Liability of ordinance issuer for interest and inflation adjustments on contributions ordered returned by subsequent legislation

Şedinţa publică din data de 4 februarie 2025

Asupra recursului de faţă,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată la Tribunalul Dâmboviţa, secţia a I civilă, sub nr. x/2022 la data de 22.12.2022, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii Guvernul României şi Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Afacerilor Interne, a solicitat să se constate vătămarea drepturilor şi intereselor sale legitime prin măsura reglementată de art. XXIV punctele 12 şi 13 din O.U.G. nr. 130/2021, obligarea pârâţilor să restituie sumele reţinute din pensie cu titlu de CASS începând cu luna ianuarie 2022 şi până la momentul încetării reţinerii, actualizate cu indicele de inflaţie şi cu plata şi a dobânzii legale penalizatoare prevăzută de art. 3 alin. (2) din O.G. nr. 13/2011. A invocat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. XXIV punctele 12 şi 13 din O.U.G. nr. 130/2021 în raport cu dispoziţiile art. 44, art. 47, art. 115, art. 125 şi art. 56 din Constituţia României.

Prin încheierea de şedinţă pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa, secţia I civilă în data de 18 aprilie 2023, în dosarul nr. x/2022, s-a admis excepţia necompetenţei funcţionale a secţiei I Civile şi s-a declinat competenţa de soluţionare a cererii de chemare în judecată promovată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii Guvernul României, în favoarea secţiei a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a Tribunalului Dâmboviţa.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmboviţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal sub nr. x/2022* la data de 18.05.2023.

Prin sentinţa nr. 412/7.06.2023 Tribunalul Dâmboviţa a admis excepţia necompetenţei materiale funcţionale a Tribunalului Dâmboviţa, invocată din oficiu, a declinat competenţa soluţionării cauzei în favoarea Curţii de Apel Ploieşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel, secţia de contencios administrativ şi fiscal sub nr. x/2022* la data de 26.06.2023.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 32 din 23 ianuarie 2023, Curtea de Apel Ploieşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal a decis astfel:

- ca nefondate excepţiile invocate de pârâtul Guvernul României.

- a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de pârâta Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Afacerilor Interne, cu sediul în Bucureşti şi, pe cale de consecinţă, respinge acţiunea în contradictoriu cu această pârâtă ca fiind promovată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

- a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, ca inadmisibilă.

- a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României.

- a obligat pârâtul Guvernul României la plata către reclamant a unor despăgubiri egale cu dobânda legală aferentă sumelor ce i se cuvine acestuia potrivit art. 1 din O.U.G. nr. 4/2023, respectiv sumele ce i-au fost reţinute conform O.U.G. nr. 130/2021 din veniturile din pensii, diminuate cu impozitul pe venit datorat la acestea, dobândă calculată de la data reţinerilor realizate şi până la restituire în condiţiile O.U.G. nr. 4/2023, precum şi cu actualizarea cu indicele de inflaţie, la momentul restituirii, a respectivelor sume.

- a respins acţiunea, în rest, ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile menţionate anterior, a declarat recurs pârâtul Guvernul României, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea în parte a sentinţei atacate şi, în rejudecare, respingerea, în principal, ca inadmisibil şi în subsidiar, ca neîntemeiat a capătului de cerere privind obligarea pârâtului la plata către reclamant a unor despăgubiri constând în indexarea cu rata inflaţiei, precum şi la plata dobânzilor legale penalizatoare aferente sumelor reţinute cu titlu de contribuţii de asigurări sociale de sănătate, calculate începând cu data reţinerii din pensia reclamantului şi până la restituirea sumelor reţinute.

Recurentul-pârât a susţinut că instanţa de fond a făcut o greşită aplicare a dispoziţiilor art. 9 din Legea nr. 554/2004 şi a stabilit în mod nelegal existenţa unei obligaţii de plată în sarcina Guvernului României, fără a verifica îndeplinirea condiţiilor răspunderii civile delictuale.

