State liability for unconstitutional pension deductions: compensation without prior annulment of administrative acts

Şedinţa publică din data de 20 noiembrie 2024

Deliberând, asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată iniţial pe rolul Curţii de Apel Oradea, la data de 22.12.2022, reclamantul A. i-a chemat în judecată pe pârâţii Guvernul României, Casa Naţională de Pensii Publice şi Casa Judeţeană de Pensii Satu Mare, solicitând anularea tuturor actelor administrative emise de către pârâţi pentru aplicarea în practică a dispoziţiilor art. XXIV pct. 14, 16 şi 18-19 din O.U.G. nr. 130/2021, privind reţinerea din pensia de serviciu a contribuţiilor la asigurările de sănătate de 10% din ceea ce depăşeşte limita de 4000 RON, începând cu data de 1.01.2022 şi până la data sistării reţinerilor; obligarea pârâţilor la repararea prejudiciului produs ca urmare a aplicării dispoziţiilor susmenţionate, prin obligarea lor la plata unei sume egale cu totalul sumelor reţinute lunar, începând cu data de 01.01.2022 şi până la data sistării reţinerilor, indexate cu rata inflaţiei; obligarea pârâţilor la plata dobânzilor legale aferente sumelor reţinute cu titlu de contribuţii la asigurările de sănătate, calculate de la data primei reţineri şi până la data acoperirii integrale a prejudiciului; obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul proces, conform art. 453 C. proc. civ.

2. Sentinţele pronunţate în cauză

Prin sentinţa nr. 67/CA din data de 15.03.2023, Curtea de Apel Oradea, a admis excepţia necompetenţei materiale a instanţei, invocată din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a cererii formulate de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii Guvernul României, Casa Naţională de Pensii Publice şi Casa Judeţeană de Pensii Satu Mare, în favoarea Tribunalului Satu Mare, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Pe rolul Tribunalului Satu Mare cauza a fost înregistrată la data de 22.03.2023, sub acelaşi număr unic de dosar x/2022

Prin înscrisul depus la dosar la data de 09.05.2023, reclamantul A., în temeiul art. 125 alin. (2), punctul 2 din C. proc. civ., a invocat excepţia de necompetenţă materială şi teritorială a acestei instanţe, întrucât, prin sentinţa nr. 67/CA/2023- PI din 15.03.2023, Curtea de Apel Oradea, în mod eronat, a admis excepţia necompetenţei materiale a instanţei, invocată din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a cererii formulate de reclamant, în favoarea Tribunalului Satu Mare, secţia a II a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Prin sentinţa nr. 236/14.06.2023, Tribunalul Satu Mare a admis excepţia necompetenţei sale materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a acţiunii în favoarea Curţii de Apel Oradea, secţia de contencios administrativ şi fiscal, constatând invit conflictul negativ de competenţă între Tribunalul Satu Mare şi Curtea de Apel Oradea.

Prin Decizia nr. 4136/27.09.2023, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a soluţionat conflictul negativ de competenţă ivit între Tribunalul Satu Mare şi Curtea de Apel Oradea, stabilind competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Oradea, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Prin sentinţa nr. 38/CA/2024 - PI din 20 februarie 2024, Curtea de Apel Oradea, secţia contencios administrativ şi fiscal, a dispus următoarele:

A respins ca neîntemeiată excepţia nulităţii cererii de chemare în judecată, invocată de pârâtul Guvernul României.

A admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtelor Casa Naţională de Pensii Publice şi Casa Judeţeană de Pensii Satu Mare.

A respins acţiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtele Casa Naţională de Pensii Publice şi Casa Judeţeană de Pensii Satu Mare, ca fiind formulată împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă.

A respins excepţiile lipsei capacităţii juridice civile şi a calităţii procesuale pasive a pârâtului Guvernul României.

A respins excepţia prematurităţii acţiunii invocată de pârâta Casa Judeţeană de Pensii Satu Mare.

A admis excepţia inadmisibilităţii invocată din oficiu.

