Energy company's suspension bid rejected; ANRE control mandate controls upheld.

Şedinţa publică din data de 7 noiembrie 2024

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin acţiunea înregistrată pe rolul acestei instanţe sub numărul de dosar x/2024, reclamanta A. S.A. ("B."), în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei ("ANRE") a solicitat:

1. Suspendarea provizorie a executării Mandatului de control aferent Înştiinţării de control ANRE nr. 19246 din 07.02.2024 (Anexa 1) comunicată în data de 07.02.2024, ora 16:47 şi, după caz, a controlului iniţiat din nou împotriva B. ("Controlul") de către ANRE pentru a verifica modul de respectare a prevederilor art. 177 alin. (316) din Legea nr. 123/2012 şi ale art. 12 din O.U.G. nr. 27/2022 până la soluţionarea definitivă a acţiunii în anularea mandatului de control ce urmează a fi formulată;

2. Obligarea pârâtei la suportarea cheltuielilor de judecată ale reclamantei

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 206 din 12 februarie 2024, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a de contencios administrativ şi fiscal a calificat excepţia inadmisibilităţii ca fiind apărare de fond şi a respins cererea de suspendare formulată de reclamanta A. S.A. în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei, ca neîntemeiată.

3. Recursurile exercitate în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 206 din 12 februarie 2024 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a de contencios administrativ şi fiscal, au formulat recurs reclamanta A. S.A. şi pârâta Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei.

3.1 Recurenta-reclamantă A. S.A., prin memoriul de recurs, a criticat hotărârea instanţei de fond, întrucât a fost dată cu încălcarea dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ.

În dezvoltarea motivelor de recurs, după prezentarea pe larg a situaţiei de fapt şi a considerentelor sentinţei atacate, reclamanta susţine că instanţa de fond a prejudiciat soluţionarea acţiunii pe fond în anularea Mandatului când a stabilit că Mandatul reprezintă o "simplă adresă de înştiinţare", fiind fără relevanţă susţinerea realizată ulterior în sensul că cadrul prezentei proceduri se poate doar analiza la nivel de aparenţă dreptul, întrucât instanţa nu realizat o astfel de analiză la nivel de aparenţă, ci a analizat chiar fondul cauzei.

Prin urmare, arată recurenta, cum instanţa de fond nu avea prerogativa analizării în concret a mandatului se impune casarea hotărârii recurate şi reţinerea spre soluţionare a fondului cererii de suspendare.

De asemenea, în opinia recurentei-reclamante hotărârea recurată cuprinde o motivare contradictorie, întrucât pe de o parte instanţa de fond a analizat în concret Mandatul şi efectele sale, a stabilit (şi prejudiciind dosarul ce are ca obiect anularea Mandatului) că este o simplă adresă de înştiinţare, că nu are ca efect naşterea, modificarea sau stingerea raporturilor juridice şi că nu este susceptibil să dea naştere, să modifice sau să stingă vreun raport juridic, iar, pe de altă parte, a subliniat că argumentele prezentate pe larg de reclamantă, în combaterea chiar a reţinerii instanţei pe fondul cauzei, nu ar putea fi analizate întrucât procedura suspendării provizoriu este una sumară ce presupune doar o analiză la nivel de aparenţă.

Or, există o evidentă contradictorialitate între analiza fondului cauzei realizată de instanţa de fond şi aprecierea că apărările reclamantei nu pot fi analizate întrucât instanţa nu soluţionează fondul cauzei.

De altfel, în analiza efectuată de instanţa de fond, aceasta a constatat (fapt ce rezultă din analiza coroborată a întregii motivări a hotărârii recurate) că nu există un alt document prin care preşedintele ANRE ar fi delegat atribuţiile în sarcina membrilor echipei de control.

Rezultă astfel, în mod implicit, că din moment ce nu există un alt act unilateral emis de preşedintele ANRE prin care ar fi realizat delegarea de sarcini membrilor echipei de control Mandatul îndeplineşte acest rol. Prin urmare, Mandatul este un act administrativ întrucât exclusiv prin intermediul său s-a realizat această delegare de sarcini.

Raportat la aspectele contradictorii ce reies din motivarea hotărârii recurate, recurenta-reclamantă apreciază că aceasta cuprinde motive contradictorii, fapt ce impune casarea sa.

