Suspension of enforcement of shortened SGR packaging compliance deadline; imminent material prejudice from unmarked inventory stock

Şedinţa publică din data de 5 februarie 2025

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

1.1. Prin cererea înregistrată la data de 4 martie 2024, pe rolul Curţii de Apel Oradea, secţia de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta societatea A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României, a solicitat în temeiul art. 15 din Legea nr. 554/2004 fie suspendarea executării art. 10 alin. (6) din Hotărârea Guvernului nr. 1074/2021 privind stabilirea sistemului de garanţie - returnarea pentru ambalaje primare nereutilizabile, astfel cum acestea au fost modificate prin articolul unic pct. 8 din Hotărârea Guvernului nr. 1075/2023, fie suspendarea executării prevederilor articolului unic pct. 8 din Hotărârea Guvernului nr. 1075/2023 prin care au fost modificate prevederile art. 10 alin. (6) din Hotărârea Guvernului nr. 1074/2021.

1.2. La data de 22 martie 2024, Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor ("MMAP") a depus la dosar cerere de intervenţie voluntară accesorie în interesul pârâtului Guvernul României, prin care a solicitat admiterea cererii de intervenţie accesorie a Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor, în principal admiterea excepţiei lipsei de interes şi, prin urmare, respingerea acţiunii ca fiind lipsită de interes, iar în subsidiar respingerea cererii ca nefondată.

1.3. În şedinţa publică din data de 25 martie 2024, societatea Returo Sistem Garanţie Returnare S.A. a depus cerere de intervenţie voluntară accesorie în interesul pârâtului Guvernul României, solicitând admiterea în principiu a acestei cereri şi pe fondul cauzei respingerea cererii de suspendare, ca nefondată.

2. Hotărârea instanţei de fond

2.1. Prin încheierea din 22 aprilie 2024, instanţa de fond a admis în principiu cererile de intervenţie voluntară accesorie în favoarea pârâtului Guvernul României, formulate de Ministerul Mediului Apelor şi Pădurilor, respectiv societatea RetuRo Sistem Garanţie Returnare S.A. cu privire la cererea de suspendare a executării prevederilor art. 10 alin. (6) din H.G. nr. 1074/2021, astfel cum au fost modificate prin pct. 8 din H.G. nr. 1075/2023, a respins excepţia lipsei de interes în formularea şi susţinerea cererii de suspendare a executării, invocată de pârâtul Guvernul României prin întâmpinare şi de Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor prin cererea de intervenţie accesorie, a respins cererea de introducere forţată în cauză a Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor, formulată prin întâmpinare de către pârâtul Guvernul României.

2.2. Prin sentinţa civilă nr. 98 din 23 aprilie 2024, Curtea de Apel Oradea, secţia de contencios administrativ şi fiscal a admis cererea de suspendare formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României prin Secretariatul General al Guvernului şi a suspendat executarea prevederilor art. 10 alin. (6) din H.G. nr. 1074/2021, astfel cum au fost modificate prin pct. 8 din H.G. nr. 1075/2023, până la soluţionarea definitivă a prezentei cauze; de asemenea, a respins, ca neîntemeiate, cererile de intervenţie accesorie în favoarea pârâtului, formulate de intervenienţii Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor şi societatea RetuRo Sistem Garanţie Returnare S.A., reţinând şi că urmează a fi solicitate pe cale separată cheltuieli de judecată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

3.1. Împotriva sentinţei civile nr. 98 din 23 aprilie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia de contencios administrativ şi fiscal, pârâtul Guvernul României a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 din C. proc. civ., solicitând casarea hotărârii atacate, iar, în rejudecare, respingerea cererii de suspendare în principal ca inadmisibilă, iar în subsidiar ca neîntemeiată.

În motivarea recursului, pârâtul-recurent susţine că hotărârea este sumar motivată, iar în subsidiar cuprinde motive contradictorii şi străine cauzei. Hotărârea a fost dată cu depăşirea cadrului procesual specific acestui tip de acţiuni, care presupun neprejudecarea fondului cauzei, precum şi cu nesocotirea mai multor principii de drept, respectiv reguli procedurale a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii.

Susţine recurentul-pârât că, în analiza cazului bine justificat, instanţa a examinat motivele de nelegalitate invocate de reclamantă, care ţin de specificul acţiunii în anulare, prejudecând fondul, argumentele reţinute neconturând o îndoială cu privire la legalitatea actului administrativ. Instanţa de fond nu a ţinut cont de contextul faptic şi legislativ invocat de Guvernul României şi MMAP şi de apărările din care rezultă lipsa caracterului semnificativ şi intempestiv al modificării termenului de la data de 31.12.2024 la data de 30.06.2024 şi nici de împrejurarea că acest context şi incidenţa unei situaţii tranzitorii erau cunoscute anterior de reclamantă, aceasta putând să acţioneze cu bună-credinţă în sensul conformării cu actul normativ modificat.

Apreciază că nu este îndeplinită nici condiţia pagubei iminente, eventualele prejudicii fiind generate nu de o faptă ilicită a Guvernului, ci de modalitatea în care însăşi reclamanta a optat să acţioneze, respectiv alegând să formeze stocuri din produse neetichetate cu simbolul SGR, deşi cunoştea că există o perioadă de tranziţie, respectiv un termen limită instituit prin H.G. nr. 1214/2022.

Recurentul-pârât susţine că în cauză nu este întrunită nici condiţia interesului formulării cererii de suspendare, neexistând un prejudiciu material viitor dar previzibil, în raport de împrejurarea că, la pronunţarea sentinţei, procedura de adoptare a unui act administrativ modificator era într-un stadiu avansat. Instanţa de fond, contrar dispoziţiilor art. 8, art. 13 şi art. 22 din C. proc. civ., a refuzat amânarea cauzei la solicitarea uneia dintre părţi, deşi, până la data de 30.06.2024, reclamanta nu ar fi suferit niciun prejudiciu, în contextul existenţei proiectului de modificare a actului normativ.