A respins ca inadmisibile petitele acţiunii formulate de reclamant constând în anularea dispoziţiilor art. XXIV pct. 14, 16 şi 18-19 din O.U.G. nr. 130/2021, publicata în M.O. nr. 1202/18.12.2021, privind unele masuri fiscal bugetare, prorogarea unor termene, precum şi modificarea şi completarea unor acte normative şi anularea actelor emise în baza dispoziţiilor contestate.

A admis excepţia lipsei de obiect/interes invocată de pârâţi şi, în consecinţă, a respins, ca lipsită de obiect/interes, cererea reclamantului privind acordarea de despăgubiri, în cuantum egal cu sumele ce au fost reţinute acestuia din pensie, începând cu luna ianuarie 2022, cu titlu de contribuţii de asigurări sociale de sănătate în temeiul O.U.G. nr. 130/2021 şi până la data sistării reţinerilor.

A admis în parte acţiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Guvernul Românieişi, pe cale de consecinţă, a obligat pârâtul Guvernul României la despăgubiri constând în plata indexării cu rata inflaţiei a sumelor ce urmează a fi restituite reclamantului, conform art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 4/2023.

A obligat pârâtul Guvernul României la despăgubiri constând în plata dobânzilor legale aferente sumelor ce urmează a fi restituite reclamantului, conform art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 4/2023, calculate începând cu data reţinerii şi până la data restituirii efective.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei hotărâri, pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, atât reclamantul A., cât şi pârâtul Guvernul României, au declarat recurs.

3.1 Reclamantul A., prin recursul său, a solicitat admiterea recursului, casarea în parte a sentinţei atacate şi, în rejudecare, admiterea în integralitate a acţiunii formulate.

Recurentul -reclamant a relevat că în mod greşit instanţa de judecată a ridicat din oficiu şi a admis excepţia inadmisibilităţii acţiunii, în anularea actelor administrative invocate care reprezintă obiectul principal al acţiunii.

Susţine că reglementarea contribuţiei de asigurări sociale de sănătate, pentru persoanele fizice care au calitatea de pensionari, în privinţa pensiilor lor, este o măsură care conduce în mod implicit la diminuarea pensiilor respective. Or, diminuarea cuantumului pensiei, fie ea contributivă sau de serviciu, cu sume de bani considerabile, afectează dreptul la pensie privit lato sensu. Ordonanţele guvernului au o dublă natură juridică, de acte administrative normative, în raport cu autoritatea care le adoptă şi de acte cu putere de lege, în raport de forţa lor juridică. Prin urmare O.U.G. nr. 130/2021, privind reţinerea din pensia de serviciu de care beneficiază recurentul, a contribuţiilor la asigurările de sănătate de 10% din ceea ce depăşeşte limita de 4000 RON, începând cu data de 1.01 2022, nu a fost anulată prin Decizia Curţi Constituţionale nr. 650/15.12.2022, ci şi-a pierdut efectele juridice, fiind adoptată în afara cadrului constituţional şi publicată în Monitorul Oficial nr. 1262 din 28.12.2022, ulterior introducerii prezentei acţiuni.

În continuare recurentul-reclamant a susţinut că în privinţa actelor administrative subsecvente procedura de efectuare a acestor acte şi operaţiuni administrative este stabilită prin Ordinul Casei Naţionale de Pensii şi a Casei Naţionale de Sănătate nr. 1 .285/437/2011, privind reţinerea contribuţiilor la Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate, în cazul persoanelor sectorului public de pensii din România. Aşadar, acestea sunt actele administrative subsecvente şi operaţiunile administrative ce trebuie avute în vedere la soluţionarea cauzei.

În mod eronat instanţa a reţinut că documentul de plată/documentul de informare denumit generic cupon de pensie reprezintă actul ce a stat la baza reţinerilor efectuate de pârât.

