Sanctions-related revocation refusal annulled for lack of reasoning; older acts time-barred, release claim rejected.

Şedinţa publică din data de 10 decembrie 2024

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată la Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 17.01.2022, sub nr. x/2022, reclamantul A. în contradictoriu cu pârâţii Agenţia Naţională de Administrare Fiscală Direcţia Generală de Informaţii Fiscale - Serviciul Sancţiuni Internaţionale şi Prevenirea Spălării Banilor şi Ministerul Finanţelor Publice, a solicitat următoarele:

1. anularea Adresei ANAF nr. A_DIF 1114/14.06.2021 de respingere a cererii de revocare a Ordinului Ministrului Finanţelor Publice nr. 2752/2017 privind blocarea resurselor economice al cărei beneficiar real este o entitate listata, bunuri care se aflau pe nava cargo B.;

2.anularea răspunsului ANAF comunicat prin emailul din data de 15.09.2021, ora 16:02 referitor la solicitarea reclamantului de revenire asupra răspunsului furnizat prin Adresa ANAF nr. A_DIF 1114/14.06.2021 în urma clarificărilor făcute de reprezentanţii ANAF;

3.anularea Ordinului Ministrului Finanţelor Publice nr. 2752/2017 privind blocarea resurselor economice al cărei beneficiar real este o entitate listata, bunuri care se aflau pe nava cargo B.;

4.obligarea paratelor la realizarea tuturor formalităţilor necesare în vederea eliberării bunurilor aflate pe nava cargo B. constând în cantitatea de peste 250 de tone de ţeavă de oţel de origine din Republica Populara Chineza.

2. Sentinţa instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 971 din 30 mai 2021, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a hotărât următoarele:

A respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Ministerul Finanţelor Publice, ca nefondată.

A respins excepţia inadmisibilităţii capătului de cerere având ca obiect anularea deciziei ANAF nr. A DIF 1114/14.06.2021, ca nefondată.

A admis excepţia prescrierii dreptului la acţiune în ceea ce priveşte capetele de cerere având ca obiect anularea adresei ANAF nr. A DIF 1114/14.06.2021 şi a Ordinului ministrului finanţelor publice nr. 2752/2017 şi respinge în consecinţă aceste capete de cerere.

A admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei Direcţia Vamală Galaţi, cu sediul în Galaţi, judeţ Galaţi.

A respins cererea formulată în contradictoriu cu pârâta Direcţia Vamală Galaţi pentru lipsa calităţii procesuale pasive.

A admis în parte cererea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii Agenţia Naţională de Administrare Fiscală Direcţia Generală de Informaţii Fiscale - Serviciul Sancţiuni Internaţionale şi Prevenirea Spălării Banilor şi Ministerul Finanţelor Publice.

A anulat decizia nr. 574/07.03.2022 emisă de ANAF - Direcţia Generală de Informaţii Fiscale.

A respins restul pretenţiilor ca neîntemeiate.

3. Cererile de recurs

Ambele părţi au formulat recurs împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de fond.

În motivarea cererii sale de recurs, recurentul- pârât Ministerul Finanţelor a formulat critici pe care le-a încadrat în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., susţinând, în esenţă, următoarele: instanţa a respins în mod greşit excepţia lipsei calităţii sale procesual pasive. Astfel, în motivarea instanţei de fond, aceasta s-a raportat exclusiv la aspectul potrivit căruia, calitatea procesuală pasivă a Ministerului Finanţelor este conferită de faptul că acesta este emitentul Ordinului nr. 2752/2017, apreciind că, modificările legislative aduse O.U.G. nr. 202/2008 privind punerea în aplicare a sancţiunilor internaţionale, cu modificările şi completările ulterioare, prin dispoziţiile O.U.G. nr. 37/2019, nu au relevanţă, întrucât, intervenţia legislativă este ulterioară momentului emiterii actului administrativ criticat în cauză.

