Auxiliary justice staff salary equalization and uncapped sectoral reference value upheld against administrative cap

Şedinţa publică din data de 11 februarie 2025

Asupra recursului de faţă,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal la data de 24.08.2022 sub număr de dosar x/2023, reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L. în contradictoriu cu pârâţii Colegiul de Conducere al Curţii de Apel Piteşti şi Preşedintele Curţii de Apel Piteşti au formulat plângere împotriva Hotărârii nr. 13 din 19 iunie 2023 a Colegiului de conducere al Curţii de Apel Piteşti prin care a fost respinsă contestaţia formulată împotriva modului de stabilire a drepturilor salariate prin Decizia nr. 99/10.05.2023 emisă de preşedintele Curţii de Apel Piteşti, solicitând:

1. Anularea Hotărârii nr. 13 din 19 iunie 2023 a Colegiului de conducere al Curţii de Apel Piteşti prin care a fost respinsă contestaţia formulată împotriva modului de stabilire a drepturilor salariale prin Decizia nr. 99/10.05.2023 emisă de preşedintele Curţii de Apel Piteşti;

2. Obligarea pârâtului Preşedintele Curţii de Apel Piteşti la completarea Deciziei nr. 99/10.05.2023 emisă de Preşedintele Curţii de Apel Piteşti sub aspectul datei începând cu care au fost stabilite drepturile salariale acordate, în sensul acordării acestora începând cu data de 1 ianuarie 2018;

3. Obligarea pârâtului Preşedintele Curţii de Apel Piteşti la completarea Deciziei nr. 99/10.05.2023 emisă de Preşedintele Curţii de Apel Piteşti sub aspectul plăţii diferenţelor salariate pentru perioada anterioară, respectiv 01.01.2018 - 01.04.2023, în sensul că se va realiza după asigurarea fondurilor necesare în bugetele ordonatorilor de credite;

4. Obligarea pârâtului Preşedintele Curţii de Apel Piteşti la eliminarea din preambulul Deciziei nr. 99/10.05.2023 emisă de Preşedintele Curţii de Apel Piteşti a paragrafului de la pagina 3 final care stipulează că:

"Reţinându-se ca plata diferenţelor salariate, se va efectua eşalonat, după asigurarea fondurilor bugetare necesare, cu respectarea prevederilor legale în vigoare".

Prealabil, reclamanţii au precizat că au parcurs procedura prealabilă, contestând actul administrativ Decizia nr. 99/10.05.2023 emisă de Preşedintele Curţii de Apel Piteşti şi anexele la această decizie, iar prin Hotărârea nr. 13 din data de 19 iunie 2023. Colegiul de Conducere al Curţii de Apel Piteşti a respins contestaţia formulată.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 471 din data de 20 martie 2024, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a Contencios dministrativ şi fiscal a dispus admiterea în parte a cererii de chemare în judecată formulată de reclamanţi, în sensul anulării în parte Hotărârii Colegiului de conducere al Curţii de Apel Piteşti nr. 13/19.06.2023 şi obligării la modificarea în parte a Deciziei nr. 99/10.05.2023 emisă de preşedintele Curţii de Apel Piteşti, art. 1, sub aspectul datei de la care sunt cuvenite drepturile salariale, în sensul acordării acestora începând cu data de 1 ianuarie 2018, respingând în rest cererea, ca neîntemeiată.

3. Calea de atac a recursului exercitată în cauză

Împotriva acestei hotărâri - Sentinţa civilă nr. 471 din data de 20 martie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a Contencios dministrativ şi fiscal - în cadrul unei cereri comune au declarat recurs pârâţii COLEGIUL DE CONDUCERE AL CURŢII DE APEL PITEŞTI şi PREŞEDINTELE CURŢII DE APEL PITEŞTI şi, invocând motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., aceştia au solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii recurate şi, reţinând cauza spre rejudecare, să se dispună respingerea acţiunii.

În dezvoltarea criticilor lor a susţinut recurenţii - pârâţi că înlăturarea plafonării anterior datei menţionate în decizia Preşedintelui Curţii de Apel Piteşti este nelegală.

Astfel, au apreciat că sentinţa este pronunţată cu încălcarea legii, respectiv a art. 6 lit. b) şi c) din Legea nr. 153/2017, fiind incident motivul de casare prev. de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Astfel, prima instanţă a apreciat că existenţa unei hotărâri care recunoaşte drepturi salariale calculate prin raportare la VRS 605,225 RON, începând cu data de 01.01.2018, fără plafonarea prevăzută de art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017, justifică acordarea unor drepturi similare şi reclamanţilor.

Principiul nediscriminării semnifică eliminarea oricăror forme de discriminare şi instituirii unui tratament egal cu privire la personalul din sectorul bugetar care prestează aceeaşi activitate şi are aceeaşi vechime în muncă şi în funcţie, în vreme ce principiul egalităţii se reflectă în asigurarea de salarii de bază egale pentru muncă cu valoare egală.

