Appeal dismissed; competition fine reduction upheld for single continuous market-sharing infringement.

Şedinţa publică din data de 5 decembrie 2024

Asupra recursului de faţă,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1.1. Obiectul cererii deduse judecăţii

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal la data de 11.05.2020, reclamanta Girod Semnalizare Rutieră S.R.L. (Girod) a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Concurenţei, anularea în integralitate a Deciziei Consiliului Concurenţei nr. 90 din 16 decembrie 2019 în ceea ce priveşte Societatea şi în subsidiar, anularea parţială prin reducerea cuantumului amenzii impuse Societăţii.

1.2. Hotărârea primei instanţe

Prin încheierea din data de 24 mai 2021, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis în principiu cererea de intervenţie accesorie formulată de către petenta A..

Prin sentinţa civilă nr. 1135 din data de 4 august 2021, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a dispus astfel:

A admis în parte acţiunea formulată de reclamanta Girod Semnalizare Rutieră S.R.L.

A anulat în parte Decizia nr. 90/16.12.2019 emisă de Consiliul Concurenţei, în sensul reducerii amenzii aplicate reclamantei Girod Semnalizare Rutieră S.R.L., în mod corespunzător reducerii cuantumului adiţional pentru durata faptei la 34,5% (de la 46,5%), ca urmare a reţinerii epuizării faptei anticoncurenţiale săvârşite de reclamantă la data de 08.01.2015.

A respins în rest acţiunea, ca neîntemeiată.

A admis în parte, în consecinţă, cererea de intervenţie accesorie.

A obligat pârâtul Consiliul Concurenţei către reclamantă la plata sumei de 7000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată aferente părţii admise din acţiune, reprezentând taxa judiciară de timbru şi onorariu avocat, acesta din urmă fiind şi redus în mod corespunzător.

2. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva acestei sentinţe, precum şi împotriva încheierii din data de 24 mai 2021, reclamanta Girod a formulat recurs, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ., solicitând, în privinţa încheierii, admiterea recursului, casarea acesteia şi respingerea ca inadmisibilă a cererii de intervenţie accesorie formulată de A. S.R.L., iar în ceea priveşte sentinţa, admiterea recursului, casarea sentinţei şi, după rejudecare, anularea Deciziei Consiliului Concurenţei nr. 90 din 16 decembrie 2019.

În susţinerea motivului de recurs formulat împotriva încheierii din 24 mai 2021, prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., societatea Girod arată că cererea de intervenţie accesorie formulată de A. a fost admisă, deşi petenta nu avea un interes propriu, pe care nu l-a nedovedit, ci doar intenţia de a apăra sancţiunea împotriva recurentei, deci un interes nelegitim, constând în slăbirea poziţiei acesteia pe piaţă.

În ce priveşte recursul declarat împotriva sentinţei nr. 1135/2021, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., instanţa a reţinut în mod greşit existenţa unei fapte unice şi continuă de împărţire a pieţei în perioada 2009 - 2015, deşi a existat o pauză de 2 ani între corespondenţa iniţială din perioada 2009 - 2012 şi cea din iulie 2014, aspect care împiedică tratarea globală a schimburilor de informaţii pentru existenţa unei fapte unice şi continue.

Precizează că schimburile de informaţii din perioada 2009 - 2012 au fost făcute în contextul intenţiei Girod de a prelua o divizie a A., acestea încetând odată cu nefinalizarea tranzacţiei.

În acest sens, sunt relevante concluziile Curţii Generale în cauza T - 101/05 BASF vs Comisia privind demonstrarea unui "plan de ansamblu" în cazul interacţiunilor din perioada 2009 - 2015 între Girod şi A. pentru calificarea acestora ca faptă continuă, inaplicabil însă în speţă.

Mai susţine recurenta-reclamantă că prima instanţă a aplicat hotărârea CJUE din cauza C - 450/19 prin care a fost interpretat art. 101 alin. (1) din TFUE (potrivit căreia, în esenţă, durata încălcării acestor dispoziţii corespunde perioadei scurse până la data semnării contractului încheiat între întreprindere şi autoritatea contractantă în temeiul ofertei concertate prezentată de întreprindere) doar în perioada de execuţie 8 ianuarie 2015 - 31 decembrie 2016, excluzând perioada de execuţie contractuală 16 august 2011 - 31 decembrie 2013.

