Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorului;

9. obligarea Spitalului Judeţean de Urgenţă la soluţionarea cererii din data de 31.08.2021, respectiv să îi comunice următoarele: copie certificată după fişa de consultaţii UPU stomatologie adulţi SJU Bacău din data de 07.07.2021 unde reclamanta s-a prezentat pentru a solicita un consult de specialitate ce a fost efectuat de către dl. dr. primar dentist C.; dacă s-au dispus măsurile solicitate de a se dota cabinetul stomatologic UPU stomatologie adulţi SJU Bacău cu freze pentru dinţi mici; dacă s-a folosit turbina, ce tip de freză, denumire, dimensiune, diametru şi număr s-a utilizat şi motivul pentru care a fost utilizată respectiva freză dentară şi nu un alt tip de freză dentară în data de 30.06.2021;

10. obligarea Consiliului Local Bacău Primăria municipiului Bacău-Direcţia de Asistenţă Socială a Municipiului Bacău să soluţioneze cererea din data de 31.08.2021;

11. obligarea pârâţilor Guvernul României, Ministerul Sănătăţii, Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale, a Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate şi a Spitalului Judeţean Bacău, la plata în solidar a daunelor materiale în sumă de 520.000 RON, valoarea actualizată la cursul euro fiind de 104.000 euro (4000 euro/pe implant/pe dinte, pentru 26 dinţi) şi a daunelor morale de 100.000 de RON, actualizată cu indicele de inflaţie al BNR, pentru repararea prejudiciul material şi moral suferit;

12. obligarea pârâţilor în solidar la plata cheltuielilor de judecată actualizate cu indicele de inflaţie al BNR.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin încheierea din 16 decembrie 2022 Curtea de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a respins excepţia necompetenţei generale a instanţelor judecătoreşti, privind soluţionarea capetelor de cerere nr. x, 5, 6 şi 7 din cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A., prin curator B., în contradictoriu cu pârâţii Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorului, Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, Consiliul Local Bacău - Direcţia de Asistenţă Socială a Municipiului Bacău, Guvernul României, Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale, Ministerul Sănătăţii şi Spitalul Judeţean de Urgenţă Bacău.

De asemenea, a admis excepţia necompetenţei materiale a Curţii de apel Bacău privind soluţionarea capetelor de cerere nr. x şi 10 din cererea de chemare în judecată şi nr. 4 din completarea la acţiune, a disjuns aceste capete de cerere şi a declinat competenţa privind soluţionarea capetelor de cerere nr. x şi 10 din cererea de chemare în judecată şi nr. 4 din completarea la acţiune în favoarea Tribunalului Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Prin încheierea din 7 aprilie 2023 Curtea de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a respins excepţia nulităţii cererii de chemare în judecată excepţie invocată de către pârâtul Guvernul României, a respins excepţiile inadmisibilităţii, lipsei calităţii procesual pasive şi a lipsei de interes invocate de către pârâtul Ministerul Sănătăţii, a respins excepţia lipsei calităţii procesual pasive a pârâtei Autoritatea Naţională pentru protecţia Consumatorului, a admis excepţia lipsei calităţii procesual pasive a pârâtei Casa Naţională de Asigurări de Sănătate cu privire la capetele 1, 4, 6 şi 7 din cererea de chemare în judecată şi a respins aceste capete de cerere formulate în contradictoriu cu pârâta Casa Naţională de Asigurări de Sănătate ca fiind introduse împotriva unei persoane fără calitate procesual pasivă.

Prin încheierea din 24 noiembrie 2023 Curtea de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis, în temeiul art. 258 C. proc. civ. raportat la art. 255 C. proc. civ., administrarea probei cu înscrisuri, respingând administrarea probei cu martori şi proba cu materiale solicitată, ca nefiind utile soluţionării cauzei.

Prin sentinţa civilă nr. 145 din 29 decembrie 2023 Curtea de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a luat act de renunţarea la judecarea capătului de cerere referitor la obligarea Ministerului Muncii şi Solidarităţii Sociale la acordarea ajutorului financiar de urgenţă, a admis, în parte, acţiunea formulată de reclamanta A. - prin curator B. în contradictoriu cu pârâţii Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorului, Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, Consiliul Local Bacău - Direcţia de Asistenţă Socială a Municipiului Bacău, Guvernul României, Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale, Ministerul Sănătăţii şi Spitalul Judeţean de Urgenţă Bacău, a obligat pârâtul Ministerul Sănătăţii la soluţionarea sesizării din 31.08.2021, a obligat pârâta Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorului la soluţionarea sesizării din 4.11.2021, a respins în rest acţiunea astfel cum a fost completată ca neîntemeiată şi a obligat pârâţii Ministerul Sănătăţii şi Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorului să plătească reclamantei câte 15 RON cheltuieli de judecată.

