Magistrates’ challenge to dismissal of disciplinary complaints rejected for failure to exhaust mandatory complaint procedure

Şedinţa publică din data de 5 februarie 2025

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 12 octombrie 2021, pe rolul Curtii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanţii A. şi B., în contradictoriu cu pârâţii Inspecţia Judiciară, Tribunalul Bucureşti, Curtea de Apel Bucureşti, Curtea de Apel Timişoara, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Consiliul Superior al Magistraturii şi Statul Român, cu citarea Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării, au solicitat:

(i) anularea rezoluţiei de clasare nr. 2724/29.09.2021, rezoluţiei de clasare nr. 2739/01.10.2021, rezoluţiei de clasare nr. 2337/30.07.2021, rezoluţiei de clasare nr. 2394/09.08.2021 şi a rezoluţiei inspectorului-şef din 23.09.2021, a rezoluţiei de clasare nr. 2405/11.08.2021 şi a rezoluţiei inspectorului-şef din 17.09.2021;

(ii) obligarea pârâţilor Consiliul Superior al Magistraturii şi Inspecţia Judiciară la soluţionarea sesizărilor;

(iii) obligarea pârâţilor, în solidar, la plata către reclamanţi a unor despăgubiri pentru discriminare de 1.000.000 RON, la restabilirea situaţiei anterioare discriminării sau la anularea situaţiei create prin discriminare;

(iv) obligarea pârâţilor, în solidar, la plata către reclamanţi a unor despăgubiri de 1.000.000 RON pentru repararea daunelor aduse onorarei, demnităţii şi reputaţiei.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 1741 din 8 noiembrie 2024, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a dispus următoarele:

(i) a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei Curtea de Apel Bucureşti (invocată din oficiu);

(ii) a admis excepţia (invocată din oficiu) a inadmisibilităţii capetelor de cerere având ca obiect anularea rezoluţiei de clasare nr. 2724/29.09.2021, rezoluţiei de clasare nr. 2739/01.10.2021, rezoluţiei de clasare nr. 2337/30.07.2021 şi a respins ca inadmisibile aceste capete de cerere;

(iii) a respins ca neîntemeiate capetele de cerere din acţiunea introdusă împotriva pârâtei Inspecţia Judiciară, având ca obiect anularea rezoluţiei de clasare nr. 2394/09.08.2021 şi a rezoluţiei inspectorului-şef din 23.09.2021, precum şi a rezoluţiei de clasare nr. 2405/11.08.2021 şi rezoluţiei inspectorului-şef din 17.09.2021;

(iv) a respins ca neîntemeiate celelalte capete de cerere din acţiunea introdusă de reclamanţii B. şi A. împotriva pârâtei Inspecţia Judiciară, cu participarea Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării;

(v) a respins acţiunea introdusă de reclamanţii B. şi A., împotriva pârâţilor Tribunalul Bucureşti, Curtea de Apel Bucureşti, Curtea de Apel Timişoara, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Consiliul Superior al Magistraturii şi Statul Român, ca fiind promovată împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 1741 din 8 noiembrie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanţii B. şi A. au declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 4, 5, 6 şi 8 din C. proc. civ., solicitând casarea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de fond.

În motivarea căii de atac, recurenţii-reclamanţi susţin în esenţă următoarele critici de nelegalitate:

a) acţiunea a fost soluţionată la mai mult de 2 ani de la depunere, fiind încălcat dreptul la un proces echitabil prevăzut de art. 6 din C. proc. civ., art. 6 pct. 1 din Convenţia EDO şi art. 1, art. 16, art. 21, art. 24, art. 31, art. 54, art. 124, art. 126 din Constituţie, motiv de recurs subsumat cazurilor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 4, 5 şi 8 din C. proc. civ.

b) instanţa de fond nu a dispus obligarea pârâţilor la depunerea dosarelor administrative sub sancţiunea prevăzută de art. 13 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, deşi reclamanţii au făcut astfel de solicitări în mod repetat, astfel că soluţia pronunţată este nulă de drept, motiv de recurs subsumat cazurilor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 din C. proc. civ.

c) încălcarea dreptului la apărare faţă de excepţiile şi apărările invocate de pârâţi, respectiv încălcarea art. 10 şi art. 13 din C. proc. civ. şi art. 24 din Constituţie, motiv de recurs subsumat cazurilor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 4 şi 8 din C. proc. civ.

d) intimaţii au încălcat dispoziţiile art. 11 şi art. 12 din C. proc. civ., precum şi art. 14-16 din C. civ., corelat cu art. 1349, art. 1357, art. 1382 din C. civ., dar şi prevederile art. 14 din Convenţia EDO, art. 52 din Carta Drepturilor Fundamentale ale Uniunii Europene, art. 1 din O.G. nr. 137/2000 şi art. 7 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, motiv de recurs subsumat cazurilor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 din C. proc. civ.

e) încălcarea rolului activ al judecătorului, a principiului contradictorialităţii şi oralităţii, motiv de recurs subsumat cazurilor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 4, 6 şi 8 din C. proc. civ.

f) cercetare judecătorească formală a cauzei, cu consecinţa casării sentinţei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare, motiv de recurs subsumat cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ.

g) în încheierea din 08.02.2023 se consemnează că nu au fost îndeplinite obligaţiile impuse de instanţă pârâţilor şi se acordă un nou termen de judecată, deşi reclamanţii au invocat excepţia lipsei dovezii calităţii de reprezentant, instanţa respingând excepţia în mod nelegal, cu nesocotirea art. 82 alin. (1), art. 151 alin. (2) - (3), art. 174, art. 271 alin. (1) din C. proc. civ. totodată a încălcat şi dispoziţiile Legii nr. 514/2003, Legii nr. 51/1995 şi ale Statutului profesiei de consilier juridic, dar şi Decizia ÎCCJ-Completul pentru soluţionarea unor chestiuni de drept nr. 9/2016, fiind necesare atât existenţa unui raport de serviciu/contract de muncă, cât şi includerea în Tabloul colegiului consilierilor juridici, motive de recurs subsumate cazurilor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 4, 5, 6 şi 8 din C. proc. civ.

h) prin încheierea din 07.04.2023, instanţa de fond a respins în mod nelegal, fără motivare, excepţia lipsei dovezii calităţii de reprezentant cu privire la Inspecţia Judiciară, dar şi cu privire la Tribunalul Bucureşti, motiv de recurs subsumat cazurilor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 6 din C. proc. civ.

i) greşita admitere a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive invocate de Tribunalul Bucureşti, Curtea de Apel Timişoara, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin încheierea din 07.04.2023, soluţia fiind nelegală şi total nemotivată, motiv de recurs subsumat cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ.

