Dismissal of appeals challenging rejection of discrimination claims and moral damages in education access dispute.

Şedinţa publică din data de 14 noiembrie 2024

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanţele cauzei

Prin cererea de înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti la data de 11.08.2020, reclamantul A. a solicitat în contradictoriu cu pârâţii Guvernul României, Ministerul Afacerilor Interne, Grupul de Comunicare Strategică prin reprezentant legal Direcţia General Juridică a M.A.I., Ministerul Sănătăţii, Ministerul Educaţiei Naţionale, Primaria Sector 6, Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti, Grădiniţa nr. 41, Grădiniţa nr. 218, Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării şi Statul Român prin Ministerul Finanţelor: obligarea tuturor pârâţilor la soluţionarea integrală, efectivă şi punctuală a tuturor plângerilor prealabile (sesizărilor) cu consecinţa obligării acestora la asigurarea accesului necondiţionat (fără nici un fel de restricţie) la sistemul de învăţământ (grădiniţe, şcoli, licee etc.) indiferent de situaţia generală, materială, socială sau alte situaţii a părinţilor conform art. 32 din Constituţia României, art. 14 din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene şi aii. 14 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului; obligarea tuturor pârâţilor la plata de despăgubiri pentru discriminare şi restabilirea situaţiei anterioare discriminării sau anularea situaţiei create prin discriminare, potrivit dreptului comun şi sancţionarea pentru discriminare a pârâţilor şi de daune morale aduse onoarei, demnităţii şi reputaţiei, în cuantum de 50.000 RON fiecare; plata cheltuielilor de judecată prilejuite de acest proces.

Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 1915 din 26 octombrie 2022, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a admis în parte cererea de sesizare a Curţii Constituţionale.

A dispus sesizarea Curţii Constituţionale cu privire la excepţiile de neconstituţionalitate ale dispoziţiilor art. 9 şi art. 19 alin. (4) din Legea nr. 1/2011 raportat la art. 1 alin. (3) şi alin. (5), art. 16, art. 32, art. 49 alin. (5), art. 51-52, art. 57 şi art. 135 din Constituţia României.

A respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţiile de neconstituţionalitate ale Legii nr. 136/2020, Legii nr. 55/2020, O.U.G. nr. 1/1999, Legii nr. 453/2004, O.U.G. nr. 30/2007, O.G. nr. 21/2004, O.U.G. nr. 75/2005 şi Legii nr. 272/2004 în ansamblul acestora ca inadmisibilă.

A respins excepţiile lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor Statul Român prin Ministerul Finanţelor, Ministerul Afacerilor Interne, Guvernul României şi Grupul de Comunicare Strategică ca neîntemeiate.

A respings cererea de chemare în judecată astfel cum a fost modificată privind pe reclamantul, A., ca neîntemeiată.

A respins cererea de intervenţie accesorie formulată de B., prin reprezentant legal A., în favoarea reclamantului ca neîntemeiată.

Calea de atac exercitată în cauză

Recurenţii-reclamanţi B. şi A. au declarat recurs împotriva sentinţei civile nr. 1915 din 26 octombrie 2022 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal.

Recurenţii-reclamanţi B. şi A. au declarat recurs împotriva sentinţei civile nr. 1915 din 26 octombrie 2022 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal solicitând admiterea recursului şi constatarea că hotărârea atacată este nelegală în totalitate, existând argumente pentru casare în totalitate din următoarele motive prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 4-6 şi pct. 8 C. proc. civ.: motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ. - când instanţa a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti; cele prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. - când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii; cele prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. - când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei; cele prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. - când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

În opinia recurentului s-a încălcat dreptul la un proces echitabil, putându-se identifica motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 4-6 C. proc. civ., având în vedere că procesul nu a fost judecat într-un termen optim, rezonabil şi previzibil, dosarul fiind format în anul 2020, iar hotărârea fiind comunicată în anul 2023.

