Suspendability of order denying dual salary entitlements for doctoral title and didactic grade I acquired pre-2017

Şedinţa publică din data de 31 octombrie 2024

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin cererea înregistrată sub nr. x/2024 reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Educaţiei a solicitat instanţei să dispună suspendarea executării art. 1 alin. (2) din Ordinul Ministrului Educaţiei nr. 3993/2021.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 586 din data de 09.04.2024, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a-IX-a contencios administrativ şi fiscal a respins ca nefondată cererea de suspendare formulată de reclamanta, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Educaţiei.

3. Cererea de recurs

Împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de fond a formulat recurs A., întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii instanţei de fond şi, în rejudecare, admiterea cererii de suspendare a art. 1 alin. (2) din Ordinul ministrului educaţiei nr. 3993/2021.

În motivarea recursului, a arătat că instanta în mod greşit a respins ca nefondată cererea de suspendare a art. 1 alin. (2) din Ordinul ministrului educaţiei nr. 3993/2021 privind stabilirea unor drepturi salariale specifice personalului didactic din învăţământ, prevăzute în Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, neţinând seamă că actul mai sus menţionat a fost emis cu încălcarea prevederilor art. 14 alin. (3) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, dar şi a principiului neretroactivităţii legii consacrat de art. 15 alin. (2) din Constituţia României şi art. 6 C. civ., republicat, cu modificările şi completările ulterioare.

Recurenta arată că art. 14 alin. (3) din Legea nr. 153/2017 se referă exclusiv la cadrele didactice care urmează să obţină gradul didactic I prin echivalare, în virtutea titlului ştiinţific de doctor, după intrarea în vigoare a Legii nr. 153/2017. Deoarece legea nu poate avea efect retroactiv, doar aceste cadre didactice au obligaţia de a alege între a primi indemnizaţia pentru titlul ştiinţific de doctor şi a solicita gradul didactic I prin echivalare.

Prin urmare, acest text nu se referă la persoanele care au obţinut deja gradul didactic I înainte de intrarea în vigoare a noii legi, aşa cum este situaţia sa şi care vor continua să beneficieze de indemnizaţia pentru titlul ştiinţific de doctor.

Ministerul Educaţiei a emis Ordinul nr. 3993/2021, prin care a prevăzut, la art. 1 alin. (2) şi (3) că: " (2) Prevederile art. 14 alin. (3) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, se aplică şi cadrelor didactice care au obţinut gradul didactic I prin echivalare, anterior datei de 1 iulie 2017 (3) Prevederile alin. (1) şi (2) se aplică începând cu drepturile salariale aferente lunii iunie 2021"

Recurenta consideră că art. 1 alin. (2) din ordin adaugă la lege, extinzând aplicarea ei şi la persoanele care au obţinut gradul didactic I prin echivalare, anterior datei de 1 iulie 2017.

Practic, în baza textului anterior citat, cadrele didactice, care şi-au echivalat titlul ştiinţific de doctor cu gradul didactic I anterior intrării în vigoare a dispoziţiilor Legii-cadru nr. 153/2017 şi cărora li s-a plătit, în perioada iulie 2017-mai 2021, indemnizaţia pentru titlul ştiinţific de doctor în cuantum de 50% din nivelul salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată (deoarece îşi desfăşoară activitatea în domeniul pentru care deţin titlul ştiinţific de doctor) nu vor mai beneficia de plata indemnizaţiei, începând cu drepturile salariale aferente lunii iunie 2021, drepturi ce se achită în luna iulie 2021.

Menţionează recurenta faptul că i s-a acordat gradul didactic I în conformitate cu prevederile art. 242 alin. (7) din Legea nr. 1/2011 sau ale art. 36 alin. (3) din Legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic, ori ale art. 87 teza a II-a din Legea nr. 6/1 969 privind Statutul personalului didactic din Republica Socialistă România, după caz; şi-a echivalat gradul didactic I cu titlul ştiinţific de doctor anterior datei de 01.07.2017, cu respectarea legislaţiei în vigoare la momentul echivalării, şi a beneficiat, până la data depunerii prezentei cereri de suspendare, de plata indemnizaţiei pentru titlul ştiinţific de doctor.

Dreptul de echivalare a titlului ştiinţific de doctor cu gradul didactic îi este recunoscut de lege încă din anul 1969, el fiind consacrat expres de Statutele personalului didactic care s-au aplicat începând cu anul 1969 până în prezent.

