Military pensioner's damages award quashed and remanded for contradictory reasoning on unindexed pension claim

Şedinţa publică din data de 30 octombrie 2025

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de chemare în judecată. Hotărârea instanţei de fond

1.1. Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 21.02.2023, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Guvernul României şi Casa Sectorială de Pensii a Ministerului Afacerilor Interne:

- să se constate vătămarea drepturilor şi intereselor sale legitime, în sensul actualizării pensiei militare, prin măsura reglementată de art. VII din O.U.G. nr. 59/2017;

- să se dispună obligarea pârâtului Guvernul României să asigure fonduri pentru restituirea sumelor prevăzute prin indexarea şi actualizarea pensiei, în ipoteza în care nu interveneau modificările aduse de O.U.G. nr. 59/2017 asupra prevederilor art. 59 şi art. 60 din Legea nr. 223/2015, rezultate prin aplicarea Legii nr. 153/2017 privind salarizarea din fonduri publice, la data deschiderii drepturilor de pensie, respectiv 12 septembrie 2017, şi H.G. nr. 28/2023 privind actualizarea soldelor de grad;

- să se dispună obligarea pârâţilor să restituie sumele reţinute din pensie rezultate din indexarea şi actualizarea pensiei raportat la prevederile art. 38 din Legea nr. 153/2017, privind salarizarea din fonduri publice, în ipoteza în care nu interveneau modificările aduse de O.U.G. nr. 59/2017 asupra prevederilor art. 59 şi art. 60 din Legea nr. 223/2015 şi H.G. nr. 28/2023 privind actualizarea soldelor de grad, actualizarea sumelor cu indicele de inflaţie şi plata dobânzii legale penalizatoare prevăzute de art. 3 alin. (2) din O.G. nr. 13/2011.

Reclamantul a invocat excepţia de neconstituţionalitate extrinsecă a dispoziţiilor art. VII, pct. 2 şi 3 din O.U.G. nr. 59/2017, prin raportare la dispoziţiile art. 1 alin. (3) şi (5) şi ale art. 79 alin. (1) din Constituţie, care afectează O.U.G. nr. 59/2017 în ansamblul său.

Acţiunea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 9 alin. (1), (4) şi (5) din Legea nr. 554/2004.

1.2. Prin sentinţa civilă nr. 1702 din 16 noiembrie 2023 (a cărei minută a fost îndreptată prin încheierea din 25 februarie 2025), Curtea a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, ca inadmisibilă.

A respins excepţia inadmisibilităţii şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, invocate de pârâtul Guvernul României, ca neîntemeiate.

A respins excepţia inadmisibilităţii şi prescripţiei dreptului material la acţiune, invocate de pârâta Casa Sectorială de Pensii a MAI, ca neîntemeiate.

A admis în parte acţiunea formulată de reclamant, a obligat pârâtul Guvernul României la despăgubiri constând în plata indexării cu rata inflaţiei şi a obligat pârâtul Guvernul României la despăgubiri constând în plata dobânzilor legale.

2. Cererea de recurs

Împotriva acestei sentinţe, pârâtul Guvernul României a formulat recurs, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ., solicitând casarea hotărârii recurate şi, în rejudecare, respingerea acţiunii, ca neîntemeiată.

A susţinut recurentul, circumscris motivului de casare prevăzut de pct. 6 al art. 488 C. proc. civ., că există contradicţie între considerentele şi dispozitivul hotărârii. Deşi în considerente instanţa a motivat în sensul respingerii acţiunii, arătând în mod explicit că nu sunt aplicabile dispoziţiile O.U.G. nr. 59/2017, ceea ce ar fi dus la soluţia respingerii acţiunii, în dispozitiv apare soluţia contrară.