Or, hotărârea invocată, neindicată de altfel în sentinţă, priveşte drepturi salariale cuvenite magistraţilor Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, iar nu personal auxiliar de specialitate şi conex. Or, în mod evident, nu există identitate de situaţie între cele două categorii de personal, chiar dacă ele fac parte din aceeaşi familie, potrivit legii-cadru de salarizare, prin urmare nu se justifică înlăturarea plafonării de la 01.01.2018, în temeiul principiului egalităţii şi al nediscriminării.

De asemenea, nu se poate reţine necesitatea asigurării salariului de bază la nivelul celui maxim aflat în plată, reclamanţii neavând funcţii similare celor deţinute de magistraţii înaltei Curţi.

Pe de altă parte, considerentele deciziei HP nr. 80/2023, citate de instanţă, nu sunt incidente în cauză.

Litigiul nu priveşte majorări de aplicabilitate generală recunoscute prin hotărâri judecătoreşti, valoarea de referinţă sectorială de 605,225 RON fiind recunoscută prin actele administrative anterior emise. Ceea ce se dispută este acordarea drepturilor astfel calculate, fără a fi afectate de plafonul prevăzut de art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017. Or, existenţa unei hotărâri prin care, indirect, respectiv prin considerentele unei încheieri de respingere a cererii de lămurire a dispozitivului sentinţei, a reţinut că nu sunt incidente disp. art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017 în ceea ce priveşte majorările salariale decurgând din aplicarea VRS 605,225 RON, nu justifică acordarea acelor drepturi de la 01.01.2018, nefiind vorba de o hotărâre cu aplicabilitate generală.

Deopotrivă, recurenţii mai subliniază şi că, prin Decizia nr. 2 din 19 ianuarie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 201 din 26 martie 2015, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie -Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a statuat, în aplicarea art. 2, raportat la art. 1 alin. (2) lit. e) pct. (i) şi alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, republicată, că punerea în executare a hotărârilor judecătoreşti prin care s-au acordat unor angajaţi anumite drepturi salariale nu reprezintă un tratament discriminatoriu al celorlalţi angajaţi.

Prin urmare, în condiţiile în care nu s-a făcut dovada că personal deţinând funcţii similare reclamanţilor, în sensul art. 7 lit. g) din Legea nr. 153/2017, este salarizat potrivit susţinerilor din acţiune, nu există niciun temei pentru a se reţine încălcarea, prin hotărârea Colegiului de Conducere a cărei anulare se solicită, respectiv prin decizia preşedintelui Curţii, a principiilor egalităţii şi nediscriminării.

Faţă de aceste considerente cei doi recurenţi - pârâţi solicită admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi respingerea acţiunii astfel cum a fost formulată.

4. Apărările formulate în cauză

Deşi recursul promovat de cei doi pârâţi le-a fost comunicat în termenul legal, intimaţii - reclamanţi A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L. nu au formulat apărări în cadrul unei întâmpinări, astfel cum impun dispoziţiile art. 4711 alin. (3) din C. proc. civ., incidente şi în cazul recursului, conform art. 490 alin. (2) şi art. 494 din acelaşi act normativ.

5. Procedura de soluţionare a recursului

În recurs, s-a derulat procedura de regularizare a cererii de recurs şi de comunicare a actelor de procedură între părţi, prin intermediul grefei instanţei, în conformitate cu dispoziţiile art. 486, art. 490 C. proc. civ.

Prin Rezoluţia completului învestit aleatoriu cu soluţionarea dosarului din data de 28.06.2024, a fost fixat primul termen pentru judecata recursului la data de 11.02.2025, în şedinţă publică, cu citarea părţilor, când, Înalta Curte, luând act de solicitarea recurenţilor - pârâţi, de judecare a cauzei în lipsă, considerând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt şi temeiurile de drept ale cauzei, în baza art. 394 C. proc. civ. a declarat dezbaterile închise, reţinând dosarul în pronunţare pe fondul recursului.

6. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului, potrivit prevederilor art. 496-499 din C. proc. civ.

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivul de casare invocat şi de normele legale incidente litigiului dedus judecăţii, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâţii Colegiul de Conducere al Curţii de Apel Piteşti şi Preşedintele Curţii de Apel Piteşti este nefondat, motiv pentru care urmează a-l respinge, ca atare, pentru considerentele expuse în continuare:

6.1. Situaţia de fapt relevantă:

Prin prezentul demers judiciar, reclamanţii- personal auxiliar de specialitate şi conex care îşi desfăşoară activitatea în cadrul Judecătorei Bălceşti, au solicitat anularea Hotărârii nr. 13/19.06.2023 a Colegiului de Conducere al Curţii de Apel Piteşti, de respingere a contestaţiei formulate împotriva Deciziei nr. 99/10.05.2023, obligarea Preşedintelui Curţii de Apel Piteşti la completarea deciziei anterior menţionate, în sensul acordării drepturilor salariale începând cu data de 01.01.2018 şi plăţii acestora pentru perioada 01.01.2018-01.04.2023 după asigurarea fondurilor necesare în bugetele ordonatorilor de credite, dar şi obligarea la eliminarea din preambulul deciziei a paragrafului de la pagina 3 final:

"reţinându-se că plata diferenţelor salariale se va efectua eşalonat, după asigurarea fondurilor bugetare necesare, cu respectarea prevederilor legale în vigoare."