În fine, recurentul a arată că, în mod nejustificat instanţa de judecată a dispus repararea integrală a prejudiciului cauzat, adică indexarea cu rata inflaţiei şi dobânda legală, având în vedere că prin actul normativ reparator se dispune doar restituirea sumelor reţinute, din oficiu de către Casa Naţională de Pensii Publice prin casele teritoriale de pensii. Instanţa de judecată putea constata că prejudicial a fost recuperat în parte, pe parcursul derulări procesului, nu să respingă acţiunea.

3.2. Pârâtul Guvernul României şi-a întemeiat recursul pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea sentinţei atacate şi, în rejudecare, respingerea acţiunii.

În motivarea recursului, pârâtul susţine că instanţa de fond a făcut o greşită aplicare a dispoziţiilor art. 9 din Legea nr. 554/2004, soluţia de admitere în parte a acţiunii, în sensul obligării Guvernului la acordarea de despăgubiri, fiind nelegală deoarece cererea de reparare a prejudiciului, având caracter exclusiv patrimonial, nu putea fi soluţionată în absenţa acţiunii care să vizeze anularea actelor administrative subsecvente ordonanţelor declarate neconstituţionale, aflate în directă legătură de cauzalitate cu vătămarea ce se solicită a fi reparată.

Apreciază că în mod eronat s-a dispus obligarea sa la acordarea de despăgubiri pentru prejudiciului invocat de intimatul-reclamant, fără anularea vreunui act administrativ emis în baza ordonanţelor declarate neconstituţionale, sau fără obligarea autorităţilor pârâte la emiterea unui act administrativ ori la realizarea unei anumite operaţiuni administrative, conform art. 9 alin. (5) din Legea nr. 554/2004. Aceste dispoziţii nu pot fi interpretate în sensul că acţiunea poate avea un obiect pur patrimonial, fără a fi însoţită de o cerere principală, care să facă dovada unei vătămări concrete a unui drept sau interes legitim, printr-un act administrativ emis în baza ordonanţei Guvernului, respectiv cererea de reparare a prejudiciului nu putea fi soluţionată în absenţa unei acţiuni de anulare a unui act administrativ subsecvent, emis în baza ordonanţei declarate neconstituţionale, aflat în legătură de cauzalitate directă cu vătămarea invocată.

De asemenea, arată că legiuitorul constituant a reglementat, prin dispoziţiile art. 52 şi art. 126 alin. (6) din Constituţie, răspunderea patrimonială a autorităţilor publice pentru pagubele cauzate prin acte administrative sau prin nesoluţionarea în termen legal a unei cereri, făcând trimitere la Legea nr. 554/2004, cu prevederi derogatorii de la dreptul comun.

Mai arată că prima instanţă a dispus în mod greşit în sarcina sa o obligaţie de plată, atât timp cât Guvernul României nu are capacitate juridică civilă, putând sta în judecată, în calitate de pârât, doar în litigiile de contencios administrativ în care se contestă legalitatea actelor administrative pe care le adoptă, astfel cum rezultă din prevederile art. 102 şi 108 din Constituţie.

Consideră că, întrucât solicitarea reclamantului vizează operaţiuni specifice de calcul şi plată/restituire a CASS reţinută din pensie, litigiul priveşte jurisdicţia asigurărilor sociale, astfel încât competenţa de soluţionare a cauzei revine instanţei specializate în jurisdicţia asigurărilor sociale.

Mai arată că, pentru aceleaşi considerente, este nelegală şi soluţia instanţei privind actualizarea sumelor cu rata inflaţiei şi plata dobânzilor legale aferente, respectiv în măsura în care instanţa a apreciat că obligaţia este purtătoare de dobânzi sau impune actualizări ale acesteia în raport cu indicele de inflaţie, în temeiul prevederilor art. 1 alin. (4) din O.G. nr. 13/2011 privind dobânda legală remuneratorie şi penalizatoare pentru obligaţii băneşti, debitorului obligaţiei băneşti principale îi revine şi sarcina îndeplinirii obligaţiei subsecvente.

