Jurisdictional conflict over territorial competence for public information access claims by detainees under Law 544/2001

Şedinţa publică din data de 31 octombrie 2025

Asupra conflictului de competenţă de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Suceava sub nr. x/2024, ulterior precizată, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâta Administraţia Naţională a Penitenciarelor şi a solicitat obligarea instituţiei pârâte să răspundă punctual solicitărilor de interes public (un număr de 15 solicitări), pe care i le-a adresat la data de 03.07.2024.

2. Hotărârile care au generat conflictul de competenţă

2.1. Hotărârea Curţii de Apel Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal

Prin sentinţa nr. 13 din 10 februarie 2025, Curtea de Apel Alba Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei materiale şi a declinat soluţionarea cauzei privind pe reclamantul A., în contradictoriu cu Administraţia Naţionala a Penitenciarelor, în favoarea Tribunalului Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Pentru a pronunţa această soluţie, în esenţă, a reţinut că prin cererea reclamantului s-a contestat refuzul Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor de a-i comunica anumite infirmaţii de interes public, sens în care pretenţiile deduse judecăţii se circumscriu dispoziţiilor Legii nr. 544/2001, fiind de competenţa de judecată a tribunalului prin secţia de contencios administrativ.

2.2. Hotărârea Tribunalului Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal

Prin sentinţa civilă nr. 390 din 22 mai 2025, Tribunalul Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei teritoriale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei având ca obiect "refuz soluţionare cerere" formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Administraţia Naţională a Penitenciarelor Bucureşti, în favoarea Tribunalului Iaşi, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Pentru a pronunţa această soluţie, a avut în vedere că reclamantul este deţinut al penitenciarului Iaşi şi că prin Decizia nr. 15/17.09.2018, pronunţată de înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, s-a stabilit cu privire la aplicarea şi interpretarea dispoziţiilor art. 11 alin. (5) din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, cu modificările şi completările ulterioare, că instanţa competentă să soluţioneze cererile formulate de persoanele condamnate în cursul executării pedepsei este instanţa în a cărei circumscripţie se află locul de deţinere la data formulării cererii, indiferent dacă locul de deţinere este reprezentat de penitenciarul stabilit iniţial sau de penitenciarul stabilit prin transferarea definitivă ori temporară a persoanei condamnate.

2.3. Hotărârea Tribunalului Iaşi, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal

Prin sentinţa nr. 557 din 25 iulie 2025, Tribunalul Iaşi, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată din oficiu şi a declinat în favoarea Tribunalul Suceava competenţa de soluţionare a plângerii formulate de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Administraţia Naţională a Penitenciarelor. A constatat ivit conflictul negativ de competenţă, a suspendat judecata şi a înaintat dosarul Curţii de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal pentru soluţionarea conflictului de competenţă.

În motivare, a reţinut că Legea 544/2001 se referă expres la domiciliul reclamantului (care este în Rădăuţi), nu la locul unde se află acesta în prezent (Penitenciar), pretinsul refuz al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor de a comunica anumite informaţii de interes public reclamantului atrage competenţa de soluţionare a plângerii de către Tribunalul Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal, aceasta fiind instanţa în a cărei rază teritorială domiciliază reclamantul.

2.4. Hotărârea Curţii de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal

Prin sentinţa nr. 212 din 13 august 2025, Curtea de Apel Iaşi, secţia de contencios administrativ şi fiscal a declinat soluţionarea conflictului negativ de competenţă către Instanţa Supremă, cu motivarea că instanţele implicate în conflict sunt două tribunale aflate în circumscripţiile teritoriale a două curţi de apel distincte, astfel că pentru soluţionarea conflictului a apreciat că se impune legala învestire a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, aceasta fiind instanţa superioară şi comună celor două tribunale.

3. Soluţia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie asupra conflictului de competenţă

Analizând prezentul conflict de competenţă, în raport de hotărârile pronunţate şi de înscrisurile aflate la dosarul cauzei, Înalta Curte constată că instanţa competentă să soluţioneze cauza este Tribunalul Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal, pentru următoarele considerente:

Pentru a stabili norma legală care determină competenţa materială dar şi pe cea teritorială de soluţionare a cauzei, Înalta Curte reţine că prin cererea de chemare în judecată, reclamantul A. a contestat refuzul pârâtei Administraţia Naţională a Penitenciarelor de a-i comunica informaţii de interes public.