Arată recurentul că din instrumentul de prezentare al O.U.G. nr. 37/2019, respectiv în Nota de fundamentare, se precizează în mod expres necesitatea eliminării referinţelor la Ministerul Finanţelor din O.U.G. nr. 202/2008, motivat de faptul că rolul principal în punerea în aplicare a sancţiunilor internaţionale îl are exclusiv ANAF, reţinându-se faptul că, întrucât în materie de punere în aplicare a sancţiunilor internaţionale Ministerul Finanţelor nu participă în mod direct la procesul de punere în aplicare a sancţiunilor internaţionale se impune luarea măsurii înlocuirii referinţelor la Ministerul Finanţelor cu Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, cu scopul de a asigura un cadru legal predictibil şi uşor de înţeles pentru operatorii economici.

Astfel, prin raportare la modificările legislative invocate de către Ministerul Finanţelor în susţinerea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive cu privire la solicitarea intimatei-reclamante de anulare a Ordinului nr. 2752/2017, precum şi, prin raportare la aspectul conform căruia, ne aflăm în prezenţa unei situaţii juridice aflate în curs de desfăşurare, reiese că, în cauză, au devenit aplicabile dispoziţiile art. 19 alin. (5) din O.U.G. nr. 202/2008 potrivit cărora:

În acest context, se desprinde concluzia potrivit căreia autoritatea administrativă abilitată de lege să revoce măsura blocării fondurilor sau resurselor economice este Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi nu, aşa cum în mod eronat a reţinut instanţa de fond, Ministerul Finanţelor, concluzionează recurentul.

În motivarea cererii sale de recurs recurenta- pârâtă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală arată că potrivit motivului de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) punctul 6 din C. proc. civ. instanţa de fond a dispus, în mod eronat, admiterea excepţiei prescrierii dreptului la acţiune în ceea ce priveşte capetele de cerere având ca obiect anularea adresei ANAF nr. A DIF 1114/14.06.2021 şi a Ordinului ministrului finanţelor publice nr. 2752/2017 şi a dispus anularea deciziei nr. 574/07.03.2022 emisă de ANAF - Direcţia Generală de Informaţii Fiscale. Respingerea restului pretenţiilor ca neîntemeiate. Hotărârea instanţei de fond cuprinde motive contradictorii, în situaţia în care adresa nr. A_DIF nr. 574/07.03.2022 (anulată de instanţă) are acelaşi conţinut cu adresa nr. A_DIF 1114/14.06.2021 (respinsă ca prescrisă).

În mod eronat, instanţa de fond a dispus respingerea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a Direcţiei Regionale Vamale Bucureşti cu sediul în Str. x, Bucureşti. Potrivit art. 1 alin. (1) din Legea nr. 268/2021, s-a dispus faptul că începand cu data de 01.04.2022 (ulterior introducerii cererii de chemare în judecată), Autoritatea Vamala Romana este funcţională, prin urmare că are calitate procesuală pasivă alături de ANAF şi Autoritatea Vamală Română - Direcţia Regională Vamală Bucureşti pentru capătul de cerere privind adeverinţa de reţinere a bunurilor nr. x din 16.09.2017 emisă de Biroul Vamal de Frontieră Constanţa.

Hotărârea instanţei de fond a fost dată cu încălcarea legii şi în ceea ce priveşte argumentul potrivit căruia decizia A _DIF nr. 574/07.03.2022 este nemotivată, mai arată recurenta.

Instanţa de fond a pronunţat hotărârea recurată cu încălcarea dispoziţiilor prevăzute de art. 7 alin. (1) din Legea Contenciosului Administrativ din Legea nr. 554/2004, în sensul că actul administrativ supus cenzurii instanţei de contencios administrativ era răspunsul la plângerea prealabilă (referatul de soluţionare a plângerii prealabile împotriva Deciziei A_DIF nr. 574/07.03.2022 şi a OMF nr. 2752/11.10.2017), referat de soluţionare aprobat de Preşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală.

Prin faptul că instanţa a analizat doar Decizia A_DIF nr. 574/07.03.2022 şi a omis analizarea şi a referatului de soluţionare, apreciază că a lipsit de eficienţă dispoziţiile legale mai sus citate. Referatul de soluţionare a plângerii prealabile împotriva Deciziei A_DIF nr. 574/07.03.2022 şi a OMF nr. 2752/11.10.2017 este motivat în fapt şi în drept, aşa cum rezultă şi din cuprinsul acestuia.