Arată că potrivit art. 87 din Legea 6/1969, de drept, prin efectul legii, personalul didactic care dobândea titlul ştiinţific de doctor dobândea şi gradul didactic I, iar în temeiul art. 36 alin. (3) coroborat cu art. 37 alin. (8) din Legea 128/1997 şi, respectiv, art. 242 alin. (7) şi alin. (1O) din Legea nr. 1/2011, cadrelor didactice cărora, prin ordin de ministru, li s-a acordat titlul ştiinţific de doctor şi care au îndeplinit condiţiile specifice din metodologiile emise de minister, li s-a acordat, tot prin ordin de ministru (act administrativ cu caracter individual, intrat în circuitul civil), gradul didactic I.

Subliniază faptul că acordarea gradului didactic I nu a fost o formalitate în temeiul Legii nr. 128/1997 şi al Legii educaliei nalionale nr. 1/2011. Faptul că aveau titlul de doctor nu a însemnat că li s-a acordat automat gradul didactic I. De exemplu, potrivit dispoziliilor art. 42 din Metodologia privind formarea continuă a personalului din învătămđntul preuniversitar (aprobată prin O.M.E.C.T.S. nr. 5561/2011, aplicabilă de la intrarea în vigoare a Legii nr. 1/2011), personalul didactic de predare trebuia să obtină calificativul " Foarte bine " la aprecierile anuale din ultimii 2 ani de activitate la catedră, premergători înscrierii, şi, de asemenea, să obţină calificativul "foarte bine" la inspecţia curentă efectuată de inspectoratul şcolar - inspecţie similară cu cea susţinută în vederea obţinerii gradului didactic I.

Menţionează recurenta că a dobândit, anterior intrării în vigoare a Legii - cadru nr. 153/2017, prin acte administrative cu caracter individual, intrate în circuitul civil, atât titlul ştiinţific de doctor, cât şi gradul didactic I. Or, de la data dobândirii gradului didactic I cadrele didactice beneficiază de toate drepturile conferite de lege personalului didactic cu gradul didactic I.

În aceste circumstanţe, cadrele didactice se găsesc în imposibilitatea de a-şi exercita dreptul de opţiune, aşa cum este prevăzut expres în articolul 14 alin. (3) teza finală din Legea-cadru nr. 153/2017, la care face referire articolul 1 alin. (2) din Ordinul Ministerului Educaţiei nr. 3993/2021.

Recurenta arată că art. 14 din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice prevede expres că au obligaţia de a opta între indemnizaţia pentru titlul stiinţific de doctor şi echivalarea cu gradul didactic I exclusiv acele cadre didactice care, de la data intrării în vigoare a legii, obţin gradul didactic I prin echivalare.

Personalul didactic care, până la data de 30 iunie 2017 inclusiv, a obţinut echivalarea titlului ştiinţific de doctor cu gradul didactic I, beneficiind atât de salariul aferent gradului I, cât şi de plata drepturilor pentru titlul ştiinţific de doctor, beneficiază în continuare de ambele drepturi, nefiind obligaţi să opteze. Această obligaţie o au doar acei salariaţi care nu aveau încă titlul de doctor echivalat cu gradul didactic I la data de 0l .07.2017.

În opinia recurentei orice altă interpretare a textului citat contravine atât principiilor de drept (principiul neretroactivităţii legii civile), cât şi textului legii.

Solicită a se observa că formularea alin. (3) este la timpul prezent "solicită şi obţine gradul didactic I prin echivalare' ceea ce are în vedere situaţiile născute din momentul intrării în vigoare a legii; "nu primeşte indemnizaţia" situaţie în care nu se află cadrele didactice care au beneficiat anterior intrării în vigoare a Legii cadru nr. 153/2017 de sporul pentru titlul ştiinţific de doctor (acordat ca sumă compensatorie sau ca spor) şi care, de la intrarea în vigoare a acestei legi, având în vedere şi prevederile art. 39 alin. (5) din aceeaşi lege au primit indemnizaţia pentru titlul ştiinţific de doctor, până la data intrării în vigoare a art. I alin. (2) al OME nr. 3993/2021. Din redactarea art. 14 alin. (3) din Legea- cadru rezultă că. cadrele didactice care au solicitat şi au obţinut gradul didactic I prin echivalare anterior intrării în vigoare a legii nu se află în ipoteza reglementată de actul normativ.

Din cele mai sus detaliate rezultă în mod clar faptul că aplicarea art. 1 alin. (2) din OME nr. 3993/2021 generează pagube iminente.

