Constitutional admissibility of unremediated legislative omission and motivation requirements for cassation appeals

Şedinţa publică din data de 19 noiembrie 2024

Asupra recursului de faţă,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea depusă pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal la data de 04.02.2022, sub nr. unic de dosar x/2022, reclamantul A. în contradictoriu cu pârâţii Consiliul Superior al Magistraturii şi Direcţia de Inspecţie Judiciară, a formulat contestatie împotriva Rezoluţiei (nr.) din 10.01.2022 din dosar al Direcţiei de Inspecţie pentru judecători, pronunţată de Inspector Şef şi împotriva Rezoluţiei nr. 3034/2021 din 23.11.2020 din dosar al Direcţiei de Inspecţie pentru judecători, pronunţată de inspector judiciar - judecător B., solicitând admiterea contestaţiei aşa cum a fost formulată şi desfiinţarea actelor atacate, cu trimiterea dosarului pentru administrarea probelor cerute şi completarea verificărilor de către o persoana care să nu se afle în stare de incompatibilitate, competentă în materie disciplinară.

Totodată, a solicitat sesizarea Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate în ansamblul său a tuturor dispoziţiilor din Capitolul VII - Organizarea Inspecţiei Judiciare şi statutul inspectorilor judiciari din cuprinsul Legii nr. 317/2004.

În concret, a apreciat ca fiind neconstituţionale prevederile art. 74 alin. (1) din Legea nr. 317/2004, acestea fiind în contradicţie cu prevederile constituţionale ale art. 21 alin. (3) din Constituţia României, în măsura în care permit "inspectorului şef să îşi numească judecătorul care să verifice şi să soluţioneze o "plângere" îndreptată împotriva sa (inspector şef).

De asemenea, a susţinut că încalcă dreptul la un proces echitabil, drept consfinţit prin art. 21 alin. (3), art. 1 alin. (5), art. 16 alin. (1) şi (2) din Constituţia României.

În opinia reclamantului, prevederile art. 74 alin. (1) din Legea nr. 317/2004 nu doar că intră în contradicţie cu dispoziţiile art. 21 alin. (3) din Constituţie, ci intră în contradicţie şi cu dispoziţiile art. 67 alin. (5) din lege.

A mai susţinut reclamantul că prevederile art. 45 alin. (3) din Legea nr. 317/2004 potrivit cărora:

"(3) Aspectele semnalate potrivit alin. (1) sunt supuse unei verificări prealabile efectuate de inspectorii judiciari din cadrul Inspecţiei Judiciare, în cadrul căreia se stabileşte dacă există indiciile săvârşirii unei abateri disciplinare" intră în contradicţie cu dispoziţiile art. 21 alin. (1) şi (2) din Constituţia României şi cu dispoziţiile legal reglementate la art. 97 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 care prevăd că orice persoană se poate adresa Consiliului Superior al Magistraturii, direct sau prin intermediul conducătorilor instanţei sau parchetului, respectiv intră în contradicţie şi cu dispoziţiile art. 40 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 317/2004 care prevăd în atribuţiile secţiei Consiliului Superior al Magistraturii.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 2238/2022 din 29 noiembrie 2022, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Consiliul Superior al Magistraturii şi a respins cererea de chemare în judecată formulată în contradictoriu cu Consiliul Superior al Magistraturii pentru lipsa calităţii procesuale pasive; a respins în rest contestaţia formulată de pe reclamantul A. în contradictoriu cu pârâţii Consiliul Superior al Magistraturii şi Direcţia de Inspecţie Judiciară, ca fiind neîntemeiată; a respins cererea reclamantului de sesizare a Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a tuturor dispoziţiilor din Capitolul VII "Organizarea Inspecţiei Judiciare şi statutul inspectorilor judiciari" din cuprinsul Legii nr. 317/2004, respectiv a art. 45 alin. (3) şi art. 74 alin. (1) din Legea nr. 317/2004, ca fiind inadmisibilă.

3. Calea de atac exercitată

Reclamantul A. a declarat recurs împotriva sentinţei civile nr. 2238/2022 din 29 noiembrie 2022 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, atât în ceea ce priveşte soluţia dată cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, cât şi în ceea ce priveşte soluţia pronunţată pe fondul cauzei.