În acest sens, arată că, până la comunicarea sentinţei atacate, în Monitorul Oficial nr. 510/31.05.2024 s-a publicat H.G. nr. 580/2024, prin care s-a modificat art. 10 alin. (6) din H.G. nr. 1074/2021, în sensul stabilirii termenului-limită la data de 31.12.2024, astfel că prejudiciul nu există.

În opinia recurentului-pârât, modificarea termenului nu a reprezentat o măsură intempestivă, prima instanţă neţinând cont de împrejurarea că art. 10 alin. (6) din H.G. nr. 1074/2021 a oferit un răgaz de timp pentru comercializarea stocurilor de produse cu ambalaje nemarcate, tocmai pentru a ajuta agenţii economici să facă trecerea la sistemul de garanţie-returnare.

Mai susţine că prima instanţă nu a motivat în concret în ce constă paguba iminentă, nici care este costul de reetichetare şi dacă a fost dovedit corespunzător de intimata-reclamantă, fiind incidente şi cazurile de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 6 din C. proc. civ.

3.2. Intervenientul Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor a declarat recurs împotriva încheierii din 22 aprilie 2024 şi a sentinţei civile nr. 98 din 23 aprilie 2024, pronunţate de Curtea de Apel Oradea, secţia de contencios administrativ şi fiscal, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ., solicitând casarea hotărârilor atacate şi, în rejudecare, admiterea cererii de intervenţie accesorie formulate de autoritatea ministerială, admiterea excepţiei lipsei de interes a acţiunii şi respingerea în consecinţă a cererii, iar în subsidiar, pe fond, respingerea cererii de suspendare ca neîntemeiată.

Subsumat cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., recurentul-intervenient susţine că încheierea de şedinţă din 22.04.2024 nu cuprinde argumentele care au stat la baza soluţiei de respingere a excepţiei lipsei de interes, fiind încălcate prevederile art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ.

Susţine şi că excepţia lipsei de interes era întemeiată, în condiţiile art. 32 şi 33 din C. proc. civ., art. 1 alin. (1) şi art. 2 alin. (1) lit. p) din Legea nr. 554/2004, întrucât intimata a solicitat prelungirea termenului până la care produsele ambalate fără marca SGR puteau fi introduse şi comercializate pe piaţă, iar la momentul judecării cererii de suspendare MMAP a comunicat stadiul modificării legislative, respectiv faptul că a iniţiat o hotărâre de Guvern care urma să prelungească termenul în discuţie, astfel cum a solicitat intimata, aspect de care prima instanţă nu a ţinut cont.

În prezent, arată recurentul-intervenient, în Monitorul Oficial nr. 510/31.05.2024 s-a publicat H.G. nr. 580/2024, prin care s-a modificat art. 10 alin. (6) din H.G. nr. 1074/2021, termenul de implementare a sistemului de garanţie-returnare fiind prelungit până la data de 31.12.2024, astfel că reclamanta nu justifică un interes în continuarea demersului litigios.

Circumscris dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., recurentul-intervenient invocă greşita soluţionare a cererii de intervenţie accesorie formulate de MMAP în interesul pârâtului Guvernul României, apreciind că prezenţa sa în proces este justificată de calitatea de iniţiator al actelor administrative contestate, respectiv H.G. nr. 1074/2021 şi H.G. nr. 1075/2023, precum şi de împrejurarea că temeiul legal ce a stat la baza emiterii H.G. nr. 1074/2021 se regăseşte în Legea nr. 294/2015 privind modalitatea de gestionare a ambalajelor şi a deşeurilor de ambalaje şi art. 1 alin. (2) din H.G. nr. 43/2020 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor.

Recurentul-intervenient formulează şi critici referitoare la greşita soluţionare a excepţiei lipsei interesului, pe care a invocat-o alături de pârâtul Guvernul României. Apreciază că prin cererea de chemare în judecată reclamanta a urmărit tergiversarea implementării şi operaţionalizării sistemului de garanţie-returnare, a tins la ineficientizarea acestui sistem, întrucât acesta implica obligaţii suplimentare pentru reclamantă, astfel că nu poate justifica existenţa unui interes legitim de natură a conduce la admiterea cererii de suspendare. Totodată, instanţa de fond a ignorat modificările legislative preconizate, apreciind eronat că subzistă interesul reclamantei în parcurgerea prezentului demers litigios, deşi aceasta nu releva niciun folos practic în suspendarea prevederilor legale contestate.

Recurentul-intervenient critică şi soluţia de admitere a cererii de suspendare, apreciind eronată concluzia instanţei de fond în sensul întrunirii condiţiilor cazului bine justificat şi pagubei iminente.

Din perspectiva cazului bine justificat, susţine, contrar celor reţinute de prima instanţă, că modificarea termenului-limită nu a fost semnificativă şi intempestivă, câtă vreme acest termen, iniţial stabilit pentru data de 01.10.2022, a fost prelungit, succesiv, până la data de 31.12.2024. Astfel, din moment ce implementarea SGR a fost amânată pe o perioadă îndelungată de timp, este eronată aprecierea instanţei de fond cu privire la caracterul intempestiv al modificării termenului.

Apreciază că incapacitatea gestionării stocurilor de către agenţii economici nu poate fi imputată emitenţilor actului administrativ şi nu poate justifica suspendarea aplicării prevederilor privind SGR.

Totodată, având în vedere modificarea intervenită prin H.G. nr. 580/2024, care prevede prelungirea termenului până la data de 31.12.2024, apreciază recurentul-intervenient că nu se impune menţinerea soluţiei instanţei de fond privind suspendarea executării prevederilor legale contestate de intimată, aspect de natură să atragă şi casarea şi respingerea acţiunii, ca rămasă fără obiect.

