Fuel price compensation eligibility: cumulative condition of no forced execution assessed at initial application date under G.E.O. No. 667/2022

Şedinţa publică din data de 4 decembrie 2024

Asupra recursului de faţă şi văzând dispoziţiile art. 499 C. proc. civ., constată următoarele:

1. Obiectul cauzei:

Prin cererea înregistrată iniţial pe rolul Tribunalului Vâlcea la data de 13.03.2023, reclamanta A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Rutieră Română, anularea deciziei nr. 7510/12.12.2022 de respingere a cererii de compensare a creşterii preţului la combustibil şi a adresei nr. x/08.02.2023, prin care a fost soluţionată plângerea prealabilă formulată împotriva deciziei nr. 7510/12.12.2022 de respingere a cererii de compensare a creşterii preţului la combustibil.

Prin sentinţa nr. 493/23.05.2023, Tribunalul Vâlcea a declinat competenţa de soluţionare a cererii în favoarea Curţii de Apel Piteşti, reţinând incidenţa dispoziţiilor H.G. nr. 625/1998 şi a art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Cererea a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Piteşti la data de 07.06.2023 sub nr. x/2023.

2. Hotărârea pronunţată în primă instanţă:

Prin sentinţa nr. 147/F-CONT din 09.11.2023, Curtea de Apel Piteşti a respins, ca nefondată, cererea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Rutieră Română (ARR).

Totodată, a obligat reclamanta la 554 RON cheltuieli de judecată faţă de pârâtă.

3. Cererea de recurs

La data de 3 ianuarie 2024 a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, recursul formulat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. împotriva sentinţei nr. 147/F-CONT din 09.11.2023 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti.

Motivele de recurs înfăţişate de recurenta-reclamantă

Aceasta a solicitat admiterea recursului astfel cum a fost formulat, invocând motivele de recurs circumscrise art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

A criticat faptul că sentinţa recurată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, în ceea ce priveşte analiza anumitor motive din cererea de chemare în judecată şi, totodată, cuprinde o motivare contradictorie în ceea ce priveşte adresa nr. x/10.02.2023 emisă de Direcţia Generala de Administrare a Marilor Contribuabili - Serviciul Executare silita nr. 2 - proba ce a fost admisă de prima instanţa în soluţionarea cauzei şi care menţionează clar şi indubitabil faptul că "la data la care societatea a solicitat acordarea facilitaţilor fiscale, respectiv 18.11.2022, aceasta nu se afla în procedura de executare silită."

Se susţine că motivarea primei instanţe este contradictorie întrucât o dată afirmă că nu poate ţine cont de adresa x/10.02.2023, deoarece aceasta confirmă ca recurenta nu avea datorii la 18.11.2022 şi că trebuia sa îndeplinească condiţiile la 13.10.2022, iar în paragraful următor spune ca chiar dacă se evaluează îndeplinirea condiţiilor la data de 18.11.2022, reclamanta nu a făcut dovada că nu avea datorii, singura proba depusă fiind certificatul de atestare fiscală nr. x/14.12.2022.

Arată că, atât adresa nr. x/10.02.2023, cât şi certificatul de atestare fiscală nr. x/14.12.2022 sunt probe propuse de recurentă, admise de prima instanţă ca probatoriu şi administrate în cauză, motiv pentru care consideră că motivele contradictorii din hotărârea judecătorească se încadrează în motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6.

Recurenta susţine că hotărârea atacată este netemeinică şi nelegală, fiind pronunţată cu aplicarea greşită a legii, instanţa de fond reţinând în mod greşit faptul că recurenta reclamantă trebuia să îndeplinească condiţiile de eligibilitate prevăzute de art. 15 alin. (1) din H.G. nr. 667/2022 în momentul depunerii cererii de compensare.

În sinteză, recurenta susţine că instanţa de fond nu a ţinut cont de principiul «ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus» aceasta semnificând că recurenta nu putea adăuga sau exclude cazuri care n-au fost adăugate sau excluse de legiuitorul însuşi.

