Funding denial damages claim allocated to Court of Appeal Oradea on authority-rank test

Şedinţa publică din data de 6 noiembrie 2025

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

Prin cererea înregistrată sub nr. x/2025 la data de 8 ianuarie 2025 pe rolul Tribunalului Bihor, secţia contencios administrativ şi fiscal, reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene - Direcţia Generală Creştere Inteligenţă Digitalizare, obligarea acestuia la plata sumei de 1.224.933,27 euro cu titlu de despăgubiri, reprezentând prejudiciul suferit de reclamantă ca urmare a respingerii nelegale a cererii de finanţare, caracter nelegal constatat definitiv de instanţa judecătorească prin Decizia nr. 300/CA/2024-R pronunţată de Curtea de Apel Oradea în dosarul nr. x/2023.

2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă

2.1 Prin sentinţa civilă nr. 378/CA/2025 pronunţată la 13 mai 2025, Tribunalul Bihor, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei materiale şi s-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Oradea, secţia contencios administrativ şi fiscal.

Pentru a stabili competenţa de soluţionare a cauzei, în drept, instanţa a reţinut incidenţa art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 care se completează cu art. 10 alin. (1) şi art. 101 din acelaşi act normativ.

Având în vedere că prin cererea de chemare în judecată s-a solicitat, în temeiul dispoziţiilor Legii nr. 554/2004, obligarea pârâtului la plata sumei de 1.224.933,27 euro cu titlu de despăgubiri, echivalentul în RON a acestei sume depăşind 3.000.000 RON, ţinând seama de dispoziţiile legale menţionate mai sus, instanţa va admite excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Bihor, invocată de pârât prin întâmpinare

Prin adresa din data de 20.05.2025, dosarul a fost înregistrat pe rolul Curţii de Apel Oradea.

2.2. Prin sentinţa nr. 136/CA/25/2025-PI pronunţată la 10 octombrie 2023, Curtea de Apel Oradea, secţia contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei materiale a Curţii de Apel Oradea, invocată din oficiu, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei, în favoarea Tribunalului Bihor, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă, a sesizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în vederea emiterii regulatorului de competenţă, a dispus suspendarea judecăţii prezentei cauze până la emiterea regulatorului de competenţă şi înaintarea dosarului către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Curtea de Apel a constatat că reclamanta S.C. A. S.R.L. a formulat o acţiune în despăgubiri împotriva unei autorităţi publice, solicitând repararea prejudiciului cauzat prin Decizia nr. 42499/20.03.2023, prin care i-a fost respinsă cererea de finanţare nerambursabilă în valoare de 2.472.050 RON. Acţiunea are la bază dispoziţiile art. 19 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, care permit formularea unei cereri de despăgubiri după anularea definitivă a actului administrativ nelegal.

Instanţa competentă se stabileşte în funcţie de valoarea sumei implicate, conform art. 10 alin. (1)1 din aceeaşi lege. Deoarece suma este sub pragul de 3.000.000 RON, competenţa revine Tribunalului Bihor, secţia de contencios administrativ şi fiscal. Curtea de Apel Oradea a invocat din oficiu excepţia necompetenţei materiale şi a declinat cauza către Tribunalul Bihor.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra conflictului negativ de competenţă

Înalta Curte, constatând îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 133 alin. (2), art. 134, art. 135 alin. (1) C. proc. civ., urmează a pronunţa regulatorul de competenţă în raport cu obiectul cauzei, precum şi cu dispoziţiile legale incidente cauzei.

Aspectul care a generat prezentul conflict negativ de competenţă între cele două instanţe, îl constituie problema instanţei competente material să soluţioneze cauza, în raport cu prevederile legale incidente în materie.

Obiectul prezentului demers judiciar îl reprezintă cererea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L. prin care, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene - Direcţia Generală Creştere Inteligenţă Digitalizare, a solicitat obligarea acestuia la plata sumei de 1.224.933,27 euro cu titlu de despăgubiri, reprezentând prejudiciul suferit de reclamantă ca urmare a respingerii nelegale a cererii de finanţare.

Acţiunea are la bază dispoziţiile art. 19 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, care permit formularea unei cereri de despăgubiri după anularea definitivă a actului administrativ nelegal.

Înalta Curte reţine că potrivit dispoziţiilor art. 8 din Legea nr. 554/2004:

"(1) Persoana vătămată într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim printr-un act administrativ unilateral, nemulţumită de răspunsul primit la plângerea prealabilă sau care nu a primit niciun răspuns în termenul prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. h), poate sesiza instanţa de contencios administrativ competentă, pentru a solicita anularea în tot sau în parte a actului, repararea pagubei cauzate şi, eventual, reparaţii pentru daune morale. De asemenea se poate adresa instanţei de contencios administrativ şi cel care se consideră vătămat într-un drept sau interes legitim al său prin nesoluţionarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluţionare a unei cereri, precum şi prin refuzul de efectuare a unei anumite operaţiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului sau interesului legitim. Motivele invocate în cererea de anulare a actului nu sunt limitate la cele invocate prin plângerea prealabilă."

