Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 5929/2024 AI generated

Judicial transfer refusal: discretionary balancing of staffing deficits against individual career advancement criteria

Case Number Decizia nr. 5929/2024
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the plaintiff’s appeal as unfounded, upholding the lower administrative decision and thereby allowing the defendant judicial council’s refusal to transfer the judge from a district court to a court of appeal to stand. The dispute arose from the judge’s challenge to the council’s rejection of her transfer request, where she alleged discriminatory and arbitrary application of criteria compared to other successful applicants, arguing that her professional experience and tenure outweighed the target court's personnel needs. The Court held that the administrative body did not abuse its discretionary power, finding that the refusal was legally grounded in the statutory obligation to balance the applicant's interest against the general public interest of maintaining the functional capacity of the source court, which suffered a significant staff deficit and operational volume. The decisive legal basis comprised Articles 188, 190, and 192 of Law No. 303/2022 regarding the professional status of judges, which mandate that transfer approvals consider the staffing volumes, vacancies, and specialization of both the sending and receiving courts, alongside Article 2(1)(n) of Law No. 554/2004, which precludes judicial intervention in administrative discretion absent formal illegality or disproportionality.

Legislator headnote

AI generated

art. 192 din Legea nr. 303/2022, art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004, art. 191 din Legea nr. 303/2022, art. 188 din Legea nr. 303/2022, art. 190 alin. (1) din Legea nr. 303/2022, art. 18 din Legea nr. 554/2004; Judicial transfer refusal: discretionary balancing of staffing deficits against individual career advancement criteria: The dispute arose from the judge’s challenge to the council’s rejection of her transfer request, where she alleged discriminatory and arbitrary application of criteria compared to other successful applicants, arguing that her professional experience and tenure outweighed the target court's personnel needs. The Court held that the administrative body did not abuse its discretionary power, finding that the refusal was legally grounded in the statutory obligation to balance the applicant's interest against the general public interest of maintaining the functional capacity of the source court, which suffered a significant staff deficit and operational volume. The decisive legal basis comprised Articles 188, 190, and 192 of Law No. 303/2022 regarding the professional status of judges, which mandate that transfer approvals consider the staffing volumes, vacancies, and specialization of both the sending and receiving courts, alongside Article 2(1)(n) of Law No. 554/2004, which precludes judicial intervention in administrative discretion absent formal illegality or disproportionality.

Keywords

AI generated
judicial law challenge of administrative decisions standing to appeal administrative personnel discretionary power statutory basis

Cited Legislation

AI generated
art. 192 din Legea nr. 303/2022
Apreciază că secţia pentru judecători a aplicat eronat criteriile prevăzute de art. 192 din Legea nr. 303/2022, în soluţionarea cererilor de transfer formulate de judecători ce au fost admise pentru Curtea de Apel Craiova.
art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004
303/2022 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, coroborate cu cele ale art. 29 alin.
art. 191 din Legea nr. 303/2022
Înalta Curte a fost învestită în temeiul art. 191 din Legea nr. 303/2022 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, coroborate cu cele ale art.
art. 188 din Legea nr. 303/2022
Potrivit dispoziţiilor art. 188 din Legea nr. 303/2022 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată:
art. 190 alin. (1) din Legea nr. 303/2022
Potrivit art. 190 alin. (1) din Legea nr. 303/2022 "(1) Cererile de transfer se depun la Consiliul Superior al Magistraturii în termen de 15 zile de la data publicării anunţului prevăzut la art.
art. 18 din Legea nr. 554/2004
Main ground for dismissing the appeal as unfounded.
art. 29 din Legea nr. 305/2022
Procedural basis for the jurisdiction of the High Court regarding appeals against decisions of the Superior Council of Magistrature.
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 18 din Legea nr. 554/2004

Main ground for dismissing the appeal as unfounded.

art. 29 din Legea nr. 305/2022

Procedural basis for the jurisdiction of the High Court regarding appeals against decisions of the Superior Council of Magistrature.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 11 decembrie 2024

Asupra contestaţiei de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, la data de 03.04.2024, contestatoarea A., în contradictoriu cu Consiliul Superior al Magistraturii, în calitate de pârât, a solicitat anularea Hotărârii nr. 2941 din 21 noiembrie 2023 şi obligarea pârâtului la emiterea unei noi hotărâri prin care să se dispună transferul reclamantei de la Tribunalul Dolj la Curtea de Apel Craiova.

