Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 5815/2024 AI generated

Admissibility of revision for violation of EU law where Union norms were previously litigated and resolved by the appellate court

Case Number Decizia nr. 5815/2024
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed as inadmissible the revision petition filed by a private trading venue operator, thereby upholding the prior appellate decision that rejected the operator's claim against the financial supervisory authority. The dispute concerned the validity of a specific provision in the authority's regulation requiring the pre-execution of a central counterparty agreement for the authorization of a multilateral trading system, which the operator argued exceeded the scope of transposition of EU directives and violated EU law by improperly extending mandatory clearing obligations. The Court held that the revision was inadmissible because the operator had already invoked and the appellate court had analyzed the relevant EU law provisions, including Regulation (EU) No 648/2012 (EMIR) and related delegated regulations, and that under the established jurisprudence on the priority of Union law, a party cannot challenge a definitive judgment via revision solely to re-litigate substantive issues already resolved, as the principle of res judicata precludes such judicial control on this extraordinary remedy path.

Legislator headnote

AI generated

art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ, art. 21 din Legea nr. 554/2004, art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, art. 121 din Legea nr. 126/2018, art. 66 alin. (4) din Legea nr. 126/2018, art. 513 alin. (3) C. proc. civ; Admissibility of revision for violation of EU law where Union norms were previously litigated and resolved by the appellate court: The dispute concerned the validity of a specific provision in the authority's regulation requiring the pre-execution of a central counterparty agreement for the authorization of a multilateral trading system, which the operator argued exceeded the scope of transposition of EU directives and violated EU law by improperly extending mandatory clearing obligations. The Court held that the revision was inadmissible because the operator had already invoked and the appellate court had analyzed the relevant EU law provisions, including Regulation (EU) No 648/2012 (EMIR) and related delegated regulations, and that under the established jurisprudence on the priority of Union law, a party cannot challenge a definitive judgment via revision solely to re-litigate substantive issues already resolved, as the principle of res judicata precludes such judicial control on this extraordinary remedy path.

Keywords

AI generated
revision of a judgment constitutional revision delegated decision constitutional limits judicial law extraordinary revision

Cited Legislation

AI generated
art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară, invocând motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.
art. 21 din Legea nr. 554/2004
a formulat cerere de revizuire, întemeiată pe dispoziţiile art. 21 din Legea nr. 554/2004.
art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004
The main ground for dismissing the revision petition as inadmissible due to the prior resolution of the priority of EU law issue.
art. 121 din Legea nr. 126/2018
art. 66 alin. (4) din Legea nr. 126/2018
În ce priveşte aplicarea art. 66 alin. (4) din Legea nr. 126/2018, instanţa de recurs a reţinut că dreptul uniunii europene dă posibilitatea statului de origine să stabilească mecanismele de supraveghere prevăzute de către Regulamentul UE nr.
art. 513 alin. (3) C. proc. civ
Motivarea cererii de revizuire este foarte amplă, însă, în raport de dispoziţiile art. 513 alin. (3) C. proc. civ.
art. 21 alin. (1) din Legea nr. 554/2004
Înalta Curte reţine că, motivele invocate în susţinerea cererii sale de revizuire se circumscriu dispoziţiilor art. 21 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 potrivit cărora "Constituie motiv de revizuire, care se adaugă la cele prevăzute de C.
art. 509 C. proc. civ
The procedural rule applied in the dispositive to formally dismiss the revision petition.

Cited Case Law

AI generated
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004

The main ground for dismissing the revision petition as inadmissible due to the prior resolution of the priority of EU law issue.

art. 509 C. proc. civ.

The procedural rule applied in the dispositive to formally dismiss the revision petition.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 05 decembrie 2024

Asupra cererii de revizuire de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

I.1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 07.12.2020 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2020, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară:

- anularea dispoziţiei cu caracter normativ cuprinsă în art. 75 alin. (1) lit. e) din Regulamentul nr. 13/2018 privind locurile de tranzacţionare, emis de ASF;

- anularea Deciziei ASF nr. 1102/17.09.2020, comunicată reclamantei la data de 22.09.2020, prin care i-a fost respinsă cererea de autorizare a constituirii şi administrării SMT şi, pe cale de consecinţă, obligarea pârâtei la reevaluarea cererii reclamantei privind autorizarea organizării şi administrării Sistemului Multilateral de Tranzacţionare ("SMT"), în sensul admiterii acesteia.