Totodată, art. 10 din aceeaşi lege prevede că "(1) Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice locale şi judeţene, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora de până la 3.000.000 de RON se soluţionează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice centrale, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora mai mari de 3.000.000 de RON se soluţionează în fond de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel. (...) (3) Reclamantul persoană fizică sau juridică de drept privat se adresează exclusiv instanţei de la domiciliul sau sediul său. Reclamantul autoritate publică, instituţie publică sau asimilată acestora se adresează exclusiv instanţei de la domiciliul sau sediul pârâtului.".

Prevederile art. 101 din Legea nr. 554/2004 stabilesc că cererile privind actele administrative care au ca obiect sume reprezentând finanţarea nerambursabilă din partea Uniunii Europene se soluţionează potrivit criteriului valoric, iar cererile care au ca obiect acte administrative neevaluabile se soluţionează potrivit rangului autorităţii, conform prevederilor alin. (1).

În ceea ce priveşte determinarea instanţei competente material să soluţioneze în fond un litigiu de contencios administrativ, în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 10 şi art. 101 din Legea nr. 554/2004, şi în jurisprudenţa secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în mod constant şi unitar, s-a reţinut că dispoziţiile respective prevăd două criterii distincte, după cum urmează: criteriul rangului autorităţii emitente, conform căruia, în cazul litigiilor având ca obiect un act administrativ, competenţa materială este stabilită în favoarea curţii de apel sau a tribunalului, după cum actul a fost emis de o autoritate centrală sau locală; criteriul valoric, conform căruia, în cazul litigiilor având ca obiect un act administrativ fiscal care priveşte taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale şi accesorii ale acestora, competenţa este stabilită în funcţie de criteriul valoric, fără a mai fi avut în vedere criteriul rangului autorităţii emitente.

Pentru identificarea instanţei competente după materie este esenţial de stabilit obiectul cererii de chemare în judecată.

În ceea ce priveşte cadrul procesual se constată că, cererea de chemare în judecată vizează repararea prejudiciului cauzat urmare a respingerii nelegale a cererii de finanţare formulate de către reclamanta S.C. A. S.R.L., caracterul nelegal fiind constatat definitiv de instanţa judecătorească prin Decizia nr. 300/CA/2024-R pronunţată de Curtea de Apel Oradea în dosarul nr. x/2023.

Pentru stabilirea competenţei materiale şi teritoriale a instanţei, Înalta Curte va avea în vedere dispoziţiile din Legea nr. 554/2004 anterior enunţate.

Astfel, faţă de rangul central al autorităţii pârâte faţă de care reclamanta a solicitat acordarea de despăgubiri şi obligarea la emiterea unui act administrativ prin care să dispună încetarea vătămării, competenţa materială de soluţionare a cauzei revine Curţii de Apel conform dispoziţiilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

În concluzie, în raport de dispoziţiile legale antereferite, Înalta Curte reţine că, în cazul de faţă, competenţa materială de soluţionare a cauzei aparţine curţii de apel, şi, având în vedere prevederile alin. (3) teza I al art. 10 din Legea nr. 554/2004, în raport de domiciliul/sediul reclamantei care este în Oradea, revine Curţii de Apel Oradea competenţa de soluţionare a prezentei cauzei, în fond.

Având în vedere considerentele expuse, în temeiul art. 135 alin. (4) din C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea CURŢII DE APEL ORADEA, secţia contencios administrativ şi fiscal. Potrivit art. 399 alin. (1) C. proc. civ., împotriva executării silite înseşi, precum şi împotriva oricărui act de executare se poate face contestaţie de către cei interesaţi sau vătămaţi prin executare, iar dispoziţiile alin. (2) al aceluiaşi articol precizează că nerespectarea dispoziţiilor privitoare la executarea silită înseşi sau la efectuarea oricărui act de executare atrage sancţiunea anulării actului nelegal.

În materia contestaţiei la executare, se reţine că, potrivit art. 400 alin. (1) C. proc. civ., contestaţia la executare se introduce la instanţa de executare, aceasta din urmă fiind definită prin dispoziţiile art. 373 alin. (2) din acelaşi cod, ca fiind judecătoria în circumscripţia căreia se va face executarea.

Din dispoziţiile art. 452 şi urm. C. proc. civ., rezultă că, pentru ipoteza executării silite prin poprire, instanţa de executare este judecătoria în circumscripţia căreia se află sediul sau domiciliul terţului poprit, căruia i se comunică adresa de înfiinţare a popririi conţinând interdicţia de a plăti debitorului sumele de bani sau bunurile mobile incorporale ce i se datorează ori pe care i le va datora, declarându-se poprite în măsura necesară pentru realizarea obligaţiei ce se execută silit.

Potrivit art. 453 din acelaşi cod, poprirea se înfiinţează la cererea creditorului, de executorul judecătoresc de la domiciliul sau sediul debitorului ori de la domiciliul sau sediul terţului poprit.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene - Direcţia Generală Creştere Inteligentă Digitalizare, în favoarea CURŢII DE APEL ORADEA, secţia contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

Pronunţată astăzi, 6 noiembrie 2025.