Printr-un alt set de critici se arată că prezenta cauză nu a fost soluţionată într-un termen optim, previzibil şi rezonabil, iar redactarea şi motivarea hotărârii au fost comunicate cu mult în afara termenului legal de 30 de zile, la data de 26.10.2022, iar la data de 02.02.2023 doar recurentul - reclamant a primit hotărârea nr. 1915/2022, fiind astfel încălcat şi dreptul la un recurs efectiv (art. 129 din Constituţie dar şi art. 13 din Convenţia CEDO), motive de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5-6 şi pct. 8 C. proc. civ.

În susţinerea motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenţii-reclamanţi au arătat că instanţa, deşi nu a fost investită cu o astfel de analiză, depăşind, din nou limitele de investirii, a reţinut că Hotărârea CNCD nr. 326/31.01.2021 este legală întrucât s-a constatat că nu sunt întrunite condiţiile unui tratament discriminatoriu cu referire la situaţia din speţă, respectiv solicitarea reclamantului de înscriere a copilului său minor la şcoala de vară, cereri formulate în luna iunie 2020 la Grădiniţa nr. 41, iar ulterior la Grădiniţa nr. 218.

Au mai susţinut recurenţii-reclamanţi că instanţa de fond a încălcat dispoziţiile art. 21 din Constituţie, prin admiterea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a intimaţilor -pârâţi Guvernul României, M.E.C., M.S. etc. raportat atât la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 şi faţă de dreptul comun art. 36 C. proc. civ., mai ales că acea procedură a I.S.M.B. are la bază ordine de ministru, deci aveau calitate procesuală pasivă şi puteau fi pârâţi în dosar.

Recurentul-pârât Statul Român prin Ministerul Finanţelor a declarat recurs împotriva încheierii de şedinţă din 13.07.2022 şi a sentinţei civile nr. 1915 din 26.10.2022, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal solicitând casarea în parte a hotărârilor recurate şi, rejudecând excepţiile, admiterea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a Statului Român prin Ministerul Finanţelor, excepţia inadmisibilităţii acţiunii faţă de Statul Român prin Ministerul Finanţelor pentru lipsa procedurii prealabile şi excepţia inadmisibilităţii capătului de cerere prin care reclamantul a solicitat obligarea Statului Român prin Ministerul Finanţelor la plata de despăgubiri pentru discriminare şi la plata daunelor morale şi respingerea acţiunii formulată de reclamant, ca atare.

În opinia recurentului-pârât Statul Român prin Ministerul Finanţelor, instanţa de fond a nesocotit motivarea excepţiilor formulate de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor, lipsind astfel hotărârile judecătoreşti de indicarea elementelor care atrag criticile şi în raport de care trebuie să fie formulat recursul.

Aceeaşi soluţie o dă instanţa de fond şi cu privire la excepţia inadmisibilităţii acţiunii faţă de acest pârât pentru lipsa procedurii prealabile, câtă vreme, în considerentele hotărârii judecătoreşti a reţinut, tot sec, că "în ceea ce priveşte cererea principală formulată în contradictoriu cu pârâţii Statul Român prin Ministerul Finanţelor şi Grupul de Comunicare Strategică, se constată din înscrisurile depuse că reclamantul nu s-a adresat acestora cu plângere prealabilă sau petiţie, motiv pentru care cererea principală este neîntemeiată."

Practic, prin modul de soluţionare a celor două excepţii menţionate, instanţa de fond a atribuit, în litigiile de contencios administrativ, Statului Român prin Ministerul Finanţelor, calitate de "pârât universal" şi, la fel de grav, a stabilit că în materia contenciosului administrativ, îndeplinirea, de către reclamant, a condiţiilor de termene şi procedură pentru sesizarea instanţei competente este opţională sau facultativă, iar nu imperativă sau obligatorie.

A mai susţinut recurentul-pârât că prin cererea de chemare în judecată, reclamantul susţine faptul că pârâţii cărora li s-a adresat cu sesizări/plângeri prealabile nu i-au soluţionat integral şi punctual aceste cereri.