j) întreaga hotărâre este nemotivată şi nelegală, fiind încălcate dispoziţiile art. 5, art. 425 şi art. 397 din C. proc. civ., motiv de recurs subsumat cazurilor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ.

k) în mod nelegal a fost admisă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Consiliul Superior al Magistraturii, în condiţiile în care s-a făcut procedura prealabilă cu această autoritate, care a refuzat să soluţioneze cererea, fiind astfel în ipoteza prevăzută de art. 2 alin. (1) lit. h) - j) şi art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, raportat la art. 1, art. 8 şi art. 18 din aceeaşi lege, dar şi la prevederile C. civ. în materia răspunderii civile delictuale, la prevederile referitoare la nediscriminare din Carta drepturilor fundamentale ale Uniunii Europene şi la dispoziţiile art. 51-52 din Constituţie şi art. 8 din Convenţia EDO, motiv de recurs subsumat cazurilor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 din C. proc. civ.

l) încălcarea principiului egalităţii, imparţialităţii şi al independenţei judecătorului, acesta acţionând ca un apărător al pârâţilor, iar în paginile 5-6 ale hotărârii a reţinut doar argumentele pârâţilor, desconsiderându-le pe cele ale reclamanţilor, motiv de recurs subsumat cazurilor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 4, 5 şi 6 din C. proc. civ.

m) la termenul din 14.06.2023, Curtea a repus cauza pe rol în mod formal, întrucât nu au fost acoperite lipsurile învederate de reclamanţi la diferite termene de judecată, motiv de recurs subsumat cazurilor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ.

n) instanţa de fond a încălcat repetat dispoziţiile art. 149 din C. proc. civ., neobligând pârâţii să depună înscrisurile şi apărările în exemplare suficiente pentru toate părţile, motiv de recurs subsumat cazurilor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 din C. proc. civ.

o) încălcarea principiului egalităţii şi al legalităţii, respectiv art. 7 şi 8 din C. proc. civ., motiv de recurs subsumat cazurilor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 4, 6 şi 8 din C. proc. civ.

p) greşita admitere a excepţiei inadmisibilităţii, soluţia fiind şi nemotivată, în condiţiile în care pârâţii nu au depus în totalitate dosarele administrative, motiv de recurs subsumat cazurilor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 6 din C. proc. civ.

r) deşi a fost admisă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, Curtea a reţinut că reclamanţii au adresat o sesizare Consiliului Superior al Magistraturii, existând astfel identitate între această parte şi subiectul raportului juridic dedus judecăţii, motiv de recurs subsumat cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ.

s) instanţa a încălcat reguli de procedură esenţiale, respectiv principiul contradictorialităţii, oralităţii, egalităţii, rolului activ al judecătorului, dar şi principiul disponibilităţii şi nu a verificat cererea sub aspectul faptelor de discriminare, fiind în prezenţa unei denegări de dreptate, a unui refuz de judecare, a unei cercetări formale a cauzei, motive de recurs subsumate cazurilor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 4, 5, 6 şi 8 din C. proc. civ.

4. Apărările formulate în cauză

În dosarul instanţei de recurs au depus întâmpinări intimaţii-pârâţi Consiliul Superior al Magistraturii, Curtea de Apel Timişoara, Inspecţia Judiciară şi Tribunalul Bucureşti, iar intimatul-pârât Statul Român a depus note scrise, prin care au solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Totodată, intimaţii-pârâţi Consiliul Superior al Magistraturii, Curtea de Apel Timişoara şi Statul Român au solicitat scoaterea lor din cadrul procesual al cauzei, ca urmare a admiterii de către instanţa de fond a excepţiei lipsei calităţii lor procesuale pasive, iar intimatul-pârât Tribunalul Bucureşti a invocat şi excepţia nulităţii recursului pentru nemotivare.

5. Alte aspecte procesuale

La termenul de judecată din 5 februarie 2025, Înalta Curte a respins ca neîntemeiată excepţia nulităţii recursului pentru nemotivare, invocată de intimatul-pârât Tribunalul Bucureşti, şi a dispus menţinerea intimaţilor-pârâţi Consiliul Superior al Magistraturii, Curtea de Apel Timişoara şi Statul Român în cadrul procesual al căii de atac, pentru considerentele expuse în practicaua prezentei decizii.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamanţi este nefondat, pentru următoarele considerente:

II.1. Înalta Curte consideră necesar a formula o serie de observaţii preliminare referitoare la conţinutul motivelor de recurs înfăţişate de recurenţii-reclamanţi şi încadrarea acestora în cazurile de casare/nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., anterior examinării efective a criticilor din calea de atac.

Se observă că recurenţii-reclamanţi au formulat motive de recurs care acoperă o diversitate de pretinse neregularităţi de ordin procedural şi substanţial la adresa sentinţei recurate, dar şi la adresa unor încheieri de şedinţă premergătoare care se atacă odată cu fondul, pronunţate la datele de 08.02.2023, 07.04.2023 şi 14.06.2023 (unele dintre aceste încheieri fiind indicate expres în cuprinsul memoriului de recurs, altele fiind identificate de instanţa de recurs prin raportare la conţinutul contestat al acestora).

Art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ prevede că "Hotărârea pronunţată în primă instanţă poate fi atacată cu recurs, în termen de 15 zile de la pronunţare ori de la comunicare". Aşadar, obiectul cererii de recurs formulate, raportat la cerinţa art. 486 alin. (1) lit. c) din C. proc. civ., îl constituie "hotărârea pronunţată în primă instanţă", anume sentinţa curţii de apel, aceasta fiind cea supusă comunicării.

De asemenea, art. 466 alin. (4) din C. proc. civ. prevede că "Împotriva încheierilor premergătoare nu se poate face apel decât odată cu fondul, afară de cazul când legea dispune altfel", norma aplicându-se în mod corespunzător şi în recurs în condiţiile art. 494 din acelaşi act normativ.

Altfel spus, soluţiile date de prima instanţă unor excepţii procesuale şi conţinute de încheierile premergătoare pot fi atacate, în principiu, doar odată cu fondul, anume cu recursul exercitat împotriva sentinţei pronunţate în proces.

Or, partea recurentă a indicat sentinţa recurată, respectând cerinţa art. 486 alin. (1) lit. c) din C. proc. civ. rap. la art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, context în care a formulat critici şi împotriva soluţiilor date de curtea de apel unor excepţii procesuale conţinute prin încheieri premergătoare, în acord cu art. 494 rap. la art. 466 alin. (4) din acelaşi act normativ, astfel că nu poate fi identificată vreo cauză de nulitate în acest sens, din moment ce scopul normei este acela de a permite instanţei să identifice hotărârea atacată şi criticile aduse acesteia.