I.2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa nr. 1171 din 8 iunie 2022, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a admis cererea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară;

A anulat art. 75 alin. (1) lit. e) din Regulamentul Autorităţii de Supraveghere Financiară nr. 13/2018 privind locurile de tranzacţionare;

A anulat Decizia ASF nr. 1102/17.09.2020;

A obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 26.197 RON, cheltuieli de judecată.

I.3. Recursul exercitat

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară, invocând motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

I.4. Decizia atacată cu revizuire

Prin Decizia nr. 3717 din data de 30 iunie 2023 pronunţată în dosarul nr. x/2020, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal a admis recursul formulat de pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară, a casat sentinţa recurată şi, în rejudecare, a respins acţiunea formulată de reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară, ca neîntemeiată.

I.5. Cererea de revizuire

Împotriva Deciziei nr. 3717 din data de 30 iunie 2023 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, pronunţată în dosarul nr. x/2020, reclamanta A. a formulat cerere de revizuire, întemeiată pe dispoziţiile art. 21 din Legea nr. 554/2004.

În motivare, arată că decizia a cărei revizuire o solicită a fost pronunţată cu încălcarea dreptului Uniunii Europene, direct aplicabile în cauză, respectiv art. 2 alin. (2) şi art. 114 TFUE şi art. 4-6 şi art. 1 1 din Regulamentul EMIR, Regulamentul Delegat (UE) 2015/2205, Regulamentul Delegat (UE) 2016/592 şi Regulamentul Delegat (UE) 2016/117.

I.6. Apărările formulate în cauză

Intimata Autoritatea de Supraveghere Financiară a formulat întâmpinare prin care a solicitat, în principal, respingerea revizuirii ca inadmisibilă şi, în subsidiar, respingerea cererii de revizuire ca nefondată.

II. Soluţia Înaltei Curţi asupra cererii de revizuire

Motivul de revizuire conţinut de art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, a fost introdus ca un motiv suplimentar de retractare a hotărârilor judecătoreşti rămase definitive, pronunţate în materia contenciosului administrativ. Acest motiv are ca fundament încălcarea de către instanţă, cu prilejul pronunţării hotărârii, a principiului priorităţii dreptului comunitar prevăzut la art. 148 alin. (2) din Constituţie coroborat cu art. 20 alin. (2) din Constituţia României.

Cerere de revizuire a fost formulată împotriva unei decizii pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în recurs (Decizia nr. 3717 din 30.06.2023), în dosarul nr. x/2020, prin care a fost admis recursul formulat de pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară, împotriva sentinţei nr. 1171 din 8 iunie 2022, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal.

Unul dintre motivele de nelegalitate a Deciziei ASF nr. 1102/17.09.2020 (prin care revizuentei i-a fost respinsă cererea de autorizare a constituirii şi administrării SMT), a fost acela că, cerinţa de la art. 75 alin. (1) lit. e) din Regulament, de a furniza un contract cu o contraparte centrală autorizată sau recunoscută conform EMIR, este emisă cu exces de putere. Această cerinţă este considerată că adaugă la reglementările unionale pe care pretinde că le transpune.

Prin decizia nr. 3717 din 30.06.2023, ca urmare a admiterii recursului şi casării sentinţei Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, Înalta Curte a trecut la rejudecarea pe fond a acţiunii, inclusiv cu privire la legalitatea art. 75 alin. (1) lit. e) din Regulamentul nr. 13/2018 privind locurile de tranzacţionare, emis de ASF.

Instanţa de recurs a respins acţiunea reclamantei apreciind că, în ce priveşte legalitatea art. 75 alin. (1) lit. e) din Regulamentul Autorităţii de Supraveghere Financiară nr. 13/2018 privind locurile de tranzacţionare, este nelegală interpretarea instanţei de fond asupra modulului de aplicare a normelor de drept material, referitor la condiţia obligativităţii încheierii prealabile a unui contract cu o contraparte central, pentru a obţine autorizarea unui SMT, având în vedere faptul că prevederile art. 121 din Legea nr. 126/2018 reprezintă transpunerea fidelă a dispoziţiilor art. 38 din Directiva MiFID II.

A reţinut că dispoziţiile normei europene au fost implementate şi au fost puse în aplicare, directivele europene fiind preluate atât în reglementările principale - Legea nr. 297/2004, Legea nr. 210/2017 şi Legea nr. 126/2018, cât şi în reglementările secundare -Regulamentul C.N.V.M. nr. 2/2006, Regulamentul A.S.F. nr. 2/2014 şi Regulamentul A.S.F. nr. 13/2018.