În cauză, raporturile juridice nu s-au creat între reclamant şi Ministerul Finanţelor (în nume propriu sau în calitate de reprezentant al Statului Român) conform art. 1 şi 8 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ. De asemenea, Ministerul Finanţelor nu a emis niciun act a cărui anulare să se solicite.

În aceste condiţii, este evident că în mod greşit reclamantul s-a îndreptat prin acţiunea formulată împotriva Statului Român prin Ministerul Finanţelor, motiv pentru care a solicitat admiterea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a Statului Român prin Ministerul Finanţelor în prezenta cauză şi, în principal, scoaterea din cauză a acestui pârât, iar în subsidiar, respingerea acţiunii faţă de Statul Român prin Ministerul Finanţelor ca fiind introdusă împotriva unei persoane lipsită de calitate procesuală pasivă.

Cu privire la excepţia inadmisibilităţit acţiunii faţă de Statul Român prin Ministerul Finanţelor pentru lipsa procedurii prealabile, s-a invocat faptul că de vreme ce în cauză reclamantul a chemat în judecată unsprezece pârâţi, practic, sunt unsprezece acţiuni (îndreptate împotriva fiecăruia dintre cei unsprezece pârâţi) într-una singură şi, de aceea, reclamantul avea obligaţia ca anterior sesizării instanţei să se adreseze fiecăruia dintre aceştia cu o cerere care să corespundă pretenţiilor ulterioare din cererea de chemare în judecată.

Din înscrisurile comunicate pârâtului Statul Român prin Ministerul Finanţelor, de instanţa Curţii de Apel Bucureşti, nu rezultă că anterior sesizării instanţei, reclamantul s-a adresat acestui pârât, fapt pentru care acţiunea trebuie respinsă, faţă de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor, ca inadmisibilă.

Cu privire la excepţia inadmisibilităţii capătului de cerere prin care reclamantul solicită obligarea Statului Român prin Ministerul Finanţelor la plata de despăgubiri pentru discriminare, respectiv la plata daunelor morale, a menţionat recurentul-pârât că acţiunea reclamantului faţă de Statul Român prin Ministerul Finanţelor vizează exclusiv acordarea de despăgubiri, astfel că, faţă de acest pârât, obiectul acţiunii nu se circumscrie dispoziţiilor art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Opinează recurentul-pârât că instanţa nu poate reţine că, faţă de acest pârât, obiectul cererii de chemare în judecată are ca temei legal doar prevederile din Legea nr. 554/2004 care reglementează cu privire la acordarea despăgubirilor materiale şi morale, atât timp cât aceasta nu este în legătură cu un capăt de cerere care să se circumscrie, faţă de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor, dispoziţiilor art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

De asemenea, trebuie avut în vedere şi faptul că litigiul nu se circumscrie nici dispoziţiilor art. 19 din Legea nr. 554/2004, în sensul că acesta nu este ulterior unui alt litigiu care să se fi circumscris dispoziţiilor art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în care Statul Român prin Ministerul Finanţelor să fi figurat ca parte şi în sarcina căruia să fi fost stabilită vreo obligaţie.

Recurentul-pârât Ministerul Afacerilor Interne a formulat recurs incident împotriva încheierii de şedinţă din 14 iunie 2022, a încheierii de şedinţă din data de 13 iulie 2022 şi a sentinţei civile nr. 1915/26 octombrie 2022, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, cu privire la soluţia de admitere în principiu a cererii de intervenţie accesorie formulată de B. în favoarea reclamantului A. precum şi cu privire la soluţia de respingere a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Afacerilor Interne.

Soluţionând cauza, Curtea de Apel Bucureşti a respins acţiunea dedusă judecăţii, ca neîntemeiată.

În ceea ce priveşte soluţia de admitere a cererii de intervenţie accesorie formulată de B. în favoarea reclamantului A., prin încheierea de şedinţă din 14 iunie 2022, consider recurentul că prima instanţă a apreciat în mod greşit că intervenientul justifică un interes propriu, raportat la obiectivele Asociaţiei, hotărârea fiind dată cu încălcarea condiţiilor generale de exercitare a acţiunii civile, regăsite la art. 32 şi art. 33 din C. proc. civ.