Susţine recurentul-pârât că Guvernul României nu are atribuţii în calcularea şi reţinerea din pensii a contribuţiei de asigurări sociale de sănătate şi nu poate fi obligat să plătească despăgubirile solicitate prin acţiune, câtă vreme sumele au fost calculate şi reţinute de casele teritoriale de pensii sau de casele de pensii sectoriale. Competenţa restituirii sumelor reţinute este dată prin lege, în mod expres, în sarcina caselor de pensii, conform O.U.G. nr. 4/2023, astfel că Guvernul României nu poate fi obligat nici la restituirea sumelor reţinute, nici a accesoriilor constând în actualizarea cu rata inflaţiei şi dobânda legală, în condiţiile în care, potrivit art. 1 alin. (4) din O.G. nr. 13/2011, debitorului obligaţiei băneşti principale îi revine şi sarcina îndeplinirii obligaţiei subsecvente.

Mai învederează recurentul-pârât că, odată cu intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 4/2023, cererea reclamantului este lipsită de interesul susţinerii sale, care, conform art. 32 alin. (1) C. proc. civ., trebuie să îndeplinească cerinţa de a fi actual atât la data promovării, cât şi pe parcursul soluţionării acţiunii. Cererea este lipsită şi de obiect, câtă vreme intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 4/2023 transpune obligaţia dispusă în sarcina pârâtului prin titlul executoriu, neputându-se susţine că solicitarea de către reclamant a penalităţilor ar mai avea obiect.

4. Apărările formulate în cauză

Intimata-pârâtă Casa Naţională de Pensii Publice a depus întâmpinare, prin care a invocat excepţia nulităţii recursului formulat de recurentul-reclamant A.. Pe fond, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Intimata-pârâtă Casa Judeţeană de Pensii Satu Mare a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursurilor, ca nefondate.

Prin răspunsul la întâmpinarea formulată de pârâtă Casa Naţională de Pensii Publice, recurentul-reclamant a solicitat respingerea excepţiei invocate de pârâta Casa Naţională de Pensii Publice. În ceea ce priveşte recursul promovat de pârâtul Guvernul României a pus concluzii de respingere a căii de atac ca nefondată.

Înalta Curte, a respins excepţia nulităţii recursului formulat de recurentul-reclamant A., ca neîntemeiată, având în vedere că motivele de nelegalitate expuse în cererea de recurs pot fi circumscrise cazului de casare prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursurile declarate în cauză sunt nefondate, pentru următoarele considerente:

Expunând contextul factual, Înalta Curte reţine că, prin cererea de chemare în judecată, reclamantul a susţinut, în esenţă, existenţa unei vătămări în drepturile şi interesele lui legitime, prin modificările legislative operate prin O.U.G. nr. 130/2021, pusă în aplicare începând cu data de 01.01.2022, prin care s-a instituit plata obligatorie a contribuţiilor de asigurări sociale de sănătate şi în cazul veniturilor din pensii, pentru partea ce depăşeşte suma lunară de 4.000 RON.

Ca atare, obiectul prezentei acţiuni, îl constituie acţiunea împotriva ordonanţelor guvernului, întemeiată pe dispoziţiile art. 9 din Legea nr. 554/2004, text de lege care reglementează încadrarea acţiunilor persoanelor vătămate prin ordonanţe neconstituţionale în mecanismul acţiunilor în contencios administrativ pornind de la premisa că fundamentul obligaţiei de reparare a vătămării constă în însăşi adoptarea ordonanţelor neconstituţionale şi a actelor administrative emise în aplicarea lor.

