Damages for illegal refusal of insurance claim: liability for loss of use and applicable interest rates under administrative liability rules

Şedinţa publică din data de 28 noiembrie 2024

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 02.04.2021, sub nr. x/2021, reclamanta A. S.A. a solicitat instanţei de judecată să constate existenţa unui refuz nejustificat al Fondului de Garantare a Asiguraţilor (FGA) cu privire la soluţionarea cererii sale de plată nr. x/16.03.2016, obligarea FGA la soluţionarea de îndată a cererii de plată, cu cheltuieli de judecată.

Prin cererea modificatoare, reclamanta a solicitat obligarea pârâtului FGA la plata de despăgubiri pentru acoperirea prejudiciului cauzat prin respingerea cererii de plată, constând în penalităţi de întârziere în cuantumul stabilit prin normele legale speciale, respectiv de 0,1%/zi de întârziere conform Ordinului CSA nr. 14/2011 - 26772.73 RON, calculate până la data de 8.09.2021 şi, în continuare, până la data plăţii efective, iar în subsidiar, dobânda penalizatoare stabilită conform prevederilor art. 3 alin. (2) din O.G. nr. 13/2011.

S-a arătat că fapta ilicită a FGA a constat în respingerea cererii de plată pe baza unei interpretări eronate a noţiunilor de creanţă de asigurare, creditor de asigurare şi a modului de aplicare a plafonului de 450.000 RON, iar prejudiciul cauzat se întemeiază pe soluţionarea cu o întârziere de peste 2 ani a cererii şi pe dispoziţiile art. 1535 C. civ., întrucât reclamanta a fost lipsită de folosinţa sumelor de bani la care era îndreptăţită.

În drept, s-a invocat art. 19 raportat la art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

2. Soluţia instanţei de fond în primul şi al doilea ciclu procesual

2.1. În primul ciclu procesual, prin sentinţa civilă nr. 1951 din 15 decembrie 2021, Curtea de Apel Bucureşti: (i) a respins excepţiile ca nefondate; (ii) a respins cererea modificată formulată de reclamanta A. S.A. în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor.

Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs reclamanta A. S.A., iar prin decizia nr. 3360 din 20 iunie 2023, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal a admis recursul antereferit, a casat sentinţa atacată şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

În rejudecare, cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 19 iulie 2023, sub dosar nr. x/2021.

2.2. În al doilea ciclu procesual, prin sentinţa civilă nr. 1793 din 28 noiembrie 2023, Curtea de Apel Bucureşti:

- a admis în parte cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost modificată, privind pe reclamanta A. S.A. şi pe pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor;

- a obligat pârâtul să plătească reclamantei despăgubiri egale cu dobânda legală aferentă sumei de 9.497 RON, stabilită conform prevederilor art. 3 alin. (3) din O.G. nr. 13/2011, de la data de 03.05.2018 până la data de 29.10.2021;

- a respins în rest acţiunea, astfel cum a fost modificată, ca neîntemeiată;

- a obligat pârâtul la plata către reclamantă a cheltuielilor de judecată reprezentând: taxă judiciară de timbru aferentă primului ciclu procesual, respectiv taxă de timbru fond în cuantum de 10% din suma acordată cu titlul de despăgubiri potrivit prezentei sentinţe, dar nu mai mult de 300 de RON şi taxă de timbru recurs în cuantum de 100 RON, precum şi onorariu de avocat aferent primului ciclu procesual, în cuantum total de 1.468,28 RON.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei menţionate la pct. I.2.2. a declarat recurs pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., s-a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi, în rejudecare, respingerea în tot a cererii de chemare în judecată, cu obligarea intimatei-reclamante la cheltuieli de judecată.

Sub un prim aspect, a susţinut că instanţa a identificat greşit cauza acţiunii, intimata-reclamantă solicitând despăgubiri nu pentru emiterea nelegală a Deciziei FGA nr. 14452/03.05.2018, ci pentru nesoluţionarea în termenul legal a cererii de plată nr. x/30.05.2016. Prin urmare, instanţa de fond în mod greşit a identificat ca act administrativ vătămător contestat în instanţa decizia FGA nr. 14452/03.05.2018 ca fiind condiţia premisa prevăzută de art. 19 din Legea nr. 554/2004 şi îndeplinită de acţiunea intimatei-reclamante, de vreme ce titularul dreptului dedus judecăţii identifică şi numeşte o altă cauză a prejudiciului pretins suferit ce se doreşte a fi reparat prin acţiunea de faţă, respectiv soluţionarea cu întârziere a cererii de plată în discuţie. Intimata-reclamantă nu a solicitat repararea prejudiciului produs prin emiterea deciziei FGA nr. 14452/03.05.2018, ci pentru nesoluţionarea cererii de plată în termenul de 30 de zile prevăzut de Legea nr. 554/2004 ca termen general aplicabil în cazul în care un termen special nu ar fi identificat. Or, în mod evident că pentru acest pretins prejudiciu generat de nesoluţionarea unei cereri în termenul legal intimata-reclamantă nu a făcut dovada contestării actului administrativ asimilat, fapt pentru care condiţia impusă de aplicarea art. 19 din Legea nr. 554/2004 nu este îndeplinită în cauză.