În ceea ce priveşte criticile de nelegalitate formulate, acestea au fost încadrate de reclamanţii-recurenţi în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 4, 5, 6 şi 8 din C. proc. civ., potrivit cărora "Casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru următoarele motive de nelegalitate: (...) 4. când instanţa a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti; 5. când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii; 6. când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei; (...) 8. când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material".

Înalta Curte constată că dezvoltarea concretă a criticilor de nelegalitate prezentate de partea recurentă se subsumează doar pct. 5, 6 şi 8 ale art. 488 alin. (1) C. proc. civ., motivele efectiv expuse şi raţionamentul juridic detaliat de recurenţii-reclamanţi neputând fi circumscrise şi cazului de casare de la pct. 4 al textului de lege amintit.

Motivul de casare referitor la depăşirea atribuţiilor puterii judecătoreşti priveşte nerespectarea unor competenţe jurisdicţionale în cadrul organizării statale, potrivit principiului separaţiei şi echilibrului puterilor, respectiv săvârşirea de către instanţa de judecată a unor acte aflate în sfera de competenţă a organelor puterii executive sau legislative, situaţie care nu se regăseşte în speţă.

Înalta Curte constată că recurenţii-reclamanţi au expus critici referitoare la pretinsa nemotivare a sentinţei atacate şi a încheierilor premergătoare, pretinse aplicări eronate ale normelor de drept substanţial ori a normelor de procedură, argumente care se circumscriu dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 din C. proc. civ., urmând a fi analizate din această perspectivă.

Înalta Curte mai reţine şi că potrivit art. 483 alin. (3) din C. proc. civ. "Recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", legiuitorul înţelegând să încadreze recursul în rândul căilor extraordinare de atac, obiectul său fiind acela al verificării aspectelor de nelegalitate indicate în mod expres şi limitativ de dispoziţiile art. 488 C. proc. civ.. Instanţa de recurs este învestită cu analiza conformităţii hotărârii recurate în raport de dispoziţiile legale incidente, prin prisma motivelor de casare expuse de art. 488 C. proc. civ.

De aceea, simpla indicare formală a încadrării recursului într-unul sau mai multe dintre motivele de nelegalitate prevăzute de acest text de lege nu este suficientă pentru a se considera îndeplinită condiţia motivării recursului, atât timp cât criticile expuse nu sunt susţinute de un raţionament juridic adecvat ori nu pot fi încadrate în cazurile de casare prevăzute de lege.

Din conţinutul cererii de recurs formulate de recurenţii-reclamanţi se observă că, deşi aceasta are o întindere amplă, criticile efective de nelegalitate sunt succinte, recurenţii expunându-le în general sub forma unor concluzii, precedate sau urmate de citarea integrală a textelor de lege pretins încălcate, a unor considerente din alte hotărâri judecătoreşti invocate cu titlu de practică judiciară sau prin inserarea unor soluţii din sistemul informatic Ecris/portalul instanţelor de judecată, date în dosare pe care aceştia le apreciază a fi similare ca obiect sau în care s-ar fi soluţionat excepţii ori aspecte de ordin procedural similare celor din prezenta cauză.

Având în vedere limitele recursului şi caracterul său specific, astfel cum sunt stabilite prin dispoziţiile art. 483 raportat la art. 488 din C. proc. civ., Înalta Curte îşi va rezuma analiza doar la acele susţineri din recurs care critică în mod concret soluţia şi considerentele primei instanţe sub aspectul legalităţii, respectiv care sunt sprijinite de un raţionament logico-juridic fundamentat, menit să combată efectiv argumentele instanţei de fond, iar nu să expună doar concluzii/afirmaţii neargumentate ale recurenţilor-reclamanţi.

II.2. Examinarea motivelor de recurs formulate de recurenţii-reclamanţi B. şi A.

II.2.1. În ceea ce priveşte motivul de casare/nelegalitate prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., Înalta Curte reţine că acesta vizează, după caz, nemotivarea hotărârii/hotărârilor atacate sau prezentarea unor considerente contradictorii ori străine pricinii.

Pe parcursul recursului, reclamanţii au invocat în repetate rânduri incidenţa acestui motiv de casare, însă, în marea majoritate, criticile expuse nu se subsumează pct. 6 al art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., ci pct. 5 şi/sau pct. 8, după caz.

Astfel, nu pot fi analizate din perspectiva art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. criticile de la lit. d), e), g), m), o), p) şi s), expuse la pct. 3 al prezentei decizii, care se referă la neregularităţi de ordin procedural în cercetarea judecătorească a cauzei ori la greşita aplicare şi interpretare a normelor de drept substanţial în soluţionarea unor excepţii şi a fondului cauzei.

În ceea ce priveşte criticile de la lit. f), h), i), j), l) şi r) expuse la pct. I.3. al prezentei decizii, Înalta Curte observă că partea recurentă a susţinut:

- pretinsa cercetare formală a cauzei;

- nemotivarea soluţiilor din cuprinsul încheierii din 07.04.2023, referitoare la respingerea excepţiilor lipsei dovezii calităţii de reprezentant cu privire la pârâţii Inspecţia Judiciară şi Tribunalul Bucureşti şi admiterea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor Tribunalul Bucureşti, Curtea de Apel Timişoara şi Parchetul de pe lângă ÎCCJ;

- nemotivarea în întregime a sentinţei civile de fond;

- motivarea sentinţei civile doar prin raportare la susţinerile pârâţilor, cu ignorarea argumentelor reclamanţilor;

- existenţa unei motivări contradictorii în privinţa soluţiei de admitere a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Consiliul Superior al Magistraturii.

În ceea ce priveşte motivarea încheierii din 07.04.2023 şi a sentinţei civile nr. 1741/08.11.2024, Înalta Curte constată, contrar susţinerilor recurenţilor-reclamanţi, că prima instanţă a analizat argumentele şi apărările formulate de părţi şi a expus în mod corespunzător silogismul logico-juridic care a condus la formarea convingerii sale, prin raportare la dispoziţiile legale aplicabile raportului de drept dedus judecăţii.