Prin Decizia nr. 99/10.05.2023 emisă de Preşedintele Curţii de Apel Piteşti (dosarul de fond), s-a hotărât ca drepturile salariale ale personalului auxiliar şi conex (cu excepţia specialiştilor IT) din cadrul instanţelor din circumscripţia Curţii de Apel Piteşti, începând cu data de 01.04.2023, să se calculeze având în vedere valoarea de referinţă sectorială de 605,225 RON, fără a fi afectate de aplicarea prevederilor art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017, cu respectarea dispoz.art. 25 alin. (1) din Legea nr. 153/2017 şi a grilelor cuprinse în anexele părţi integrante ale deciziei.

În preambulul deciziei s-a reţinut că "plata diferenţelor salariale se va efectua eşalonat, după asigurarea fondurilor bugetare necesare, cu respectarea prevederilor legale în vigoare", fără însă a se mai relua şi în dispozitivul deciziei, art. 4 stabilind că "plata drepturilor salariale stabilite potrivit art. 1 se va efectua după asigurarea fondurilor necesare în bugetele Curţii de Apel Piteşti şi a tribunalelor arondate."

Împotriva Deciziei nr. 99/10.05.2023 reclamanţii au formulat contestaţie administrativă potrivit art. 7 alin. (1) din Capitolul VIII Anexa V la Legea nr. 153/2017, Colegiul de Conducere al Curţii de Apel Piteşti respingând contestaţia ca nefondată prin Hotărârea nr. 13/19.06.2023 (filele x).

În motivarea hotărârii s-a reţinut că nu există titlu executoriu pentru acordarea drepturilor salariale deplafonate începând cu data de 01.01.2018, titlurile executorii prezentate de personalul auxiliar de specialitate neconţinând menţiunea privind depăşirea plafonului maxim de salarizare aferent anului 2022, prevăzut de Legea nr. 153/2017.

Împotriva hotărârii organului de conducere al Curţii de apel, reclamanţii au formulat plângere la secţia de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Bucureşti potrivit art. 7 alin. (2) din Capitolul VIII Anexa V la Legea nr. 153/2017.

Instanţa de fond, prin hotărârea ce face obiectul prezentului control judiciar, a admis în parte cererea formulată de reclamanţi, reţinând în esenţă că, în ceea ce priveşte primul capăt de cerere problema care se pune în litigiu este dacă reclamanţii au dreptul la stabilirea drepturilor salariale prin raportare la VRS 605,225 RON neplafonat, începând cu data de 1.01.2018, în condiţiile în care acesţia nu deţin un titlu executoriu în acest sens.

6.2. Analiza motivelor de recurs şi a apărărilor aferente.

Înalta Curte apreciază că soluţia primei instanţe este legală, fiind împărtăşită şi de instanţa de control judiciar, pentru că reflectă interpretarea şi aplicarea corectă a dispoziţiilor legale incidente, raportat la actele ce compun dosarul.

Trecând astfel la analizarea criticilor formulate de cei doi recurenţi -pârâţi din perspectiva motivului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., instanţa de control judiciar constată că acest motiv de nelegalitate nu poate fi reţinut, în contextul în care instanţa de fond a făcut o justă interpretare şi aplicare a normelor de drept material incidente în cauză, raportat la obiectul cauzei cu care a fost învestită, considerentele primei instanţe fiind însuşite de instanţa de control judiciar, după efectuarea propriei examinări a cauzei.

Înalta Curte reţine că reclamanţii au calitatea de personal auxiliar de specialitate şi conex în cadrul Judecătoriei Bălceşti, aşadar au fost şi sunt încadraţi în muncă la o instanţă de judecată, făcând parte din familia ocupaţională "Justiţie" în întreaga perioadă în litigiu.

Salarizarea personalului bugetar a fost reglementată prin Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice. Ulterior, prin reglementări succesive, legiuitorul a intervenit pentru înlăturarea diferenţelor salariale rezultate în urma aplicării acestei legi, astfel cum a fost ea modificată prin legi anuale de salarizare. În acest sens, au fost adoptate Legea nr. 71/2015, Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 20/2016, prin care a fost modificată Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016 şi apoi Legea nr. 153/2017.

În privinţa salarizării personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, art. 1 alin. (1) şi (2) din O.U.G. nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare dispuneau:

"(1) În anul 2016, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcţiei de bază/salariilor funcţiei de bază/indemnizaţiilor de încadrare de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se menţine la acelaşi nivel cu cel ce se acordă pentru luna decembrie 2015, în măsura în care personalul îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii, şi nu se aplică valoarea de referinţă şi coeficienţii de ierarhizare corespunzători claselor de salarizare prevăzuţi în anexele la Legea-cadru nr. 284/2010. (2) În anul 2016, cuantumul sporurilor, indemnizaţiilor, compensaţiilor şi al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare, care fac parte, potrivit legii, din salariul brut, solda lunară brută/salariul lunar brut, indemnizaţia lunară brută de încadrare, se menţine la acelaşi nivel cu cel ce se acordă personalului plătit din fonduri publice pentru luna decembrie 2015, în măsura în care personalul îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii."

