Judicial inspection disciplinary closure: limits of administrative discretion and lack of procedural right to compel disciplinary investigation

Şedinţa publică din data de 31 octombrie 2024

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin cererea de chemare în judecată s-a solicitat desfiinţarea rezoluţiei inspectorului şef al Inspecţiei Judiciare, a rezoluţiei de clasare în lucrarea C22-1022/07.07.2022 şi trimiterea dosarului pentru completarea reală şi efectivă a verificărilor privind faptele şi împrejurările criticate ca abateri disciplinare săvârşite de procuror A. şi prim procuror B. din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Bolintin Vale, judeţul Giurgiu, respectiv continuarea abuzurilor şi manoperelor dolosive faţă de reclamantă începute în dosarul nr. x/2016, agravate în dosar nr. x/2018, continuate în prezent în dosarul nr. x/2019.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 793 din data de 10.05.2023, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a -VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins cererea formulată de reclamanta C. în contradictoriu cu pârâta Inspecţia Judiciară, ca nefondată.

3. Cererea de recurs

Împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de fond a formulat recurs C., întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 din C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea recursului, casarea în tot a hotărârii atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de fond şi, în subsidiar, reţinerea spre rejudecare de către instanţa de recurs cu consecinţa admiterii cererii astfel cum a fost completată prin cele două cereri adiţionale şi obligarea pârâtei Inspecţia Judiciară la completarea şi lămurirea actelor administrative criticate.

În motivarea recursului, subsumat motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. recurenta susţine că hotărârea a fost pronunţată cu nerespectarea prevederilor art. 425 alin. (1) lit. c) C. proc. civ. sub aspectul nemotivării corespunzătoare.

Arată că instanţa a soluţionat cauza fără a analiza cele două cereri adiţionale ce au completat acţiunea principală, potrivit art. 204 C. proc. civ. şi că instanţă de fond, prin hotărâre, se referă exclusiv la lucrarea C22-1022/07.07.2022 şi nu face nicio referire la aspectele reclamate cu privire la procuror D. sau cei doi inspectori E. şi F., eludând total completarea acţiunii.

O altă critică se referă la faptul că hotărârea recurată a fost dată cu nesocotirea principiului disponibilităţii prevăzut de art. 9 C. proc. civ., vătămarea neputând fi acoperită decât prin casarea hotârârii şi trimiterea la aceeaşi instanţă şi că hotărârea a fost pronunţată cu nerespectarea prevederilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. sub aspectul nemotivării corespunzătoare.

Susţine că, în cauză nu există nici măcar o referire la ce anume probe anterior admise prin încheierea din 26.04.2023 apreciind că însuşi dreptul la un proces echitabil prevăzut de art. 6 C. proc. civ. a fost nesocotit.

Atâta timp cât, în considerente, instanta nu analizează probele care au fost administrate, nu stabileste împrejurarile de fapt esenţiale în cauza, nu evocă normele substanţiale şi procedurale incidente şi aplicarea lor în cauză, soluţia exprimată prin dispozitiv ramâne nesusţinută şi pur formală, nefiind corolarul motivelor ce o preced.

O astfel de hotarâre devine arbitrară şi nu permite exercitarea controlului judiciar, obligând la o casare cu trimitere.

Consideră că instanţa de fond nu s-a pronunţat în privinţa excepţiei de nulitate absoultă, a nesocotirii normelor de drept material, a manoperelor dolosive, a normelor de drept procesual încălcate, sub aspectul necomunicării unor acte, sau aspectul discriminării şi al conduitei repetând acţiunile de şantaj etc.

Deşi cu ocazia termenului din 26.04.2023 Curtea a admis proba cu toate înscrisurile, în motivare nu se arată ce proba a fost administrată în concret, nici ce proba a fost înlăturată sau considerate nerelevante ulterior admiterii.

Referitor la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. recurenta susţine că prima instantă nu a analizat fondul cauzei deoarece face referire numai la motive străine de natura cauzei, respectiv străine şi de motivele de contestaţie, dar şi de aspectele semnalate şi sesizate pârâtei Inspecţia Judiciară.