Lecturând atent considerentele încheierii şi sentinţei recurate, instanţa de control judiciar constată că judecătorul fondului a argumentat de manieră corespunzătoare fiecare dintre soluţiile pe care le-a pronunţat, atât referitor la excepţiile procesuale, cât şi în limita soluţionării fondului. Astfel, Înalta Curte identifică raţionamentul logico-juridic care a fundamentat soluţia adoptată; în plus, considerentele dezvoltate de curtea de apel sunt în legătură cu soluţiile pronunţate, având o întindere suficientă, raportându-se în mod specific la situaţia de fapt dedusă judecăţii, indicând textele de lege pe care s-au întemeiat soluţia de admitere/respingere a excepţiilor şi respingere a acţiunii, confirmând atât analiza efectivă a tuturor motivelor de nelegalitate invocate de recurenţii-reclamanţi, cât şi a apărărilor formulate de pârâţi.

Instanţa de control judiciar mai reţine că hotărârea judecătorească nu trebuie să cuprindă un răspuns exhaustiv dat fiecărei susţineri formulate de părţile în proces, fiind suficient a se răspunde argumentelor esenţiale, de natură a susţine soluţia pronunţată în cauză, obligaţie îndeplinită în prezenta speţă.

Caracterul pretins sumar al motivării unei hotărâri judecătoreşti nu determină cu necesitate nelegalitatea actului, prezentarea considerentelor care susţin soluţia nefiind o chestiune de volum, ci una de sinteză, iar în cauză motivarea încheierii şi sentinţei recurate cuprind argumente suficiente sub aspectul tranşării excepţiilor invocate şi fondului acţiunii.

Împrejurarea că argumentele expuse în considerentele încheierii şi sentinţei recurate corespund poziţiei procesuale exprimate de pârâţi nu reprezintă o cercetare formală a cauzei, în sensul indicat de recurenţii-reclamanţi, în condiţiile în care argumentele proprii judecătorului pot fi decelate cu uşurinţă din lecturarea hotărârii, iar din considerentele încheierii şi sentinţei reiese că au fost avute în vedere toate susţinerile părţilor, care au fost trecute prin filtrul raţionamentului judecătorului cauzei, fiind interpretate în contextul situaţiei de fapt ce a generat litigiul.

Simplul fapt că acele considerente expuse de prima instanţă nu concordă modului în care apreciază recurentul că trebuia motivată hotărârea judecătorească în acest proces nu determină incidenţa motivului de casare în discuţie, deoarece admiterea unor astfel de critici trebuie fundamentată pe argumente cu caracter obiectiv.

În speţă nu se poate reţine nici existenţa unor motive contradictorii în privinţa soluţiei de admitere a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Consiliul Superior al Magistraturii, argumentul invocat de recurenţi (faptul că instanţa a reţinut existenţa unei sesizări adresate de reclamanţi Consiliului, ceea ce dovedeşte identitatea dintre acesta şi subiectul raportului juridic dedus judecăţii) neprezentând vreun aspect de contradictorialitate, ci făcând parte din analiza instanţei de fond cu privire la aspectele de fapt şi temeiurile de drept care justifică sau nu participarea în cauză a acestui pârât, în raport de pretenţiile ce fac obiectul cererii.

Astfel fiind, instanţa de control judiciar constată că încheierea şi sentinţa recurate respectă exigenţele art. 22 alin. (2) şi art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., art. 6 paragraful 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi art. 21 alin. (3) din Constituţia României şi, în consecinţă, va respinge, ca nefondat, motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ.

II.2.2. Referitor la criticile de nelegalitate circumscrise motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., care vizează încălcarea regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii:

Pentru a se constata incidenţa acestui caz de casare, este necesar ca partea interesată să invoce existenţa unui viciu de procedură dintre cele cuprinse în enumerarea cauzelor de nulitate necondiţionată prevăzute de art. 176 C. proc. civ., în caz contrar nulitatea putând fi dispusă doar în condiţiile dispoziţiilor art. 175 C. proc. civ., respectiv prin invocarea şi dovedirea de către partea recurentă a producerii unei vătămări care nu poate fi înlăturată decât prin desfiinţarea actului de procedură.

Înalta Curte reţine că, sub acest motiv de casare, recurentul-reclamant a susţinut criticile expuse la pct. I.3. lit. a), b), c), d), g), h), l), n), p) şi s) din prezenta decizie. Însă, motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ. i se subsumează şi criticile de la lit. e), m) şi o), pe care recurentul-reclamant le-a subsumat greşit motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., câtă vreme aspectele invocate, referitoare la încălcarea unor principii de drept procesual şi la greşita repunere a cauzei pe rol, deşi nu au fost acoperite anumite lipsuri, reprezintă expresia unor norme juridice specifice dreptului procesual civil, având aşadar un caracter procesual, iar nu substanţial sau material.

În ceea ce priveşte critica de la pct. I.3. lit. a), referitoare la pretinsa încălcare a dreptului la judecarea cauzei în termen optim şi previzibil (sintagmă ce se circumscrie termenului rezonabil), ca urmare a soluţionării acţiunii la 2 ani de la depunere, Înalta Curte reţine că este de domeniul evidenţei că durata procesului civil nu reprezintă un aspect care să se adreseze considerentelor din conţinutul unei hotărâri judecătoreşti.

Termenul de soluţionare a unei cereri nu poate fi considerat motiv de nelegalitate a hotărârii judecătoreşti, câtă vreme nu există un cadru normativ care să reglementeze o durată maximă a derulării procedurilor judiciare, fiind necesar a se respecta doar un termen rezonabil, apreciat de la caz la caz în raport de criterii precum obiectul şi complexitatea cauzei ori conduita părţilor.

Altfel spus, durata desfăşurării procedurii în primă instanţă nu reprezintă condiţie de validitate a actului de procedură reprezentat de hotărârea judecătorească, de natură să determine casarea sa. De altfel, soluţia de casare indicată de partea recurentă-reclamantă ar contraveni vătămării pretinse, întrucât aceasta ar determina o prelungire a procedurii de judecată, ceea ce nu corespunde solicitării de respectarea a termenului rezonabil.

Cât priveşte refuzul instanţei de a dispune, la cererea reclamanţilor, obligarea pârâţilor la depunerea dosarelor administrative - pct. I.3. lit. b) din prezenta decizie, Înalta Curte reţine că în dosarul instanţei de fond a fost depusă întreaga documentaţie ce a stat la baza emiterii rezoluţiilor în lucrările nr. 21-2468 şi nr. 21-2479, iar cu privire la lucrările aferente dosarelor au fost depuse înscrisuri suficiente în raport de chestiunea inadmisibilităţii acţiunii vizând aceste lucrări.

