Tax suspension of execution rejected where transfer pricing adjustments and OECD Guidelines require merits analysis beyond summary review of administrative act legality

Şedinţa publică din data de 31 octombrie 2024

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Timişoara sub nr. x/2023 la data de 24.08.2023, reclamanta a solicitat instanţei de fond, în temeiul art. 15 din Legea contenciosului administrativ, să dispună suspendarea executării Deciziei de soluţionare a contestaţiei precum şi a Deciziei de impunere nr. x/18.10.2022 pentru sumele neachitate (5.237.495 RON) şi, în consecinţă, să dispună suspendarea executării accesoriilor deja calculate pentru sumele regăsite în Decizia de Impunere; şi suspendarea acumulării penalităţilor aferente sumelor regăsite în Decizia de Impunere, conform art. 278 alin. (4) Codul de procedură fiscală, până Ia soluţionarea definitivă a cererii de anulare.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 635 din data de 27.09.2023; Curtea de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal a dispus:

Respinge excepţia inadmisibilităţii. Respinge excepţia autorităţii de lucru judecat. Admite excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara.

Respinge acţiunea formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Respinge ca nefondată acţiunea formulată de reclamanta A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâta Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Arad. Fără cheltuieli de judecată.

3. Cererea de recurs

Împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de fond a formulat recurs reclamanta A. S.R.L., întemeiat pe următoarele motive de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi pct. 8 din C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea cererii de recurs şi modificarea sentinţei recurate în sensul admiterii cererii de suspendare formulate de A. S.R.L. şi, pe cale de consecinţă:

- să se constate că Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara are calitate procesuală pasivă, fiind organul central teritorial care are personalitate juridică, şi să dispună în contradictoriu cu DGRFP Timiş şi cu AJFP Arad;

- să se dispună suspendarea executării Deciziei de impunere pentru sumele neachitate (5.237.495 RON) şi pe cale de consecinţă să dispună şi: i) suspendarea executării accesoriilor deja calculate pentru sumele regăsite în Decizia de Impunere şi ii) încetarea acumulării penalităţilor aferente sumelor regăsite în Decizia de Impunere, conform art. 278 alin. (4) Codul de procedură fiscală, până la pronunţarea instanţei de fond asupra acţiunii în anularea Deciziei de impunere.

În motivarea recursului, a arătat că în ceea ce priveşte cazul bine justificat, contrar susţinerilor prime instanţe, raportat la această cauză nu este necesar pentru instanţă a se fi pronunţa pe fond pentru a dispune suspendarea. Raţionamentul necesar a fi realizat pentru a se observa îndeplinirea condiţiei cazului bine justificat este unul foarte simplu şi evident, la o verificarea sumară a legislaţiei:

a) Există mai multe temeiuri de drept primar, secundar şi terţiar care obligă şi care permit expres realizarea de ajustări în ceea ce priveşte mecanismul preţurilor de transfer în vederea respectării principiului valorii de piaţă (art. 11 alin. (4), art. 19 alin. (6) din Codul fiscal);

b) ANAF a refuzat să accepte ajustările realizate de A., în vădită contradicţie cu legislaţia în vigoare (Ordinul nr. 442/2016, Codul fiscal - art. 11 alin. (4), Normele Metodologice la Codul fiscal - art. 5, Ghidul Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică - cu aplicabilitate directă în aceste operaţiuni, conform Codul fiscal şi Normelor la Codul fiscal).

Este nelegal raţionamentul instanţei conform căruia "argumenele susţinute (...) se constituie în critici ce pot reprezenta chiar temeiul unei acţiuni în anularea actului administrativ, iar acest aspect ar însemna o prejudecare a cererii de anulare într-un litigiu care are ca obiect suspendarea executării respectivului act" (pag. 22 a Sentinţei Recurate).

Conform legii, argumentele invocate în dovedirea cazului bine justificat tind să dovedească aparenţa nelegalităţii actului, mai precis a "împrejurărilor legate de starea de fapt şi de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ", după cum reclamă chiar prevederile art. 2 lit. t) din Legea nr. 554/2004.

În ceea ce priveşte paguba iminentă recurenta consideră că instanţa a concluzionat simplist următoarele:

"condiţia necesităţii prevenirii unei pagube iminente nu se mai impune a fi analizată, având în vedere neîndeplinirea condiţiei cazului bine justificat (...)" (pag. 23 a Sentinţei Recurate).

