State apartment sale dispute: "material error" in appeal for annulment vs. substantive judicial error regarding prior invocation of absolute nullity

Şedinţa publică din data de 5 decembrie 2024

Asupra contestaţiei în anulare de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei.

Prin acţiunea înregistrată iniţial pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal la data de 10.12.2021, sub nr. x/2021, declinată în favoarea Curţii de Apel Ploieşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 543 din 23.05.2022, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu Ministerul Afacerilor Interne - Direcţia Generală Logistică - Direcţia Asigurare Logistică Integrată - Serviciul Administrare Spaţii de Cazare şi Ministerul Afacerilor Interne - Direcţia Generală Juridică, anularea adresei nr. x din 30.08.2021, emise de către Ministerul Afacerilor Interne Direcţia Generala Logistică - Direcţia Asigurare Logistică Integrată Serviciu de Administrare Spaţii de cazare, a deciziei de soluţionare a plângerii prealabile nr. 162.603/S3/CML din 20.10.2021, emise de Ministerul Afacerilor Interne - Direcţia Generală; constatarea îndeplinirii tuturor condiţiilor prevăzute de Legea nr. 562/2004 în vederea încheierii contractului de vânzare-cumparare a apartamentului nr. x, situat în Bucureşti, B-dul x nr. 37; obligarea pârâtului să-i vândă apartamentul de mai sus prin încheierea unui contract de vânzare-cumparare, cu plata preţului în rate, conform art. 4 din Legea nr. 562/2004 şi Anexele nr. 1 şi 2 la Decretul-lege nr. 61/1990 privind vânzarea de locuinţe construite din fondurile statului către populaţie, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentinţa nr. 206 din data de 25 octombrie 2022, Curtea de Apel Ploieşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Afacerilor Interne - Direcţia Generală Logistică - Direcţia Asigurare Logistică Integrată - Serviciul Administrare Spaţii de Cazare şi Ministerul Afacerilor Interne - Direcţia Generală Juridică, ca neîntemeiată;

A obligat reclamantul să plătească pârâtului B. cheltuieli de judecată în cuantum de 103,60 RON.

Împotriva sentinţei nr. 206 din data de 25 octombrie 2022, pronunţate de Curtea de Apel Ploieşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs principal recurentul-reclamant A., întemeiat pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi admiterea acţiunii formulate.

Pârâtul Ministerul Afacerilor Interne a declarat recurs incident, criticând omisiunea instanţei de a analiza şi a se pronunţat cu privire la nulitatea absolută a procesului-verbal nr. x din 03.10.2007, prin care s-a modificat statutul locuinţei în litigiu în locuinţă de serviciu, precum şi a contractului de închiriere nr. x din 11.10.2007.

Prin Decizia nr. 4320 din 4 octombrie 2023, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal a respins recursul incident declarat de recurentul-pârât Ministerul Afacerilor Interne-Direcţia Generală Juridică şi a admis recursul declarat de recurentul-reclamant A. a casat sentinţa recurată şi, rejudecând, a dispus:

- admiterea acţiunii formulate de reclamantul A., anularea adresei nr. x din 30.08.2021, emise de Ministerul Afacerilor Interne - Direcţia Generala Logistică - Direcţia Asigurare Logistică Integrată Serviciu de Administrare Spaţii de cazare şi decizia de soluţionare a plângerii prealabile nr. 162.603/S3/CML din 20.10.2021, emisă de Ministerul Afacerilor Interne Direcţia Generală;

- obligarea pârâtei să vândă reclamantului A. apartamentul nr. x, situat în Bucureşti, B-dul x nr. 37, prin încheierea unui contract de vânzare-cumpărare, cu plata preţului în rate, conform art. 4 din Legea nr. 562/2004 şi anexele nr. 1 şi 2 la Decretul-lege nr. 61/1990 privind vânzarea de locuinţe construite din fondurile statului către populaţie, cu modificările şi completările ulterioare.

2. Contestaţia în anulare.

Împotriva Deciziei nr. 4320 din data de 4 octombrie 20203 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal a formulat contestaţie în anulare Ministerul Afacerilor Interne - Direcţia Generala Logistică - Direcţia Asigurare Logistică Integrată Serviciu de Administrare Spaţii de cazare, invocând dispoziţiile art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ. .