În subsidiar, recurenta-reclamantă susţine că, în situaţia în care se apreciază că analiza realizată de instanţa de fond şi motivarea hotărârii recurate nu au prejudiciat fondul acţiunii în anularea mandatului, mandatul are natura juridică de act administrativ, întrunind toate trăsăturile sale specifice.

În acest sens, face trimitere la părerea doctrinară a dlui. Profesor C. în opinia juridică de specialitate, aflată la dosarul cauzei, emisă cu privire la cazul concret al mandatului de control emis de preşedintele ANRE, cu menţiunea reiterată că analiza juridică efectuată excede limitelor procedurii de suspendare a actului administrativ, deci inclusiv a calificării mandatului de control ANRE ca fiind un act administrativ sau nu.

De asemenea, recurenta reclamantă arată că în cauză sunt îndeplinite condiţiile cazului bine justificat şi îndeplinirii pagubei iminente, prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, pentru a se dispune suspendarea efectelor Mandatului şi a Controlului propriu-zis.

Contrar aprecierii instanţei de fond în sensul că "simpla emitere a mandatului de control şi transmiterea unei adrese de înştiinţare cu privire la controlul ce urmează a fi efectuat nu pot ridica probleme de legalitate în privinţa mandatului de control şi nici a controlului ce urmează a fi efectuat", la care se adaugă "reclamanta s-a raportat la o pretinsă emitere nelegală a mandatului de control prin prisma unor controale efectuate anterior şi a implicaţiilor acestor controale anterioare asupra activităţii sale", în esenţă, problema reclamată constă nu în exercitarea, în sine, a atribuţiilor de control ale ANRE, ci în modul de organizare, în special tematica de control care, cel puţin în ceea ce priveşte respectarea dispoziţiilor art. 12 alin. fi] - (2) din OUC 27/2022 este cvasi-identică, şi de programare a acestor acţiuni de către ANRE (fiind verificate la intervale foarte scurte de timp fiecare lună care intră în perioada de referinţă pentru aplicarea O.U.G. nr. 27/2022 şi a O.U.G. nr. 119/2022).

Este cel puţin discutabilă "înşiruirea", la intervale mici de timp, a unor controale cu tematici cvasi-identice sau pentru fapte care sunt "autonomizate" într-un mod care pare artificial - ne referim aici la identificarea a câte unei încălcări a art. 12 alin. (1)-(2) în fiecare lună din perioada de referinţă pentru vânzarea de gaze pe piaţa centralizată.

Nu în ultimul rând, nu este deloc de neglijat faptul că au existat şi alţi producători de pe piaţa de gaze care au declarat cantităţi disponibile "zero", însă, în cazul lor, nu s-a procedat la fel de către ANRE. Astfel, consideră recurenta că poate fi pusă în discuţie chiar respectarea principiilor egalităţii şi imparţialităţii (art. 7 şi 11 din Codul Administrativ).

Or, comportamentul ANRE, materializat printr-un exces de putere, rezidă din realizarea unor controale succesive şi aplicarea unor sancţiuni contravenţionale în cuantumul maxim prevăzut de legiuitor şi motivate identic.

Recurenta-reclamantă subliniază că prin toate controalele la care a fost supusă până acum şi implicit prin toate sancţiunile ce i-au fost aplicate de ANRE nu s-a realizat o delimitare corespunzătoare a faptelor controlate, ci s-a realizat o suprapunere a acestor motive -indică în acest sens controlul "vinovăţiei" vânzării întregii producţii D. anterior intrării în vigoare a O.U.G. nr. 27/2022, controlul "vinovăţiei" nedeclarării corecte a cantităţii de gaze disponibile, dar şi controlul "vinovăţiei" de a nu fi încheiat contracte de vânzare pentru o cantitate totală ce nici măcar nu era stabilită de operatorul de transport şi de sistem.

Or, dispunerea efectuării unui nou control trebuie analizată inclusiv prin raportare la legalitatea stricto-sensu a acţiunilor succesive de control la care producătorii D. au fost supuşi, dar şi la oportunitatea acestor acţiuni succesive. Astfel, în completarea deja expuse prin cererea de suspendare, din moment ce ANRE este o autoritate a administraţiei publice, acţiunile/deciziile sale trebuie să respecte principiile generale instituite la art. 6-13 ale Codului Administrativ.