A arătat că prima instanţă a dispus în mod greşit în sarcina sa o obligaţie de plată, atât timp cât Guvernul României nu are capacitate juridică civilă, putând sta în judecată, în calitate de pârât, doar în litigiile de contencios administrativ în care se contestă legalitatea actelor administrative pe care le adoptă, astfel cum rezultă din prevederile art. 102 şi 108 din Constituţie. Raporturile juridice la care participă Guvernul României nu pot avea natură civilă, ci doar administrativă, prin aceasta înţelegându-se raporturi care se nasc, se modifică sau se sting prin manifestarea unilaterală de voinţă a acestui organ al administraţiei publice centrale, realizate în exercitarea atribuţiilor şi competenţelor stabilite de lege, cu scopul de a produce efecte juridice. Aceste alegaţii sunt confirmate şi de prevederile art. 187 şi urm. din Legea nr. 287/2009, dar şi de jurisprudenţa Înaltei Curţi în materie. Astfel fiind, Guvernul României, ca organ colegial, nu are capacitate juridică civilă, iar în situaţia în care ar cădea în pretenţii, fiind obligat la plata unor sume de bani către reclamant, titlul executoriu nu va putea fi dus la îndeplinire.

Guvernul României a intervenit, în ordinea legislativă, în scopul restituirii sumelor reţinute din veniturile din pensii realizate de persoanele fizice, cu titlu de contribuţii de asigurări sociale de sănătate, prin adoptarea la 15 februarie 2023, a O.U.G. nr. 4/2023. Mai învederează recurentul-pârât că, odată cu intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 4/2023, cererea reclamantei este lipsită de interesul susţinerii sale, care, conform art. 32 alin. (1) C. proc. civ., trebuie să îndeplinească cerinţa de a fi actual atât la data promovării, cât şi pe parcursul soluţionării acţiunii. Cererea este lipsită şi de obiect, câtă vreme, prin intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 4/2023, legiuitorul a stabilit cadrul normativ pentru transpunerea în practică a efectelor deciziei Curţii Constituţionale nr. 650/2022, în sensul solicitat de reclamant.

Prin această reglementare, a fost stabilită competenţa caselor teritoriale de pensii, precum caselor de pensii sectoriale şi entităţilor care plătesc venituri din pensii, de a restitui sumele reţinute cu titlu de contribuţii de asigurări de sănătate, cât şi sursa bugetară necesară implementării acestei măsuri. Aşadar, aceste entităţi vor proceda la calcularea şi restituirea din oficiu a sumelor pretinse de partea reclamantă, iar menţinerea dispoziţiilor hotărârii judecătoreşti recurate ar duce la încasarea dublă a acelor sume şi la eludarea actului normativ adoptat în scopul reparării prejudiciului.

Recurentul-pârât că Guvernul României nu are atribuţii în calcularea şi reţinerea din pensii a contribuţiei de asigurări sociale de sănătate şi nu poate fi obligat să plătească despăgubirile solicitate prin acţiune, câtă vreme sumele au fost calculate şi reţinute de casele teritoriale de pensii sau de casele de pensii sectoriale. Competenţa restituirii sumelor reţinute este dată prin lege, în mod expres, în sarcina caselor de pensii, conform O.U.G. nr. 4/2023, astfel că Guvernul României nu poate fi obligat nici la restituirea sumelor reţinute, nici a accesoriilor constând în actualizarea cu rata inflaţiei şi dobânda legală.

Consideră că, întrucât solicitarea reclamantului vizează operaţiuni specifice de calcul şi plată/restituire a CASS reţinută din pensie, litigiul priveşte jurisdicţia asigurărilor sociale, astfel încât competenţa de soluţionare a cauzei revine instanţei specializate în jurisdicţia asigurărilor sociale.

Mai arată că, pentru aceleaşi considerente, este nelegală şi soluţia instanţei privind actualizarea sumelor cu rata inflaţiei şi plata dobânzilor legale aferente, respectiv în măsura în care instanţa a apreciat că obligaţia este purtătoare de dobânzi sau impune actualizări ale acesteia în raport cu indicele de inflaţie, în temeiul prevederilor art. 1 alin. (4) din O.G. nr. 13/2011 privind dobânda legală remuneratorie şi penalizatoare pentru obligaţii băneşti, debitorului obligaţiei băneşti principale îi revine şi sarcina îndeplinirii obligaţiei subsecvente.