3.1. În ceea ce priveşte soluţia dată cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, recurentul-reclamant a susţinut că în mod greşit instanţa de fond a respins această solicitare, ca inadmisibilă, în condiţiile în care: a) prevederea alin. (1) arată că doar Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate, nu Curtea de Apel Bucureşti, şi orice cerere este admisibilă în orice fază a litigiului; b) prevederea alin. (2) reglementează că este perfect admisibilă cererea unei părţi aflate în litigiu pentru ca la Curtea Constituţională să se decidă asupra excepţiei de neconstituţionalitate; c) prevederea alin. (3) arată ca este admisibilă cererea care nu a făcut obiectul unei decizii anterioare a Curţii Constituţionale, ori pe portalul Curţii Constituţionale nu este publicată o decizie cu acest obiect de a se pune în acord cu prevederile art. 133 alin. (1) dispoziţiile din capitolul VII din Legea nr. 317/2004.

În concluzie, cu privire motivele de inadmisibilitate prevăzute de art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, acestea nu sunt incidente în cauză.

Recurentul-reclamant a susţinut că Inspecţia judiciară nu este în acord cu dispoziţiile din Constituţia României care prevăd că dreptatea este o condiţie a activităţii judiciare şi este garantată conform art. 1 alin. (3).

Dispoziţiile din Constituţia României reprezintă voinţa suverană a poporului român, aşa cum a fost exprimată în sensul dat de art. 2 alin. (1) din Constituţie, reglementare care nu se poate modifica decât prin referendum naţional.

În cauză, voinţa şi idealurile poporului român în înţelesul dat de definiţia de la art. 1 alin. (4) din Constituţia României, sunt ca în "structura" şi "componenţa" şi "în cadrul" Consiliului Superior al Magistraturii să nu funcţioneze structura Inspecţiei Judiciare, ci doar cei 19 membri aleşi şi validaţi de Senat cu rol de instanţă disciplinară, în acord cu reglementarea dată pentru funcţionarea acestei structuri ca şi garant al independenţei justiţiei.

Astfel, în cadrul Consiliului Superior al Magistraturii pot funcţiona, în conformitate cu art. 133 alin. (2) din Constituţia României, doar 19 membri aleşi.

Instanţa Curţii de Apel Bucureşti nu poate adăuga alte dispoziţii în dezacord cu Constituţia României despre care susţine că ar fi inadmisibile şi care au ca efect vătămarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale garantate reclamantului de Constituţie.

În concluzie, prevederile din Constituţia României rezultă faptul că nu există voinţa politică a cetăţenilor României să fie înfiinţată prin lege organică Direcţia de Inspecţie Judiciară "în cadrul" Consiliului Superior al Magistraturii, ca structură cu personalitate juridică şi aparat propriu fără sediu declarat în condiţiile legii, scopul acesteia fiind în realitate o intervenţie brutală şi abuzivă în actul de înfăptuire a justiţiei deschis de un justiţiabil, intervenţie care este în total dezacord cu toate principiile constituţionale.

Recurentul-reclamant a făcut trimitere la pagina electronică a Consiliului Superior al Magistraturii, unde este prezentată ca informaţie publică cum este reglementată componenţa Consiliului Superior al Magistraturii în acord cu art. 133 alin. (2) lit. b) din Constituţia României, pagină pe care se poate observa că "Direcţia de Inspecţie judiciară" nu intră "în componenţa" Consiliului Superior al Magistraturii.