Recurenta reclamantă apreciază că trebuie avut în vedere că:

- dacă s-ar fi apreciat că obligaţia de vânzare reglementată de art. 12 din O.U.G. nr. 27/2022 ar fi fost aplicabilă şi reclamantei, această obligaţie ar fi devenit certă şi scadentă numai după ce E. ar fi comunicat alocarea cantităţii de gaze naturale ce îi revenea acesteia spre vânzare, după efectuarea calculelor în acest scop reglementate de Anexa 5 la O.U.G. nr. 27/2022;

- nici o prevedere legală nu stabileşte că obligaţia de vânzare reglementată de art. 12 din O.U.G. nr. 27/2022 ar privi un procent de 40% din cantitatea de gaze produsă, căci acesta este numai procentul vizat de îndeplinirea Obligaţiei de Ofertare conform Legii 123/2012 - obligaţie paralelă cu obligaţia de vânzare, în timp ce O.U.G. nr. 27/2022 - Anexa 5 la aceasta, mai precis, nu indică un astfel de procent ci prevăd formulele de calcul pentru determinarea de către E. a procentului concret care ar trebui vândut - urmând deci ca acesta sa poată fi mai mic, mai mare, sau egal cu 40%. în plus, nu intimata este cea care determină acest procent, în concret, aşa cum nelegal a făcut-o prin Procesele Verbale, ci E.;

- obligaţia de vânzare impusă prin O.U.G. nr. 27/2022 nu se aplică acelor cantităţi de gaze care fac obiectul obligaţiei de ofertare stipulate în Contract, deoarece această obligaţie de ofertare este diferită de noua obligaţie de vânzare prevăzută la Art. 12 din O.U.G. nr. 27/2022;

- legea aplicabilă Contractului şi efectelor sale viitoare este cea în vigoare la momentul semnării sale, când această obligaţie de vânzare nu exista, nefiind aplicabilă O.U.G. nr. 27/2022. Ca urmare, apariţia unei noi obligaţii de vânzare nu poate afecta modul de executare a Contractului în sensul diminuării cantităţilor de gaze pe care B. s-a obligat sa le înstrăineze către F.;

- interpretarea ANRE cu privire la obligaţiile B. în executarea Contractului încalcă principiul neretroactivităţii legii prevăzut de art. 15 din Constituţia României, art. 6 C. civ. şi art. 102 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind C. civ.

Astfel, cum ANRE a dispus efectuarea unui nou control cu exact aceeaşi tematică precum controalele anterioare, la care a adăugat şi verificarea modului de îndeplinire al obligaţiei de ofertare, deşi optica ANRE în toate dosarele este că această obligaţie a fost de fapt transformată în obligaţie de vânzare şi că incidenţa în cazul reclamantei şi ai partenerilor săi co- producători era numai obligaţia de vânzare, raportându-se la faptul că rezultatul acestei conduite poate fi aplicarea unor amenzi raportate la cifra de afaceri, susţine că ANRE încearcă în mod abuziv să profite de starea de neconstituţionalitate şi de incertitudine care planează asupra aplicabilităţii O.U.G. nr. 27/2022 la situaţia reclamantei pentru a putea aplica o amendă cu o valoare record pentru activitatea sa de sancţionare de până acum.

Referitor la apărarea privind abuzul de drept constând în refuzul nejustificat de a-i pune la dispoziţie mandatul de control, recurenta-reclamantă a arătat că la data de 07.02.2024 ANRE i-a comunicat înştiinţarea de control nr. 19246/07.02.2024, fără însă a-i transmite şi mandatul de control aferent, astfel cum procedase în toate celelalte 6 cazuri anterioare.

Deşi a solicitat să i se pună la dispoziţia Mandatul şi nota de necesitate, intimata i le-a pus la dispoziţie doar ulterior pronunţării instanţei de fond asupra cererii de suspendare. Prin urmare, contrar susţinerii nemotivate a instanţei de fond, i-a fost încălcat atât liberul acces la justiţie, reglementat de art. 21 din Constituţie şi de art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, cât şi dreptul la apărare, reglementat de art. 24 din Constituţie.

Cu privire la paguba, arată că este îndeplinită condiţia existenţei pagubei iminente în primul rând raportat la gradul semnificativ de perturbare a relaţiilor B. cu partenerii contractuali şi a pieţei gazelor naturale, şi, în al doilea rând, prin raportare la prejudiciile materiale şi morale pe care B. le-ar suferi dacă efectele Mandatului ar fi duse până la capăt, prin emiterea în cele din urmă a unei decizii de individualizare a unei sancţiuni cu amenda raportat la cifra de afaceri şi prin aplicarea acesteia subsecventă prin proces-verbal de sancţionare.