Referitor la condiţia pagubei iminente, recurentul-intervenient susţine că prima instanţă a apreciat greşit a fi îndeplinită această cerinţă legală, ţinând cont exclusiv de susţinerile intimatei. Actul administrativ contestat nu a fost emis cu exces de putere, fiind adoptat în vederea atingerii scopului legitim privind reducerea cantităţii de deşeuri nereutilizabile şi atingerii obiectivelor specifice sistemului de garanţie-returnare, fiind respectat şi principiul proporţionalităţii prevăzut de art. 9 din Codul administrativ, în acord cu Directivele 2008/98/CE şi 94/62/CE. Contrar susţinerilor instanţei de fond, varianta aplicării unor etichete cu sigla SGR şi cu un cod de bare aferent, eforturi ce implică costuri minime în sarcina intimatei, reprezintă o modalitate validă prin care se poate evita generarea unui real prejudiciu în sarcina acesteia.

4. Apărările formulate în cauză

Intimata-reclamantă societatea A. S.R.L. a depus întâmpinare, prin care a invocat excepţia netimbrării recursului declarat de recurentul-intervenient Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor, excepţia nulităţii recursului declarat de recurentul-pârât Guvernul României pentru neîncadrarea în motivele de casare prevăzute de lege, precum şi excepţia lipsei de interes a ambelor recursuri.

5. Alte aspecte procesuale relevante

Excepţia netimbrării recursului declarat de recurentul-intervenient Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor, precum şi excepţia nulităţii recursului declarat de recurentul-pârât Guvernul României pentru neîncadrarea în motivele de casare prevăzute de lege, invocate de intimata-reclamantă societatea A. S.R.L., au fost respinse la termenul de judecată din 5 februarie 2025, pentru considerentele expuse în practicaua prezentei decizii.

II. Soluţia instanţei de recurs

II.1. Referitor la excepţia lipsei de interes în susţinerea recursurilor

În susţinerea acestei excepţii, intimata-reclamantă societatea A. S.R.L. a apreciat că recurentul-pârât Guvernul României şi recurentul-intervenient Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor nu justifică interesul susţinerii căii de atac în contextul adoptării H.G. nr. 580/2024, care a revenit la termenul-limită impus de H.G. nr. 1074/2021, în forma anterioară modificării aduse prin H.G. nr. 1075/2023, respectiv 31.12.2024, astfel că nu se identifică folosul practic urmărit de recurenţi.

Contrar acestor susţineri, Înalta Curte constată că recursurile declarate de recurentul-pârât şi de recurentul-intervenient justifică un interes determinat şi actual, folosul practic urmărit prin examinarea pe fond a recursurilor fiind acela de a obţine invalidarea soluţiei pronunţate de prima instanţă, respectiv înlăturarea măsurii suspendării dispuse în temeiul art. 15 din Legea nr. 554/2004, care are caracter executoriu de la pronunţare, conform art. 15 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, până la soluţionarea definitivă a cauzei.

Chiar dacă prevederea legală contestată a suferit modificări legislative ulterior pronunţării sentinţei de fond, interesul promovării şi susţinerii căii de atac subzistă, raportat la sentinţa recurată prin care a fost admisă cererea de suspendare, recurenţii urmărind înlăturarea acestei hotărârii judecătoreşti din ordinea juridică, respectiv împiedicarea rămânerii definitive a măsurii suspendării caracterului executoriu al actului administrativ, în forma legislativă aplicabilă anterior modificării, până la finalizarea litigiului de fond vizând acţiunea în anulare.

În consecinţă, Înalta Curte va respinge excepţia lipsei de interes în susţinerea recursurilor, ca nefondată, apreciind că recurenţii justifică un interes actual în obţinerea unei soluţii vizând fondul cererii de suspendare.

II.2. Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, din perspectiva motivelor de casare invocate, Înalta Curte constată că recursurile declarate de pârâtul Guvernul României şi de intervenientul Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor (MMAP) sunt nefondate, pentru următoarele considerente:

Observând că recurenţii au formulat critici de nelegalitate similare, acestea vor fi analizate de Înalta Curte prin considerente comune, cu precizarea particularităţilor şi argumentelor specifice, după caz.

În ceea ce priveşte încheierea din 22 aprilie 2024, aceasta a fost criticată de recurentul-intervenient MMAP sub aspectul soluţiei de respingere a excepţiei lipsei de interes a acţiunii, invocată atât de intervenient, cât şi de pârâtul Guvernul României. Au fost invocate două aspecte de nelegalitate ale acestei soluţii, respectiv lipsa motivării soluţiei de respingere a excepţiei, subsumat art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., respectiv caracterul întemeiat al excepţiei, pe care Înalta Curte îl apreciază a fi circumscris cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ.

În privinţa pretinsei nemotivări a soluţiei, instanţa de recurs constată că această critică este nefondată, soluţia de respingere a excepţiei lipsei de interes fiind suficient şi adecvat motivată în raport de susţinerile părţilor în cauză.

Contrar susţinerilor intimatului-intervenient, prima instanţă a analizat argumentele şi apărările formulate de părţi şi a expus în mod corespunzător raţionamentul care a condus la formarea convingerii sale, prin raportare la dispoziţiile legale aplicabile raportului de drept dedus judecăţii. Instanţa de fond a reţinut că reclamanta a justificat un interes personal, născut, legitim şi actual în formularea cererii de suspendare, invocând faptul că intenţionează să preîntâmpine o pagubă materială ce i s-ar cauza prin menţinerea în vigoare a unor dispoziţii din actul normativ atacat, iar interesul apare ca fiind unul legitim şi raport cu dispoziţiile art. 1 alin. (1) şi art. 15 din Legea nr. 554/2004.

Instanţa de control judiciar mai reţine că hotărârea nu trebuie să cuprindă un răspuns exhaustiv dat fiecărei susţineri formulate de părţile în proces, fiind suficient a se răspunde argumentelor fundamentale, de natură a susţine soluţia pronunţată în cauză, obligaţie îndeplinită în prezenta speţă. Caracterul pretins sumar al motivării unei hotărâri judecătoreşti nu determină cu necesitate nelegalitatea actului, prezentarea considerentelor care susţin soluţia nefiind o chestiune de volum, iar în cauză motivarea încheierii recurate cuprinde argumente suficiente sub aspectul tranşării chestiunii litigioase vizând lipsa de interes a cererii de chemare în judecată.