Afirmă societatea recurentă că 31 mai 2012 trebuie considerată ca dată a încetării încălcării concurenţei dintre Girod şi A. pentru perioada 2009 - 2012, în sensul hotărârii CJUE, astfel încât pentru prima perioadă de interacţiune 2009 - 2012, termenul de prescripţie de 5 ani al dreptului Consiliului de a aplica sancţiuni pentru această perioada era împlinit la momentul începerii investigaţiei împotriva Girod (28.10.2018).

Schimburile de informaţii din perioada 2014 - 2016 nu au caracter anticoncurenţial, deoarece: Girod a încercat să propună societăţii A. o participare în comun, însă propunerea nu s-a concretizat şi a participat singur la licitaţie; în cazul relaţiei Girod - A. a fost incriminată doar licitaţia pentru lotul Iaşi, iar Decizia Consiliului constată trucarea licitaţiilor pentru toate cele 7 loturi de către cartelul B.-A.-C., inclusiv lotul Iaşi, recunoscută de cei 3 participanţi, astfel că nu există o interacţiune unilaterală Girod-A. în cazul lotului Iaşi; decizia de participare pentru unele loturi s-a întemeiat pe raţiuni motivate de proximitatea lucrărilor faţă de sediile societăţii şi de bugetul anunţat, identificarea unui partener de ofertare fiind o conduită comercială legitimă.

Totodată, învederează că nu a fost încălcat art. 101 TFUE întrucât faptele Girod nu pot afecta semnificativ comerţul dintre statele membre, licitaţiile incriminate referindu-se la lucrări punctuale pe diverse tronsoane, şi nu la nivel naţional. Interacţiunea a avut loc între două întreprinderi din România şi se referă doar la acte de comerţ din România, nu există o piaţă europeană la nivel de indicatoare rutiere, şi nu a existat un efect de excludere al concurenţilor de pe piaţă.

3. Apărările formulate în cauză

Intimata-pârâtă Consiliul Concurenţei a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului declarat împotriva încheierii din data de 24 mai 2021 şi a sentinţei civile nr. 1135 din data de 4 august 2021, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

II. Soluţia instanţei de recurs

Examinând sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurent şi cu apărările formulate, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele expuse în cele ce urmează.

1. Înalta Curte constată caracterul nefondat al criticilor expuse în recursul formulat împotriva încheierii din data de 24 mai 2021, întemeiate pe motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., urmând a fi respinse.

În esenţă, subsumat acestui motiv de casare, recurenta-reclamantă a susţinut că au fost încălcate normele imperative de procedură prevăzute de art. 64 C. proc. civ., nefiind îndeplinite cerinţele legii privind existenţa interesului legitim şi concret al societăţii A..

Constată Înalta Curte că, motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., are în vedere neregularităţi de ordin procedural şi care sunt sancţionate cu nulitatea prevăzută de art. 174 C. proc. civ., potrivit căruia:

"(1) Nulitatea este sancţiunea care lipseşte total sau parţial de efecte actul de procedură efectuat cu nerespectarea cerinţelor legale, de fond sau de formă. (2) Nulitatea este absolută atunci când cerinţa nerespectată este instituită printr-o normă care ocroteşte un interes public. (3) Nulitatea este relativă în cazul în care cerinţa nerespectată este instituită printr-o normă care ocroteşte un interes privat".

Nulitatea reprezintă principala sancţiune ce se răsfrânge asupra actelor de procedură care au fost aduse la îndeplinire cu nesocotirea dispoziţiilor legale.

Dispoziţiile textului de lege enunţat constituie dreptul comun în materia actelor de procedură. Textul vizează o singură ipoteză de nulitate: încălcarea formelor procedurale, iar nulitatea prevăzută de art. 174 C. proc. civ. este condiţionată de producerea unei vătămări.