4. Apărările formulate în cauză

Intimata-pârâtă Casa de Pensii Sectorială a Ministerului de Interne a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Intimatul-reclamant A. a depus precizări prin care şi-a expus punctul de vedere referitor la recurs prin care a subliniat că îşi menţine în integralitate pretenţiile solicitate prin cererea de chemare în judecată.

II. Considerentele şi soluţia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie asupra cererii de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâtul Guvernul României este nefondat, pentru următoarele considerente:

Pentru a răspunde criticilor formulate de pârâtul Guvernul României, Înalta Curte reţine că, prin cererea de chemare în judecată, reclamantul A. a susţinut existenţa unei vătămări în drepturile şi interesele sale legitime prin modificările legislative operate prin O.U.G. nr. 130/2021, pusă în aplicare începând cu data de 01.01.2022, prin care s-a instituit plata obligatorie a contribuţiilor de asigurări sociale de sănătate şi în cazul veniturilor din pensii, pentru partea ce depăşeşte suma lunară de 4.000 RON. În acest sens, reclamantul a formulat prezenta acţiune, în condiţiile art. 9 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, reclamând neconstituţionalitatea prevederilor din cuprinsul O.U.G. nr. 130/2021 şi solicitând restituirea sumelor reţinute conform acestui act normativ, actualizate cu rata inflaţiei, precum şi plata dobânzii legale penalizatoare aferente acestor sume.

Prin decizia Curţii Constituţionale nr. 650/15.12.2022, publicată în Monitorul Oficial nr. 1262/28.12.2022, a fost admisă admis excepţia de neconstituţionalitate a art. XXIV pct. 11 [cu referire la art. 153 alin. (1) lit. f)2) Codul fiscal], pct. 12 [cu referire la art. 154 alin. (1) lit. h) Codul fiscal sintagma "de până la suma de 4.000 RON lunar inclusiv"], pct. 13 [cu referire la art. 155 alin. (1) pct. a1) Codul fiscal], pct. 14 [cu referire la sintagma "venituri din pensii" din cuprinsul titlului secţiunii a 3-a capitolul III al titlului V "Contribuţii sociale obligatorii" Codul fiscal], pct. 16 [cu referire la art. 1573 Codul fiscal], pct. 17 [cu referire la sintagma "precum şi al veniturilor din pensii" din cuprinsul titlului secţiunii a 4-a capitolul III al titlului V "Contribuţii sociale obligatorii" Codul fiscal], pct. 18 [cu referire la art. 168 alin. (1) în privinţa trimiterii la art. 153 alin. (1) lit. f)2), alin. (5) în privinţa trimiterii la art. 1573 şi alin. (7)1 Codul fiscal] şi pct. 19 [cu referire la alin. (1) lit. a) în privinţa trimiterii la art. 153 alin. (1) lit. f)2) Codul fiscal] şi art. XXV alin. (1) lit. c) [cu referire la pct. 12, 13, 16, 18 în privinţa alin. (1) şi (5) ale art. 168 Codul fiscal şi pct. 19] din O.U.G. nr. 130/2021 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, dispoziţiile mai sus menţionate fiind declarate neconstituţionale.

Prin O.U.G. nr. 4/2023 privind stabilirea unor măsuri de restituire a unor contribuţii de asigurări sociale de sănătate a fost reglementată modalitatea de restituire a sumelor reţinute din veniturile din pensii realizate de persoanele fizice cu titlu de contribuţii de asigurări sociale de sănătate, de la data de 1 ianuarie 2022 până la data de 27 decembrie 2022 inclusiv.

În raport de această cronologie legislativă, prima instanţă a reţinut că O.U.G. nr. 4/2023 nu asigură o reparare integrală a prejudiciului, respectiv nu prevede şi actualizarea sumelor restituite cu rata inflaţiei şi nici plata dobânzii legale aferente, a admis în parte acţiunea, obligând pârâtul Guvernul României la plata acestor sume.

