Judicial review of presidential decree revoking "Fighter with Determining Role" title and Prime Minister's passive standing as countersigner

Şedinţa publică din data de 5 noiembrie 2024

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată adresată Curţii de Apel Constanţa, secţia de contencios administrativ şi fiscal la data de 16.12.2022, sub nr. x/2022, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâtul Preşedintele României, solicitând anularea în parte a Decretului nr. 1068/01.08.2022, respectiv a poziţiei nr. 8 din Anexa la decretul emis de pârât, cuprinzând lista persoanelor cărora le-a fost retras titlul de "Luptător pentru Victoria Revoluţiei din decembrie 1989 - Luptător cu rol determinant", numai în ceea ce priveşte retragerea titlului reclamantului; obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecata ocazionate de prezentul litigiu, constând în contravaloarea taxei de timbru şi a onorariului de avocat.

La data de 25.01.2023, reclamantul a depus la dosar cerere de completare a motivelor de nelegalitate din cererea introductivă.

Prin încheierea de şedinţă din data de 22.05.2023, Curtea de Apel Constanţa, secţia contencios administrativ şi fiscal a dispus introducerea în cauză, în calitate de pârât a Prim-Ministrului României, în calitate de contrasemnatar al decretului a cărui anulare se solicită.

De asemenea, în temeiul dispoziţiilor art. 161 din Legea nr. 554/2004, a dispus introducerea în cauză, în calitate de pârât, a Secretariatul de Stat pentru Recunoaşterea Meritelor Luptătorilor împotriva Regimului Comunist Instaurat în România în perioada 1945-1989.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 295 din data de 20 noiembrie 2023, Curtea de Apel Constanţa, secţia de contencios administrativ şi fiscal a respins ca nefondată excepţia inadmisibilităţii acţiunii invocată de pârâtul Preşedintele României reprezentat de Administraţia Prezidenţială; a respins ca nefondată excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Prim-Ministru al României; a admis cererea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii Preşedintele României (Administraţia Prezidenţială), Prim-Ministrul României, reprezentant prin Secretariatul General al Guvernului şi Secretariatul de Stat pentru Recunoaşterea Meritelor Luptătorilor împotriva Regimului Comunist Instaurat în România în perioada 1945-1989, având ca obiect anulare act administrativ şi a anulat în parte Decretul nr. 1068/1.08.2022, numai cu privire la poziţia nr. 8 din Anexa la decret, cu privire la reclamantul A.; a luat act că reclamantul a solicitat cheltuieli de judecată pe cale separată.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs atât pârâtul Prim-Ministrul României, cât şi pârâtul Preşedintele României B., prin Administraţia Prezidenţială.

3.1. Prin recursul declarat în cauză, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul-pârât Prim-Ministrul României a susţinut că instanţa de fond a respins, în mod eronat şi cu încălcarea legii, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive.

Potrivit dispoziţiilor art. 100 alin. (2) din Constituţie, unele decrete ale Preşedintelui se contrasemnează de Prim-ministru. Prin contrasemnare, Prim-ministrul, în acord cu rolul său constituţional dar şi cu jurisprudenţa constituţională, îşi exercită prerogativa statuată în prevederile art. 100 alin. (2) din Constituţie cu privire la Decretul Preşedintelui României nr. 232/2022, rol care, însă nu-i conferă calitate de emitent al actului supus cenzurii.

Concluzia care se desprinde este aceea că poziţia procesuală a Prim-ministrului României într-un litigiu de contencios administrativ poate fi justificată numai în condiţiile în care a adoptat sau urmează să adopte asemenea acte administrative, respectiv decizii.

Însă, în litigiul dedus judecăţii nu se contestă legalitatea unui act administrativ al Prim-ministrului, în cuprinsul cererii de chemare în judecată nefiind menţionat niciun act normativ emis de către acesta, care prin dispoziţiile sale să vatăme reclamantului vreun drept, iar acesta nu se află nici în faţa unui refuz nejustificat, în sensul art. 1 din Legea nr. 554/2004, situaţie care se apreciază în raport cu competenţele şi atribuţiile stabilite pentru Executiv prin dispoziţiile constituţionale şi cele ale O.U.G. nr. 57/2019, cu modificările şi completările ulterioare.