Arată că, deşi s-a criticat exercitarea funcţiei cu rea-credinţă sub aspectul nesocotirii normelor de drept material şi procesual de către procurori reclamaţi, începând din august 2016 până in prezent, pentru faptele punctual arătate, privind modul de instrumentare al dosarelor referite, în mod total străin de cauză instanţa de fond se referă la faptul că "nu trebuie lămurite faptele şi împrejurările dosarului de fond judecat deşi nu a fost nicidecum învestită să soluţioneze fondul dosarelor, ci dimpotrivă trebuia să analizeze tocmai contradicţiile dintre versiunile modificate ale actelor, care în mod necesar sunt în legătură cu modul de instrumentare al dosarelor, deoarece priveşte materia penală.

Instanţa mai face referire la aspecte cu care nici nu a fost investită nici nu privesc contestaţia sau cauza, repsectiv la un adevăr judiciar dedus din caracterul definitiv al unei soluşii dintr-o sentinţă definitivă deşi asemenea motive sau aspecte nu au făcut obiectul contestaţiei.

Astfel cum rezultă atât din acţiunea principală, cât şi din cererile adiţionale a fost reclamată nesocotirea cu rea-credinţă a normelor de drept material şi procesual-penal, discriminarea, atitudinile de şantaj - manoperele dolosive şi ticluite, fapte ce reprezintă abateri disciplinare grave, dovedite de probatoriul propus. Or, instanţei nu i-a fost exhibat niciun conflict de natură civilă, atare împrejurare fiind străină de obiectul litigului şi dovedeşte dezinteresul total al primei instanţei pentru fondul cauzei.

O altă critică subsumată acestui motiv de casare este acela că prima instanţă nu arată motivele pro şi contra pentru care dovezile depuse şi incuviinţate de aceasta nu ar infirma afirmatele verificări ce nu corespund aspectelor semnalate.

Afirmaţia în sens negativ al instanţei "nedepunându-se dovezi care să infirme verificările pârâtei" arată şi o inversare a sarcinii probei, intenţionată de instanţă şi nepermisă, obligând reclamantul la dovedirea unui fapt negativ, contrar art. 249 C. proc. civ.

Reclamanta invocă şi motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. arătând următoarele:

- instanţa de fond a interpretat şi aplicat greşit dipoziţiile art. 45 indice 1 alin. (5) din Legea nr. 317/2004.

Instanţa de fond face referire că pârâta a verificat existenţa dosarelor şi fişe ECRIS, operaţiuni care nu corespund naturii faptelor reclamate, respectiv nici nesocotirea normelor de drept material sau procesual, nici atitudinea necorespunzătoare, sau discriminatorie şi nici privind premisele factuale false pe care işi bazează pârâta rezoluţiile atacate.

- în mod greşit a interpretat şi aplicat dipoziţiile art. 45 indice 1 alin. (3) din Legea nr. 317/2004, deoarece analiza "indiciilor" se face tocmai raportat la modul de instrumentare al cauzelor, în acest caz fiind vorba despre nesocotirea normelor de drept material şi procesual penal recunoscute explicit de proc. D. (ignorată de Curte), astfel că probatoriul în dovedirea relei credinţe izvorăşte esenţialmente din cauza ce este consecinţa directă a abuzurilor reclamate.

Tot în cadrul acestui motiv, susţine recurenta că în mod greşit interpretează curtea de apel limitele de analiză a primei instanţă, respectiv motivele pentru care rezoluţiile se desfiinţează şi în mod greşit a interpretat conţinutul şi întinderea noţiunii de verificări prealabile prevăzute de art. 45 indice 1 alin. (3) din Legea nr. 317/2004, deoarece acestea trebuie să corespundă aspectelor sesizate ori nu a fost criticată inexistenta unor dosare, ci nesotirea normelor de drept material şi procesual ce nu au aptitudinea de a fi evidentiate prin verificări ECRIS, neavând nico legătură cu aspectele semnalate, independenţa Inspecţiei Judiciare fiind una strict operaţională, nicidecum absolută, astfel cum rezultă din dispoziţiile art. 65 alin. (3) Legea 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, cee ace înseamnă că instanţa are atributul verificării intrinseci a rezoluţiilor atacate, neputând sustrage analiza contestaţie sub simplul pretext că ar fi elemente de evaluare din partea inspectorului judiciar.

