Exclusion from judicial admission competition: whether parliamentary adviser status at the Permanent Electoral Authority qualifies as specialized legal experience under the restrictive enumeration in the judiciary status laws.

Şedinţa publică din data de 26 noiembrie 2024

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată la data de 13 martie 2023 pe rolul Tribunalului Botoşani Cioabă Ionuţ Dănuţ a chemat în judecată pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se constate faptul că a îndeplinit condiţia privind vechimea în specialitate de cel putin 5 ani prevăzută de art. 33 din Legea nr. 303/2004, la data înregistrării dosarului de înscriere la Concursul de admitere în magistratură, organizat în perioada 14 octombrie 2022 - 15 iunie 2023, şi pe cale de consecinţă, îndeplineşte condiţia privind vechimea în specialitate de cel puţin 5 ani prevăzută de art. 63 alin. (1) din Legea nr. 303/2022 privind statutul judecătorilor si procurorilor, din care decurge dreptul de a putea participa la următoarele examene privind admiterea directă în magistratură, pe bază de concurs, dacă îndeplinesc şi celelalte condiţii prevăzute de lege.

Prin sentinţa nr. 682 din 21.09.2023, Tribunalul Botoşani, secţia I civilă a admis excepţia necompetenţei materială a Tribunalului Botoşani, invocată prin întâmpinare şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Suceava.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Curţii de Apel Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal la data de 28.09.2023 sub acelaşi număr unic Ecris.

2. Hotărârea recurată în cauză

Prin sentinţa civilă nr. 144 din 15 noiembrie 2023, Curtea de Apel Suceava, secţia contencios administrativ şi fiscal a respins excepţiile inadmisibilităţii şi excepţia lipsei de interes invocate de pârât prin întâmpinare.

A respins acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii, ca nefondată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 144 din 15 noiembrie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs principal reclamantul A. şi recurs incident Consiliul Superior al Magistraturii.

3.1. Reclamantul A. a declarat recurs, în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 1, 5 şi 8 din C. proc. civ., solicitând casarea sentinţei recurate şi în rejudecare să se admită cererea de chemare în judecată.

În susţinerea cererii de recurs, recurentu-reclamant a invocat următoarele critici:

Recurentul A. a susţinut nelegalitatea hotărârii prin care s-a declinat competenţa şi, ulterior, prin care acţiunea i-a fost respinsă, arătând că litigiul nu vizează nici drepturi izvorâte din raporturi de muncă şi nici controlul de legalitate al unui act administrativ, ci exclusiv constatarea unui drept subiectiv: îndeplinirea condiţiei de vechime în specialitate juridică necesară participării la concursul de admitere în magistratură, potrivit art. 33 din Legea nr. 303/2004 şi art. 63 alin. (1) din Legea nr. 303/2022. În această logică, el afirmă că Tribunalul Botoşani era competent ca instanţă de drept comun pentru judecata în primă instanţă, iar nu completul specializat în litigii de muncă sau instanţa de contencios administrativ, motiv pentru care declinarea pronunţată de completul specializat (constituit conform art. 55 alin. (1) din Legea nr. 304/2004, între timp abrogată) este nelegală.

Recurentul mai arată că tribunalul nu s-a pronunţat asupra excepţiei inadmisibilităţii ridicată de pârât prin raportare la principiul subsidiarităţii acţiunii în constatare, astfel că cererea sa ulterioară de modificare a acţiunii, în sensul transformării într-o acţiune în realizarea dreptului şi declinarea cauzei către Curtea de Apel Suceava pentru anularea Hotărârii C.S.M. nr. 162/15.12.2022, nu putea produce efecte procesuale, fiind ulterioară declinării. Cu toate acestea, cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Suceava, unde pârâtul a invocat inadmisibilitatea capetelor de cerere şi lipsa de interes, excepţii pe care instanţa le-a respins, respingând însă acţiunea pe fond ca neîntemeiată.