Pe de altă parte, raportat la prevederile art. 175-176 din C. proc. civ., anterior citate, Înalta Curte constată că acest motiv nu reprezintă situaţii de încălcare a regulilor de procedură de natură să atragă sancţiunea nulităţii necondiţionată de existenţa unei vătămări, nefăcând parte din situaţiile special reglementate de art. 176 C. proc. civ.. Rezultă astfel că recurenţii trebuie să demonstreze existenţa unei vătămări care nu poate fi înlăturată altfel decât prin anularea actului, în condiţiile art. 175 alin. (1) C. proc. civ.

Or, recurenţii-reclamanţi nu au indicat nicio vătămare concretă produsă prin neprezentarea integrală a documentaţiei administrative, aferentă dosarelor administrative nr. x, în contextul în care acţiunea formulată împotriva rezoluţiilor de clasare emisă în aceste dosare a fost respinsă de prima instanţă ca inadmisibilă, urmare a admiterii excepţiei omonime, întrucât recurenţii-reclamanţi nu au formulat plângere împotriva acestor rezoluţii, astfel că nu au parcurs procedura prevăzută de art. 451 din Legea nr. 317/2004.

Aceeaşi situaţie se regăseşte şi în privinţa criticii de la pct. I.3. lit. n), prin care se susţine nelegalitatea sentinţei de fond ca urmare a neobligării pârâţilor la depunerea, în condiţiile art. 149 din C. proc. civ., a înscrisurilor şi apărărilor în exemplare suficiente. Legiuitorul nu a prevăzut o sancţiune a nulităţii hotărârii judecătoreşti pentru cazul nerespectării de către o parte a obligaţiei depunerii numărului de exemplare necesare, iar dacă recurenţii-reclamanţi ar fi apreciat că nerespectarea acestei obligaţii le-a produs o vătămare ce nu ar putea fi înlăturată decât prin casarea sentinţei atacate, aveau obligaţia de a indica şi demonstra această vătămare, în condiţiile art. 175 alin. (1) C. proc. civ.

Referitor la criticile de la pct. I.3. vizând încălcarea dreptului la apărare al recurenţilor-reclamanţi faţă de excepţiile şi apărările invocate de pârâţi (lit. c), încălcarea rolului activ al judecătorului, a principiului contradictorialităţii şi oralităţii (lit. e) şi s), încălcarea principiului egalităţii, imparţialităţii şi al independenţei judecătorului (lit. l), o) şi s), Înalta Curte remarcă faptul că aceste susţineri nu cuprind o motivare propriu-zisă, recurenţii-reclamanţi susţinând în mod generic şi nestructurat încălcarea unor principii/drepturi de drept procesual, fără indicarea concretă a modalităţii în care acestea au fost nesocotite. S-a mai afirmat că instanţa s-ar fi comportat ca un apărător al pârâţilor, recurenţii expunând opinia în sensul că soluţia favorabilă pârâţilor se datorează conduitei instanţei de judecată, fără ca această afirmaţie să fie precedată sau urmată de un raţionament juridic adecvat.

Din cuprinsul recursului rezultă doar o nemulţumire generală a părţilor recurente cu privire la soluţia dată excepţiilor invocate în cauză şi fondului pricinii, ca urmare a valorificării de către prima instanţă a apărărilor pârâţilor, împrejurare care nu echivalează, per se, cu invocatele încălcări ale principiilor egalităţii, imparţialităţii, independenţei şi rolului activ al judecătorului. Pronunţarea unei soluţii diferite de cea urmărită de partea reclamantă nu are semnificaţia încălcării principiilor şi drepturilor esenţiale ale procesului civil, câtă vreme în recurs nu se indică şi demonstrează această încălcare de către partea care o afirmă.

Cât priveşte încălcarea dreptului la apărare şi a principiilor contradictorialităţii şi oralităţii, se observă, de asemenea, că nici în acest caz recurenţii-reclamanţi nu au indicat modalitatea în care s-au produs aceste încălcări şi vătămarea pe care au suferit-o.

Înalta Curte reţine că reclamantul A., în nume propriu şi în calitate de preşedinte al B., a prezentat oral în faţa Curţii de Apel Bucureşti concluziile sale cu privire la aspectele deja indicate în actele procedurale scrise depuse la dosar, vizând excepţiile invocate de pârâţi şi de instanţă din oficiu, precum şi cu privire la fondul cauzei. Aşadar, recurenţilor-reclamanţi le-a fost acordată posibilitatea de a-şi prezenta în mod efectiv apărările pe care le-au formulat sub toate aspectele litigioase, atât în scris, cât şi oral în cursul judecăţii de primă instanţă, neintervenind vreo încălcare a art. 13 - art. 15 C. proc. civ.

Prin criticile de la pct. I.3. lit. d), recurenţii-reclamanţi nu contestă sentinţa instanţei de fond ori încheierile premergătoare, ci conduita intimaţilor care, în opinia lor, ar fi încălcat diferite norme procedurale şi de drept substanţial, inclusiv prevederi naţionale şi europene referitoare la interzicerea tratamentului discriminatoriu. Or, din perspectiva cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., instanţa de control judiciar este chemată să analizeze legalitatea hotărârilor judecătoreşti pronunţate de instanţele de fond sub aspectul respectării normelor de procedura, astfel că această critică, ce priveşte raportul de drept substanţial între părţi, va fi avută în vedere la momentul analizei motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În ceea ce priveşte criticile de la pct. I.3. lit. m), recurenţii-reclamanţi au contestat soluţia din încheierea din 14.06.2023, de repunere pe rol a cauzei, apreciind că aceasta este nelegală câtă vreme nu au fost acoperite anumite lipsuri pe care le-ar fi învederat la diferite termene de judecată.

Potrivit art. 400 din C. proc. civ., dacă, în timpul deliberării, instanţa găseşte că sunt necesare probe sau lămuriri noi va dispune repunerea pe rol a cauzei, cu citarea părţilor.

