IT specialists fail to overturn 30% cap on cumulative special-condition salary bonuses

Şedinţa publică din data de 14 noiembrie 2024

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 17 iulie 2019, pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanţii A., B. şi C., în contradictoriu cu pârâţii Procurorul General Adjunct al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, Colegiul de Conducere al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, au formulat plângere împotriva Hotărârilor nr. 17/06.06.2019, nr. 18/16.06.2019 şi nr. 19/06.06.2019, emise de Colegiul de Conducere al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, solicitând instanţei ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună următoarele:

(i) în ceea ce priveşte perioada 20.02.2019 - 01.03.2019, aferentă aplicabilităţii O.U.G. nr. 7/2019:

- anularea Hotărârilor nr. 17/06.06.2019, nr. 18/06.06.2019 şi nr. 19/06.06.2019, emise de Colegiul de Conducere al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, prin care s-a dispus respingerea contestaţiilor prin care reclamanţii au solicitat încadrarea în baza Legii nr. 153/2017 şi, subsecvent, anularea Deciziei nr. 85/10.04.2019 emisă de procurorul general adjunct al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, cu consecinţa încadrării acestora în grila de salarizare prevăzută de cap. I lit. B) nr. crt. 4 din Anexa V din lege, în ceea ce priveşte salariul de bază şi acordarea integrală a drepturilor salariale conform acestei grile;

- plata diferenţelor salariale dintre venitul efectiv acordat prin decizia contestată şi venitul care rezultă din încadrarea în grila de salarizare prevăzută de cap. I lit. B) nr. crt. 4 din Legea nr. 153/2017 - Anexa V, pentru perioada 20.02.2019 şi până la data reîncadrării efective, diferenţă ce va fi actualizată cu indicele de inflaţie şi plata dobânzii legale aferente, de la data scadenţei fiecărui venit lunar până la data plăţii efective;

- acordarea sporurilor în cuantumul total prevăzut de Legea nr. 153/2017, respectiv de 45%, constând în sporul pentru condiţii grele şi vătămătoare şi periculoase, respectiv al celor pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică şi pentru păstrarea confidenţialităţii.

(ii) în ceea ce priveşte perioada ulterioară datei de 01.03.2019, aferentă aplicabilităţii O.U.G. nr. 12/2019:

- anularea Hotărârilor nr. 17/06.06.2019, nr. 18/06.06.2019 şi nr. 19/06.06.2019, emise de Colegiul de Conducere al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, prin care s-a dispus respingerea contestaţiilor prin care reclamanţii au solicitat încadrarea în baza Legii nr. 153/2017 şi, subsecvent, anularea Deciziei nr. 85/10.04.2019 emisă de procurorul general adjunct al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, privind încadrarea în baza Legii nr. 153/2017, cu consecinţa încadrării reclamanţilor în grila de salarizare, prevăzută de cap. I lit. B) nr. crt. 4 din Anexa V din Legea nr. 153/2017, în baza art. 120 alin. (5)1 şi alin. (5)2 din Legea nr. 304/2004 republicată şi modificată prin O.U.G. nr. 12/2019, în ceea ce priveşte salariul de bază şi acordarea integrală a drepturilor salariale conform acestei grile, inclusiv sub aspectul recunoaşterii şi acordării drepturilor salariale cuvenite pentru vechimea în funcţie;

- plata diferenţelor salariale dintre venitul efectiv acordat prin decizia contestată şi venitul care rezultă din încadrarea în grila de salarizare prevăzută de cap. I lit. B) nr. crt. 4 din Legea nr. 153/2017 - Anexa V, cu luare în considerare a vechimii în funcţie, pentru perioada 01.03.2019 şi până la data reîncadrării efective, diferenţă ce va fi actualizată cu indicele de inflaţie şi plata dobânzii legale aferente, de la data scadenţei fiecărui venit lunar până la data plăţii efective;

- plata diferenţelor salariale care rezultă din aplicarea procentelor de sporuri prevăzute la art. 5 Cap .VIII din Anexa V la lege, la salariul de bază efectiv acordat fără a se ţine cont de vechimea în funcţie, şi cel cuvenit conform art. 120 alin. (5) ind. l şi alin. (5)2 din Legea nr. 304/2004 republicată şi modificată prin O.U.G. nr. 12/2019, respectiv cu luarea în considerare şi a vechimii în funcţie.