Contrar susţinerilor recurentei-reclamante, Înalta Curte reţine că instanţa de fond a examinat detaliat cauza, reţinând motivat admisibilitatea în principiu a cererii de intervenţie accesorie. Analizând înscrisurile depuse de A., prima instanţă a constatat existenţa unor elemente de natură să susţină existenţa interesului actual al intimatei intervenient-accesoriu A. pentru susţinerea deciziei contestate, în scopul evitării producerii unui prejudiciu eventual.

Nu se poate susţine că interesul acesteia este nelegitim prin faptul că intenţia sa este de a apăra sancţiunea împotriva recurentei cu consecinţa slăbirii poziţiei acesteia pe piaţă. Argumentul recurentei este speculativ şi implică o evaluare subiectivă.

Interesul intervenientului trebuie analizat din perspectiva dreptului procedural, nu al motivaţiilor economice sau strategice. Dacă intervenientul are un interes juridic concret în menţinerea sancţiunii, pentru a susţine decizia Consiliului Concurenţei, acest interes este legitim, indiferent de efectele economice indirecte. Criteriile obiective ce trebuie avute în vedere de instanţă la momentul admisibilităţii în principiu a intervenţiei sunt: existenţa unui interes juridic şi legătura cu cazul.

O astfel de cerere nu poate fi respinsă pe baza unor presupuneri privind intenţii ascunse, în caz contrar se limitează accesul la acest instrument de drept procesual şi se restrânge nejustificat dreptul la apărare al intervenientului.

În plus, interesele economice divergente sunt inerente într-un sistem concurenţial şi nu poate fi considerat un motiv de excludere a intervenţiei în cauză.

2. Referitor la recursul formulat împotriva sentinţei civile nr. 1135 din data de 4 august 2021, în ceea ce priveşte motivul de recurs prevăzut de pct. 6 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ. care vizează situaţiile în care hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei, Înalta Curte constată că susţinerile recurentului reclamant nu sunt fondate, neputându-se reţine incidenţa motivului de casare menţionat, pentru că raţionamentul judiciar pe care s-a fondat sentinţa atacată este explicat în mod adecvat, cu respectarea exigenţelor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., interpretarea şi aplicarea normelor de drept material fiind la adăpost de criticile redate prin cererea de recurs. Raportat la obiectul cauzei şi limitele în care a fost învestită, prima instanţă a expus în mod corespunzător argumentele care au condus la formarea convingerii sale, cu referire la dispoziţiile legale aplicabile raportului de drept dedus judecăţii.

Recurenta-reclamantă este nemulţumită de interpretarea instanţei de fond privind existenţa unei fapte unice şi continue, afirmând că din dosarul de investigaţie rezultă întreruperea relaţiilor Girod - A., între corespondenţa iniţială din perioada 2009 - 2012 şi următoarea corespondenţă existând un interval de timp de 2 ani, aspect ce demonstrează, în opinia sa, inexistenţa unei fapte continue.

Contrar susţinerilor recurentei-eclamante, instanţa de recurs nu poate reţine criticile formulate, instanţa de fond analizând exhaustiv probatoriul administrat în acest sens, arătând că în perioada 2009-2015, schimbul de informaţii dintre societăţile Girod şi A. au vizat atât informaţii importante concurenţial, cât şi informaţii specifice derulării unor relaţii comerciale, precum şi orice alte informaţii referitoare la piaţa pe care activau.

Au fost menţionate atât momentul de început al săvârşirii faptei anticoncurenţiale, reprezentat de transmiterea email-ului din data de 26.03.2009, de la x@x.com (GIROD) către x@x.ro (A.), cu subiectul "reanalizare ofertă low cost DN 56A martie 2009 v1", cât şi un aspect ce relevă caracterul unic şi continuat al faptei, concretizat prin corespondenţa din datele de 25.07.2014 şi 01.08.2014, dintre A. şi Girod în cadrul căruia A. comunica strategia de participare la procedura de achiziţie aferentă anului 2014.