Pe fond, recurentul contestă interpretarea potrivit căreia perioada exercitării funcţiei de consilier parlamentar în cadrul Autorităţii Electorale Permanente nu ar constitui vechime în specialitate juridică. El invocă, în susţinerea contrariului, art. 102 alin. (2) şi (6) din Legea nr. 208/2015, care asimilează statutul personalului A.E.P. celui al personalului din aparatul Parlamentului şi atrage aplicarea Legii nr. 7/2006 privind statutul funcţionarului public parlamentar; art. 44 alin. (1) din această lege, care consideră vechime în magistratură şi în specialitate activitatea desfăşurată de funcţionarii publici parlamentari de specialitate juridică în structurile de specialitate; precum şi prevederile Regulamentului A.E.P. privind funcţiile de execuţie (consultant, expert, consilier parlamentar), care se raportează la specialitatea studiilor absolvite. Recurentul subliniază că este licenţiat în Drept, că a fost încadrat ca şi consilier parlamentar în temeiul acestor studii, că a îndeplinit chiar şi atribuţii de consilier juridic în instanţă în baza delegaţiei preşedintelui A.E.P., şi că adeverinţa de vechime emisă de angajator atestă vechimea în muncă şi în specialitate, fără a fi necesară menţiunea expresă "în specialitatea juridică", aceasta rezultând din ansamblul normelor incidente.

În fine, recurentul impută C.S.M. o interpretare excesiv de restrictivă a art. 33 din Legea nr. 303/2004 (respectiv art. 63 alin. (1) din Legea nr. 303/2022), în sensul calificării enumerării funcţiilor de specialitate juridică drept limitativă, ceea ce ar exclude, în mod nerezonabil, categoria funcţionarilor publici parlamentari licenţiaţi în drept din aparatul Parlamentului şi din A.E.P. Or, potrivit principiului interpretării utile a normei (actus interpretandus est potius ut valeat quam ut pereat), dispoziţiile legale trebuie citite sistematic şi teleologic, pentru a permite aplicarea lor efectivă şi acestei categorii profesionale; altminteri, trimiterile exprese din Legea nr. 208/2015 şi Legea nr. 7/2006 ar rămâne lipsite de conţinut practic, iar accesul acestor persoane la concursul de admitere în magistratură ar fi, în fapt, blocat.

3.2. Pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii a declarat recurs incident împotriva sentinţei civile nr. 144 din 15 noiembrie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal, solicitând casarea în parte a hotărârii şi admiterea excepţiei inadmisibilităţii cererii prin care reclamantul A. a solicitat constatarea îndeplinirii condiţiei de vechime în specialitate juridică de cel puţin 5 ani prevăzută de art. 63 alin. (1) din Legea nr. 303/2022.

Prin recursul incident, Consiliul Superior al Magistraturii critică sentinţa pentru greşita aplicare a legii (art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.), în ceea ce priveşte soluţia de respingere a excepţiei inadmisibilităţii capătului de cerere având ca obiect constatarea îndeplinirii de către reclamant a condiţiei vechimii în specialitate juridică de minimum 5 ani, prevăzută de art. 63 alin. (1) din Legea nr. 303/2022. Arată că instanţa de fond a ignorat caracterul intrinsec subsidiar al acţiunii în constatare, consacrat de art. 35 C. proc. civ., întrucât reclamantul dispunea de mijlocul procesual adecvat pentru realizarea dreptului pretins, acţiunea în anularea Hotărârii Plenului C.S.M. nr. 162/15.12.2022, respectiv, după caz, a oricărui act administrativ individual viitor prin care i s-ar refuza înscrierea la un nou concurs.

În aceste condiţii, recurgerea la o acţiune autonomă în constatare nu are utilitate proprie şi este inadmisibilă, cu atât mai mult cu cât o eventuală soluţie favorabilă în acţiunea în anulare ar produce efecte cu putere de lucru judecat şi pentru situaţii similare.

În dezacord cu prima instanţă, C.S.M. susţine că menţinerea pe rol şi judecarea pe fond a cererii de constatare echivalează cu eludarea principiului subsidiarităţii şi cu deturnarea finalităţii art. 35 C. proc. civ., care impune justiţiabilului folosirea căii în realizare atunci când aceasta este disponibilă.