(iii) obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentinţa nr. 1013 din 19 decembrie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, instanţa a admis cererea de sesizare a Curţii Constituţionale a României, a dispus sesizarea Curţii Constituţionale a României cu excepţia de neconstituţionalitate a art. 17 alin. (2) din Secţiunea a 4-a Capitolul VIII din Anexa V la Legea 153/2017, art. 22 alin. (1), (2), (3), (4) din Secţiunea a 6-a Capitolul VIII din Anexa V la Legea 153/2017, art. 25 alin. (1) şi art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017, a respins ca neîntemeiată cererea de suspendare a judecării cauzei, a respins ca neîntemeiate excepţiile privind lipsa calităţii procesuale pasive a pârâţilor şi excepţia lipsei de interes, iar pe fondul cauzei a respins ca neîntemeiată cererea chemare în judecată.

Prin decizia nr. 4401/05.10.2022 a Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins ca neîntemeiată cererea de suspendare a judecării recursului, a admis recursul declarat de reclamanţii A., B. şi C. împotriva sentinţei civile nr. 1013 din 19 decembrie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal şi a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă, în ceea ce priveşte pretenţiile reclamanţilor referitoare la cuantumul sporurilor salariale şi la plata diferenţele salariale aferente acestor sporuri, menţinând ca legale restul dispoziţiilor sentinţei recurate, referitoare la admiterea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, respingerea cererii de suspendare a judecării cauzei, respingerea excepţiilor invocate în cauză şi respingerea celorlalte petite ale cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiate.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 940 din 23 mai 2023, în al doilea ciclu procesual, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a de contencios administrativ şi fiscal a respins cererea formulată de reclamanţii A., B. şi C., în contradictoriu cu pârâţii Colegiul de Conducere al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi Procurorul General Adjunct al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, ca neîntemeiată.

3. Recursul exercitat în cauză

Împotriva sentinţei nr. 940 din 23 mai 2023 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a de contencios administrativ şi fiscal au declarat recurs reclamanţii A., B. şi C., criticând-o pentru nelegalitate şi, în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., au solicitat casarea sentinţei recurate, iar pe cale de consecinţă, admiterea plângerii, în sensul anulării parţiale a Hotărârilor nr. 17/06.06.2019, nr. 18/06.06.2019 şi nr. 19/06.06.2019, emise de Colegiul de Conducere al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi, subsecvent, anularea parţială a Deciziei nr. 85/10.04.2019 emisă de procurorul general adjunct al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, în ceea ce priveşte limitarea sporurilor salariale la procentul de 30%, acodarea sporurilor în cuantumul total prevăzut de Legea nr. 153/2017, respectiv de 45 %, constând în sporul pentru condiţii grele şi vătămătoare şi periculoase, respectiv al celor pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică şi pentru păstrarea confidenţialităţii, precum şi obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea recursului, reclamanţii arată că soluţia instanţei de fond în rejudecare este nelegală, întrucât a fost pronunţată pe de-o parte interpretând în mod greşit dispoziţiile legale, iar pe de altă parte, instanţa a făcut abstracţie de argumentele principale ale acestora.

Cu privire la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. arată că atât în cadrul plângerii, cât şi a poziţiilor procesuale formulate de-a lungul timpului în cadrul acestui dosar, au susţinut că în ceea ce priveşte familia ocupaţională Justiţie, în ANEXA V, se prevăd sporuri în cuantum maxim total de 45%, aceasta fiind o normă juridică specială, aplicabilă acestei familii ocupaţionale.