Pe de altă parte, aşa cum s-a statuat în practica judecătorească relevantă, nu exista nicio culpă a FGA în emiterea Deciziei FGA nr. 14452/03.05.2018, având în vedere faptul că respingerea cererilor depuse de intimata-reclamantă după ce Fondul a achitat acesteia anterior 450.000 RON, s-a făcut aplicând dispoziţia legii în materia plafonului de garantare cu respectarea strictă a textului art. 15 alin. (2) din Legea nr. 213/2015. Aşadar, nefiind îndeplinită condiţia săvârşirea faptei cu vinovăţie, pretinsul prejudiciu al intimatei-reclamante nu poate fi reparat nici sub forma dobânzii legale penalizatoare, acordate de instanţa de fond fără un temei legal care să justifice soluţia de admitere.

Sub un al doilea aspect, instanţa de fond a considerat în mod greşit că în cauză se regăsesc îndeplinite cerinţele răspunderii civile delictuale, chiar şi în cazul în care intimata-reclamantă ar fi solicitat despăgubiri nu pentru nesoluţionarea în termen legal a cererii de plată, aşa cum a făcut, ci pentru emiterea Deciziei FGA nr. 14452/2018, anulată de instanţa judecătorească.

Aşa cum rezultă din sentinţa recurată, în urma contestării Deciziei FGA nr. 14452/03.05.2018, instanţa de judecată a stabilit în sarcina FGA doar obligaţia de reanalizare pe fond a cererii de plată, respectiv o obligaţie de a face şi nu s-a statuat asupra existenţei unui drept la despăgubire încălcat de către FGA.

Dat fiind modul de redactare a dispoziţiilor art. 4 alin. (1) lit. e) şi ale art. 15 alin. (2) din Legea nr. 213/2015, în forma în vigoare la data emiterii deciziei de respingere a cererii de plată, ţinând seama de întregul raţionament logico-juridic care a stat la baza interpretărilor din decizia pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 29/2020, precum şi de amploarea şi complexitatea considerentelor sale (decizia fiind pronunţată ca urmare a sesizării formulate de Înalta Curte de Casaţie Justiţie, secţia de contencios administrativ fiscal), nu i se poate imputa Fondului că a interpretat eronat dispoziţiile Legii nr. 213/2015, cum susţine intimata-reclamantă.

Prin urmare, nu numai Fondul a întâmpinat dificultăţi în interpretarea textului normativ, ci chiar instanţele de judecată sesizate de către asigurătorii în regres care au formulat cereri de plată în urma falimentelor asigurătorilor B. şi C. - admisibilitatea sesizării ÎCCJ cu soluţionarea unei chestiuni de drept prealabile făcând deplina dovadă în acest sens. Cu alte cuvinte, dacă FGA ar fi greşit vădit în interpretarea dată art. 15 alin. (1) din Legea nr. 213/2015, atunci Decizia ÎCCJ nr. 29/2020 privind modul de interpretare obligatorie a art. 15 alin. (2) din Legea nr. 213/29015 nu ar fi existat.

Nu în ultimul rând, a arătat că nu există o legătură de cauzalitate între nelegala respingere a cererii de plată pentru depăşirea plafonului de garantare de 450.000 RON prevăzut de Legea nr. 213/2015 şi neîndeplinirea obligaţiei de soluţionare a cererii într-un anumit termen, întrucât nici FGA, nici instanţa de judecată, prin hotărâre pronunţată, nu au apreciat asupra existenţei dreptului intimatei, ci decizia FGA a fost anulată de către instanţa supremă cu obligaţia pentru FGA de a cerceta fondul şi cererile de plată înregistrate de reclamantă.