În ceea ce priveşte excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Afacerilor Interne, arătă că excepţia a fost invocată prin întâmpinarea depusă la fondul cauzei, motivat de faptul că, pe de o parte, instituţia recurentă nu are calitatea de emitent al actelor contestate de către reclamant, iar pe de altă parte, întrucât printre atribuţiile şi competenţele Ministerului Afacerilor de Interne nu se regăsesc cele privitoare la modalitatea de funcţionare şi organizare a structurilor/organismelor şcolare, sau accesul efectiv la acest tip de instituţii.

Apreciază că hotărârea primei instanţei nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, singurul considerent pentru care excepţia a fost respinsă fiind expus la pagina nr. 27 din sentinţa civilă:, ...sunt neîntemeiate excepţiile lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Afacerilor Interne..., întrucât în condiţiile în care reclamantul solicită obligarea acestora la soluţionarea cererilor formulate, existenţa sau nu a cererii formulate reprezintă un aspect de fond.".

Consideră că prima instanţă în mod greşit s-a limitat la analiza literală a cererii şi nu a examinat cauza acţiunii, respectiv ceea ce reclamantul urmăreşte în concret, ajungându-se la pronunţarea unei hotărâri cu aplicarea greşită a normelor de drept material, respectiv a art. 36 C. proc. civ. şi a O.U.G. nr. 30/2007 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Afacerilor Interne.

Apărările formulate în cauză

Intimata-pârâtă Grădiniţa nr. 218 a depus întâmpinare faţă de recursul formulat de recurenţii-reclamanţi B. şi A. prin care a solicitat respingerea ca nefondat.

Intimatul-pârât Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti a depus întâmpinare faţă de recursul formulat de recurenţii-reclamanţi B. şi A. prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Recurentul-pârât Statul Român prin Ministerul Finanţelor a depus Note scrise cu privire la recursul formulat de recurenţii-reclamanţi B. şi A. prin care a solicitat respingerea ca nefondat.

Considerentele Înaltei Curţi asupra recursurilor

Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată următoarele:

Recursul formulat de recurenţii - reclamanţi, B. şi A.

Cu referire la motivul de recurs întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 4 din C. proc. civ., acesta este neîntemeiat întrucât vizează conceptul de "exces de putere" ce derivă din principiul constitutional al separaţiei puterilor în stat şi vizează imixtiunea instanţelor judecătoreşti în domeniul atribuţiilor puterii legislative sau executive.

Excesul de putere semnifică încălcarea principiului separaţiei puterilor în stat, prin imixtiunea instanţelor judecătoreşti fie în atribuţiile puterii legislative sau executive, fie în domenii excluse puterii judecătoreşti. Depăşirea atribuţiilor puterii judecătoreşti nu se poate identifica cu depăşirea competenţei.

Prin urmare, în speţa de faţă nu este incident motivul de recurs prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 4 din C. proc. civ.

În ceea ce priveşte motivul de recurs întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., acesta este neîntemeiat, Înalta Curte reţine că recurenţii reclamanţi nu arată care sunt regulile de procedură încălcate de către instanţa de fond.

Sub imperiul motivului de recurs prevăzut de art. 488 pct. 5 din C. proc. civ., se pot include mai multe neregularităţi de ordin procedural, începând de la nesemnarea cererii de chemare în judecată, nelegala citare a uneia dintre părţi, nesemnarea cererii reconvenţionale, nesocotirea principiilor publicităţii, oralităţii, contradictorialităţii etc.

Cu referire la susţinerile recurenţilor potrivit cărora instanţa a depăşit termenul de redactare şi de comunicare a hotărârii, Înalta Curte apreciază că acestea nu sunt de natură să atragă nulitatea hotărârii având în vedere că legiuitorul nu a prevăzut vreo sancţiune pentru nerespectarea acestor termene (fiind termene de recomandare).

Cu referire la susţinerea recurenţilor potrivit căreia instanţa de fond ar fi încălcat dreptul la apărare al acestora, Înalta Curte observă că recurenţii nu fac dovada încălcării acestui drept.