Totodată, astfel cum a relevat în mod judicios instanţa de primă jurisdicţie, momentul epuizării faptei este reprezentat de data semnării contractului încheiat în temeiul înţelegerii anticoncurenţiale/practicii concertate, respectiv Acordul-cadru nr. 431/08.01.2015 dintre încheiat de autoritatea contractantă DRDP Iaşi cu asocierea A.-D.-E. (lider de asociere intervenienta A. SRL).

În acord cu judecătorul fondului, Înalta Curte apreciază justeţea observaţiilor primei instanţe referitoare la comunicarea dintre cele două întreprinderi concurente, efectuată în contextul organizării de către CNADNR/CNAIR a procedurii de achiziţie publică de indicatoare rutiere şi mijloace de semnalizare rutieră având anunţul de participare publicat în SEAP cu nr. 151759/25.06.2014, detaliu ce dovedeşte caracterul unic şi continuat al faptei pe tot parcursul descris.

De asemenea, referitor la pretinsa exceptare a aplicării Hotărârii C-450/19 şi pentru perioada 31.05.2012 - 31.10.2013 în care, din perspectiva recurentei-reclamante, în absenţa comunicării între cele două societăţi, nu se poate demonstra o înţelegere anticoncurenţială, în jurisprudenţa CJUE, cu referire la Cauza T-439/07, Coats Holdings Ltd împotriva Comisiei Europene, s-a statuat că noţiunea de încălcare unică vizează o situaţie în care mai multe întreprinderi au participat la o încălcare reprezentată printr-un comportament continuu prin care se urmăreşte un singur scop economic, de denaturare a concurenţei, sau constituită din încălcări individuale legate între ele printr-o identitate de obiect (acelaşi scop al tuturor elementelor) şi de subiecte (identitate a întreprinderilor în cauză, conştiente de participarea la obiectul comun) - punctul 141 din Hotărâre.

În materie de concurenţă, faptul că nu a fost dovedită existenţa unei încălcări unice şi continue în privinţa unor anumite perioade determinate nu se opune împrejurării de a se considera că încălcarea s-a produs într-o perioadă globală mai lungă decât acestea, din moment ce o asemenea constatare se întemeiază pe indicii obiective şi concordante. În cadrul unei încălcări extinse pe mai mulţi ani, faptul că manifestările înţelegerii intervin în perioade diferite, care pot fi separate prin intervale de timp mai lungi sau mai puţin lungi, nu are incidenţă asupra existenţei acestei înţelegeri, în măsura în care acţiunile diferite care fac parte din această înţelegere urmăresc o singură finalitate şi se înscriu în cadrul unei încălcări cu caracter unic şi continuu.

Prin urmare, deşi perioada care separă două manifestări ale unui comportament ilicit este un criteriu pertinent pentru a stabili caracterul continuu al unei încălcări, nu este mai puţin adevărat că problema dacă respectiva perioadă este sau nu este suficient de lungă pentru a constitui o întrerupere a încălcării nu poate fi examinată în abstract. Dimpotrivă, aceasta trebuie apreciată în contextul funcţionării înţelegerii în cauză.

În acest context, întrucât elementele de probă ale încălcării atestă că relaţia strânsă care a legat întreprinderile în cauză într-o anumită perioadă a continuat şi că, ocazional, această relaţie a făcut obiectul unor ajustări prin intermediul altor acorduri, Comisia poate să concluzioneze în mod legitim că părţile s-au înţeles cu privire la un proiect comun care le limita sau putea să le limiteze autonomia comercială prin stabilirea liniilor mari de acţiune comună pe piaţă (a se vedea punctele 149, 150, 152 şi 154 din Hotărâre).

Or, în acest context, o întrerupere a activităţii pe durate de timp relevante în stabilirea gravităţii faptei, ar fi trebuit să fie semnificativă şi neechivocă, în sensul stopării definitive a încălcării anticoncurenţiale.

Însă, în cauză nu a fost probată încetarea înţelegerii anticoncurenţiale. Pe de altă parte, corespondenţa vizând modul de participare la licitaţii ori strategia unei întreprinderi cu referire la intenţia de participare la licitaţii nu trebuie să aibe obligatoriu un caracter constant, schimbul de informaţii fiind subsecvent şi dependent de frecvenţa organizării de licitaţii, factor obiectiv necontrolat de participanţi, completat şi de interesele fiecărei societăţi ofertante.