Astfel fiind, instanţa de control judiciar constată că încheierea recurată respectă exigenţele art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ. şi, în consecinţă, va respinge, ca nefondat, motivul de recurs întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ.

În ceea ce priveşte cea de-a doua critică adusă încheierii, respectiv greşita respingere a excepţiei lipsei de interes a acţiunii, Înalta Curte reţine că lipsa interesului a fost invocată de recurentul-intervenient MMAP şi ca motiv de nelegalitate a sentinţei de fond, iar la rândul său recurentul-pârât Guvernul României a formulat critici referitoare la acestă chestiune, în contestarea sentinţei pronunţate de Curtea de Apel Oradea. Prin urmare, invocata lipsă de interes va fi tratată prin considerente unitare, raportat şi la încheierea şi la sentinţa recurate.

Este însă de observat că, dacă în faţa instanţei de fond, pârâtul şi intervenientul au invocat lipsa de interes a cererii de suspendare în raport de stadiul demersurilor prin care se intenţiona modificarea legislativă a termenului de 30.06.2024, prevăzut de art. 10 alin. (6) din H.G. nr. 1074/2021 ca limită temporală a comercializării produselor fără marcaj SGR, în recurs au susţinut această lipsă de interes şi din perspectiva adoptării, ulterior pronunţării sentinţei, a H.G. nr. 580/2024 prin care s-a modificat textul legal amintit, în sensul stabilirii termenului-limită la data de 31.12.2024.

Înalta Curte constată că susţinerile recurenţilor referitoare la lipsa de interes a acţiunii sunt nefondate din ambele perspective.

În prim rând, existenţa la data soluţionării acţiunii de către instanţa de fond a unor demersuri de modificare pe cale legislativă a normei ce făcea obiectul cererii de suspendare, chiar aflate într-un stadiu avansat de derulare, nu sunt de natură să lipsească reclamanta de interesul practic al formulării cererii de suspendare.

Câtă vreme prevederile art. 10 alin. (6) din H.G. nr. 1074/2021 erau în vigoare, acestea produceau efecte juridice până la abrogare sau modificare, conform art. 11 alin. (1) şi art. 12 din Legea nr. 24/2000 raportat la art. 58, art. 59 şi art. 60 din acelaşi act normativ, obligând reclamanta la o anumită conduită, respectiv la efectuarea tuturor demersurilor necesare pentru a se asigura că, de la data de 30.06.2024, nu va mai pune pe piaţă şi nu va mai comercializa produse ale căror ambalaje nu cuprind sigla SGR.

Intenţia legiuitorului de a modifica norma în discuţie nu echivalează cu abrogarea/modificarea, aceste evenimente legislative intervenind doar după publicarea în Monitorul Oficial şi intrarea în vigoare a actului modificator.

În consecinţă, până la momentul adoptării şi publicării hotărârii de Guvern prin care termenul-limită prevăzut de art. 10 alin. (6) din H.G. nr. 1074/2021 a fost modificat în sensul solicitat de reclamantă, cererea de suspendare era justificată de un interes determinat şi actual, în sensul dispoziţiilor art. 33 din C. proc. civ. şi art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, folosul urmărit fiind acela al temporizării caracterului executoriu al normei contestate, care, cum s-a arătat anterior, obliga societatea intimată-reclamantă la efectuarea anumitor demersuri până la data de 30.06.2024, situaţie pe care intimata-reclamantă o considera prejudiciabilă la adresa drepturilor şi intereselor sale legitime.

Astfel fiind, Înalta Curte constată că sunt nefondate şi criticile din recursurile pârâtului şi intervenientului referitoare la refuzul instanţei de fond de a ţine cont de stadiul procedurii de modificare legislativă, câtă vreme, la data soluţionării cererii de suspendare, judecătorul cauzei are obligaţia de a examina pricina în raport de cadrul normativ în vigoare, eventualele modificări legislative intenţionate de legiuitor, dar nerealizate, fiind evenimente viitoare care nu pot constitui temei legal al întârzierii soluţionării acţiunii şi nici indiciu al lipsei de interes a cererii de suspendare.

În al doilea rând, având în vedere publicarea în Monitorul Oficial nr. 510/31.05.2024 a Hotărârii de Guvern nr. 580/2024, prin care s-a modificat art. 10 alin. (6) din H.G. nr. 1074/2021, termenul de implementare a sistemului de garanţie-returnare fiind prelungit până la data de 31.12.2024, Înalta Curte constată că nici sub acest aspect nu poate fi validată o pretinsă cauză de nelegalitate a sentinţei recurate.

Astfel, hotărârea primei instanţe a fost pronunţată la data de 23 aprilie 2024, în timp ce aspectul indicat ca argument al motivului de casare îl constituie o modificare legislativă din 31 mai 2024, inexistentă la data sentinţei recurate. Or, o astfel de împrejurare ulterioară pronunţării hotărârii curţii de apel nu poate fi speculată de recurenţii-pârâţi, din perspectiva interesului în formularea cererii de chemare în judecată, ca motiv valid de infirmare a unei soluţii care îi nemulţumeşte.

În aceeaşi linie argumentativă, vor fi respinse, ca neîntemeiate, şi susţinerile recurentului-intervenient MMAP, cu privire la pretinsa lipsă de obiect a acţiunii.

Într-adevăr, art. 10 alin. (6) din H.G. nr. 1074/2021 a fost modificat prin H.G. nr. 580/2024, iar cererea de suspendare priveşte textul normativ în forma anterioară modificării, aceasta din urmă producând efecte doar de la data de 31 mai 2024. Or, pentru perioada 7 noiembrie 2023 - 31 mai 2024, norma criticată a produs efectele pe care reclamanta a urmărit să le temporizeze prin formularea cererii de suspendare, astfel încât nu se poate susţine că cererea sa este lipsită de obiect.