Pentru a considera îndeplinită condiţia iminenţei prejudiciului ce se urmăreşte a fi evitat chiar la momentul emiterii unui nou mandat de control nu este necesară proba producerii efective a prejudiciului la un moment temporal extrem de apropiat de cel al emiterii actului atacat, ci doar aceea a existenţei unui risc înseninat de producere a acestui prejudiciu. În caz contrar, procedura suspendării actelor administrative ar fi lipsită de aplicabilitate şi, deci, de orice utilitate.

Ca urmare, caracterul abuziv al controalelor efectuate de AN RE cu privire la aplicarea O.U.G. nr. 27/2022 relevă atât existenţa unui caz bine justificat şi constituie în sine o pagubă implicită pe care societatea controlată o suportă şi care justifică suspendarea provizorie a Mandatului şi a Controlului.

În ceea ce priveşte paguba iminentă din perspectiva aplicării unor amenzi raportate la cifra de afaceri din anul 2023, recurenta apreciază că acest risc creează premisele prejudicierii iminente pentru imaginea şi structura sa de personal.

Dată fiind conduita ANRE până la acest moment este de aşteptat ca scopul emiterii Mandatului şi al efectuării Controlului să fie aplicarea unei amenzi raportat la cifra de afaceri pentru anul 2023 şi, în mod evident aplicarea unei asemenea amenzi ar sabota activitatea societăţii.

Astfel, având în vedere caracterul repetitiv al sancţionării pentru aceeaşi faptă, în pofida contestării caracterului contravenţional şi a sancţiunii aplicabile şi al aplicabilităţii O.U.G. nr. 27/2022 la situaţia sa, devin incidente dispoziţiile art. 12 din Procedura din 2022 privind stabilirea şi individualizarea sancţiunilor contravenţionale raportate la cifra de afaceri, de către Comitetul de reglementare al ANRE, ca urmare a acţiunilor de control.

Or, procedura antemenţionată nu permite entităţii controlate să îşi exprime punctul de vedere cu privire la criteriile de individualizare a sancţiunii şi la circumstanţele care pot influenţa aplicarea sau nu a unei sancţiuni sau valoarea acesteia, după caz, după analizarea datelor şi informaţiilor pe baza cărora Comitetul de reglementare îşi va emite decizia. în condiţiile principiului legalităţii este de dorit ca o potenţială sancţiune abuzivă, nelegală, să fie evitată, mai degrabă decât să fie emisă, să îşi producă efectul vătămător şi apoi să fie dedusă cenzurii instanţei.

De asemenea, în susţinerea argumentului referitor la paguba iminentă, recurenta-reclamantă arată că există riscul rezilierii contractului de concesiune, a suspendării licenţei sau, în cel mai pesimist scenariu, al retragerii acesteia. O eventuală sancţiune a suspendării sau chiar a retragerii licenţei va atrage în cascadă încălcarea contractului de concesiune al subscrisei în baza căreia Proiectul D. asigură extragerea a 10% din necesarul de consum de gaze naturale al României. În mod cert riscul producerii acestor evenimente se circumscrie noţiunii de pagubă iminentă.

3.2 Recurenta-pârâtă Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei, prin cererea de recurs, arată că motivele de recurs pe care înţelege să le invoce sunt prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ.

Recurenta-pârâtă învederează că decizia civilă a ICCJ nr. 2657/17.05.2024, pronunţată în Dosarul nr. x/2023 are putere de lucru judecat în prezenta cauză, iar dezlegarea dată excepţiei, respectiv natură juridică a mandatului de control şi ordinea soluţionării excepţiilor formulate reprezintă prezumţii de lucru judecat.

Recurenta-pârâtă apreciază că instanţa de judecată învestită cu soluţionarea unei excepţii procesuale de fond peremptorii, respectiv excepţia inadmisibilităţii, a aplicat greşit normele de drept incidente, respectiv art. 14 din Legea contenciosului administrativ şi a calificat excepţia ca o apărare de fond, respingând acţiunea ca neîntemeiată, şi nu ca inadmisibilă, aşa cum ar fi fost just.

În mod eronat, instanţa de fond a apreciat că excepţia inadmisibilităţii acţiunii pentru lipsa caracterului de act administrativ a mandatului de control ar fi o apărare de fond care priveşte direct fondul cererii de suspendare, iar nu condiţiile de ordin procedural pentru admisibilitatea cererii de suspendare.