Prin decizia Curţii Constituţionale nr. 650/15.12.2022, publicată în Monitorul Oficial nr. 1262/28.12.2022, a fost admisă excepţia de neconstituţionalitate a art. XXIV pct. 11 [cu referire la art. 153 alin. (1) lit. f)2) Codul fiscal], pct. 12 [cu referire la art. 154 alin. (1) lit. h) Codul fiscal sintagma "de până la suma de 4.000 RON lunar inclusiv"], pct. 13 [cu referire la art. 155 alin. (1) pct. a1) Codul fiscal], pct. 14 [cu referire la sintagma "venituri din pensii" din cuprinsul titlului secţiunii a 3-a capitolul III al titlului V "Contribuţii sociale obligatorii" Codul fiscal], pct. 16 [cu referire la art. 1573 Codul fiscal], pct. 17 [cu referire la sintagma "precum şi al veniturilor din pensii" din cuprinsul titlului secţiunii a 4-a capitolul III al titlului V "Contribuţii sociale obligatorii" Codul fiscal], pct. 18 [cu referire la art. 168 alin. (1) în privinţa trimiterii la art. 153 alin. (1) lit. f)2), alin. (5) în privinţa trimiterii la art. 1573 şi alin. (7)1 Codul fiscal] şi pct. 19 [cu referire la alin. (1) lit. a) în privinţa trimiterii la art. 153 alin. (1) lit. f)2) Codul fiscal] şi art. XXV alin. (1) lit. c) [cu referire la pct. 12, 13, 16, 18 în privinţa alin. (1) şi (5) ale art. 168 Codul fiscal şi pct. 19] din O.U.G. nr. 130/2021 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, dispoziţiile mai sus menţionate fiind declarate neconstituţionale.

Prin O.U.G. nr. 4/2023 privind stabilirea unor măsuri de restituire a unor contribuţii de asigurări sociale de sănătate a fost reglementată modalitatea de restituire a sumelor reţinute din veniturile din pensii realizate de persoanele fizice cu titlu de contribuţii de asigurări sociale de sănătate, de la data de 1 ianuarie 2022 până la data de 27 decembrie 2022 inclusiv.

În raport de această cronologie legislativă, prima instanţă a constatat că O.U.G. nr. 4/2023 nu asigură o reparare integrală a prejudiciului, respectiv nu prevede şi actualizarea sumelor restituite cu rata inflaţiei şi nici plata dobânzii legale aferente, a admis acţiunea şi a obligat pârâtul Guvernul României la plata acestor sume.

Recursul reclamantului va fi analizat din perspectiva art. 488 pct. 8 C. proc. civ., raportat la motivele de fapt formulate.

Cu referire la criticile recurentului prin care a s-a susţinut că instanţa de fond în mod greşit a admis excepţia inadmisibilităţii privind anularea dispoziţiilor art. XXIV pct. 14, 16 şi 18-19 din O.U.G. nr. 130/2021, ca şi solicitarea de anulare a actelor emise în baza dispoziţiilor contestate, aceastea nu pot fi reţinute.

În primul rând, Legea nr. 554/2004 dispune şi cu privire la actele administrative care nu sunt supuse controlului pe calea contenciosului administrativ, ţinând seama de prevederile art. 126 alin. (6) din Constituţie, republicată, potrivit cărora "Controlul judecătoresc al actelor administrative ale autorităţilor publice, pe calea contenciosului administrativ, este garantat, cu excepţia celor care privesc raporturile cu Parlamentul, precum şi a actelor de comandament cu caracter militar."

Prin urmare, în considerarea dispoziţiilor art. 1, coroborate cu art. 5 alin. (1) lit. a), art. 8 şi art. 18 din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, reiese că nu poate fi primită, fiind inadmisibilă, o acţiune având ca obiect anularea unei (dispoziţii)/ordonanţe de urgenţă a Guvernului, cum bine a reţinut instanţa de fond.

Mai mult decât atât, legiuitorul a reglementat expres cazurile în care pot fi contestate ordonanţele Guvernului şi anume, fie pe calea excepţiei de neconstituţionalitate, potrivit dispoziţiilor art. 29 şi următoarele din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, fie în condiţiile prevăzute de art. 9 din Legea nr. 554/2004 cu modificările şi completările ulterioare.

Ca tare, solicitarea reclamantului de anulare a dispoziţiilor contestate din O.U.G. nr. 130/2021, nu este admisibilă în condiţiile in care acestea au făcut obiectul analizei Curţii Constituţionale sub aspectul neconstituţionalităţii lor.