Practic art. 15 din H.G. nr. 667/2022 stipulează la alin. (1) că "în cazul în care operatorul economic a primit o decizie de aprobare parţială sau de respingere, acesta poate depune la ARR, în sistemul informatizat de administrare a schemei, o cerere rectificativă, al cărei model este prezentat în anexa nr. 5, însoţită de documentele justificative aferente", iar la alin. (2) menţionează că " Termenul de depunere a cererii rectificative prevăzute la alin. (1) este de 10 zile de la data comunicării în sistemul informatizat a deciziei emise cu respectarea prevederilor art. 14 alin. (5), ... "Aşadar, legiuitorul nu a menţionat în art. 15 - textul de lege care prevede dreptul agentului economic de a depune o cerere rectificativa - faptul că la evaluarea ei se aveau în vedere condiţiile de la cererea de compensare iniţială.

În concluzie, recurenta susţine că mergând pe raţionamentul primei instanţe, nu vede care ar mai fi fost rostul reglementarii legale de catre legiuitor a dreptului agentului economic de a depune o cerere rectificativa.

5. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinare, intimata-pârâtă Autoritatea Rutieră Română, a invocat excepţia nulităţii recursului, excepţie pe care nu a mai susţinut-o, Înalta Curte luând act de acest aspect, aşa cum reiese din încheierea şedinţei publice din 20 noiembrie 2024.

Pe fond, a susţinut că instanţa de fond a interpretat şi aplicat în mod corect normele materiale incidente în această cauză. Aceasta şi-a fundamentat soluţia pe dispoziţiile art. 5 din H.G. nr. 667/2022, recurenta-reclamantă aflându-se la momentul respectiv în procedura de executare silită.

De asemenea, intimata-pârâtă Autoritatea Rutieră Română a formulat şi note scrise cu referire la aspectele ridicate de instanţă la termenul de judecată din 20 noiembrie 2024, prin care Înalta Curte a solicitat lămuriri de la reprezentanta intimatei-pârâte cu privire la faptul dacă în data de 18 noiembrie 2022, la momentul depunerii cererii rectificative, recurenta-reclamantă se mai afla în procedura de executare silită.

În acest sens intimata a precizat, că în perioada 14-16 noiembrie 2022, recurenta-reclamantă s-ar fi aflat în procedura de executare silită, iar la data de 18 noiembrie 2022 din înscrisuri rezultă faptul că recurenta-reclamanta nu se mai afla în procedura de executare silită.

În concluzie, a solicitat respingerea recursului şi menţinerea sentinţei ca temeinică şi legală.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând sentinţa recurată, prin prisma criticilor formulate şi prin raportare la actele şi lucrările dosarului şi la dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat este nefondat pentru considerentele ce urmează să fie expuse.

Recurenta-reclamantă a invocat cazurile de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., pentru a susţine, referitor la adresa nr. x/10.02.2023 emisă de Directia Generala de Administrare a Marilor Contribuabili, Serviciul Executare silita nr. 2 că aceasta atestă clar şi indubitabil faptul că "la data la care societatea a solicitat acordarea facilitaţilor fiscale, respectiv 18.11.2022, aceasta nu se afla în procedura de executare silită."

De asemenea, recurenta a susţinut că instanţa de fond a interpretat greşit prevederile art. 15 alin. (1) din H.G. nr. 667/2022, în sensul că recurenta-reclamantă trebuia să îndeplinească condiţiile de eligibilitate prevăzute de aceste dispoziţii, în momentul depunerii cererii de compensare.

Din dezvoltarea motivelor de recurs, Înalta Curte constată că acesta tinde să supună controlului judiciar, în primul rând, modul efectiv de examinare a motivelor cererii de chemare în judecată, prin prisma exigenţelor prevăzute de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., referitoare la conţinutul oricărei hotărâri judecătoreşti, în ceea ce priveşte, prioritar, interpretarea dată de către judecătorul fondului adresei nr. x/10.02.2023.