În recurs, pârâtul Guvernul României a formulat critici care pot fi rezumate ca referindu-se la: a) competenţa de soluţionare a cauzei care, în opinia pârâtului, revenea instanţei specializate în soluţionarea cauzelor circumscrise jurisdicţiei speciale a asigurărilor sociale; b) lipsa capacităţii juridice civile; d) lipsa atribuţiilor legale de plată a sumelor ce fac obiectul cererii; e) rămânerea cererii fără obiect ori ca lipsa de interes a acesteia.

În ceea ce priveşte primul rând de critici, recurentul-pârât a susţinut că litigiul priveşte jurisdicţia asigurărilor sociale, astfel încât competenţa de soluţionare a cauzei revine instanţei specializate în jurisdicţia asigurărilor sociale.

Deşi recurentul-pârât apreciază ca fiind incidente în cauză dispoziţiile speciale ale Legii nr. 263/2010 privind jurisdicţia asigurărilor sociale, Înalta Curte constată că prezentul litigiu este unul de natura contenciosului administrativ, despăgubirile fiind cerute de reclamante în temeiul art. 9 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, care conferă persoanei care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim prin ordonanţe sau dispoziţii din ordonanţe considerate neconstituţionale sau declarate ca atare să solicite acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin ordonanţe ale Guvernului.

Or, astfel cum a stabilit instanţa de fond, în raport de obiectul cauzei, aceasta este competentă material să soluţioneze cauza, câtă vreme temeiul de drept al cererii este reprezentat de dispoziţiile art. 9 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, iar acţiunea este îndreptată împotriva unei ordonanţe a Guvernului, soluţie legală prin prisma specificului acţiunii formulate şi reglementarea amintită, precum şi art. 126 alin. (6) teza finală din Constituţia României, care consacră expres competenţa instanţei de contencios administrativ.

În ceea ce priveşte pretinsa lipsă a capacităţii juridice civile, recurentul-pârât Guvernul României a susţinut, în esenţă, că nu poate sta în judecată, în calitate de pârât, decât în litigii de drept administrativ în care se contestă legalitatea actelor administrative pe care le adoptă.

Înalta Curte constată că prezentul litigiu este unul de natura contenciosului administrativ, despăgubirile fiind cerute de reclamant în temeiul art. 9 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, care conferă persoanei care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim prin ordonanţe sau dispoziţii din ordonanţe considerate neconstituţionale sau declarate ca atare să solicite acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin ordonanţe ale Guvernului.

Cum pretenţiile reclamantului nu au natură civilă, ci vizează acoperirea prejudiciului suferit ca urmare a vătămării produse prin emiterea de către Guvernul României a unei ordonanţe de urgenţă declarate neconstituţională în parte, Înalta Curte constată că acest pârât nu a fost chemat în judecată în virtutea invocatei capacităţi de drept civil, ci în considerarea capacităţii de drept administrativ ce-i revine în calitate de autoritate emitentă a actului vătămător.

În consecinţă, în raport de obiectul cauzei deduse judecăţii, întemeiat pe prevederile art. 9 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, criticile vizând lipsa capacităţii juridice civile a pârâtului Guvernul României vor fi respinse, ca nefondate.

Referitor la argumentele recurentului-pârât Guvernul României privind lipsa atribuţiilor legale de plată a pretenţiilor ce fac obiectul cererii, Înalta Curte constată că prima instanţă a reţinut în mod corect calitatea acestei autorităţi de persoană obligată la plata accesoriilor aferente sumelor reţinute cu titlu de contribuţii de asigurări sociale de sănătate.

În recurs, pârâtul Guvernul României a susţinut că această obligaţie ar reveni caselor teritoriale de pensii sau caselor de pensii sectoriale, entităţi care au reţinut din pensiile reclamantelor sumele în discuţie şi care, prin efectul O.U.G. nr. 4/2023, au obligaţia restituirii lor, obligaţie care se extinde şi cu privire la accesoriile constând în actualizarea cu rata inflaţiei şi dobânda legală.