În cuprinsul motivelor, după prezentarea istoricului speţei, contestatorul Ministerul Afacerilor Interne - Direcţia Generala Logistică - Direcţia Asigurare Logistică Integrată Serviciu de Administrare Spaţii de cazare a susţinut următoarele:

Prima instanţă a reţinut că apartamentul în litigiu avea statut de locuinţă de intervenţie la momentul intrării în vigoare a Legii nr. 562/2004, nefiind relevante modificările ulterioare. Însă, interpretarea recurentului - reclamant era în sensul că prezintă relevanţă statutul locuinţei la momentul formulării cererii de cumpărare, şi nu la momentul intrării în vigoare a Legii nr. 562/2004, interpretare care, într-un final, a fost adoptată şi de către instanţa de recurs.

Raportat la aceste susţineri ale recurentului - reclamant, prin apărările formulate, instituţia pârâta a invocat nulitatea absolută a procesului-verbal prin care s-a modificat statutul locuinţei, din locuinţă de intervenţie în locuinţă de serviciu, precum şi a contractului de închiriere încheiat ca urmare a acestei modificări, apărări pe care prima instanţă a optat să le ignore.

Prin decizia civilă nr. 4320/04 octombrie 2023, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul reclamantului şi a respins ca nefondat recursul incident declarat de Ministerul Afacerilor Interne, reţinând faptul că aspectele asupra cărora instanţa nu s-a pronunţat ar fi fost invocate pentru prima oară prin concluziile scrise depuse în faţa Curţii de Apel Ploieşti Ia data de 21.10.2022, după rămânerea în pronunţare.

Mai mult, în hotărârea instanţei de recurs s-a precizat în mod expres că "examinând înscrisurile de la dosar, constată, contrar celor susţinute de către recurentul - pârât, că nici prin notele de şedinţă depuse în dosarul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi nici prin întâmpinarea depusă în faţa aceleiaşi instanţe (...) recurentul pârât nu a invocat excepţia nulităţii absolute a celor două acte.".

Contestatorul arată că aceste constatări ale instanţei sunt pe deplin eronate, dintr-o simplă verificare a actelor procedurale depuse la dosar se poate constata că nulitatea absolută a procesului-verbal nr. x din 03.10.2007 prin care s-a modificat statutul locuinţei în locuinţă de serviciu, precum şi a contractului de închiriere nr. x din 11.10.2007 au fost invocate de către instituţia pârâtă începând cu întâmpinarea depusă la fondul cauzei, după cum urmează:

La pag. nr. 3 - 4 din întâmpinarea Ministerului Afacerilor Interne depusă la Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII - a contencios administrativ şi fiscal prin mijloace electronice (mail) la data de 26.01.2022 se observă, bolduit, solicitarea de constatare a nulităţii absolute a celor două înscrisuri.

Întâmpinarea este înregistrată sub nr. x.615/S3/GDA din 25.01.2022, fiind denumită "GDA 175615 CAB i fond vânzare locuinţa C. semnată pdf. Astfel cum rezultă din confirmarea de primire generată de sistemul electronic, anexată prezentei contestaţii în anulare, a fost primită de către Curtea de Apel Bucureşti la data de 26.01.2022, ora 08:10.

Întrucât în luna februarie 2022, la verificarea dosarului electronic, nu s-a regăsit şi întâmpinarea instituţiei pârâte, prin adresa nr. x din 22.02.2022, s-a retransmis întâmpinarea către instanţă, cu anexarea dovezii de transmitere la data de 26.01.2022. Dosarul a fost declinat de la Curtea de Apel Bucureşti la Curtea de Apel Ploieşti.

