Municipality’s challenge to EU funding correction assigned to Bucharest Tribunal under defendant-seat jurisdiction rule

Şedinţa publică din data de 6 noiembrie 2025

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

Prin cererea înregistrată la data de 01.07.2024, sub dosar nr. x/2024, pe rolul Tribunalului Hunedoara, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, reclamantul Municipiul Hunedoara a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, solicitând anularea în tot a Deciziei nr. 212/28.12.2023 emisă de MIPE, precum şi a Notei de conformitate nr. 52859.2/17.10.2023 emisă de Direcţia Generală Program Operaţional Regional din cadrul MIPE.

2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă

2.1. Prin sentinţa civilă nr. 493/CA/2024 pronunţată la 29 noiembrie 2024, Tribunalul Hunedoara, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei teritoriale invocată de către pârât prin întâmpinare şi a declinate în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamantul MUNICIPIUL HUNEDOARA în contradictoriu cu pârâtul MINISTERUL INVESTIŢIILOR ŞI PROIECTELOR EUROPENE.

Instanţa a analizat excepţia necompetenţei materiale invocată de pârât şi a constatat că litigiul vizează anularea unui act administrativ emis de o autoritate publică cu atribuţii în gestionarea fondurilor europene, respectiv Nota de neconformitate SVAP nr. 52859.2 din 17.10.2023, prin care s-a aplicat o corecţie financiară de 999.490,32 RON. Potrivit art. 10 alin. (11) din Legea nr. 554/2004, cererile privind acte administrative ce implică finanţare nerambursabilă din partea Uniunii Europene se soluţionează în funcţie de valoarea sumei. Cum valoarea corecţiei este sub pragul de 3.000.000 RON, competenţa revine tribunalului administrativ-fiscal de la sediul pârâtului, conform art. 10 alin. (1) şi alin. (3) din aceeaşi lege.

Instanţa a respins argumentele reclamantei privind aplicabilitatea normelor generale din C. proc. civ., reţinând că dispoziţiile speciale din Legea contenciosului administrativ prevalează.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 16.01.2025 sub acelaşi număr de dosar.

2.2. Prin sentinţa nr. 5822/2025 pronunţată la 30 mai 2025, Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Bucureşti, invocată de instanţă din oficiu, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Hunedoara şi constatând ivit conflictul negativ de competenţă, a înaintat dosarul către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pentru soluţionarea acestuia.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut că litigiul dedus judecăţii nu se poartă între două autorităţi publice, ci între o autoritate publică - MIPE, emitent al actului administrativ considerat nelegal şi o persoană pretins vătămată - Municipiul Hunedoara, persoană juridică de drept public, aceasta din urmă neacţionând în regim de putere publică, ci adresându-se instanţei de contencios administrativ ca orice persoană vătămată, conform art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 554/2004.

Cum autoritatea publică din prezenta cauză are calitatea de pârât, acţiunea nu poate fi introdusă la instanţa de la sediul său, fiind competentă instanţa de la sediul reclamantului din Hunedoara, potrivit art. 10 alin. (3) teza I din Legea nr. 554/2004.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra conflictului negativ de competenţă

Înalta Curte, constatând îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 133 alin. (2), art. 134, art. 135 alin. (1) C. proc. civ., urmează a pronunţa regulatorul de competenţă în raport cu obiectul cauzei, precum şi cu dispoziţiile legale incidente cauzei.

Obiectul demersului judiciar al reclamantului îl constituie anularea anularea în tot a Deciziei nr. 212/28.12.2023 emisă de MIPE, precum şi a Notei de conformitate nr. 52859.2/17.10.2023 emisă de Direcţia Generală Program Operaţional Regional din cadrul MIPE, prin care s-a aplicat o corecţie financiară de 999.490,32 RON.

Reglementând calea de contestare în justiţie a deciziei de soluţionare a contestaţiei administrative, art. 51 alin. (2) din O.U.G. nr. 66/2011 face trimitere la normele de competenţă cuprinse în Legea nr. 554/2004, prevăzând că "Deciziile pronunţate în soluţionarea contestaţiilor pot fi atacate de către contestatar la instanţa judecătorească de contencios administrativ competentă, în conformitate cu prevederile Legii nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare".

Potrivit art. 10 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 "Reclamantul persoană fizică sau juridică de drept privat se adresează exclusiv instanţei de la domiciliul sau sediul său. Reclamantul autoritate publică, instituţie publică sau asimilată acestora se adresează exclusiv instanţei de la domiciliul sau sediul pârâtului."

Acest text de lege conţine o normă de protecţie edictată în favoarea subiectelor de drept privat angrenate în litigiile de contencios administrativ şi fiscal, stabilind competenţa teritorială exclusivă a instanţei de la domiciliul sau sediul lor, atunci când au calitatea de reclamant, şi competenţa instanţei de la domiciliul sau sediul pârâtului, atunci când reclamantul este autoritate publică, instituţie publică sau asimilată acestora. Prin urmare, rezultă că normele speciale de competenţă teritorială exclusivă introduse în Legea nr. 554/2004 prin Legea nr. 212/2018, exclud incidenţa în litigiile de contencios administrativ şi fiscal a competenţei alternative instituite prin art. 111 din C. proc. civ., conform căruia cererile îndreptate împotriva statului, autorităţilor şi instituţiilor centrale şi locale, precum şi a altor persoane de drept public pot fi introduse la instanţa de la domiciliul sau sediul reclamantului ori la instanţa de la sediul pârâtului.