Acest act normativ a fost modificat şi completat prin O.U.G. nr. 20/2016, fiind introdus în textul O.U.G. nr. 57/2015 art. 31 alin. (1), cu următorul conţinut:

"Prin excepţie de la prevederile art. 1 alin. (1), începând cu luna august 2016, personalul plătit din fonduri publice care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază/indemnizaţiilor de încadrare mai mic decât cel stabilit la nivel maxim pentru fiecare funcţie, grad/treaptă, gradaţie, vechime în funcţie sau în specialitate, după caz, va fi salarizat la nivelul maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare din cadrul instituţiei sau autorităţii publice respective, dacă îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii".

Înalta Curte mai constată că potrivit prevederilor art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 492 din 28 iunie 2017, cu modificările şi completările ulterioare, "În situaţia în care, începând cu 1 ianuarie 2018, salariile de bază, soldele de funcţie/salariile de funcţie, indemnizaţiile de încadrare sunt mai mari decât cele stabilite potrivit prezentei legi pentru anul 2022 sau devin ulterior mai mari ca urmare a majorărilor salariale reglementate, se acordă cele stabilite pentru anul 2022."

După cum a reţinut Curtea Constituţională în jurisprudenţa sa, stabilirea, prin prevederile art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, a unei limite a cuantumului salariului de bază, soldelor de funcţie/salariilor de funcţie, indemnizaţiilor de încadrare care sunt mai mari decât cele stabilite, potrivit acestei legi, la nivelul prevăzut de lege pentru anul 2022 are un caracter tehnic, fără a dispune cu privire la reducerea salariilor de bază ale personalului plătit din fonduri publice. Integrate regulilor privind aplicarea etapizată a legii, prevederile legale criticate vizează reglarea în timp a disfuncţionalităţilor existente în domeniu salarizării personalului plătit din fonduri publice, prin limitarea creşterilor salariale la un nivel stabilit prin lege. O asemenea soluţie legislativă este circumscrisă scopului urmărit de legiuitor, astfel cum acesta este enunţat în expunerea de motive la Legea-cadru nr. 153/2017, şi anume acela de "eliminare a disfuncţionalităţilor salariale existente în sistemul public de salarizare", şi vizează, în ansamblu, toate categoriile de personal plătit din fonduri publice (Decizia nr. 521/2020, nr. 82/2022).

În consecinţă, Înalta Curte reţine că prevederile art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017 vizează numai drepturile salariale stabilite prin această lege, iar nu şi drepturi care sunt recunoscute în temeiul unor prevederi anterioare.

Mai mult, textul de lege menţionat priveşte situaţia în care, "începând cu 1 ianuarie 2018, salariile de bază, soldele de funcţie/salariile de funcţie, indemnizaţiile de încadrare sunt mai mari decât cele stabilite potrivit prezentei legi pentru anul 2022 sau devin ulterior mai mari ca urmare a majorărilor salariale reglementate". O atare situaţie nu poate interveni decât în procesul de aplicare etapizată a legii, care presupune acordarea de creşteri salariale ori de alte majorări salariale, conform art. 38 alin. (3)-(5), fără ca legiuitorul să fi urmărit plafonarea la nivelul stabilit pentru anul 2022 a salariilor de bază, soldelor de funcţie/salariile de funcţie, indemnizaţiilor de încadrare aflate/menţinute în plată la nivelul pentru luna iunie 2017.

Dacă legiuitorul ar fi procedat altfel, în sensul stabilirii cu valoare de principiu a plafonului maxim al drepturilor salariale, atunci norma de la art. 38 alin. (6) nu ar fi fost limitată la data de 1 ianuarie 2018 şi nu ar fi fost plasată în cadrul art. 38, după norme legale care prevedeau majorări anuale ale drepturilor salariale.

Înalta Curte constată că limita impusă de prevederile art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 vizează creşterile salariale ce decurg din aplicarea etapizată a legii, conform distincţiilor de la art. 38 alin. (3)-(5), iar nu reducerea drepturilor salariale ori neacordarea în totalitate a unor drepturi salariale, stabilite prin hotărâri judecătoreşti definitive, cum este cazul dedus judecăţii.

În acord cu instanţa de fond şi Înalta Curte reţine că prin Decizia nr. 794/15.12.2016, Curtea Constituţională a României a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că dispoziţiile art. 31 alin. (1)2 din O.U.G. nr. 57/2015 sunt neconstituţionale.

Curtea Constituţională a apreciat că, pentru respectarea principiului constituţional al egalităţii în faţa legii, nivelul maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare, prevăzut de O.U.G. nr. 57/2015, corespunzător fiecărei funcţii, grad/treaptă, gradaţie, vechime în funcţie sau în specialitate, trebuie să includă majorările (indexările) stabilite prin hotărâri judecătoreşti şi să fie acelaşi pentru tot personalul salarizat potrivit dispoziţiilor de lege aplicabile în cadrul aceleiaşi categorii profesionale, respectiv familii ocupaţionale prevăzute de Legea-cadru nr. 284/2010.

