Jurisdictional conflict over mandatory injunction against guarantee fund's silence: civil vs. administrative competence for refusal to process insurance payment claims

Şedinţa publică din data de 28 octombrie 2025

Asupra conflictului negativ de competenţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată la data de 18 decembrie 2023, sub nr. x/2023, pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, a solicitat obligarea F.G.A. la emiterea unei decizii de soluţionare a cererii de plată înregistrată sub nr. x/17.06.2023, în termen de 10 zile de la rămânerea definitivă a hotărârii.

2. Hotărârile care au generat conflictul de competenţă

2.1. Prin sentinţa civilă nr. 9157 din 17.06.2024, Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti a admis excepţia necompetenţei sale materiale şi a declinat soluţionarea cauzei către Curtea de Apel Bucureşti.

Pentru a dispune astfel, Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti a reţinut, în esenţă, că o cerere precum cea din litigiul pendinte, prin care s-a solicitat obligarea pârâtului la emiterea unei decizii de soluţionare a cererilor de plată formulate de către reclamant, intră în sfera de reglementare a prevederilor art. 8 teza a II-a coroborat cu art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 554/2004, neputând fi aplicate, prin analogie, dispoziţiile art. 13 alin. (5) din Legea nr. 213/2015, astfel cum au fost modificate prin O.U.G. nr. 102/2021, norme speciale, derogatorii şi care nu comportă o interpretare extensivă.

Prin urmare, a apreciat că o normă ce reglementează o competenţă specială exclusiv în favoarea instanţelor civile, circumstanţiată strict ipotezei emiterii prealabile a unei decizii de respingere din partea F.G.A., nu poate fi extinsă altor situaţii, în lipsa unei reglementări exprese în acest sens din partea legiuitorului, decât cu depăşirea sferei de competenţă a puterii judecătoreşti.

2.2. Prin sentinţa civilă nr. 943 din data de 04 iunie 2025, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei sale materiale, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în vederea soluţionării conflictului.

În motivarea hotărârii, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a reţinut că, deşi, în speţă, nu se critică o decizie emisă de pârât, de respingere a sumelor pretinse, acţiunea este circumscrisă art. 13 alin. (5) din Legea nr. 213/2015, având în vedere că în materia contestaţiei împotriva unei decizii de respingere a unei cereri de despăgubire sau de plată îndreptate către Fondul de Garantare a Asiguraţilor, în desfăşurarea activităţii sale de garantare a plăţii de indemnizaţie/despăgubiri rezultate din contractele de asigurare facultative şi obligatorii încheiate în condiţiile legii, în cazul falimentului unui asigurător, instanţele civile au competenţă materială şi teritorială exclusivă, fapt ce nu poate fi înlăturat de părţi, aceleaşi reguli de competenţă se vor aplica, din raţiuni de simetrie, şi în cazul refuzului de a soluţiona o cerere sau nesoluţionării ei în termen rezonabil.

3. Soluţia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Analizând conflictul negativ de competenţă intervenit între cele două instanţe, în raport de hotărârile pronunţate şi de înscrisurile aflate la dosarul cauzei, Înalta Curte constată că instanţa competentă să soluţioneze cauza este Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti, pentru următoarele considerente:

Înalta Curte, constatând îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 133 pct. 2, art. 134 şi art. 135 alin. (1) C. proc. civ., reţine că reclamantul A. a învestit instanţa de judecată cu o cerere prin care a solicitat obligarea pârâtului F.G.A. la emiterea unei decizii de soluţionare a cererii de plată înregistrată sub nr. x/17.06.2023.

Înalta Curte mai reţine că, prezenta cerere de chemare în judecată a fost formulată la data 18 decembrie 2023, ulterior intrării în vigoare a O.U.G. nr. 102/2021 privind modificarea şi completarea Legii nr. 213/2015 privind Fondul de garantare a asiguraţilor.

Potrivit art. 13 alin. (5) din Legea nr. 213/2015, în forma în vigoare la data introducerii cererii la instanţă, astfel cum au fost modificate prin intrarea în vigoare la 24.09.2021 a O.U.G. nr. 102/2021, art. I pct. 23 şi art. III alin. (1): "În caz de respingere a sumelor pretinse se va emite o decizie de respingere, motivată; împotriva deciziei se poate formula contestaţie în termen de 30 zile de la comunicarea acesteia, sub sancţiunea decăderii, la instanţele civile de la sediul Fondului, potrivit normelor de competenţă generală din Legea nr. 134/2010, republicată, cu modificările şi completările ulterioare."

Faţă de obiectul cererii de chemare în judecată, Înalta Curte apreciază ca fiind incidente dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 554/2004, ce definesc noţiunea de contencios administrativ, ca fiind:

"activitatea de soluţionare de către instanţele de contencios administrativ competente potrivit legii organice a litigiilor în care cel puţin una dintre părţi este o autoritate publică, iar conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, în sensul prezentei legi, fie din nesoluţionarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim", precum şi dispoziţiile alin. (2) din acelaşi act normativ, potrivit cărora:

"Se asimilează actelor administrative unilaterale şi refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim ori, după caz, faptul de a nu răspunde solicitantului în termenul legal".

În lumina acestor prevederi legale, nu are relevanţă faptul că, în prezenta cauză, se critică refuzul nejustificat al FGA de soluţionare a cererii, acesta fiind asimilat din punct de vedere al competenţei, unui litigiu având ca obiect anularea unui act administrativ, devenind astfel incidente prevederile art. 13 alin. (5) din Legea nr. 213/2015, în forma în vigoare la data formulării cererii de chemare în judecată, finalitatea urmărită de reclamant este aceea de acordare a sumei solicitate prin cererea de plată, iar lipsa de răspuns a FGA este asimilată deciziei de respingere a cererii.

În acest context, Înalta Curte constată că, în cauză, competenţa materială de soluţionare a cererii revine, potrivit dispoziţiilor art. 13 alin. (5) din Legea nr. 213/2015 astfel cum au fost modificate prin O.U.G. nr. 102/2021, instanţei civile.

Faţă de valoarea obiectului cererii, care este inferioară sumei de 200.000 RON, competenţa materială aparţine judecătoriei, fiind aplicabile prevederile art. 94 pct. 1 lit. k) C. proc. civ.

Totodată, în virtutea prevederilor art. 123 C. proc. civ., din punct de vedere teritorial, competenţa aparţine instanţei civile de la sediul pârâtului, care, în cauza pendinte, se află în circumscripţia Judecătoriei Sector 2.

În consecinţă, pentru considerentele expuse şi în conformitate cu dispoziţiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei, în primă instanţă, în favoarea Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor în favoarea Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti, secţia Civilă.

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 28 octombrie 2025.