În ceea ce priveşte motivul de recurs întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. şi acesta este neîntemeiat, instanţa de recurs reţinând faptul că instanţa de fond a pronunţat hotărârea atacată cu respectarea art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ.

Astfel, sentinţa recurată cuprinde în motivare argumentele care au format convingerea instanţei de fond cu privire la soluţia pronunţată, aceste argumente, prezentate într-o manieră concisă şi clară, raportându-se în mod necesar, pe de o parte, la susţinerile părţilor şi la mijloacele de probă administrate în litigiu, iar pe de altă parte, la prevederile legale aplicabile raportului juridic dedus judecăţii.

De asemenea, în cuprinsul hotărârii judecătoreşti analizate nu se regăsesc motive străine de natura pricinii, instanţa de fond înfăţişând într-o manieră clară şi coerentă argumentele avute în vedere în adoptarea soluţiei asupra cererii reclamantei.

În aceste condiţii, faptul că recurenţii - reclamanţi nu împărtăşesc raţionamentul logico - juridic care a fundamentat soluţia primei instanţe, nu echivalează cu nemotivarea sentinţei, neputând conduce la incidenţa în cauză a motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ.

Cu referire la motivul de nelegalitate întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., instanţa de recurs reţine faptul este nefondat din următoarele considerente:

În mod corect instanţa de fond a reţinut că nu pot fi analizate în prezentul litigiu capetele de cerere privind despăgubiri pentru discriminare în condiţiile în care există o hotărâre emisă de către Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării (Hotărârea nr. 326/31.01.2021) prin care s-a constatat că recurentul - reclamant A. nu a fost supus unui tratament discriminatoriu, iar acest act administrativ poate fi atacat distinct, în procedura prevăzută de O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

Astfel, potrivit art. 27 din O.G. nr. 137/2000, o persoană se poate adresa cu un capăt de cerere în despăgubiri pentru discriminare instanţei de drept comun, însă în situaţia în care aceasta s-a adresat Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării este aplicabilă procedura de contestare a deciziei emisă de către Consiliu.

Totodată, în ceea ce priveşte invocarea, de către reclamant, a existenţei unei discriminări, trebuie avut în vedere că, Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării a menţionat că, "pentru a ne situa în domeniul de aplicare al art. 2, alin. (1) deosebirea, excluderea, restricţia sau preferinţa trebuie să aibă la bază unul din criteriile prevăzute de către art. 2 alin. (1) (din O.G. nr. 137/2000.), şi trebuie să se refere la persoane aflate în situaţii comparabile dar care sunt tratate în mod diferit datorită apartenenţei lor la una din categoriile prevăzute în textul de lege menţionat anterior . . . . . . . . . .pentru a ne găsi în situaţia unei fapte de discriminare trebuie să avem două situaţii comparabile la care tratamentul aplicat să fi fost diferit, având la bază apartenenţă la una din categoriile (criteriile) prevăzute de lege. Subsecvent, tratamentul diferenţiat trebuie să urmărească sau să aibă ca efect restrângerea ori înlăturarea recunoaşterii, folosinţei sau exercitării, în condiţii de egalitate, a drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale ori a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul public, economic, social şi cultural sau în orice alte domenii ale vieţii publice [...] ... condiţia criteriului ca mobil determinant trebuie interpretată în sensul existentei ca element care este concretizat, materializat şi care constituie cauza actului sau faptului discriminatoriu, şi care, în situaţia inexistentei, nu ar determina săvîrşirea discriminării. Astfel, natura discriminării, sub aspectul ei constitutiv, decurge tocmai din faptul că diferenţa de tratament este determinată de existenţa unui criteriu, ceea ce presupune o legătură de cauzalitate între tratamentul diferit imputat şi criteriul invocat în situaţia persoanei care se consideră discriminată."

În cauza de fată, recurentul-reclamant nu a indicat în concret criteriul de discriminare, care ar fi stat la baza diferenţierii sesizate.