Apreciază că, în realitate, Curtea de Apel Timişoara nici măcar nu a analizat îndeplinirea acestei condiţii, argumentând că nu mai este nevoie, deoarece nu ar fi îndeplinită condiţia cazului bine justificat

Separat, în ceea ce priveşte definiţia pagubei iminente, conform art. 2 alin. (1) lit. ş) din legea nr. 554/2004 se are în vedere necesitatea existentei unui prejudiciu material viitor şi previzibil. În acest caz, arată că este îndeplinită condiţia deoarece există un prejudiciu: material - suma de peste 1.000.000 EUR reprezentând impozitul suplimentar calculat, împreună cu accesoriile acestuia care curg şi la momentul formulării cererii de recurs; viitor -acesta se va produce în patrimoniul A. de îndată ce suspendarea intervenită în urma depunerii SGB încetează; previzibil - existând certitudinea că, din momentul în care SGB îşi încetează efectele, ANAF va proceda la executarea silită a sumelor, împreună cu accesoriile acestora, fapt care va avea un efect semnificativ negativ asupra modului în care A. îşi va desfăşura activitatea economică.

Referitor la încălcarea regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii, art. 488 alin. (1) pt. 5 C. proc. civ.

Legat de calitatea procesuală pasivă a DGRFP Timiş, Curtea de Apel a apreciat că DGRFP Timiş nu are calitate procesuală pasivă, deoarece pârâta DGRFP Timişoara nu este emitenta deciziei atacate în cauză, nu se contestă niciun act emis de aceasta, motiv pentru care instanţa a apreciat apreciază că acestei entităţi nu îi incumbă nicio obligaţie corelativă dreptului pretins de reclamantă, nejustificând astfel legitimare procesuală pasivă în cauză, excepţia invocată fiind întemeiată, urmând a fi admisă." (pag. 20 a Sentinţei Recurate)

Totuşi, în conformitate cu dispoziţiile art. 13 din Hotărârea nr. 520/2013 privind organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, DGRFP Timiş este entitatea cu personalitate juridică, în circumscripţia căreia funcţionează Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Arad, entitate fără personalitate juridică, ce a emis Decizia şi RIF-ul în legătură cu care s-a solicitat suspendarea.

Aşadar, având în vedere că DGRFP Timiş este singura entitate dintre cele două pârâte care are personalitate juridică, iar AJFP Arad este emitentul actului, hotărârea ar fi trebuit pronunţată faţă de ambele entităţi, nu doar fată de AJFP Arad.

Cu privire la refuzul de a analiza cadrul legal în vigoare, recurenta arată că motivul pentru care Curtea de Apel a respins cererea de suspendare este acela că argumentele invocate prin aceasta referitoare la reglementarea normativă a preţurilor de transfer sunt specifice soluţionării în fond a acţiunii în anulare.

Consideră că, respingând cererea de suspendare în baza motivului invocat mai sus, instanta încalcă dispoziţiile art. 5, art. 7 şi art. 252 C. proc. civ., dar şi dispoziţiile art. 15 din Legea Contenciosului ceea ce duce în mod necesar la nulitatea sentinţei recurate.

În susţinerea acestui argument, menţionează că, în conformitate cu art. 11 alin. (4) Codul fiscal art. 10 din Ordinul nr. 442/2016 şi pt. 37 din Normele Metodologice (toate amintite prin Cererea de suspendare), Ghidul OCDE reprezintă norme de drept în sistemul românesc, fiind astfel obligatorii şi trebuind să fie cunoscute de către instanţele româneşti, mai ales când dovada existenţei acestor norme este realizată.

În sensul acesta s-au pronunţat şi instanţele române, Curtea de Apel Cluj, prin sentinţa nr. 152/2019 din 26 iunie 2019. La fel a decis şi Curtea de Apel Timişoara, prin sentinţa nr. 18/2020 din 03 februarie 2020 .

Fiind norme de drept obligatorii în sistemul de drept românesc, Ghidul OCDE (sau Liniile Directoare OCDE) trebuia să fie analizat prima facie de către instanţă, care astfel ar fi sesizat că ajustarea preturilor de transfer este o operaţiune permisă şi ar fi putut cu uşurinţă să constate nelegalitatea vădită a actelor administrative emise de ANAF.

