Appeal against refusal to suspend license extension dismissed for lack of well-justified case and proof of imminent damage

Şedinţa publică din data de 26 noiembrie 2024

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul litigiului dedus judecăţii

Prin acţiunea în contencios administrativ formulată, înregistrată pe rolul Curţii de Apel Timişoara sub nr. x/2024 la data de 20.02.2024, reclamanta A. în reorganizare a solicitat, pârâţii Agentia Nationala pentru Resursele Minerale şi B. în calitate de preşedinte A.N.R.M., ca prin hotărârea pronunţată în prezentul litigiu să se dispună:

- anularea actului administrativ emis de pârâta 1 AGENŢIA NAŢIONALĂ PENTRU RESURSELE MINERALE, cu nr. de înregistrare 1809/05.02.2024, prin care s-a adus la cunoştinţa societăţii A. - în reorganizare, faptul că s-a hotărât ca termenul de valabilitate al Licenţei de exploatare nr. 3079/2002 pentru apa minerală terapeutică din perimetrul Băile Herculane I judeţul Caraş-Severin, să nu fie prelungit, apreciind că acest act este profund nelegal şi abuziv, cu consecinţe deosebit de grave pentru aceasta, societate în curs de reorganizare, pentru creditorii ei, pentru cele 42 de societăţi comerciale cărora nu le-au mai putut fi prelungite contractele de furnizare a apelor termominerale, pentru cel puţin 3.000 de persoane care au achiziţionat bilete de tratament şi pentru întreaga staţiune Băile Herculane care va fi afectată negativ din punct de vedere socio-economic;

- obligarea pârâtei la emiterea unui nou act prin care să dispună prelungirea termenului de valabilitate al Licenţei de exploatare nr. 3079/2002 pentru apa minerală terapeutică din perimetrul Băile Herculane I, judeţul Caraş-Severin;

- suspendarea măsurilor dispuse prin actul administrativ emis de pârâta Agenţia Naţională Pentru Resursele Minerale, cu nr. de înregistrare 1809/05.02.2024, până la soluţionarea definitivă a prezentei cauze, având în vedere consecinţele dezastruoase şi iremediabile pe care acest act nelegal şi abuziv le produce;

- obligarea pârâtelor, în solidar, la plata despăgubirilor pentru prejudiciului cauzat în cuantum de 1.500.000 euro, respectiv echivalentul în RON la cursul BNR de la data plăţii;

- plata cheltuielilor de judecată generate de prezentul demers judiciar.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 161 din 11 martie 2024, Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal a respins excepţia inadmisibilităţii.

A respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei B. în calitate de preşedinte A.N.R.M.

A respins cererea formulată de reclamanta A. - în reorganizare, în contradictoriu cu pârâţii Agentia Nationala pentru Resursele Minerale şi B., având ca obiect suspendarea executării măsurilor dispuse prin actul administrativ emis de pârâta Agenţia Naţională pentru Resursele Minerale, cu nr. de înregistrare 1809/05.02.2024, până la soluţionarea definitivă a cauzei.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva sentinţei nr. 161 din 11 martie 2024, a formulat recurs reclamanta A. - în reorganizare prin administrator judiciar C. prin care a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi în rejudecare admiterea cererii de suspendare a executării măsurilor dispuse prin actul administrativ emis de pârâta Agenţia Naţională pentru Resursele Minerale, cu nr. de înregistrare 1809/05.02.2024.

În susţinerea cererii de recurs, recurenta-reclamantă a invocat următoarele critici:

Recurenta a arătat că hotărârea atacată este nelegală şi lipsită de motivare, fiind incidente dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ.. În primul rând, s-a susţinut că instanţa de fond nu a expus în mod real motivele pe care şi-a întemeiat soluţia, considerentele reţinute fiind contradictorii şi străine de natura cauzei.