3. Recursurile exercitate în cauză

3.1. Reclamanta A. -prin Curator B. a declarat recurs împotriva sentinţei civile nr. 145 din 29 decembrie 2023 şi a încheierii din 07 aprilie 2023 şi a încheierii din 24 noiembrie 2023 ale Curţii de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Recurenta-reclamantă A. a iniţiat acţiunea la Curtea de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ, la data de 11 martie 2022, având ca obiect neacordarea asistenţei stomatologice gratuite, decontate 100%, în contextul distrugerii premolarului 15 la Cabinetul Stomatologic din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Bacău. Situaţia factuală relevă că, în ciuda suferinţei cauzate de Sindrom Down şi a necesităţii urgente de tratament, autorităţile centrale şi judeţene au refuzat soluţionarea cererilor sale, invocând lipsa solicitărilor anterioare pentru tratamente stomatologice gratuite, deşi aceasta a fost nevoită să apeleze la cabinete private. Această situaţie a condus la distrugerea completă a premolarului, cu afectare până la nivel osos, punând chiar în pericol viaţa pacientei.

Recurenta evidenţiază faptul că, de la 30 iunie 2021 până în prezent, nu i s-a acordat niciun decont pentru tratamente stomatologice, iar situaţia financiară a familiei este extrem de gravă: mama are pensie de invaliditate redusă, bunicul este paralizat şi imobilizat la pat, iar familia paternă nu este prezentă. Instanţa de fond, prin sentinţa nr. 145/29.12.2023, a recunoscut dreptul recurentei la tratament stomatologic gratuit, fiind persoană cu handicap grav, încadrată în grad de handicap şi cu decizie medicală de invaliditate I.

Din punct de vedere legal, dreptul la tratament stomatologic gratuit este garantat prin Legea nr. 448/2006, republicată, iar pentru persoanele cu Sindrom Down, echivalate medical cu tulburări din spectrul autist, serviciile specializate integrate, inclusiv tratamentele stomatologice, sunt reglementate prin Legea nr. 151/2010, cu modificările aduse prin Legea 405/2023. Aceasta prevede furnizarea serviciilor de sănătate, educaţie şi sociale de către echipe multidisciplinare, incluzând stomatologi şi alţi specialişti relevanţi, şi reglementează normele metodologice de aplicare elaborate de Ministerul Sănătăţii şi Casa Naţională de Asigurări de Sănătate.

Recurenta subliniază că, deşi legea prevede clar dreptul la tratament stomatologic gratuit pentru persoanele cu tulburări din spectrul autist şi handicap grav, aplicarea normelor metodologice a fost întârziată peste şase ani, ceea ce a condus la o neacordare efectivă a serviciilor timp de 9 ani, dacă se va continua neglijenţa instituţiilor implicate. Aceasta constituie un abuz administrativ şi o încălcare a drepturilor fundamentale ale persoanelor cu handicap, justificând recursul formulat împotriva deciziilor şi refuzurilor autorităţilor competente.

Recurenta-reclamantă A. solicită obligarea autorităţilor la plata daunelor materiale şi morale în cuantum de 1.000.000 RON fiecare, actualizate cu indicele de inflaţie al BNR, ca reparare a prejudiciului cauzat de neacordarea asistenţei stomatologice gratuite pentru premolarul 15, distrus la UPU Stomatologie SJU Bacău. Aceasta se bazează pe prevederile Legii nr. 448/2006 privind drepturile persoanelor cu handicap şi ale Legii nr. 151/2010, actualizată prin Legea 405/2023, care garantează persoanelor cu tulburări din spectrul autist şi Sindrom Down accesul la servicii stomatologice specializate, integrate şi decontate 100%.

