Religious property retrocession: appeal allowed, decision quashed and remanded for comparative analysis of abuse

Şedinţa publică din data de 29 octombrie 2025

asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei.

1. Obiectul cererii de chemare în judecată.

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Alba Iulia, la data de 27.05.2024, sub dosar nr. x/2024, reclamantul Consistoriul Superior al Bisericii Evanghelice C.A. din România, în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României - Comisia Specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România, a solicitat anularea Deciziei nr. 10809/23.02.2024 emisă de CSR, ca fiind nelegală şi netemeinică, cu obligarea pârâtei de a emite o decizie de restituire în natură, conform legii.

2. Hotărârea pronunţată în primă instanţă

Prin sentinţa civilă nr. 277 din 30.10.2024, Curtea de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a respins ca neîntemeiată acţiunea formulată de reclamantul Consistoriul Superior AL Bisericii Evanghelice C.A. din România CUI x în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României - Comisia Specială de Retrocedare.

Din analiza coroborată a probelor administrate în cauză, curtea de apel a constatat că preluarea imobilului a fost realizată de Statul Român în temeiul Decretului nr. 485/07.10.1944, deşi este îndeplinită prima condiţie descrisă la art. alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000, respectiv ca bunul să fi aparţinut cultelor religioase din România, nu este îndeplinită cea de-a doua condiţie, anume ca preluarea să fi avut loc în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989.

În acest sens, instanţa a reţinut că, prin Decretul-lege nr. 485/1944, s-a abrogat Legea nr. 830/1940 şi s-a prevăzut că Statul român devine titularul tuturor drepturilor aparţinând A. din România, subrogându-se acestuia, urmând ca instanţele de carte funciară să procedeze din oficiu la efectuarea înscrierilor drepturilor Statului Român ca proprietar al acelor bunuri.

În temeiul subrogaţiei legale astfel reglementate, Statul român a devenit proprietarul bunurilor care au aparţinut A. de la data intrării în vigoare a Decretului-lege nr. 485/1944, care este anterioară perioadei de referinţă prevăzută în art. 1 din O.U.G. nr. 94/2000.

În consecinţă, Statul român a dobândit proprietatea imobilelor respective prin efectul legii, astfel că nu prezintă relevanţă data înscrierii dreptului în cartea funciară, cum neîntemeiat susţine reclamantul.

3. Calea de atac formulată în cauză

Reclamanta Consistoriul Superior al Bisericii Evanghelice C.A. din România a formulat recurs împotriva sentinţei civile nr. 277 din 30.10.2024 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal, criticând-o pentru nelegalitate, pe temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. şi susţinând, în esenţă, următoarele:

- în soluţionarea cauzei, instanţa de fond a aplicat greşit prevederile O.U.G. nr. 94/2000 şi ale H.G. nr. 1094/2005, ale art. 948 din C. civ. şi ale decretului nr. 115/1928;

- imobilul din speţă a făcut parte din averea bisericii regnicolare, fiind exceptat de la predarea prevăzută de Convenţie, conform punctului 12 alin. (2) lit. a) din aceasta, astfel că, argumentul preluării imobilului la Stat în temeiul Decretului- lege nr. 485/1944 şi al Convenţiei generale din 1942 ca urmare a predării sale către A. nu subzistă;

- imobilul ce a făcut obiectul deciziei de retrocedare nr. 10809/23.02.2024, a aparţinut Consistoriului Superior al Bisericii evanghelice C.A. din România, a fost intabulat în favoarea acesteia, fapt ce reiese din înscrierile din cartea funciară nr. x Sibiu nr. top. x, intabulat în favoarea Statului român, Ministerului Agriculturii şl Domeniilor, în baza adresei nr. x/3 noiembrie 1945 a Ministerului Agriculturii şi Domeniilor, a Convenţiei generale din 11.08.1942 şi a adresei nr. x/30.10.1945 a Consistoriului Evanghelic;

- opinia instanţei de fond cu privire la preluarea imobilului în baza Decretului-lege nr. 485/1944 nu se bazează pe probe concludente în acest sens. Faptul preluării imobilului şi înscrierii dreptului de proprietate al Statutul înăuntrul perioadei de referinţă a legii (O.U.G. nr. 94/2000) în baza unui act normativ neaplicabil proprietarului tabular al imobilului, constituie un act abuziv;