Pe temeiul acestor considerente, C.S.M. solicită admiterea recursului incident, casarea în parte a sentinţei recurare şi, în rejudecare, admiterea excepţiei inadmisibilităţii capătului de cerere privind constatarea vechimii de 5 ani în specialitate juridică, cu consecinţa respingerii acestuia ca inadmisibil, celelalte dispoziţii ale hotărârii de fond urmând a fi menţinute.

4. Apărările formulate în cauză

Intimatul-pârât Consiliul Superior al Magistraturii a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului principal, ca fiind neîntemeiat.

Intimatul-reclamant A. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului incident, ca fiind neîntemeiat.

5. Procedura de soluţionare

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin rezoluţia completului de judecată, s-a fixat termen de judecată pentru soluţionarea cererii de recurs la data de 26 noiembrie 2024, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

II. Soluţia instanţei de recurs

Înalta Curte examinând cu prioritate, în temeiul art. 248 C. proc. civ., excepţia nulităţii cererii de recurs formulate de reclamantul A., invocată prin întâmpinare de intimatul Consiliul Superior al Magistraturii o va respinge, în considerarea faptului că în cuprinsul cererii de recurs, recurentul-reclamant a invocat motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1, 5 şi 8 C. proc. civ. şi a enunţat o serie de critici ce urmează a fi analizate din perspectiva acestor motive de casare.

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că atât recursul principal declarat de reclamantul A., cât şi recursul incident declarat de pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii, sunt nefondate pentru considerentele următoare:

Prin cererea de recurs recurentul-reclamant A. a susţinut nelegalitatea hotărârii prin care s-a declinat competenţa şi, ulterior, prin care acţiunea i-a fost respinsă, arătând că litigiul nu vizează nici drepturi izvorâte din raporturi de muncă şi nici controlul de legalitate al unui act administrativ, ci exclusiv constatarea unui drept subiectiv: îndeplinirea condiţiei de vechime în specialitate juridică necesară participării la concursul de admitere în magistratură, potrivit art. 33 din Legea nr. 303/2004 şi art. 63 alin. (1) din Legea nr. 303/2022, aspect care ar fi trebuit să atragă competenţa de soluţionare a cauzei, tribunalului.

Înalta Curte reţine că această critică priveşte modalitatea de stabilire în cauză a competenţei materiale, chestiune circumscrisă motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ. Sub acest aspect este relevantă conduita recurentului-reclamant care în faţa instanţei de fond nu a înţeles să ridice problema competenţei de soluţionare a cauzei în temeiul art. 130 alin. (2) din C. proc. civ.

Cu toate acestea, instanţa de recurs apreciază că acţiunea se califică după natura juridică a pretenţiilor deduse judecăţii şi efectul lor util, iar nu după denumirea dată cererii de către partea care o formulează.

Or, chiar dacă reclamantul a formulat iniţial un capăt de constatare a îndeplinirii vechimii, demersul său vizează în substanţă cenzurarea soluţiei comisiei de concurs confirmate prin Hotărârea Plenului CSM nr. 162/15.12.2022, act al unei autorităţi publice centrale. Mai mult, reclamantul a urmărit prin demersul său şi anularea acestei hotărâri.

Potrivit art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, curţile de apel soluţionează în fond acţiunile privind actele autorităţilor publice centrale. Cum în cauză, CSM este o autoritate publică centrală, competenţa materială şi funcţională de primă instanţă aparţine secţiei de contencios administrativ a curţii de apel, iar nu tribunalului. În plus, a admite competenţa tribunalului, sub aparenţa unei acţiuni în constatare, ar echivala cu eludarea regimului de contencios administrativ şi a regulilor de competenţă stabilite de legiuitor pentru controlul legalităţii actelor CSM.

În aceste condiţii, declinarea la Curtea de Apel Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal a avut temei legal, iar critica recurentului privind necompetenţa instanţei este neîntemeiată.

În ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. invocat de recurentul-reclamant, Înalta Curte îl apreciază de asemenea ca fiind nefondat în măsura în care acesta nu indică clar care este regula de procedură încălcată de instanţa de fond care atrage sancţiunea nulităţii.

Critica privitoare la neanalizarea excepţiei inadmisibilităţii, nu se circumsrie motivului de casare invocat de recurentul-pârât, iar cât priveşte circumscrierea acestei critici motivului de casare prevăzut de pct. 6 al alin. (1) art. 488 C. proc. civ., instanţa de recurs apreciază de asemenea că este nefondată.

