Annulment of arbitral award for failure to review compliance with imperative VAT and EU public policy norms

Şedinţa publică din data de 5 noiembrie 2025

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 9 iulie 2024, pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a X-a de contencios administrativ şi fiscal şi pentru achiziţii publice, reclamanta Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A., în contradictoriu cu pârâta A. SPA, a formulat acţiune în anularea Sentinţei arbitrale nr. 34 din 10 iunie 2024, pronunţate în dosarul arbitral nr. x/2023 de către Tribunalul Arbitral din cadrul Curţii de Arbitraj Comercial internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României, prin care, în temeiul art. 613 alin. (3) lit. b) raportat la art. 608 alin. (1) lit. h) din C. proc. civ., a solicitat desfiinţarea în tot a sentinţei arbitrale şi, în consecinţă, anularea acţiunii arbitrale ca nefondată, cu obligarea pârâtei la suportarea cheltuielilor de judecată.

În susţinerea acţiunii s-a invocat, în esenţă, că hotărârea arbitrală încalcă dispoziţii de drept material în materie de TVA, principiul neutralităţii şi jurisprudenţa CJUE în aceeaşi materie.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 251 din 6 decembrie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a X-a de contencios administrativ şi fiscal şi pentru achiziţii publice a respins ca neîntemeiate excepţiile invocate de către pârâtă şi a respins, ca nefondată, acţiunea în anulare formulată de reclamanta Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A., în contradictoriu cu pârâta A. SPA, obligând reclamanta la plata către pârâtă a sumei de 20.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată constând în onorariul de avocat, redus conform art. 451 alin. (2) C. proc. civ.

Instanţa de fond a reţinut că are competenţă limitată în controlul de legalitate a unei hotărâri arbitrale, fără a putea reevalua temeinicia pretenţiilor soluţionate prin arbitraj. În privinţa invocării puterii de lucru judecat a sentinţei civile nr. 1287/07.07.2022, instanţa a constatat că aceasta a fost pronunţată într-un litigiu diferit, între alte părţi, şi nu are legătură directă cu soluţionarea cauzei de faţă şi, în aceste condiţii, nu se poate reţine încălcarea art. 431 alin. (2) C. proc. civ., întrucât condiţia relevanţei concrete a lucrului judecat nu este îndeplinită.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 251 din 6 decembrie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a X-a de contencios administrativ şi fiscal şi pentru achiziţii publice, a declarat recurs reclamanta Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ., solicitând casarea în parte a hotărârii atacate şi, în rejudecare, admiterea acţiunii în anulare.

În motivarea recursului se arată, în esenţă, după prezentare pe larg a litigiului, că prin sentinţă au fost încălcate normele reglementate de art. 425 noul C. proc. civ. raportat la art. 6 CEDO, considerentele fiind contradictorii, pe de o parte, iar, pe de altă parte, în cuprinsul sentinţei neregăsindu-se nicio analiză cu privire la modul de aplicare şi interpretare a art. 286 alin. (4) lit. b) şi c), art. 281 alin. (7), art. 292 alin. (2) din Codul fiscal, pct. 36 lit. b) din Capitolul VIII titlul VII din H.G. nr. 1/2016.

S-a mai invocat încălcarea art. 281, art. 286 alin. (4) lit. b) şi c) din Codul fiscal şi art. 431 noul C. proc. civ. şi, totodată, s-a criticat sentinţa din perspectiva art. 319 alin. (6) lit. a) din Codul fiscal şi pct. 36 lit. b) din Capitolul VIII titlul VII din H.G. nr. 1/2016, afirmându-se că instanţa ar fi trebuit să analizeze TVA asupra sumei de 2.971.248,10 RON reprezentând profit/beneficiu nerealizat şi din perspectiva jurisprudenţei CJUE.

4. Apărările formulate în cauză

Intimata-pârâtă A. SPA a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantă este fondat, pentru următoarele considerente:

Starea de fapt relevă faptul că prin cererea de arbitrare înregistrată pe rolul Curţii de Arbitral Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României, A. a chemat în judecată Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A., solicitând obligarea acesteia din urmă la plata: sumei de 3.609.196,76 RON, conform Facturii seria x nr. x din 01.02.2022, reprezentând taxa pe valoare adăugată aferentă serviciilor şi lucrărilor prestate de cea dintâi în valoarea recunoscută prin Sentinţa arbitrală nr. 76 din 18.12.2020 şi Sentinţa arbitrală nr. 32 din 14.04.2021 privind îndreptarea erorilor materiale, lămurirea şi completarea sentinţei iniţiale, pronunţate în dosarul nr. x/2018; dobânzii legale penalizatoare, calculate de la data exigibilităţii sumei de 3.609.196,76 RON, respectiv data de 24.03.2022, şi până la data plăţii efective a sumelor datorate, dobândă evaluată provizoriu, la momentului introducerii cererii, la suma de 561.057,09 RON; sumei de 263.211 RON, constituind accesoriile aferente taxei pe valoarea adăugată impuse de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală.