Articolul 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 554/2004 conferă un înţeles larg noţiunii de "autoritate publică", aceasta fiind definită ca reprezentând "orice organ de stat sau al unităţilor administrativ-teritoriale care acţionează, în regim de putere publică, pentru satisfacerea unui interes legitim public, fiind asimilate autorităţilor publice persoanele juridice de drept privat care, potrivit legii, au obţinut statut de utilitate publică sau sunt autorizate să presteze un serviciu public".

În înţelesul Legii contenciosului administrativ, termenul de serviciu public presupune "activitatea organizată sau, după caz, autorizată de o autoritate publică, în scopul satisfacerii unui interes legitim public", iar termenul de interes legitim public reprezintă "interesul care vizează ordinea de drept şi democraţia constituţională, garantarea drepturilor, libertăţilor şi îndatoririlor fundamentale ale cetăţenilor, satisfacerea nevoilor comunitare, realizarea competenţei autorităţilor publice".

În cauză reclamantul Municipiul Hunedoara este o autoritate publică, ce acţionează în interesul realizării unor investiţii de utilitate publică. De altfel, se observă că scopul încheierii de către reclamant a contractului de furnizare nr. x/09.02.2022 cu societatea A. S.R.L., contract a cărui derulare a generat emiterea actelor contestate în cauză, este achiziţionarea de lucrări de execuţie şi active necorporale pentru proiectul "iluminat public ecologic".

Faţă de cele precizate şi având în vedere dispoziţiile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, din care rezultă că legiuitorul a instituit o competenţă teritorială exclusivă, stabilind că, în situaţia în care reclamantul din cauză are calitatea de autoritate publică, instituţie publică sau asimilată acestora, acesta se adresează exclusiv instanţei de la domiciliul sau sediul pârâtului, Înalta Curte reţine că sunt incidente în speţă prevederile tezei a II-a a textului de lege menţionat.

Astfel, este de observat că norma cuprinsă în art. 10 alin. (3) teza a II-a din Legea nr. 554/2004 nu prevede nicio distincţie în funcţie de obiectul litigiului ori de calitatea pârâtului chemat în judecată, elementul esenţial în determinarea competenţei teritoriale de soluţionare a cauzei fiind reprezentat de calitatea reclamantului de autoritate publică, instituţie publică sau asimilată acestora.

Deşi în prezenta cauză reclamantul acţionează în calitate de persoană vătămată printr-un act administrativ emis de o autoritate publică, iar nu ca emitent al unui act administrativ, în regim de putere publică, Înalta Curte constată că, în lipsa unor distincţii în textul de lege care reglementează competenţa în ipoteza în care o autoritate publică, instituţie publică sau asimilată acestora, are calitatea de reclamant într-o acţiune în contencios administrativ, aceasta trebuie să se adreseze instanţei de la sediul sau domiciliul pârâtului, art. 10 alin. (3) teza a II-a din Legea nr. 554/2004, aplicabil în speţă, instituind o normă de competenţă teritorială exclusivă în favoarea acestei instanţe.

Aplicarea în speţă a tezei I a art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 este exclusă, aceasta reprezentând o normă specială, de strictă aplicare, întrucât vizează situaţia reclamanţilor persoane fizice sau juridice de drept privat.

În considerarea argumentelor expuse la pct. II.1 din prezenta decizie, în temeiul art. 135 alin. (4) din C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei, în primă instanţă, în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal, în a cărui rază teritorială se află sediul pârâtului.

În materia contestaţiei la executare, se reţine că, potrivit art. 400 alin. (1) C. proc. civ., contestaţia la executare se introduce la instanţa de executare, aceasta din urmă fiind definită prin dispoziţiile art. 373 alin. (2) din acelaşi cod, ca fiind judecătoria în circumscripţia căreia se va face executarea.

Din dispoziţiile art. 452 şi urm. C. proc. civ., rezultă că, pentru ipoteza executării silite prin poprire, instanţa de executare este judecătoria în circumscripţia căreia se află sediul sau domiciliul terţului poprit, căruia i se comunică adresa de înfiinţare a popririi conţinând interdicţia de a plăti debitorului sumele de bani sau bunurile mobile incorporale ce i se datorează ori pe care i le va datora, declarându-se poprite în măsura necesară pentru realizarea obligaţiei ce se execută silit.

Potrivit art. 453 din acelaşi cod, poprirea se înfiinţează la cererea creditorului, de executorul judecătoresc de la domiciliul sau sediul debitorului ori de la domiciliul sau sediul terţului poprit.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamantul Municipiul Hunedoara prin primar, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, în favoarea TRIBUNALULUI BUCUREŞTI, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

Pronunţată astăzi, 6 noiembrie 2025.