În consecinţă, în aprecierea Curţii Constituţionale, ca efect al neconstituţionalităţii art. 31 alin. (1)2 din O.U.G. nr. 57/2015, "nivelul maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare", la care se face egalizarea prevăzută de art. 31 alin. (1) din O.U.G. nr. 57/2015 (introdus prin O.U.G. nr. 20/2016), trebuie să includă şi drepturile stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătoreşti. Aşadar, personalul care beneficiază de aceleaşi condiţii trebuie să fie salarizat la nivelul maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare din cadrul aceleiaşi categorii profesionale şi familii ocupaţionale, indiferent de instituţie sau autoritate publică.

Chestiunile de ordin constituţional tranşate prin această decizie sunt aplicabile şi în prezenta cauză, în care se invocă inegalitatea de salarizare în cadrul categoriei profesionale din care şi reclamanţii fac parte, dedusă din existenţa unor hotărâri judecătoreşti prin care drepturile pretinse în această cauză au fost recunoscute unor salariaţi din aceeaşi categorie profesională.

Aşa cum a stabilit Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, prin Decizia nr. 36 din 4 iunie 2018, în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 1 alin. (51) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările şi completările ulterioare, soluţia egalizării indemnizaţiilor la nivel maxim are în vedere şi majorările şi indexările recunoscute prin hotărâri judecătoreşti unor magistraţi sau membri ai personalului auxiliar, indiferent dacă ordonatorul de credite a emis sau nu ordine de salarizare corespunzătoare.

Trebuie menţionat că hotărârile judecătoreşti prin care s-a recunoscut majorarea valorii de referinţă sectorială - care prin definiţie vizează aplicabilitatea aceluiaşi criteriu de salarizare unui întreg sector de activitate, nu vizează situaţii de fapt particulare, ci aplicarea unor prevederi legale cuprinse în acte normative, care au aplicabilitate generală, astfel cum a reţinut ÎCCJ în decizia mai sus menţionată. În aceste condiţii, devin pe deplin valabile concluziile ÎCCJ, potrivit cărora, dacă s-ar da o altă interpretare, aceasta ar fi contrară scopului şi substanţei normei, s-ar menţine inechităţile salariale în cadrul aceleiaşi categorii de personal şi, în consecinţă, ar persista discriminarea pe care legiuitorul a intenţionat să o elimine prin edictarea acestei reglementări.

Totodată, prin Decizia nr. 56 din 17 septembrie 2018, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a respins ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Curtea de Apel Cluj, secţia a IV-a pentru litigii de muncă şi asigurări sociale, cu privire la pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea chestiunii de drept în ceea ce priveşte acordarea aceleiaşi valori de referinţă sectorială pentru toţi angajaţii din cadrul familiei ocupaţionale de funcţii bugetare "Justiţie" de la data punerii acesteia în plată pentru salariaţi făcând parte din aceeaşi familie ocupaţională reţinând că practica judiciară înregistrată la nivelul instanţelor naţionale denotă o interpretare unitară a dispoziţiilor legale în discuţie (în sensul admiterii unor asemenea acţiuni), fiind valorificate, totodată, deciziile mai sus menţionate ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi a Curţii Constituţionale. Se reţine, aşadar, că începând cu 09.04.2015, personalul din cadrul familiei ocupaţionale de funcţii bugetare "Justiţie" a beneficiat de hotărâri judecătoreşti prin care drepturile le-au fost calculate prin raportare la o valoare de referinţă sectorială mai mare.

Cât priveşte perioada ulterioară intrării în vigoare a Legii cadru nr. 153/2017, în mod corect a reţinut prima instanţă că principiul a fost cel al menţinerii în plată la nivelul acordat pentru luna iunie 2017, până la 31 decembrie 2017, a cuantumului brut al salariilor de bază, soldelor de funcţie/salariilor de funcţie şi indemnizaţiilor de încadrare, precum şi cuantumului sporurilor, indemnizaţiilor, compensaţiilor, primelor şi al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut lunar, indemnizaţia brută de încadrare, solda lunară de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice, în măsura în care personalul ocupă aceeaşi funcţie şi îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii, urmând ca angajatorul să facă şi aplicarea corespunzătoare a prevederilor legislaţiei salarizării conform Legii nr. 153/2017.

Aşadar, în ceea ce priveşte perioada ulterioară datei de 01.01.2018, Curtea reţine că sunt aplicabile prevederile Legii cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice.

Referitor la data de 01.01.2018 pentru care prima instanţă a dispus obligarea la completarea deciziei în sensul stabilirii drepturilor salariale prin raportare la VRS 605,225 RON neplafonat, în condiţiile în care reclamanţii nu deţin un titlu executoriu în acest sens. instanţa de recurs constată că se impune reamintirea aspectelor de jurisprudenţă obligatorie din materia modului de stabilire a drepturilor salariale cuvenite drepturilor salariale ale personalului auxiliar de specialitate şi conex din cadrul instanţelor.