Prima instanţă a demonstrat convingător, examinând documentele din dosarul investigaţiei, existenţa unui schimb de informaţii sensibile intre Girod şi A. si A., referitoare la preturile contractului nr. x/16.08.2011, încheiat intre A. şi F. S.R.L..

În raport de specificul elementului material al contravenţiei constatate în sarcina recurentei-reclamante, privind încheierea unei înţelegeri anticoncurenţiale, respectiv desfăşurarea de practici concertate, momentul epuizării activităţii este data încetării ultimului act sau fapt anticoncurenţial de concretizare a înţelegerii încheiate anterior.

Contrar aserţiunilor recurentei, nu poate fi reţinută intervenţia prescripţiei dreptului Consiliului Concurenţei de a sancţiona activitatea anticoncurenţială, invocată de recurenta-reclamantă care susţine că schimbul de informaţii ar fi încetat la data de 31.05.2012 ceea ce, coroborat cu faptul că investigaţia împotriva sa a fost declanşată la 28.10.2018, reiese că era împlinit termenul de prescripţie de 5 ani prevăzut de art. 63 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 21/1996.

Or, faţă de momentul epuizării faptei anticoncurenţiale săvârşite de Girod, respectiv 08.01.2015, şi având în vedere data comunicării Ordinului Preşedintelui Consiliului Concurenţei nr. 1297/22.10.2018, prin care investigaţia a fost extinsă şi cu privire la comportamentul posibil anticoncurenţial al Girod, respectiv 30.10.2018, Înalta Curte constată că nu a intervenit prescripţia dreptului Consiliului Concurenţei de a constata si sancţiona comportamentul anticoncurenţial al celor doua întreprinderi.

Printr-un alt set de critici subsumate motivului de recurs preăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-reclamantă susţine că schimburile de informaţii din perioada 2014 - 2016 nu ar avea caracter anticoncurenţial.

Instanţa de recurs constată caracterul nefondat al afirmaţiilor în acest sens, contrazise de analiza minuţioasă a primei instanţe asupra contextului factual creat prin comunicarea dintre societăţile Girod şi A..

Astfel, în acord cu constatările judecătorului fondului, Înalta Curte reţine că în urma schimbului de informaţii cu pronunţat caracter concurenţial realizat prin corespondenţa electronică din 25.07.2014 şi 01.08.2014, întreprinderile concurente, Girod şi A., şi-au comunicat strategia de participare la procedura de achiziţie x, cu precizarea loturilor unde urmau să depună oferte.

În aceeaşi linie se înscrie şi schimbul de informaţii dintre cele două societăţi din 04.11.2014 vizând o cerere de ofertă transmisă de un antreprenor de lucrări, respectiv societatea G.. În cadrul corespondenţei au fost transmise relaţii referitoare la strategiile proprii de participare ale celor două firme la licitaţia în curs, date având un caracter anticoncurenţial, de natură să perturbe gradul de incertitudine.

Explicaţiile privind aspectele descrise anterior de către recurenta-reclamantă nu au un caracter suficient de plauzibil care să ofere posibilitatea unei concluzii contrare celor reţinute de prima instanţă.