Din perspectiva dreptului civil, orice prejudiciu, material sau moral, dă naştere obligaţiei de reparaţie (art. 1381 şi art. 1349 noul C. civ.). Prejudiciul material constă în cheltuielile efectuate pentru tratamente stomatologice private, transport, planuri de tratament şi alte investiţii medicale directe, fiind deja documentat prin devize şi facturi, însumând aproximativ 7.000 RON pentru tratamentul premolarului 15, echivalent 1.428 euro, fără a include alte cheltuieli curente pentru menţinerea sănătăţii şi tratamentelor asociate. Prejudiciul moral este justificat prin suferinţa fizică şi psihică cauzată de pierderea ireversibilă a premolarului, trauma emoţională şi stresul generat de lipsa accesului la tratamente stomatologice gratuite, situaţie agravată de condiţiile speciale medicale ale recurentei (hipodonţie, microdonţie, necesitatea inhalosedării sau sedării IV, afecţiuni asociate precum osteopenie, hipotiroidie, platfus, maladia Osgood Schlatter, obezitate).

Jurisprudenţa confirmă că pierderea unui dinte poate constitui infirmitate permanentă şi daune morale, mai ales când funcţia masticatorie este ireversibil afectată şi nu poate fi corect restaurată prin protetica mobilă, aşa cum reiese din certificate medico-legale şi rapoarte de expertiză. Noul C. civ. recunoaşte că prejudiciile nepatrimoniale, chiar dacă incomensurabile, pot fi compensate financiar, cu respectarea principiului reparaţiei şi proporţionalităţii (pretium doloris), iar practica judiciară românească şi deciziile Curţilor de Apel au confirmat plata de despăgubiri în cazuri similare.

Recurenta subliniază că refuzul instituţiilor de stat de a acorda tratamente stomatologice specializate şi gratuite timp de 3 ani a generat atât un prejudiciu material cert şi determinat, cât şi un prejudiciu moral semnificativ, justificând solicitarea de daune în valoarea menţionată, pentru a acoperi cheltuielile efectuate, suferinţa fizică şi psihică, pierderea şanselor medicale şi presiunea psihică continuă.

Reclamanta arată că Guvernul României şi instituţiile subordonate - Ministerul Sănătăţii, Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, Ministerul Muncii şi Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorului - au încălcat drepturile sale fundamentale, inclusiv dreptul la sănătate, integritate fizică şi psihică, protecţie specială ca persoană cu handicap şi dreptul la un nivel de trai decent. Aceasta solicită instanţei să oblige autorităţile să asigure decontarea integrală a tratamentelor stomatologice, inclusiv cu sedare IV sau anestezie generală, în orice clinică publică sau privată, şi să efectueze controale şi achiziţii necesare (precum aparatul de inhalosedare la SJU Bacău) pentru asigurarea asistenţei stomatologice de urgenţă.

În plus, reclamanta solicită repararea prejudiciului material şi moral cauzat de inacţiunea şi omisiunea autorităţilor, inclusiv pentru daune viitoare, şi arată că interesul său este legitim, determinat şi actual, iar încălcarea drepturilor sale subiective şi interesele sale legitime sunt evidente. Reclamanta se sprijină pe legislaţia naţională - Constituţia României, Legea 95/2006, Legea 448/2006, Codul administrativ - şi pe tratatele internaţionale privind drepturile persoanelor cu handicap şi drepturile omului. Aceasta menţionează şi Raportul guvernamental 2020, care arată că accesul persoanelor cu dizabilităţi la servicii stomatologice gratuite este insuficient, iar majoritatea furnizorilor privaţi nu au contract cu Casele de Asigurări de Sănătate.

În concluzie, acţiunea reclamantei este legală, întemeiată şi legitimă, obiectul acesteia fiind obligaţia autorităţilor de a asigura accesul efectiv la sănătate şi de a repara prejudiciile cauzate prin neglijenţă, inacţiune şi lipsa unei legislaţii adecvate pentru situaţia sa particulară.

3.2. Pârâtul Ministerul Sănătăţii a declarat recurs împotriva sentinţei civile nr. 145 din 29 decembrie 2023 şi a încheierii din 16 decembrie 2022 ale Curţii de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, arătând că instanţa a respins excepţia reţinând că în fapt reclamanta, contrar susţinerilor Ministerului Sănătăţii, nu a solicitat adoptarea de către pârâţi a unor măsuri legislative, ci obligarea pârâţilor la a proceda în sensul adoptării unor măsuri în temeiul dispoziţiilor legale în vigoare.