Recurenta apreciază că instanta încalcă îndatorirea legală stabilită prin art. 5 C. proc. civ. de a primi şi soluţiona orice cerere de competenta instanţelor judecătoreşti, potrivit legii, precum şi dispoziţiile art. 7 şi art. 252 C. proc. civ., privind obligaţia instanţei de a aplica dispoziţiile legale cauzelor pe care le judecă, deoarece refuză să analizeze un cadru legal bine determinat, din care ar fi reieşit cu claritate că operaţiunea de ajustare a preţurilor de transfer este permisă.

În acest sens, prezentă dispoziţiile paragrafului 4-38 din Ghidul OCDEI, care au fost puse şi în vederea Curţii de Apel Timişoara.

Învederează că inclusiv ANAF, prin Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor, recunoaşte existenţa posibilităţii de a efectua ajustări de preţuri de transfer, prin diminuarea bazei impozabile iar acest fapt a fost arătat şi Curţii de Apel, prin Cererea de suspendare.

De asemenea, această posibilitate este recunoscută chiar de jurisprudenţa instanţelor naţionale, fiind pusă în vederea Curţii de Apel Decizia nr. 244/2021 din 14 iulie 2021 a Curţii de Apel Bucureşti .

Chiar dacă procedura cererii de suspendare nu presupune o analiză de fond în ceea ce priveşte drepturile reclamantului, aceasta presupune totuşi cunoaşterea legii şi analizarea acesteia pentru ca, mai apoi, "pipăind" situaţia juridică prezentată să se ajungă la concluzia existenţei sau inexistenţei unei îndoieli serioase. În acest sens s-a pronunţat chiar Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, SCAJ prin Decizia nr. 2749 din 1 iunie 2012 .

Apreciază că dacă instanţa ar fi analizat dispoziţiile legale prezentate expres prin Cererea de suspendare, ar fi concluzionat, că ajustarea preturilor de transfer este o operaţiune permisă în legislaţia românească.

Arată recurenta că toate celelalte argumente precizate în cadrul cererii de suspendare au fost formulate doar pentru a permite instanţei să "pipăie fondul", reclamanta neavând sub nicio formă aşteptarea ca instanta să tranşeze litigiul din perspectiva fondului. A. a dorit să pună la dispoziţia instanţei toate "uneltele" necesare pentru a putea clarifica orice aspect în vederea confirmării îndoielii serioase şi deci a cazului bine justificat.

Având în vedere aspectele precizate mai sus, consideră recurenta că instanţa a încălcat normele de procedură privind primirea şi judecarea cererilor, privind aplicarea legii şi privind cunoaşterea de către instanţă a normelor obligatorii aplicabile. Toate aceste norme de procedură sunt de ordine publică, atrăgând în mod necesar nulitatea Sentinţei Recurate în temeiul art. 488 alin. (1) pt. 5 din C. proc. civ.

Apreciază că acest motiv de recurs poate fi motivat şi din perspectiva motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8.

Recurenta susţine şi încălcarea art. 15 din Legea Contenciosului prin Refuzul de a "pipăi fondul" .

Consideră că toate argumentele prezentate mai sus sunt aplicabile şi în ceea ce priveşte modul în care instanţa decide să judece cauza în lumina art. 15 din Legea Contenciosului. Astfel, aplicând în mod greşit exigenţele art. 15 din Legea Contenciosului privind neprejudecarea fondului încalcă dispoziţiile procedurale instituite de acest articol, caz sancţionat, din nou, cu nulitatea Sentinţei Recurate.

Apreciază recurenta că instanţa, în contra spiritului art. 15 din Legea Contenciosului, invocă în mod nejustificat că pentru soluţionarea cererii ar fi fost necesară "antamarea problemei de drept ce trebuie dezlegată pe fondul cauzei" şi nici nu mai procedează la operaţiunea de "pipăire a fondului".

Mai mult, acest raţionament conduce la restrângere nejustificată a unui remediu oferit de legiuitor pentru destinatarii actelor administrative care îi prejudiciază, deoarece s-ar ajunge ca procedura suspendării să se aplice la foarte puţine cazuri practice, lipsind practic de eficacitate textul de lege.