Contrar acestor susţineri şi în acord cu considerentele primei instanţe, Înalta Curte reţine că dispoziţiile art. 9 din Legea nr. 554/2004, cu denumirea marginală "Acţiunile împotriva ordonanţelor Guvernului", oferă posibilitatea promovării unei acţiuni în contencios administrativ, care potrivit alin. (5) "poate avea ca obiect acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin ordonanţe ale Guvernului, anularea actelor administrative emise în baza acestora, precum şi, după caz, obligarea unei autorităţi publice la emiterea unui act administrativ sau la realizarea unei anumite operaţiuni administrative". Cererea de chemare în judecată formulată de reclamant este întemeiată pe acest text de lege şi vizează acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin ordonanţa declarată neconstituţională. Or, asemenea despăgubiri nu pot fi solicitate decât de la autorul faptei ilicite, emitent al ordonanţei neconstituţionale care a prejudiciat în mod direct reclamantele.

Faptul că reţinerile din pensie, păgubitoare pentru reclamant, au fost efectuate de casa de pensii, nu exonerează Guvernul României de plata despăgubirilor pentru prejudiciile cauzate prin ordonanţa declarată neconstituţională. Acţiunea de faţă nu are ca obiect plata pensiei ori a unor drepturi de pensie, pentru ca raportul juridic litigios să fie legat între reclamant şi casa sectorială de pensii, în raport de atribuţiile conferite prin lege acestei autorităţi, ci, după cum s-a arătat anterior, obiectul cauzei de faţă îl reprezintă acordarea despăgubirilor pentru prejudicii cauzate printr-o ordonanţă de urgenţă declarată neconstituţională, fapta ilicită, temei al angajării răspunderii, constând în emiterea respectivei ordonanţe de către Guvern, în timp ce casele de pensii au efectuat doar operaţiunile materiale de aducere la îndeplinire a dispoziţiilor actului normativ.

Nici împrejurarea că prin O.U.G. nr. 4/2023 se prevede că restituirea sumelor reţinute cu titlu de contribuţii de asigurări sociale de sănătate se face prin intermediul aceloraşi case de pensii nu este de natură a schimba această concluzie, atât timp cât obiectul cauzei nu poartă asupra executării obligaţiilor instituite prin actul normativ menţionat, ci se solicită repararea unor prejudicii cauzate în mod direct prin ordonanţa de urgenţă declarată neconstituţională în parte.

Înalta Curte mai reţine că pretenţiile rămase în litigiu, după adoptarea O.U.G. nr. 4/2023, vizează doar despăgubirile solicitate în temeiul art. 9 din Legea nr. 554/2004, sub forma dobânzii legale şi a actualizării sumelor restituite cu indicele de inflaţie. Astfel fiind, obligaţia de plată a despăgubirii nu poate fi imputată caselor de pensii, răspunderea pentru prejudiciul constând, pe de-o parte, în devalorizarea monedei în urma inflaţiei şi, pe de altă parte, în lipsirea reclamantelor de folosinţa sumei solicitate (dobânda legală), aparţinând Guvernului României, care a generat acest prejudiciu prin impunerea în sarcina reclamantelor, printr-un act normativ neconstituţional, a obligaţiei de plată a unei contribuţii.

În concluzie, faţă de cauza juridică a acţiunii şi faţă de dispoziţiile art. 9 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, în temeiul cărora au fost solicitate despăgubirile ce fac obiectul cauzei de faţă, Înalta Curte constată că există identitate între debitorul raportului juridic dedus judecăţii şi Guvernul României, emitent al actului vătămător, respectiv al ordonanţei de urgenţă declarate în parte ca fiind neconstituţională.