Pe de altă parte, solicitarea de anulare a actelor emise în baza dispoziţiilor art. XXIV pct. 14, 16 şi 18-19 din O.U.G. nr. 130/2021 este inadmisibilă, întrucât reclamantul nu a invocat niciun act administrativ vătămător cu excepţia cuponului de pensie.

În concluzie, reţinerea contribuţiilor sociale de sănătate evidenţiată pe documentul de plată/documentul de informare nu produce efectele juridice avute în vedere de cel care le săvârşeşte, ci efectele pe care le prevede legea.

Ca atare, concluzia instanţei de fond în acest sens este corectă, astfel că, în temeiul art. 496 alin. (1) raportat la art. art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul.

Examinarea criticilor dezvoltate de pârâtul Guvernul României pot fi rezumate ca referindu-se la: a) greşita aplicare a prevederilor art. 9 din Legea nr. 554/2004, din perspectiva nedispunerii unei soluţii de anulare a unui act administrativ emis în baza ordonanţei de urgenţă a guvernului declarată neconstituţională; b) lipsa capacităţii juridice civile; c) lipsa atribuţiilor legale de plată a sumelor ce fac obiectul cererii; d) rămânerea cererii fără obiect ori ca lipsită de interes.

Referitor la critica întemeiată pe necesitatea anulării ca premisă a actului/actelor administrative emise în baza ordonanţei de urgenţă a Guvernului declarate neconstituţionale, Înalta Curte constată că o astfel de măsură nu este prevăzută de dispoziţiile art. 9 din Legea nr. 554/2004, care, în alin. (5), statuează că "Acţiunea prevăzută de prezentul articol poate avea ca obiect acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin ordonanţe ale Guvernului, anularea actelor administrative emise în baza acestora, precum şi, după caz, obligarea unei autorităţi publice la emiterea unui act administrativ sau la realizarea unei anumite operaţiuni administrative".

Aşadar, din formularea textului de lege (acţiunea "poate avea ca obiect...") rezultă că legiuitorul nu condiţionează cererea de acordare de despăgubiri de formularea cumulativă a unei pretenţii vizând anularea eventualelor acte administrative emise în baza ordonanţelor Guvernului, ci conţinutul acţiunii este determinat, de la caz la caz, de situaţia specifică fiecărei speţe.

Înalta Curte mai reţine că, în cauza de faţă, recurentul-pârât nu a indicat acele acte administrative care, în opinia sa, au fost emise în temeiul O.U.G. nr. 130/2021 şi ar fi trebuit să fie anulate în prealabil, pentru a se recunoaşte dreptul reclamanţilor la despăgubiri, iar, din obiectul cauzei şi materialul aflat la dosarul acesteia, nu rezultă existenţa unor astfel de acte, punerea în executare a ordonanţei de urgenţă a Guvernului fiind efectuată prin reţinerea din pensia reclamanţilor a contribuţiei de asigurări sociale de sănătate.

În ceea ce priveşte pretinsa lipsă a capacităţii juridice civile, recurentul Guvernul României a susţinut, în esenţă, că nu poate sta în judecată, în calitate de pârât, decât în litigii de drept administrativ în care se contestă legalitatea actelor administrative pe care le adoptă.

Înalta Curte constată că prezentul litigiu este unul de natura contenciosului administrativ, despăgubirile fiind cerute de reclamanţi în temeiul art. 9 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, care conferă persoanei care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim prin ordonanţe sau dispoziţii din ordonanţe considerate neconstituţionale sau declarate ca atare să solicite acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin ordonanţe ale Guvernului.

Cum pretenţiile reclamanţilor nu au natură civilă, ci vizează acoperirea prejudiciului suferit ca urmare a vătămării produse prin emiterea de către Guvernul României a unei ordonanţe de urgenţă declarate neconstituţionale, Înalta Curte constată că acest pârât nu a fost chemat în judecată în virtutea invocatei capacităţi de drept civil, ci în considerarea capacităţii de drept administrativ ce-i revine în calitate de autoritate publică emitentă a actului vătămător.