În ce priveşte aplicarea art. 66 alin. (4) din Legea nr. 126/2018, instanţa de recurs a reţinut că dreptul uniunii europene dă posibilitatea statului de origine să stabilească mecanismele de supraveghere prevăzute de către Regulamentul UE nr. 648/2012, mecanisme care să nu pună în pericol stabilitatea financiară, astfel că aceste dispoziţii conferă A.S.F. dreptul de a stabili, prin reglementări secundare, reguli privind documentaţia necesară privind aprobarea constituirii SMT-ului sau SOT-ului.

În ce priveşte locurile de tranzacţionare, instanţa de recurs le-a analizat din perspectiva Directivei 2014/65/UE şi a reţinut că aceasta face diferenţierea noului sistem de tranzacţionare - SOT, de cele două sisteme de tranzacţionare deja existente - piaţa reglementată şi SMT. Diferenţierea cerinţelor dintre sistemele de tranzacţionare fiind subliniată în considerentul (14) din preambulul Directivei 2014/65/UE privind pieţele instrumentelor financiare şi de modificare a Directivei 2002/92/CE şi a Directivei 2011/61/UE.

A mai reţinut instanţa de recurs şi faptul că cerinţa de compensare a tranzacţiilor executate în cadrul unui SMT prin intermediul unei contrapărţi centrale nu contravine legislaţiei europene în vigoare, această măsură contribuind la creşterea protecţiei participanţilor şi implicit a investitorilor pe acest sistem, prin preluarea de către contrapartea centrală a riscului de credit al contrapartidei.

În ce priveşte prevederile Regulamentului (UE) nr. 648/2012 al Parlamentului European şi al Consiliului privind instrumentele financiare derivate extrabursiere, contrapărţile centrale şi registrele centrale de tranzacţii, cunoscut drept EMIR (European Market Infrastructure Regulation) referitoare la obligaţia de compensare printr-o CCP autorizată, instanţa de recurs a reţinut că legislaţia europeană nu interzice/restricţionează ca celelalte contracte derivate extrabursiere (în speţă, commodities derivatives, care nu fac obiectul obligaţiei de compensare) să fie compensate la nivel centralizat, existând în acest sens CCP autorizate conform EMIR, care oferă servicii de compensare pentru commodities derivatives tranzacţionate OTC.

Înalta Curte apreciază că cererea de revizuire formulată de revizuenta A. (Romanian Commodities Exchange) S.A împotriva deciziei 3717 din 30.06.2023 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, este inadmisibilă şi va fi respinsă ca atare, pentru considerentele ce urmează să fie expuse.

În esenţă, revizuenta a invocat incidenţa motivului de revizuire prevăzut de art. 21 din Legea nr. 554/2004, cu argumentarea că hotărârea a cărei revizuire este solicitată ar fi fost dată cu încălcarea normelor de drept al Uniunii Europene, direct aplicabile în cauză, respectiv:

- dispoziţiile art. 114 TF UE, care stabilesc regimul actelor de armonizare, precum şi raporturile ce se pot stabili între acestea şi prevederile de drept naţional (prevederi ce nu au fost tratate de instanţa de recurs).

- dispoziţiile art. 4-6 din Regulamentul EMIR, prin raportare la art. 114 TFUE, (C. proc. civ.) (prevederi ce nu au fost tratate de instanţa de recurs).

- art. 11 din Regulamentul EMIR, prin raportare la art. 114 TFUE (prevederi ce nu au fost tratate de instanţa de recurs).

- art. 2 alin. (2) din TFUE şi art. 5 alin. (3) din Regulamentul EMIR

- Regulamentul Delegat (UE) 2015/2205, Regulamentul Delegat (UE) 2016/592 şi Regulamentul Delegat (UE) 2016/1178;

Susţine revizuenta că menţinerea deciziei instanţei de recurs şi, pe această cale, a prevederilor criticate din Regulamentul ASF nr. 13/2018, echivalează cu menţinerea. în dreptul naţional, a unor prevederi vădit contrare dispoziţiilor normative adoptate la nivelul UE pentru apropierea legislaţiilor statelor membre.