Instanţa a constatat în mod corect că, în cauză, cererea reclamantului vizează despăgubiri pentru vătămarea generată de aplicarea eronată/neaplicarea legislaţiei în vigoare privitoare la indexarea/majorarea anuală a pensiei, însă într-un astfel de raport juridic, reprezentat de aplicarea majorării stabilite de legislaţia incidentă, obligaţia legală revine aceleiaşi entităţi care a emis decizia de pensionare, şi anume Casa Sectorială de Pensii a Ministerului Afacerilor Interne.

Guvernul României este un organ colegial, fără personalitate juridică şi fără patrimoniu propriu, şi poate sta în justiţie în calitate de pârât numai în litigiile de contencios administrativ atunci când este contestată legalitatea actelor administrative tipice sau asimilate. Este esenţială determinarea raporturilor juridice reale dintre părţi, a naturii acestora şi a instituţiilor juridice aplicabile speţei, dacă acestea sunt specifice dreptului public sau dreptului privat.

Aşadar, Guvernul României nu poate fi obligat la realizarea pretenţiilor părţii reclamante, întrucât nu are atribuţii/competenţe în ceea ce priveşte petitul privind plata drepturilor solicitate, neexistând niciun temei juridic, legal sau convenţional care să justifice legitimitatea procesuală pasivă a Guvernului României.

Casele de pensii sectoriale sunt structuri cu personalitate juridică, înfiinţate prin lege în subordinea Ministerului Apărării Naţionale, Ministerului Afacerilor Interne precum şi a Serviciului Român de Informaţii, înfiinţate prin H.G. nr. 144/2016.

A mai arătat recurentul că pretenţia reclamantului vizează, în realitate, efectele actelor normative contestate asupra cuantumului net al pensiei. Or, în ceea ce priveşte veniturile din pensii şi măsurile adoptate asupra acestora, acestea nu se pun în aplicare în mod direct, fiind transpuse prin intermediul entităţilor cu atribuţii legale, reglementate, respectiv casele sectoriale/teritoriale de pensii.

Instanţa nu poate valida pretenţiile reclamantului faţă de Guvernul României întrucât obligarea acestuia la plata dobânzilor şi penalităţilor ar menţine, chiar şi parţial, efectele art. VII din O.U.G. nr. 59/2017 care la momentul introducerii acţiunii nu îşi mai produce efectele.

Prin urmare, se impune casarea hotărârii, considerentele acesteia nefiind în concordanţă cu măsurile luate prin dispozitiv, scopul motivării fiind tocmai acela de a fundamenta şi explica măsurile adoptate şi, în situaţia în care nu există această concordanţă, instanţa de control judiciar nu poate cunoaşte care este soluţia reală pronunţată de prima instanţă.

3. Apărările formulate

Intimata-pârâtă Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Afacerilor Interne a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea în tot a cererii introductive a intimatului-reclamant şi analizarea recursului pârâtului prin prisma prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. şi a neincidenţei O.U.G. nr. 59/2017 în cauză.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Înalta Curte, analizând sentinţa recurată, actele şi lucrările dosarului, susţinerile recurentului şi apărările intimatei-pârâte, în raport cu dispoziţiile legale incidente, apreciază că recursul este fondat din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., pentru următoarele considerente.

1. Aspecte de fapt şi de drept relevante

Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., hotărârea judecătorească trebuie să cuprindă motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, precum şi cele pentru care s-au admis ori s-au înlăturat cererile părţilor.

Motivarea hotărârii este necesară pentru ca părţile să cunoască motivele ce au fost avute în vedere de către instanţă în pronunţarea soluţiei, iar instanţa ierarhic superioară să aibă în vedere, în aprecierea legalităţii şi temeiniciei hotărârii, şi considerentele pentru care s-a pronunţat soluţia respectivă.

Obligaţia legală a instanţei de a-şi motiva hotărârea adoptată, are în vedere stabilirea în considerentele hotărârii a situaţiei de fapt expusă în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părţilor şi punctul de vedere al instanţei faţă de fiecare argument relevant, şi, nu în ultimul rând, raţionamentul logico-juridic care a fundamentat soluţia adoptată.

