Discrimination sanction quashed and remanded for lack of procedural standing and failure to examine employer liability

Şedinţa publică din data de 31 octombrie 2025

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal la 15 octombrie 2019, sub nr. x/2019, reclamanta Societatea Română de Televiziune a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, A. şi B., anularea Hotărârii Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării nr. 530/09.09.2019, în ceea ce priveşte dispozitivul, precum şi motivele reţinute de C.N.C.D. prin care s-a aplicat sancţiunea avertisment, prin constatarea, în principal, a necompetenţei C.N.C.D.. În subsidiar, s-a solicitat neaplicarea unei sancţiuni având în vedere inexistenţa faptelor de discriminare, hărţuire şi tratament diferenţiat.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin încheierea din 18 iuie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal a fost soluţionată excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a d-lui B. în sensul respingerii acesteia.

Prin sentinţa civilă nr. 1715 din 17 noiembrie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, a fost a admisă, în parte, cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta Societatea Română de Televiziune, în contradictoriu cu pârâţii Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, A. şi B., fiind anulată, în parte, Hotărârea nr. 530/09.09.2019 emisă de C.N.C.D. cu privire la pct. 4 şi 3 din dispozitiv.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva încheierii din 20 iunie 2020 şi a sentinţei civile nr. 1715 din 17 noiembrie 2023, a declarat recurs pârâta A., solicitând, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., casarea încheierii şi a hotărârii atacate, cu consecinţa admiterii excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului B. şi trimiterea cauzei spre rejudecare, având în vedere că nu a fost analizat fondul pricinii dedus judecăţii/reţinerea cauzei spre rejudecare şi respingerea acţiunii, ca neîntemeiată.

În esenţă, în motivare, a arătat că excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a fost invocată de pârâtul B. şi trebuia admisă pentru că acest pârât nu justifică nicio calitate în plan material faţă de care reclamanta SRTV pentru a-şi fundamenta pretenţiile. Pârâtul B. şi SRTV au figurat pe aceeaşi poziţie în cadrul reclamaţiei înaintate de recurenta la CNCD aşa încât niciunul dintre ei nu poate justifica o pretenţie faţă de celălalt.

Pârâtul B. a exercitat în nume personal acţiunea în anularea Hotărârii nr. 530/09.09.2019 a CNCD în cadrul dosarului nr. x/2019, fiind pronunţată Decizia nr. 4863/25.10.2022 de către ÎCCJ, definitivă, hotărâre care a fost depusă şi în prezentul dosar. Mai mult, din cuprinsul acelei hotărâri se poate observa că în calitate de pârâtă nu figurează şi SRTV, aspect corect raportat la pretenţiile invocate de reclamantul B..

A susţinut că instanţa de fond a aplicat în mod greşit legea când a respins această excepţie, iar decizia trebuie reformată şi admisă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului B..

Pe fond, a arătat că sentinţa civilă nr. 1715/17.11.2023 este nelegală raportat la dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., respectiv hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

În soluţionarea prezentei cauze, instanţa de fond s-a limitat la a reţine efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat al Deciziei nr. 4863/25.10.2022 pronunţată de ÎCCJ în dosar x/2019, apreciind că în condiţiile în care ÎCCJ a reţinut că fapta săvârşită de pârâtul B. nu constituie o faptă de discriminare, nici fapta reclamantei din prezentul dosar, respectiv Societatea Româna de Televiziune nu poate constitui o faptă de discriminare, în condiţiile în care cele două fapte sunt identice, în materialitatea lor.

Hotărârea pronunţată de instanţa de fond reprezintă o mare deziluzie având în vedere că a fost nevoie de 1 an pentru ca instanţa de fond să îşi motiveze soluţia dar în fapt să rezolve în mod sumar un dosar fără a intra efectiv în cercetarea fondului. Instanţa de fond a optat pentru varianta simplistă a invocării efectului pozitiv a autorităţii de lucru judecat, în acest fel nefiind necesar a se analiza şi interpreta întregul material probator de la dosar.