În mod eronat, instanţa de fond a respins excepţia inadmisibilităţii acţiunii adresei ANAF - Direcţia Generală de Informaţii Fiscale A_DIF 1114/14.06.2021 (care are acelaşi conţinut cu adresa nr. A_DIF nr. 574/07.03.2022 anulată de instanţă), în situaţia în care aceasta nu reprezintă un act administrativ în întelesul Legii nr. 554/2004 care să poată fi atacat în contencios administrativ.

Instanţa de fond nu a analizat fondul pretenţiilor formulate de reclamant şi a dispus respingerea cererii acestuia de obligare a pârâţilor la realizarea tuturor formalităţilor necesare în vederea eliberării bunurilor aflate pe nava Cargo B..

În cauză nu a fost depusă întâmpinare.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursurile declarate de pârâţii Ministerul Finanţelor şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscala sunt nefondate, pentru următoarele considerente:

Cu caracter prealabil, Înalta Curte constată că, deşi recurentul-pârât Ministerul Finanţelor şi-a întemeiat recursul pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., criticile sale se subsumează cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., urmând a fi analizat din această perspectivă.

Contrar opiniei recurentului-pârât, soluţia primei instanţe prin care a apreciat că pârâtul Ministerul Finanţelor are capacitate procesuală pasivă în cauza dedusă judecăţii legitimându-se în calitate de emitent al Ordinului nr. 2752/2017 a cărui anuare este solicitată de către reclamant, este corectă.

Înalta Curte constată că susţinerile recurentei-pârâte sunt nefondate; promovarea oricărei acţiuni în justiţie presupune îndeplinirea a patru cerinţe esenţiale: formularea unei pretenţii, un interes (legitim, născut, actual şi personal), calitatea şi capacitatea procesuală a părţilor. Aceste cerinţe sunt cumulative, neîndeplinirea oricăreia dintre ele paralizând declanşarea sau continuarea acţiunii civile.

Întrucât reclamantul este cel care promovează acţiunea, acesta stabileşte cadrul procesual, în concordanţă cu dispoziţiile art. 194 din C. proc. civ., trebuind să justifice calitatea procesuală pasivă a persoanei chemate în judecată, ceea ce presupune în cauza de faţă, calitatea de organ emitent al actului contestat.

Or, în cauză, pârâtul Ministerul Finanţelor deţine această calitate, având în vedere că este emitentul Ordinului nr. 2752/2017 privind blocarea resurselor economice al cărei beneficiar real este o entitate listată, celelalte acte contestate în prezenta cauză fiind acte subsidiare acestuia, iar niciunul din argumentele pârâtului în susţinerea nelegitimităţii sale procesuale pasive nu pot fi acceptate.

Criticile invocate de acesta în sensul că potrivit O.U.G. nr. 37/2019 a fost dată în competenţa preşedintelui ANAF blocarea fondurilor sau a resurselor economice al cărei beneficiar real este o entitate listata, sunt deţinute de sau se află sub controlul, direct sau indirect, al persoanelor fizice ori juridice care au fost identificate ca fiind persoane sau entităţi desemnate sunt irelevante, cât timp titularul obligaţiei raportului juridic dedus judecăţii în materia contenciosul administrativ nu poate fi decât emitentul actului a cărui anulare se solicită, în speţă Ministerul Finanţelor. Faptul că a intervenit ulterior o modificare legislativă nu este de natura nu poate justifica în sine concluzia lipsei calităţii sale procesuale pasive.

În mod judicios a apreciat, de asemenea, instanţa de fond că excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a aceluiaşi pârât în capetele de cerere vizând anularea actelor emise de ANAF nu poate fi primită, reclamantul precizând dincolo de orice dubiu în şedinţa publică din data de 16.05.2023 că a înţeles să cheme în judecată Ministerul Finanţelor exclusiv în capătul de cerere având ca obiect anularea Ordinului nr. 2752/2017. Or, este mai mult decât evident că reclamantul a stabilit în mod clar cadrul procesual cu privire la capătul de cerere având ca obiect anularea Ordinului nr. 2752/2017 faţă de pârâtul Ministerul Finanţelor, astfel încât invocarea lipsei calităţii sale procesuale pasive cu privire la celelalte capete de cerere vizând anularea actelor emise de ANAF, este lipsită de sens.