Înalta Curte mai subliniază faptul că recursul reprezintă o cale de atac extraordinară, având ca scop reformarea unei soluţii pronunţate prin încălcarea la momentul respectiv a normelor de drept procesual sau material relevante în cauză. Cu toate acestea, împrejurarea indicată de partea recurentă este ulterioară pronunţării sentinţei recurate, astfel că nu este de natură a susţine existenţa vreunui viciu de legalitate a hotărârii curţii de apel.

În consecinţă, Înalta Curte va respinge, ca nefondate, criticile recurenţilor MMAP şi Guvernul României cu privire la încheierea din 22.04.2025 şi sentinţa nr. 98/23.04.2024, vizând pretinsa lipsă de interes în susţinerea acţiunii, apreciind că în speţă nu au fost relevate motive care să cadă sub incidenţa cazurilor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 6 din C. proc. civ.

Referitor la celelalte critici aduse sentinţei civile nr. 98/23.04.2025, Înalta Curte reţine că recurentul-pârât Guvernul României a susţinut, în prim rând, caracterul sumar motivat al hotărârii, respectiv existenţa unor motive contradictorii şi străine cauzei, critică subsumată art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ.

Înalta Curte reţine că această critică a fost succint şi generic înfăţişată, nefiind identificate în concret, de către recurentul-pârât, acele motive apreciate a fi contradictorii ori străine de natura pricinii.

Verificând considerentele sentinţei atacate, Înalta Curte constată că aceasta a analizat în mod complet argumentele şi apărările formulate de părţi, inclusiv cele aparţinând pârâtului Guvernul României şi a expus în mod corespunzător raţionamentul care a condus la formarea convingerii sale, prin raportare la dispoziţiile legale aplicabile raportului de drept dedus judecăţii.

În cuprinsul hotărârii nu se identifică argumente contradictorii ori străine cererii de suspendare, iar invocata prejudecare a fondului, prin valorificarea unor motive de nelegalitate pe care recurentul-pârât le apreciază a aparţine acţiunii în anulare, reprezintă o critică ce poate fi analizată din perspectiva art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

De asemenea, considerentele expuse în sentinţă au o întindere suficientă, raportându-se în mod specific la situaţia de fapt dedusă judecăţii şi confirmând analiza efectivă a tuturor motivelor de nelegalitate invocate de intimata-reclamantă, cât şi a apărărilor formulate de părţile potrivnice.

În consecinţă, instanţa de control judiciar constată că sentinţa recurată satisface exigenţele art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., fiind nefondat motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ.

Pe de altă parte, recurentul-intervenient MMAP a invocat greşita soluţionare a cererii sale de intervenţie accesorie, circumscris motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., critică pe care Înalta Curte o găseşte, de asemenea, a fi nefondată.

Prin încheierea din 22.04.2024, prima instanţă a admis în principiu cererea de intervenţie accesorie formulată de MMAP în interesul pârâtului Guvernul României, în condiţiile art. 64 alin. (2) din C. proc. civ.. Ulterior, prin sentinţa civilă nr. 98/23.04.2024, curtea de apel a respins cererea de intervenţie accesorie ca neîntemeiată, în temeiul art. 67 alin. (1) teza a II-a din C. proc. civ., care prevede că "(...) instanţa este obligată să se pronunţe asupra acesteia (n.red: cererii de intervenţie accesorie) prin aceeaşi hotărâre, odată cu fondul".

În acest context, criticile recurentului-intervenient MMAP, prin care susţine necesitatea participării sale în proces în sprijinul pârâtului Guvernul României, în calitate de iniţiator al hotărârilor de Guvern contestate, sunt nefondate, câtă vreme aceste argumente au fost valorificate de instanţa de fond prin admiterea în principiu a cererii de intervenţie, constatându-se că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 63 din C. proc. civ., pentru ca MMAP să participe la judecata cauzei.

Împrejurarea că, la momentul soluţionării pe fond a cauzei, instanţa a respins cererea de intervenţie voluntară accesorie reprezintă doar o consecinţă a admiterii cererii de chemare în judecată şi a invalidării apărărilor pârâtului şi intervenientului accesoriu, cererea MMAP neproducând efectul util urmărit, acela al respingerii cererii de suspendare.

Mai bine spus, interesul intervenirii în proces a fost analizat la momentul admiterii în principiu a cererii intervenientului MMAP (prin încheierea din 22.04.2023), fiind avute în vedere motivele de fapt şi de drept invocate de acesta şi în cererea de recurs, pe când la pronunţarea soluţiei de fond s-a avut în vedere soluţia dată cererii de suspendare şi faptul că apărările formulate nu au fost utile pârâtului, cererea de intervenţie fiind respinsă ca neîntemeiată.

În plus, cadrul procesual sub aspect subiectiv pasiv a fost legal constituit raportat la reglementarea Legii nr. 554/2004, în proces figurând autoritatea publică emitentă a actului litigios, anume Guvernul României, fără a fi impusă de lege participarea în mod obligatoriu în proces ca partea pârâtă şi a altei/altor autorităţi publice de la care proveneau diverse operaţiuni administrative premisă.

Faţă de aceste considerente, va fi respins motivul de recurs formulat de recurentul-intervenient MMAP, referitor la soluţia de respingere a cererii sale de intervenţie accesorie, nefiind incident cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În ceea ce priveşte condiţiile cumulative prevăzute de art. 14 şi art. 15 din Legea nr. 554/2004 pentru admiterea cererii de suspendare, atât recurentul-pârât, cât şi recurentul-intervenient au formulat critici similare, prin care au susţinut că în cauză nu era îndeplinită nici condiţia cazului bine justificat, nici condiţia pagubei iminente.