Prealabil cercetării existenţei cazului - bine justificat, a pagubei iminente şi a plângerii prealabile formulate în condiţiile art. 7, instanţa are obligaţia să verifice dacă acţiunea de suspendare este admisibilă, respectiv dacă cererea are că obiect suspendarea unui act administrativ, aşa cum stipulează expres art. 14 din Legea contenciosului.

Dacă activitatea de control ar fi fost finalizata la data pronunţării instanţei de fond, reclamanta ar fi invocate excepţia rămânerii fără obiect. Rezultă că, prin raportare la calificarea excepţiei inadmisibilităţii ca o apărare, pe fond, instanţa ar fi soluţionat, prin aplicarea prevederilor art. 248 C. proc. civ., că se impune soluţionarea singurei excepţii veritabile, respective, aceea a rămânerii fără obiect şi astfel s-ar pronunţa o soluţie de rămânere fără obiect a unei acţiuni care este inadmisibilă în contencios.

Dacă s-ar valida această soluţie, ar înseamnă că, în mod similar, Curtea de Apel Bucureşti ar putea pronunţa o soluţie de respingere ca rămasă fără obiect a unei cereri de suspendare a unui Proces-verbal de contravenţie, pe motiv că amenda contravenţională ar fi fost plătită între timp, chiar, daca este de notorietate că actul sancţionator se deduce judecăţii în faţa instanţei.

În concluzie, recurenta-pârâtă apreciază că sentinţa este nelegală şi prin raportare la dispozitivul acesteia, în care se menţionează "cu termen de recurs de 5 zile de la comunicare", prin raportare la inaplicabilitatea în cauză a prevederilor art. 14 alin. (4) din Legea contenciosului administrativ. Prin sentinţa recurată, cererea de suspendare a fost respinsă ca neîntemeiată, ceea ce ar fi impus aplicarea dispoziţiilor art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

4. Apărările formulate în recurs

4.1. Prin întâmpinarea formulată la recursul declarat de reclamanta A. S.A., recurenta-pârâta Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei a solicitat respingerea acestuia ca nefondat.

4.2. Recurenta-reclamantă A. S.A. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului formulat de recurenta-pârâtă Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei.

5. Procedura de soluţionare a recursului

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin rezoluţia completului învestit cu soluţionarea cauzei, s-a fixat termen de judecată pentru soluţionarea dosarului de recurs la data de 7 noiembrie 2024, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

II. Soluţia şi considerentele instanţei de recurs

Examinând sentinţa recurată prin prisma criticilor invocate prin cererile de recurs, a apărărilor invocate prin întâmpinare şi a dispoziţiilor legale incidente în materia supusă verificării, Înalta Curte constată că recursurile sunt nefondate, pentru considerentele expuse în continuare.

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Instanţa de contencios administrativ şi fiscal a fost învestită cu o cerere, prin care reclamanta A. S.A. ("B."), în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei ("ANRE") a solicitat suspendarea provizorie a executării Mandatului de control aferent Înştiinţării de control ANRE nr. 19246 din 07.02.2024 (Anexa 1) comunicată în data de 07.02.2024, ora 16:47 şi, după caz, a controlului iniţiat din nou împotriva B. ("Controlul") de către ANRE pentru a verifica modul de respectare a prevederilor art. 177 alin. (316) din Legea nr. 123/2012 şi ale art. 12 din O.U.G. nr. 27/2022 până la soluţionarea definitivă a acţiunii în anularea mandatului de control ce urmează a fi formulată.

Prin sentinţa recurată, acţiunea a fost respinsă ca neîntemeiată, reclamanta formulând recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ. reclamanta, iar pârâta a formulat recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ.

Cu titlu de premisă, Înalta Curte aminteşte că potrivit art. 483 alin. (3) din C. proc. civ. recursul este o cale de atac extraordinară, nedevolutivă, care nu vizează chestiuni de fapt, ci are ca scop verificarea conformităţii sentinţei atacate cu regulile de drept aplicabile.

Instanţa de control judiciar nu are obligaţia de a examina şi trata explicit fiecare argument, ci este îndreptăţită să grupeze susţinerile părţii, pentru a le răspunde prin considerente comune, care să se încadreze într-un raţionament juridic corespunzător cazurilor de casare invocate.

2. Analiza motivelor de casare invocate de recurenta-reclamantă

2.1. Recursul declarat de reclamanta A. S.A. este nefondat, fiind legală soluţia primei instanţe, pe care instanţa de control judiciar o va menţine, pentru considerentele expuse în continuare.