Potrivit art. 4 din Anexa V din Legea 153/2017- (1) Pentru condiţii de muncă grele, vătămătoare sau periculoase, personalul prevăzut la art. 1 beneficiază de un spor de până la 15% din salariul de bază sau, după caz, din indemnizaţia de încadrare, corespunzător timpului lucrat. De asemenea, dispoziţiile art. 5, Capitolul VIII, Secţiunea I, din Anexa V a Legii 153/2017 prevăd un spor pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică de pănă la 25%, respectiv de un spor pentru păstrarea confidenţialităţii de până la 5%, aplicate la salariul de bază lunar, respectiv la indemnizaţia lunară de încadrare.

În ciuda acestor prevederi cu caracter special, instanţa de fond a reţinut aplicabilitatea cu prioritate a dispoziţiilor generale ale art. 25 alin. (1) Legea nr. 153/2017 care prevăd limitarea sporurilor salariale la procentul de 30%.

Reclamanţii apreciază că legea a fost aplicată în mod defectuos. Caracterul special al normelor prevăzute în anexa V aplicabilă familiei ocupaţionale justiţie se desprinde cu certitudine din denumirea capitolului aplicabil în cazul acestora: Capitolul VIII -Reglementări specifice personalului din sistemul justiţiei, Anexa V - Familia ocupaţională de funcţii bugetare "Justiţie" şi Curtea Constituţională.

De altfel, potrivit dispoziţiilor art. 24 din cap. 111 secţiunea III a Legii nr. 153/2017, intitulat Sporuri şi drepturi salariale specifice, limita maximă a sporurilor, compensaţiilor, indemnizaţiilor, adaosurilor, majorărilor, primelor, premiilor şi a altor elemente ale venitului salarial specific fiecărui domeniu de activitate este prevăzută în prezenta lege şi în anexele nr. 1 - VIII. Aşadar, se face trimitere expresă la dispoziţiile anexelor, semn că acestea au într-adevăr un caracter special, derogatoriu.

Or, în virtutea principiului specialia generalibus derogant care implică faptul că norma specială este cea care derogă de la norma generală, o normă generală nu poate înlătura de la aplicare o norma specială, iar norma specială este de strictă interpretare.

Instanţa de fond nu s-a pronunţat în mod explicit asupra incidenţei acestui principiu de drept, ci a reţinut că reclamanţilor nu le este recunoscut în mod necondiţionat dreptul la acordarea cumulată a celor trei tipuri de sporuri în cuantumul lor maxim, ci doar dreptul la acordarea sporurilor, cuantumul acestora urmând a fi determinat prin aplicarea unei duble condiţionări: încadrarea fiecărui spor în limitele maxime prevăzute în Anexa V (până la 25%, până la 15% şi până la 5%) şi totodată interdicţia depăşirii cumulate a pragului prevăzut de art. 25 alin. (1) din Legea nr. 153/2017, de 30% din suma indemnizaţiilor de încadrare aferentă ordonatorului de credite.

În egală măsură, s-a reţinut că Prevederile art. 4 şi 5 din Capitolul VII anexa, cuprind sintagma "până la" ceea ce conduce la concluzia că nivelul sporurilor se poate situa la un nivel inferior maximului stabilit şi care nu poate fi depăşit.

O astfel de interpretare a textului de lege este de natură să creeze diferenţieri complet nejustificate între specialiştii IT, întrucât generează situaţii în care unora le pot fi acordate sporuri totale de 5%, în timp ce altora le pot fi acordate sporuri de 45%, fără să existe nicio justificare sau diferenţă în ceea ce priveşte atribuţiile lor de serviciu, gradul de suprasolicitare neuropsihică sau condiţiile de muncă. În aceste sens, se nasc situaţii discriminatorii între persoane care îndeplinesc exact aceleaşi funcţii şi aceleaşi atribuţii, dar care sunt încadrate în unităţi diferite pe teritoriul ţării şi care au ordonatori de credite diferiţi.

De asemenea, prin promovarea unei asemenea viziuni sunt încălcate şi principiile de bază stabilite de Legea nr. 153/2017, al egalităţii şi nediscriminării şi se generează o contradicţie cu însăşi raţiunea asumată prin această reglementare.