Astfel, cu privire la interpretarea dispoziţiilor art. 6 lit. b) şi c) din Legea-cadru nr. 153/2017, prin raportare la majorările salariale recunoscute prin hotărâri judecătoreşti definitive, a fost pronunţată Decizia nr. 80 din 11 decembrie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 84 din 30 ianuarie 2024, prin care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a admis sesizarea şi a stabilit următoarele:

"În interpretarea şi aplicarea unitară a prevederilor art. 6 lit. b) şi c) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, stabileşte că principiile nediscriminării şi egalităţii pot fi invocate pentru egalizarea la nivel maxim a salariilor de bază, cu luarea în considerare inclusiv a majorărilor recunoscute prin hotărâri judecătoreşti definitive, sub rezerva ca ele să aibă aplicabilitate generală la nivelul aceleiaşi categorii profesionale din cadrul aceleiaşi familii ocupaţionale".

De asemenea, a reţinut în considerente, că "atunci când instanţele judecătoreşti sunt învestite cu cereri de egalizare a unor salarii de bază prin includerea unor majorări recunoscute prin hotărâri definitive, trebuie să examineze dacă în respectivele hotărâri au fost interpretate norme de lege care au instituit majorări de aplicabilitate generală, căci numai într-un astfel de caz principiile examinate pot constitui temei al egalizării; dacă sfera lor de aplicare este însă restrânsă în beneficiul unor anumiţi destinatari ai legii, cele două principii se opun egalizării salariilor de bază ale persoanelor cărora legea nu le recunoaşte dreptul la respectivele majorări" (paragraful 82).

Prin Decizia nr. 13 din 13 martie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 401 din 10 mai 2023, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a admis sesizarea, reţinând în considerente că "dezlegările instanţei de contencios constituţional din cuprinsul Deciziei nr. 794 din 15 decembrie 2016 sunt integrate în prezent de normele de la art. 6 lit. b) şi c) din Legea-cadru nr. 153/2017, respectiv în conţinutul conceptual al principiului nediscriminării (care reclamă eliminarea oricăror forme de discriminare şi instituirea unui tratament egal cu privire la personalul din sectorul bugetar care prestează aceeaşi activitate şi are aceeaşi vechime în muncă şi în funcţie) şi în cel al principiului egalizării cu salariul maxim în plată pentru persoane din aceeaşi instituţie sau autoritate publică (în sensul asigurării de salarii de bază egale pentru muncă cu valoare egală)" (paragraful 145).

De asemenea, s-a statuat că "aceste principii funcţionează doar în ceea ce priveşte indemnizaţia lunară de încadrare, iar nu şi în privinţa celorlalte componente ale salariului lunar al personalului din familia ocupaţională de funcţii bugetare «Justiţie» şi Curtea Constituţională, relevante pentru această distincţie fiind definiţiile legale de la art. 7 lit. c), e) şi m) din Legea-cadru nr. 153/2017" (paragraful 146).

Cu privire la natura juridică a componentei salariale constând în valoarea de referinţă sectorială şi caracterul neplafonabil al acesteia, relevantă este Decizia nr. 80 din 11 decembrie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 84 din 30 ianuarie 2024, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, anterior menţionată, prin care s-a reţinut că "singurul element component al indemnizaţiei de încadrare/salariului de bază, de aplicabilitate generală, este valoarea de referinţă sectorială", aceasta fiind considerată "reper unic, de referinţă în sectorul în care este incident" (paragraful 81).

Prezintă relevanţă, din această perspectivă, şi Decizia nr. 3 din 11 martie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 422 din 9 mai 2024, precum şi Decizia nr. 4 din 11 martie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 383 din 24 aprilie 2024, pronunţate de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, în interpretarea dispoziţiilor art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare.

Prin Decizia nr. 3 din 11 martie 2024, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a statuat că "valoarea de referinţă sectorială este o componentă cu aplicabilitate generală, ce constituie un reper unic avut în vedere pentru calcularea indemnizaţiilor de încadrare pentru întregul personal al familiei ocupaţionale «Justiţie»" şi că "nivelul valorii de referinţă sectorială este acelaşi pentru toţi magistraţii şi tot personalul din sistemul judiciar, indiferent de nivelul instanţei sau parchetului la care funcţionează şi de funcţia ocupată" (paragraful 69).

Totodată, s-a stabilit că "elementul cu aplicabilitate generală în cadrul aceleiaşi familii ocupaţionale nu poate fi supus unei limitări, fiind un reper unic, constant şi invariabil, în sensul că are aceeaşi valoare indiferent de gradul instanţei sau al parchetului ori de funcţia ocupată. Cu alte cuvinte, elementul cu aplicabilitate generală avut în vedere la calcularea indemnizaţiilor de încadrare nu poate fi supus unui plafon în anumite situaţii concrete, particulare, deoarece s-ar înfrânge tocmai principiul egalităţii şi principiul nediscriminării, ajungându-se, în contra legii, la aplicarea unei valori de referinţă sectorială distincte în cadrul aceleiaşi familii ocupaţionale" (paragraful 71).