În motivarea contestaţiei se arată că ceea ce a contat pentru respingerea cererii de transfer formulate a fost deficitul de personal existent la instanţa de la care se solicită transferul (Tribunalul Dolj), care s-ar fi accentuat prin încuviinţarea cererii de transfer.

În opinia contestatoarei, este ambiguă motivarea hotărârii în ceea ce priveşte afectarea activităţii Tribunalului Dolj în cazul în care s-ar fi admis transferul, întrucât s-a făcut abstracţie de împrejurarea că în aceeaşi sesiune de transferuri pentru Tribunalul Dolj au fost depuse mai multe cereri de transfer de către judecători ce activează la alte instanţe.

Contestatoarea precizează că îşi desfăşoară activitatea la nivel de tribunal începând cu data de 01 iulie 2016, iar până la momentul discutării de către secţia pentru Judecători a Consiliului Superior al Magistraturii a cererii de transfer (14 mai 2024) a trecut o perioadă de 7 ani, 4 luni şi 21 de zile pe parcursul căreia a soluţionat dosare la nivel de tribunal, menţionând că are o vechime de 14 ani şi 1 lună în funcţia de judecător şi, totodată, că are o experienţă profesională necesară pentru a soluţiona cauze cu un grad de complexitate ridicat ce intră în competenţa curţilor de apel.

Apreciază că secţia pentru judecători a aplicat eronat criteriile prevăzute de art. 192 din Legea nr. 303/2022, în soluţionarea cererilor de transfer formulate de judecători ce au fost admise pentru Curtea de Apel Craiova.

Se mai arată că în perioada de timp în care a acumulat vechime în funcţia de judecător a dobândit specializarea în soluţionarea cauzelor în materie de contencios administrativ şi fiscal, în materie penală, în materie civilă şi materia litigiilor cu profesioniştii, motiv pentru care şi-a exprimat disponibilitatea de a activa la oricare din secţiile Curţii de Apel Craiova.

Susţine că în mod nelegal, în raport de cererea sa de transfer, s-a acordat prioritate cererii de transfer formulate de către B., secţia pentru judecători apreciind că prevalează vechimea în grad profesional de curte de apel de 1 an şi 7 luni a judecătorului B. şi specializarea/experienţa respectivului judecător în soluţionarea cauzelor din materia contenciosului administrativ, deşi contestatoarea are o vechime în funcţia de judecător de 14 ani şi 1 lună şi îşi desfăşor activitatea la nivel de tribunal de 7 ani, 4 luni şi 21 zile.

Totodată, comparând situaţia sa cu a judecătorului menţionat, arată petenta că are o vechime de 14 ani şi 1 lună în funcţia de judecător, iar judecătorul B. are o vechime mai mică de 13 ani şi 8 luni în funcţie, iar vechimea la nivel de tribunal este de 7 ani 4 luni şi 21 zile, faţă de vechimea la nivel de tribunal de doar 2 ani a celuilalt judecător, în raport de data discutării cererilor de transfer.

În plus, judecătorul B. are o vechime în specialitate mai mică decât vechimea contestatoarei în raport de aceeaşi specializare, respectiv o vechime în specializarea aferentă materiei de contencios administrativ şi fiscal de 2 ani, faţă de o vechime de 5 ani şi 8 luni, dobândită în această specializare la nivelul Tribunalului Gorj.

Invocă în susţinerea cererii prevederile art. 14 din Convenţia Europeană pentru Drepturile Omului şi art. I din Protocolul nr. 12 la Convenţie, în vigoare de la 1 aprilie 2005.