În acest sens, s-a arătat că prima instanţă a confundat noţiunea de pagubă iminentă, invocată de partea reclamantă, cu despăgubirea solicitată cu titlu de prejudiciu, ceea ce denotă o lipsă de motivare şi o neanalizare a probatoriului administrat în cauză.

Totodată, recurenta a subliniat că hotărârea este dată cu aplicarea greşită a normelor de drept material, întrucât actul administrativ contestat, decizia Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale de a nu prelungi licenţa de exploatare nr. 3079/2002 este nemotivat şi contravine dispoziţiilor imperative ale Legii minelor nr. 61/1998 şi nr. 85/2003.

Conform acestor norme, prelungirea licenţei era condiţionată exclusiv de depunerea unei cereri şi a documentaţiei prevăzute de lege, obligaţii pe care societatea A. le-a îndeplinit.

În schimb, motivele invocate de ANRM pentru a justifica refuzul (pretinse nereguli în administrare, lipsa fondurilor sau situaţia de reorganizare judiciară a societăţii) sunt străine de cadrul legal, astfel încât hotărârea de respingere a cererii, validată de prima instanţă, a fost pronunţată cu aplicarea eronată a dreptului material.

De asemenea, recurenta a evidenţiat că în cauză există un caz bine justificat şi o aparenţă de drept în favoarea sa. Actul administrativ contestat nu a fost emis pe motivul că cererea ar fi fost tardivă sau că documentaţia nu ar fi fost depusă, ci pentru considerente extralegale, ceea ce demonstrează nelegalitatea măsurii. Mai mult, licenţa de exploatare nr. 3079/2002 nu a fost nici suspendată, nici retrasă, nici revocată, ci pur şi simplu a ajuns la termen, ceea ce exclude orice cauză reală care să justifice neprelungirea acesteia.

În ceea ce priveşte condiţia pagubei iminente, recurenta a invocat faptul că instanţa de fond a omis să reţină existenţa unor consecinţe extrem de grave, care rezultă din înscrisurile depuse în probatoriu. Încetarea livrării apei termominerale afectează direct peste 2.800 de locuri de cazare şi 900 de locuri în ştranduri şi băi termale, reprezentând mai mult de jumătate din capacitatea turistică a staţiunii Băile Herculane. Sunt vizate contractele de furnizare încheiate cu 42 de societăţi comerciale, care se află în pericol de insolvenţă, iar turiştii cazaţi sau cei care aveau rezervări sunt afectaţi prin anularea contractelor, ceea ce conduce la ruinarea planului de reorganizare al societăţii A.. În acelaşi timp, este pusă în pericol sănătatea a peste 3.000 de persoane care achiziţionaseră bilete de tratament balnear şi care nu mai pot beneficia de efectele terapeutice ale apelor minerale.

Prin ignorarea acestor aspecte, prima instanţă a pronunţat o soluţie lipsită de motivare, fără a analiza înscrisurile administrate, deşi o minimă examinare ar fi arătat cu uşurinţă amploarea pagubelor produse. Consecinţele actului administrativ contestat sunt deosebit de grave, nu doar pentru societatea A. şi planul său de reorganizare, ci şi pentru întreaga staţiune Băile Herculane, economia locală fiind profund dependentă de turismul balnear. În plus, creditorii societăţii, între care Statul Român deţine cea mai mare creanţă, sunt afectaţi în mod direct de pierderea sursei principale de venit a debitoarei.

În concluzie, recurenta a arătat că hotărârea recurată este nemotivată şi pronunţată cu aplicarea greşită a legii, în condiţiile în care atât cazul bine justificat, cât şi paguba iminentă sunt pe deplin demonstrate prin înscrisurile aflate la dosar. Prin urmare, s-a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate şi, în rejudecare, admiterea cererii de suspendare a efectelor actului administrativ emis de Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale prin decizia nr. 1809/05.02.2024, până la soluţionarea definitivă a acţiunii în anulare.