Cu privire la motivul reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte reţine că acest text normativ este incident atunci când hotărârea atacată nu cuprinde motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia şi cele pentru care s-au admis ori s-au înlăturat cererile părţilor sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei, aspecte ce echivalează cu o nemotivare.

Din analiza hotărârii recurate, Înalta Curte constată că motivarea primei instanţe răspunde cerinţelor imperative ale legii în ceea ce priveşte motivarea hotărârii judecătoreşti, fiind examinate în mod efectiv motivele de fapt şi de drept, în limitele permise de normele legale aplicabile, ceea ce face ca motivul de casare ce vizează motivarea contradictorie să nu-şi găsească incidenţa în cauză din perspectivele reliefate.

Contrar afirmaţiilor recurentei-reclamante, argumentarea hotărârii nu este contradictorie, fiind logică, clară, coerentă, în acord cu exigenţele impuse de art. 425 alin. (1) C. proc. civ., astfel că nu pot fi primite criticile ce vizează motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., acesta nefiind întrunit în speţă.

Sunt nefondate susţinerile recurentei-referitoare la motivarea contradictorie, întrucât, pe de o parte, instanţa de fond a analizat în concret mandatul şi efectele sale, stabilind că este o simplă adresă de înştiinţare, iar pe de altă parte, a subliniat că argumentele prezentate de reclamantă nu ar putea fi analizate, întrucât procedura suspendării provizoriu este una sumară ce presupune doar o analiză la nivel de aparenţă.

Instanţa de fond, învestită cu cererea de suspendare a executării mandatului de control, a reţinut că, deşi, la nivel de aparenţă, Mandatul de control nr. 19233/07.02.2024 nu intră în categoria actelor administrative ce pot face obiectul cererii de suspendare a executării, totuşi, dat fiind analizarea doar la nivel de aparenţă a mandatului de control, a analizat şi a constatat că în cauză nu sunt îndeplinite condiţiile cazului bine justificat şi a prevenirii unei pagube iminente, astfel că nu se poate reţine că ar exista o motivare contradictorie.

Este corectă concluzia primei instanţe în sensul că examinarea în detaliu a modului de interpretare şi aplicare a normelor de drept care privesc natura juridică a mandatului de control, respectiv posibilitatea/imposibilitatea formulării unei cereri de suspendare a executării mandatului de control şi stabilirea unor concluzii certe în privinţa acestor elemente de drept, implică o procedură specifică acţiunii de fond, iar nu cererii de suspendare.

Prin urmare, susţinerile recurentei-reclamante potrivit cărora prima instanţă a prejudiciat fondul cauzei când a stabilit că Mandatul de control nr. 19233/07.02.2024 nu intră în categoria actelor administrative, nu sunt fondate, având în vedere că această analiză a fost făcută doar la nivel de aparenţă.

Analizând sentinţa atacată din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată, de asemenea, că susţinerile recurentei-reclamante sunt nefondate.

În înţelesul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., încălcarea normelor de drept material se poate face prin aplicarea unui text de lege străin situaţiei de fapt, extinderea normei juridice dincolo de ipotezele la care se aplică sau restrângerea nejustificată a aplicării prevederilor legale, precum şi prin încălcarea unor principii generale de drept. Altfel spus, textul de lege precizat se referă fie la nesocotirea unei norme de drept material, fie la interpretarea ei eronată, în sensul că instanţa a dat o greşită interpretare a acesteia.

În cauza de faţă aceste motive nu sunt incidente, soluţia primei instanţe reflectând interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor legale în raport cu situaţia de fapt rezultată din probele administrate în procedura judiciară.

Înalta Curte reţine că prin Mandatul de control nr. 19233/07.02.2024 s-a procedat la împuternicirea unei echipe de control, formată din persoanele nominalizate în Mandat, pentru ca echipa de control să efectueze, începând cu data de 12.02.2024, o acţiune de control de tip verificare la reclamantă şi la alte două societăţi comerciale, precum şi să aplice, dacă se impune, sancţiunile prevăzute de lege şi să dispună, după caz, măsuri şi termene de conformare pentru restabilirea legalităţii sau în vederea remedierii unei situaţii existente neconforme.

Prin adresa nr. x/07.02.2024, pârâta a adus la cunoştinţa reclamantei conţinutul Mandatului de control nr. 19233/07.02.2024, inclusiv tematica controlului.