Motivarea cererii de revizuire este foarte amplă, însă, în raport de dispoziţiile art. 513 alin. (3) C. proc. civ. potrivit cărora "Dezbaterile sunt limitate la admisibilitatea revizuirii şi la faptele pe care se întemeiază.", instanţa, va analiza, cu prioritate, aspectele de admisibilitate ale revizuirii urmând să lămurească dacă sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate, raportat la argumentele de fapt şi de drept ale revizuentului.

Înalta Curte reţine că, motivele invocate în susţinerea cererii sale de revizuire se circumscriu dispoziţiilor art. 21 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 potrivit cărora "Constituie motiv de revizuire, care se adaugă la cele prevăzute de C. proc. civ., pronunţarea hotărârilor rămase definitive şi irevocabile prin încălcarea principiului priorităţii dreptului comunitar, reglementat de art. 148 alin. (2), coroborat cu art. 20 alin. (2) din Constituţia României, republicată.

Deşi acest caz de revizuire este reglementat de legea specială, procedura de soluţionare a cererii este cea stabilită de C. proc. civ., ceea ce presupune examinarea, conform art. 513 alin. (3) C. proc. civ., a condiţiilor de admisibilitate a revizuirii, prin prisma cerinţelor prevăzute de art. 21 din Legea nr. 554/2004 aşa cum a fost interpretată prin Decizia nr. 45/2016, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.

Prin decizia nr. 45/12.12.2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a fost admisă sesizarea privind pronunţarea unei hotărâri prealabile, formulată de Curtea de Apel Cluj, secţia a III-a de contencios administrativ şi fiscal şi, în consecinţă, s-a stabilit că: "În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 21 alin. (2) teza I din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, cererea de revizuire este admisibilă în baza unor decizii ale Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, indiferent de momentul pronunţării acestora şi de împrejurarea invocării sau nu în litigiul de bază a dispoziţiilor de drept european preexistente, încălcate prin hotărârea a cărei revizuire se cere. Termenul în care poate fi formulată cererea de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 este de o lună şi curge de la data comunicării hotărârii definitive, supusă revizuirii."

În cauza pendinte, se constată incidenţa paragrafelor 72, 73 şi 84 din Decizia nr. 45/2016, pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, respectiv:

"72. În lumina considerentelor precedente este inadmisibilă cererea de revizuire prin care, în lipsa oricărui element de noutate (care ar putea fi hotărâri pronunţate de CJUE sau dispoziţii de drept unional neinvocate în cauză sau, deşi invocate, netratate de instanţă), se urmăreşte revizuirea unei hotărâri definitive prin care a fost deja dezlegată problematica legată de aplicarea principiului priorităţii dreptului unional, deoarece se opune caracterul revizuirii, de cale extraordinară de atac de retractare (iar nu de reformare), corelat cu principiul autorităţii de lucru judecat.

73. Dacă dreptul Uniunii sau hotărârea interpretativă a CJUE a fost invocată în faţa instanţei care a pronunţat hotărârea a cărei revizuire se cere şi această instanţă a analizat-o, partea nu poate critica soluţia pe calea revizuirii deoarece se opune autoritatea de lucru judecat asupra rezolvării date de instanţa de fond sau de recurs. Inadmisibilitatea se impune în această ipoteză întrucât a socoti revizuirea admisibilă ar însemna ca instanţa sesizată cu cererea de revizuire să examineze soluţia instanţei care a pronunţat hotărârea supusă revizuirii, adică să exercite un control judiciar, care nu se poate realiza pe calea revizuirii. Un astfel de control judiciar se poate realiza numai pe calea de atac de reformare, dată în competenţa instanţei ierarhic superioare celei care a pronunţat hotărârea.

(...)

84. Revine însă instanţei de judecată obligaţia să verifice admisibilitatea revizuirii, raportat la cazul concret dedus judecăţii, orientându-se după reperele menţionate mai sus şi, dacă este cazul, fără să se limiteze la ele, stabilind dacă dispoziţiile de drept european erau sau nu în vigoare la data faptelor relevante în cauză, dacă ele au făcut sau nu obiectul analizei instanţei de judecată ori dacă prin cererea de revizuire se urmăreşte schimbarea cauzei juridice a cererii sub aspectul faptelor relevante pe care s-au întemeiat motivele de nelegalitate."