Prin Sentinţa arbitrală nr. 34 din 10 iunie 2024, Tribunalul arbitral a admis cererea şi a obligat Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. la plata către A. a sumelor solicitate şi precizate: 3.609.196,76 RON, reprezentând T.V.A. aferentă serviciilor şi lucrărilor prestate de A., în valoarea recunoscută prin Sentinţa arbitrală nr. 76 din 18.12.2020 şi Sentinţa arbitrală nr. 32 din 14.04.2021 privind îndreptarea erorilor materiale, lămurirea şi completarea sentinţei iniţiale, ambele pronunţate în dosarul nr. x/2018; dobânda legală penalizatoare, calculată de la data exigibilităţii sumei de 3.609.196,76 RON, respectiv data de 24.03.2022, şi până la data plăţii efective de către C.N.A.I.R. S.A. a sumelor datorate, dobânda evaluată până la 26.02.2024, fiind în cuantum de 986.513,30 RON; 263.211 RON, constituind accesoriile aferente T.V.A., stabilite în sarcina A. de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală; 81.525,44 RON (45.038,26 RON plus 36.487,18 RON) şi de 32.000 euro (onorariu de avocat), cu titlu de cheltuieli arbitrare.

Împotriva acestei sentinţe, Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. a formulat acţiunea în anulare, în temeiul art. 608 alin. (1) h) C. proc. civ. motivat de faptul că hotărârea este rezultatul încălcării unor dispoziţii legale imperative.

Prima instanţă a respins acţiunea iar CNAIR S.A. a declarat recurs, conform celor menţionate la punctul I, subpunctele 2 şi 3 din prezenta decizie.

Înalta Curte reţine, primordial, că acţiunea în anularea hotărârii arbitrale a fost considerată admisibilă de către instanţa de fond câtă vreme reclamanta şi-a fundamentat demersul judiciar pe unul dintre motivele expres enumerate de lege, indicând dispoziţiile legale pe care le consideră imperative şi care ar fi fost nerespectate de către Tribunalul arbitral, temeinicia susţinerilor patentei fiind o chestiune ce ţine de fondul cauzei.

Regimul juridic incident prezentei cauze (invocat în susţinerea acţiunii) se fundamentează pe dispoziţiile Legii nr. 335/2013 privind arbitrajul comercial internaţional, coroborate cu prevederile C. proc. civ. referitoare la acţiunea în anularea hotărârii arbitrale, precum şi cu normele de drept fiscal aplicabile (Codul fiscal şi legislaţia în materie de TVA). Totodată, interpretarea şi aplicarea acestor norme trebuie realizată în conformitate cu principiile consacrate în jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene în materia taxei pe valoarea adăugată.

Înalta Curte constată că examinarea admisibilităţii acţiunii în anulare a hotărârii arbitrale se impunea a fi raportată, pe de o parte, la caracterul strict şi limitativ al motivelor de anulare consacrate de art. 608 din C. proc. civ., iar, pe de altă parte, la exigenţele ordinii publice în materie fiscală. Aceasta întrucât aliniatul 1 al art. 608 C. proc. civ., care prevede că "Hotărârea arbitrală poate fi desfiinţată numai prin acţiune în anulare pentru unul dintre următoarele motive", implică nu doar identificarea motivului invocat în cazul expres prevăzut de lege ci şi temeinicia acestuia în raport cu principiile fundamentale ale dreptului şi cu efectele pe care hotărârea arbitrală le produce în ordinea juridică.

Prin urmare, analiza instanţei nu poate fi limitată la o verificare formală a încadrării motivului de anulare în enumerarea restrictivă din art. 608, ci trebuie să evalueze efectiv motivul invocat, să soluţioneze problema juridică ridicată, stabilind dacă s-a produs o încălcare de natură să afecteze legalitatea hotărârii cu ordinea publică fiscală.

Din acest punct de vedere, se reţine că legea consacră un număr limitat de motive pentru care hotărârea arbitrală poate fi anulată (de exemplu, încălcarea ordinii publice, depăşirea limitelor convenţiei arbitrale, nesocotirea dispoziţiilor imperative), că în cauză a fost invocat motivul prevăzut la lit. h) ("hotărârea arbitrală încalcă ordinea publică, bunele moravuri ori dispoziţii imperative ale legii") şi că încălcarea normelor de drept fiscal, în special a celor referitoare la TVA, se subsumează acestui motiv de anulare, respectiv încălcării normelor imperative de ordine publică.

Dispoziţiile legale privind TVA au caracter imperativ şi sunt parte a ordinii publice economice astfel că Tribunalul arbitral nu poate pronunţa o hotărâre contrară acestor norme, iar instanţa judecătorească are obligaţia de a verifica respectarea lor.