De necontestat, rolul activ al judecătorului, consacrat în art. 22 din C. proc. civ., reprezintă un principiu fundamental al procesului civil, acesta referindu-se, în esenţă, la folosirea unor mijloace legale pentru aflarea adevărului, în limitele legii şi în cadrul procesual stabilit prin voinţa părţilor.

În speţă, rolul activ al instanţei de fond în probaţiune s-a manifestat pe deplin, câtă vreme în această fază procesuală a fost încuviinţat şi administrat răspunsul Direcţiei Generale de Administrare a Marilor Contribuabili solicitat de către instanţa fondului (fila nr. x ds fond).

În privinţa probatoriului, recurenta-reclamantă făcând referire la a adresa nr. x/10.02.2023 emisă de Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, Serviciul Executare Silită nr. 2, ataşată cererii de chemare în judecată este de observat că, în realitate, nemulţumirile acesteia vizează forţa probantă pe care instanţa de fond a acordat-o acestei adrese înlăturând-o, argumentat, pe baza unei evaluări individuale a mijlocului de probă şi, respectiv, globale a întregului probatoriu din dosar.

Chiar dacă, în sensul celor afirmate de recurentă, informaţiile transmise reclamantei prin adresa nr. x/10.02.2023, cum bine a observat instanţa fondului, nu pot duce la concluzia că reclamanta îndeplinea cerinţa de a nu se afla în procedura executării silite la data depunerii cererii de compensare, 13.10.2022, întrucât privesc situaţia reclamantei la data depunerii cererii rectificative, 18.11.2022, un alt moment decât cel prevăzut expres de dispoziţiile art. 5 alin. (1) din H.G. nr. 667/2022.

Ca atare, aceste critici nu pot fi primite, întrucât intră în domeniul procesului de apreciere a probatoriului cauzei şi, în consecinţă, ies din sfera controlului de legalizate permis instanţei de recurs.

Toate cele de mai sus conduc la concluzia că primul motiv de recurs este nefondat.

În ceea ce priveşte motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii, indicat ca motiv de recurs, Înalta Curte reţine că ipotezele circumscrise acestui motiv se referă la situaţiile în care instanţa aplică un act normativ care nu este incident în cauză, dă eficienţă unei norme generale în condiţiile existenţei unei norme speciale aplicabile, dă o interpretare greşită textului de lege aplicabil în cauză.

Or, examinarea criticilor din cererea de recurs raportat la obiectul dedus judecăţii, nu relevă că instanţa de fond ar fi încălcat sau aplicat greşit vreo normă de drept material în soluţionarea acţiunii ce vizează cererea formulată de reclamanta A. S.R.L.. privind compensarea creşterii preţului la combustibil la data de 13.10.2022, respectiv cererea nr. x/13.10.2022, pentru trimestrul III al anului 2022, lunile iulie, august şi septembrie 2022, pentru suma de 186.449 RON.

Sub aspectul circumstanţelor cauzei, Înalta Curte reţine că, prin decizia 6154/15.11.202 a fost respinsă cererea reclamantei întrucât, din informaţiile transmise de Ministerul Finanţelor prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, rezultă că operatorul economic se afla în procedură silită şi astfel nu era îndeplinită cerinţa prev. de art. 5 alin. (1) lit. g) din H.G. nr. 667/2022.

Ulterior, reclamanta a depus o cerere rectificativă, nr. 611/18.11.2022, prin care solicita reevaluarea cererii iniţiale. Pârâta a respins această solicitare prin Decizia 7510/12.12.2022, contestată în cauză, arătând că la momentul depunerii cererii de compensare a creşterii preţului la combustibil operatorul economic se afla în procedura de executare silită.