Prin urmare, a solicitat admiterea recursului împotriva sentinţei civile nr. 2238/2022 a Curţii de Apel Bucureşti prin care a fost respinsă ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale a României în temeiul art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 care nu este incident în cerere, şi, pe cale de consecinţă, să se dispună sesizarea Curţii Constituţionale a României, pentru verificarea aspectelor sesizate şi punerea Legii nr. 317/2004 în acord cu Constituţia României, având ca obiect:

- excepţia de neconstituţionalitate a tuturor dispoziţiilor din Capitolul VII privind "Organizarea Inspecţiei Judiciare şi statutul inspectorilor judiciari" din cuprinsul Legii nr. 317/2004 - lege care nu priveşte sub nicio formă Direcţia de Inspecţie Judiciară înfiinţată cu personalitate juridică "în cadrul" Consiliului Superior al Magistraturii la data de 17.01.2012 prin Legea nr. 24/2012 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor şi a Legii. nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii);

- excepţia de neconstituţionalitate a art. 45 alin. (3), art. 65 alin. (1) şi art. 74 alin. (1) din Legea nr. 317/2004;

- sesizarea Curţii Constituţionale pentru punerea în acord a acestor prevederi din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii cu dispoziţiile art. 133 alin. (1) lit. b) şi art. 134 alin. (2) şi următoarele incidente (menţionate) din Constituţia României.

3.2. În ceea ce priveşte fondul contestaţiei, recurentul - reclamant a arătat, sub un prim aspect, că nu poate fi respinsă cererea de chemare în judecată formulată în contradictoriu cu Consiliul Superior al Magistraturii pentru lipsa calităţii procesuale pasive, întrucât prin prisma dispoziţiilor art. 266 din Legea nr. 303/2022, art. 40 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 305/2022, art. 134 alin. (2) din Constituţia României, art. 80 alin. (1), art. 83 alin. (1) şi art. 84 alin. (1) C. proc. civ., Consiliul Superior al Magistraturii are calitate procesuală pasivă pentru soluţionarea sesizărilor înregistrate prin serviciul de registratură al CSM sub nr. x/20.09.2021, ora 03:30, nr. x/30.09.2021, ora 08:36 şi nr. x/12.10.2021, ora 09:00.

Prin urmare, recurentul a solicitat casarea hotărârii atacate în ce priveşte admiterea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Consiliului Superior la Magistraturii, şi în baza dispoziţiilor mai sus arătate, respingerea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive şi obligarea acestui pârât să stea în judecată pentru a-şi exercita rolul activ de instanţă în vederea soluţionării petiţiilor înregistrate sub nr. x/20.09.2021 ora 03:30, nr. x/30.09.2021 ora 08:36 şi nr. x/12.10.2021, ora 09:00 la Consiliul Superior al Magistraturii şi obligarea acestuia la administrarea probatoriului, pentru a înlătura prejudecăţile care sunt evidente la pronunţare - câtă vreme toate probele solicitate odată cu contestaţia nu au fost administrate prin rolul activ al judecătorului potrivit art. 22 C. proc. civ.

Cu privire la respingerea contestaţiei în contradictoriu cu pârâţii Consiliul Superior al Magistraturii şi Direcţia de Inspecţie Judiciară, ca fiind neîntemeiată, a solicitat casarea hotărârii atacate şi, în rejudecare, să i se recunoască dreptul fundamental consfinţit de Constituţia României de a se adresa liber şi direct la secţia pentru judecători din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, care să fie obligată să îşi exercite rolul de instanţă fără "intermediarul" Direcţia de Inspecţie Judiciară.

Luând în considerare faptul că acţiunea înregistrată în primă instanţă la data de 26.05.2017, respectiv Sesizările înregistrate la Consiliul Superior al Magistraturii înregistrate sub nr. x/20.09.2021 ora 03:30, nr. x/30.09.2021 ora 08:36 si nr. x/12.10.2021 ora 09:00, şi Contestaţia înregistrată la data de 04.02.2022 împotriva rezoluţiilor dispuse de către Inspecţia judiciară, a solicitat să se constate că, până la acest moment procesual, nu a existat judecată clară a acţiunilor sale prin prisma normelor reglementate în materia transportului internaţional (Regulamentul 561/2006 al CE) şi a legilor fiscale, ci pur şi simplu fiecare instanţă a simulat procedurile de judecată şi a dat dovadă că nu are pregătire profesională, dar a simulat măsurile dispuse la fiecare termen de aşa natură să se creeze o aparenţă de cercetare judecătorească, şi în aceste condiţii fiecare judecător şi-a folosit doar prejudecata în soluţiile pronunţate, aspect pentru care s-au dat lămuriri clare cu prilejul audierii expertul tehnic C. la termenul din 07.09.2020.