"O "rupere nejustificată a echilibrului" în rândul magistraţilor este cauzată de crearea unei situaţii în care, un magistrat care a dobândit gradul de curte de apel în baza vechilor dispoziţii legale, nu se poate înscrie la examenul de promovare efectivă organizat în baza noilor dispoziţii legale, iar accesul la o instanţă superioară se poate face exclusiv în baza unei cereri de transfer, care se respinge în baza unor criterii subiective. Această situaţie contravine, totodată, şi dispoziţiilor Ordonanţei Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare.

În concret, discriminarea operează astfel: pentru transferul la Curtea de Apei Craiova este nevoie de avize pozitive de la toate instanţele, iar deficitul de personal la instanţa de la care se solicită transferul trebuie să nu fie mare, iar pentru colegii care se înscriu la promovarea efectivă nu se cer aceste avize şi nici nu interesează pe cineva gradul de ocupare al schemei instanţei. Mai mult, în condiţiile în care a obţinut gradul profesional de curte de apel în baza vechilor dispoziţii legale în vigoare până în luna decembrie 2022, nu îi este permis să se înscrie la examenul de promovare efectivă.

Este adevărat că trebuie să se menţină un just echilibru între interesele personale ale magistraţilor şi interesul general - buna funcţionare a justiţiei, însă apreciază că oportun era ca să îi fie respectat dreptul legitim de a funcţiona la instanţa de control judiciar ca urmare a promovării pe loc.

Pentru fiecare persoană în parte problema transferului poate deveni extrem de presantă la un moment dat în cursul carierei şi de aceea acest aspect, de importanţă majoră, nu trebuie lăsat la voia întâmplării, ci trebuie reglementat într-o manieră clară şi previzibilă.

Dispoziţiile privind transferul din Legea nr. 303/2022 sunt imprecise şi echivoce, dar revine sarcina Consiliului Superior al Magistraturii să le aplice nediscriminatoriu. În absenţa unei prevederi referitoare la ordindea de preverinţă, CSM ponderi diferite criteriilor, în funcţie de împrejurările le fiecărei solicitări, fiind posibil ca în soluţionarea unei cereri de transfer să fie determinante motivele personale, iar în soluţionarea altei cereri de transfer să fie determinant criteriul privind vechimea în funcţie şi la instanţă a solicitantului.

În unele situaţii s-a acordat prioritate criteriului vechimii în funcţia de judecător, însă în alte situaţii s-a dat prioritate criteriului constând în motivele personale invocate, astfel că niciodată nu se poate prevedea în mod rezonabil care cerere va fi admisă şi ce criteriu se va aplica.

Este evident faptul că nu sunt criterii precise şi că nu există o ordine prestabilită de aplicare a criteriilor sau o pondere a acestora, acest aspect reflectându-se şi în soluţionarea abuzivă şi arbitrară a cererilor de transfer.

Astfel, pe lângă faptul că norma este neprevizibilă şi lasă loc arbitrariului, şi practica Secţiilor C.S.M. este la fel de neprevizibilă, astfel încât nu se poate susţine că, deşi norma nu este previzibilă, practica unitară şi constantă ar acoperi acest viciu.

Este adevărat că normele care reglementează instituţia transferului conferă o vocaţie şi nu un drept, dar Consiliul Superior al Magistraturii ar trebui să asigure aceleaşi condiţii pentru toţi petenţii care urmăresc transformarea vocaţiei în drept, deoarece unii obţin transferul de la prima cerere formulată, iar ceilalţi nu se mai pot prevala nici măcar de vocaţie.

În prezent există 13 locuri libere la Curtea de Apel Craiova, astfel că solicitarea de transfer este întemeiată.

2. Apărările formulate în cauză

Intimatul Consiliul Superior al Magistraturii a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea contestaţiei ca neîntemeiată, arătând că hotărârile contestate sunt legale şi temeinice, fiind emise cu respectarea normelor legale şi regulamentare incidente în materie.

Intimatul a susţinut, în esenţă, că măsurile dispuse prin hotărâri au fost în mod exhaustiv şi adecvat motivate, respectând limitele şi scopul prevederilor legale în executarea cărora au fost adoptate, neexistând elemente pe baza cărora să poată fi decelată o exercitare abuzivă a dreptului de apreciere, în sensul art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004.