În consecinţă, în raport de obiectul cauzei deduse judecăţii, întemeiat pe prevederile art. 9 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, criticile vizând lipsa capacităţii juridice civile a pârâtului Guvernul României vor fi respinse, ca nefondate.

Referitor la argumentele recurentului-pârât Guvernul României vizând lipsa atribuţiilor legale de plată a pretenţiilor ce fac obiectul cererii, Înalta Curte constată că prima instanţă a indicat în mod corect calitatea acestei autorităţi de persoană obligată la plata accesoriilor aferente sumelor reţinute cu titlu de contribuţii de asigurări sociale de sănătate.

În recurs, pârâtul Guvernul României a reiterat argumentele din fond, prin care a susţinut că această obligaţie ar reveni caselor teritoriale de pensii sau caselor de pensii sectoriale, entităţi care au reţinut din pensia reclamanţilor sumele în discuţie şi care, prin efectul O.U.G. nr. 4/2023, au obligaţia restituirii lor, obligaţie care se extinde şi cu privire la accesoriile constând în actualizarea cu rata inflaţiei şi dobânda legală.

Contrar acestor susţineri şi în acord cu considerentele primei instanţe, Înalta Curte reţine că dispoziţiile art. 9 din Legea nr. 554/2004, oferă posibilitatea promovării unei acţiuni în contencios administrativ, care, potrivit alin. (5), poate avea ca obiect acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin ordonanţe ale Guvernului, anularea actelor administrative emise în baza acestora, precum şi, după caz, obligarea unei autorităţi publice la emiterea unui act administrativ sau la realizarea unei anumite operaţiuni administrative. Faptul că reţinerile din pensie, păgubitoare pentru reclamant, au fost efectuate de casele sectoriale de pensii nu exonerează Guvernul României de plata despăgubirilor pentru prejudiciile cauzate prin ordonanţa declarată neconstituţională.

Acţiunea de faţă nu are ca obiect plata pensiei ori a unor drepturi de pensie, pentru ca raportul juridic litigios să fie legat între reclamant şi casa sectorială de pensii, în raport de atribuţiile conferite prin lege acestei autorităţi, ci, după cum s-a arătat anterior, obiectul cauzei de faţă îl reprezintă acordarea despăgubirilor pentru prejudicii cauzate printr-o ordonanţă de urgenţă declarată neconstituţională, fapta ilicită, temei al angajării răspunderii, constând în emiterea respectivei ordonanţe de către Guvern, în timp ce casele de pensii au efectuat doar operaţiunile materiale de aducere la îndeplinire a dispoziţiilor actului normativ.

Nici împrejurarea că prin O.U.G. nr. 4/2023 se prevede că restituirea sumelor reţinute cu titlu de contribuţii de asigurări sociale de sănătate se face prin intermediul aceloraşi case de pensii nu este de natură a schimba această concluzie, atât timp cât obiectul cauzei nu poartă asupra executării obligaţiilor instituite prin actul normativ menţionat, ci se solicită repararea unor prejudicii cauzate în mod direct prin ordonanţa de urgenţă declarată neconstituţională.

Înalta Curte mai reţine că pretenţiile rămase în litigiu, după adoptarea O.U.G. nr. 4/2023, vizează doar despăgubirile solicitate în temeiul art. 9 din Legea nr. 554/2004, sub forma dobânzii legale şi a actualizării sumelor restituite cu indicele de inflaţie (prima instanţă constatând rămânerea fără obiect a cererii de acordare a pretenţiilor vizând restituirea sumelor reţinute).

Astfel fiind, obligaţia de plată a despăgubirii nu poate fi imputată caselor de pensii, răspunderea pentru prejudiciul constând, pe de-o parte, în devalorizarea monedei datorită inflaţiei şi, pe de altă parte, în lipsirea reclamanţilor de folosinţa sumei solicitate (dobânda legală), aparţinând Guvernului României, care a generat acest prejudiciu prin impunerea în sarcina reclamanţilor, printr-un act normativ neconstituţional, a obligaţiei de plată a unei contribuţii.