Înalta Curte constată că deşi recurenta pârâtă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi-a întemeiat recursul pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., criticile expuse nu se circumscriu decât cazului de casare reglementat de pct. 8 al articolului menţionat, necuprinzând argumente de nelegalitate referitoare la nemotivarea sentinţei recurate ori la existenţa unor motive contradictorii în cuprinsul acesteia; totodată, nu sunt indicate motivele apreciate a fi străine de natura cauzei. Prin urmare, argumentaţia cererii de recurs se subsumează doar greşitei aplicări sau interpretării a dispoziţiilor legale incidente, urmând a fi analizată din această perspectivă.

În ceea ce priveşte critica asupra soluţiei de admitere a excepţiei lipsei calităţii procesual pasive a pârâtei Direcţiei Regionale Vamale Galaţi, subsumată cazului de casare reglementat de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curte o va respinge ca nefondată.

În sensul celor anterior învederate cu privire la condiţiile de promovare a unei acţiuni în justiţie, este corectă aserţiunea instanţei de fond în sensul că obiectul principal al cererii de chemare în judecată priveşte anularea unor acte emise de pârâţii Ministerul Finanţelor şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, context în care doar aceştia pot fi titulari în raportul juridic dedus judecăţii, reclamantul nefiind în măsură a justifica abilitarea autorităţii Direcţiei Regionale Vamale Galaţi de a sta în judecată raportat la obiectul acţiunii.

Revenind, motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., ce vizează aplicarea sau interpretarea greşită a normelor de drept material şi invocat de pârâtă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală este nefondat, iar în acest sens, Înalta Curte are în vedere că, potrivit acestui motiv de recurs, casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greşită a legii materiale, nu şi a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii atunci când instanţa a recurs la textele de lege aplicabile speţei dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greşit.

În cauza de faţă aceste motive nu sunt incidente, soluţia primei instanţe fiind expresia interpretării şi aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura judiciară.

În mod corect instanţa de fond a respins ca fiind prescris dreptul de a cere anularea Ordinului nr. 2752/2017 faţă de dispoziţiile art. 11 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 şi împrejurarea că Ordinul nr. 2752/2017 a fost publicat în Monitorul Oficial al României nr. 803/11.10.2017, iar cererea de anulare a acestuia a fost formulată la data de 16.02.2022 (data postei), cu depăşirea evidentă a termenului de 6 luni. Or, raportat la aceleaşi dispoziţiile legale şi acţiunea în anulare a adresei/deciziei ANAF nr. A DIF 1114/14.06.2021 este prescrisă prin raportare la momentul formulării cererii de chemare în judecată, la data de 16.02.2022.

Criticile recurentei pârâte în sensul că soluţia de respingere aexcepţiei inadmisibilităţii acţiunii în anulare a adresei antereferite, aceasta nefiind un act administrativ în sensul Legii nr. 554/2004, Înalta Curte arată că dispoziţiile art. 10 din O.U.G. nr. 202/2008, cu modificările şi completările ulterioare, prevăd că:

(1) Orice persoană poate sesiza în scris autoritatea competentă potrivit prezentei ordonanţe de urgenţă pentru a-i semnala orice eroare de identificare privind persoane sau entităţi desemnate, precum şi bunuri.

(2) Autoritatea competentă comunică decizia sa asupra sesizării prevăzute la alin. (1) în termen de 15 zile lucrătoare de la primirea sesizării şi dispune, dacă este cazul, măsurile necesare.

(3) Dispoziţiile art. 8 şi 9 sunt aplicabile în mod corespunzător.

Art. 9 din acelaşi act normativ, stabileşte regulile generale privind procesul de luare a deciziilor pentru punerea în aplicare a sancţiunilor internaţionale, după cum urmează:

(1) În procesul de luare a deciziilor privind punerea în aplicare a sancţiunilor internaţionale, autorităţile competente potrivit prezentei ordonanţe de urgenţă efectuează toate cercetările suplimentare pe care le consideră necesare, ţinând seama de situaţie, inclusiv, dacă este nevoie, de consultarea autorităţilor competente din oricare alt stat.