- este de precizat că prin deciziile de restituire nr. 2092/20.05.2009, nr. 2472/06.04.2011şi nr. 2669/07.03.2012 emise de CSR, au fost restituite în natură recurentului apartamente din cadrul aceluiaşi imobil. Acestea au fost considerate ca fiind preluate abuziv la Stat. Acest lucru este menţionat ta punctele 2-4 a deciziei nr. 10809/23.02.2024. Or, este imposibil ca o parte dintre apartamentele aceluiaşi imobil să fie preluate abuziv, iar altele legal, cât timp imobilul a fost preluat în întregime, la aceeaşi dată.

- interpretarea de către instanţa de fond a prevederilor O.U.G. nr. 94/2000 şi ale H.G. nr. 1094/2005, nu este realizată în sensul urmărit de către legiuitor ducând la aplicarea greşită a legii şi pronunţarea unei hotărâri nelegale.

Pentru motivele de mai sus, a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi, în rejudecarea admiterea acţiunii, astfel cum a fost formulată.

4. Apărările formulate în cauză

Intimata-pârâtă- Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România a depus întâmpinare la data de 17 februarie 2025 prin intermediul căreia a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

În opinia intimatei, Statul român a dobândit proprietatea imobilului prin efectul legii şi anume al Decretului lege nr. 485/07.10.1944 publicat la 08.10.1944, astfel că nu este relevantă data transcrierii dreptului de proprietate în cartea funciară sau data preluării efective în posesie a imobilelor.

Dispozitiile art. I alin. (1) din O. U. G. nr. 94/2000 şi pct. I din Normele metodologice de aplicare a art. I din O.U.G. nr. 94/2000 nu se referă la data transcrierii dreptului de proprietate în cartea funciară sau data preluării efective în posesie a imobilului.

În concluzie, în mod corect, instanţa de fond a respins pretenţiile reclamantului, întrucât Statul Român a devenit proprietarul bunurilor care au aparţinut A. de la data intrării în vigoare a Decretului-lege nr. 485/1944, anterior perioadei de referinţă prevăzută de art. I din O.U.G. nr. 94/2000; în consecinţă, Statul Român a dobândit proprietatea imobilelor respective prin efectul legii, astfel că nu prezintă relevanţă data înscrierii dreptului în cartea funciară.

5. Procedura desfăşurată în faţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, la data de 14 ianuarie 2025, sub nr. x/2024, şi a fost repartizată aleatoriu spre soluţionare completului nr. 2.

După efectuarea procedurilor de comunicare reglementate de art. 490 alin. (2) C. proc. civ., prin rezoluţia din data de 4 iunie 2025, a fost fixat termen de judecată, cu citarea părţilor în şedinţă publică, la data de 29 octombrie 2025.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând sentinţa recurată, prin prisma criticilor formulate şi prin raportare la actele şi lucrările dosarului şi la dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată următoarele:

Prin motivele de recurs ce vizează legalitatea soluţiei de respingere a acţiunii, întemeiate pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a susţinut că, în soluţionarea cauzei, instanţa de fond a aplicat greşit prevederile O.U.G. nr. 94/2000 şi ale H.G. nr. 1094/2005, ale art. 948 din C. civ. şi ale decretului nr. 115/1928.

Totodată, reiterând argumentele din cererea de chemare în judecată, recurenta a arătat că, prin deciziile de restituire nr. 2092/20.05.2009, nr. 2472/06.04.2011, nr. 2669/07.03.2012, toate emise de CSR, au fost restituite în natură recurentului apartamente din cadrul aceluiaşi imobil, aspect menţionat la punctele 2-4 a deciziei nr. 10809/23.02.2024.

Criticile formulate sunt fondate.

În litigiul pendinte, Înalta Curte notează că reclamantul Consistoriul Superior al Bisericii Evanghelice C.A. din România a depus cererea de retrocedare nr. x/28.02.2003, prin care a solicitat restituirea imobilului situat în municipiul Sibiu, str. x, înscris în cartea funciară x, identificat iniţial cu nr. top. x, compus din casă de locuit şi teren în suprafaţă de 1366 m.p., având destinaţia iniţială de casă de locuit şi prăvălie, actualmente adăpostind Arhivele Statului.