Aşadar, în cauza pendinte, nu sunt întrunite condiţiile răspunderii juridice administrative a Prim-ministrului, referitoare la adoptarea unui act administrativ nelegal sau la nesoluţionarea în termen a unei cereri referitoare la un drept recunoscut de lege.

Din motivarea în fapt şi în drept a cererii de chemare în judecată, nu reiese că între Prim-ministru şi reclamant ar exista vreun raport juridic de drept material care, prin prezenta cerere, să poată fi transpus într-un raport de drept procesual.

Aşadar, Prim-ministrul nu poate avea calitate procesuală pasivă în prezenta cauză şi nu poate fi obligat la realizarea pretenţiilor părţii reclamante. Raportul de drept procesual nu se poate lega valabil decât între titularii dreptului ce rezultă din raportul de drept material dedus judecăţii, calitatea procesuală pasivă fiind condiţionată de existenţa identităţii dintre pârât şi cel obligat în raportul juridic, adică subiectul pasiv.

Totodată, a învederat că în dispozitivul sentinţei civile atacate, instanţa de fond nu stabileşte nicio măsură în sarcina Prim-ministrului Guvernului României.

Prin urmare, a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi, în rejudecarea cauzei pe fond, respingerea cererii de chemare în judecată formulată de intimatul-reclamant, ca neîntemeiată.

3.2. Prin recursul declarat în cauză, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul-pârât Preşedintele României B., prin Administraţia Prezidenţială a invocat greşita soluţionare a excepţiei inadmisibilităţii anulării decretului nr. 1068/2022, act emis în virtutea prevederilor constituţionale ale art. 94 lit. a), coroborate cu dispoziţiile art. 100 din Constituţia României, conform cărora unele decrete ale Preşedintelui României, inclusiv cele prevăzute la art. 94 lit. a) din Constituţie, sunt contrasemnate de către prim-ministru, acesta din urmă exercitând controlul de legalitate asupra acestor categorii de acte, şi nu instanţele de judecată.

Acestor acte juridice le sunt aplicabile dispoziţiile art. 126 alin. (6) din Constituţie, în sensul în care pot fi contestate în contencios administrativ, potrivit dispoziţiilor Legii nr. 554/2004, acele decrete ale Preşedintelui care, prin obiectul de reglementare, nu se circumscriu sferei actelor exceptate.

Decretele Preşedintelui emise în exercitarea atribuţiei constituţionale prevăzute de art. 94 lit. a) din Constituţie nu sunt simple acte administrative susceptibile de control pe calea contenciosului administrativ, ci sunt acte juridice complexe ce exprimă raporturi de natură constituţională între Preşedintele României, pe de o parte, şi Parlament, pe de altă parte, şi, în consecinţă, potrivit art. I alin. (4) din Constituţie, nu sunt cenzurabile de către instanţele judecătoreşti pe calea contenciosului administrativ.

O interpretare contrară ar însemna că instanţele judecătoreşti învestite cu exercitarea controlului de legalitate s-ar substitui prerogativelor constituţionale ale Preşedintelui României, ceea ce este în evidentă contradicţie cu prevederile legale şi ar echivala cu negarea atribuţiilor constituţionale proprii ale Preşedintelui României, care ar deveni atribuţii comune/partajate cu instanţele judecătoreşti. Din această perspectivă, recurentul apreciază că, pentru acest tip de decret, instanţele judecătoreşti nu au vreo competenţă de control şi cenzură.

Pe fondul cauzei, recurentul-pârât a susţinut că, deşi învestită cu analiza legalităţii propunerii Secretariatului de Stat - a actului principal, cel care a declanşat întreaga situaţie juridică, instanţa de fond, cu toate că a considerat că este nelegal, a decis să anuleze doar actul subsecvent principalului, adică a dispus anularea Decretului nr. 1068/2022, în considerarea faptului că "are la bază nelegala propunere a Secretariatului de Stat ca operaţiune administrativă prealabilă".

Astfel, cu nerespectarea dispoziţiilor art. 425 C. proc. civ., în dispozitivul sentinţei, instanţa de fond a omis să se pronunţe şi cu privire la anularea propunerii de retragere a titlului, deşi a apreciat că este nelegală.