În consecinţă, în analiza admisibilităţii cererii de revizuire întemeiată pe prevederile art. 21 din Legea nr. 554/2004, trebuie avute în vedere, pe de-o parte, hotărârile pronunţate de CJUE sau dispoziţiile de drept unional pe care revizuentul apreciază că le-a încălcat hotărârea atacată, iar, pe de altă parte, împrejurarea dacă dreptul Uniunii a fost analizat de instanţa de recurs, respectiv dacă problematica legată de aplicarea principiului priorităţii dreptului unional a primit o dezlegare în faza procesuală anterioară.

În cauza de faţă, Înalta Curte constată că dispoziţiile de drept unional pe care revizuenta le-a invocat în cererea de revizuire şi principiul supremaţiei dreptului Uniunii Europene au fost puse în discuţie, de către aceasta, în faţa instanţei de recurs prin intermediul apărărilor formulate în întâmpinarea la recurs.

Instanţa de recurs a analizat efectiv apărările intimate-recurente dând o dezlegare cu privire la acestea. După cum s-a arătat în precedent, în ce priveşte aplicarea art. 4-6 şi ale art. 11 din Regulamentul EMIR, instanţa de recurs a apreciat că apărările intimatei-reclamante potrivit cărora ASF a depăşit abuziv limitele domeniului de aplicare al obligaţiei de compensare printr-o C. proc. civ., stabilite conform art. 4-6 din Regulamentul EMIR, nu pot fi primate, întrucât Regulamentul EMIR nu interzice posibilitatea impunerii unei obligaţii de compensare suplimentare celor menţionate în cadrul acestuia, dacă acestea vizează alte instrumente financiare derivate şi alte tipuri de locuri de tranzacţionare.

A apreciat instanţa de recurs şi faptul că răspunsul formulat de ESMA se referă strict la clasele de instrumente ce sunt obligatoriu a fi compensate printr-o contraparte centrală, dar nu se referă la interzicerea dreptului statelor membre de a stabili reguli la nivel naţional pentru alte instrumente financiare derivate decât cele vizate de reglementarea europeană.

Afirmaţia potrivit căreia instanţa de recurs nu ar fi analizat dispoziţiile anterior indicate prin raportare la art. 114 TFUE este lipsită de temei, întrucât însăşi transpunerea acestora în dreptul naţional a fost realizată în temeiul acestui articol din Tratat.

Revizuenta susţine că instanţa de recurs a pronunţat o hotărâre cu încălcarea art. 2 alin. (2) din TFUE şi art. 5 alin. (3) din Regulamentul EMIR, apreciind că, prin această decizie, se permite autorităţii pârâte să reglementeze într-un domeniu ce face obiectul competenţei partajate, în ciuda faptului că instituţiile UE au legiferat deja în această materie stabilind competenţa ESMA cu privire la întinderea obligaţiei de compensare printr-o contraparte central (C. proc. civ.).

În ce priveşte admisibilitatea invocării încălcării art. 2 alin. (2) din TFUE şi art. 5 alin. (3) din Regulamentul EMIR, Înalta Curte constată că la paragrafele 35 şi 36 din întâmpinarea formulată la cererea de recurs, revizuenta a invocat aceleaşi aspecte, respectiv:

"35. Or, prin dispoziţiile art. 75 alin. (1) din Regulamentul ASF nr. 13/2018, recurenta exact asta face (!) - extinde domeniul de aplicare al obligaţiei de compensare printr-o C. proc. civ. la toate tranzacţiile cu instrumente financiare derivate extrabursiere încheiate prin intermediul unui SMT dincolo de limitele stabilite de Comisia Europeană, la propunerea ESMA, şi consfinţite în Secţiunea 1 a Registrului ESMA, potrivit Regulamentului EMIR (!)

36. Pentru aceste motive, solicităm instanţei de recurs să cenzureze dreptul de apreciere pe care şi-l arogă ASF de a extinde domeniul de aplicare al obligaţiei de compensare printr-o C. proc. civ. a tranzacţiilor cu instrumente financiare derivate extrabursiere încheiate prin intermediul unui SMT, dincolo de limitele stabilite potrivit Regulamentului EMIR."

Cu privire la aceste apărări, instanţa de recurs s-a exprimat în sensul că Regulamentul EMIR nu interzice posibilitatea impunerii unei obligaţii de compensare suplimentare celor menţionate în cadrul acestuia, dacă acestea vizează alte instrumente financiare derivate şi alte tipuri de locuri de tranzacţionare.