În drept, recurenta-reclamantă a invocat motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

4. Apărarea formulată în cauză

Intimata-pârâtă Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale a depus întâmpinare prin care a solicitat în principal anularea recursului pentru nemotivare, iar în subsidiar respingerea recursului ca nefondat.

5. Procedura de soluţionare a recursului

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin rezoluţia din data de 08.07.2024, s-a fixat termen de judecată pentru soluţionarea cererii de recurs la data de 26 noiembrie 2024, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Înalta Curte examinând cu prioritate, în temeiul art. 248 C. proc. civ., excepţia nulităţii cererii de recurs invocată prin întâmpinare de intimata-pârâtă Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale o va respinge, în considerarea faptului că în cuprinsul cererii de recurs, recurenta-reclamantă a invocat motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ. şi a enunţat o serie de critici ce urmează a fi analizate din perspectiva acestor motive.

Examinând sentinţa recurată prin prisma criticilor invocate prin cererea de recurs, a apărărilor invocate prin întâmpinare şi a dispoziţiilor legale incidente în materia suspusă verificării, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele expuse în continuare.

Înalta Curte cu privire la starea de fapt care a condus la litigiul dintre părţi reţine că reclamanta A. a înţeles să solicite suspendarea adresei nr. x/05.02.2024 prin care intimata-pârâtă Agenţia Naţională Pentru Resursele Minerale i-a comunicat reclamantei că a hotărât că termenul de valabilitate a Licenţei de exploatare nr. 3079/2002 să nu mai fie prelungit.

Cu privire la aceată situaţie, instanţa de contencios administrativ şi fiscal a fost învestită de către reclamanta A., temeiul 14 din Legea nr. 554/2004 cu o cerere prin care a solicitat suspendarea măsurilor dispuse prin actul administrativ emis de pârâta Agenţia Naţională Pentru Resursele Minerale, cu nr. de înregistrare nr. 1809/05.02.2024, până la soluţionarea definitivă a prezentei cauze.

În susţinerea cererii de chemare în judecată, reclamanta a precizat că în cauză sunt îndeplinite atât condiţia existenţei cazului bine justificat cât şi aceea a prevenirii unei pagube iminente.

Înalta Curte constată că argumentele în susţinerea cererii sale au fost reiterate de reclamantă prin cererea de recurs apreciind că intanţa de fond a pronunţat o hotărâre nemotivată, iar argumentele prezentate în susţinerea raţionamentului juridic încalcă normele de drept material aplicabile speţei. În susţienerea recursului său, recurenta-reclamantă a invocat motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

În ceea ce priveşte motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. ("când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei"), întemeiat pe criticiel conform cărora motivare este sumară şi generală, instanţa de recurs apreciază că acesta este neîntemeiat.

Referitor la acest motiv de casare, Înalta Curte constată că obligaţia instanţei de a-şi motiva hotărârea adoptată, consacrată legislativ în dispoziţiile art. 425 C. proc. civ., are în vedere stabilirea în considerentele hotărârii a situaţiei de fapt expusă în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părţilor şi punctul de vedere al instanţei faţă de fiecare argument relevant şi, nu în ultimul rând raţionamentul logico-juridic care a fundamentat soluţia adoptată. Aceste cerinţe legale sunt impuse de însăşi esenţa înfăptuirii justiţiei, iar forţa de convingere a unei hotărâri judecătoreşti rezidă din raţionamentul logico-juridic clar explicitat şi întemeiat pe considerente de drept.

Înalta Curte mai arată şi că, în acord cu dispoziţiile art. 22 alin. (2) din C. proc. civ., revine judecătorului de fond sarcina ca, în soluţionarea cererii de chemare în judecată, să stabilească situaţia de fapt specifică procesului, iar în funcţie de aceasta să aplice normele juridice incidente.

Or, în speţă, instanţa de fond a arătat în mod expres motivele pentru care a ajuns la soluţia din sentinţa recurată. Aşadar, Înalta Curte apreciază că sentinţa recurată respectă dispoziţiile art. 22 alin. (2) şi art. 425 C. proc. civ.. Astfel, prima instanţă a expus silogismul logico-juridic ce a stat la baza soluţiei pronunţate, fiind clare raţiunile avute în vedere.