In sentinţa civilă nr. 206 din 25,10.2022, Curtea de Apel Ploieşti, la pagina nr. 6 paragrafele 3-4 a reţinut că "pârâtul Ministerul Afacerilor Interne - Direcţia generală juridică a formulat întâmpinare. (...) a fost prezentată situaţia juridică a locuinţei în litigiu, care din anul 2003 are statut de locuinţă de intervenţie, contractul de închiriere cu A. din 31.10.2005, cu valabilitate 2 ani are ca obiect locuinţa de intervenţie, acesta fiind statutul său până în 2007 când prin procesul-verbal 2099013 din 3.10.2007 s-a modificat în locuinţă de serviciu, încheindu-se contractul de închiriere x/11.10.2007, acte pentru care s-a invocat excepţia nulităţii absolute de această direcţie, în raport de prevederile art. 2 lit. d) şi e) din legea nr. 114/1996 şi de cele ale art. 2 lit. c) şi d) din OMAI 287/2002, modificarea statutului apartamentului 41 nu s-a realizat ţinând cont de necesităţile unităţii operative, ci la solicitarea lui A.."

Aşadar, nu se poate susţine că nulitatea absolută a celor două înscrisuri a fost invocată după rămânerea în pronunţare a Curţii de Apel Ploieşti.

Dimpotrivă, la termenul din 11 octombrie 2022, când au avut loc dezbaterile, judecătorul fondului a limitat timpul alocat pentru expunerea concluziilor orale şi a amânat pronunţarea pentru a da posibilitatea părţilor să depună concluzii scrise, motiv pentru care, prin actul procedural intitulat concluzii scrise, înregistrat sub nr. x din 17.10.2022, comunicat prin mijloace electronice (mail), la pagina nr. 2 par. 7 şi următoarele, instituţia pârâta a subliniat faptul că menţinem excepţia nulităţii absolute a procesului-verbal de schimbare a caracterului locuinţei în locuinţă de serviciu şi a contractului de închiriere încheiat în acest temei.

Contestatorul subliniată faptul că nulitatea absolută a celor două înscrisuri a fost invocată în temeiul art. 1.247 C. civ., potrivit căruia nulitatea absolută poate fi invocată de orice persoană interesată, pe cale de acţiune sau de excepţie, iar ca urmare a admiterii acesteia, apartamentul nr. x ar redobândi statut de locuinţă de intervenţie.

Aşadar, la momentul soluţionării recursului incident, la dosar se regăseau acte procedurale din care rezultă că nulitatea absolută a celor două înscrisuri a fost solicitată de către instituţia pârâtă încă de la depunerea întâmpinării în faţa Curţii de Apel Bucureşti.

În opinia contestatorului, în cauză este incident motivul contestaţiei în anulare reglementat de art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., potrivit căruia dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale.

În acest sens, arată că astfel cum reiese din doctrină, erorile evocate de textul analizat au ca obiect greşeli evidente, involuntare realizate prin confundarea unor elemente importante sau a unor date aflate la dosarul cauzei.

Precizează că, având în vedere clarificările aduse prin prezenta contestaţie în anulare, din simpla lecturare a înscrisurilor indicate (întâmpinarea MAI depusă la fondul cauzei nr. 179.615/S3/GDA din 25.01.2022, pag. 3-4, sentinţa nr. 206/2022 a Curţii de Apel Ploieşti, pag. 6), apare evident că instanţa de recurs a săvârşit o eroare prin omiterea/neobservarea unor date materiale care rezultă cu puterea evidenţei din dosar.

Dată fiind soluţia asupra recursului reclamantului, cu atât mai mult instanţa de recurs era datoare să analizeze recursul incident declarat de instituţia noastră, întrucât o dezlegare în sensul admiterii nulităţii absolute a celor două înscrisuri se răsfrânge asupra soluţiei privind cererea reclamantului, întrucât ar face ca imobilul să revină la locuinţă de serviciu, ceea ce determină imposibilitate vânzării acestuia, chiar şi în interpretarea dată de instanţă prin decizia civilă nr. 4320/04.10.2023.

Concluzionând, solicită să se reţină că situaţia prezentată se încadrează la art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ., reprezentând o eroare materială, motiv pentru care, în temeiul art. 508 alin. (3) C. proc. civ., solicită admiterea contestaţiei în anulare, anularea deciziei civile nr. 4320/04.10.2023 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi, în rejudecare, să se constate nulitatea procesului-verbal nr. x din 03.10.2007 de modificare a statutului apartamentului nr. x şi a contractului de închiriere nr. x din 11.10.2007 şi subsecvent, respingerea cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiate.