Recurentul a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi admiterea acţiunea, cu consecinţa desfiinţării rezoluţiilor Inspecţiei judiciare. De asemenea, a solicitat respingerea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive, invocată cu rea-credinţă de Consiliul Superior al Magistraturii şi obligarea secţiei pentru judecători din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii să judece în termenii reglementaţi de art. 134 alin. (2), şi cu respectarea dreptului părţilor reglementat la alin. (4) pentru calea de atac prevăzută în Constituţia României, petiţiile înregistrate sub nr. x/20.09.2021, ora 03:30, nr. x/30.09.2021, ora 08:36 şi nr. x/12.10.2021, ora 09:00, cu respectarea dispoziţiilor art. 11 alin. (3) din Codul deontologic al judecătorilor.

4. Apărările formulate în cauză

Intimaţii-pârâţi Consiliului Superior al Magistraturii şi Inspecţia Judiciară au formulat întâmpinări, prin care au invocat excepţia nulităţii recursului, arătând că, raportat, la dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., acesta nu este motivat, de vreme ce recurentul-reclamant nu a indicat, în concret, în ce constă nelegalitatea sentinţei recurate, din perspectiva cazurilor de casare prevăzute de lege.

Intimata-pârâtă Inspecţia Judiciară a invocat şi excepţia tardivităţii recursului formulat împotriva soluţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, susţinând că acesta a fost exercitat cu nerespectarea termenului de 48 de ore de la pronunţare, în condiţiile în care soluţia a fost pronunţată la data de 29.11.2022, iar cererea de recurs a fost înregistrată la data de 05.12.2022.

II. Considerentele şi soluţia Înaltei Curţi asupra recursurilor

Referitor la excepţia tardivităţii recursului formulat împotriva soluţiei date cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, excepţie invocată de intimata-pârâtă Inspecţia Judiciară, Înalta Curte constată că această este nefondată.

Potrivit art. 29 alin. (5) teza finală din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, încheierea prin care s-a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţională ca inadmisibilă poate fi atacată numai cu recurs la instanţa imediat superioară, în termen de 48 de ore de la pronunţare.

Totodată, în acord cu dispoziţiile art. 181 C. proc. civ., aplicabil în virtutea prevederilor ar. 2 din C. proc. civ., termenul care se socoteşte pe ore începe să curgă de la ora zero a zilei următoare.

Hotărârea supusă recursului a fost pronunţată la data de 29.11.2022, astfel că termenul de 48 de ore a început să curgă la ora 00:00 a zilei de 30.11.2022 şi s-a împlinit la ora 00:00 în data de 31.11.2022.

Având în vedere că ziua de 01.12.2022 este zi liberă legal, termenul de recurs s-a prelungit până la ora 00:00 a zilei de 02.12.2022.

În condiţiile în care data de 03.12.2022, la care ar fi trebuit să fie înregistrat recursul a fost o zi de sâmbătă, Înalta Curte, verificând data la care a fost transmis e-mailul conţinând cererea de recurs, respectiv 04.12.2022, constată că aceasta e situată în intervalul de 48 de ore prevăzut de art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, motiv pentru care excepţia va fi respinsă, ca nefondată.

Referitor la motivele recurentului-reclamant vizând respingerea cererii de sesizare, se constată că, în analiza şi soluţia de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu dispoziţiile Capitolului VII "Organizarea Inspecţiei Judiciare şi statutul inspectorilor judiciari" din cuprinsul Legii nr. 317/2004, respectiv a art. 45 alin. (3) şi art. 74 alin. (1) din Legea nr. 317/2004, instanţa s-a raportat la normele legale ce fac obiectul excepţiei de neconstituţionalitate şi la argumentele reclamantului.

Recurentul a criticat această soluţie, susţinând, în esenţă, că sunt întrunite condiţiile prevăzute de lege pentru sesizarea Curţii Constituţionale.

Înalta Curte constată că această critică este nefondată.

Potrivit art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale:

"(1) Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor de neconstituţionalitate ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia.