Contrar susţinerilor recurentei-reclamante, potrivit cărora instanţa de fond nu a motivat hotărârea din perspectiva cazului bine justificat şi a pagubei iminente, Înalta Curte apreciază că instanţa de fond în analiza cauzei dedusă judecăţii a respectat întru totul procedura specială în care s-a aflat prin efectuarea unei analize succinte şi judicioase a condiţiilor prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, fără a prejudicia prin modul său de soluţionare a cauzei, instanţa fondului, care urmează să se pronunţe pe cererea de anulare a actelor administrative contestate.

Astfel, Înalta Curte constată că instanţa de fond a motivat soluţia pronunţată, în raport de obiectul dedus judecăţii şi de dispoziţiile legale incidente în speţă, respectiv a normelor prevăzute de Legea nr. 554/2004, subliniind că procedura specială a suspendării executării actelor administrative prevăzute de art. 14 din legea anterior citată presupune o analiză sumară a elementelor care pot conduce la prezumţia de nelegalitate a actului contestat. Or, în cauză instanţa de fond nederogând de la această procedură a expus în cuprinsul considerentelor sentinţei recurate raţionamentul care a stat la baza soluţiei adoptate.

Aşadar, prin raportare la aceste argumente, instanţa de recurs apreciază că motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. nu este întemeiat în cauză.

În ceea ce priveşte criticile formulate în susţinerea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. privitor la interpretarea greşită a prevederilor art. 14 din Legea nr. 554/2004 în analiza cererii de suspendare a executării adresei contestate, Înalta Curte apreciază că şi acestea sunt nefondate.

Înalta Curte apreciază că instanţa de fond învestită cu o cerere de suspendare a executării unui act administrative are obligaţia să analizeze doar elemente evidente de natură să contureze o îndoială serioasă în sensul legii organice, asupra legalităţii actului administrativ, iar elementele care să conducă la o concluzia existenţei unei îndoieli serioase, trebuie să fie evidente, să poată fi decelate cu uşurinţă printr-o cercetare sumară a aparenţei dreptului, pentru că în cadrul procedurii suspendării executării nu este permisă prejudecarea fondului litigiului.

Suspendarea efectelor actelor administrative reprezintă o situaţie de excepţie, la care judecătorul de contencios administrativ poate să recurgă atunci când sunt îndeplinite condiţiile impuse de Legea nr. 554/2004.

În speţă, recurenta-reclamantă a solicitat suspendarea adresei nr. x/05.02.2024 prin care intimata-pârâtă Agenţia Naţională Pentru Resursele Minerale i-a comunicat reclamantei că a hotărât că termenul de valabilitate a Licenţei de exploatare nr. 3079/2002 să nu mai fie prelungit.

Potrivit art. 2 alin. (1) lit. t) şi ş) din Legea nr. 554/2004, suspendarea executării poate fi dispusă doar dacă sunt întrunite cumulativ condiţiile cazului bine justificat şi ale pagubei iminente.

În cauză, actul a cărui suspendare se solicită nu constituie un act administrativ unilateral în sens clasic, ci, reprezintă refuzul de prelungire a licenţei, materializat prin aadresa nr. x, act care se circumscrie noţiunii de refuz nejustificat reglementat de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.

În privinţa refuzurilor nejustificate, procedura suspendării are un caracter atipic, întrucât refuzul nu produce efecte juridice propriu-zise care să poată fi întrerupte vremelnic prin suspendare, ci constă într-o inacţiune a autorităţii, susceptibilă de cenzură exclusiv prin acţiunea de fond. A admite contrariul ar echivala cu o prejudecare a litigiului principal, ceea ce contravine caracterului sumar şi provizoriu al procedurii reglementate de art. 14 din Legea nr. 554/2004. În acest sens, instanţa de fond s-a limitat în analiza condiţiilor de suspendare a executării la aspecte de formă evidente ale caracterului legal al actului administrativ contestat.