Înalta Curte constată că, la termenul de judecată din 31.05.2023, prima instanţă a acordat cuvântul pe fondul cauzei, consemnând că, la interpelarea expresă a Curţii dacă mai sunt cereri prealabile de formulat sau excepţii de invocat, reclamanţii au arătat că nu mai au cereri prealabile de formulat sau excepţii de invocat. După formularea concluziilor de către reclamanţi, instanţa a rămas în pronunţare şi, având nevoie de timp pentru a delibera, a dispus amânarea pronunţării la data de 14.06.2025. La termenul stabilit pentru amânarea pronunţării, instanţa de fond a apreciat necesară repunerea pe rol a cauzei şi fixarea unui nou termen de judecată la data de 13.09.2023, pentru a pune în discuţia părţilor, din oficiu, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei Curtea de Apel Bucureşti, precum şi admisibilitatea capetelor de cerere prin care se solicită doar anularea rezoluţiilor de clasare. În acest sens, a dispus citarea reclamanţilor cu menţiunea de a preciza dacă au formulat plângere administrativă împotriva: rezoluţiei de clasare nr. 2724/29.09.2021 emise în lucrarea 21-3083, rezoluţiei de clasare nr. 2739/01.10.2021 emise în lucrarea 21-3082, rezoluţiei de clasare nr. 2337/30.07.2021 emise în lucrarea 21-2370, în caz afirmativ urmând a depune atât plângerea, cât şi rezoluţiile inspectorului-şef, însoţite de eventuala documentaţie aferentă, precum şi citarea pârâtei Inspecţia Judiciară în vederea depunerii rezoluţiei de clasare nr. 2394/09.08.2021 şi întregul dosar administrativ ce a stat la baza emiterii acesteia, precum şi a rezoluţiei de clasare nr. 2405/11.08.2021 şi întregul dosar administrativ ce a stat la baza emiterii acesteia.

Aşadar, Înalta Curte constată că repunerea cauzei pe rol prin încheierea din 14.06.2023 s-a făcut în mod legal, în condiţiile art. 400 din C. proc. civ., în vederea completării probatoriului şi obţinerii unor lămuriri vizând obiectul cererii, reluarea judecăţii cauzei fiind măsura prevăzută de norma procedurală în situaţiile în care instanţa apreciază că nu se poate pronunţa asupra cauzei în lipsa unor probe sau lămuriri suplimentare.

De altfel, critica recurenţilor-reclamanţi este şi contradictorie, câtă vreme, pe de-o parte, consideră că în cauză era necesară acoperirea acestor lipsuri ale materialului probator, sens în care susţin că au formulat astfel de solicitări la mai multe termene de judecată, dar, pe de altă parte, contestă măsura repunerii pe rol în vederea suplimentării acestor probe.

Prin criticile de la pct. I.3. lit. g), recurenţii-reclamanţi au contestat acordarea unui nou termen de judecată, prin încheierea din 08.02.2023, deşi obligaţiile impuse pârâţilor nu au fost îndeplinite, precum şi greşita respingere a excepţiei lipsei dovezii calităţii de reprezentant, soluţie ce a fost însă dispusă prin încheierea din 07.04.2025.

Asupra soluţiei date excepţiei instanţa de recurs va reveni mai târziu în cursul acestei decizii, însă, în ceea ce priveşte amânarea cauzei la termenul din 08.02.2023 şi revenirea cu adrese către pârâţi în vederea comunicării unor înscrisuri necesare soluţionării excepţiei lipsei calităţii dovezii de reprezentant, invocată de recurenţii-reclamanţi, Înalta Curte nu identifică nicio cauză de nulitate, respectiv niciun text de lege încălcat de instanţa de fond şi nici recurenţii nu au indicat o astfel de normă.

În măsura în care instanţa de fond a constatat că nu poate soluţiona excepţiile invocate în lipsa unor înscrisuri aflate în posesia pârâţilor, măsura acordării unui nou termen de judecată şi revenirii cu adrese către pârâţi este conformă dispoziţiilor art. 220 din C. proc. civ., cauza nefiind în stare de judecată.

Revenind la soluţia dată de instanţa de fond excepţiei lipsei dovezii calităţii de reprezentant a pârâţilor Inspecţia Judiciară şi Tribunalul Bucureşti, recurenţii-reclamanţi au formulat criticile înfăţişate la lit. g) şi h) de la pct. I.3. al deciziei de faţă, susţinând, în esenţă, că excepţia a fost nelegal respinsă prin încheierea din 07.04.2023, cu nesocotirea legislaţiei în materia profesiei de consilier juridic (în ce priveşte criticile referitoare la nemotivarea acestei soluţii, expuse la lit. h) de la pct. I.3., au fost anterior examinate şi respinse prin considerentele de la pct. II.2.1 al deciziei de faţă).

Or, prin încheierea din 07.04.2023, instanţa de fond a respins excepţiile lipsei dovezii calităţii de reprezentant a pârâţilor Inspecţia Judiciară şi Tribunalul Bucureşti, reţinând că întâmpinarea depusă de pârâta Inspecţia Judiciară a fost semnată de directorul Direcţiei de inspecţie judiciară pentru judecători, respectiv domnul judecător C., căruia i-a fost delegată această atribuţie prin ordinul nr. 74/08.07.2022 emis de inspectorul-şef al Inspecţiei Judiciare, judecător D., numită în această funcţie prin Hotărârea Plenului C.S.M. nr. 98/07.07.2022, iar în privinţa întâmpinării depuse de pârâtul Tribunalul Bucureşti, a reţinut că acest act procesual a fost semnat de vicepreşedintele instanţei, doamna judecător E., căreia i-a fost delegată această atribuţie prin decizia nr. 1/03.01.2022 emisă de preşedintele Tribunalului Bucureşti, doamna judecător F., numită în această funcţie prin Hotărârea secţiei pentru judecători a C.S.M. nr. 1472/10.12.2020.

Astfel fiind, criticile recurenţilor-reclamanţi sunt străine de situaţia în speţă, câtă vreme reprezentarea celor doi pârâţi şi întocmirea şi semnarea actelor procesuale depuse la dosarul cauzei nu s-a realizat de sau prin consilieri juridici, astfel că nu sunt relevante, din perspectiva calităţii de reprezentant a Inspecţiei Judiciare şi a Tribunalului Bucureşti, niciuna dintre susţinerile din recurs privitoare la atribuţiile consilierilor juridici, la modalitatea de includere a acestora în Tabloul consilierilor juridici ori la modalitatea juridică în care aceştia intră în raporturi contractuale cu părţile pe care le reprezintă.

În fine, sub un ultim aspect subsumat art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., recurenţii-reclamanţi contestă, prin criticile de la pct. I.3. lit. p), soluţia dată excepţiei inadmisibilităţii, apreciind că aceasta este şi nemotivată, întrucât s-a dat în condiţiile în care pârâţii nu au depus în totalitate dosarele administrative.

Deşi afirmă o pretinsă nemotivare a încheierii, Înalta Curte constată că aceasta se referă, în realitate, la nelegalitatea soluţiei de admitere a excepţiei, pe care o apreciază a fi fost dată fără un material probator necesar, astfel că aceste critici se subsumează doar pct. 5 al art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., iar nu şi pct. 6 al aceluiaşi text de lege.