În realitate, reclamanta oferă în motivele acţiunii explicaţii asupra intenţiei sale reale. Astfel, aceasta menţionează că prin O.U.G. nr. 103/2017 s-a creat un cadru legal pentru a asigura accesul la servicii medicale stomatologice de calitate, în clinica privată, pacientei A., tot prin O.U.G. (...).

Or, adoptarea unei ordonanţe de urgenţă se realizează în conformitate cu prevederile art. 115 alin. (4) din Constituţia României potrivit cărora Guvernul poate adopta ordonanţe de urgenţă numai în situaţii extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată, având obligaţia de a motiva urgenţa în cuprinsul acestora.

Serviciile stomatologice decontate din FNUASS de CNAS prin casele de asigurări de sănătate judeţene, sunt menţionate în Anexa nr. 14 din Normele metodologice de aplicare a H.G. nr. 696/2021 pentru aprobarea pachetelor de servicii şi a Contractului-cadru care reglementează condiţiile acordării asistenţei medicale, a medicamentelor şi a dispozitivelor medicale, în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru anii 2021 - 2022, cu modificările şi completările ulterioare. Contractul-cadru multianual se elaborează de CNAS în urma negocierii cu Colegiul Medicilor din România, denumit în continuare CMR, Colegiul Medicilor Stomatologi din România, denumit în continuare CMSR, Colegiul Farmaciştilor din România, denumit în continuare CFR, Ordinul Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România, denumit în continuare OAMGMAMR, Ordinul Biochimiştilor, Biologilor şi Chimiştilor, denumit în continuare OBBC, precum şi în urma consultării cu organizaţiile patronale, sindicale şi profesionale reprezentative din domeniul medical, potrivit art. 229 alin. (2) din Legea nr. 95/2006, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

Or, având în vedere că reclamanta a solicitat modificarea unor acte normative sau adoptarea unor măsuri legislative prin ordonanţă de urgenţă, solicită recurentul casarea sentinţei şi a încheierii din data de 16.12.2022 si admiterea excepţiei necompetenţei generale a instanţelor judecătoreşti pentru capătul 1, 6 şi 7 din acţiune.

În ceea ce priveşte capătul 4 de cerere cu privire la obligarea efectuării unor acţiuni de control la toate spitalele publice şi obligarea la achiziţionarea unui aparat de inhalosedare, menţionează recurentul că necesitatea unei achiziţii publice aparţine autorităţii contractante, respectiv spitalului public, conform strategiei proprii de achiziţii publice si cu respectarea prevederilor Legii nr. 98/2016.

În concluzie, redirecţionarea cererii reclamantei din data de 31.08.2021 efectuată de Ministerul Sănătăţii spre soluţionare de către CNAS este legală şi temeinică raportat la conţinutul cererii şi prin prisma competenţelor acestei instituţii.

Pentru aceste motive solicită recurentul admiterea recursului, casarea încheierii din data de 16.12.2022, admiterea excepţiei necompetenţei materiale a instanţelor judecătoreşti, dar şi casarea sentinţei civile pentru motivele arătate şi respingerea acţiunii în contradictoriu cu Ministerul Sănătăţii.

Ministerul Sănătăţii arată în recurs că instanţa de fond a greşit atunci când a respins excepţia de necompetenţă, întrucât obiectul acţiunii formulate de reclamantă nu vizează aplicarea unor dispoziţii legale deja existente, ci, în realitate, solicită adoptarea sau modificarea unor acte normative, inclusiv prin emiterea unei ordonanţe de urgenţă. Ministerul susţine că astfel de măsuri au caracter legislativ şi nu pot fi dispuse printr-o hotărâre judecătorească, deoarece potrivit art. 115 alin. (4) din Constituţia României, Guvernul poate adopta ordonanţe de urgenţă doar în situaţii extraordinare, în care reglementarea nu poate fi amânată, iar urgenţa trebuie motivată în actul respectiv. Prin urmare, instanţele judecătoreşti nu pot obliga Guvernul sau ministerele să adopte ordonanţe sau alte acte normative.

Ministerul subliniază că serviciile stomatologice decontate din Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate sunt deja reglementate în detaliu prin Hotărârea Guvernului nr. 696/2021 şi prin normele metodologice aferente, care stabilesc pachetele de servicii şi condiţiile acordării acestora. Aceste reglementări sunt elaborate de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS) împreună cu organizaţiile profesionale reprezentative din domeniul medical - Colegiul Medicilor din România, Colegiul Medicilor Stomatologi, Colegiul Farmaciştilor, Ordinul Asistenţilor Medicali etc. În aceste condiţii, modificarea cadrului normativ privind serviciile stomatologice nu intră în atribuţiile Ministerului Sănătăţii şi nici în competenţa instanţelor de contencios administrativ.