Potrivit art. 22 din Legea nr. 544/2001, " În cazul în care o persoana se considera vătămată în drepturile sale, prevăzute în prezenta lege, aceasta poate face plângere la secţia de contencios administrativ a tribunalului în a carei raza teritorială domiciliază sau în a carei raza teritorială se afla sediul autorităţii ori al instituţiei publice."

În consecinţă, Înalta Curte, după analiza petitului dedus judecăţii, prin raportare la textul de lege anterior citat, urmează a constata că revine tribunalului competenţa materială de soluţionare a prezentei cereri de chemare în judecată deoarece, prin obiect, demersul procesual al reclamantului se circumscrie prevederilor Legii nr. 544/2001.

Totodată, reţinând că s-a realizat conflict între instanţele care şi-au declinat reciproc competenţa, inclusiv, din perspectiva laturii teritoriale a acesteia, Înalta Curte constată că prevederea legală anterior citată face trimitere la instanţa de la domiciliul reclamantului.

Potrivit art. 87 din C. civ., prin "domiciliu" se înţelege locul unde persoana fizică declară că are locuinţa principală.

Deşi dispoziţiile art. 107 şi următoarele din C. proc. civ. nu arată în mod expres ce se înţelege prin domiciliul părţilor, prezintă relevanţă prevederile art. 155 pct. 6 C. proc. civ., care stipulează că, prin locul citării, se înţelege domiciliul persoanei fizice, iar în cazul în care aceasta nu locuieşte la domiciliu, citarea se va face la reşedinţa cunoscută ori la locul ales de aceasta. Potrivit alin. (11) al art. 155 din C. proc. civ., deţinuţii vor fi citaţi la administraţia locului de deţinere.

Prin urmare, noţiunea de domiciliu nu trebuie confundată cu locul detenţiei sau cu locul citării unei persoane, loc care, în cazul persoanelor condamnate ce execută o pedeapsă privativă de liberate, va fi întotdeauna penitenciarul în care respectiva persoană îşi execută condamnarea.

Domiciliul unei persoane nu poate fi reprezentat de un loc de detenţie, loc în care respectiva persoană se regăseşte temporar (de o durată mai mică sau mai mare de timp) ca urmare a aplicării unei pedepse ce presupune privarea de liberate. Adresa locului de deţinere, date fiind circumstanţele excepţionale (respectiv starea de detenţie), prezintă relevanţă doar în privinţa citării persoanei în procesele civile sau penale în care este implicată.

Sediul penitenciarului unde se execută pedeapsa privativă de libertate, respectiv locul de detenţie al reclamantului nu poate fi subsumat definiţiei legale a domiciliului persoanei fizice, în sensul de locuinţă principală, conform art. 87 din C. civ.. Chiar dacă reclamantul se află în executarea unei pedepse privative de libertate, acesta rămâne titularul atributului domiciliului. A accepta o opinie contrară, ar însemna ca, în fapt, reclamantul să îşi poată alege instanţa de judecată, ca şi în cazul competenţei alternative, aspect nepermis, care ar adăuga la textul de lege.

În consecinţă, faţă de împrejurarea că Legea nr. 544/2001 se referă expres la domiciliul reclamantului (care este în Rădăuţi), nu la locul unde se află acesta în prezent încarcerat(Penitenciar), Înalta Curte constată pretinsul refuz al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor de a comunica anumite informaţii de interes public reclamantului atrage competenţa de soluţionare a cererii de către Tribunalul Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal, aceasta fiind instanţa în a cărei rază teritorială domiciliază reclamantul.

Pentru considerentele expuse şi în conformitate cu dispoziţiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în primă instanţă, în favoarea Tribunalului Suceava, secţia contencios administrativ şi fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamantul A. şi pe pârâta Administraţia Naţională a Penitenciarelor Bucureşti, în favoarea Tribunalului Suceava, secţia contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 31 octombrie 2025, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.