Cu privire la motivele de nulitate invocate, reiterează ideea cuprinsă în recursul incident şi neanalizată de instanţa de fond/recurs respectiv că, în anul 2003, apartamentul nr. x, locuinţă de intervenţie, a fost repartizat domnului D., tatăl reclamantului, fiind încheiat contractul de închiriere nr. x din 18.10.2003 pentru locuinţa de intervenţie, cu valabilitate 2 ani (18.10.2005).

Prin raportul înregistrat sub nr. x din 05. 09.2005, în perioada de valabilitate a contractului de închiriere mai sus indicat, domnul D., pensionar la data respectivă, în temeiul art. 30 din Ordinul mai nr. 287/2002, a solicitat ca locuinţa ocupată să fie atribuită fiului acestuia, A., ofiţer de poliţie, acesta din urmă devenind titular al contractului de închiriere.

Aşadar, locuinţa de intervenţie în discuţie a fost preluată de către reclamantul A. de la tată acestuia, D., astfel cum a fost consemnat şi în procesul-verbal din 07.10.2005 încheiat de Comisia de atribuire a locuinţelor din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române.

Ca urmare a acestei decizii, a fost încheiat cu reclamantul A. contractul de închiriere nr. x din 31.10.2005, cu începere de la 07.10.2005 şi valabilitate 2 ani, pentru locuinţa de intervenţie situată Bd. x, se. B.

Ulterior, reclamantul a formulat raportul nr. x din 07.06.2007 prin care solicită modificarea statutului locuinţei pe care o ocupă, din locuinţă de intervenţie, în locuinţă de serviciu, "în vederea cumpărării, conform legii".

Prin procesul-verbal nr. x din 03.10.2007 se modifică, în mod nelegal, statutul apartamentului nr. x situat în Bd. x, se. B, din locuinţă de intervenţie în locuinţă se serviciu.

Locuinţa în discuţie (apartamentul 41) a avut caracterul unei locuinţe de intervenţie, din 2003 până în 2007.

În susţinerea nulităţii, a învederat faptul că distincţia dintre o locuinţă de serviciu şi o locuinţă de intervenţie rezultă din Legea locuinţei nr. 114/1996. Relevant este faptul că, includerea unui imobil într-una dintre cele două categorii trebuie să se realizeze ţinând cont de necesităţile unităţii operative, şi nu în funcţie de situaţia personală a ocupantului imobilului, destinaţia celor două categorii de locuinţe fiind specifică, stabilită de legiuitor, pentru a servi intereselor unităţilor de administrare.

În situaţia de faţă acest principiu nu a fost respectat, modificarea statutului apartamentului din locuinţă de intervenţie în locuinţă de serviciu fiind efectuată la solicitarea reclamantului A., prin raportul personal din data de 07 iunie 2007, motivat de faptul că intenţionează să cumpere apartamentul în discuţie.

Apreciază că ambele acte indicate sunt lovite de nulitate absolută, fiind inversat scopul şi rolul locuinţelor aflate în fondul locativ al Ministerului Afacerilor Interne, prin faptul că s-a dat prioritate situaţiei personale a unui angajat, în detrimentul nevoilor unităţilor de administrare, fiind nesocotit interesul legitim public al instituţiei.

In acest sens, arătă faptul că schimbarea destinaţiei locuinţelor nu se poate realiza în considerarea calităţii unei anumite persoane, ci numai în funcţie de nevoile unităţilor.

3. Apărările formulate în cauză

Intimatul A. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestaţiei în anulare, ca neîntemeiată, întrucât motivul invocat nu se circumscrie motivelor de contestare prevăzute de art. 503 C. proc. civ.