Or, tocmai lipsa referirilor (din cuprinsul actelor atacate) la aspectele semnalate în concret conduc la concluzia logică că este necesară completarea efectivă a verificărilor, cu respectarea corespondenţei între natura celor semnalate şi operaţiunile administrative.

4. Apărările intimatei

Intimatul-pârât a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea sentinţei instanţei de fond ca fiind temeinică şi legală.

În ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. precizează că hotărârea ar putea fi casată pe acest temei doar în situaţia unei încălcări a regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii, acestea fiind în principal, o eventuală nerespectare a dreptului la apărare, a principiului contradictorialităţii şi a dreptului la un proces echitabil, o încălcare a principiului disponibilităţii sau a oralităţii dezbaterilor, aspecte care nu pot fi reţinute în referire la modalitatea de instrumentare a prezentei cauze de către judecătorul Curţii de Apel Bucureşti.

Faţă de motivul de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. precizăm că acest motiv nu se confirmă, hotărârea putând fi considerată nemotivată atunci când nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, cât şi atunci când cuprinde motive contradictorii ori motive străine de natura pricinii, care nu au legătură cu speţa.

Hotărârea ar putea fi casată pentru acest motiv, dacă există contradicţie între considerente şi dispozitiv, lipseşte total motivarea dezlegării date de instanţă unei anumite chestiuni de fapt sau de drept sau motivarea este superficială ori cuprinde considerente care nu au legătură cu pricina în care a fost pronunţată soluţia respectivă, judecătorul a motivat confuz sau sumar situaţia de fapt astfel încât instanţa de recurs nu poate să determine în ce măsură o anumită normă juridică a fost sau nu corect aplicată; Or, rezultă cu evidenţă că niciunul dintre aceste posibile motive de casare nu se verifică în speţă, instanţa de fond motivând coerent şi amplu soluţia dispusă, cu luarea în considerare a tuturor criticilor ridicate în cererea introductivă a reclamantei.

Faţă de ultimul motiv de casare invocat de către recurenta reclamantă, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. învederează că, în considerarea acestui motiv de nelegalitate, instanţa de fond a făcut o corectă aplicare şi interpretare a dispoziţiilor de drept material incidente, respingând în mod judicios cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta C., ca nefondată.

Subliniază faptul că în controlul de legalitate permis instanţei de contencios administrativ şi fiscal este realizată o cenzură externă (verificarea competenţei organului disciplinar şi a formalităţilor procedurii) şi o cenzură internă a actelor atacate (respectarea normelor materiale ierarhic superioare şi a spiritului legii sau al actelor normative disciplinare), cu respectarea scopului art. 451 alin. (5) din Legea nr. 317/2004 (act normativ în vigoare la momentul soluţionării plângerilor), respectiv claritatea şi caracterul complet al rezoluţiilor emise.

Acest control de legalitate generic este limitat nu numai la lege şi regulamente, ci inclusiv de cadrul acţiunii depuse, conform principiului disponibilităţii prevăzut de art. 22 alin. (6) C. proc. civ.

În cazul de faţă, instanţa nu a identificat critici ale reclamantei care să aducă argumente cu privire la nelegalitatea rezoluţiilor, subliniind că instanţa de contencios administrativ nu poate interveni peste dreptul de apreciere al inspectorului de caz asupra necesităţii realizării unor operaţiuni administrative, acolo unde regulamentul lasă la aprecierea inspectorului realizarea anumitor acţiuni.

Împotriva întâmpinării formulate de pârâta Inspecţia Judiciară recurenta a depus răspuns la întâmpinare.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, sentinţa recurată în raport cu motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru motivele ce vor urma.