În concluzie, nefiind îndeplinită condiţia referitoare la săvârşirea faptei ilicite cu vinovăţie, pretinsul prejudiciu invocat de intimata-reclamantă nu poate fi reparat în modalitatea solicitată în prezenta cauză, din moment ce nu sunt întrunite în mod cumulativ toate condiţiile răspunderii civile delictuale. Fondul de Garantare nu poate fi obligat la plata pretinselor despăgubiri constând în dobânzi legale penalizatoare în absenta săvârşirii cu vinovăţie a faptei ilicite la care s-a raportat intimata-reclamanta în susţinerea acţiunii modificate.

4. Apărările formulate în cauză

Legal citată, intimata-reclamantă A. S.A. nu a depus întâmpinare în dosarul de recurs.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, sentinţa recurată în raport cu motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârât este nefondat, pentru considerentele arătate în continuare.

2.1. Argumentele de fapt şi de drept relevante.

Demersul judiciar al reclamantei, astfel cum a fost modificat prin cererea depusă la 31.08.2021, a vizat obligarea pârâtului Fondul de Garantare a Asiguraţilor, în temeiul art. 19 din Legea nr. 554/2004, la plata despăgubirilor pentru acoperirea prejudiciului cauzat prin respingerea cererii de plată înregistrate la FGA sub nr. x/16.03.2016 constând, în principal, în penalităţi de întârziere în cuantumul stabilit prin normele legale speciale incidente în materia asigurărilor, respectiv 0.1%/zi întârziere conform Ordinului CSA 14/2011 - 26872.73 RON, calculate până la data de 08/09/2021 şi în continuare până la data plăţii efective; în subsidiar, dobânda legală penalizatoare stabilită conform prevederilor art. 3 alin. (2) din O.G. nr. 13/2011.

Prima instanţă a admis, în parte, acţiunea formulată de reclamantă şi a obligat pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor să plătească despăgubiri egale cu dobânda legală aferentă sumei de 9.497 RON, stabilită conform prevederilor art. 3 alin. (3) din O.G. nr. 13/2011, de la data de 03.05.2018 până la data de 29.10.2021, respingând în rest, cererea ca neîntemeiată.

Instanţa de control judiciar constată că soluţia instanţei de fond este legală, nefiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. invocat de recurentul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraţilor.

Prin prima critică de nelegalitate, recurentul-pârât a susţinut că instanţa a identificat greşit cauza acţiunii, întrucât intimata-reclamantă a solicitat despăgubiri pentru nesoluţionarea în termenul legal a cererii de plată nr. x/16.03.2016 şi nu pentru emiterea nelegală a Deciziei FGA nr. 14452/03.05.2018. Or, pentru acest pretins prejudiciu generat de "nesoluţionarea unei cereri în termenul de plată", nu s-a făcut dovada contestării actului administrativ asimilat, fapt pentru care nu este îndeplinită condiţia impusă de art. 19 din Legea nr. 554/2004.

Contrar acestor susţineri, Înalta Curte reţine că deşi prin acţiunea introductivă reclamanta a solicitat constatarea existenţei unui refuz nejustificat al pârâtului cu privire la soluţionarea cererii de plată menţionate şi obligarea acestuia la soluţionarea de îndată a cererii de plată respective, în conformitate cu dispoziţiile legale (ceea ce reprezintă un act administrativ asimilat), modificarea acţiunii prin cererea formulată la 31.08.2021 s-a datorat emiterii Deciziei FGA nr. 14452/03.05.2018 prin care pârâtul a respins cererea de plată a reclamantei (act administrativ tipic anulat de instanţa de judecată în mod definitiv).

Din cuprinsul acestei cereri modificatoare, reiese cu evidenţă că intimata-reclamantă a indicat drept faptă ilicită emiterea de către pârâtul FGA a Deciziei nr. 14452/03.05.2018 de neacordare a despăgubirii solicitate, prejudiciul constând în lipsa de folosinţă a sumei de 9.497 RON cerute cu titlu de creanţă de asigurare prin cererea de plată nr. x/16.03.2016.

Despăgubirile au fost acordate doar pentru perioada 03.05.2018 (prima analiză a cererii de plată) - 29.10.2021 (reanalizarea cererii de plată urmată de achitarea sumei), instanţa de fond reţinând în mod expres în considerentele hotărârii (pag. 6) că pentru perioada anterioară datei de 03.05.2018, faţă de dispoziţiile art. 19 din Legea nr. 554/2004, lipseşte hotărârea judecătorească definitivă care să cenzureze pretinsul act administrativ asimilat nelegal (nesoluţionare în termen sau refuz nejustificat de soluţionare), imputat de reclamanta A. în sarcina pârâtului FGA ulterior împlinirii unui termen de 30 de zile calculat de la data înregistrării cererii de plată.