Art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea Contenciosului foloseşte în definirea cazului bine justificat construcţia "îndoială serioasă", iar nu "îndoială vădită" cu un scop. Cele două nu reprezintă concepte sinonime, iar legea nu a dorit să aibă în vedere doar situaţiile vădite, ci şi pe cele în care îndoiala este una serioasă, nu vădită. Din perspectiva recurentei, prezenta cauză, prin raportare la evidenta contradicţiei actelor administrative ANAF cu soluţia legislativă, reprezintă o situaţie care s-ar înscrie în conceptul de "vădit". Însă, şi dacă nu ar fi vorba despre o situaţie vădită, cu siguranţă este o situaţie în care se constată o îndoială serioasă.

Dacă instanta consideră că exigenta "pipăirii fondului" este instituită printr-o normă de drept material, argumentele prezentate sunt valide şi în ipoteza reglementată de motivul de recurs de la art. 488 alin. (1) pt. 8 din C. proc. civ., care s-ar aplica în acest caz.

2. Încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material - art. 488 alin. (1) pt. 8 din C. proc. civ., motiv de recurs considerat de recurentă incident din perspectiva modului în care a fost argumentată neîndeplinirea condiţiei cazului bine justificat.

Se invocă încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material privind conturarea unui caz bine justificat, prin raportare la art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea Contenciosului.

În susţinerea motivului de casare invocat, arăta pe de-o parte, că instanta îşi aplică în mod greşit propriul raţionament iar pe de altă parte, că interpretarea instanţei în ceea ce priveşte noţiunea de caz bine justificat este una eronată şi, pe cale de consecinţă, greşit aplicată, deoarece indicarea unor argumente care demonstrează îndeplinirea condiţiei cazului bine justificat nu poate fi interpreată ca o tranşare definitivă a acestei chestiuni.

Arată recurenta în raport de definiţia dată în art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea Contenciosului, cu privire la cazul bine justificat, condiţia legală prevăzută este existenţa unei îndoieli serioase, iar nu a unei îndoieli vădite, care să conducă la ideea că s-ar realiza o analiză pe fond a cauzei. Apreciază că analiza instanţei este din start una viciată, dat fiind că raportarea a fost făcută la un standard diferit de cel legal. A arătat că: Legea permite expres (la paragraful 4-38 din Ghidul OCDE, coroborat cu Ordinul 442/2016 şi Codul fiscal) efectuarea operaţiunilor de ajustare a preturilor de transfer iar pe de altă parte, la o analiză sumară, actele administrative contestate arată că legea nu permite astfel de operaţiuni;

Contradicţia dintre cele două este una vădită din perspectiva recurentei şi uşor de observat, dar chiar şi dacă nu vorbim despre un caracter vădit, o îndoială serioasă există cu siguranţă în privinţa legalităţii actelor administrative atacate şi fiind astfel îndeplinită prima condiţie a cererii de suspendare.

Aceste elemente sunt suficiente pentru ca instanta să observe, prima facie, că raţionamentul din actele administrative emise încalcă prevederile legale. Prin urmare, îndoiala serioasă se poate naşte şi, ignorând această analiză, instanţa aplică în mod nelegal definiţia cazului bine justificat.

Arată că, în majoritatea cazurilor, motivele invocate în dovedirea îndeplinirii condiţiei cazului bine justificat ţin, în mod inerent, de unele aspecte ce vizează legalitatea actului administrativ, deoarece trebuie să se dovedească o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ. Deci, în realitate, instanţa a refuzat să analizeze argumentele invocate de recurentă.

Un eventual raţionament pe care Curtea de Apel Timişoara l-ar fi putut avea în analizarea îndeplinirii condiţiei cazului bine justificat nu ar fi condiţionat instanţa să judece în mod independent cererea de anulare. Însăşi legea nu conferă autoritate de lucru judecat a hotărârii pronunţată în temeiul art. 15 din Legea nr. 554/2004. Deci, nu se poate discuta sub nici o formă de "tranşarea definitivă" a unor chestiuni de fapt sau de drept, după cum susţine instanţa.

Admiţând ca fiind corect raţionamentul instanţei de fond, aproape niciodată nu va mai putea fi analizată condiţia cazului bine justificat, deoarece, în mod intrinsec, această condiţie priveşte chestiuni privind legalitatea actului administrativ a cărui suspendare se cere.

4. Apărările intimatelor

Intimata-pârâtă Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Arad a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca fiind neîntemeiat şi menţinerea sentinţei civile ponunţate de Curtea de Apel Timişoara, ca fiind temeinică şi legală.