Prin Decizia nr. 4863/25.10.2022 pronunţată de ÎCCJ în dosar x/2019 a fost analizată situaţia reclamatului B. însă în contestaţia din acest dosar trebuie analizat raportul de discriminare reclamat faţă de SOCIETATEA ROMANA DE TELEVIZIUNE, faţă de care ne menţinem poziţia exprimată pe calea întâmpinării. Pe cale de consecinţă, se impune analizarea acestor fapte în mod distinct şi stabilirea faptei de discriminare de către angajator faţă de recurentă.

Prin urmare, contrar celor susţinute de instanţa de fond, faptele reclamate nu erau identice ci trebuia ca analiza discriminării să se realizeze în raport de poziţia pe care cei doi reclamaţi - B. şi SRTV, primul în poziţia de coordonator cu atribuţii de director al Studioului Teritorial TVR Cluj, fiind superiorul ierarhic al subsemnatei iar a doua în calitate de angajator, cu atribuţiile prevăzute de lege în cazul acestuia.

Chiar prin Decizia nr. 4863/25.10.2022 pronunţată de ÎCCJ se face o distincţie clară între cele două poziţii ale reclamaţilor- B. şi SRTV în raport cu recurenta, primul neputând să săvârşească, din funcţia pe care o avea, toate faptele reclamate:

Se observă astfel că în dosar x/2019, ÎCCJ a apreciat că unele fapte de discriminate reclamate de recurentă nu puteau să fie săvârşite de B. pentru că acesta nu avea atribuţii privind angajarea sau concedierea salariaţilor, atribuţii ce sunt date, potrivit Codului muncii, angajatorului.

Prin urmare, şi aceste chestiuni tranşate de ÎCCJ ar fi trebuit reţinute cu titlu de efect pozitiv al autorităţii de lucru judecat, ceea ce impunea Curţii de apel Bucureşti să analizeze raportul de discriminare şi prin prisma relaţiei angajat-angajator.

Întrucât instanţa de fond nu a analizat fondul raporturilor de discriminare invocate, se impune în principal trimiterea dosarului spre rejudecare Curţii de Apel Bucureşti iar în subsidiar, reţinerea cauzei spre rejudecare de ÎCCJ. Pentru analiza acestor fapte, se impune aducerea în prim plan a unor elemente indicate în întâmpinare.

Prin plângerea formulata la CNCD, recurenta a prezentat numeroase situaţii in care a fost supusa unor diferite forme de discriminare, dovedite cu inscrisurj relevante. Multitudinea de acte de discriminare a fost avuta in vedere si la pronuntarea hotărârii de CNCD - "constatarea existenţei unui tratament diferentiat, discriminatoriu si de hartuire potrivit art. 2 alin. (1), art. 2 alin. (5) si art. 7 lit. b) din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea si sancţionarea tuturor formelor de discriminare."

A precizat că faptele descrise constituie o încălcare a prevederilor O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea si sanctionarea tuturor formelor de discriminare, republicata deoarece, în desfasurarea activitatii recurentei la angajatorul SRTV si sub conducerea directa a lui B., a fost supusa la diverse si numeroase acte de discriminare iar reclamatii nu au rasturnat prezumtia de discriminare.

Printr-o verificare cantitativa a numarului de solicitari, respectiv ordine de serviciu, note explicative, rapoarte, etc., venite pe aceasta linie ierarhica se poate remarca faptul ca erau numeroase si consumau suficient timp pentru a formula raspuns, acesta in conditiile in care nivelul de lucru in productie era foarte mare iar personalul insuficient.

In plus, trebuie avut in vedere ca inclusiv structuri cu atributii in domeniu din cadrul SRTV au calificat situatia de la nivelul TVR Cluj ca fiind "anormala din multe puncte de vedere" respectiv s-a remarcat "o uriasa risipa de energie in scopuri non-editoriale, precum si starea conflictuala permanentizata" (a se vedea Raportul Comisiei de analiza pentru TVR Cluj) iar actiunile indreptate impotriva recurentei au fost ca urmare a "relatiei conflictuale dintre conducerea TVR Cluj si o parte a salariatilor studioului teritorial" intretinuta prin decizii si actiuni motivate mai degraba resentimentar decat rational (Comisia de etica).