(2) Persoanele care adresează o cerere potrivit prezentei ordonanţe de urgenţă, persoanele la care se află bunurile care fac obiectul cercetărilor potrivit prezentei ordonanţe de urgenţă, precum şi, după caz, alte autorităţi sau instituţii publice solicitate, comunică autorităţii competente potrivit prezentei ordonanţe de urgenţă, la cerere şi în termenul specificat, toate informaţiile pe care le au cu privire la bunurile respective, inclusiv cu privire la alte circumstanţe legate de acestea, sau cu privire la persoanele care, în orice mod, au legătură cu aceste bunuri. La cererea autorităţii competente, vor prezenta documentele privind bunurile respective, persoanele sau alte circumstanţe relevante ori vor mijloci accesul reprezentanţilor împuterniciţi la aceste documente.

(3) Decizia unei autorităţi competente poate fi contestată potrivit dispoziţiilor Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare.

(4) În procesul de luare a deciziilor privind punerea în aplicare a sancţiunilor internaţionale, autoritatea competentă poate cere avizul consultativ al Consiliului interinstituţional prevăzut la art. 13, dacă în prezenta ordonanţă de urgenţă nu se prevede altfel.

Potrivit dispoziţiilor anterior citate, faptul că autoritatea pârâtă a emis în această procedură administrativă în cadrul căreia reclamantul a formulat o cerere prin care a sesizat intervenirea unei erori de identificare în cazul blocării bunurilor care se aflau pe nava cargo B. prin Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 2752/2017, un înscris în care a fost materializat refuzul ANAF care nu poartă denumirea de decizie, nu poate justifica concluzia inadmisibilităţii cererii reclamantului de anulare a acestuia. Mai mult, adresa/decizicia Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. A DIF 1114/14.06.2021 este un act subsecvent actului principal, respectiv a atacat în speţă.

Înalta Curte arată că în mod corect instanţa de fond a reţinut că recurenta nu a îndeplinit cerinţele de legalitate a actului administrativ din perspectiva obligaţiei de motivare în fapt şi în drept astfel încât acesta să poată fi supus cenzurii. Decizia nr. 574/07.03.2022 emisă de ANAF - Direcţia Generală de Informaţii Fiscale, prin care a fost respinsă cererea reclamantului de revocare a Ordinului nr. 2752/2017 din 26.02.2022 şi cu privire la care reclamantul a formulat plângere prealabilă potrivit dispoziţiilor art. 7 din Legea nr. 554/2004, respinsă prin referatul de soluţionare se limitează, astfel cum critică însuşi recurenta, la a preciza că îşi menţine punctul de vedere transmis prin intermediul adresei nr. x DIF 1114/14.06.2021. Autoritatea emitentă nu a înţeles să expună, fie şi în mod succint, care sunt argumentele pentru care se impune respingerea cererii administrative formulate de către reclamant.

Răspunzând criticilor recurentei referitoare la motivele contradictorii din cuprinsul hotărârii din perspectiva faptului că deşi ambele decizii au acelaşi conţinut, soluţiile instanţei de fond cu privire la acţiunea în anulare acestora sunt diferite, Înalta Curte arată că din datele anterior menţionate este evident faptul că faţă de momentul emiterii deciziei nr. 574/07.03.2022, acţiunea în anulare respectă termenul instituit de art. 11 din legea nr. 554/2004. Faptul că autoritatea pârâtă a înţeles să facă trimitere în sensul că, ... ne menţinem punctul de vedere transmis prin intermediul adresei nr. x DIF 1114/14.06.2021.", fără a mai relua conţinutul deciziei nr. A DIF 1114/14.06.2021 nu poate fi interpretat în sensul că aceasta nu ar fi o decizie în sensul reglementărilor O.U.G. nr. 202/2008 privind punerea în aplicare a sancţiunilor internaţionale. Or, astfel cum s-a arătat în precedent o atare decizie poate fi dedusă controlului de legalitate, conform art. 9 alin. (3) din ordonanţă.

În concluzie, nu sunt fondate criticile recurenţilor-pârâţi, hotărârea recurată fiind pronunţată aplicarea şi interpretarea corectă a normelor de drept material incidente.

Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

În temeiul dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu art. 496 alin. (1) raportat la art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursurile, ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de pârâţii Agenţia Naţională de Administrare Fiscala şi Ministerul Finanţelor împotriva sentinţei civile nr. 971 din 30 mai 2021 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 10 decembrie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.