II. Soluţia instanţei de recurs

Examinând sentinţa recurată prin prisma criticilor invocate prin cererea de recurs, a apărărilor formulate prin întâmpinare şi a dispoziţiilor legale incidente în materia supusă verificării, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele expuse în continuare.

Reclamanta A. S.R.L. a învestit instanţa de contencios administrativ cu o acţiune prin care solicitat, în contradictoriu cu cu pârâtele Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara şi Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Arad suspendarea executării: Deciziei de soluţionare, precum şi a Deciziei de impunere pentru sumele neachitate (5.237.495 RON); suspendarea executării accesoriilor deja calculate pentru sumele regăsite în Decizia de Impunere; şi suspendarea acumulării penalităţilor aferente sumelor regăsite în Decizia de Impunere, conform art. 278 alin. (4) Codul de procedură fiscală, până la soluţionarea definitivă a cererii de anulare.

Reclamantă a susţinut, în esenţă, că este îndeplinită condiţia cazului bine justificat existând o îndoiala evidentă asupra prezumţiei de legalitate a actului administrativ contestat derivă din faptul că instituţia ajustării contractuale a preţurilor de transfer este acceptată de legislaţia românească, respectiv prin art. 11 alin. (4) ultima teză a Codul fiscal, care atestă cu claritate că Ghidul OCDE privind preţurile de transfer (în continuare "Ghidul OCDE" sau "Liniile Directoare OCDE") face parte din dreptul intern, acestea fiind utilizate tocmai pentru conturarea principiului valorii de piaţă;

Întrucât Ghidul OCDE acceptă şi reglementează ajustările de preţuri de transfer, rezultă că dreptul intern permite efectuarea acestor ajustări de preţuri. Mai mult, o reglementare a acestor preţuri de transfer se regăseşte chiar şi Ordinul nr. 442/2016;

Apreciază recurenta că, din dispoziţiile legale în vigoare, reiese cu claritate că ajustarea preţurilor de transfer este o operaţiune permisă de lege, chiar în lipsa unui Acord de Preţuri în Avans.

Prin sentinţa recurată, cererea privind suspendarea executării actului administrativ contestat a fost respinsă, reclamanta criticând-o prin prisma motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ.

Criticile subsumate primului motiv de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., legat de calitatea procesuală pasivă a DGRFP Timiş sunt nefondate dat fiind că intimata - pârâtă DGRFP Timişoara nu este emitenta deciziei atacate în cauză.

Este adevărat că Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Arad nu are personalitate juridică, însă, chiar în lipsa acesteia, are capacitate de drept administrativ, putând sta în judecată în nume propriu în acţiunea reclamantului pentru suspendarea actelor emise de aceasta, dat fiind faptul că cererea nu are ca obiect obligarea pârâtei la despăgubiri.

De asemenea, Înalta Curte constată că în cauză nu sunt incidente nici prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., respectiv greşita interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 14 din Legea nr. 554/2004 şi implicit a modului în care se aplică în cauză, prevederile art. 11 alin. (4) ultima teză a Codul fiscal şi Ghidul OCDE privind preţurile de transfer, prin raportare la materialul probator propus şi a limitelor instituite de procedura judecării cererilor privitoare la suspendarea executării actului administrativ.

Astfel, aminteşte instanţa de recurs că măsura suspendării actului administrativ se circumscrie noţiunii de protecţie provizorie a drepturilor şi intereselor particularilor până la momentul la care instanţa competentă va cenzura legalitatea actului, consacrată prin mai multe instrumente juridice internaţionale, atât în sistemul de protecţie instituit în cadrul Consiliul Europei, cât şi în ordinea juridică a Uniunii Europene.

Legea română corespunde recomandării Comitetului de Miniştri din cadrul Consiliului Europei R 89/13.09.1989, pentru că prevede, în art. 14 şi 15 din Legea nr. 554/2004, atribuţia instanţei de contencios administrativ de a ordona măsuri vremelnice de suspendare a executării actului administrativ, atunci când drepturile sau interesele legitime ale particularilor sunt impuse unui risc iminent de vătămare, în scopul evitării exercitării abuzive a prerogativelor de care dispun autorităţile publice în contextul puterii lor discreţionare.