În ceea ce priveşte capetele de cerere prin care reclamanta a solicitat efectuarea unor controale în toate spitalele publice şi achiziţionarea unui aparat de inhalosedare, Ministerul arată că asemenea măsuri ţin exclusiv de competenţa fiecărui spital public, în calitate de autoritate contractantă, conform Legii nr. 98/2016 privind achiziţiile publice. Ministerul nu poate interveni în procedurile de achiziţie, acestea fiind stabilite prin strategia proprie a fiecărei unităţi sanitare.

Totodată, Ministerul consideră că a procedat corect când a redirecţionat cererea reclamantei din 31 august 2021 către CNAS, instituţia care are atribuţii legale în materia decontării serviciilor medicale şi a elaborării contractului-cadru. Redirecţionarea s-a făcut în mod legal şi temeinic, având în vedere conţinutul cererii şi competenţele instituţiilor implicate.

În concluzie, Ministerul Sănătăţii solicită admiterea recursului, casarea încheierii din 16 decembrie 2022 şi a sentinţei civile nr. 145 din 29 decembrie 2023, admiterea excepţiei de necompetenţă generală şi materială a instanţelor judecătoreşti pentru capetele de cerere vizate, precum şi respingerea acţiunii formulate în contradictoriu cu Ministerul, ca fiind introdusă împotriva unei autorităţi necompetente şi având un obiect ce excede atribuţiilor puterii judecătoreşti.

3.3. Pârâta Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorului a declarat recurs împotriva sentinţei civile nr. 145 din 29 decembrie 2023 a Curţii de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Pârâta ANPC critică hotărârea de fond susţinând că aceasta este afectată de vicii de motivare şi de aplicarea greşită a normelor de drept material, invocând motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 C. proc. civ.

În primul rând, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., ANPC arată că hotărârea nu este corect motivată, întrucât instanţa a dispus obligarea Autorităţii la soluţionarea sesizării reclamantei din 4 noiembrie 2021 fără o analiză clară a situaţiei de fapt şi de drept şi fără a se arăta de ce această obligaţie îi incumbă direct ANPC. Instanţa nu a explicat de ce a considerat că Autoritatea centrală, şi nu structura sa teritorială, este competentă să soluţioneze petiţia.

Potrivit art. 7 alin. (1) din H.G. nr. 700/2012, ANPC are în subordine opt comisariate regionale, fiecare având personalitate juridică proprie. În speţă, sesizarea reclamantei a fost transmisă de ANPC către Comisariatul Regional pentru Protecţia Consumatorilor Regiunea Bucureşti-Ilfov, care are competenţa teritorială şi funcţională de a o soluţiona. Comisariatul a analizat cazul şi a transmis răspunsul corespunzător reclamantei la 9 februarie 2022.

În aceste condiţii, pârâta susţine că nu se putea dispune obligarea ANPC la soluţionarea sesizării, deoarece aceasta şi-a îndeplinit obligaţiile legale prin redirecţionarea petiţiei către structura competentă. Instanţa nu a motivat de ce ignoră acest fapt şi nici nu a analizat actele depuse la dosar, inclusiv adresa nr. x/15.11.2021, care dovedea transmiterea petiţiei către comisariatul regional.

De asemenea, ANPC arată că motivarea hotărârii nu respectă cerinţele art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., nefiind clar expuse considerentele de fapt şi de drept, obiectul cererii şi raţionamentul juridic care a dus la concluzia obligării Autorităţii. Se invocă jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi a Curţii Europene a Drepturilor Omului (cauza Hirvisaari c. Finlandei), potrivit cărora motivarea hotărârii este o garanţie a imparţialităţii şi a procesului echitabil, fiind necesar ca instanţa să răspundă argumentat problemelor esenţiale ridicate de părţi. În speţă, instanţa de fond nu a analizat apărarea ANPC privind competenţa comisariatelor regionale şi nici nu a explicat raporturile juridice dintre părţi, astfel că motivarea este insuficientă şi contradictorie.