Este de menţionat că acest beneficiu al compensării creşterii preţului la combustibil a fost reglementat prin H.G. nr. 667/2022, scopul acestuia fiind, conform alin. (1) al art. 1, instituirea unei scheme de ajutor de stat pentru susţinerea întreprinderilor afectate de criză, prin atenuarea efectelor economice generate de conflictul armat din Ucraina.

În cazul în care cererea operatorului economic este aprobată parţial sau este respinsă, acesta poate depune la administratorul schemei o cerere rectificativă, conform art. 15 alin. (1), modelul fiind redat în anexa nr. 5, cererea rectificativă trebuind să fie însoţită de documentele justificative aferente.

Cum bine a punctat judecătorul fondului, relevant pentru soluţionarea cauzei este art. 5 alin. (1) din acelaşi act normativ, care stabileşte condiţiile de eligibilitate pentru compensarea creşterii preţului la combustibil fiind precizat că aceste condiţii trebuie îndeplinite cumulativ la momentul depunerii cererii de compensare a creşterii preţului la combustibil, printre aceste condiţii fiind prevăzută, la lit. g), aceea ca operatorul economic să nu se afle în procedură de executare silită, faliment, dizolvare, închidere operaţională sau lichidare.

Aşadar, prin sentinţa recurată, s-a pornit de la prevederile art. 230 alin. (1) din codul de procedură fiscală, care prevăd că executarea silită începe prin comunicarea somaţiei, însoţită de un exemplar al titlului executoriu emis de organul de executare silită.

Or, datele transmise de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală la solicitarea instanţei, au atestat faptul că s-a emis titlul executoriu şi somaţie reclamantei la data de 11.10.2022, fiind aşadar în procedura executării silite.

Ca atare, la data depunerii cererii de compensare reclamanta se afla în procedura executării silite, aspect pe care nu l-a contrazis, iar la data depunerii cererii rectificative nu a depus înscrisuri care să dovedească contrariul.

Acest element al situaţiei de fapt, stabilit în baza probelor administrate, a fost completat de certificatul de atestare fiscală eliberat nr. x/14.12.2022 (act de care s-a prevalat reclamanta) care a atestat lipsa oricăror obligaţii fiscale la data de 30.11.2022.

Or, această dată nu poate fi luată în considerare, fiind ulterioară soluţionării cererii de compensare, relevant pentru evaluarea îndeplinirii condiţiilor prevăzute de art. 5 din H.G. nr. 677/2022 fiind momentul depunerii cererii de compensare.

Nu în ultimul rând, probarea de către recurentă a inexistentei obligaţiilor fiscale ulterior depunerii cererii rectificative, adică la data de 30.11.2022 prin certificatul fiscal, ori chiar şi în momentul depunerii cererii rectificative însă în sensul inexistentei obligaţiilor fiscale la acea dată, adică 18.11.2022 nu prezintă utilitate şi nici nu ar fi schimbat situaţia juridică.

Constatând că recurenta-pârâtă a reiterat, prin cererea de recurs, nemulţumirile supuse deja controlului judiciar anterior, pe care instanţa de fond le-a examinat în cadrul unui silogism judiciar expus corect şi detaliat, fiind stabilită situaţia de fapt pe baza aprecierii probatoriului administrat şi aplicate normele de drept substanţial incidente, cu consecinţa respingerii acţiunii.

Totodată, se constată că aspecte de fapt esenţiale ale cauzei au fost pe deplin lămurite, iar cele reţinute pot fundamenta, în raport de normele de drept interpretate, concluziile reţinute şi, pe cale de consecinţă, soluţia pronunţată.

Cum niciuna din criticile recurentei nu se circumscriu dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte urmează a respinge, ca nefondat recursul, declarat de reclamantă S.C. A. S.R.L. împotriva sentinţei nr. 147/F-CONT din 9 noiembrie 2023 a Curţii de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. împotriva sentinţei nr. 147/F-CONT din 9 noiembrie 2023 a Curţii de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată, astăzi, 4 decembrie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.