În acest sens, cu privire la acordul de voinţă/practica concertată având ca obiect conturarea unui anume comportament este relevantă jurisprudenţa CJUE conform căreia: "există o înţelegere atunci când părţile, în mod expres sau implicit, intenţionează să adere la un plan comun, care îngrădeşte sau tinde să îngrădească activitatea comercială a fiecăreia, prin trasarea coordonatelor acţiunilor sau inacţiunilor lor pe piaţă" (T-41/96 Bayer vs. Comisia, pct. 67-69); "înţelegerea poate consta într-o acţiune singulară, într-o serie de acţiuni sau într-un mod de comportament" (C-49/92 P Comisia vs. Anic Partecipazioni SpA); "fiecare operator economic trebuie să-şi realizeze independent politica comercială pe o piaţă comună a mai multor operatori; chiar dacă această cerinţă de independenţă nu exclude un comportament inteligent şi legal pe piaţă al operatorilor economici, liberi să previzioneze evoluţia pieţei şi să se adapteze ca atare, ea interzice strict orice formă de contact, direct sau indirect, între agenţii de pe piaţă, al cărui obiect sau efect este ori de a influenţa comportamentul unui competitor pe piaţă, ori de a releva propria strategie de acţiune a unei societăţi pe respectiva piaţă" (H. şi altii vs. Comisia, C-172/1980 Zuchner); "nu este necesar ca înţelegerea să fie scrisă, nu sunt necesare formalităţi" (Decizia Comisiei Europene 91/297/EEC par. 57); "este suficient ca o anumită prevedere să reprezinte expresia intenţiei părţilor de a se comporta pe piaţă în concordanţă cu termenii acesteia, fără ca respectiva prevedere să constituie un contract valid şi obligatoriu sub legea naţională" (Hotărârea Curţii în cauza Sandoz C-277/87 ar. 13); "practicile concertate nu vizează doar relaţiile orizontale, ci şi verticale" (cazurile COMP/40469 Denon& Marantz, COMP/40465 Asus, COMP/40182 Pioneer, COMP/40181 Philips).

Pentru existenţa unei practici concertate în care să aibă loc un schimb de informaţii sensibile cu privire la practica investigată, potrivit jurisprudenţei anterior menţionate, pe de o parte, fiecare operator economic trebuie să-şi realizeze independent politica comercială pe o piaţă comună a mai multor operatori; chiar dacă această cerinţă de independenţă nu exclude un comportament inteligent şi legal pe piaţă al operatorilor economici, liberi să previzioneze evoluţia pieţei şi să se adapteze ca atare, ea interzice strict orice formă de contact, direct sau indirect, între agenţii de pe piaţă, al cărui obiect sau efect este ori de a influenţa comportamentul unui competitor pe piaţă, ori de a releva propria strategie de acţiune a unei societăţi pe respectiva piaţă (H. şi alţii vs. Comisia, C-172/1980 Zuchner), iar, pe de altă parte, existenţa unei practici sau a unui acord anticoncurenţial poate fi dedusă dintr-un anumit număr de coincidenţe şi indicii care, analizate împreună pot constitui, în lipsa unei alte explicaţii coerente, dovada unei încălcări a normelor de concurenţă (Hotărârea Dresdner Bank şi alţii/Comisia).

O altă critică se referă la o presupusă reţinere nelegală a încălcării art. 101 TFUE .

Înalta Curte constată însă că prima instanţă a analizat condiţiile incidenţei art. 101 din TFUE, în sensul interpretării acestui text de lege exprimat în Comunicarea Comisiei - Orientări privind conceptul de efect asupra comerţului din articolele 101 şi 102 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene (TFUE).

Astfel, articolul din TFUE interzice cartelurile şi conduita care împiedică, restricţionează sau denaturează concurenţa (acorduri verticale şi orizontale), cu anumite excepţii, menţionate în articolul 101 alin. (3).

În jurisprudenţa CJUE s-a reţinut, referitor la acordurile orizontale, în cauza C-67/13P Groupement de Cartes Bancaires, la pct. 51, "anumite comportamente coluzive precum cele care conduc la stabilirea orizontală a preţurilor prin înţelegeri pot fi considerate ca fiind într-o asemenea măsură susceptibile de a avea efecte negative în special asupra preţului, a cantităţii sau a calităţii produselor şi serviciilor încât se poate considera inutil, în vederea aplicării articolului 81 alin. (1) CE, să se demonstreze că acestea au efecte reale asupra pieţei (a se vedea în acest sens în special Hotărârea Clair, 123/83, EU:C:1985:33, punctul 22). Astfel, experienţa arată că astfel de comportamente atrag scăderi ale producţiei şi creşteri de preţuri, conducând la o alocare necorespunzătoare a resurselor, în special în detrimentul consumatorilor".