Din actele şi lucrările dosarului rezultă că, prin sesizarea înregistrată la Inspecţia Judiciară - Direcţia de inspecţie pentru procurori în data de 8 martie 2022, reclamanta C. a criticat modul de exercitare a atribuţiilor de către procurorul de caz A. sub aspectul săvârşirii abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. f), m), s), ş) şi t) din Legea nr. 303/2004, în legătură cu modul de soluţionare a dosarelor nr. x nr. y ale aceleiaşi unităţi de parchet şi pentru dispunerea clasării în data de 18 septembrie 2020, în ultimul dintre acestea. Reclamanta a mai sesizat Inspecţia Judiciară şi cu privire la modul de soluţionare a dosarelor penale nr. x/2016 şi y/2018 şi de soluţionarea dosarelor nr. x/2019 şi nr. y/2020, toate ale Parchetului de pe lângă Judecătoria Bolintin Vale.

În urma verificărilor efectuate, prin rezoluţia din data de 9 iunie 2022, în temeiul art. 45 alin. (4) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, s-a dispus clasarea sesizării reclamantei, întrucât nu au fost evidenţiate indicii privind săvârşirea vreuneia dintre abaterile disciplinare prevăzute de art. 99 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată.

Ca urmare a plângerii formulată împotriva rezoluţiei de clasare, a fost emisă rezoluţia Inspectorului - şef al Inspecţiei Judiciare nr. C22-1022 din data de 7 iulie 2022, prin care a fost respinsă plângerea formulată de recurenta-reclamantă din prezenta cauză dedusă judecăţii.

În acest context, instanţa de contencios administrativ şi fiscal a fost învestită de reclamanta C.., în contradictoriu cu pârâta Inspecţia Judiciară, cu o cerere prin care a solicitat desfiinţarea rezoluţiei inspectorului-şef al Inspecţiei Judiciare şi a rezoluţiei de clasare.

Nemulţumită de soluţia instanţei de fond de respingere a cererii de chemare în judecată, reclamanta C. a declarat recurs, formulând critici ce se subsumează cazurilor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 din C. proc. civ., pe care instanţa de recurs le va respinge ca nefondate.

Primul motiv de recurs este întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. şi se referă la nerespectarea prevederilor art. 425 alin. (1) lit. c) C. proc. civ. sub aspectul nemotivării corespunzătoare a hotărârii, a faptului că hotărârea recurată a fost dată cu nesocotirea principiului disponibilităţii prevăzut de art. 9 C. proc. civ. şi că instanta de fond nu s-a pronuntat în privinţa excepţiei de nulitate absoultă, a nesocotirii normelor de drept material, a manoperelor dolosive, a normelor de drept procesual încălcate, sub aspectul necomunicării unor acte, sau aspectul discriminării şi al conduitei repetând acţiunile de şantaj etc.

Înalta Curtea apreciază că acest motiv de recurs nu este incident, întrucât criticile astfel formulate se dovedesc a fi nefondate.

Motivul de casare prevăzut de pct. 5 al art. 488 alin. (1) este incident atunci când sunt încălcate principii importante ale procesului civil (ex. principiul contradictorialităţii sau oralitătii) sau când sunt încălcate reguli de procedură care se sancţionează cu nulitatea actului sau a hotărârii.

Trebuie precizat că aspectele privind nemotivarea corespunzătoare a hotărârii, a faptului că hotărârea recurată a fost dată cu nesocotirea principiului disponibilităţii prevăzut de art. 9 C. proc. civ., a nesocotirii normelor de drept material, a manoperelor dolosive sau aspectul discriminării şi al conduitei repetând acţiunile de şantaj etc, nu sunt motive de casare ce pot fi circumscrise art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. potrivit cărora,,(1) Casarea unor hotărâri se poate cere (...) atunci când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii;"