Hotararea nr. 530/09.09.2019 a CNCD este legala si temeinica sub aspectul retinerii faptelor de discriminare si a aplicarii sanctiunii fata de SRTV, constatandu-se in mod legal ca "efectul creat ca urmare a procedurii cercetarii disciplinare, inlocuirii acesteia din functia detinuta, solicitarea notelor explicative succesive, neconsultarea acesteia la luarea deciziilor in conformitate cu atributiile acesteia, a condus la crearea unui cadru intimidant, ofensiv si umilitor, in sensul prevederilor art. 2 alin. (5) si se constata discriminarea pe baza convingerilor, in conformitate cu art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000 republicata. Prin urmare, Colegiul considera ca asupra petentei s-a savarsit, nejustificat, o fapta de hartuire."

În raport considerentele arătate şi raportat la criticile de nelegalitate prezentate punctual faţă de hotărârea instanţei de fond, a solicitat ca instanţa de control judiciar să admită recursul astfel cum a fost formulat.

4. Apărările formulate în cauză

Intimatul - pârât B. a depus întâmpinare prin care a solicitat să se constate nulitatea cereri de recurs, iar pe fond, respingerea căii de atac, cu menţinerea ca legală şi temeinică a sentinţei civile atacate în cauza de faţă aceasta fiind dată cu aplicarea dispoziţiilor legale incidente speţei.

II. Soluţia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie asupra recursului

Examinând sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâta A. este fondat şi se impune a fi admis, pentru următoarele considerente:

1. Aspecte de fapt şi de drept relevante

Instanţa de contencios administrativ şi fiscal a fost învestită de reclamanta Societatea Română de Televiziune cu o cerere de anulare a Hotărârii nr. 530 din 9 septembrie 2019 emisă de Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, prin care s-a constatat existenţa unui tratament discriminatoriu, potrivit art. 2 alin. (1), alin. (5) şi art. 7 lit. b) din O.G. nr. 137/2000 privind sancţionarea tuturor formelor de discriminare.

Apreciind caracterul întemeiat al unei părţi din pretenţiile emise de reclamantă, prima instanţă a admis în parte cererea de chemare în judecată, reţinând în motivare efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat din dosarul nr. x/2019, şi a constatat că reclamanta Societatea Română de Televiziune nu a comis o faptă de discriminare.

În temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a formulat cerere de recurs pârâta A., solicitând casarea încheierii din 20 iunie 2020 şi hotărârii primei instanţe deoarece aceasta este expresia greşitei interpretări a aplicări a normelor de drept material în cauză.

Preliminar, Înalta Curte constată că în cauză a fost invocată excepţia de nulitate a recursului, care a fost soluţionată în partea introductivă a prezentei decizii civile cu motivarea că o parte din criticile formulate se încadrează în motivul de casare dezvoltat.

În continuare, Înalta Curte reţine, cu privire la cererea de recurs îndreptată împotriva încheierii din 20 iunie 2020, că aceasta este fondată în considerarea faptului că, în cadrul dosarului de faţă, nu se justifică prezenţa în calitate de pârât a d-lui B., cererea de chemare în judecată vizează pretinsele fapte de discriminare reţinute în sarcina Societăţii Române de Televiziune, fapte contestate de această reclamantă pe calea acţiunii în anulare.

În conformitate cu art. 32 C. proc. civ. reglementează condiţiile de exercitare a acţiunii civile, arătând că acestea sunt, în mod cumulativ, capacitatea procesuală, calitatea procesuală, formularea unei pretenţii şi justificarea unui interes. Cu privire la calitatea procesuală, aceasta trebuie să existe, conform art. 36 C. proc. civ., atât sub aspect activ cât şi sub aspect pasiv, referindu-se la identitatea dintre părţi şi subiectele raportului juridic litigios, astfel cum acestea este dedus judecăţii.