Prin Decizia nr. 10809/23.02.2024 emisă de CSR - fila x, a fost respinsă parţial cererea de retrocedare nr. x/28.01.2003 formulată de reclamant, având ca obiect imobilul situat în Sibiu str. x.

Decizia se referă la apartamentul nr. x din imobilul menţionat, iar motivul respingerii îl constituie faptul că "apartamentul menţionat anterior a fost preluat de către Statul Român în baza Decretului-Lege nr. 485/1944 aşadar, în afara perioadei de referinţă prevăzut de O.U.G. nr. 94/2000, republicată, cu modificările şi completările ulterioare."

În cuprinsul motivelor de fapt ale cererii introductive, reclamantul face referire şi la aspectul că intimata Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România (CSR) a restituit în natură recurentului- reclamant apartamente din cadrul aceluiaşi imobil apreciind că au fost preluate abuziv la Stat.

Mai mult decât atât, acest lucru este menţionat chiar în cuprinsul deciziei nr. 10809/23.02.2024, recurentul-reclamant susţinând că:

"fiind imposibil ca o parte dintre apartamentele unui imobil să fie preluate abuziv, iar altele nu".

Această chestiune este relevantă pentru soluţionarea cauzei, sentinţa atacată nu reţine cu claritate care sunt faptele relevante ale speţei şi din perspectiva constatării preluării abuzive de către Stat a celorlalte apartamente din cadrul aceluiaşi imobil.

În acest sens, prezintă importanţă ca judecătorul fondului să analizeze comparativ studiul regimului juridic al imobilelor preluate abuziv şi retrocedate cu imobilul care face obiectul prezentului dosar, având în vedere că, în analiza actelor din dosarul de retrocedare aferent cererii de retrocedare, s-a constatat că prin deciziile de restituire nr. 2092/20.05.2009, nr. 2472/06.04.2011 şi nr. 2669/07.03.2012 emise de CSR, au fost restituite în natură recurentului apartamente din cadrul aceluiaşi imobil.

Acest lucru este menţionat chiar la punctele 2-4 a deciziei nr. 10809/23.02.2024 emisă de intimată, acele apartamente fiind considerate ca preluate abuziv la Stat.

Înalta Curte consideră că se impune o asemenea cercetare comparativă, care, după o prealabilă analiză a actelor normative şi a celorlalte modalităţi de preluare abuzivă a imobilelor care au făcut obiectul cererii de retrocedare dar şi considerentele ce au stat la baza restituirii în natură, utilizată pentru a evidenţia, în cadrul evoluţiei legislaţiei restituirii imobilelor preluate în mod abuziv de către stat, elementele identice, asemănătoare sau divergente ale regimului juridic existent în fiecare etapă, ale sistemelor de restituire.

Din această perspectivă, în sentinţă nu există o argumentaţie raportată la probele administrate şi la aspectele menţionate mai sus care să justifice respingerea acţiunii pentru imobilul situat la în municipiul Sibiu, str. x, înscris în cartea funciară x, identificat iniţial cu nr. top. x, compus din casă de locuit şi teren în suprafaţă de 1366 m.p., având destinaţia iniţială de casă de locuit şi prăvălie, actualmente adăpostind Arhivele Statului.

În raport cu cele expuse în prezentele considerente, se constată că argumentele invocate de recurenta în susţinerea cazului de casare reglementat de pct. 8 relevă şi chestiuni care se subsumează pct. 6 al art. 488 alin. (1) din C. proc. civ. având ca urmare imposibilitatea realizării controlului judiciar de către instanţa de recurs, care nu poate verifica dacă dispoziţiile de drept substanţial au fost corect aplicate de instanţa de fond, iar consecinţa suplinirii deficienţelor relevate ar fi aceea că instanţa de recurs ar fi pusă în situaţia de a proceda la reanalizarea stării de fapt.

În consecinţă, în aplicarea art. 497 din C. proc. civ., Înalta Curte va trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi curte de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de recurentul-reclamant Consistoriul Superior al Bisericii Evanghelice C.A. din România împotriva sentinţei civile nr. 277 din 30.10.2024 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa recurată şi trimite cauza spre o nouă judecată aceleiaşi instanţe.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 29 octombrie 2025, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.