În jurisprudenţa CJUE se identifică decizii relevante privind raportul dintre arbitraj şi dreptul Uniunii, care confirmă că jurisdicţiile arbitrale nu pot ignora normele de drept european, inclusiv cele fiscale. Dintre acestea este de amintit jurisprudenţa PL Holdings (C-109/20), care stabileşte incompatibilitatea arbitrajului privat cu aplicarea dreptului UE atunci când acesta ar conduce la eludarea normelor obligatorii. Curtea europeană a stabilit că statele membre nu pot încheia convenţii arbitrale care reproduc clauze incompatibile cu dreptul UE. Aşadar, hotărârile arbitrale bazate pe convenţii contrare dreptului Uniunii sunt nule şi, prin extensie, soluţiile arbitrale care încalcă normele TVA pot fi anulate.

CJUE a mai stabilit în mod constant în jurisprudenţa sa că normele TVA au caracter imperativ şi fac parte din ordinea publică europeană, că aplicarea corectă a TVA este esenţială pentru funcţionarea pieţei interne şi că, dacă un tribunal arbitral pronunţă o hotărâre contrară acestor norme, instanţa naţională are obligaţia să o anuleze, invocând ordinea publică europeană.

Concluzionând, CJUE a consacrat că arbitrajul nu poate fi un mecanism de eludare a dreptului Uniunii şi, prin urmare, în materia TVA, hotărârile arbitrale care ignoră normele fiscale imperative sunt susceptibile de anulare.

Înalta Curte constată că, în speţă, cu toate că prima instanţă a considerat admisibilă acţiunea, a respins-o ca nefondată fără să realizeze un examen efectiv al conformităţii hotărârii arbitrale cu normele imperative în materie de TVA, invocate în cauză - art. 286 alin. (4) lit. b) şi c), art. 281 alin. (7), art. 292 alin. (2) din Codul fiscal, pct. 36 lit. b) din Capitolul VIII titlul VII din H.G. nr. 1/2016 - dar şi din perspectiva jurisprudenţei CJUE, încălcând obligaţia prevăzută de art. 425 C. proc. civ., potrivit căreia, în cuprinsul considerentelor se vor arăta "…motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor".

Nerespectarea acestor dispoziţii se sancţionează cu nulitatea actelor procedurale îndeplinite în aceste condiţii, în condiţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., vătămarea drepturilor procesuale ale recurentei fiind evidentă, acesteia fiindu-i încălcat însuşi dreptul la un proces echitabil stabilit de art. 6 C. proc. civ. şi art. 6 alin. (1) din CEDO, în a cărui componenţă intră dreptul ca cererile şi observaţiile părţilor să fie într-adevăr "ascultate", adică examinate în mod adecvat de către instanţa sesizată (cauza Donadzé împotriva Georgiei, pct. 35). Astfel, instanţa trebuie să efectueze o examinare efectivă a mijloacelor, argumentelor şi probelor prezentate de părţi [Kraska împotriva Elveţiei, pct. 30; Van de Hurk împotriva Ţărilor de Jos, pct. 59; Perez împotriva Franţei (MC), pct. 80].

Întrucât instanţa de fond nu a procedat la o examinare efectivă a fondului cauzei, astfel cum aceasta a fost formulată, această omisiune atrage, în temeiul art. 497 C. proc. civ., admiterea recursului şi casarea sentinţei, cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă, pentru verificarea legalităţii hotărârii arbitrale din perspectiva încălcării dreptului material invocat.

O asemenea analiză este obligatorie potrivit art. 608 C. proc. civ., nefiind vorba de o verificare a temeiniciei hotărârii arbitrale, cum în mod eronat a apreciat prima instanţă, ci de o examinare a legalităţii acesteia, pentru considerentele expuse anterior.

În raport cu aceste constatări, devine inutilă analizarea celorlalte critici de nelegalitate formulate împotriva hotărârii primei instanţe, aspecte care vor fi avute în vedere cu ocazia rejudecării.

III. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, constatând întemeiat motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., în raport de lipsa considerentelor verificării efective a conformităţii hotărârii arbitrale cu modul de aplicare şi interpretare a art. 286 alin. (4) lit. b) şi c), art. 281 alin. (7), art. 292 alin. (2) din Codul fiscal, pct. 36 lit. b) din Capitolul VIII titlul VII din H.G. nr. 1/2016 şi jurisprudenţa CJUE în materie de TVA, în temeiul prevederilor art. 497 din C. proc. civ., coroborat cu art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va admite recursul, va casa sentinţa recurată şi va trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe, pentru o soluţionare a fondului cauzei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenta-reclamantă Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere împotriva sentinţei civile nr. 251 din 6 decembrie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a X-a de contencios administrativ şi fiscal şi pentru achiziţii publice.

Casează în parte sentinţa recurată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe, în limitele casării.

Menţine soluţia de respingere ca neîntemeiate a excepţiilor invocate de pârâta A. SPA.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 5 noiembrie 2025, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.