Prin urmare, instanţa de fond a identificat corect cauza acţiunii şi a dispus repararea prejudiciului prin acordarea despăgubirilor ca urmare a anulării de către instanţele judecătoreşti a actului administrativ tipic emis nelegal, respectiv Decizia FGA nr. 14452/03.05.2018.

Prin a doua critică de nelegalitate, recurentul-pârât a susţinut că instanţa de fond în mod greşit a reţinut îndeplinirea cumulativă a condiţiilor necesare pentru răspunderea civilă delictuală, chiar şi în cazul în care intimata-reclamantă ar fi solicitat despăgubiri pentru emiterea Deciziei FGA nr. 14452/03.05.2018.

Înalta Curte reţine că actul administrativ tipic reprezentat de Decizia FGA nr. 14452/03.05.2018 a fost anulat de instanţe în mod definitiv, ca urmare a nelegalităţii aplicării plafonului de 450.000 RON cererilor de plată ale intimatei-reclamante.

Ulterior, în urma reanalizării cererii de plată, recurentul-pârât a concluzionat asupra cererii intimatei-reclamante în sensul că era îndreptăţită să beneficieze de plata creanţei de asigurare solicitate, achitând la data de 29.10.2021 suma de 9.497 RON cu titlu de despăgubire.

În aceste condiţii, întrucât motivul pentru care intimata-reclamantă nu a încasat până la data de 29.10.2021 suma solicitată este generat de efectul respingerii cererii sale de plată prin Decizia FGA nr. 14452/03.05.2018, intimata-reclamantă este îndreptăţită să pretindă despăgubiri pentru prejudiciul cauzat prin nelegala respingere a cererii, în temeiul dispoziţiilor art. 19 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.

Prejudiciul pretins constă în lipsa de folosinţă a despăgubirii la care intimata-reclamantă era îndreptăţită, drept recunoscut pe cale litigioasă şi succedat de plata efectuată de recurentul-pârât, în intervalul cuprins între data iniţială de soluţionare a cererii, respectiv 03.05.2018, şi data plăţii efectuate de recurentul-pârât, respectiv 29.10.2021. Aşadar, lipsa de folosinţă a despăgubirii a fost cauzată de actul administrativ tipic emis nelegal de recurentul-pârât, prin care s-a respins cererea de plată, fiind îndeplinită astfel şi cerinţa legăturii de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu.

Cât priveşte cuantumul prejudiciului, Înalta Curte constată că sunt incidente dispoziţiile art. 1 alin. (3) din O.G. nr. 13/2011, potrivit cărora "Dobânda datorată de debitorul obligaţiei băneşti pentru neîndeplinirea obligaţiei respective la scadenţă este denumită dobândă penalizatoare (...)."

De asemenea, sunt incidente prevederile art. 3 alin. (2) şi (3) din O.G. nr. 13/2011 care prevăd că "Rata dobânzii legale penalizatoare se stabileşte la nivelul ratei dobânzii de referinţă plus 4 puncte procentuale. (...)" iar "în raporturile juridice care nu decurg din exploatarea unei întreprinderi cu scop lucrativ, în sensul art. 3 alin. (3) din Legea nr. 287/2009 privind C. civ., republicată, rata dobânzii legale se stabileşte potrivit prevederilor alin. (1), respectiv alin. (2), diminuat cu 20%."

Faţă de considerentele arătate, reţine că în mod corect a fost admisă în parte cererea de chemare în judecată a reclamantei, astfel cum a fost modificată, fiind obligat pârâtul să plătească reclamantei despăgubiri egale cu dobânda legală aferentă sumei de 9.497 RON, stabilită conform prevederilor art. 3 alin. (3) din O.G. nr. 13/2011, de la data de 03.05.2018 până la data de 29.10.2021, soluţia primei instanţe fiind pronunţată cu interpretarea şi aplicarea corectă a normelor legale incidente.

2.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu art. 496 alin. (1) raportat la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte urmează să respingă recursul formulat de pârât, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Fondul de Garantare a Asiguraţilor împotriva sentinţei civile nr. 1793 din data de 28 noiembrie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

Pronunţată astăzi, 28 noiembrie 2024.