Cu privire la motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., reclamanţii arată că hotărârea pronunţată de către Curtea de Apel Bucureşti este şi nemotivată corespunzător, întrucât s-a procedat la ignorarea unor motive esenţiale de nelegalitate invocate de subsemnaţii în plângerea formulată.

În primul rând, deşi s-a invocat aplicarea principiului specialia generalibus derogant, instanţa de fond nu a analizat incidenţa acestui principiu şi nici relaţia dintre prevederile art. 25 alin. (1) din Legea nr. 153/2017 şi cele ale art. 4 din Anexa V din Legea nr. 153/2017 coroborate cu art. 24 din cap. 111 secţiunea III a Legii nr. 153/2017, ci s-a limitat la a aplica cu prioritate art. 25 alin. (1).

În egală măsură, în cadrul plângerii s-a arătat şi faptul că odată cu adoptarea O.U.G. nr. 7/2019 a fost încălcat şi principiul transparenţei mecanismului de stabilire a drepturilor salariale şi a previzibilităţii legii prin raportare la sporurile salariale, însă aceste argumente nu au fost deloc analizate de instanţa de fond.

În opinia reclamanţilor, obligaţia de motivare a unei hotărâri reprezintă o garanţie a dreptului la un proces echitabil şi trebuie înţeleasă din prisma art. 425 C. proc. civ., ca fiind o obligaţie ce incumbă instanţei odată cu soluţionarea unei cauze. Dispoziţiile acestui text de lege sunt imperative, astfel că neîndeplinirea unora dintre exigenţele sale poate atrage nulitatea hotărârii în condiţiile art. 174 şi urm. C. proc. civ. Textul reprezintă dreptul comun în ceea ce priveşte conţinutul hotărârii judecătoreşti, astfel că orice hotărâre judecătorească trebuie să cuprindă elementele pe care acesta le enumera, mai exact, partea introductivă (practicaua), considerentele şi dispozitivul.

Motivarea reprezintă, aşadar, un element esenţial al unei hotărâri judecătoreşti, o puternică garanţie a imparţialităţii judecătorului şi a calităţii actului de justiţie, precum şi o premisă a exercitării corespunzătoare de către instanţa superioară a atribuţiilor de control judiciar de legalitate şi temeinicie. Obligativitatea motivării hotărârilor judecătoreşti constituie o condiţie a procesului echitabil, exigenţă a art. 21 alin. (3) din Constituţia României şi art. 6 alin. (1) din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului si libertăţilor fundamentale.

Totodată, motivarea trebuie să fie clară, precisă şi necontradictorie, astfel încât din ea să rezulte justeţea soluţiei pronunţate. O motivare corectă presupune: răspunsuri precise la toate capetele de cerere şi la toate apărările formulate, pe baza tuturor probelor administrate în cauză, a argumentelor şi raţionamentelor juridice, a principiilor şi a regulilor de drept substanţial şi procesual.

În acest context, se poate observa că analiza efectuată de instanţă nu a fost una temeinică şi nu a cuprins raţiunea pentru care apărările invocate au fost înlăturate, astfel că motivul de prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. este întemeiat.

4. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată următoarele:

Reclamanţii au invocat nelegalitatea şi nemotivarea soluţiei instanţei de fond, precum şi pretinsa discriminare în aplicarea sporurilor salariale, susţinând că li s-ar fi încălcat dreptul la acordarea cumulativă a sporurilor aferente funcţiei de specialist IT, în cuantumul total prevăzut de Legea nr. 153/2017. În motivarea recursului, reclamanţii au invocat art. 488 pct. 6 şi 8 C. proc. civ., susţinând că instanţa de fond ar fi procedat la o interpretare eronată a legii şi ar fi ignorat argumentele referitoare la aplicarea principiului specialia generalibus derogant şi la caracterul discriminator al limitării sporurilor.

Analizând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte reţine că reclamanţii deţin funcţii de specialist IT în cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi al Tribunalului Bucureşti, iar drepturile salariale ale acestora au fost stabilite prin Decizia nr. 85/10.04.2019 emisă de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti. Decizia a determinat recalcularea drepturilor salariale pentru perioada 20.02.2019 - 28.02.2019 şi stabilirea drepturilor salariale începând cu 01.03.2019, cu aplicarea sporurilor la nivelul maxim de 30%, conform normelor legale aplicabile.