II. Soluţia asupra contestaţiei în anulare

Examinând contestaţia în anulare, prin prisma motivelor invocate, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatului, Înalta Curte constată că este nefondată, pentru considerentele în continuare arătate:

Din actele şi lucrările dosarului rezultă că, prin acţiunea formulată, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu Ministerul Afacerilor Interne - Direcţia Generală Logistică - Direcţia Asigurare Logistică Integrată - Serviciul Administrare Spaţii de Cazare şi Ministerul Afacerilor Interne - Direcţia Generală Juridică: anularea adresei nr. x din 30.08.2021, emise de către Ministerul Afacerilor Interne Direcţia Generala Logistică - Direcţia Asigurare Logistică Integrată Serviciu de Administrare Spaţii de cazare, a deciziei de soluţionare a plângerii prealabile nr. 162.603/S3/CML din 20.10.2021, emise de Ministerul Afacerilor Interne - Direcţia Generală; constatarea îndeplinirii tuturor condiţiilor prevăzute de Legea nr. 562/2004 în vederea încheierii contractului de vânzare-cumpărare a apartamentului nr. x, situat în Bucureşti, B-dul x nr. 37; obligarea pârâtului să-i vândă apartamentul de mai sus prin încheierea unui contract de vânzare-cumpărare, cu plata preţului în rate, conform art. 4 din Legea nr. 562/2004 şi Anexele nr. 1 şi 2 la Decretul-lege nr. 61/1990 privind vânzarea de locuinţe construite din fondurile statului către populaţie, acţiunea fiind respinsă.

Prin Decizia nr. 4320 din 4 octombrie 2023, Înalta Curte a respins recursul incident declarat de Ministerul Afacerilor Interne - Direcţia Generală, a admis recursul principal formulat de reclamantul A. şi, casând sentinţa atacată, a admis acţiunea, a anulat adresa din 30.08.2021 emisă de Ministerul Afacerilor Interne - Direcţia Generala Logistică - Direcţia Asigurare Logistică Integrată Serviciu de Administrare Spaţii de cazare şi decizia de soluţionare a plângerii prealabile nr. 162.603/S3/CML din 20.10.2021 emisă de Ministerul Afacerilor Interne Direcţia Generală şi a obligat pârâtul să vândă reclamantului A. apartamentul nr. x, situat în Bucureşti, B-dul x nr. 37, prin încheierea unui contract de vânzare-cumpărare, cu plata preţului în rate, conform art. 4 din Legea nr. 562/2004 şi anexelelor nr. 1 şi 2 la Decretul-lege nr. 61/1990 privind vânzarea de locuinţe construite din fondurile statului către populaţie, cu modificările şi completările ulterioare.

Contestatorul Ministerul Afacerilor Interne Direcţia Generală susţine că instanţa de recurs a reţinut, din eroare, că aspectele asupra cărora instanţa de fond nu s-a pronunţat ar fi fost invocate pentru prima oară prin concluziile scrise depuse în faţa Curţii de Apel Ploieşti la data de 21.10.2022, după rămânerea în pronunţare, şi că recurentul pârât nu a invocat excepţia nulităţii absolute a celor două acte despre care a făcut vorbire în recurs.

Sub acest aspect, contestatorul a apreciat că sunt eronate constatările instanţei de recurs, întrucât nulitatea absolută a procesului-verbal nr. x din 03.10.2007, prin care s-a modificat statutul locuinţei în locuinţă de serviciu, precum şi a contractului de închiriere nr. x din 11.10.2007, au fost invocate începând cu întâmpinarea depusă la fondul cauzei.

Înalta Curte constată că susţinerile formulate nu constituie motiv de contestaţie în anulare în sensul prevederilor art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., neexistând erori materiale în sensul acestor dispoziţii.

Conform dispoziţiilor art. 503 din C. proc. civ.:

"(1) Hotărârile definitive pot fi atacate cu contestaţie în anulare, atunci când contestatorul nu a fost legal citat nici nu a fost prezent la termenul când a avut loc judecata.

(2) Hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie în anulare atunci când:

1. hotărârea dată în recurs a fost pronunţată de o instanţă necompetentă absolut sau cu încălcarea normelor referitoare la alcătuirea instanţei şi deşi se invocase excepţia corespunzătoare, instanţa de recurs a omis să se pronunţe asupra acesteia;

2. dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale;

3.instanţa de recurs, respingând recursul sau admiţându-l numai în parte, a omis să cerceteze vreunul dintre motivele de casare invocate de recurent în termen;

4.instanta de recurs nu s-a pronunţat asupra unuia dintre recursurile declarate în cauză.