(2) Excepţia poate fi ridicată la cererea uneia dintre părţi sau, din oficiu, de către instanţa de judecată ori de arbitraj comercial. De asemenea, excepţia poate fi ridicată de procuror în faţa instanţei de judecată, în cauzele la care participă.

(3) Nu pot face obiectul excepţiei prevederile constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale.

Aceste prevederi stabilesc condiţiile de admisibilitate a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, respectiv:

- excepţia să fie invocată în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial de una din părţi, de instanţă din oficiu sau de procuror;

- să aibă ca obiect o lege, ordonanţă sau o dispoziţie dintr-o lege sau ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei;

- prevederea criticată să nu fi fost declarată ca fiind neconstituţională printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale.

În raport cu dispoziţiile legale redate anterior, în acord cu cele statuate prin hotărârea recurată, Înalta Curte constată că, în cauză, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate, formulată de reclamant, nu îndeplineşte condiţiile de admisibilitate cumulative prevăzute de dispoziţiile art. 29 alin. (1), (2) şi (3) din Legea nr. 47/1992, republicată, întrucât, deşi sunt îndeplinite cerinţele de natură formală pentru sesizarea Curţii Constituţionale, recurentul nu susţine argumente care să releve neconformitatea normei criticate cu prevederile Constituţiei, ci, prin critica referitoare la inexistenţa unei legi care să privească doar Inspecţia Judiciară, îşi exprimă nemultumirea cu privire la modul de reglementare a cadrului legal. Ori, instanţa de fond în mod corect şi legal a apreciat că, în cadrul controlului de constituţionalitate, nu se poate dispune modificarea, completarea cadrului normativ în sensul dorit de parte, ci acesta este limitat strict la verificarea conformităţii textului de lege în forma existentă cu dispoziţiile legii fundamentale.

Pretinsa omisiune a legiuitorului, invocată de recurentul-reclamant, reprezintă un aspect care vizează exclusiv oportunitatea, iar nu constituţionalitatea actului normativ, în timp ce Curtea Constituţională este învestită cu efectuarea unui control de neconstituţionalitate, neavând competenţa de a modifica sau completa textul legal, astfel de atribuţii intrând în competenţa exclusivă a legiuitorului.

În plus, cererea de sesizare are caracter inadmisibil şi din perspectiva neîndeplinirii cerinţei referitoare la motivare, recurentul-reclamant invocând de o manieră generală excepţia de neconstituţionalitate a tuturor dispoziţiilor din Capitolul VII "Organizarea Inspecţiei Judiciare şi statutul inspectorilor judiciari" din cuprinsul Legii nr. 317/2004.

Drept urmare, nefiind întrunită condiţia de admisibilitate prevăzută de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 pentru sesizarea Curţii Constituţionale, Înalta Curte reţine legalitatea hotărârii recurate, în ceea ce priveşte soluţia de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale.

Referitor la excepţia nulităţii recursului formulat împotriva soluţiei pronunţate pe fondul cauzei, excepţie invocată de intimaţii-pârâţi Consiliul Superior al Magistraturii şi Inspecţia Judiciară, Înalta Curte o apreciază întemeiată, pentru următoarele considerente:

Prevederile art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ. impun părţii care formulează recurs obligaţia de a expune motivele de nelegalitate pe care îşi întemeiază calea extraordinară de atac şi dezvoltarea lor, sub sancţiunea nulităţii stipulate în alin. (3) al aceluiaşi text normativ.

De asemenea, prin dispoziţiile art. 489 C. proc. civ., legiuitorul a reglementat incidenţa aceleiaşi sancţiuni a nulităţii şi pentru nemotivarea recursului, care intervine în ipoteza în care cererea de exercitare a căii de atac nu cuprinde nicio critică la adresa hotărârii atacate (ipoteza prevăzută de alin. (1) al articolului menţionat), dar şi în situaţia în care argumentele expuse în cererea de recurs nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ. (ipoteză reglementată de alin. (2) al art. 489 C. proc. civ.).