În al doilea rând, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., ANPC susţine că hotărârea a fost pronunţată cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material. Instanţa a reţinut în mod eronat că sesizarea reclamantei ar avea un caracter de generalitate, deşi aceasta viza o situaţie concretă, individuală. Totodată, instanţa nu a ţinut cont de dispoziţiile art. 3 şi art. 7 alin. (1) din H.G. nr. 700/2012, care delimitează atribuţiile şi competenţele ANPC.

Autoritatea precizează că activitatea sa vizează supravegherea pieţei, controlul respectării legislaţiei privind protecţia consumatorilor şi aplicarea sancţiunilor contravenţionale, însă nu are competenţe în materia controlului medical sau a aspectelor ce ţin de activitatea unităţilor sanitare. Prin urmare, cererea reclamantei nu se încadrează în sfera atribuţiilor ANPC, iar instanţa a interpretat eronat cadrul legal.

În plus, ANPC susţine că instanţa a respins în mod neîntemeiat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, deşi din actele dosarului rezultă că petiţia a fost redirecţionată către comisariatul regional competent, ceea ce exclude responsabilitatea directă a Autorităţii centrale.

În ceea ce priveşte obligaţia de plată a cheltuielilor de judecată de 15 RON, ANPC arată că nu poate fi reţinută nicio culpă procesuală în sarcina sa, întrucât a acţionat conform competenţelor legale şi nu a refuzat soluţionarea sesizării, ci a direcţionat-o către structura competentă.

4. Apărările formulate în cauză

Spitalul Judeţean de Urgenţă Bacău, în calitate de intimat-pârât a formulat întâmpinare prin care prin care a solicitat respingerea recursului formulat de recurenta - reclamantă A. prin curator B..

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor a formulat întâmpinare la cererea de recurs formulată de reclamanta A., solicitând instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa să dispună în principal admiterea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor, iar în subsidiar respingerea cererii de recurs ca fiind nefondată.

Recurenta-reclamantă A. prin curator B. a formulat întâmpinare la recursul declarat de recurentul-pârât Ministerul Sănătăţii solicitând respingerea ca nefondat.

5. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursurilor

Înalta Curte apreciază că, în urma examinării detaliate a dosarului, a actelor depuse şi a motivării instanţei de fond, recursurile formulate împotriva sentinţei civile nr. 145 din 29 decembrie 2023 şi a încheierilor recurate nu prezintă temei pentru a modifica soluţia pronunţată.

În primul rând, în ceea ce priveşte excepţia invocată privind lipsa calităţii procesuale pasive a Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorului, Înalta Curte consideră că Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorului are competenţa legală de a soluţiona sesizările formulate de reclamantă în limitele atribuţiilor sale prevăzute de art. 3 din Hotărârea nr. 700/2012.

Recursul declarat de recurenta-reclamantă A. - prin Curator B.

Referitor la solicitarea reclamantei privind decontarea integrală a tuturor tratamentelor stomatologice în orice clinică, inclusiv în unităţi private fără contract cu Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, Înalta Curte reţine că această cerere nu se fundamentează pe norme legale aplicabile. Drepturile asiguraţilor sunt stabilite prin Legea nr. 95/2006 şi prin contractul-cadru multianual elaborat de CNAS, care reglementează condiţiile de acordare şi decontare a serviciilor medicale stomatologice. Serviciile medicale pot fi decontate numai în condiţiile prevăzute de aceste acte normative, ceea ce exclude obligaţia autorităţilor de a suporta 100% toate tratamentele în orice unitate medicală, indiferent de relaţia contractuală cu CNAS. În consecinţă, recursul din această perspectivă este nefondat.

În ceea ce priveşte capătul de cerere referitor la acordarea ajutorului de urgenţă în cuantum de 7.000 RON, Înalta Curte constată că reclamanta a renunţat la judecarea acestui capăt de cerere, întrucât suma solicitată a fost virată în cont. Această manifestare de voinţă procesuală justifică respingerea recursului.

Referitor la solicitarea reclamantei privind actualizarea legitimaţiilor pentru transportul persoanelor cu dizabilităţi, Înalta Curte reţine că modelul de legitimaţie aflat în posesia reclamantei, emis în baza Ordinului nr. 62/2007, nu poate constitui temei pentru emiterea unui nou ordin sau pentru modificarea drepturilor existente. Astfel, recursul este neîntemeiat, în condiţiile în care legea prevede aplicarea unitară a drepturilor, dar nu obligă autorităţile să emită acte noi atunci când drepturile sunt deja garantate prin norme aflate în vigoare.