Curtea a constatat deja că, pentru a avea un obiect anticoncurenţial, este suficient ca acordul să poată să producă efecte negative asupra concurenţei, cu alte cuvinte, ca aceasta să fie apt în mod concret să împiedice, să restrângă sau să denatureze concurenţa în cadrul pieţei comune. "Problema dacă şi în ce măsură un astfel de efect se produce efectiv nu poate avea importanţă decât pentru a calcula cuantumul amenzilor şi pentru a evalua dreptul la acordarea de daune interese (hotărârea T-Mobile Netherlands şi alţii, pct. 31)."

De asemenea, în cauza T-208/13 Portugalia Telecom SGPS (Hotărârea Tribunalului din 28 iunie 2016), s-a reţinut că "în vederea aplicării articolului 101 alin. (1) TFUE, luarea în considerare a efectelor concrete ale unui acord este superfluă în cazul în care rezultă că acesta are ca obiect restrângerea, împiedicarea sau denaturarea concurenţei. Acesta este în special cazul acordurilor care cuprind restrângeri evidente privind concurenţa, cum ar fi stabilirea preţurilor şi împărţirea pieţelor (Hotărârea din 8 decembrie 2011, KME Germany şi alţii/Comisia, C-389/10 P, Rep., EU:C:2011:816, punctul 75).

Or, prin decizia adoptată de intimata-pârâtă Consiliul Concurenţei, s-au analizat detaliat faptele anticoncurenţiale, respectiv a practicii concertate. Cazul supus investigaţiei, fiind o înţelegere de împărţire a licitaţiilor, aceasta cade în mod automat sub incidenţa interdicţiei prevăzute de art. 5 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 21/1996, intrând în categoria înţelegerilor orizontale care restricţionează concurenţa prin obiect şi nefiind nevoie să se analizeze efectele acesteia pe piaţă.

Referitor la efectele economice ale practicii anticoncurenţiale, în mod corect a reţinut prima instanţă că, dacă nu ar fi existat înţelegerea anticoncurenţială intervenită între părţi, operatorii economici, inclusiv recurenta reclamanta, ar fi trebuit să adopte un comportament adecvat unor cerinţe impuse de un climat concurenţial pe piaţă, ce ar fi determinat depunerea de oferte care ar fi avut şanse reale de a fi declarate câştigătoare.

Astfel, judecătorul fondului a constatat că faptele anticoncurenţiale investigate au vizat întreg teritoriul României, ce reprezintă o parte semnificativă a pieţei unice europene, iar practica concertată de împărţire a pieţei comercializării indicatoarelor rutiere realizată de Girod şi A. a favorizat crearea unui mediu anticoncurenţial de natură să împiedice accesul eventualelor întreprinderi stabilite în alte state membre ale Uniunii Europene, interesate de participarea la procesul de achiziţie de mijloace de semnalizare rutieră.

Totodată, înţelegerile orizontale de tip cartel care vizează un întreg teritoriu al unui stat membru, prin însăşi natura lor, determină în final consolidarea împărţirii pieţelor pe baze naţionale, prin împiedicarea întrepătrunderii economice pe care o promovează TFUE, astfel cum s-a reţinut în practica unională.

Ca urmare, în mod corect a reţinut prima instanţă că ansamblul probatoriu administrat de autoritate conduce la concluzia ca recurenta nu a adoptat un comportament independent la licitaţiile analizate, ci in coluziune cu ceilalţi participanţi, părţile implicate făcându-şi cunoscut comportamentul viitor la licitaţii, care trebuia sa fie adoptat individual, in funcţie de strategia de afaceri a fiecăreia, recursul fiind nefondat din această perspectivă.

III. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, constatând că în cauză nu sunt incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul declarat împotriva încheierii din data de 24 mai 2021 şi a sentinţei civile nr. 1135 din data de 4 august 2021, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă Girod Semnalizare Rutieră S.R.L. împotriva încheierii din data de 24 mai 2021 şi a sentinţei civile nr. 1135 din data de 4 august 2021, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 5 decembrie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.