Securitate collaborator status upheld: appeal dismissed

Şedinţa publică din data de 5 noiembrie 2024

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a de contencios administrativ şi fiscal, la data de 23.05.2023, sub nr. x/2023, reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii a solicitat să se constate existenţa calităţii de colaborator al Securităţii în ceea ce îl priveşte pe pârâtul A..

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 243 din data de 16 februarie 2024, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a de contencios administrativ şi fiscal a admis cererea formulată de reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, în contradictoriu cu pârâtul A. şi a constatat calitatea pârâtului de colaborator al Securităţii.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâtul A., invocând motive de nelegalitate ce pot fi circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Sub un prim aspect, invocând încălcarea dreptului la un proces echitabil, recurentul-pârât a susţinut că instanţa de fond nu a ţinut cont de apărările pe care le-a formulat în întâmpinare şi notele de şedinţă şi, totodată, nu a evaluat raportul de cauzalitate dintre: (i) organele Securităţii şi pârât, pe de o parte şi, (ii) informaţiile furnizate de pârât şi eventualele consecinţe pentru persoanele pe care le-a menţionat în notele informative, pe de altă parte.

În ceea ce priveşte raportul de cauzalitate dintre organele Securităţii şi recurentul-pârât, instanţa de fond nu a avut în vedere faptul că organele Securităţii de la acea vreme, l-au racolat pe pârât prin ameninţări repetate cu consecinţe grave îndreptate împotriva familiei sale şi a carierei sale profesionale. De altfel, din probele de la dosarul cauzei, respectiv consemnările Securităţii, rezultă fără putere de tăgadă că recurentul-pârât nu a beneficiat de avantaje de ordin pecuniar sau de altă natură pentru informările pe care le-a făcut.

De asemenea, instanţa de fond în mod greşit nu a constatat că pârâtul nu s-a oferit voluntar şi nu a urmărit vreun interes pentru mine şi/sau pentru alte persoane.

Totodată, instanţa de fond, în motivarea hotărârii, s-a limitat doar să critice regimul totalitar şi a omis, cu bună ştinţă, să prezinte adevărul istoric, şi anume că Securitatea statului de la aceea vreme folosea o multitudine de mijloace de forţă împotriva cetăţenilor/persoanelor pentru a fi racolate ca informatori şi care erau lipsite de orice apărare. Este ştiut că perioada regimului nu exista nicio autoritate investită cu soluţionarea nemulţumirilor persoanelor asupra cărora Securitatea statului practica metode abuzive de racolare şi nu numai.

În ceea ce priveşte raportul de cauzalitate dintre informaţiile furnizate şi eventualele consecinţe pentru persoanele pe care le-a menţionat în notele informative, a susţinut că instanţa de fond s-a rezumat doar la aprecieri prezumtive în sensul că notele informative puteau avea consecinţe asupra acelor persoane fără să existe certitudinea că persoanele în cauză ar fi suferit eventuale consecinţe şi, apoi, care anume au fost acele consecinţe etc.

În fine, a mai invocat recurentul-pârât şi faptul că instanţa de fond i-a încălcat dreptul la apărare, întrucât nu a admis cererea de a introduce în cauza lucrătorii de Securitate care l-au racolat şi care au primit notele informative.

4. Apărările formulate în cauză

Intimatul-reclamant Consiliul Naţional Pentru Studierea Arhivelor Securităţii a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia nulităţii recursului, solicitând în principal să se constate nulitatea recursului, pentru nemotivare, având în vedere că argumentele recurentului nu se încadrează în motivele de recurs limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.. În subsidiar, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, arătând în esenţă că prima instanţă a făcut o corectă interpretare şi aplicare a prevederilor art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008.

Astfel, în mod corect a reţinut îndeplinirea condiţiilor cumulative prevăzute de textul legal menţionat, respectiv faptul că: pârâtul a semnat un angajament la data de 18.09.1975, fiindu-i atribuit numele conspirativ "B."; acesta a furnizat organelor de securitate informaţii privind activităţi şi atitudini potrivnice regimului comunist; furnizarea unor informaţii de asemenea natură a fost făcută conştient, pârâtul având reprezentarea clară a faptului că relatări ca cele prezentate anterior nu rămâneau fără urmări; prin furnizarea informaţiilor, pârâtul a participat la o activitate de natură a încălca drepturi fundamentale prevăzute de tratatele internaţionale la care România era parte.

II. Considerentele şi soluţia Înaltei Curţi asupra recursului

Analizând sentinţa recurată prin prisma criticilor formulate de recurentul-pârât şi a apărărilor invocate de intimatul-reclamant prin întâmpinare, raportat la normele legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este nefondat şi îl va respinge pentru motivele ce vor fi arătate în continuare.