Contrar acestor susţineri, Înalta Curte constată că prima instanţă a pronunţat o hotărâre legală, fiind corect aplicate şi interpretate dispoziţiile art. 14 raportat la art. 2 lit. ş) şi t) din Legea nr. 554/2004.

Reclamanta societatea A. S.R.L. a învestit instanţa de contencios administrativ cu o cerere întemeiată pe dispoziţiile art. 15 din Legea nr. 554/2004, prin care a solicitat suspendarea executării dispoziţiilor art. 10 alin. (6) din Hotărârea Guvernului nr. 1074/2021 privind stabilirea sistemului de garanţie - returnarea pentru ambalaje primare nereutilizabile, astfel cum acestea au fost modificate prin articolul unic pct. 8 din Hotărârea Guvernului nr. 1075/2023, susţinând că reducerea, de la data de 31.12.2024 la data de 30.06.2024, a termenului de introducere pe piaţă/comercializare a produselor aflate în stocurile producătorilor/comercianţilor şi care nu au sigla SGR este nelegală şi îi cauzează prejudicii.

Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 "În cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condiţiile art. 7, a autorităţii publice care a emis actul sau a autorităţii ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunţarea instanţei de fond", iar potrivit art. 15 alin. (1) din aceeaşi lege "Suspendarea executării actului administrativ unilateral poate fi solicitată de reclamant, pentru motivele prevăzute la art. 14 şi prin cererea adresată instanţei competente pentru anularea, în tot sau în parte, a actului atacat. (...)".

Înalta Curte are în vedere împrejurarea că acţiunea privind suspendarea executării actului administrativ se circumscrie noţiunii de protecţie provizorie a drepturilor şi intereselor reclamantei (până la momentul la care instanţa competentă va cenzura legalitatea actului), atunci când acestea sunt supuse unui risc iminent de vătămare, pentru a se evita exercitarea abuzivă a prerogativelor de care dispun autorităţile publice.

Îndeplinirea celor două condiţii, respectiv cazul bine justificat şi iminenţa producerii unei pagube, este lăsată la aprecierea judecătorului, fiind verificată, în funcţie de circumstanţele cauzei, printr-o analiză sumară a aparenţei dreptului, pe baza argumentelor de fapt şi de drept prezentate de partea interesată, care trebuie să ofere indicii suficiente pentru răsturnarea prezumţiei de legalitate de care se bucură actul administrativ şi să facă verosimilă iminenţa producerii unei pagube greu sau imposibil de înlăturat, în ipoteza în care actul contestat ar fi anulat de instanţa de judecată.

Conform dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, cazurile bine justificate reprezintă acele împrejurări legate de starea de fapt şi de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ. Pentru a înlătura, chiar şi temporar, regula executării imediate şi din oficiu a actului administrativ, prin suspendarea acestuia, instanţa poate aprecia necesitatea unei asemenea măsuri doar prin raportare la motivele invocate de reclamantă, care trebuie să ofere suficiente indicii de răsturnare a prezumţiei de legalitate a actului administrativ, instanţa având posibilitatea să efectueze numai o examinare sumară a aparenţei dreptului.

Înalta Curte constată că intimata-reclamantă a invocat, drept cazuri bine justificate pentru temporizarea efectelor normei contestate: încălcarea dispoziţiile art. 6 din Legea nr. 24/2000, din perspectiva lipsei de previzibilitate, a nerespectării principiului securităţii juridice, precum şi a principiului încrederii legitime; încălcarea art. 7 şi art. 30-32 din Legea nr. 24/2000, în ceea ce priveşte obligaţia motivării proiectului de act normativ şi a efectuării unei evaluări preliminare a impactului acestuia; adoptarea normei cu nerespectarea dispoziţiilor art. 7 din Legea nr. 52/2003, în sensul că reducerea la data de 30 noiembrie 2023 a termenului de introducere pe piaţă/comercializare a produselor aflate în stocurile producătorilor/comercianţilor de la 31 decembrie 2024 la 30 iunie 2024 nu a fost supusă dezbaterii publice.

Instanţa de fond a valorificat aceste motive de aparentă nelegalitate, reţinând, în esenţă, că prin modalitatea de elaborare a proiectului şi de adoptare a H.G. nr. 1075/07.11.2023, care a redus, de la data de 31.12.2024 la data de 30.06.2024, termenul de introducere pe piaţă/comercializare a produselor aflate în stocurile producătorilor/comercianţilor şi care nu au sigla SGR, astfel cum era prevăzut de art. 10 alin. (6) H.G. nr. 1074/2021, pârâtul Guvernul României nu a motivat în nicio manieră reducerea semnificativă şi intempestivă a termenului amintit. A sesizat instanţa şi existenţa unei deosebiri între conţinutul proiectului pentru modificarea şi completarea H.G. nr. 1074/2021, care nu propunea modificarea datei de 31.12.2024 şi nota de fundamentare a H.G. nr. 1075/2023, precum şi împrejurarea existenţei unei iniţiative legislative de revenire la termenul iniţial, motivată, astfel cum se prevede chiar în nota de fundamentare a acestui proiect, de multitudinea de solicitări din partea operatorilor economici, în sensul stabilirii unui termen rezonabil adaptat la realităţile economice.

Contestând aceste concluzii, recurentul-pârât Guvernul României a susţinut că motivele de nelegalitate reţinute de prima instanţă vizează fondul cauzei, fiind depăşit cadrul procesual specific cererii de suspendare, argument pe care Înalta Curte îl apreciază a fi nefondat.

Or, motivele de nelegalitate invocate de intimata-reclamantă şi examinate de instanţa de fond din perspectiva cazului bine justificat nu necesită o analiză aprofundată a cauzei şi a raporturilor juridice dintre părţi ori administrarea de probatorii complexe, putând fi uşor decelate la o analiză sumară a pricinii, pe baza înscrisurilor aflate în dosarul administrativ ce a stat la baza adoptării H.G. nr. 1075/07.11.2023, prin care s-a modificat termenul prevăzut de art. 10 alin. (6) H.G. nr. 1074/2021.