Înalta Curte constată că solicitările reclamantei privind efectuarea de controale în spitale, achiziţionarea de aparatură medicală, înfiinţarea unui Registru Naţional al clinicilor stomatologice şi dispunerea unor măsuri pentru încheierea de acorduri între spitalele de stat şi clinicile private nu intră în sfera "operaţiunilor administrative" prevăzute de Legea nr. 554/2004. Conform jurisprudenţei ÎCCJ, o operaţiune administrativă reprezintă o formă procedurală prealabilă emiterii unui act administrativ, necesară pentru exercitarea unui drept sau interes legitim. În speţă, aceste solicitări nu sunt indispensabile exercitării sau protejării drepturilor reclamantei, astfel că recursul în aceste puncte este nefondat.

În ceea ce priveşte obligaţia Ministerului Sănătăţii de a soluţiona sesizarea din 31.08.2021, Înalta Curte constată că această autoritate are competenţa legală de a răspunde sesizărilor reclamantei în limitele atribuţiilor sale prevăzute de art. 16 din Legea nr. 95/2006. Redirecţionarea sesizării către CNAS nu poate substitui obligaţia Ministerului Sănătăţii de a soluţiona cererea în mod efectiv. Prin urmare, aprecierea instanţei de fond că Ministerul Sănătăţii trebuia să soluţioneze sesizarea este corectă.

Referitor la sesizările adresate ANPC în datele de 31.08.2021 şi 04.11.2021, Înalta Curte reţine că, deşi răspunsurile Comisariatului Regional au fost depuse la dosar, nu există dovezi că acestea au fost comunicate efectiv reclamantei, astfel menţinându-se obligaţia ANPC de a soluţiona cererile în limitele competenţei sale, conform art. 8 din Legea nr. 554/2004.

În ceea ce priveşte capetele de cerere referitoare la acordarea de despăgubiri materiale şi morale, Înalta Curte constată că reclamanta nu a demonstrat existenţa unui prejudiciu imputabil autorităţilor pârâte, iar cadrul legal aplicabil nu impune o răspundere pentru serviciile stomatologice care sunt decontate conform contractului-cadru şi normelor legale. Jurisprudenţa ÎCCJ arată că pentru angajarea răspunderii administrative este necesară existenţa unei fapte ilicite, a prejudiciului şi legătura de cauzalitate între acţiunea sau inacţiunea autorităţii şi prejudiciul suferit. În speţă, aceste condiţii nu sunt îndeplinite, astfel că recursurile privind despăgubirile materiale şi morale sunt neîntemeiate.

Recursul formulat de Ministerul Sănătăţii

Ministerul a susţinut că nu poate fi constrâns prin hotărâre judecătorească să emită un act administrativ, că problema invocată de reclamantă ţine de competenţa Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate şi că instanţa de fond ar fi depăşit cadrul contenciosului administrativ, impunându-i obligaţii care ar depăşi limitele rolului său legal.

Înalta Curte constată că argumentele ministerului nu pot fi primite. Instanţa de recurs subliniază că prin hotărârea Curţii de Apel nu se impune Ministerului Sănătăţii elaborarea sau modificarea unui act normativ, ci îl obligă doar să îşi exercite o competenţă administrativă legală - aceea de a soluţiona o sesizare formulată de un cetăţean.

Instanţa de fond a acţionat corect când a constatat că ministerul are obligaţia legală de a soluţiona sesizarea reclamantei, iar Înalta Curte reţine că această obligaţie nu presupune adoptarea unui act normativ nou, ci doar aplicarea legislaţiei existente. De asemenea, redirecţionarea sesizării către CNAS nu echivalează cu soluţionarea ei. Conform art. 7 alin. (3) din O.G. nr. 27/2002, autoritatea căreia i se adresează petiţia este datoare să comunice petentului răspunsul său final, chiar dacă a transmis sesizarea unei alte instituţii. Ministerul trebuia, aşadar, să informeze reclamanta asupra demersurilor întreprinse şi asupra concluziilor sale, lucru care nu a fost dovedit în cauză.