În ce priveşte critica potrivit cărei instanta de fond nu s-a pronunţat în privinţa excepţiei de nulitate absoultă, a normelor de drept procesual încălcate, sub aspectul necomunicării unor acte, Înalta Curte reţine că recurenta a invocat nulitatea absolută a rezoluţiei de clasare din lucrare nr. 22-2844/19 septembrie 2022 emisă de Direcţia de inspecţie pentru procurori prin inspector judiciar procuror E. pe considerentul că au fost nesocotite dispoziţiile legale ce ocrotesc un interes public, general privind competenţa funcţională subiectivă a inspectorului, incompatibilitatea acestuia faţă de implicarea în soluţionarea unor lucrări anterioare privind aceeaşi situaţie de fapt (corelativ cu nesocotirea obligaţiei de abţinere), precum şi urmare a violării principiului securitatii raporturilor juridice şi, prin aceasta, a dreptului la un proces echitabil, consacrat de art. 6 alin. (1) din Conventia Europenană a Drepturilor Omului.

Raportat la aceste motive, în mod corect, instanţa de fond a anlizat susţinerile reclamantei odată cu fondul cauzei astfel că, Înalta Curte nu poate reţine incident acest motiv de casare.

Al doilea motiv de recurs se întemeiază pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., ("când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei") este nefondat.

Referitor la această critică, Înalta Curte constată că obligaţia instanţei de a-şi motiva hotărârea adoptată, consacrată legislativ în dispoziţiile art. 425 C. proc. civ. are în vedere stabilirea în considerentele hotărârii a situaţiei de fapt expusă în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părţilor şi punctul de vedere al instanţei faţă de fiecare argument relevant şi, nu în ultimul rând, raţionamentul logico-juridic care a fundamentat soluţia adoptată. Aceste cerinţe legale sunt impuse de însăşi esenţa înfăptuirii justiţiei, iar forţa de convingere a unei hotărâri judecătoreşti rezidă din raţionamentul logico-juridic clar explicitat şi întemeiat pe considerente de drept.

Înalta Curte mai arată şi că, în acord cu dispoziţiile art. 22 alin. (2) din C. proc. civ., revine judecătorului de fond sarcina ca, în soluţionarea cererii de chemare în judecată, să stabilească situaţia de fapt specifică procesului, iar în funcţie de aceasta să aplice normele juridice incidente.

Or, instanţa de fond a arătat în mod expres motivele pentru care a ajuns la soluţia din sentinţa recurată expunând silogismul logico-juridic ce a stat la baza soluţiei pronunţate, fiind clare raţiunile avute în vedere. Astfel, Înalta Curte apreciază că sentinţa recurată respectă dispoziţiile art. 22 alin. (2) şi art. 425 C. proc. civ.

Contrar susţinerilor recurentei-reclamante, se constată că judecătorul fondului a apreciat în mod corect şi legal starea de fapt dedusă judecăţii, hotărârea pronunţată nefiind susceptibilă de criticile formulate, aceasta fiind dată cu aplicarea corectă a dispoziţiilor legale aplicabile cauzei, după cercetarea judicioasă.

În acest sens, Înalta Curte constată că, prin modul în care a fost formulată cererea de chemare în judecată, respectiv prin argumentele reiterate prin cererea de recurs, recurenta-reclamantă tinde să supună verificării întreaga situaţie de fapt calificată în drept ce a făcut obiectul sesizării.

Or, aşa cum în mod corect a reţinut şi judecătorul fondului, obiectul verificării disciplinare nu-l poate constitui raţionamentul logico-juridic al magistratului chemat să instrumenteze o cauză, ci doar încălcarea cu intenţie a normelor de drept material ori procesual, cu scopul determinat de a vătăma o persoană sau doar de a accepta producerea unei asemenea consecinţe.

În cauză, recurenta-reclamantă nu a făcut dovada încălcării normelor de drept material sau procesual, criticile invocate prin sesizarea adresată Inspecţiei Judiciare.