Pe de altă parte, Înalta Curte constată că recurenţii-reclamanţi nu au formulat nicio critică concretă cu privire la excepţia inadmisibilităţii capetelor de cerere având ca obiect anularea rezoluţiei de clasare nr. 2724/29.09.2021, a rezoluţiei de clasare nr. 2739/01.10.2021 şi a rezoluţiei de clasare nr. 2337/30.07.2021, admisă prin sentinţa civilă nr. 1741/08.11.2024.

Excepţia inadmisibilităţii a fost admisă de prima instanţă prin raportare la prevederile art. 45 şi art. 451 din Legea nr. 317/2004, potrivit cărora obiectul acţiunii judiciare nu îl poate constitui doar rezoluţia de clasare, ci atât rezoluţia inspectorului-şef prin care a fost respinsă plângerea, cât şi rezoluţia de clasare, iar în speţă, în ceea ce priveşte rezoluţiile de clasare nr. 2724/29.09.2021, nr. 2739/01.10.2021 şi nr. 2337/30.07.2021, reclamanţii nu au parcurs procedura prevăzută de art. 451 alin. (1) din lege, a formulării unei plângeri adresate inspectorului-şef al Inspecţiei Judiciare, astfel încât cererea de chemare în judecată nu cuprinde şi solicitarea de anulare a rezoluţiilor dispuse de acesta din urmă.

În recurs, reclamanţii nu au contestat nici incidenţa acestor texte de lege în speţă şi nici modalitatea în care instanţa de fond le-a aplicat şi nici nu au depus dovezi din care să rezulte că ar fi formulat plângeri împotriva rezoluţiilor de clasare indicate, ci s-au rezumat la a susţine necesitatea anexării la dosar a documentaţiei administrative ce a stat la baza emiterii acestor rezoluţii de clasare. Or, analiza documentaţiei administrative ce a stat la baza emiterii unui act administrativ şi, prin urmare, necesitatea depunerii acesteia la dosarul instanţei de judecată prezintă relevanţă pentru fondul cauzei, iar nu pentru tranşarea caracterului admisibil sau inadmisibil al acestor capete de cerere, astfel că argumentul din recurs al reclamanţilor nu este util în lămurirea chestiunii inadmisibilităţii.

În lipsa oricăror alte critici ale recurenţilor vizând soluţia dată excepţiei inadmisibilităţii, Înalta Curte constată că este nefondat şi acest motive de recurs, instanţa de fond constatând în mod corect caracterul inadmisibil al capetelor de cerere având ca obiect anularea rezoluţiei de clasare nr. 2724/29.09.2021, a rezoluţiei de clasare nr. 2739/01.10.2021 şi a rezoluţiei de clasare nr. 2337/30.07.2021 şi respingerea lor în consecinţă, în raport de dispoziţiile art. 45 şi art. 451 din Legea nr. 317/2004.

Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte constată că în speţă nu este incident motivul de casare/nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., toate criticile formulate de recurenţii-reclamanţi subsumate acestui text de lege urmând a fi respinse ca nefondate.

II.2.3. Referitor la criticile de nelegalitate circumscrise motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., care privesc greşita interpretare şi aplicare a normelor de drept material incidente:

Raportat la considerentele expuse anterior, la pct. II.1 şi II.2.1-II.2.2, Înalta Curte reţine că, în privinţa criticilor de la pct. I.3. lit. a), b), c), e), g), m), n) şi o), acestea nu pot fi circumscrise motivului de casare/nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., deşi au fost astfel încadrate de recurenţi, fiind anterior analizate din perspectiva motivului de casare/nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ.. Aceeaşi situaţie se relevă şi în privinţa criticii de la pct. I.3. lit. g), care a fost încadrată de instanţa de control judiciar şi examinată din perspectiva motivului de casare/nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ.

Pe de altă parte, criticile de la pct. I.3 lit. i), deşi încadrate de recurenţii-reclamanţi doar în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., se circumscriu şi dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., susţinându-se nelegalitatea soluţiei de admitere a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a unor pârâţi, aspect care ţine de fondul raportului juridic dedus judecăţii.

În consecinţă rămân de analizat din perspectiva art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. criticile expuse la pct. I.3. lit. d), i), k) şi s), care se referă, pe de-o parte, la soluţia de admitere a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a unora dintre pârâţi, iar, pe de altă parte, la fondul cauzei.

În ceea ce priveşte criticile de la pct. I.3. lit. i), recurenţii-reclamanţi susţin greşita admitere a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Tribunalul Bucureşti, a pârâtei Curtea de Apel Timişoara şi a pârâtului Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, fără a contesta în mod concret considerentele instanţei de fond din cuprinsul încheierii din 07.04.2023, prin care a fost admisă această excepţie.

După cum în mod corect a reţinut şi prima instanţă, obiectul cauzei îl reprezintă contestarea unor rezoluţii emise de Inspecţia Judiciară, astfel că raportul juridic de drept material este legat între autoritatea emitentă a rezoluţiilor şi recurenţii-reclamanţi care se consideră vătămaţi prin emiterea acestora.

Pârâţii Tribunalul Bucureşti, Curtea de Apel Timişoara şi Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu sunt emitenţi ai vreunuia dintre actele administrative contestate, nu au participat la emiterea acestora şi împrejurarea că magistraţii împotriva cărora s-au formulat sesizările adresate Inspecţiei Judiciare, soluţionate prin rezoluţiile de clasare atacate, activau în cadrul acestor instanţe/parchet nu este suficientă pentru a justifica legitimitatea procesuală pasivă a acestor instituţii, câtă vreme nu au nicio atribuţie legală în procedura cercetării disciplinare a respectivilor magistraţi.

Recurenţii au mai invocat şi faptul că, prin modalitatea de soluţionare a respectivelor sesizări disciplinare, au fost supuşi unei discriminări, solicitând acordarea de despăgubiri, însoţite de anularea discriminării sau restabilirea situaţiei anterioare. Or, şi aceste pretenţii au fost formulate ca un accesoriu al cererii de anulare a rezoluţiilor de clasare emise de Inspecţia judiciară, astfel că, nici sub acest aspect, nu se relevă existenţa unui raport juridic litigios între reclamanţi şi pârâţii Tribunalul Bucureşti, Curtea de Apel Timişoara şi Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Cum reclamanţii nu au solicitat dezlegarea unui raport juridic litigios legat între aceştia şi pârâţii Tribunalul Bucureşti, Curtea de Apel Timişoara şi Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în cauză nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 36 din C. proc. civ., neexistând identitate dintre pârâţii chemaţi în judecată şi subiectele raportului juridic litigios.