Dispoziţiile art. 32 şi ale art. 36 C. proc. civ. trebuie aplicate în materia contenciosului administrativ în funcţie de specificul raporturilor de drept public deduse judecăţii. În acest sens, calitate procesuală în litigiile contenciosului administrativ relative la materia discriminării aparţine persoanei discriminate, Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării şi persoanei care a săvârşit fapta de discriminare.

În cazul de faţă persoana discriminată este A., persoana care a săvârşit fapta de discriminare este Societatea Română de Televiziune iar Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării este autoritatea care a emis decizia a cărei anulare se solicită.

În consecinţă, nu se justifică în prezenţa şi menţinerea în cauză în calitate de pârât a d-lui B., faţă şi de obiectul verificărilor care trebuie efectuate de prima instanţă, respectiv dacă fapta Societăţii Române de Televiziune este sau nu o faptă de discriminare aşa cum a reţinut autoritatea pârâtă.

Mai mult, această soluţie se impune şi în considerarea faptului că în cadrul acţiunii în anulare formulate de dl. B., respectiv în cadrul dosarului x/2019, Societatea Română de Televiziune nu a fost parte procesuală. Decizia emisă de Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării în privinţa d-lui B. a fost atacată anterior, iar cererea de anulare a fost admisă în cadrul unui litigiu tranşat definitiv.

Pentru aceste motive, se impune a fi casată încheierea din 20 iunie 2020 şi modificat cadrul procesual pasiv în sensul că dl. B. nu are calitate de pârât în acest dosar.

Cu privire la cererea de recurs formulată de pârâta A. împotriva sentinţei civile emise de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, Înalta Curte va reţine caracterul fondat şi al acesteia.

Pornind la analiza motivului de casare ce reglementează greşita interpretare şi aplicare a legii în cauză, Înalta Curte reţine că soluţia primei instanţe de admitere în parte a acţiunii s-a bazat, în mod excluziv, pe valorarea efectului pozitiv al autorităţii de lucru judecat a deciziei definitive nr. 4863/25.10.2022 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2019. Astfel, în această cauză s-a reţinut pentru existenţa unei fapte de discriminare trebuie stabilit dacă există un tratament diferenţiat al recurentei-pârâte A. din cauza de faţă în raport cu alte persoane, dacă acest tratament este influenţat de unul dintre criteriile indicate de lege sau de un alt criteriu analog, dacă se identifică un drept al acesteia vătămat, iar în final dacă lipseşte în cauză un scop legitim justificativ pentru această diferenţă de tratament.

În cadrul controlului judiciar, se reţine că soluţia emisă de prima instanţă din această perspectivă este eronată, în cadrul acţiunii de faţă reclamanta urmărea verificarea din perspectiva relaţiei angajator - angajat a pretinselor fapte de discriminare aşa cum au fost acestea reţinute prin decizia Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării motiv pentru care examenul care trebuia realizat de prima instanţă trebuia să fie unul efectiv, care să urmărească dacă faptele imputate de recurentă Societăţii Române de Televiziune pot fi calificate a fi discriminatorii.

Din perspectiva cadrului normativ incident cauzei se reţine că, potrivit art. 2 alin. (1) şi (5) din O.G. nr. 137/2000, "(1) Potrivit prezentei ordonanţe, prin discriminare se înţelege orice deosebire, excludere, restricţie sau preferinţă, pe bază de rasă, naţionalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare HIV, apartenenţă la o categorie defavorizată, precum şi orice alt criteriu, care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoaşterii, folosinţei sau exercitării în condiţii de egalitate, a drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social şi cultural sau în orice alte domenii ale vieţii publice.",…"(5) Constituie hărţuire şi se sancţionează contravenţional orice comportament pe criteriu de rasă, naţionalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, gen, orientare sexuală, apartenenţă la o categorie defavorizată, vârstă, handicap, statut de refugiat ori azilant sau orice alt criteriu care duce la crearea unui cadru intimidant, ostil, degradant ori ofensiv."

Totodată, sunt discriminatorii, potrivit alin. (3) al normei mai sus menţionate "prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre care dezavantajează anumite persoane, pe baza criteriilor prevăzute la alin. (1), faţă de alte persoane, în afara cazului în care aceste prevederi, criterii sau practici sunt justificate obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acelui scop sunt adecvate şi necesare."