Aceleaşi statuări se regăsesc şi în considerentele Deciziei nr. 4 din 11 martie 2024, respectiv că "elementul cu aplicabilitate generală în cadrul aceleiaşi familii ocupaţionale nu poate fi supus unei limitări, fiind un reper unic, constant şi invariabil, în sensul că are aceeaşi valoare indiferent de gradul instanţei sau al parchetului ori de funcţia ocupată. Cu alte cuvinte, elementul cu aplicabilitate generală avut în vedere la calcularea indemnizaţiilor de încadrare nu poate fi supus unui plafon în anumite situaţii concrete, particulare, deoarece s-ar înfrânge tocmai principiul egalităţii şi principiul nediscriminării, ajungându-se, în contra legii, la aplicarea unei valori de referinţă sectoriale distincte în cadrul aceleiaşi familii ocupaţionale" (paragraful 82).

Edificatoare este şi Decizia nr. 55 din 13 septembrie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1102 din 19 noiembrie 2021, prin care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a reţinut că "în măsura în care în cadrul aceleiaşi familii ocupaţionale este stabilit un anumit nivel al valorii de referinţă sectorială, acesta este aplicabil întregii familii ocupaţionale, iar diferenţierea veniturilor rezultă în mod exclusiv din utilizarea unor coeficienţi de multiplicare caracteristici, care variază în raport cu funcţia ocupată şi cu celelalte criterii indicate de legiuitor. Mai mult decât atât, analiza jurisprudenţei naţionale relevă, aşa cum s-a arătat mai sus, că deja au fost pronunţate hotărâri judecătoreşti definitive, care au recunoscut dreptul magistraţilor la o indemnizaţie calculată pe baza valorii de referinţă sectorială de 605,225 RON, incidentă în cadrul familiei ocupaţionale «Justiţie» şi care îi vizează pe toţi ordonatorii principali de credite din acest sistem. Prin urmare, dacă în cadrul familiei ocupaţionale «Justiţie» există deja astfel de hotărâri judecătoreşti, indemnizaţiile de încadrare ale tuturor celorlalţi magistraţi trebuie stabilite la nivelul maxim aflat în plată, (...) pentru că hotărârile pronunţate au examinat prevederi legale cuprinse în acte normative cu aplicabilitate generală" (paragrafele 81-83).

De asemenea, prin Decizia nr. 82 din 18 noiembrie 2024 publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 67 din 28 ianuarie 2025, s-au reţinut (prg 104) următoarele:

"104. Sintetizând cele anterior expuse, reiese că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a lămurit pe deplin, prin decizii de unificare a jurisprudenţei cu caracter obligatoriu, toate chestiunile de drept relevante în soluţionarea cauzelor cu care au fost învestite instanţele de trimitere, respectiv:

- dispoziţiile art. 6 lit. b) şi c) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice se interpretează în sensul că principiile nediscriminării şi egalităţii pot fi invocate pentru egalizarea la nivel maxim a salariilor de bază, cu luarea în considerare inclusiv a majorărilor recunoscute prin hotărâri judecătoreşti definitive, dacă acestea au aplicabilitate generală la nivelul aceleiaşi categorii profesionale din cadrul aceleiaşi familii ocupaţionale;

- valoarea de referinţă sectorială reprezintă o componentă salarială cu aplicabilitate generală, reprezentând un reper unic avut în vedere la calcularea indemnizaţiilor de încadrare pentru întregul personal al familiei ocupaţionale "Justiţie", reper ce nu poate fi supus unei limitări sau unui plafon;

- existenţa dreptului salariaţilor la egalizarea indemnizaţiilor la nivel maxim, prin raportare la majorările şi indexările recunoscute prin hotărâri judecătoreşti, nu este condiţionată de emiterea de către ordonatorul de credite a unor ordine de salarizare."

Sintetizând cele anterior expuse, reiese că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a lămurit pe deplin, prin decizii de unificare a jurisprudenţei cu caracter obligatoriu, faptul că dispoziţiile art. 6 lit. b) şi c) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice se interpretează în sensul că principiile nediscriminării şi egalităţii pot fi invocate pentru egalizarea la nivel maxim a salariilor de bază, cu luarea în considerare inclusiv a majorărilor recunoscute prin hotărâri judecătoreşti definitive, dacă acestea au aplicabilitate generală la nivelul aceleiaşi categorii profesionale din cadrul aceleiaşi familii ocupaţionale respectiv că valoarea de referinţă sectorială reprezintă o componentă salarială cu aplicabilitate generală, reprezentând un reper unic avut în vedere la calcularea indemnizaţiilor de încadrare pentru întregul personal al familiei ocupaţionale "Justiţie", reper ce nu poate fi supus unei limitări sau unui plafon.