În continuare, atât recurentul-pârât Guvernul României, cât şi recurentul-intervenient MMAP au susţinut că nu se poate reţine, ca motiv de aparentă nelegalitate, caracterul semnificativ şi intempestiv al reducerii termenului de introducere pe piaţă/comercializare a produselor aflate în stocurile producătorilor/comercianţilor şi care nu au sigla SGR, câtă vreme acest termen a suferit prelungiri succesive, începând cu data de 01.10.2022, reclamanta cunoştea şi avea obligaţia de a se conforma dispoziţiilor legale prin gestionarea corectă a stocurilor de ambalaje fără sigla SGR, iar agenţilor economici li s-a oferit un răgaz de timp suficient pentru comercializarea stocurilor de ambalaje nemarcate.

Înalta Curte reţine că de la momentul republicării H.G. nr. 1074/2021 în Monitorul Oficial nr. 1120 din 21.11.2022 până la data de 6 noiembrie 2023 inclusiv, dispoziţiile art. 10 din H.G. nr. 1074/2021 au prevăzut la alin. (4) că "Stocurile prevăzute la alin. (3) pot fi introduse pe piaţă, respectiv comercializate, după caz, cel târziu până la data de 31 decembrie 2024, dată după care introducerea acestora pe piaţa naţională, respectiv comercializarea lor este interzisă".

Aşadar, la data de 21.11.2022, intimata-reclamantă, precum şi ceilalţi agenţi economici din piaţă aveau previziunea unui termen de aproximativ doi ani de la momentul publicării actului normativ până la momentul la care trebuiau să comercializeze/epuizeze stocurile de ambalaje nemarcate.

Ulterior, începând cu data de 07 noiembrie 2023, odată cu publicarea în Monitorul Oficial nr. 1016 din 07.11.2023 a H.G. nr. 1075/2023 pentru modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului nr. 1074/2021, dispoziţiile art. 10 din H.G. nr. 1074/2021 au fost modificate, prevăzând la alin. (6) următoarele:

"Stocurile prevăzute la alin. (5) pot fi introduse pe piaţă, respectiv comercializate, după caz, cel târziu până la data de 30 iunie 2024, dată după care introducerea acestora pe piaţa naţională, respectiv comercializarea lor este interzisă".

Se observă că termenul în discuţie a fost redus cu 6 luni, de la data de 31 decembrie 2024 la data de 30 iunie 2024, modificare care a fost adoptată şi adusă la cunoştinţa publicului prin publicare în Monitorul Oficial în luna noiembrie a anului 2023, adică cu 7 luni anterior expirării noului termen legislativ.

Prin urmare, nu se poate susţine în mod rezonabil, la o analiză sumară, că previziunile operatorilor economici asupra termenului de epuizare a stocurilor nemarcate nu ar fi fost afectate într-o măsură importantă de noul termen de implementare a sistemului de garanţie-returnare. Reducerea la jumătate a perioadei rămase din vechiul termen de implementare poate fi considerată semnificativă, iar caracterul intempestiv al modificării este dat de perioada scurtă de timp dintre data publicării hotărârii de guvern modificatoare (07.11.2023) şi noul termen limită de implementare a sistemului (30.06.2024).

Din această perspectivă nu poate fi reţinut nici argumentul recurenţilor referitor la pretinsa incapacitate culpabilă a agenţilor economici de a gestiona stocurile de ambalaje nemarcate în termenul stabilit de legiuitor. Operatorii din piaţă îşi desfăşoară activităţile economice în acord cu cerinţele şi realităţile pieţii, pe baza planurilor de afaceri şi investiţii întocmite, în general, pe termene medii şi lungi, astfel că o modificare intempestivă a termenului legal, raportat şi la cuantumul reducerii operate, afectează aceste previziuni economice şi poate determina reale dificultăţi în epuizarea stocurilor de ambalaje nemarcate, aducând prejudicii activităţii societăţilor comerciale de profil.

După cum în mod corect a reţinut şi instanţa de fond, însuşi Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor a considerat necesară revenirea la termenul iniţial de 31.12.2024, în nota de fundamentare a noului proiect reţinând că există o multitudine de solicitări de anulare a art. 10 alin. (6) din H.G. nr. 1074/2021, astfel cum au fost modificate prin H.G. nr. 1075/2023, din partea operatorilor economici şi că se impune stabilirea unui termen rezonabil de introducere pe piaţă şi comercializare a produselor în ambalaje fără marcaj SGR, adaptat realităţilor economice şi dinamicii relaţiilor de afaceri din societate, având în vedere şi complexitatea sistemului.

Raportat la toate aceste argumente, având în vedere şi deficienţele documentaţiei administrative ce a stat la baza emiterii H.G. nr. 1075/2024, de modificare a H.G. nr. 1074/2021, astfel cum au fost constatate de instanţa de fond şi cu privire la care recurenţii nu au formulat critici, Înalta Curte reţine că, la o analiză prima facie a actului administrativ atacat, există suficiente indicii de răsturnare a prezumţiei de legalitate a actului administrativ, de natură a susţine cererea de suspendare formulată de reclamantă şi, prin urmare, legalitatea soluţiei primei instanţe, criticile recurenţilor nefiind de natură a conduce la o altă concluzie.

Referitor la condiţia pagubei iminente, prin care, potrivit art. 2 alin. (1) lit. ş) din Legea nr. 554/2004, se înţelege un prejudiciu viitor şi previzibil sau perturbarea previzibilă gravă a funcţionării unei autorităţi publice sau a unui serviciu public, recurenţii au susţinut că în speţă nu se decelează un astfel de prejudiciu, existenţa stocurilor de produse nemarcate SGR datorându-se culpei intimatei-reclamante, iar, pe de altă parte, există varianta reetichetării ambalajelor nemarcate SGR, care presupune costuri minime din partea societăţii comerciale reclamante.