Înalta Curte constată că soluţia pronunţată de prima instanţă este corectă în privinţa analizării celor două condiţii ale suspendării cerute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

În acest sens, se reţine că acţiunea privind suspendarea executării actului administrativ se circumscrie noţiunii de protecţie provizorie a drepturilor şi intereselor reclamantului (până la momentul la care instanţa competentă va cenzura legalitatea actului), atunci când acestea sunt supuse unui risc iminent de vătămare, pentru a se evita exercitarea abuzivă a prerogativelor de care dispun autorităţile publice.

Îndeplinirea celor două condiţii, respectiv cazul bine justificat şi iminenţa producerii unei pagube, este lăsată la aprecierea judecătorului, fiind verificată, în funcţie de circumstanţele cauzei, printr-o analiză sumară a aparenţei dreptului, pe baza argumentelor de fapt şi de drept prezentate de partea interesată, care trebuie să ofere indicii suficiente pentru răsturnarea prezumţiei de legalitate de care se bucură actul administrativ şi să facă verosimilă iminenţa producerii unei pagube greu sau imposibil de înlăturat, în ipoteza în care actul contestat ar fi anulat de instanţa de judecată.

Referitor la noţiunea de caz bine justificat, aceasta a fost definită prin dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, ca fiind reprezentată de acele împrejurări legate de starea de fapt şi de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa actului administrativ.

La modul concret, condiţia existenţei unui caz bine justificat este îndeplinită în situaţia în care se regăsesc argumente juridice aparent valabile cu privire la nelegalitatea actului administrativ aflat în litigiu.

Pe de altă parte, în cadrul cererii de suspendare, instanţa de judecată nu va cerceta îndeplinirea condiţiilor de legalitate a actului administrativ, această obligaţie revenindu-i instanţei învestite cu soluţionarea acţiunii în anulare.

Prin urmare, pentru a înlătura, chiar şi temporar, regula executării imediate şi din oficiu a actului administrativ, prin suspendarea executării acestuia, instanţa poate aprecia necesitatea unei asemenea măsuri doar prin raportare la împrejurările de fapt şi de drept invocate care trebuie să ofere suficiente indicii aparente de răsturnare a prezumţiei de legalitate a actului administrativ, instanţa având posibilitatea să efectueze numai o examinare sumară a aparenţei dreptului.

Analizând motivele invocate de reclamantă, în mod corect prima instanţă a constatat că în cauza de faţă nu s-a dovedit că există o astfel de îndoială serioasă şi evidentă asupra legalităţii Mandatului de control nr. 19233/07.02.2024, iar motivele invocate de reclamantă în susţinerea condiţiei cazului bine justificat se subsumează, în realitate, nemulţumirilor exprimate cu privire la efectuarea mai multor controale de către pârâtă, aceste susţineri care nu pot fi analizate în cadrul limitativ al unei cereri de suspendare.

Fără a relua considerentele instanţei de fond, care a făcut o analiză exhaustivă a argumentelor invocate de părţi, în limitele procedurii vizând suspendarea executării unui act administrativ, se constată că susţinerile recurentei-reclamante, reiterate în recurs, referitoare la existenţa celui de-al şaptelea mandat de control identic ca formulare şi tematică de control într-un timp foarte scurt, la existenţa unui exces de putere, încălcarea dispoziţiile codului administrativ, dar şi a principiilor de reglementare a activităţii autorităţii publice, reprezintă critici de nelegalitate care se analizează în cadrul acţiunii în anulare, ce nu pot fi subsumate condiţiei cazului bine justificat, întrucât acceptarea unui asemenea raţionament ar echivala cu o prejudecare a fondului litigiului.

Criticile recurentei-reclamante excedează analizei instanţei învestite cu cererea de suspendare în condiţiile art. 14 din Legea nr. 554/2004 şi nu sunt de natură să dovedească îndeplinirea condiţiei cazului bine justificat. Verificarea acestor aspecte presupune administrarea unui probatoriu corespunzător şi analizarea legalităţii actelor administrative a căror suspendare se solicită.

Deşi aparenţa de nelegalitate poate fi circumscrisă şi unor motive ce ţin de fondul raportului de drept administrativ, îndoiala serioasă asupra legalităţii actului administrativ trebuie să fie evidentă, să poată fi decelată cu uşurinţă printr-o cercetare sumară a aparenţei dreptului, pentru că în cadrul procedurii suspendării executării nu este permisă prejudecarea fondului litigiului.