(3) Dispoziţiile alin. (2) pct. 1,2 si 4 se aplică în mod corespunzător hotărârilor instanţelor de apel care, potrivit legii, nu pot fi atacate cu recurs."

Prevederile art. 503 alin. (2) C. proc. civ. se referă exclusiv la contestaţia în anulare specială, prin care se tinde la anularea unei hotărâri definitive nu pentru că judecata nu a fost bine făcută în fond, ci pentru o serie de motive expres şi limitativ prevăzute de lege (necompetenţa, încălcarea normelor referitoare la alcătuirea instanţei, nepronunţarea asupra unuia dintre recursurile declarate în cauza).

În ceea ce priveşte art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., eroarea materială trebuie să fie una evidentă, săvârşită de instanţă urmare a omiterii sau confundării unor elemente sau date materiale importante, determinante în soluţia pronunţată de instanţa a cărei hotărâre este atacată, textul de lege se referă la erori materiale evidente în legătură cu aspecte formale ale judecăţii procesului, pentru verificarea cărora nu este necesară o reexaminare a fondului sau o reapreciere a probelor.

Prin urmare, se constată că, deşi sunt corecte susţinerile referitoare la invocarea nulităţii procesului-verbal nr. x din 03.10.2007 prin care s-a modificat statutul locuinţei în locuinţă de serviciu, precum şi a contractului de închiriere nr. x din 11.10.2007, dezlegarea dată de către instanţa de recurs nu este rezultatul unei erori materiale, în sensul dispoziţiilor art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., având în vedere faptul că instanţa de recurs a examinat aceste susţineri.

Sub acest aspect, Înalta Curte constată că instanţa de recurs a reţinut, cu privire la excepţia în discuţie, şi următoarele considerente:

"dacă s-ar aprecia că putea fi invocată după rămânerea în pronunţare, Înalta Curte constată că aceste apărări nu întemeiază caracterul unei veritabile excepţii, şi cu atât mai puţin a uneia cu caracter absolut, reprezentând doar o apărare ce ţine de fondul cauzei."

În condiţiile în care instanţa de recurs a efectuat o analiză referitoare la apărările invocate de pârât, susţinerile formulate în contestaţia în anulare conturează, în fapt, invocarea de către contestator a unei greşeli de judecată, şi nu a unei erori materiale.

Or, având în vedere că noţiunea de "eroare materială" trebuie interpretată restrictiv, astfel cum s-a arătat anterior, prin intermediul motivului de contestaţie în anulare prevăzut de art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ. nu pot fi îndreptate greşeli de judecată, de apreciere a probelor, de interpretare a faptelor ori a unor dispoziţii legale sau de rezolvare a unui incident procedural.

De asemenea, trebuie subliniat că unul dintre elementele fundamentale ale supremaţiei dreptului este principiul securităţii raporturilor juridice, conform căruia niciuna dintre părţi nu este abilitată să solicite reexaminarea unei hotărâri definitive cu unicul scop de a obţine o reanalizare a cauzei şi o nouă hotărâre în privinţa sa. Calea extraordinară de atac nu trebuie să devină un recurs deghizat prin care să se obţină reexaminarea fondului.

Prin urmare, Înalte Curte reţine că prin motivele invocate de contestator se invocă o greşeală de judecată, ceea ce excedează controlului realizat de instanţă pe calea contestaţiei în anulare, aspectele invocate nu se circumscriu noţiunii de "eroare materială", în sensul dispoziţiilor art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ.

Temeiul legal al soluţiei adoptate

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 503, Înalta Curte va respinge contestaţia în anulare, ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestaţia în anulare formulată de Ministerul Afacerilor Interne - Direcţia Generală Juridică împotriva Deciziei nr. 4320 din 4 octombrie 2023 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, pronunţată în dosarul nr. x/2021, ca nefondată.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 5 decembrie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.