După cum instanţa de recurs a arătat în precedent, în cauză nu s-a demonstrat şi nu se poate reţine existenţa unui prejudiciu determinat de culpa reclamantei în gestionarea stocurilor de ambalaje nemarcate, ale cărei previziuni de epuizare a stocurilor s-au fundamentat, cu bună-credinţă, pe dispoziţiile art. 10 alin. (4) din H.G. nr. 1074/2021, în forma iniţială, care prevedeau ca termen limită data de 31.12.2024. Reducerea acestui termen s-a dispus de către pârâtul Guvernul României la propunerea intervenientului MMAP, fără acordul sau implicarea agenţilor economici de profil, între care şi intimata-reclamantă, astfel că aceasta nu putea prevedea intervenirea modificării legislative şi nici să-şi adapteze din timp comportamentul economic, pentru a preveni producerea unor prejudicii materiale din cauza stocurilor de ambalaje rămase necomercializate.

Aceasta şi în condiţiile în care, după cum a reţinut instanţa de fond şi recurenţii nu au oferit un contraargument, intimata-reclamantă importă băuturi răcoritoare, iar stocul a fost previzionat a fi vândut până la data de 31.12.2024, prevăzută de H.G. nr. 1074/2021, cu luarea în considerare inclusiv a faptul că în sezonul cald creşte semnificativ volumul vânzărilor băuturilor răcoritoare, iar reducerea termenului de introducere pe piaţă/comercializare până la data de 30.06.2024, stabilită prin H.G. nr. 1075/2023, este de natură a-i perturba semnificativ activitatea şi a-i cauza prejudicii materiale considerabile.

A mai reţinut instanţa de fond, fără ca recurenţii să conteste în vreun fel sau să prezinte o probă contrară, că, prin raportul de expertiză extrajudiciară contabilă depus de reclamantă, s-a stabilit că, potrivit evidenţelor contabile ale societăţii şi în raport cu evoluţia trimestrială a vânzărilor înregistrate, se estimează că un stoc de aproximativ 1.906.627 buc., în valoare de 844.242 RON, nu va mai putea fi vândut după data de 30.06.2024. Or, un stoc atât de însemnat face dovada iminenţei producerii unui prejudiciu material viitor, de natură a afecta semnificativ activitatea societăţii.

În ceea ce priveşte reetichetarea stocului de ambalaje, despre care cei doi recurenţi afirmă că ar putea reprezenta o soluţie eficientă şi cu costuri minime din partea reclamantei, aceştia au susţinut în mod greşit că instanţa de fond nu a indicat care este costul de reetichetare şi cum este acesta dovedit. Dimpotrivă, Înalta Curte constată că în cuprinsul sentinţei civile recurate, prima instanţă a făcut trimitere la înscrisurile aflate la dosar şi la concluziile raportului de expertiză extrajudiciară, reţinând că în privinţa stocurilor cu ambalaj fără marcaj SGR se pune problema costurilor cu reetichetarea unui număr însemnat de produse, împachetate în baxuri, dar şi a costurilor cu personalul ce ar urma să fie implicat într-o astfel de această activitate, estimate de reclamantă la suma de 1.558.773 RON, reprezentând cheltuieli pentru reetichetare în cazul angajării de personal şi efectuării manuale a operaţiunilor necesare.

În consecinţă, această alternativă propusă de recurentul-pârât şi recurentul-intervenient nu pare să reprezintă o soluţie rezonabilă care antrenează costuri minime, astfel cum afirmă recurenţii, fără a prezenta vreo dovadă, eventual un cost estimat (în raport de înscrisurile depuse la dosar de intimata-reclamantă din care rezultă stocul pe care aceasta ar fi nevoită să-l supună reetichetării), care să infirme estimarea societăţii respective.

Prin urmare, iminenţa producerii unui prejudiciu material intimatei-reclamante subzistă chiar prin raportare la o eventuală reetichetare cu sigla SGR a stocurilor nemarcat, pentru a evita imposibilitatea comercializării lor, costurile unei astfel de operaţiuni fiind ridicate şi afectând în sens negativ activitatea şi veniturile societăţii.

Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte constată că în speţă reclamanta a demonstrat îndeplinirea condiţiei pagubei iminente, aspectele invocate şi dovezile administrate fiind apte să contureze această cerinţă, în sensul prevăzut de art. 2 alin. (1) lit. ş) din Legea nr. 554/2004.

Cum prima instanţă a făcut o analiză corectă a premiselor suspendării executării actului administrativ şi a reţinut în mod just că în cauză sunt îndeplinite condiţiile cumulativ cerute de art. 14 şi art. 15 din Legea nr. 554/2004 pentru suspendarea efectelor prevederilor art. 10 alin. (6) din H.G. nr. 1074/2021, astfel cum au fost modificate prin pct. 8 din H.G. nr. 1075/2023, Înalta Curte va menţine hotărârea atacată, criticile recurenţilor nefiind apte să conducă la reformarea soluţiei.

În consecinţă, constatând că nu sunt incidente motivele de casare prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 din C. proc. civ., în temeiul dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 raportat la prevederile art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de recurentul-pârât Guvernul României împotriva sentinţei civile nr. 98 din 23 aprilie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia de contencios administrativ şi fiscal, precum şi recursul declarat de recurentul-intervenient Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor împotriva încheierii din 22 aprilie 2024 şi a sentinţei civile nr. 98 din 23 aprilie 2024, pronunţate de Curtea de Apel Oradea, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia lipsei de interes în susţinerea recursurilor, ca nefondată.

Respinge recursul declarat de recurentul-pârât Guvernul României împotriva sentinţei civile nr. 98 din 23 aprilie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia de contencios administrativ şi fiscal şi recursul declarat de recurentul-intervenient Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor împotriva încheierii din 22 aprilie 2024 şi a sentinţei civile nr. 98 din 23 aprilie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 5 februarie 2025, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.