În acest sens, în cadrul controlului de legalitate efectuat în privinţa hotărârii Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării nr. 530 din 9 septembrie 2019, prima instanţă trebuia să urmărească dacă sunt îndeplinite în mod cumulativ următoarele condiţii:

1. Să existe un tratament diferenţiat, manifestat prin deosebire, excludere, restricţie sau preferinţă faţă de persoane sau situaţii aflate în poziţii comparabile;

2. Să existe un criteriu de discriminare, potrivit art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, republicată.

3. Tratamentul diferenţiat să nu fie justificat obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acelui scop să nu fie adecvate şi necesare.

4. Scopul sau efectul tratamentului diferenţiat trebuie să fie restrângerea, înlăturarea recunoaşterii, folosinţei sau exercitării, în condiţii de egalitate, a unui drept recunoscut de lege.

Analizând cuprinsul sentinţei civile atacate, rezultă că prima instanţă a identificat că în sarcina persoanelor reclamate, respectiv Societatea Română de Televiziune şi B., nu au fost reţinute de pârâtul Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării fapte distincte, ci o unică faptă în materialitatea acesteia, care a atras sancţionarea ambelor persoane menţionate, şi a ajuns la concluzia că soluţia care se impune în cauză este aceeaşi cu cea care a vizat acţiunea formulată de reclamantul B. în dosarul nr. x/2019.

Nu putem fi de acord cu raţionamentul expus de prima instanţă, care trebuia să procedeze la verificarea îndeplinirii condiţiilor legale cumulative(citate mai sus) cerute de lege pentru a stabili dacă fapta reţinută şi în sarcina Societăţii Române de Televiziune întruneşte caracteristicile unei fapte de discriminare iar nu să emită o soluţie bazată în mod exclusiv pe caracterul unic al faptei săvârşite de B. şi de Societatea Română de Televiziune în materialitatea ei şi pe efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat a deciziei nr. 4863/2022.

Astfel, se impunea ca prima instanţă, în raport de fiecare pretinsă faptă de discriminare imputată reclamantei, să identifice criteriul de discriminare şi situaţia comparabilă, examinând dacă persoanele se află în situaţii similare sau diferite. Or, prima instanţă nu a realizat o examinare efectivă a faptelor, care să conducă la concluzia existenţei sau nu a discriminării în raport de tratamentul aplicat recurentei-pârâte şi de criteriul invocat de aceasta din urmă(al convingerilor).

Pentru considerentele anterior expuse, Înalta Curte reţine că se impune admiterea recursului formulat împotriva sentinţei civile atacate, casarea acesteia şi trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanţe, care urmează a proceda la realizarea unui examen efectiv al faptelor reţinute de Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării în sarcina reclamantei, prin raportare la normele de drept care reglementează în materia discriminării.

În raport de cadrul procesual pasiv care a fost reconfigurat în calea de atac exercitată de pârâta A., judecata se va relua, în conformitate cu dispoziţiile art. 501 alin. (1) C. proc. civ., cu respectarea dezlegărilor date problemelor de drept de instanţa de control judiciar, fără participarea în cauză în calitate de pârât a d-lui B..

2. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru considerentele expuse, fiind identificate motive de casare a sentinţei prin prisma dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va admite recursul împotriva încheierii din 18 iunie 2020 şi a sentinţei civile nr. 1715 din 17 noiembrie 2023 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, va casa încheierea şi hotărârea atacată şi va admite excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului B., iar pe fond, va trimite cauza spre rejudecare primei instanţe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenta - pârâtă A. împotriva încheierii din 18 iunie 2020 şi a sentinţei civile nr. 1715 din 17 noiembrie 2023 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal.

Casează încheierea atacată şi, în rejudecare:

Admite excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, invocată prin întâmpinare, şi, în consecinţă, respinge acţiunea formulată împotriva pârâtului B., ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre rejudecare primei instanţe.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 31 octombrie 2025, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.