Intimatul-reclamant Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii a învestit instanţa de contencios administrativ cu o cerere prin care a solicitat constatarea calităţii de colaborator al Securităţii în ceea ce îl priveşte pe pârâtul A..

Prima instanţă a admis cererea dedusă judecăţii şi a constatat calitatea de colaborator al Securităţii în ceea ce îl priveşte pe pârâtul A., reţinând în esenţă că sunt întrunite cumulativ condiţiile prevăzute de art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii.

Înalta Curte apreciază că soluţia primei instanţe este legală, fiind împărtăşită şi de instanţa de control judiciar, pentru că reflectă interpretarea şi aplicarea corectă a dispoziţiilor legale incidente, raportat la actele ce compun dosarul.

Contrar celor susţinute de recurentul-pârât, instanţa de control judiciar constată că instanţa de fond a analizat susţinerile reclamantului din cererea de chemare în judecată, prin raportare atât la probatoriul administrat cât şi la apărările pârâtului, procedând la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor şi al elementelor de probă ale ambelor părţi. Prin urmare, au fost respectate cerinţele unui proces echitabil, neputând fi reţinute susţinerile recurentului, în sensul că apărările sale din întâmpinare şi notele scrise au fost ignorate.

În ceea ce priveşte argumentul referitor la încălcarea dreptului la apărare, recurentul-pârât a înţeles să critice greşita respingere a cererii de încuviinţare a probatoriului solicitat.

Înalta Curte reaminteşte că, în exercitarea rolului activ al judecătorului în aflarea adevărului, statornicit prin art. 22 C. proc. civ., chestiunea administrării probelor solicitate de părţile aflate în litigiu este lăsată de legiuitor în atributul instanţelor de fond, care au o marjă de apreciere asupra utilităţii şi concludenţei probelor, adică a aptitudinii acestora de a duce în mod direct sau implicit la soluţionarea litigiului, conform art. 255 alin. (1) C. proc. civ.

Astfel, în acord cu dispoziţiile art. 22 alin. (2) C. proc. civ., revine judecătorului de fond sarcina ca, în soluţionarea cererii de chemare în judecată, să stabilească situaţia de fapt specifică procesului, iar în funcţie de aceasta să aplice normele juridice incidente.

În speţă, prin încheierea de şedinţă din 19 ianuarie 2024, instanţa de fond a calificat solicitarea formulată de pârâtul A., în temeiul art. 78 alin. (2) teza a II-a C. proc. civ. coroborat cu art. 1 alin. (7) din O.U.G. nr. 24/2008, de introducere în cauză a persoanelor indicate de acesta prin întâmpinare, ca fiind o solicitare a încuviinţării probei cu martori şi a respins-o, apreciind motivat că nu este utilă soluţionării cauzei.

Prin urmare, nu se poate reţine încălcarea dreptului la un proces echitabil, prin nesocotirea de către prima instanţă a dispoziţiilor art. 22 C. proc. civ., iar în ceea ce priveşte aprecierea probelor administrate, acest aspect nu poate face obiectul cenzurii în cadrul căii extraordinare de atac a recursului.

În continuare, Înalta Curte constată că instanţa de fond a făcut, prin raportare la circumstanţele de fapt ale litigiului, o corectă interpretare şi aplicare a normelor de drept material aplicabile.

Trebuie precizat că O.U.G. nr. 24/2008 este actul normativ prin care s-a instituit o modalitate de condamnare a regimului totalitar comunist, prin deconspirarea lucrătorilor de securitate şi a colaboratorilor acesteia, apreciate ca fiind una dintre componentele majore ale perpetuării regimului comunist ca societate totalitară.

În realizarea obiectivului propus prin actul normativ, legiuitorul a definit în art. 2 lit. b) noţiunea de colaborator al Securităţii.

Astfel, prin colaborator al Securităţii se înţelege persoana care a furnizat informaţii, indiferent sub ce formă, precum note şi rapoarte scrise, relatări verbale consemnate de lucrătorii Securităţii, prin care au fost îngrădite drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului.

Din semnificaţia dată de legiuitor termenului de "colaborator al Securităţii" rezultă elementele care trebuie îndeplinite pentru a atrage această calitate.

Astfel, persoana trebuia să furnizeze informaţii într-una dintre formele arătate în cuprinsul art. 2 lit. b), iar prin informaţiile respective să se denunţe activităţi sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist, care să conducă la îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.