Având în vedere scopul căii extraordinare de atac a recursului, astfel cum este acesta reglementat de prevederile art. 483 alin. (3) C. proc. civ., ce prevăd că recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, Înalta Curte arată că, pentru a se putea reţine îndeplinirea de către partea care promovează recursul a obligaţiei de motivare este necesar ca, prin calea de atac exercitată, partea să învedereze, plecând de la argumentele statuate de prima instanţă, care sunt aspectele de nelegalitate, dintre cele expres şi limitativ reglementate de dispoziţiile art. 488 C. proc. civ., pe care le apreciază incidente cauzei.

Mai mult, cererea de recurs trebuie să cuprindă atât arătarea motivelor de casare, cât şi dezvoltarea lor, neputându-se limita la o simplă indicare formală a dispoziţiilor normative aplicabile, condiţia legală a dezvoltării motivelor implicând formularea unei argumentări juridice a nelegalităţii invocate, prin indicarea dispoziţiilor legale pretins încălcate ori greşit aplicate de instanţă şi prin precizarea eventualelor greşeli apreciate de parte ca fiind săvârşite de instanţă în legătură cu astfel de dispoziţii legale, în lipsa acestor menţiuni neputându-se exercita controlul judiciar.

Totodată, nu îndeplineşte cerinţa motivării cererea de recurs care se rezumă la reiterarea susţinerilor sau apărărilor formulate de parte în faţa instanţei de fond, fără a fi avute în vedere cele statuate prin sentinţa recurată şi fără a fi prezentate critici care să vizeze, în mod concret şi direct, raţionamentul urmat de instanţa de fond pentru pronunţarea hotărârii atacate.

Aplicând astfel de considerente contextului prezentei cauze, Înalta Curte constată că, prin calea de atac promovată, recurentul - reclamant a evocat formal nelegalitatea sentinţei atacate fără ca susţinerile expuse să îndeplinească exigenţele unor critici încadrabile în categoria celor ce ar putea fi subsumate cazurilor de casare reglementate de art. 488 alin. (1) C. proc. civ. şi care să vizeze hotărârea atacată în litigiul pendinte.

În practica judiciară s-a decis că simpla nemulţumire a unei părţi sau a părţilor în litigiu faţă de hotărârea pronunţată nu este suficientă pentru casarea acesteia, ci partea recurentă are obligaţia să-şi întemeieze recursul pe cel puţin unul dintre motivele prevăzute de C. proc. civ. şi să aducă argumente care să vizeze, în mod concret şi direct, soluţia recurată.

Motivarea imprecisă sau generală ori cuprinzând indicarea generică a unor texte normative, fără a fi specificată maniera în care acestea au fost încălcate, precum şi reluarea, într-o manieră identică sau similară, a aspectelor evocate în faza procesuală a fondului echivalează cu nemotivarea căii de atac, respectiv cu neîndeplinirea, de către parte, a obligaţiei reglementate de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., aspecte ce atrag sancţiunea nulităţii recursului, în condiţiile prevăzute de art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

Întrucât recurentul, în cele 11 pagini de motivare, nu a formulat critici punctuale privind chestiuni de drept care să poată face posibilă o încadrare a acestora în cadrul motivelor de nelegalitate limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., şi constatând că nu au fost identificate motive de ordine publică ce ar putea fi invocate din oficiu de către instanţă, Înalta Curte va constata incidenţa, în cauză, a sancţiunii nulităţii recursului.

Pentru considerentele expuse, se reţine că recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva sentinţei civile nr. 2238/2022 din 29 noiembrie 2022 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, în ceea ce priveşte soluţia pronunţată pe fondul cauzei, nu îndeplineşte cerinţa prevăzută de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., motiv pentru care, potrivit art. 489 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte va constata nul recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, excepţia tardivităţii recursului formulat împotriva soluţiei date cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, excepţie invocată de intimata-pârâtă Inspecţia Judiciară.

Respinge recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva soluţiei date cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, ca nefondat.

Admite excepţia nulităţii recursului formulat împotriva soluţiei date pe fondul cauzei, excepţie invocată de intimaţii-pârâţi Consiliul Superior al Magistraturii şi Inspecţia Judiciară.

Constată nul recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva sentinţei civile nr. 2238/2022 din 29 noiembrie 2022 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, în ceea ce priveşte soluţia pronunţată pe fondul cauzei.

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 19 noiembrie 2024.