În ceea ce priveşte acordarea daunelor morale, din analiza cererii de chemare în judecată, respectiv din întreaga expunere a stării de fapt, aşa cum în mod corect a observat şi instanţa de fond, rezultă că, în realitate, este vorba de răspunderea civilă delictuală.

Or, pentru angajarea răspunderii civile delictuale, se cer a fi întrunite cumulativ anumite condiţii, şi anume: existenţa unui prejudiciu; existenţa unei fapte ilicite; existenţa unui raport de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu; existenţa vinovăţiei celui ce a cauzat prejudiciul, constând în intenţia, neglijenţa sau imprudenţa cu care a acţionat.

Aceste patru condiţii sunt considerate drept condiţii generale ale răspunderii civile delictuale, dar şi drept condiţii necesare pentru a atrage răspunderea delictuală pentru fapta proprie.

Fapta ilicită, ca o condiţie a răspunderii civile delictuale, o constituie orice faptă prin care, încălcându-se o normă juridică, sunt cauzate prejudicii dreptului subiectiv al unei persoane sau se aduce atingere intereselor sale legitime.

Răspunderea civilă delictuală nu este angajată decât atunci când debitorul nu îşi execută obligaţia cu vinovăţie sau fără justificare, ceea ce implică ideea de culpă în neexecutarea obligaţiei.

Recurentul nu a făcut în niciun fel dovada cu privire la existenţa vreunui prejudiciu moral adus acestuia de către pârâţi şi, prin urmare, nu şi-a îndeplinit obligaţia prevăzută de art. 249 C. proc. civ., potrivit căruia "Cel ce face o susţinere înaintea judecăţii, trebuie sa o dovedească, în afară de cazurile anume prevăzute de lege".

Prin urmare, niciuna dintre condiţiile prevăzute de art. 1357 C. civ. nu se regăseşte întrunită în speţa de faţă pentru a se putea antrena răspunderea civilă delictuală.

Prin urmare, în mod corect instanţa de fond a reţinut că "reclamantul nu a făcut nicio dovadă în cauză în condiţiile art. 1 şi 8 din Legea nr. 554/2004 cu privire la vătămarea onoarei şi demnităţii sale prin faptul că nu au fost soluţionate cererile formulate, pentru a putea fi întemeiat capătul de cerere privind acordarea daunelor morale în acest sens."

În ceea ce priveşte susţinerea recurenţilor-reclamanţi potrivit căreia "recursul formulat de către recurenta - intimată - pârâtă este inadmisibil dar şi nul de drept pentru că a fost formulat de o persoană necompetentă cu depăşirea atribuţiilor nerezultând de nicăieri actul administrativ ce îi dă acest drept, faţă de art. 486 alin. . (1) lit. e) C. proc. civ., sau reprezentantul legal, drept pentru care invocăm în acest sens pe de o parte lipsa dovezii de reprezentant (cum a fost invocată şi în fond), iar pe de altă parte lipsa de reprezentant convenţional", Înalta Curte reţine următoarele:

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, prin decizia nr. 7 din 22 aprilie 2024, pronunţată în dosarul nr. x/2024 a stabilit că: în interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 5 şi art. 20 din Legea nr. 514/2003 privind organizarea şi exercitarea profesiei de consilier juridic, cu modificările şi completările ulterioare, prestarea activităţii specifice, de reprezentare juridică, se poate realiza de către consilieri juridici, în calitatea lor de funcţionari publici sau de angajaţi cu contract individual de muncă, independent de înscrierea acestora în Tabloul profesional al consilierilor juridici ţinut de Colegiile Consilierilor Juridici din România.

Din actele dosarului rezultă că recursul a fost semnat de directorul general adjunct al Direcţiei Generale Juridice, doamna C., pentru directorul general al Direcţiei Generale Juridice (care se afla la data respectivă în concediu de odihnă), iar potrivit fişei postului, aceasta semnează în numele şi pentru Minister toate acţiunile şi actele cu caracter juridic adresate instanţelor de judecată, astfel încât susţinerile recurenţilor-reclamanţi referitoare la lipsa dovezii calităţii de reprezentant vor fi respinse.