Înalta Curte reţine că instanţa de fond a examinat în mod explicit această excepţie, reţinând că procedura prealabilă nu era necesară, întrucât reclamantul formulase deja o contestaţie administrativă împotriva hotărârii Comisiei de concurs, iar C.S.M. se pronunţase asupra acestei contestaţii.

De asemenea, instanţa de fond a arătat motivat că nu este incidentă nici excepţia inadmisibilităţii privind cererea de constatare a vechimii pentru examenele viitoare, explicând că reclamantul are interes şi calitate procesuală în promovarea acţiunii, chiar şi după finalizarea concursului. În consecinţă, instanţa de fond a analizat pe deplin excepţiile invocate, iar recurentul nu indică vreun element concret care să conducă la concluzia că sentinţa ar fi fost dată fără analizarea fondului ori cu omisiunea soluţionării vreunei cereri.

Referitor la motivul de recurs întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., privind greşita aplicare a legii, Înalta Curte constată că soluţia instanţei de fond este legală şi temeinică. Din interpretarea textelor de lege incidente, art. 33 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, art. 53 alin. (1) din Legea nr. 192/2021 şi art. 63 alin. (1) din Legea nr. 303/2022, rezultă că legiuitorul a prevăzut în mod expres şi limitativ categoriile de persoane ale căror funcţii pot fi considerate de specialitate juridică, în vederea participării la concursul de admitere în magistratură. Printre acestea se regăsesc "persoanele care au îndeplinit funcţii de specialitate juridică în aparatul Parlamentului", însă nu şi personalul din cadrul Autorităţii Electorale Permanente (A.E.P.).

Contrar susţinerilor recurentului, A.E.P. este o instituţie autonomă, distinctă de Parlament, aşa cum rezultă din art. 100 alin. (1) din Legea nr. 208/2015, care o defineşte ca "instituţie administrativă autonomă cu personalitate juridică şi competenţă generală în materie electorală". Faptul că legiuitorul a instituit, prin art. 102 alin. (6) din aceeaşi lege, o asimilare a statutului personalului A.E.P. cu cel al funcţionarilor publici parlamentari nu echivalează cu includerea acestor funcţii în enumerarea expresă a art. 33 din Legea nr. 303/2004.

Aplicarea corespunzătoare a Legii nr. 7/2006 privind statutul funcţionarului public parlamentar are în vedere regimul de drept public al funcţiei, iar nu condiţiile de admitere în magistratură, care reprezintă o materie distinctă, guvernată de norme speciale.

În mod corect, instanţa de fond a reţinut că asimilarea prevăzută de art. 102 alin. (6) din Legea nr. 208/2015 priveşte doar statutul funcţionarilor, nu şi calificarea juridică a vechimii dobândite.

De altfel, art. 44 alin. (1) din Legea nr. 7/2006 recunoaşte vechimea în magistratură doar funcţionarilor publici parlamentari de specialitate juridică din structurile de specialitate ale Parlamentului, iar nu şi celor din cadrul altor instituţii, chiar dacă aceştia au atribuţii similare.

Or, din înscrisurile depuse la dosar rezultă că recurentul a deţinut funcţia de consilier parlamentar în cadrul Autorităţii Electorale Permanente, fără a dovedi că activitatea desfăşurată s-a realizat în cadrul unei structuri de specialitate juridică şi fără ca adeverinţa emisă de angajator să ateste expres că perioada respectivă constituie vechime în specialitatea juridică. Simpla titulatură a funcţiei ori invocarea faptului că este absolvent al unei facultăţi de drept nu transformă această perioadă într-o vechime utilă în sensul strict al legii privind statutul judecătorilor şi procurorilor.

A interpreta dispoziţiile legale în sensul dorit de recurentul-reclamant, prin extinderea enumerării limitative la alte instituţii care nu au fost menţionate expres de legiuitor, ar însemna o modificare a textului legal prin interpretare, ceea ce contravine principiului separaţiei puterilor în stat şi principiului legalităţii. În materia accederii în magistratură, condiţiile trebuie să fie clare, restrictive şi interpretate strict, dat fiind caracterul de excepţie al reglementării.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte constată că instanţa de fond a aplicat corect dispoziţiile legale incidente, soluţia de respingere a acţiunii fiind temeinic fundamentată pe raţionamente juridice conforme cu litera şi spiritul legii.