Prin urmare, în mod just prima instanţă a reţinut că, faţă de principiul nediscriminării salariale, ce are ca finalitate asigurarea unei egalităţi salariale, din perspectiva unui indicator general aplicabil, la nivelul unei categorii profesionale, dreptul reclamanţilor de a le fi stabilite drepturile salariale în raport de VRS de 605,225 RON începând cu data de 01.01.2018 trebuie raportate la cele recunoscute definitiv pe cale judecătorească altor salariaţi din cadrul familiei ocupaţionale "Justiţie".

Deopotrivă, instanţa de control judiciar constată că, prin Decizia nr. 43 din 16 septembrie 2024 publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 1106 din 05 noiembrie 2024, s-au reţinut următoarele:

"93. Verificând îndeplinirea acestei condiţii, se constată că instanţa supremă a statuat anterior în mecanismele de unificare a practicii judiciare cu privire la inaplicabilitatea plafonării reglementate de art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, atunci când depăşirea plafonului este determinată de utilizarea valorii de referinţă sectorială, prin Decizia nr. 3 din 11 martie 2024 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii. Astfel, în considerentele de la paragrafele 69 şi 71 ale acestei decizii, s-a reţinut că: valoarea de referinţă sectorială este o componentă cu aplicabilitate generală, ce constituie un reper unic avut în vedere pentru calcularea indemnizaţiilor de încadrare pentru întregul personal al familiei ocupaţionale "Justiţie", în timp ce coeficienţii de multiplicare constituie elementul component în funcţie de care se realizează diferenţierea veniturilor judecătorilor şi procurorilor, în considerarea nivelului instanţei sau al parchetului la care îşi desfăşoară activitatea ori în considerarea funcţiei pe care o ocupă.

Altfel spus, nivelul valorii de referinţă sectorială este acelaşi pentru toţi magistraţii şi tot personalul din sistemul judiciar, indiferent de nivelul instanţei sau parchetului la care funcţionează şi de funcţia ocupată, în timp ce coeficienţii de multiplicare sunt distincţi şi reprezintă reperul care asigură dezideratul diferenţierii veniturilor, în considerarea nivelului instanţei sau al parchetului şi a funcţiei ocupate, având o aplicabilitate restrânsă la sfera anumitor beneficiari. Distincţia dintre elementele componente ale indemnizaţiilor de încadrare ale magistraţilor este relevantă, deoarece elementul cu aplicabilitate generală în cadrul aceleiaşi familii ocupaţionale nu poate fi supus unei limitări, fiind un reper unic, constant şi invariabil, în sensul că are aceeaşi valoare indiferent de gradul instanţei sau al parchetului ori de funcţia ocupată.

Cu alte cuvinte, elementul cu aplicabilitate generală avut în vedere la calcularea indemnizaţiilor de încadrare nu poate fi supus unui plafon în anumite situaţii concrete, particulare, deoarece s-ar înfrânge tocmai principiul egalităţii şi principiul nediscriminării, ajungându-se, în contra legii, la aplicarea unei valori de referinţă sectorială distincte în cadrul aceleiaşi familii ocupaţionale.

94. Demn de precizat este însă că, faţă de raportarea instanţelor de trimitere la data de 1 ianuarie 2018, aspectul neaplicării dispoziţiilor art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 atunci când depăşirea plafonului este determinată de utilizarea valorii de referinţă sectorială, va fi, în mod evident, avut în vedere de instanţele judecătoreşti în funcţie de data concretă la care, pentru fiecare reclamant din cauzele deduse judecăţii, se pune problema atingerii plafonului indemnizaţiilor de încadrare, respectiv al salariilor de bază stabilite pentru anul 2022, atât timp cât acest plafon este atins la date diferite şi nu în mod obligatoriu la data de 1 ianuarie 2018, în funcţie de evoluţia profesională a fiecărui angajat salarizat în temeiul Legii-cadru nr. 153/2017."

Prin urmare, în mod corect a reţinut prima instanţă că, în aplicarea principiului nediscriminării salariale, emitentul actelor de salarizare ar fi trebuit să asigure o reparare integrală a prejudiciului suportat de reclamanţi, prin raportare la o practică administrativă a altor ordonatori de credite care recunosc dreptul la VRS cu referire în special la drepturile stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătoreşti.

Aşadar, Înalta Curte constată că susţinerile şi criticile recurenţilor - pârâţi sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, iar instanţa de fond a pronunţat o hotărâre legală, interpretând în mod corect dispoziţiile art. 6 lit. b) şi c) dar şi art. 1 şi 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017, argumentele invocate de cei doi recurenţi în cadrul motivelor de recurs, nefiind apte să conducă la reformarea acesteia.

7. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru considerentele expuse, nefiind incident în cauză motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) Cod procedură civilă, va respinge recursul formulat de pârâţii Colegiul de Conducere al Curţii de Apel Piteşti şi Preşedintele Curţii de Apel Piteşti, ca nefondat, cu consecinţa menţinerii, ca legale, a hotărârii atacate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de pârâţii Colegiul de Conducere al Curţii de Apel Piteşti şi Preşedintele Curţii de Apel Piteşti împotriva sentinţei civile nr. 471 din 20 martie 2024 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 11 februarie 2025.