Din dispoziţiile generale ale Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, rezultă că actul administrativ se bucură de prezumţia de legalitate, adoptat pe baza şi în limitele legii, fiind executoriu din oficiu.

Art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 prevede că "(1) În cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condiţiile prevederilor art. 7, a autorităţii publice care a emis actul sau a autorităţii ierarhic superioare sau în termen de maximum 30 de zile de la luarea la cunoştinţă a conţinutului actului care nu mai poate fi revocat, persoana vătămată poate să ceară instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrative unilateral până la pronunţarea instanţei de fond."

Executarea unui act administrativ va putea fi suspendată numai în situaţia în care instanţa va constata în mod temeinic îndeplinirea cumulativă a celor două condiţii: (1) cazul bine justificat, definit de art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, ce constă în anumite împrejurări legate de starea de fapt şi de drept, de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ; (2) paguba iminentă, definită în art. 2 alin. (1) lit. ş) din aceeaşi lege, definită ca fiind prejudiciul material viitor şi previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcţionării unei autorităţi publice sau a unui serviciu public.

Or, cazul bine justificat şi iminenţa unei pagube sunt analizate în funcţie de circumstanţele concrete ale fiecărei cauze, fiind lăsate la aprecierea judecătorului, care nu poate efectua decât o analiză sumară a aparenţei dreptului, pe baza împrejurărilor de fapt şi de drept prezentate de partea interesată, cu respectarea unui echilibru rezonabil între interesul public pe care autoritatea publică este obligată să îl îndeplinească şi drepturile subiective sau interesele legitime private care pot fi afectate.

Deşi verificarea aparenţei de nelegalitate nu se limitează la verificarea regularităţii procedurii administrative sau la forma actului administrativ, ci poate fi făcută şi sub aspectul legalităţii actului administrativ contestat, totuşi îndoiala serioasă asupra legalităţii actului administrativ trebuie să fie evidentă, să poată fi decelată cu uşurinţă printr-o cercetare sumară a aparenţei dreptului, pentru că în cadrul procedurii suspendării executării, pe calea căreia pot fi dispuse numai măsuri provizorii, nu este permisă prejudecarea fondului litigiului.

În aceste condiţii, pe de-o parte, prin raportare la considerentele teoretice antereferite, Înalta Curte constată că, prin memoriul de recurs, reclamanta a invocat drept motive ce ar reprezenta în interpretarea sa un caz bine justificat, argumente similare cu cele invocate şi în faţă instanţei de fond, care nu sunt de natură a reforma sentinţa recurată, prin care s-a concluzionat că, la o analiză sumară a actului, nu se poate reţine un dubiu serios cu privire la aparenţa de legalitate a acestuia.

Cât priveşte critica propusă de recurenta-reclamantă faţă de modul în care instanţa de fond a ignorat prevederile art. 11 alin. (4) ultima teză a Codul fiscal şi Ghidul OCDE privind preţurile de transfer, Înalta Curte o apreciază ca fiind nefondată.

În acord cu opinia instanţei de fond, criticile recurentei-reclamante argumentele expuse în motivarea cererii de suspendare, privind interpretarea normelor legale referitoare la preţurile de transfer, antamează chiar problema de drept ce trebuie dezlegată pe fondul cauzei, fapt nepermis în cadrul procedurii suspendării executării actului administrativ.

În mod just, instanţa de fond a apreciat că în procedura sumară prevăzută de art. 14 şi 15 din Legea nr. 554/2004, incidenţa art. 11 alin. (4) ultima teză a Codul fiscal şi Ghidul OCDE privind preţurile de transfer nu poate fi făcută.

În aceste condiţii, în acord cu opinia instanţei de fond, Înalta Curte apreciază că în cauză, nu există elemente suficiente pentru a se constata că există o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actelor administrative a căror suspendare a executării se cere.

În ceea ce priveşte critica referitoare la neanalizarea de către prima instanţă a condiţia pagubei iminente, instanţa de control judiciar reţine că, dat fiind cerinţa îndeplinirii cumulative a celor două condiţii prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, neîndeplinirea uneia dintre cerinţele cumulative face inutilă analizarea celei de-a doua condiţie care doar prin ea însăşi nu poate conduce la admiterea cererii de suspendare.

2.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de A. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 635 din 27 septembrie 2023 pronunţate de Curtea de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de A. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 635 din 27 septembrie 2023 pronunţate de Curtea de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 31 octombrie 2024.