Înalta Curte în analiza recursului incident promovat de Consiliul Superior al Magistraturii şi întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., apreciază că acesta este nefondat.

În ceea ce priveşte critica vizând respingerea excepţiei inadmisibilităţii acţiunii, Curtea reţine că instanţa de fond a analizat în mod corect natura juridică a cererii şi a aplicat în mod just dispoziţiile art. 35 C. proc. civ., apreciind că, în speţă, nu sunt întrunite condiţiile pentru a se reţine caracterul subsidiar al acţiunii în constatare.

Astfel, acţiunea formulată de reclamant nu a avut ca obiect realizarea unui drept patrimonial, ci recunoaşterea existenţei unei situaţii juridice, respectiv îndeplinirea condiţiei de vechime în specialitate juridică, necesară participării la concursul de admitere în magistratură.

Prin urmare, reclamantul nu urmărea anularea sau modificarea unui act administrativ individual emis de autoritate, ci stabilirea prin hotărâre judecătorească a existenţei unei stări juridice de fapt şi de drept, ceea ce reprezintă finalitatea specifică acţiunii în constatare.

De altfel, instanţa de fond a reţinut temeinic că manifestarea de voinţă a pârâtului a fost deja exprimată în procedura administrativă, prin Hotărârea Plenului C.S.M. nr. 162/15.12.2022, care a confirmat soluţia Comisiei de concurs. În aceste condiţii, o nouă procedură prealabilă sau o acţiune separată în realizarea dreptului nu ar fi fost aptă să producă un efect juridic diferit, întrucât autoritatea administrativă s-a pronunţat deja asupra aspectelor contestate.

Înalta Curte subliniază că dispoziţiile art. 35 C. proc. civ. consacră subsidiaritatea acţiunii în constatare doar în măsura în care reclamantul dispune efectiv de o acţiune în realizare aptă să-i valorifice dreptul, ceea ce nu este cazul în speţă. Reclamantul nu putea promova o acţiune în realizare pentru "recunoaşterea vechimii în specialitate", întrucât nu solicita un drept concret de natură pecuniară sau funcţională, ci doar confirmarea unei condiţii legale care produce efecte pentru viitoarele concursuri. Această cerinţă este, prin natura ei, una de stare juridică şi nu poate fi supusă unei acţiuni în realizare.

În acelaşi sens, instanţa de fond a motivat corect că reclamantul are interes procesual actual în promovarea acţiunii, având în vedere că hotărârea contestată produce consecinţe juridice nu doar asupra participării sale la concursul încheiat, ci şi asupra posibilităţii de a accede la viitoarele sesiuni de admitere în magistratură. Aşadar, interesul nu este ipotetic, iar acţiunea în constatare îşi păstrează utilitatea.

Faţă de aceste argumente, Curtea apreciază că soluţia primei instanţe, în sensul respingerii excepţiei inadmisibilităţii, este legală şi temeinică. Instanţa de fond a interpretat corect dispoziţiile art. 35 C. proc. civ. şi ale Legii nr. 554/2004, în raport cu natura pretenţiilor deduse judecăţii şi efectele actelor administrative contestate.

În consecinţă, motivul de recurs incident formulat de Consiliul Superior al Magistraturii va fi respins ca nefondat, urmând ca soluţia de respingere a excepţiei inadmisibilităţii pronunţată de Curtea de Apel Suceava să fie menţinută.

Pentru considerentele expuse, constatând că nu sunt incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1, 5 şi 8 C. proc. civ., republicat, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursurile declarate de reclamantul A. şi pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii împotriva sentinţei nr. 144 din 15 noiembrie 2023 a Curţii de Apel Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca fiind nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia nulităţii.

Respinge recursurile declarate de reclamantul A. şi pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii împotriva sentinţei nr. 144 din 15 noiembrie 2023 a Curţii de Apel Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca fiind nefondate.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 26 noiembrie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.