Astfel, în cauză, nu sunt îndeplinite condiţiile excesului de putere în condiţiile în care respingerea cererii de transfer a reclamantei s-a realizat prin luarea în considerare a tuturor criteriilor prevăzute de lege, iar situaţia reclamantei nu reprezenta o situaţie excepţională care să ducă la inversarea raportului de preeminenţă al interesului public faţă de drepturi şi interese private.

În scopul îndeplinirii rolului Consiliului Superior al Magistraturii de gestionare a resurselor umane, concomitent cu asigurarea că nu se va perturba activitatea unei instanţe pentru a acoperi deficitul de personal al altei instanţe, secţia a apreciat că puteau fi admise cererile de transfer a 4 dintre cei 16 solicitanţi.

Analizând comparativ cele 16 cereri concurente, secţia a apreciat că erau cererile respective erau prioritare, primind aviz pozitiv din partea Curţii de Apel Craiova (în calitate de instanţă la care s-a solicitat transferul, dar şi de instanţă superioară instanţei de la care s-a solicitat transferul), precum şi în considerarea faptului că solicitanţii aveau vechimi mai mari decât ale reclamantei, atât în funcţia de judecător, cât şi în cadrul instanţei, iar doamna judecător B. avea o vechime la Tribunalul Dolj şi o vechime în grad profesional superioară reclamantei A..

În consecinţă, apreciind că în cauză nu a fost răsturnată prezumţia de legalitate a actului atacat, a solicitat respingerea contestaţiei, ca neîntemeiată.

3. Soluţia instanţei de recurs

Analizând hotărârea atacată, prin prisma criticilor formulate, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatului, Înalta Curte apreciază că prezenta contestaţie este neîntemeiată.

Pentru a ajunge la această soluţie instanţa a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

Din actele şi lucrările dosarului rezultă că prin Hotărârea nr. 2941/21.11.2023 a secţiei pentru judecători din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii s-a respins cererea de transfer a reclamantei A. de la Tribunalul Dolj la Curtea de Apel Craiova.

Actul administrativ contestat conţine date relevante privind traseul profesional al reclamantei, situaţia de personal şi votumul de activitate al instanţelor implicate în procedura transferului, precum şi motivele care au fundamentat soluţiile de respingere a cererii de transfer.

Înalta Curte a fost învestită în temeiul art. 191 din Legea nr. 303/2022 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, coroborate cu cele ale art. 29 alin. (5) - (7) din Legea nr. 305/2022 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, cu analiza legalităţii Hotărârii nr. 800 din 30 martie 2023 a Consiliului Naţional al Magistraturii, secţia pentru Judecători.

Potrivit dispoziţiilor art. 188 din Legea nr. 303/2022 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată:

"(1) Transferul judecătorilor şi procurorilor de la o instanţă la altă instanţă sau de la un parchet la alt parchet, inclusiv la şi de la instanţele şi parchetele militare, ori la o instituţie publică se aprobă, la cererea celor în cauză, de secţia corespunzătoare a Consiliului Superior al Magistraturii, cu avizul motivat al preşedintelui instanţei sau al conducătorului parchetului de unde se transferă şi unde se transferă, însoţite de punctul de vedere al preşedinţilor curţilor de apel sau al procurorilor generali ai parchetelor de pe lângă curţile de apel în circumscripţia cărora se află instanţa sau parchetul de unde se transferă şi unde se transferă. În cazul în care transferul se solicită în circumscripţia aceleiaşi curţi de apel sau a aceluiaşi parchet de pe lângă curtea de apel este necesar punctul de vedere al preşedintelui respectivei curţi de apel sau al procurorului general al parchetului de pe lângă respectiva curte de apel."

Potrivit art. 190 alin. (1) din Legea nr. 303/2022 "(1) Cererile de transfer se depun la Consiliul Superior al Magistraturii în termen de 15 zile de la data publicării anunţului prevăzut la art. 189 alin. (1). Cererea de transfer va conţine informaţii privind specializarea judecătorului sau a procurorului şi, dacă este cazul, disponibilitatea asumată a acestuia de a activa la instanţa sau la parchetul la care solicită transferul, în oricare dintre secţiile sau completurile ori compartimentele la care cerinţele acestei instanţe sau acestui parchet o impun".