Recurenta arată, în ceea ce priveşte paguba iminenta că potrivit definitiei date de art. 2 lit. s) din Legea nr. 554/2004, aceasta trebuie sa constea într-un prejudiciu material viitor şi previzibil, adică în diminuarea patrimoniului persoanei căreia i se adresează actul administrativ, fără ca legea să impună condiţia ca paguba să nu poată fi evitată ci doar să existe în viitor şi nici să aibă un cuantum semnificativ

Apreciază că diminuarea veniturilor salariale lunare cu aceasta suma reprezentând indemnizaţia pentru titlul ştiinţific de doctor constituie, în mod evident, un prejudiciu material.

Mai arată că instanţa nu a luat în considerare nici faptul că, prin hotărârea nr. 1182/05.08.2021, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a admis cererea de suspendare a executării art. 1 alin. (2) din O.M.E. nr. 3993/2021, formulată de B., cerere care formează obiectul dosarului nr. x/2021 În mod similar pronunţându-se şi Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă şi de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 154/19.08.2021 în dosar nr. x/2021.

4. Apărările intimatului

Intimatul-pârât a formulat întâmpinare şi concluzii scrise prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea sentinţei instanţei de fond ca fiind temeinică şi legală, concluzionând că Ordinul nr. 3993/2021 a fost emis cu respectarea prevederilor legale şi pentru punerea în aplicare a legii, îndeplineşte toate condiţiile de legalitate cerute pentru valabilitatea sa, a fost emis de organul competent, în limita competenţei sale, potrivit Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare, emiterea sa s-a făcut în forma şi cu procedura prevăzute de Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, sentinţa recurată în raport cu motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor urma.

Recurenta-reclamantă a învestit instanţa de contencios administrativ şi fiscal cu o cerere prin care au solicitat suspendarea executării art. 1 alin. (2) din Ordinul Ministrului Educaţiei nr. 3993/2021.

Prima instanţă a respins cererea dedusă judecăţii, reţinând în esenţă că nu sunt întrunite condiţiile impuse de art. 14 din Legea nr. 554/2004 pentru suspendarea actului administrativ şi anume, faptul că asupra actului administrativ nu planează o îndoială evidentă asupra prezumţiei de legalitate a acestuia, precum şi afectarea obligaţiilor familiale de întreţinere prin diminuarea salariului.

Criticile formulate de recurenta-reclamantă, subsumate motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. sunt nefondate, prevederile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare fiind interpretate şi aplicate în mod corect de către instanţa de fond.

Din dispoziţiile generale ale Legii nr. 554/2004 rezultă că actul administrativ se bucură de prezumţia de legalitate, fiind executoriu din oficiu.

Conform art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, persoana vătămată poate să ceară suspendarea executării actului administrativ.

Astfel, executarea unui act administrativ va putea fi suspendată numai în situaţia în care instanţa va constata în mod temeinic îndeplinirea cumulativă a celor două condiţii: existenţa unui caz bine justificat şi necesitatea evitării unei pagube iminente ireparabile sau dificil de reparat.

Cazul bine justificat şi iminenţa unei pagube sunt analizate în funcţie de circumstanţele concrete ale fiecărei cauze, fiind lăsate la aprecierea judecătorului, care nu poate efectua decât o analiză sumară a aparenţei dreptului, pe baza împrejurărilor de fapt şi de drept prezentate de partea interesată, cu respectarea unui echilibru rezonabil între interesul public pe care autoritatea publică este obligată să îl îndeplinească şi drepturile subiective sau interesele legitime private care pot fi afectate.

În jurisprudenţa sa constantă, secţia de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a reţinut că pentru conturarea cazului temeinic justificat care să impună suspendarea unui act administrativ, instanţa nu trebuie să procedeze la analizarea criticilor de nelegalitate pe care se întemeiază însăşi cererea de anulare a actului administrativ, ci trebuie să-şi limiteze verificarea doar la acele împrejurări vădite de fapt şi/sau de drept care au capacitatea să producă o îndoială serioasă asupra prezumţiei de legalitate de care se bucură un act administrativ.

Îndoiala serioasă asupra legalităţii actului administrativ trebuie să fie evidentă, să poată fi decelată cu uşurinţă printr-o cercetare sumară a aparenţei dreptului, pentru că în cadrul procedurii suspendării executării actului administrativ, pe calea căreia pot fi dispuse numai măsuri provizorii, nu este permisă prejudecarea fondului litigiului.

Conform dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, cazurile bine justificate reprezintă acele împrejurări legate de starea de fapt şi de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ.