Recurentul-pârât a învederat că nici Legea nr. 341/2004, nici Normele metodologice aprobate prin H.G.. nr. 1412/2004 nu stabilesc vreo obligaţie de natură procedural - administrativă (cum ar fi, de exemplu, verificarea îndeplinirii condiţiilor de fond prevăzute de lege în vederea obţinerii calităţii de revoluţionar/retragerii, precum şi acordării/retragerii titlului) în sarcina Preşedintelui României.

Referitor la îndeplinirea condiţiilor legale cu privire la reclamant, Secretariatul este ţinut să realizeze verificarea cerinţelor legale, să ia decizia de a formula şi înainta propunere de retragere, această activitate nefiind atributul Preşedintelui României. Aceste atribuţii legale aparţin în exclusivitate Secretariatul de Stat, emitentul propunerii, întrucât exclusiv această instituţie îşi asumă răspunderea cu privire la conţinutul propunerii transmise către Preşedintele României, nefiind instituită, prin lege, în sarcina acestuia posibilitatea de returnare/retragere a propunerii Secretariatului de Stat.

Recurentul-pârât precizează faptul că la emiterea Decretului nr. 1068/2022 au fost respectate toate dispoziţiile legale incidente referitoare la procedura de emitere a decretului prevăzută de lege, în sensul că anterior emiterii decretului a existat propunerea Secretariatului de Stat, însoţită de toate documentele care au stat la baza formulării acesteia.

Cu privire la culpa Secretariatului de Stat, a învederat că actul declanşator de prejudicii este actul Secretariatului de Stat, Procesul-verbal nr. x/07.07.2022 prin care s-a dispus înaintarea către Preşedintele României a propunerii privind retragerea titlului de Luptător cu Rol Determinant, prejudiciul produs reclamantului (inclusiv cheltuielile ocazionate cu prezentul litigiu) fiind în legătură cu acest act, şi nu cu Decretul Preşedintelui, care este un act subsecvent.

Fundamentul acordării cheltuielilor de judecată, precum şi a altor despăgubiri eventual pretinse, este reprezentat de răspunderea civilă delictuală, reglementată prin C. civ., iar în cazul litigiilor, pârâţii răspund în solidar pentru prejudiciul cauzat reclamantului. Or, în opinia recurentului nu există o culpă a acestuia, în condiţiile în care împrejurările în care intimatul a suferit un prejudiciu (prin retragerea titlului de revoluţionar) sunt străine de Preşedintele României având în vedere întreaga procedură administrativă îndeplinită de către Secretariatul de Stat.

4. Apărările formulate în cauză

4.1. Recurentul-pârât Preşedintele României a depus întâmpinare la recursul recurentului-pârât Prim-Ministrul României, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, arătând că există legitimare procesuală pasivă în privinţa acestui pârât, fiind contrasemnatarul Decretului nr. 1068/2022.

4.2. Intimatul-reclamant A. a depus întâmpinare la recursurile declarate în cauză de către recurenţii-pârâţi, solicitând respingerea acestora, ca nefondate.

În ceea ce priveşte recursul recurentului - pârât Preşedintele României, a arătat că, analizând în concret natura juridica a decretului, dar şi a conţinutului raportului juridic, concluzia care se desprinde în mod cert este aceea că retragerea titlului de "Luptător pentru Victoria Revoluţiei din decembrie 1989 - Luptător cu Rol Determinant", în condiţiile în care această retragere a survenit fără a avea vreo legătură cu atribuţiile privind raporturile de natură politică cu Parlamentul, nu este sustrasă controlului judecătoresc pe calea contenciosului administrativ, nefiind aplicabile dispoziţiile art. 126 alin. (6) din Constituţia României şi ale art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 554/2004.

De asemenea, soluţia care vizează fondul cauzei reprezintă rezultatul unei legale si corecte interpretări a legii, dar si a evaluării corespunzătoare, prin coroborare, a intregului probatoriu administrat, contrar opiniei recurentului-pârât, susţinută prin motivele de recurs, care însă nu conturează incidenţa şi aplicabilitatea în speţă a prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În ceea ce priveşte recursul recurentului - pârât Prim-Ministrul României, intimatul-pârât a susţinut că instanţa de fond a motivat soluţia de respingere a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive raportându-se în egala măsură atât la atribuţia de contrasemnare a recurentului prevăzută de art. 100 alin. (2) din Constituţia României, dar şi la efectele juridice obligatorii ale Deciziei nr. 285/2014 a Curţii Constituţionale, punctele 52 - 53, în care Curtea reţine că:

"exercitarea atribuţiei Preşedintelui României de a conferi prin decret, decoraţii sau titluri de onoare este supusă unei condiţii exterioare, respectiv contrasemnarea decretului, condiţie fără de care acesta nu poate fi emis".