În ceea ce priveşte criticile recurentului-pârât Guvernul României potrivit cărora, prin adoptarea O.U.G. nr. 4/2023, cererea pendinte a rămas fără obiect şi nu mai subzistă interesul intimatului-reclamant de a acţiona, Înalta Curte constată că şi acestea sunt nefondate, câtă vreme prin această ordonanţă s-a dispus doar restituirea sumelor reţinute, actul normativ neavând în vedere asigurarea unei reparaţii integrale a prejudiciului, reprezentat nu numai de pierderea efectivă (damnum emergens), ci şi de beneficiul nerealizat (lucrum cessans), constând în dobânda legală, la care se adaugă actualizarea cu rata inflanţiei, pentru conservarea valorii reale a obligaţiilor băneşti.

În concret, prin ordonanţa menţionată, nu s-a dispus repararea integrală a prejudiciului suportat de reclamant prin reţinerile nelegale din pensie, în sensul indexării cu rata inflaţiei a sumelor ce vor fi restituite potrivit O.U.G. nr. 4/15.02.2023 şi plăţii dobânzilor legale aferente acestor sume, reţinute în perioada 01.01.2022-27.12.2022, calculate începând cu data primei reţineri şi până la acoperirea integrală a prejudiciului. Astfel, prejudiciul cauzat reclamantului prin O.U.G. nr. 130/2021, constând în lipsirea sa de folosinţa sumelor de bani ce i-au fost reţinute din pensie şi care îi vor fi restituite eşalonat, dă dreptul la reparaţie, potrivit art. 1.381 C. civ., iar reparaţia trebuie să fie integrală, conform art. 1.385 C. civ., aşadar să cuprindă nu doar pierderea efectiv suferită, reprezentată în speţă de chiar sumele reţinute în mod necuvenit, dar şi beneficiul nerealizat, cuantificat, în cazul obligaţiilor băneşti, la nivelul dobânzii legale, potrivit art. 1.381 alin. (3) rap. la art. 1.535 C. civ.

Drept urmare, contrar susţinerilor recurentului-pârât, Înalta Curte reţine că, în speţă, sunt întrunite condiţiile angajării răspunderii administrative patrimoniale a Guvernului, potrivit art. 9 alin. (5) teza I din Legea nr. 554/2004 raportat la art. 1.349 C. civ., respectiv: fapta ilicită a Guvernului constă în emiterea O.U.G. nr. 130/2021 cu încălcarea art. 115 alin. (6) din Constituţie, conform celor constatate de Curtea Constituţională prin decizia nr. 650/2022; prejudiciul material constă în lipsirea reclamantului de folosinţa sumelor ce i-au fost reţinute în baza O.U.G. nr. 130/2021 şi care le vor fi restituite conform O.U.G. nr. 4/2023, însă doar în cuantum nominal, fără dobânda legală aferentă; legătura de cauzalitate este evidentă, reţinerile fiind realizate în mod direct în baza O.U.G. nr. 130/2021; vinovăţia este prezumată pe baza calităţii Guvernului de emitent al actului neconstituţional.

Astfel, pierderea efectiv suferită, ca prim element de reparare integrală a prejudiciului cauzat reclamantului, este remediată prin actualizarea cu rata inflaţiei a sumelor ce urmează a-i fi restituite conform art. 1 din O.U.G. nr. 4/2023, iar beneficiul de care este lipsit, al doilea element constitutiv al prejudiciului, este remediat prin acordarea dobânzii legale penalizatoare, conform art. 3 alin. (2) şi alin. (3) şi art. 6 din O.G. nr. 13/2011, posibilitatea cumulării acestor două remedii fiind stabilită prin decizia nr. 2/2014 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în recurs în interesul legii.

Pe cale de consecinţă, vor fi respinse ca nefondate motivele de recurs referitoare la legalitatea soluţiei de obligare la plata accesoriilor aferente debitului principal, atât din perspectiva pretinsei lipsei de interes/obiect a acţiunii, cât şi a argumentelor pe fondul acestei pretenţii.

Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., va respinge recursul declarat de pârâtul Guvernul României prin Secretariatul General al Guvernului împotriva sentinţei nr. 32 din 23 ianuarie 2023 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca fiind nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâtul Guvernul României prin Secretariatul General al Guvernului împotriva sentinţei nr. 32 din 23 ianuarie 2023 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca fiind nefondat.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 4 februarie 2025, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.