Instanţa de control judiciar constată că recurentul a scris şi a furnizat Securităţii note informative care îndeplinesc condiţiile necesare pentru reţinerea calităţii de colaborator al Securităţii. Pe de o parte, notele informative denunţau atitudini potrivnice regimului comunist, iar, pe de altă parte, denunţurile erau apte de a duce la încălcarea drepturilor fundamentale ale celor denunţaţi.

Astfel, fără a mai relua conţinutul notelor informative aflate în dosarul de personal nr. x, Înalta Curte reţine că recurentul a denunţat relaţiile cu cetăţeni străini, intenţia de a părăsi ţara, nemulţumirile faţă de condiţiile de trai, fiind îndeplinită atât prima condiţie cu privire la denunţarea unor atitudini potrivnice regimului comunist, cât şi cea de a doua condiţie, referitoare la vizarea încălcării unor drepturi fundamentale.

În perioada comunistă, intenţia de a părăsi definitiv ţara era considerată o atitudine potrivnică regimului comunist, cunoscută fiind politica dusă de regimul totalitar de îngrădire a liberei circulaţii. De altfel, dorinţa de a emigra era privită de conducerea statului ca o contestare a condiţiilor "deosebite" de viaţă asigurate de regim, fiind atent monitorizată de organele de Securitate.

În sfera atitudinilor potrivnice regimului comunist se înscriu şi opiniile unor persoane care considerau că alte state - în special cele occidentale - asigurau cetăţenilor lor condiţii de viaţă superioare celor oferite în acea perioadă de Statul Român.

De asemenea, comentariile legate de nivelul de trai reprezintă atitudini potrivnice regimului totalitar comunist, fiind de notorietate faptul că anii '80 au fost guvernaţi de o politică restrictivă în toate domeniile, inclusiv în cel alimentar.

A contrazice aceste susţineri ale reprezentanţilor puterii comuniste reprezenta, din perspectiva autorităţilor, un afront evident la adresa guvernanţilor şi, prin urmare, o atitudine potrivnică regimului comunist.

Aşadar, informaţiile furnizate de pârât au îngrădit dreptul la viaţă privată, prevăzut de art. 17 din Pactul Internaţional cu privire la Drepturile Civile şi Politice, ratificat de altfel de Consiliul de Stat al Republicii Socialiste România prin Decretul nr. 212/1974, precum şi libertatea de exprimare, prevăzută de art. 28 din Constituţia României din 1965, respectiv de art. 19 din Pactul menţionat anterior şi dreptul la libertatea gândirii, a conştiinţei şi religiei normat de art. 30 din Constituţia României din 1956 coroborat cu art. 18 din Pactul Internaţional privind Drepturile Civile şi Politice şi dreptul la liberă circulaţie, prevăzut de art. 19 din Pactul Internaţional privind Drepturile Civile şi Politice.

Totodată, nu se poate susţine că furnizarea informaţiilor nu a fost făcută conştient, pârâtul având reprezentarea clară a faptului că relatări ca cele prezentate anterior nu puteau rămâne fără urmări. Altfel spus, prin furnizarea acestor informaţii, pârâtul a conştientizat faptul că asupra persoanelor la care s-a referit în delaţiunile sale se pot lua măsuri de urmărire şi verificare sau orice alte măsuri restrictive de drepturi.

Interpretarea gramaticală, logico-sistematică şi teleologică ale prevederilor art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 conduc la concluzia că nu este necesar, pentru ca o persoană să fie încadrată în categoria colaboratorilor poliţiei politice, ca activitatea acesteia să fi adus efectiv atingere drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului, fiind suficient ca ea să fi fost îndreptată împotriva acestor drepturi şi libertăţi şi să fi fost aptă să le aducă atingere.

Activitatea concretă a pârâtului, astfel cum rezultă raportat la aceste note informative, a determinat urmărirea sau aprofundarea urmăririi informative a persoanelor denunţate, aşa cum rezultă din menţiunile ofiţerului de legătură inserate la finalul notelor informative.

Cu privire la pretinsa constrângere de a colabora cu organele de Securitate sub ameninţarea Înalta Curte reţine că pârâtul nu a făcut dovada constrângerii morale sau fizice prin nicio probă. Astfel, acesta nu a dovedit presiunile exercitate asupra sa, violenţe fizice sau verbale şi niciun alt act care să fi impus redactarea angajamentului şi a notelor informative. Pe de altă parte, împrejurarea că în ţară exista un regim comunist care impunea un anumit mod de viaţă, caracterizat prin constrângeri şi prin limitare a exerciţiului drepturilor şi libertăţilor fundamentale, nu este suficientă pentru a considera ca fiind dovedită constrângerea la colaborarea cu organele Securităţii în toate cazurile.

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul-pârât A. împotriva sentinţei nr. 243 din data de 16 februarie 2024 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 5 noiembrie 2024.