Recursul incident declarat de recurentul-pârât Ministerul Afacerilor Interne împotriva sentinţei civile nr. 1915 din 26 octombrie 2022 şi a încheierilor din 14 iunie 2022 şi 13 iulie 2022 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, va fi respins ca nefondat.

Prin cererea depusă la data de 16.06.2021, B. a învederat că înţelege să susţină poziţia procesuală a recurentului-reclamant A. în vederea protecţiei drepturilor şi libertăţilor omului, având în obiectul său de activitate protecţia cetăţenilor împotriva discriminării, reclamantul formulând şi un capăt de cerere care are ca obiect plata de despăgubiri pentru discriminare.

Având în vedere că intervenienta a justificat un interes în formularea cererii, circumscris obiectului său de activitate, instanţa în mod corect a apreciat admisibilă în principiu cererea de intervenţie accesorie formulată în favoarea recurentului-reclamant.

Recursul declarat de recurentul-pârât Statul Român prin Ministerul Finanţelor împotriva sentinţei civile nr. 1915 din 26 octombrie 2022 şi a încheierii din 13 iulie 2022, pronunţate de Curte de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, va fi respins ca nefondat.

Statul Român prin Ministerul Finanţelor a invocat excepţia inadmisibilităţii motivat de faptul că reclamantul nu a formulat plângerea prealabilă în temeiul art. 7 din Legea nr. 554/2004. Instanţa de fond a reţinut că, în condiţiile în care capătul de cerere formulat de reclamant constă în obligarea pârâtului la soluţionarea plângerii prealabile, formularea sau nu a acesteia devine un aspect de fond, astfel încât în mod corect a respins-o ca neîntemeiată.

În ceea ce priveşte excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor, instanţa a unit-o cu fondul cauzei, apreciind că se impune administrarea unui probatoriu comun.

În ceea ce priveşte capetele de cerere accesorii privind despăgubiri pentru discriminare, formulate în contradictoriu cu pârâţii Guvernul României, Ministerul Afacerilor Interne, Grupul de Comunicare Strategică, Ministerul Sănătăţii, Ministerul Educaţiei Naţionale, Sectorul 6 al Municipiului Bucureşti, Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti, Grădiniţa nr. 41, Grădiniţa nr. 218, Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării şi Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, instanţa de recurs reţine că acestea nu pot fi analizate în prezentul litigiu în condiţiile în care Hotărârea nr. 326/31.01.2021 emisă de CNCD a constatat că nu a fost supus recurentul-reclamant unui tratament discriminatoriu, iar aceasta poate fi atacată distinct, în procedura prevăzută de O.G. nr. 137/2000.

Pentru considerentele expuse din prezenta decizie, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) din acelaşi cod, raportat la art. 20 alin. (1) din Legea nr. 544/2004, va respinge recursurile declarate de recurenţii-reclamanţi B. şi A. împotriva sentinţei civile nr. 1915 din 26 octombrie 2022 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.

Va respinge recursul incident declarat de recurentul-pârât Ministerul Afacerilor Interne împotriva sentinţei civile nr. 1915 din 26 octombrie 2022 şi a încheierilor din 14 iunie 2022 şi 13 iulie 2022 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Va respinge recursul declarat de recurentul-pârât Statul Român prin Ministerul Finanţelor împotriva sentinţei civile nr. 1915 din 26 octombrie 2022 şi a încheierii din 13 iulie 2022, pronunţate de Curte de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de recurenţii-reclamanţi B. şi A. împotriva sentinţei civile nr. 1915 din 26 octombrie 2022 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.

Respinge recursul incident declarat de recurentul-pârât Ministerul Afacerilor Interne împotriva sentinţei civile nr. 1915 din 26 octombrie 2022 şi a încheierilor din 14 iunie 2022 şi 13 iulie 2022 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Respinge recursul declarat de recurentul-pârât Statul Român prin Ministerul Finanţelor împotriva sentinţei civile nr. 1915 din 26 octombrie 2022 şi a încheierii din 13 iulie 2022, pronunţate de Curte de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, astăzi, 14 noiembrie 2024.