Totodată, art. 192 din acelaşi act normativ prevede că "La soluţionarea cererilor de transfer ale judecătorilor la alte instanţe şi ale procurorilor la alte parchete se au în vedere următoarele criterii:

a) motivele cuprinse în avizele motivate şi punctele de vedere prevăzute la art. 188 alin. (1);

b) volumul de activitate al instanţei sau al parchetului de la care se solicită transferul şi la care se solicită transferul, numărul posturilor vacante şi al posturilor temporar vacante la instanţele sau la parchetele implicate şi dificultăţile de ocupare a acestora;

c) specializarea judecătorului sau a procurorului, specializările complementare, vechimea în cadrul secţiei sau completului corespunzător specializării;

d) vechimea la instanţa sau la parchetul de la care se solicită transferul;

e) vechimea efectivă în funcţia de judecător sau, după caz, de procuror;

f) vechimea în gradul aferent instanţei sau parchetului la care se solicită transferul;

g) disponibilitatea de a activa în secţia sau în completul corespunzător specializării postului vacant;

h) domiciliul sau, după caz, reşedinţa solicitantului;

i) distanţa dintre domiciliul sau, după caz, reşedinţa şi sediul instanţei sau al parchetului la care funcţionează judecătorul sau procurorul şi posibilităţile reale de navetă, inclusiv timpul afectat acesteia;

j) starea de sănătate şi situaţia familială."

Înalta Curte constată că argumentele de ordin critic privind analiza efectuată de secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii cu privire la îndeplinirea în cauză a criteriilor prevăzute de art. 192 din Legea nr. 303/2022 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, sunt neîntemeiate.

În exercitarea atribuţiilor lor, Consiliul Superior al Magistraturii, ca de altfel şi entităţile administrative în general, dispun de o marjă de apreciere, astfel că, în situaţia în care nu pot fi identificate motive de nelegalitate formală ori elemente din care să rezulte că emitentul actului administrativ, prin conduita lui, s-a îndepărtat de la scopul legii ori a încălcat principiul proporţionalităţii între interesul public şi cel privat, o evaluare a substanţei măsurilor dispuse, făcută de instanţa de contencios administrativ însăşi, ar constitui o ingerinţă nepermisă în atribuţiile administraţiei publice.

Intimatul are posibilitatea, în funcţie de interesul public al desfăşurării actului de justiţie, să ia în considerare şi alte aspecte relevante în cauză sau invocate de partea interesată.

Analizând conţinutul actului administrativ atacat în cadrul coordonatelor astfel configurate, Înalta Curte constată că hotărârea contestată respectă limitele şi scopul prevederilor legale în executarea cărora a fost adoptată, neexistând elemente pe baza cărora să poată fi decelată o exercitare abuzivă a dreptului de apreciere, în sensul art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004.

Astfel, este de remarcat că, în cauză, întreaga procedură s-a desfăşurat cu respectarea prevederilor art. 188, ale art. 190, precum şi ale art. 192 din Legea nr. 303/2022, privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată.

Raportat la raţiunile şi necesităţile sistemului judiciar, analiza cererilor de transfer s-a efectuat prin prisma acestor criterii, tocmai pentru a asigura luarea unei decizii obiective, în condiţii de legalitate şi oportunitate şi în raport de circumstanţele concrete ale fiecărei solicitări, cu menţinerea unui echilibru între interesul public pe care Consiliul Superior al Magistraturii are obligaţia să-l ocrotească în exercitarea rolului său de garant al independenţei justiţiei şi interesul legitim privat.

Pe de altă parte, din interpretarea tuturor dispoziţiilor legale şi regulamentare privitoare la cariera judecătorilor şi procurorilor, rezultă cu evidenţă, că gestionarea resurselor umane în sistemul judiciar, prin ocuparea posturilor vacante, raportat la raţiunile şi necesităţile sistemului judiciar, reprezintă atributul exclusiv al intimatului Consiliul Superior al Magistraturii.

