Coercive damages claim dismissed due to replacement by civil fine regime for personal obligations

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 2122 din 24 aprilie 2003 a Judecătoriei Râmnicu Vâlcea a fost respinsă ca nefondată acțiunea formulată de T.E. prin care a solicitat obligarea pârâtei Federalcoop Vâlcea la plata unor daune cominatorii de 300.000 lei/zi de la pronunțarea hotărârii până la aducerea la îndeplinire a celor dispuse prin sentința civilă nr. 3799 din 12 aprilie 1993 a Judecătoriei Râmnicu Vâlcea prin care pârâta a fost obligată să încheie contract de închiriere cu reclamanta pentru spațiul de locuit situat în Râmnicu Vâlcea.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că în temeiul art. 5803 C. proc. civ., în situația în care obligația de a face nu poate fi îndeplinită prin altă persoană decât debitorul, acesta poate fi constrâns la îndeplinirea ei prin aplicarea unei amenzi, ceea ce nu s-a solicitat. S-a avut în vedere și că executarea hotărârii în discuție s-a prescris, în raport cu prevederile art. 402 C. proc. civ.

Apelul declarat de reclamantă împotriva acestei sentințe a fost respins ca nefondat prin decizia nr. 21 din 13 ianuarie 2004 a Curții de Apel Ploiești, secția civilă.

S-a avut în vedere în esență că daunele cominatorii pot fi acordate numai în cazurile prevăzute de legi speciale și atâta vreme cât obligația de a face este prescrisă, în mod justificat s-a respins acțiunea pentru plata unor daune.

Împotriva acestei decizii, reclamanta a declarat recursul de față, în condițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susținând că instanțele au realizat o greșită interpretare a obiectului petiției și noțiunii de daune cominatorii, în situația în care nu a solicitat punerea în executare a hotărârii din 1993, ceea ce nu se putea aduce la îndeplinire prin forța coercitivă a statului, fiind în discuție o obligație strâns legată de persoana intimatei, ce putea fi adusă la îndeplinire numai de aceasta. Se susține și că acțiunea i-a fost respinsă, fără a fi pusă în discuția părților excepția de prescripție.

Recursul nu este întemeiat, urmând a fi respins în raport de cele ce urmează:

Natura juridică a daunelor cominatorii în dreptul civil a fost definită de jurisprudență ca fiind un mijloc de constrângere a debitorului să execute în natură obligația asumată sau stabilită în sarcina sa. Ele sunt, în primul rând, un mijloc de constrângere, dar și un mod indirect de asigurare a executării în natură și nu au nici o legătură cu prejudiciul produs datorită neexecutării obligației de către debitor.

Daunele cominatorii se aplică numai în cazul executării obligației de a face, cu excepția unor cazuri strict determinate, când executarea în natură nu mai este posibilă, când executarea obligațiilor pe cale silită este posibilă și când refuzul debitorului de a executa este clar exprimat.

În speță daunele cominatorii au fost cerute prin acțiunea înregistrată inițial la data de 11 februarie 2003 la Judecătoria Râmnicu Vâlcea.

S-a omis a se observa că la 2 mai 2001 a intrat în vigoare O.U.G. nr. 138/2000 prin care a fost introdus în Codul de procedură civilă Secțiunea IV în capitolul VI din Cartea V, Executarea silită intitulată „Executare silită a altor obligații de a face sau a obligațiilor de a nu face”.

Astfel potrivit art. 5803 C. proc. civ. se instituie posibilitatea aplicării unei amenzi civile în cazul în care obligația de a face nu poate fi îndeplinită decât de debitor. Este fixat cuantumul acestei amenzi cuprins între 200.000 lei și 500.000 lei pe zi de întârziere.

Aceste dispoziții sunt norme de procedură de imediată aplicare și care constituie conform art. 721 C. proc. civ., dreptul comun în materia executării silite a obligației de a face.

În speță, reclamanta a solicitat stabilirea în sarcina pârâtei a unor daune cominatorii, după intrarea în vigoare a prevederilor legale redate, astfel că cererea astfel cum a fost formulată este lipsită de temei legal și aceasta pentru că instituția daunelor cominatorii nu mai operează în condițiile date și în raport de prevederile art. 5803 C. proc. civ.

Pe de altă parte, este de observat că în speță pârâta nu se opune la executare, reclamanta nu a solicitat astfel cum susține și prin acțiune executarea hotărârii prin executorul judecătoresc, astfel că și sub acest aspect cererea este lipsită de justificare.

Cât privește nepunerea în discuție a excepției de prescripție, se constată că susținerile din recurs nu sunt întemeiate, pentru că cererea a fost respinsă pe fond și nu pe excepție, numai în motivarea soluției adoptate făcându-se referire la prescrierea executării.

Așa fiind recursul de față este nefondat, urmând a fi respins ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta T.E. împotriva deciziei nr. 21 A din 13 ianuarie 2004 a Curții de Apel Pitești.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 aprilie 2005.