În concluzie, faţă de cauza juridică a acţiunii şi faţă de dispoziţiile art. 9 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, în temeiul cărora au fost solicitate despăgubirile ce fac obiectul cauzei de faţă, Înalta Curte constată că există identitate între debitorul raportului juridic dedus judecăţii şi Guvernul României, emitent al actului vătămător, respectiv al ordonanţei de urgenţă declarate neconstituţionale.

Din această perspectivă sunt nefondate şi criticile prin care recurentul-pârât a susţinut că litigiul priveşte jurisdicţia asigurărilor sociale, astfel încât competenţa de soluţionare a cauzei ar reveni instanţei specializate în această materie. Câtă vreme obiectul cauzei îl reprezintă solicitarea de despăgubiri în temeiul art. 9 din Legea nr. 554/2004, litigiul are natura unui contencios administrativ, fiind dat în competenţa de soluţionare materială şi teritorială a instanţei cu această specializare, stabilită conform art. 10 din Legea nr. 554/2004, astfel cum corect a reţinut şi instanţa de fond prin încheierea din 19 aprilie 2023, conform art. 131 C. proc. civ.

Înalta Curte nu va primi nici criticile potrivit cărora, prin adoptarea O.U.G. nr. 4/2023, cererea pendinte ar fi rămas fără obiect şi nu ar mai subzista interesul intimaţilor - reclamanţi de a acţiona, câtă vreme prin această ordonanţă s-a dispus doar restituirea sumelor reţinute cu titlu de contribuţii de asigurări sociale de sănătate, fără a se dispune repararea integrală a prejudiciului suportat de reclamanţi prin reţinerile nelegale din pensie, în sensul indexării cu rata inflaţiei a sumelor ce vor fi restituite potrivit O.U.G. nr. 4/15.02.2023 şi plăţii dobânzilor legale aferente acestor sume, reţinute începând cu luna ianuarie 2022.

Pentru aceleaşi considerente nu poate fi reţinută nici teza existenţei unui fine de neprimire generat de reglementarea, prin O.U.G. nr. 4/2023, a unei proceduri administrative ce, în viziunea recurentului, ar înlătura dreptul reclamantului la plata sumelor în privinţa cărora instanţa de fond a admis acţiunea. Conţinutul normativ al O.U.G. nr. 4/2023 nu relevă reglementarea, de către legiuitor, a unei soluţii legislative referitoare la sus indicatele aspecte (indexarea cu rata inflaţiei a sumelor ce vor fi restituite şi plata dobânzilor legale aferente acestor sume), astfel încât, conform prevederilor art. 15 alin. (3) din Legea nr. 24/2000, devine incidentă reglementarea-cadru în materie.

Cum sfera de reglementare a O.U.G. nr. 4/2023 vizează doar restituirea sumelor reţinute cu titlu de contribuţii de asigurări sociale de sănătate, fără a se dispune repararea integrală a prejudiciului suportat de reclamanţi prin reţinerile nelegale din pensie, sunt nefondate argumentele privind aplicarea prevederilor acestei ordonanţe oricărei categorii de prejudiciu generat de fapta recurentului - pârât de a adopta prevederile din cuprinsul O.U.G. nr. 130/2021 ce au fost declarate neconstituţionale şi cele privind imposibilitatea recuperării acestora pe calea acţiunii reglementate de art. 9 din Legea nr. 554/2004. În raport de aceleaşi argumente, nu se constată nici încălcarea art. 124 alin. (1) sau art. 126 din Constituţie.

Faţă de cele arătate în precedent, observând prevederile art. 496 din C. proc. civ., raportate la art. 20 din Legea nr. 554/2004 şi fiind infirmate motivele de casare invocate de recurent, Înalta Curte va respinge recursul declarat de pârâtul Guvernul României, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile formulate de recurentul-reclamant A. şi recurentul-pârât Guvernul României împotriva sentinţei nr. 38/CA/2024 - PI din 20 februarie 2024 a Curţii de Apel Oradea, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunţată, astăzi, 20 noiembrie 2024 prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.