Gambling tax exemption claim over COVID-19 closures remanded for reasoned retrial

Şedinţa publică din data de 30 octombrie 2025

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de chemare în judecată. Hotărârea instanţei de fond

1.1. Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 21.02.2023, reclamanta A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Oficiul Naţional pentru Jocuri de Noroc,

I - anularea în tot a Proceselor-verbale emise de pârât,

II - anularea Adresei nr. x/27.05.2022 emise de pârât reprezentând răspunsul prin care s-a respins plângerea prealabilă formulată împotriva proceselor-verbale menţionate,

III - obligarea pârâtului la emiterea unor acte administrative prin care să recalculeze taxa de autorizare şi taxa de viciu aferente trimestrelor I, II, III şi IV ale anului 2021, urmând ca la recalculare să ţină seamă de dispoziţiile actelor normative din perioada stării de alertă din anul 2021 care stabileau că activitatea era suspendată în anumite zile sau în anumite intervale orare (prima măsură) sau era restrânsă la 30%, respectiv 50% din capacitatea sediilor secundare ale societăţii (a doua măsură) sau, unde va fi cazul, să se ţină cont de aplicarea ambelor măsuri concomitent,

IV - obligarea pârâtului, în temeiul art. 6 alin. (7) din H.G. nr. 298/2013 privind înfiinţarea şi organizarea ONJN la comunicarea către organul fiscal competent în administrarea căruia se află din punct de vedere fiscal reclamanta, respectiv către Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti din cadrul Ministerului Finanţelor Publice-Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a actelor de recalculare arătate la pct. III,

V - stabilirea prin dispozitiv a unui termen de executare a obligaţiilor prevăzute la pct. I, II, III şi IV de maxim 30 de zile calendaristice de la data rămânerii definitive a hotărârii, sub sancţiunea aplicării conducătorului autorităţii publice sau, după caz, persoanei obligate, a unei amenzi de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere şi acordarea de penalităţi reclamantei,

VI - cu cheltuieli de judecată.

1.2. Prin sentinţa civilă nr. 1647 din 16 octombrie 2024, Curtea a respins cererea formulată de reclamantă, ca nefondată.

2. Cererea de recurs

Împotriva acestei sentinţe, reclamanta A. S.R.L. a formulat recurs, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., solicitând, în principal, casarea hotărârii şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de fond, sau, în subsidiar, casarea hotărârii recurate şi, pe fond, rejudecând cauza, admiterea acţiunii, astfel cum a fost formulată, cu cheltuieli de judecată.

După ce a prezentat situaţia de fapt şi specificul activităţii societăţii şi restricţiile impuse programului său în cursul anului 2021, pentru perioada stării de alertă, recurenta-reclamantă a precizat că a solicitat instanţei să interpreteze suspendarea prevăzută de art. IV din O.U.G. nr. 106/2020, conform căruia taxele aferente autorizaţiei de exploatare a jocurilor de noroc prevăzute de în O.U.G. nr. 77/2009 nu sunt datorate de către operatorii care exploatează jocuri de noroc tradiţionale pe perioada stării de alertă în care activitatea desfăşurată de aceştia este suspendată.

Referitor la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., a susţinut recurenta-reclamantă că hotărârea instanţei este nemotivată, neîndeplinind condiţiile prevăzute de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., pentru că simpla prezentare a unei concluzii nemotivate nu este suficientă.

Considerentele instanţei de fond se rezumă la indicarea textuală a dispoziţiei legale aplicabile cauzei, mai exact art. IV din O.U.G. nr. 106/2020, fapt care nu permite instanţei de control judiciar să verifice legalitatea sentinţei recurate prin prisma criticilor părţii.

În ceea ce priveşte motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a susţinut recurenta că singurul considerent al instanţei face referire la o interpretare literală a textului articolului menţionat.

Însă, problema de interpretare o ridică zilele calendaristice din lună rămase în care societatea a funcţionat în condiţiile impuse de autorităţi, şi anume când activitatea a fost suspendată în anumite intervale orare, când a fost redusă la un procent de 30, respectiv 50 din capacitatea punctelor de lucru sau când ambele condiţii au fost impuse concomitent.