În cadrul dreptului la un proces echitabil se analizează şi dreptul oricărei părţi în cadrul unei proceduri judiciare de a prezenta instanţei observaţiile, argumentele şi mijloacele sale de probă, coroborat cu dreptul fiecărei părţi ca aceste observaţii şi argumente să fie examinate în mod efectiv. Cu privire la aceste aspecte, obligaţia instanţei de motivare a deciziilor sale este singurul mijloc prin care se poate verifica respectarea lor.

Aceeaşi concluzie se desprinde şi din jurisprudenţa deja consacrată a Curţii Europene a Drepturilor Omului, referitoare la dreptul la un proces echitabil. Astfel, Curtea arată că dreptul la un proces echitabil, garantat de art. 6 par. 1 din Convenţie, înglobează, între altele, dreptul părţilor unui proces de a-şi prezenta observaţiile pe care le apreciază ca fiind pertinente cauzei lor. Cu alte cuvinte, art. 6 implică, mai ales, în sarcina "tribunalului", obligaţia de a proceda la o examinare efectivă a motivelor, argumentelor şi cererilor de probă ale părţilor sub rezerva aprecierii pertinentei acestora" (cauza Van de Hurk c. Ţările de Jos, hot. din 19 aprilie 1994, §59; în acelaşi sens, cauza Albina c. România, hot. din 28 aprilie 2005, §30). Obligaţia instanţei de a răspunde prin motivare la argumentele prezentate de părţi este justificată, întrucât "numai prin pronunţarea unei hotărâri motivate poate fi realizat un control public al administrării justiţiei" (hotărârea Hirvisaari c. Finlanda din 27 septembrie 2001). Din alt punct de vedere, necesitatea motivării hotărârii în sensul indicat de normele imperative ale art. 261 alin. (1) pct. 5 înlătură arbitrariul şi face posibil controlul judiciar.

Sub aspectul calităţii motivării, orice hotărâre judecătorească trebuie să fie inteligibilă, redactată într-un limbaj clar şi simplu, condiţie esenţială pentru a fi înţeleasă de părţi şi de public. Această inteligibilitate necesită o structură coerentă a hotărârii şi enumerarea argumentaţiei într-un stil clar şi accesibil tuturor.

Motivarea trebuie să fie coerentă, clară şi lipsită de ambiguităţi şi de contradicţii. Ea trebuie să permită urmărirea unui raţionament care a condus judecătorul la aceasta, de natură a susţine şi justifica soluţia adoptată.

Plecând de la aceste coordonate teoretice, instanţa de control judiciar apreciază a fi fondate criticile formulate de recurentul-pârât Guvernul României în sensul că hotărârea pronunţată de prima instanţă nu satisface cerinţele prevăzute de art. 425, alin. (1), lit. b) din C. proc. civ., republicat, considerentele acesteia fiind contradictorii, neputând susţine şi justifica soluţia adoptată.

În acest sens, este de observat că instanţa de fond a plecat de la premisa că a fost învestită cu o acţiune a cărei cauză este întemeiată pe art. 9 din Legea nr. 554/2004, reclamantul solicitând acordarea de despăgubiri urmare a constatarii neconstituţionalităţii unei ordonanţe de urgenţă emise de Guvernul României, O.U.G. nr. 59/2017, cu privire la care apreciază ca i-a prejudiciat dreptul prin diminuarea cuantumului pensiei.

Or, O.U.G. nr. 59/2017 nu a fost declarată neconstituţională de Curtea Constituţională a României. Actul normativ menţionat a făcut obiectul mai multor cereri de sesizare a instanţei de contencios constituţionale, însă niciuna dintre acestea nu a fost admisă, constatându-se, în esenţă, prin deciziile de soluţionare a excepţiilor de neconstituţionalitate (e.g. Deciziile nr. 687/2019, nr. 544/2020, nr. 828/2021, nr. 302/2022, nr. 138/2024, nr. 639/2024, nr. 686/2024 ş.a.m.d) că O.U.G. nr. 59/2017 este "constituţională în raport cu criticile formulate".