În raport cu această dispoziţie legală, condiţia existenţei unui caz bine justificat este îndeplinită în situaţia în care se regăsesc argumente juridice aparent valabile cu privire la nelegalitatea actului administrativ aflat în litigiu.

În acord cu cele reţinute de prima instanţă, Înalta Curte constată că ordinul a cărui suspendare s-a solicitat prin acţiunea formulată nu derogă de la prevederile actului normativ de forţă juridică superioară, ordinul fiind emis în temeiul şi în vederea executării legii.

Prin O.M.E. nr. 3993/2021, s-a dispus la art. 1 alin. (2) următoarele:

"(2) Prevederile art. 14 alin. (3) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, se aplică şi cadrelor didactice care au obţinut gradul didactic I prin echivalare, anterior datei de 1 iulie 2017." De asemenea, la alin. (3) al aceluiaşi ordin, s-a dispus că:

"(3) Prevederile alin. (1) şi (2) se aplică începând cu drepturile salariale aferente lunii iunie 2021".

Ordinul a fost emis în baza art. 14 alin. (3) din Legea cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, potrivit căruia:

"(3) Personalul didactic de predare care solicită şi obţine gradul didactic I prin echivalare, potrivit prevederilor Ordinului ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului nr. 5561/2011 pentru aprobarea Metodologiei privind formarea continuă a personalului din învăţământul preuniversitar, cu modificările şi completările ulterioare, nu primeşte indemnizaţia pentru titlul ştiinţific de doctor. Cadrele didactice optează pentru indemnizaţia pentru titlul ştiinţific de doctor sau pentru echivalarea cu gradul didactic I."

La nivel de aparenţă, nu se poate reţine nici încălcarea principiului constituţional al neretroactivităţii legii de vreme ce ordinul atacat nu cuprinde dispoziţii de natură a afecta drepturile salariale ale reclamanţilor care au fost realizate în trecut, ci doar pe cele ce urmează a lua naştere, respectiv cele datorate începând cu luna iunie 2021, lună în care a şi fost emis ordinul a cărui suspendare se cere.

Înalta Curte constată că instanţa fondului a făcut o corectă aplicare a Deciziei Înaltei Curţi de Casaţie nr. 52/2020 publicată în Monitorul Oficial al României nr. 970 din 21 octombrie 2020 prin care s-a reţinut că în practica judiciară art. 14 alin. (3) din Legea-cadru nr. 153/2017 se aplică şi cadrelor didactice care au obţinut gradul didactic I prin echivalare, anterior datei de 1 iulie 2017, în sensul că, după intrarea în vigoare a acestei legi, acestea nu mai pot primi indemnizaţia pentru titlul ştiinţific de doctor, chiar dacă anterior au încasat drepturi băneşti în considerarea titlului respectiv, întrucât intenţia legiuitorului a fost aceea de a acorda o singură recompensă financiară pentru obţinerea titlului ştiinţific de doctor, norma de la art. 14 alin. (3) din Legea-cadru nr. 153/2017 fiind aplicabilă indiferent de data dobândirii titlului, potrivit art. 39 alin. (5) din acelaşi act normativ.

În consecinţă, condiţia cazului bine justificat pentru suspendarea efectelor art. 1 alin. (2) din Ordinul ministrului educaţiei nr. 3993/2021 nu este îndeplinită în cauză.

Nu este îndeplinită în cauză nici condiţia pagubei iminente, având în vedere că recurenta-reclamantă nu au fost lipsiţi de venituri materiale prin emiterea ordinului atacat, ci a avut loc o diminuare a acestora, fără a le fi afectată grav situaţia materială.

Având în vedere aceste aspecte, Înalta Curte reţine că, hotărârea primei instanţe este legală, fiind pronunţată cu respectarea dispoziţiilor art. 14 din Legea nr. 554/2004, raportat la prevederile art. 2 lit. ş) şi t) din Legea nr. 554/2004.

În fine, instanţa de control judiciar are în vedere şi jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în cauzele având ca obiect anularea actului administrativ cu caracter normativ, prin care au fost respinse cererile de anulare a art. 1 alin. (2) al OME nr. 3993/2021 (ex: Decizia nr. 1555/19 martie 2024; Decizia nr. 717/8 februarie 2024).

Pentru aceste considerente, în temeiul dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004, raportat la prevederile art. 496 alin. (1) C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va respinge recursul declarat de A. împotriva sentinţei civile nr. 586 din 9 aprilie 2024 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de A. împotriva sentinţei civile nr. 586 din 9 aprilie 2024 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 31 octombrie 2024.