În ce priveşte critica privind încălcarea dispoziţiilor Regulamentului Delegat (UE) 2015/2205, Regulamentului Delegat (UE) 2016/592 şi Regulamentului Delegat (UE) 2016/1178, trebuie precizat că acestea sunt regulamente prin care au fost aduse completări la Regulamentului (UE) nr. 648/2012 al Parlamentului European şi al Consiliului în ceea ce priveşte standardele tehnice de reglementare pentru obligaţia de compensare.

Revizuenta susţine că încălcarea acestor regulamente constă în aceea că prin soluţie instanţei de recurs se permite ASF să completeze prin acte de reglementare infralegală, dispoziţiile referitoare clasele de instrumente financiare derivate extrabursiere supuse obligaţiei de compensare printr-o contraparte central (C. proc. civ.), astfel cum sunt determinate exhaustive prin cele trei regulamente.

În susţinerea admisibilităţii acestui motiv de revizuire, revizuenta precizează că, în cuprinsul întâmpinării faţă de cererea de recurs, şi-a întemeiat apărările şi pe cele trei Regulamente Delegate deja adoptate de Comisia Europeană, respectiv: Regulamentul Delegat (UE) 2015/2205 al Comisiei din 6 august 2015 de completare a Regulamentului (UE) nr. 648/2012 al Parlamentului European şi al Consiliului în ceea ce priveşte standardele tehnice de reglementare pentru obligaţia de compensare, Regulamentul Delegat (UE) 2016/592 al Comisiei din 1 martie 2016 de completare a Regulamentului (UE) nr. 648/2012 al Parlamentului European şi al Consiliului în ceea ce priveşte standardele tehnice de reglementare pentru obligaţia de compensare, Regulamentul Delegat (UE) 2016/1178 al Comisiei din 10 iunie 2016 de completare a Regulamentului (UE) nr. 648/2012 al Parlamentului European şi al consiliului în ceea ce priveşte standardele tehnice de reglementare pentru obligaţia de compensare însă, instanţa de recurs nu a făcut nicio menţiune cu privire la acestea, nefiind analizată aplicabilitatea Regulamentelor Delegate şi compatibilitatea dintre acestea şi Regulamentul ASF nr. 13/2018.

Referitor la această critică, Înalta Curte constată că instanţa de recurs a făcut această analiză şi s-a raportat la prevederile Regulamentului (UE) nr. 648/2012, cunoscut drept EMIR (European Market Infrastructure Regulation) în forma sa consolidată şi în vigoare la data emiterii deciziei ASF contestate.

Cele trei regulamente menţionate de revizuentă sunt acte normative prin care au fost aduse modificări Regulamentului (UE) 648/2012, însă acesta a mai suferit şi alte modificări până la data emiterii deciziei ASF.

Prin decizia a cărei revizuire se cere instanţa de recurs a reţinut, referitor la obligaţia de compensare printr-o CCP autorizată în temeiul articolului 14 sau recunoscută în temeiul articolului 25 din Regulamentul (UE) 648/2012 în situaţia contractelor derivate extrabursiere care fac obiectul obligaţiei de compensare în temeiul art. 4 din acelaşi regulament, că, legislaţia europeană nu interzice/restricţionează ca celelalte contracte derivate extrabursiere (în speţă, commodities derivatives, care nu fac obiectul obligaţiei de compensare) să fie compensate la nivel centralizat, existând în acest sens CCP autorizate conform EMIR, care oferă servicii de compensare pentru commodities derivatives tranzacţionate OTC.

În concluzie, Înalta Curte apreciază că instanţa de recurs a analizat cauza şi prin prisma dreptului Uniunii, iar problematica legată de aplicarea principiului priorităţii dreptului unional a primit o dezlegare în faza procesuală a recursului.

Astfel, întrucât dreptul Uniunii a fost invocat în faţa instanţei care a pronunţat hotărârea a cărei revizuire se cere şi această instanţă a analizat-o, în raport de dispoziţiile art. 21 din Legea nr. 554/2004 şi considerentele cuprinse la paragraful 73 al Decizia nr. 45/12.12.2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept revizuirea, este inadmisibilă deoarece se opune autoritatea de lucru judecat asupra rezolvării date de instanţa de recurs.

Faţă de aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, coroborate cu art. 509 C. proc. civ., urmează să respingă, ca inadmisibilă, cererea de revizuire.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de revizuire formulată de revizuenta A. S.A. împotriva deciziei civile nr. 3717 din data de 30 iunie 2023, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2020, ca inadmisibilă.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 5 decembrie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.