Aşa cum s-a arătat anterior, argumentele susţinute de reclamantă nu reprezintă indicii suficiente pentru a răsturna prezumţia de legalitate a actelor administrative contestate, ci se constituie în critici ce pot reprezenta chiar temeiul acţiunii anulare, iar acest aspect ar însemna o prejudecare a cererii în anulare într-un litigiu care are ca obiect suspendarea respectivelor acte administrative.

Înalta Curte reţine, aşadar, că nu s-au dovedit împrejurări legate de starea de fapt şi de drept de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ, motivele invocate necesitând o dezlegare a litigiului pe fondul cauzei, fără a impune lipsirea actelor administrative de caracterul lor executoriu.

În ceea ce priveşte cea de-a doua condiţie prevăzută de art. 14 din Legea nr. 554/2004, respectiv cea referitoare la paguba iminentă, astfel cum este reglementată de dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. s) din lege, nu este, de asemenea, îndeplinită în cauză.

Efectuarea unui control tematic, având un obiect indicat în mod expres şi punctual în conţinutul Mandatului de control nr. 19233/07.02.2024, nu poate conduce la pretinsele consecinţe invocate de reclamantă.

De altfel, nefiind dovedit cazul bine justificat, cum cele două condiţii pentru suspendarea executării au fost prevăzute de legiuitor în mod cumulativ, analizarea cerinţei pagubei iminente nu este relevantă, neîndeplinirea uneia din cele două condiţii conduce la respingerea cererii de suspendare a executării actului administrativ.

În considerarea tuturor acestor argumente, recursul este nefondat, criticile formulate nefiind apte să conducă la modificarea soluţiei date de către prima instanţă, care a apreciat în mod corect că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 pentru a se putea dispune suspendarea executării actului administrativ atacat.

2.1. Recursul declarat de pârâta Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei, prin care s-a invocat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., este, de asemenea, nefondat.

În esenţă, s-a susţinut că instanţa de fond, învestită cu soluţionarea unei excepţii care făcea inutilă cercetarea pe fond a cauzei, respectiv excepţia inadmisibilităţii invocată de pârâta ANRE prin întâmpinare, în mod greşit a considerat această excepţie ca fiind o apărare de fond, fiind contestată calificarea actului în litigiu ca fiind un act administrativ susceptibil a face obiectul cererii de suspendare a executării.

Contrar susţinerilor recurentei-pârâte, Curtea de Apel Bucureşti, în cadrul procesual determinat de soluţionarea cererii de suspendare formulate în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004, nu a afirmat existenţa vreunui act administrativ unilateral cu privire la obiectul cererii de chemare în judecată, iar în cadrul procedurii sumare a cărei finalitate este luarea unei măsuri provizorii, nu a unor măsuri definitive care să tranşeze fondul litigiului, a reţinut că apărările privind condiţia privind existenţa unui act administrativ unilateral intră în categoria condiţiilor de fond care privesc suspendarea executării, astfel că sunt apărări de fond.

A constatat, cu privire la natura juridică de act administrativ a mandatului de control, că susţinerile şi argumentele prezentate de către reclamantă şi apărările formulate de pârâtă în această privinţă nu pot fi analizate în detaliu în cadrul procedurii simple şi sumare de soluţionare a cererii de suspendare, având în vedere că, prin specificul său, această procedură presupune o analiză la nivel de aparenţă, iar nu o analiză de fond, şi doar la nivel de aparenţă a reţinut că Mandatul de control nr. 19233/07.02.2024 nu intră în categoria actelor administrative ce pot face obiectul cererii de suspendare a executării, fiind vorba de un simplu act premergător efectuării controlului, prin care este desemnată echipa de control ce va efectua controlul.

În ceea ce priveşte susţinerea privind puterea de lucru judecat a Deciziei ICCJ nr. 2657/17.05.202, este nefondată, neexistând identitate de părţi, iar menţionarea termenului de recurs, în conformitate cu dispoziţiile art. 14 din Legea nr. 554/2004, nu constituie motiv de nelegalitate.

Pentru aceste motive, Înalta Curte constată că sentinţa recurată este legală, fiind dată cu corecta interpretare şi aplicare a normelor de drept incidente circumstanţelor de fapt reţinute în cauză, motivele invocate prin cererile de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia.

4. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge respinge recursurile ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile formulate de reclamanta A. S.A. şi de pârâta Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei împotriva sentinţei civile nr. 206 din 12 februarie 2024 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 7 noiembrie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.