De aceea în mod corect a reţinut instanţa de fond că în susţinerea cererii sale de suspendare, reclamanta a prezentat o serie de argumente care ţin îndeaproape de cercetarea fondului cauzei şi nu pot face obiectul procedurii speciale şi provizorii instituite de prevederile art. 14 din Legea nr. 554/2004.

În acord cu cele reţinute din partea instanţei de fond în considerentele sentinţei recurate, în privinţa îndeplinirii pagubei iminente în măsura în care reclamanta a solicitat repararea unui prejudiciu cu titlu de despăgubire, care nu poate fi dovedit decât în măsura analizei detaliate din partea instanţei învestită cu fondul acţiunii în anulare, confirmă că reclamanta prezintă argumente în susţinerea acestei condiţii întemeiate pe o prezumţie. Or, protrivit art. 2 alin. (1) lit. ş) din Legea nr. 554/2004, paguba iminentă nu se prezumă ci trebuie dovedită de partea interesată.

Înalta Curte subliniază că, implicit toate celelate critici la adresa modului de soluţionare şi analiză a cauzei efectuată de instanaţa de fond din perspectiva apărărilor prezentate de către reclamantă şi reluate prin cererea de recurs, necesită o analiză care nu poate fi efectuată în cadrul procedurii instituită de prevederile art. 14 din Legea nr. 554/2004, deoarece ar prejudicia în mod evident activitatea de judecată a instanţei de fond.

Aşadar, raportat la prevederile art. 14 din Legea nr. 554/2004, reclamanta nu a prezentat motive temeinice privitoare la îndeplinirea în speţă a condiţiei cazului bine justificat în vederea suspendării executării adresei contestate.

Or, prevederile textului de lege indicat, presupun obligaţia îndeplinirii cumulative a condiţiilor prevăzute de art. 14 alin. (1) (caz bine justificat şi prevenirea unei pagube iminente), întrucât cele două condiţii se determină reciproc, neputându-se vorbi despre un caz bine justificat fără a exista pericolul producerii pagubei.

Cazul bine justificat şi iminenţa unei pagube sunt analizate în funcţie de circumstanţele concrete ale fiecărei cauze şi sunt lăsate în cadrul acestei proceduri speciale la aprecierea judecătorului, care efectuează o analiză sumară a aparenţei dreptului, pe baza împrejurărilor de fapt şi de drept prezentate de partea interesată. Partea interesată trebuie să ofere indicii suficiente de răsturnare a prezumţiei de legalitate şi să facă verosimilă iminenţa producerii unei pagube, or în cazul de faţă, supus evaluării, nu s-au adus asemenea dovezi.

Cum în speţă, instanţa de fond nu a primit argumente solide care să conducă la constatarea planării asupra actelor contestate a unei îndoieli serioase în ceea ce priveşte legalitatea lor, aspect ce ţine de îndeplinirea condiţiei "cazului bine justificat", în mod corect a reţinut instanţa de fond că analiza îndeplinirii în speţă a prevenirii unei pagube iminente nu se mai impune a fi făcute.

Prin urmare, Înalta Curte constată că sentinţa recurată este legală, fiind dată cu corecta interpretare şi aplicare a normelor de drept incidente circumstanţelor de fapt reţinute în cauză, motivele invocate prin cererea de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia.

Pentru considerentele expuse, constatând că nu sunt incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., republicat, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamanta A. - în reorganizare prin administrator judiciar C. împotriva sentinţei civile nr. 161 din 11 martie 2024 a Curţii de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia nulităţii.

Respinge recursul declarat de reclamanta A. - în reorganizare prin administrator judiciar C. împotriva sentinţei civile nr. 161 din 11 martie 2024 a Curţii de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 26 noiembrie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.