Cu alte cuvinte, competenţa legală de semna decretele de atribuire şi/sau de retragere a titlului de LRD, derivă atât din interpretarea dispoziţiilor constituţionale, cât şi din conţinutul obligatoriu al Deciziei nr. 285/2014 a Curţii Constituţionale, pronunţată în această materie.

II. Considerentele şi soluţia Înaltei Curţi asupra recursurilor

Examinând criticile de nelegalitate, invocate de recurenţii-pârâţi în susţinerea recursurilor, întemeiate pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

II.1. Recursul formulat de recurentul-pârât Prim-Ministrul României vizând greşita respingere a excepţiei lipsei calităţii sale procesuale pasive este întemeiat.

În litigiile de contencios administrativ, având ca obiect anularea unui act administrativ, calitate procesuală pasivă justifică exclusiv emitentul actului administrativ a cărui anulare se cere.

În speţă, prin acţiunea formulată se solicită anularea unui decret emis de Preşedintele României, astfel încât Prim-Ministrul României nu este emitent al actului administrativ a cărui anulare se cere. Contrasemnarea decretului atacat de către Prim-Ministru reprezintă o operaţiune administrativă concomitentă emiterii actului administrativ şi nu are valoarea unei manifestări de voinţă de natură a-i conferi acestuia calitatea de coemitent al actului administrativ.

Asumarea unei anumite răspunderi politice şi juridice a prim-ministrului, prin contrasemnarea decretului, nu justifică introducerea sa în cauză, câtă vreme Preşedintele României are calitatea de emitent.

Pe de altă parte, prin acţiunea formulată nu se aduc critici cu privire la operaţiunea de contrasemnare, astfel că nici din această perspectivă nu se justifică existenţa calităţii procesuale pasive a pârâtului Prim-Ministrul României.

II.2. Recursul formulat de recurentul-pârât Preşedintele României, prin Administraţia Prezidenţială este nefondat.

Referitor la modul de soluţionare a excepţiei inadmisibilităţii, Înalta Curte constată că instanţa de fond în mod corect a reţinut că în cauză nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 126 alin. (6) din Constituţia României şi ale art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 554/2004.

Astfel, prima instanţă a interpretat şi a aplicat în mod corect dispoziţiile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 554/2004, reţinând în mod justificat, raportat la conţinutul raportului juridic litigios, şi anume, retragerea unui titlu acordat unei persoane identificate, fără a avea o legătură cu atribuţiile constituţionale sau prevăzute de o lege organică în raporturile de natură politică cu Parlamentul, că decretul contestat nu este exceptat de la controlul judecătoresc pe calea contenciosului administrativ.

Înalta Curte constată că decretul în litigiu este un act emis conform art. 94 lit. a) din Constituţia României, în baza atribuţiilor conferite în mod expres Preşedintelui României de dispoziţiile art. 8 alin. (6) din Legea nr. 341/2004 şi art. 49 alin. (2) şi art. 493 din H.G. nr. 1412/2004 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii recunoştinţei pentru victoria Revoluţiei Române din decembrie 1989, pentru revolta muncitorească anticomunistă de la Braşov din noiembrie 1987 şi pentru revolta muncitorească anticomunistă din Valea Jiului - Lupeni - august 1977 nr. 341/2004.

Astfel, titlurile prevăzute de Legea nr. 341/2004 se atribuie de Preşedintele României în baza art. 5 alin. (5) şi art. 92 alin. (5) din legea menţionată şi se retrag în baza art. 8 alin. (6) din Legea nr. 341/2004, la propunerea Secretariatului de Stat pentru Recunoaşterea Meritelor Luptătorilor împotriva Regimului Comunist.