Acţiunea întemeiată pe art. 9 din Legea nr. 554/2004, având ca obiect reparaţia prejudiciului solicitată în temeiul acestor dispoziţii legale, are ca premisă existenţa unei decizii a Curţii Constituţionale de declarare a neconstituţionalităţii ordonanţei de urgenţă sau a unor dispoziţii din aceasta.

De asemenea, acţiunea întemeiată pe acest temei legal poate fi introdusă odată cu excepţia de neconstituţionalitate a ordonanţei de guvern apreciate ca fiind vătămătoare.

Cu toate acestea, deşi a reţinut că acţiunea este întemeiată pe art. 9 din Legea nr. 554/2004 fără ca anterior să fi existat o hotărâre de declarare a neconstituţionalităţii ordonanţei de guvern, instanţa de fond a respins cererea reclamantului de sesizare a Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a art. VII, pct. 2 şi 3 din O.U.G. nr. 59/2017, prin raportare la dispoziţiile art. 1 alin. (3) şi (5) şi ale art. 79 alin. (1) din Constituţie.

A apreciat instanţa că nu sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate a cererii de sesizare, pentru că excepţia de neconstituţionalitate nu priveşte o lege în vigoare şi pentru că prevederile atacate nu au o legătură evidentă cu soluţionarea cauzei. A reţinut că, deşi reclamantului nu îi erau aplicabile dispoziţiile ordonanţei, totuşi nu a mai beneficiat de indexările prevăzute în actul normativ în vigoare la data pensionării, cel puţin pentru anii 2018 şi 2021. Astfel, a constatat că, prin emiterea actului, i-au fost afectate drepturile de pensie sub aspectul cuantumului pentru anii 2018 şi 2021.

Prin urmare, instanţa de fond, deşi nu există nicio decizie a Curţii Constituţionale de declarare a neconstituţionalităţii O.U.G. nr. 59/2017 şi deşi a respins cererea reclamantului de sesizare a Curţii Constituţionale formulată odată cu acţiunea, s-a constatat învestită cu o acţiune întemeiată pe art. 9 din Legea nr. 554/2004 şi a admis în parte cererea reclamantului obligând pârâtul Guvernul României la despăgubiri.

Or, reparaţia prejudiciului întemeiată pe art. 9 din Legea nr. 554/2004 are ca premisă existenţa unei decizii a Curţii Constituţionale, fie anterioară sesizării instanţei, fie ulterioară sesizării (acţiunea fiind însoţită şi de excepţia de neconstituţionalitate), iar o acţiune introdusă pe acest temei legal, fără existenţa unei decizii de admitere a excepţiei de neconstituţionalitate, nu deschide calea acţiunii în despăgubiri.

Astfel, Înalta Curte constată că instanţa de fond nu a clarificat natura şi obiectul cauzei, toate aceste aspecte conducând la concluzia că motivarea hotărârii este contradictorie şi nu creează transparenţă asupra silogismului judiciar care trebuie să explice şi să justifice dispozitivul şi care să permită realizarea controlului judiciar, impunându-se, în aceste condiţii, admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi trimiterea cauzei instanţei de fond spre rejudecare, pentru respectarea principiului dublului grad de jurisdicţie.

În fond după casare, instanţa de trimitere va avea în vedere şi celelalte motive de care s-a prevalat recurentul prin calea de atac exercitată, a căror examinare, în raport de soluţia dispusă prin prezenta decizie, devine inutilă.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Faţă de considerentele expuse, Înalta Curte, în baza dispoziţiilor art. 497 C. proc. civ. şi art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, va admite recursul, va casa hotărârea recurată şi va trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de pârâtul Guvernul României împotriva sentinţei nr. 1702 din 16 noiembrie 2023 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa recurată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 30 octombrie 2025, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.