Instanţa de fond nu a analizat în ce măsură este incidentă această dispoziţie asupra taxelor de autorizare în contextul legislativ precizat şi al dispoziţiei art. IV din O.U.G. nr. 106/2020 care prevede faptul că taxele aferente autorizaţiei de exploatare a jocurilor de noroc prevăzute de O.U.G. nr. 77/2009 nu sunt datorate de operatorii care exploatează jocuri de noroc tradiţionale pe perioada stării de alertă în care activitatea desfăşurată este suspendată. Practic, instanţa a reţinut că taxa de autorizare are în vedere criteriul exploatării pe zi de autorizare (24 de ore) şi în niciun caz vreun interval orar sau alte criterii.

Oficiul Naţional pentru Jocuri de Noroc şi, implicit, bugetul de stat, nu este interesat dacă organizatorul exploatează mijlocul de joc sau nu atunci când emite autorizaţia de exploatare, ci este interesat dacă s-au achitat sau nu taxele de autorizare la bugetul de stat.

În plus, conform art. 14 alin. (2) pct. V) din O.U.G. nr. 77/2009, pentru jocurile tip slot-machine taxa de autorizare se datorează pentru fiecare mijloc de joc şi se plăteşte lunar, în avans pentru luna următoare, iar anexa la O.U.G. nr. 77/2009 prevede cuantumul anual al taxei de autorizare iar actul normativ reglementează o plată lunară, în avans, criteriul exploatării pe zile calendaristice neexistând. Excepţia prevăzută de art. IV din O.U.G. nr. 106/2020 privind scutirea de taxe de autorizare nu a fost prevăzută de legiuitor să opereze doar în cazul de suspendare pe zi calendaristică (24 ore), ci şi în toate celelalte ipoteze juridice în care se regăseşte suspendarea activităţii.

Restricţiile impuse de autorităţi în diferite variante nu reprezintă altceva decât modalităţi ale suspendării prevăzute de art. IV din O.U.G. nr. 106/2020, fiind în fapt o suspendare care prezintă anumite particularităţi şi anumite elemente suplimentare şi care are o anume specificitate.

Aplicarea soluţiei legislative de scutire de taxe de autorizare nu s-ar putea realiza decât în sfera tuturor situaţiilor de suspendare a activităţii pentru care s-a creat excepţia, deci nu numai pentru suspendarea pe zi calendaristică (24 ore) cum în mod greşit a suţinut instanţa de fond, în acest context reducerea programului de funcţionare constituind o ingerinţă în programul de funcţionare al operatorului economic şi are caracter de suspendare a activităţii desfăşurate, fiind, practic, totuna, la fel ca şi limitarea funcţionării punctului de lucru la 30%-50% din capacitatea spaţiului.

3. Apărările formulate

Intimatul-pârât Oficiul Naţional pentru Jocuri de Noroc a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Înalta Curte, analizând sentinţa recurată, actele şi lucrările dosarului, susţinerile recurentului şi apărările intimatului-pârât, în raport cu dispoziţiile legale incidente, apreciază că recursul este fondat din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., pentru următoarele considerente.

1. Aspecte de fapt şi de drept relevante

Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., hotărârea judecătorească trebuie să cuprindă motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, precum şi cele pentru care s-au admis ori s-au înlăturat cererile părţilor.

Motivarea hotărârii este necesară pentru ca părţile să cunoască motivele ce au fost avute în vedere de către instanţă în pronunţarea soluţiei, iar instanţa ierarhic superioară să aibă în vedere, în aprecierea legalităţii şi temeiniciei hotărârii, şi considerentele pentru care s-a pronunţat soluţia respectivă.

Obligaţia legală a instanţei de a-şi motiva hotărârea adoptată, are în vedere stabilirea în considerentele hotărârii a situaţiei de fapt expusă în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părţilor şi punctul de vedere al instanţei faţă de fiecare argument relevant, şi, nu în ultimul rând, raţionamentul logico-juridic care a fundamentat soluţia adoptată.

În cadrul dreptului la un proces echitabil se analizează şi dreptul oricărei părţi în cadrul unei proceduri judiciare de a prezenta instanţei observaţiile, argumentele şi mijloacele sale de probă, coroborat cu dreptul fiecărei părţi ca aceste observaţii şi argumente să fie examinate în mod efectiv. Cu privire la aceste aspecte, obligaţia instanţei de motivare a deciziilor sale este singurul mijloc prin care se poate verifica respectarea lor.