Aşadar, raportat la obiectul şi la efectele pe care le produce, în mod corect a reţinut prima instanţă că Decretul nr. 1068/2022 nu a fost emis de Preşedintele României în raporturile sale de natură politică cu Parlamentul, astfel că nu poate fi încadrat în categoria actelor administrative exceptate de la controlul instanţelor de contencios administrativ, nefiind aplicabile în cauză dispoziţiile art. 126 alin. (6) din Constituţia României şi ale art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 554/2004, eronat invocate de recurentul - pârât Preşedintele României prin Administraţia Prezidenţială, soluţia de respingere a excepţiei inadmisibilităţii, invocată de acesta, fiind legală, motiv pentru care se impune menţinerea acesteia.

În plus, Înalta Curte reţine că, prin decretul a cărui anulare se cere, reclamantului i s-a retras calitatea de Luptător pentru Victoria Revoluţiei din decembrie 1989 - Luptător cu Rol Determinant, calitate care odată dobândită îi conferă deţinătorului o serie de drepturi cu conţinut pur patrimonial, astfel că şi pierderea respectivei calităţi determină, în primul rând, consecinţe patrimoniale pentru reclamant.

Prin urmare, ţinând seama de efectele propriu-zise ale decretului atacat, instanţa constată că acest decret nu este emis în exercitarea atribuţiei constituţionale a Preşedintelui României de a conferi titluri de onoare, motiv pentru care nici nu se încadrează la finele de neprimire vizând raporturile Preşedintelui României cu Parlamentul.

Din contră, Înalta Curte are în vedere că pierderea unor drepturi patrimoniale ale reclamantului impune exigenţa posibilităţii persoanei afectate de a se adresa instanţelor judecătoreşti pentru protecţia acestor drepturi, în lumina principiului accesului liber la justiţie, recunoscut atât constituţional cât şi prin jurisprudenţa CEDO.

În ceea ce priveşte fondul cauzei, recurentul-pârât a susţinut, sub un prim aspect faptul că, prin analiza făcută de Curtea de Apel Constanţa, inclusiv asupra propunerii Secretariatului de Stat (procesul-verbal nr. x/07.07.2022) de retragere a titlului de Luptător cu Rol Determinant (LRD) pentru reclamant, s-a dat o dezlegare cauzei, însă în dispozitivul sentinţei recurate, instanţa de fond ar fi omis să se pronunţe şi cu privire la anularea propunerii de retragere a titlului, deşi a apreciat că este nelegală.

În acest sens, recurentul-pârât a făcut trimitere directă la incidenţa în speţă a dispoziţiilor art. 425 C. proc. civ., sugerând o pretinsă încălcare a acestora.

Contrar susţinerilor acestuia referitoare la presupusa omisiune a instanţei de fond în a se pronunţa şi asupra anulării propunerii de retragere a titlului, în realitate, având în vedere obiectul cererii introductive, dar şi faptul că instanţa este obligată să se pronunţe în raport de dispoziţiile art. 22 C. proc. civ., respectiv în conformitate cu limitele sesizării şi în conformitate cu principiul disponibilităţii procesului civil, constatând faptul că intimatul-reclamant nu a solicitat şi anularea propunerii Secretariatului de Stat, în mod corect şi legal judecătorul fondului s-a pronunţat strict în raport cu limitele investirii prin cererea de chemare în judecată, unde s-a solicitat exclusiv anularea în parte a Decretului nr. 1068/01.08.2022, numai în ceea ce priveşte poziţia nr. 8 din Anexa la decret.

Totodată, soluţia dată de prima instanţă pe fondul cererii de chemare în judecată este legală, fiind pronunţată cu interpretarea şi aplicarea corectă a dispoziţiilor art. 49 alin. (2), respectiv art. 491 alin. (2) din H.G. nr. 1412/2004, dar şi a art. 3 alin. (6) din Legea nr. 341/2004, cu modificările şi completările ulterioare, criticile formulate recurentul-pârât sub acest aspect şi subsumate motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. neputând fi reţinute de instanţa de control judiciar.

Litigiul de faţă este generat, în esenţă, de eronata interpretare a unei hotărâri judecătoreşti, anume a sentinţei civile nr. 635/23.04.2019 pronunţată de Tribunalul Constanţa în dosarul nr. x/2018, definitivă prin decizia civilă nr. 1466/CA/12.12.2019 prin care s-a admis recursul promovat de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul Secretariatul de Stat pentru Recunoaşterea Meritelor Liptătorilor împotriva Regimului Comunist Instaurat în România în perioada 1945-1989, a fost casată în tot hotărârea pronunţată de Tribunalul Constanţa şi, în rejudecare, s-a dispus admiterea acţiunii şi anularea Deciziei nr. 129/13.08.2019, poziţia nr. 118, în referire la acest reclamant.