Înalta Curte reţine că în mod corect secţia pentru judecători a apreciat că nu era oportun transferul contestatoarei A., având în vedere că la Tribunalul Dolj, dintre cele 73 de posturi de judecător prevăzute în schemă erau ocupate 57 de posturi (dintre care efectiv ocupate doar 53 de posturi), reprezentând un procent de ocupare de doar 72%, fiind vacante 16 posturi, în contextul în care la Curtea de Apel Craiova, instanţă unde s-a solicitat transferul, dintre cele 99 de posturi de judecător prevăzute în schemă erau ocupate 85 de posturi, fiind vacante 14 posturi, procentul de ocupare fiind de aproximativ 86%.

Totodată, întrucât la Tribunalul Dolj încărcătura cauzelor s-a situat sub media naţională, iar la Curtea de Apel Craiova era necesară completarea schemei de personal, în condiţiile în care numărul de posturi vacante era semnificativ şi în cadrul acestei instanţe, secţia a apreciat că puteau fi admise cererile de transfer a 4 dintre cei 16 solicitanţi, asigurându-se totodată că în îndeplinirea rolului său de gestionare a resurselor umane nu va perturba activitatea unei instanţe pentru a acoperi deficitul de personal al altei instanţe.

În ceea ce priveşte criticile reclamantei privind existenţa unei pretinse discriminări între situaţia sa şi situaţia judecătorilor care pot promova efectiv, Înalta Curte constată că şi acestea sunt neîntemeiate în condiţiile în care pe de o parte faptele considerate ca discriminatorii nu pot fi echivalate sau asimilate cu procesul legislativ, iar pe de altă parte, reclamanta nu se află într-o situaţie similară cu judecătorii care urmează să susţină concursul de promovare efectivă în temeiul Legii nr. 303/2022.

În contextul dispoziţiilor incidente din Legea nr. 303/2022, deţinerea gradului profesional de curte de apel nu constituie un motiv aprioric pentru admiterea cererii de transfer a reclamantei, fiind necesară o analiză având ca obiect oportunitatea respectivei măsuri prin prisma tuturor criteriilor enumerate de lege.

Criticile contestatoarei referitoare la nelegalitatea respingerii cererii sale de transfer prin raportare la soluţiile de admitere a celorlalte cereri de transfer sunt nefondate, atât timp cât secţia pentru judecători a apreciat că, având în vedere deficitul de personal al Tribunalului Doli, dublat de volumul de activitate al instanţei respective, în etapa respectivă a sesiunii de transferuri era oportună admiterea a 4 cereri de transfer, reţinând ca prioritare cererile formulate, analizate cu aplicarea criteriilor privind motivele cuprinse în avizele instanţelor implicate şi vechimea solicitanţilor.

Totodată, din evaluarea comparativă a celor 16 cereri de transfer, secţia a considerat că cererile respective erau prioritare, beneficiind de aviz pozitiv din partea Curţii de Apel Craiova (în calitate de instanţă la care s-a solicitat transferul, dar şi de instanţă superioară instanţei de la care s-a solicitat transferul), luând în considerare şi faptul că solicitanţii aveau vechimi mai mari decât ale reclamantei, atât în funcţia de judecător, cât şi în cadrul instanţei; pe de altă parte, doamna judecător B. avea o vechime la Tribunalul Dolj şi o vechime în grad profesional superioară reclamantei A..

Astfel fiind, Înalta Curte reţine că în mod corect s-a apreciat că în acea etapă a sesiunii de transferuri nu era oportună admiterea cererii reclamantei, în contextul deficitului de personal de la Tribunalul Dolj.

4. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru considerentele expuse, în baza art. 18 din Legea nr. 554/2004 raportat la art. 29 din Legea nr. 305/2022, Înalta Curte va respinge contestaţia formulată de contestatoare, ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestaţia formulată de contestatoarea A. împotriva Hotărârii nr. 2941 din 21 noiembrie 2023, pronunţată de Consiliul Superior al Magistraturii, secţia pentru Judecători, ca nefondată.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 11 decembrie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.