Înalta Curte reţine că, potrivit art. 24 şi 25 din Anexa V, Capitolul VIII al Legii nr. 153/2017, sporurile acordate personalului din sistemul justiţiei se stabilesc în limite procentuale maxime: condiţii grele şi periculoase până la 15%, risc şi suprasolicitare neuropsihică până la 25%, confidenţialitate până la 5%, iar suma cumulată nu poate depăşi 30% din indemnizaţia de încadrare. Astfel, legea nu prevede acordarea cumulativă a tuturor sporurilor la nivel maxim de 45%, ci limitează procentual fiecare spor, stabilind o regulă generală aplicabilă uniform tuturor angajaţilor din categoria profesională relevantă. Această interpretare este confirmată de Decizia nr. 15/28.06.2021 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii şi de considerentele Curţii Constituţionale în Decizia nr. 607/24.11.2022, care arată că limitarea sporurilor nu echivalează cu diminuarea salariului de bază şi că drepturile salariale suplimentare trebuie să fie aplicate fără privilegii sau discriminări.

În privinţa invocării discriminării, Înalta Curte constată că plafonarea sporurilor la 30% s-a aplicat uniform tuturor specialiştilor IT, fără a genera diferenţieri nejustificate între persoane care ocupă funcţii similare. Nu există elemente care să indice că reclamanţii ar fi fost trataţi diferenţiat faţă de alţi angajaţi cu atribuţii şi responsabilităţi comparabile. În acest sens, se confirmă concluziile paragrafelor 89, 90 şi 91 din Decizia nr. 15/2021 pronunţată de ÎCCJ- Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii care precizează că aplicarea limitelor procentuale prevăzute de lege nu constituie discriminare şi nu poate fi contestată ca atare.

Referitor la motivarea instanţei de fond, Înalta Curte apreciază că aceasta a fost detaliată şi temeinică, explicând în mod clar raţiunea pentru care sporurile nu pot fi acordate în cuantumul maxim de 45% şi cum se respectă plafonul cumulativ de 30%. Instanţa a analizat în mod corespunzător dispoziţiile legale relevante, jurisprudenţa ÎCCJ şi Curţii Constituţionale, precum şi considerentele Curţii Europene a Drepturilor Omului, arătând că statul are marja de apreciere în stabilirea politicii salariale şi că drepturile salariale suplimentare sunt reglementate prin lege. Prin urmare, invocarea art. 488 pct. 6 C. proc. civ., privind lipsa motivării sau motivarea insuficientă, nu este întemeiată.

Înalta Curte mai reţine că cererea reclamanţilor se raportează la salarii viitoare şi nu la plata drepturilor deja câştigate pentru munca prestată, astfel încât principiul nediscriminării şi obligaţia statului de a respecta un tratament egal nu pot conduce la modificarea modului legal de calcul al sporurilor. În jurisprudenţa CEDO (cauzele Lelas c. Croaţiei, Kechko c. Ucrainei, Wieczorek c. Poloniei) s-a statuat că statul beneficiază de o largă marjă de apreciere în stabilirea politicii salariale, inclusiv în acordarea sau limitarea beneficiilor salariale, iar instanţele nu pot înlocui reglementările legale cu norme create judiciar, chiar în ipoteza unor diferenţe aparente între angajaţi.

În concluzie, interpretarea instanţei de fond a fost corectă, în acord cu jurisprudenţa ÎCCJ şi CCR, precum şi cu principiile generale de salarizare şi nediscriminare prevăzute de Legea nr. 153/2017. Cererea accesorie privind obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată depinde de soluţia principală şi, în consecinţă, este de asemenea neîntemeiată.

5. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenţii-reclamanţi A., B. şi C. împotriva sentinţei civile nr. 940 din 23 mai 2023 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, astăzi, 14 noiembrie 2024.