Din considerentele hotărârii judecătoreşti definitive, care a stat la baza propunerii retragerii titlului, rezultă că instanţa a constatat că cererea reclamantului privind acordarea titlului de Luptător cu Rol Determinant, a fost soluţionată prin admitere, prin Decizia nr. 334/15.05.2019 emisă de Secretariatul de stat pentru recunoaşterea meritelor luptătorilor împotriva regimului comunist instaurat în România în perioada 1945-1989 şi astfel. În plus, a reţinut că "prin Adresa nr. x/20.05.2019 intimatul-pârât Secretariatul de Stat a comunicat recurentului A. faptul că cererea acestuia cu nr. 18/LRD/11.05.2015, de acordare a calităţii de Luptător pentru Victoria Revoluţiei din decembrie 1989-Luptător cu Rol Determinant a fost admisă în unanimitate de către Comisie, constatând că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 3 alin. (1) lit. b) pct. 3 din Legea nr. 341/2004."

Prin urmare, instanţa care a motivat hotărârea, a reţinut tocmai aspectul favorabil intimatului-reclamant constând în efectele valide ale Deciziei nr. 334/15.05.2019 (poziţia nr. 22), prin care "cererea reclamantului a fost admisă în unanimitate de voturi", nefiind în niciun caz în discuţie o hotărâre judecătorescă de natura celor reglementate în mod expres şi limitativ de dispoziţiile art. 49 alin. (2) şi art. 491 alin. (2) lit. a), b) şi c) din H.G. nr. 1412/2004, cu modificările si completările ulterioare.

Cu alte cuvinte, recurentul-pârât Preşedintele României, în calitate de emitent al decretului de retragere a titlului reclamantului de "Luptător pentru Victoria Revoluţiei din decembrie 1989 - Luptător cu Rol Determinant", aspect consemnat în poziţia nr. 8 din Anexa la Decretul 1068/1012 - a încălcat în mod nepermis efectele deciziei civile menţionată anterior, reţinând şi validând o motivare contrară realităţii juridice stabilite prin hotărârea definitivă a instanţei de recurs, potrivit căreia "retragerea titlurilor s-a realizat în baza hotărârilor judecătoreşti definitive de respingere a cererii privind obţinerea calităţii de Luptător cu Rol Determinant".

În condiţiile în care nu exista în cazul intimatului-reclamant o hotărâre judecătoreasca definitiva de anulare a certificatului emisă în condiţiile şi cu respectarea dispoziţiilor art. 8 alin. (6) din Legea nr. 341/2004 cu modificările şi completările ulterioare (hotărâre de anulare a certificatului emisă de instanţa de contencios administrativ), rezultă că Decretul nr. 1068/2022, poziţia nr. 8 din Anexă este nelegal, astfel ca soluţia pronunţată de instanţa de fond privind anularea în parte a acestuia, apare ca fiind una legală şi temeinică.

Pe cale de consecinţă, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., raportat la art. 20 alin. (1) din Legea nr. 544/2004, Înalta Curte va admite recursul declarat de recurentul-pârât Prim-Ministrul României, va casa în parte sentinţa recurată şi, rejudecând, va admite excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Prim-Ministrul României şi va respinge acţiunea introdusă împotriva pârâtului Prim-Ministrul României, ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă, menţinând în rest sentinţa recurată şi va respinge recursul declarat de recurentul-pârât Preşedintele României B., prin Administraţia Prezidenţială, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurentul-pârât Prim-Ministrul României împotriva sentinţei civile nr. 295 din data de 20 noiembrie 2023 pronunţate de Curtea de Apel Constanţa, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Casează în parte sentinţa recurată şi, rejudecând:

Admite excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Prim-Ministrul României.

Respinge acţiunea introdusă împotriva pârâtului Prim-Ministrul României, ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.

Menţine în rest sentinţa recurată.

Respinge recursul declarat de recurentul-pârât Preşedintele României B., prin Administraţia Prezidenţială împotriva aceleiaşi sentinţe, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 5 noiembrie 2024.