Înalta Curte aminteşte totodată că cercetarea disciplinară a magistraţilor se poate realiza doar în condiţiile Legii nr. 317/2004, în vigoare în perioada de referinţă, care reglementează atât competenţa Inspecţiei Judiciare şi atribuţiile inspectorilor judiciari, cât şi procedura cercetării disciplinare, rezultând că inspectorii judiciari, desfăşurându-şi activitatea în mod independent nu sunt ţinuţi de încadrarea juridică dată de către petenţi faptelor sesizate, fiind esenţial ca aceştia să stabilească, în raport de chestiunile din sesizare, dacă există indiciile săvârşirii de către magistraţi a vreunei abateri disciplinare, iar nu dacă încadrarea juridică din sesizare ori diversele aspecte nerelevante pentru constatarea existenţei/inexistenţei elementelor constitutive ale abaterilor disciplinare se confirmă sau nu.

Or, prin rezoluţia contestată, realizând verificările în aceste limite, în mod corect inspectorul judiciar a reţinut că niciuna dintre abaterile disciplinare invocate de petiţionara C. nu se regăsesc, din punctul de vedere al elementelor lor constitutive, în activitatea profesională desfăşurată de magistratul procuror A..

Nu în ultimul rând, trebuie avut în vedere că, întrucât răspunderea disciplinară este personală, iar raportul juridic disciplinar se leagă doar între magistrat şi angajator, recurentul nefiind parte a acestui raport de drept, nu există un drept al autorului sesizării la Inspecţia Judiciară de a declanşa cercetarea disciplinară a unui magistrat, cu tot ceea ce presupune procedura prevăzută de art. 46 din Legea nr. 317/2004, ci un drept de a supune analizei autorităţii competente săvârşirea unei fapte care ar putea face obiectul unei abateri disciplinare, titulara acţiunii judiciare fiind Inspecţia Judiciară, având în vedere competenţele acesteia date prin lege.

Şi critica referitoare la motivarea insuficientă este nefondată întrucât instanţa are obligaţia de a răspunde argumentelor esenţiale invocate de părţi, iar nu tuturor susţinerilor formulate de acestea.

Potrivit jurisprudenţei constante a instanţei europene de contencios a drepturilor omului pronunţate şi în cauze împotriva României, sepre exemplu (Albina/Românie, Buzescu/României, Dima/României, Bock şi Palade/României), art. 6 alin. (1) din Convenţie obligă instanţele să îşi motiveze deciziile, fără însă ca prin aceasta să se înţeleagă că ar cere un răspuns detaliat la fiecare argument prezentat de părţi şi că o instanţă care nu a motivat decât pe scurt hotărârea sa, să fi examinat totuşi în mod real problemele esenţiale care i-au fost supuse.

Or, în speţă, potrivit considerentelor anterior expuse, instanţa de fond a pronunţat hotărârea atacată în urma unui examen laborios de legalitate, stabilind faptele şi aplicând dreptul incident, cu respectarea garanţiilor impuse de art. 6 CEDO privind dreptul părţilor la un proces echitabil, reuşind să surprindă toate împrejurările esenţiale pentru justa soluţionare a cauzei.

În concluzie, Înalta Curte apreciază că nu poate fi reţinută niciuna dintre ipotezele reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., sens în care apreciază nefondate susţinerile recurentei privind incidenţa unui astfel de motiv de casare.

Ultimul motov de casare invocat este cel prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. "când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material".

Analizând susţinerile recurentei se constată că, deşi se invocă greşita interpretare şi aplicare a art. 45 indice 1 alin. (3) şî (5) din Legea nr. 317/2004, în realitate, aceasta avansează critici care vizează modalitatea de interpretare a probatoriului.

Prin urmare, Înalta Curte constată că sentinţa recurată este legală, fiind dată cu corecta interpretare şi aplicare a normelor de drept incidente circumstanţelor de fapt reţinute în cauză, motivele invocate prin cererea de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia.

2.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de C. împotriva sentinţei civile nr. 793 din 10 mai 2023 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de C. împotriva sentinţei civile nr. 793 din 10 mai 2023 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 31 octombrie 2024.