Înalta Curte mai reţine că hotărârea Curţii de Apel este complet motivată, logică şi pronunţată în limitele cadrului procesual, astfel că nu sunt incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.. Instanţa de fond a interpretat şi aplicat corect normele privind obligaţia autorităţilor de a soluţiona petiţii şi nu a încălcat nici principiul separaţiei puterilor, nici competenţa materială stabilită de Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004. Pentru aceste considerente, Înalta Curte apreciază că se impune respingerea recursului Ministerului Sănătăţii .

Referitor la recursul Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor, instanţa de recurs reţine că situaţia este similară. ANPC fusese obligată de Curtea de Apel să soluţioneze sesizările reclamantei în limitele competenţei sale legale, iar în recurs a invocat lipsa calităţii procesuale pasive, susţinând că petiţiile au fost direcţionate către comisariatul regional competent şi că instanţa nu a motivat suficient de ce a obligat instituţia centrală şi nu comisariatul. Totodată, ANPC a arătat că aspectele reclamantei privesc domeniul medical, care ar fi în afara competenţei sale.

Înalta Curte constată că aceste argumente nu pot fi primite. În primul rând, ANPC are personalitate juridică proprie şi, potrivit art. 3 alin. (1) şi art. 8 din H.G. nr. 700/2012, exercită controlul şi coordonarea asupra activităţii comisariatelor regionale. În consecinţă, chiar dacă sesizarea a fost transmisă unui comisariat, ANPC rămâne autoritatea centrală care răspunde de aplicarea legii şi de asigurarea soluţionării petiţiilor. Obligaţia legală de a asigura un răspuns motivat către petent nu poate fi evitată prin simpla trimitere a sesizării în teritoriu.

În al doilea rând, Înalta Curte observă că, deşi la dosar exista un răspuns emis de comisariatul regional, nu s-a făcut dovada că acel răspuns a fost efectiv comunicat reclamantei. Or, comunicarea către petent reprezintă o parte esenţială a obligaţiei de soluţionare, conform O.G. nr. 27/2002. Aşadar, instanţa de fond a procedat corect când a constatat că obligaţia ANPC nu fusese îndeplinită şi a dispus să fie soluţionate sesizările reclamantei în limitele competenţei legale.

Cât priveşte critica referitoare la competenţa materială, Înalta Curte reţine că instanţa de fond a făcut o distincţie clară între aspectele care exced atribuţiilor ANPC (cele strict medicale) şi cele care intră în sfera sa de competenţă, respectiv protecţia consumatorilor şi calitatea serviciilor oferite de unităţi private. Hotărârea nu obligă ANPC să se pronunţe asupra unor chestiuni medicale, ci doar să soluţioneze sesizările primite potrivit competenţelor sale. Prin urmare, critica privind lipsa competenţei este nefondată.

În concluzie, Înalta Curte reţine că ambele instituţii - Ministerul Sănătăţii şi Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor - au obligaţii legale explicite de a soluţiona petiţiile primite şi de a comunica răspunsurile către petenţi, în limitele competenţei lor materiale. Instanţa de fond s-a limitat la a constata neîndeplinirea unei obligaţii legale şi la a dispune îndeplinirea acesteia. Hotărârea Curţii de Apel este, aşadar, legală şi temeinică, iar motivele de recurs invocate de cele două instituţii nu au fost apte să conducă la modificarea ei.

Având în vedere toate considerentele de mai sus, Înalta Curte constată că instanţa de fond a procedat corect în analiza fiecărui capăt de cerere, a delimitat în mod corect drepturile efective ale reclamantei de solicitările care nu se fundamentează pe norme legale şi a stabilit măsurile corecte de obligare a autorităţilor, în limitele competenţei acestora.

În consecinţă, recursurile formulate de reclamantă şi de pârâţi se resping ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţiile lipsei calităţii procesuale pasive invocată de recurenta-pârâtă Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorului şi a insuficientei timbrări invocată de recurenta-reclamantă A..

Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă A. - prin Curator B. împotriva sentinţei civile nr. 145 din 29 decembrie 2023, a încheierii din 7 aprilie 2023 şi a încheierii din 24 noiembrie 2023 ale Curţii de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Respinge recursurile declarate de recurentul-pârât Ministerul Sănătăţii împotriva sentinţei civile nr. 145 din 29 decembrie 2023 şi a încheierii din 16 decembrie 2022 ale Curţii de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi de recurenta-pârâtă Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorului împotriva aceleiaşi sentinţe, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 C. proc. civ., astăzi, 12 februarie 2025.