Aceeaşi concluzie se desprinde şi din jurisprudenţa deja consacrată a Curţii Europene a Drepturilor Omului, referitoare la dreptul la un proces echitabil. Astfel, Curtea arată că dreptul la un proces echitabil, garantat de art. 6 par. 1 din Convenţie, înglobează, între altele, dreptul părţilor unui proces de a-şi prezenta observaţiile pe care le apreciază ca fiind pertinente cauzei lor. Cu alte cuvinte, art. 6 implică, mai ales, în sarcina "tribunalului", obligaţia de a proceda la o examinare efectivă a motivelor, argumentelor şi cererilor de probă ale părţilor sub rezerva aprecierii pertinentei acestora" (cauza Van de Hurk c. Ţările de Jos, hot. din 19 aprilie 1994, §59; în acelaşi sens, cauza Albina c. România, hot. din 28 aprilie 2005, §30). Obligaţia instanţei de a răspunde prin motivare la argumentele prezentate de părţi este justificată, întrucât "numai prin pronunţarea unei hotărâri motivate poate fi realizat un control public al administrării justiţiei" (hotărârea Hirvisaari c. Finlanda din 27 septembrie 2001). Din alt punct de vedere, necesitatea motivării hotărârii în sensul indicat de normele imperative ale art. 261 alin. (1) pct. 5 înlătură arbitrariul şi face posibil controlul judiciar.

Sub aspectul calităţii motivării, orice hotărâre judecătorească trebuie să fie inteligibilă, redactată într-un limbaj clar şi simplu, condiţie esenţială pentru a fi înţeleasă de părţi şi de public. Această inteligibilitate necesită o structură coerentă a hotărârii şi enumerarea argumentaţiei într-un stil clar şi accesibil tuturor.

Motivarea trebuie să fie coerentă, clară şi lipsită de ambiguităţi şi de contradicţii. Ea trebuie să permită urmărirea unui raţionament care a condus judecătorul la aceasta, de natură a susţine şi justifica soluţia adoptată.

Plecând de la aceste coordonate teoretice, instanţa de control judiciar apreciază a fi fondate criticile formulate de recurenta-reclamantă în sensul că hotărârea pronunţată de prima instanţă nu satisface cerinţele prevăzute de art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., republicat, considerentele acesteia fiind lacunare şi neputând susţine şi justifica soluţia adoptată.

Obligaţia legală a instanţei de a-şi motiva hotărârea adoptată are în vedere stabilirea în considerentele hotărârii a situaţiei de fapt expusă în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părţilor şi punctul de vedere al instanţei faţă de fiecare argument relevant, şi, nu în ultimul rând, raţionamentul logico-juridic care a fundamentat soluţia adoptată.

În acest sens, este de observat că instanţa de fond nu a evocat argumentele reclamantei şi apărările pârâtului, iar prin considerentele expuse nu le-a analizat şi nici nu a răspuns acestora, ci s-a limitat la a reproduce textul art. IV din O.U.G. nr. 106/2020 şi la a aprecia că acesta se interpretează literal.

Or, examinarea hotărârii recurate se face în funcţie de motivele de fapt şi de drept avute în vedere de prima instanţă, motive ce trebuie să fie în concordanţă cu probatoriul administrat şi argumentele expuse de părţile în proces, iar, în lipsa indicării unor asemenea motive, instanţa de recurs se află în imposibilitatea de a analiza legalitatea soluţiei adoptate.

În consecinţă, Înalta Curte constată că situaţia de fapt existentă în cauză nu a fost pe deplin lămurită, ceea ce echivalează cu o necercetare efectivă a fondului şi este de natură a prejudicia dreptul la un proces echitabil cel puţin al uneia dintre părţi.

În raport de motivele reţinute anterior, pentru respectarea principiului dublului grad de jurisdicţie şi asigurarea tuturor garanţiilor procesuale pe care judecata în primă instanţă le conferă părţilor, se impune casarea sentinţei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

În fond după casare, instanţa de trimitere urmează să examineze toate argumentele invocate de reclamantă prin acţiune şi prin calea de atac, respectiv de pârât prin întâmpinările depuse la fond şi la recurs.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Faţă de considerentele expuse, Înalta Curte, în baza dispoziţiilor art. 497 C. proc. civ. şi art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, va admite recursul, va casa hotărârea recurată şi va trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de reclamanta A. S.R.L. împotriva sentinţei nr. 1647 din 16 octombrie 2024 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa recurată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 30 octombrie 2025, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.