În consecinţă, soluţia instanţei de fond, de admitere a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor Tribunalul Bucureşti, Curtea de Apel Timişoara şi Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi respingere a acţiunii formulate în contradictoriu cu aceste părţi, este legală, urmând a fi menţinută, consecutiv constatării caracterului nefondat al criticilor recurenţilor.

Cu privire la admiterea, prin încheierea din 07.04.2023, a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Consiliul Superior al Magistraturii, recurenţii-reclamanţi au formulat criticile expuse la pct. I.3. lit. k) din prezenta decizie, susţinând, în esenţă, că acest pârât justifică participarea în proces prin raportare la faptul că recurenţii-reclamanţi au formulat o plângere prealabilă adresată acestei autorităţi, care a refuzat să o soluţioneze.

Or, după cum în mod corect a reţinut prima instanţă, nici acest pârât nu are calitate procesuală pasivă, câtă vreme Consiliul Superior al Magistraturii nu are nicio atribuţie în procedura administrativă disciplinară, care aparţine în competenţa Inspecţiei Judiciare.

Acest pârât ar putea fi implicat în procedura administrativ-jurisdicţională, prin secţiile corespunzătoare calităţii magistratului cercetat, numai în ipoteza exercitării acţiunii disciplinare de către Inspecţia Judiciară, situaţie neregăsită în speţă. În soluţionarea sesizărilor formulate de recurenţi, Inspecţia Judiciară a emis rezoluţii de clasare, astfel că acţiunea disciplinară nu a fost exercitată şi Consiliul Superior al Magistraturii nu a fost învestit cu o astfel de acţiune, prezenţa sa în cadrul procesual al cauzei nefiind justificată de nicio normă legală.

Pe de altă parte, rezoluţiile de clasare se atacă, potrivit art. 451 alin. (1) din Legea nr. 317/2004, cu plângere adresată inspectorului-şef, iar soluţia dată plângerii poate fi contestată, conform art. 451 alin. (4) şi (5) din Legea nr. 317/2004, la secţia de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Bucureşti. Aşadar, nici în procedura plângerii prealabile, legiuitorul nu a prevăzut vreo normă de competenţă în favoarea Consiliului Superior al Magistraturii, astfel că depunerea unei astfel de plângeri de către reclamanţi, adresată unui organ administrativ necompetent, nu este de natură să justifice atragerea acestuia în procesul vizând legalitatea actului administrativ emis de o altă autoritate.

Astfel fiind, vor fi respinse, ca nefondate, şi criticile recurenţilor referitoare la soluţia de admitere a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Consiliul Superior al Magistraturii şi de respingere în consecinţă a acţiunii, urmând a menţine şi această soluţie a instanţei de fond.

Înalta Curte mai observă că, în cuprinsul motivelor de recurs, recurenţii-reclamanţi nu au formulat nicio critică referitoare la soluţia de admitere a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Statul Român, soluţie pronunţată prin încheierea din 17.05.2023, astfel că această soluţie nu este supusă controlului judiciar în calea de atac.

Referitor la fondul cauzei, instanţa de control judiciar a identificat criticile formulate de recurenţii-reclamanţi şi expuse la pct. I.3 lit. d) şi s) din prezenta decizie.

Cât priveşte denegarea de dreptate imputată de recurentul-reclamant primei instanţe (pct. I.3. lit. s), Înalta Curte constată că, referitor la obiectul cererii de chemare în judecată, Curtea de Apel Bucureşti s-a pronunţat în limitele învestirii sale, soluţionând în întregime pretenţiile cu care a fost învestită, atât pretenţia aferentă capetelor principale de cerere, vizând anularea rezoluţiilor de clasare emise de Inspecţia Judiciară, cât şi pretenţiile accesorii, referitoare la obligarea pârâţilor la plata unor despăgubiri pentru discriminare, consecutiv restabilirii situaţiei anterioare discriminării sau anulării situaţiei create prin discriminare şi la plata unor despăgubiri pentru daune aduse onoarei, demnităţii şi reputaţiei.

Recurenţii-reclamanţi au susţinut că se află în prezenţa unui refuz de judecare, respectiv a unei cercetări formale a cauzei, câtă vreme instanţa nu ar fi verificat cererea sub aspectul faptelor de discriminare, susţineri care nu sunt confirmate de conţinutul considerentelor sentinţei recurate. În ultimele două pagini ale hotărârii judecătoreşti, după ce a concluzionat cu privire la inexistenţa vreunui motiv de nelegalitate în privinţa rezoluţiilor emise în dosarele, instanţa de fond a procedat la analiza pretenţiilor vizând existenţa pretinsei discriminări şi a despăgubirilor morale, concluzionând asupra caracterului neîntemeiat al acestora.

Aşadar, nu se poate reţine niciun refuz al instanţei de fond de a judeca pricina cu care a fost învestită, faptul că soluţia pronunţată respinge pretenţiile recurenţilor-reclamanţi nesemnificând nici o denegarea de dreptate şi nici o cercetare formală a cauzei.

Prin criticile expuse la pct. I.3. lit. d) din prezenta decizie, recurenţii-reclamanţi au susţinut încălcarea de către intimaţi a unor dispoziţii de procedură civilă, coroborate cu texte normative din C. civ., O.G. nr. 137/2000, Convenţia EDO, Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene şi Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, fără a exprima un raţionament juridic care să susţină aceste încălcări, ci doar fiind citate prevederile legale pretins nesocotite de intimaţi. Normele naţionale, europene şi de drept internaţional invocate de recurenţi se referă la obligaţiile terţilor în desfăşurarea procesului şi principiul bunei credinţe, la abuzul de drept, la condiţiile răspunderii civile delictuale, la interzicerea discriminării şi protecţia drepturilor fundamentale ale omului, însă nu se arată cum au fost acestea încălcate, cu atât mai mult cu cât pare că aceste critici sunt adresate intimaţilor, iar nu instanţei de fond.

După cum s-a arătat anterior, potrivit art. 483 din C. proc. civ., instanţa de recurs este învestită cu analiza conformităţii hotărârii recurate în raport de dispoziţiile legale incidente, prin prisma motivelor de casare expuse de art. 488 din C. proc. civ.. Ca atare, câtă vreme recurenţii-reclamanţi nu au criticat în mod punctual şi specific aspectele reţinute de instanţa de fond în cuprinsul sentinţei recurate, Înalta Curte va conchide asupra caracterului nefondat al recursului.

Pentru toate aceste considerente, constatând că în cauză nu sunt incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 din C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 20 din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., va respinge recursul declarat de recurenţii-reclamanţi B. şi A., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenţii-reclamanţi B. şi A. împotriva sentinţei civile nr. 1741 din 8 noiembrie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 5 februarie 2025, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.