Withdrawal of civil revision petition as act of disposal under principle of party autonomy

Şedinţa publică din data de 28 octombrie 2025

Asupra cererii de revizuire de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanţele cauzei

1. Cererea de chemare în judecată. Hotărârea instanţei de fond

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal la data de 18.01.2020, sub nr. x/18.01.2021, reclamantul A. a solicitat în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Navală Română Constanţa ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună obligarea pârâtei la plata sumei totale de 2.452.042 RON reprezentând prejudiciul material şi moral suferit de reclamant, urmare emiterii de către pârâtă a Deciziei nr. 1265/12.11.2015.

Prin sentinţa civilă nr. 119/CA/14.06.2021 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa s-a admis excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune pentru pretenţiile aferente perioadei 12.11.2015-18.01.2020, invocată de pârâtă; s-a respins ca nefondată excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune pentru pretenţiile aferente perioadei 18.01.2020-30.06.2020, invocată de pârâtă; s-a admis în parte acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Navală Română şi a fost obligată pârâta la plata către reclamant a sumei de 102.943,5 RON, daune materiale aferente perioadei 18.01.2020 - 30.06.2020 şi a sumei de 150.000 RON, daune morale.

Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs atât reclamantul A., cât şi pârâta Autoritatea Navală Română.

Prin decizia civilă nr. 1403/13.03.2023 pronunţată de Înalta Curte de Casaţiei şi Justiţie s-a admis recursul formulat de recurentul reclamant A. împotriva sentinţei civile nr. 119/CA din data de 14 iunie 2021 pronunţate de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal; s-a casat în parte sentinţa recurată şi, în rejudecare, s-a respins excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune pentru pretenţiile aferente perioadei 12.11.2015-18.01.2020, ca nefondată; s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă în ceea ce priveşte cuantificarea prejudiciului material şi moral solicitat aferent perioadei 12.11.2015 - 30.06.2020; s-a menţinut în rest sentinţa recurată. Totodată, s-a respins, ca nefondat, recursul formulat împotriva aceleaşi sentinţe de recurenta pârâtă Autoritatea Navală Română.

La data de 06.06.2023 s-a înregistrat pe rolul Curţii de Apel Constanţa dosarul nr. x/2021, iar prin sentinţa civilă nr. 290 din 09 noiembrie 2023, Curtea de Apel Constanţa, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a admis, în parte, cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Navală Română; a dispus obligarea pârâtei la plata către reclamant a despăgubirilor reprezentate dez: daune materiale în sumă de 591.473 RON cu titlu de salarii nete aferente perioadei 12.11.2015-30.06.2020 precum şi daune morale în sumă de 500.000 RON pentru prejudiciul moral încercat în aceeaşi perioadă, precum şi la plata către reclamant a cheltuielilor de judecată în sumă de 5.000 RON reprezentate de onorariu apărător ales.

2. Recursul exercitat în cauză. Decizia ce face obiectul prezentei revizuiri

Împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de fond în rejudecare, au declarat recurs reclamantul A. şi pârâta Autoritatea Navală Română.

Prin Decizia nr. 495 din 04 februarie 2025 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. x/2021, au fost admise recursurile declarate de reclamantul A. şi de pârâta Autoritatea Navală Română împotriva sentinţei civile nr. 290 din 9 noiembrie 2023 a Curţii de Apel Constanţa, secţia de contencios administrativ şi fiscal; a fost casată în parte sentinţa recurată şi trimisă cauza la aceeaşi instanţă pentru rejudecarea capătului de cerere având ca obiect stabilirea despăgubirilor pentru prejudiciul material suferit de reclamant. Totodată, a fost menţinută în rest hotărârea recurată.

3. Cererea de revizuire

Împotriva acestei decizii, A. a formulat cerere de revizuire, fără a indica în cuprinsul acestei cereri ca temei de drept niciunul dintre cazurile reglementate de art. 509 alin. (1) C. proc. civ.

4. Apărările formulate de intimata Autoritatea Navală Română

Prin întâmpinare, intimata Autoritatea Navală Română a invocat excepţia nulităţii cererii de revizuire, dar şi respingerea ca inadmisibilă a acestei cereri.

5. Cererea de renunţare la judecată

La data de 08 octombrie 2025, revizuentul A. a depus o cerere de renunţare la calea de atac a revizuirii pe care a exercitat-o împotriva deciziei nr. 495/2025 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în dosarul nr. x/2021.

Intimata Autoritatea Navală Română a formulat note scrise cu privire la cererea de renunţare, solicitând a se lua act de manifestarea de voinţă a părţii.

6. Soluţia instanţei de recurs

Înalta Curte sesizată cu soluţionarea cererii de revizuire formulate, având în vedere cererea de renunţare la judecată, va lua act de manifestarea de voinţă a revizuentului.

De principiu, renunţarea la judecată reprezintă actul procesual de dispoziţie al reclamantului, în calitatea sa de iniţiator al demersului judiciar, de a renunţa la soluţionarea unei cauze, fără a avea obligaţia de a-şi justifica manifestarea de voinţă şi fără a fi constrâns, din punct de vedere temporal, în privinţa acesteia.

Procesul civil este guvernat de principiul disponibilităţii, în conţinutul căruia intră şi dreptul părţilor de a face acte procedurale de dispoziţie cu privire la drepturile subiective deduse judecăţii sau la mijloacele procedural prin care se pot recunoaşte ori stabili aceste drepturi.

În cauză, prin cererea scrisă înregistrată în dosarul de revizuire la data de 08 octombrie 2025, revizuentul A. a arătat că renunţată la judecarea cererii de revizuire formulate.

În aceste condiţii, devin aplicabile dispoziţiile art. 463 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora: achiesarea la hotărârea reprezintă renunţarea unei părţi la calea de atac pe care o putea folosi ori pe care a exercitat-o deja împotriva tuturor sau a anumitor soluţii din respectiva hotărâre.

Manifestarea de voinţă, în sensul de a renunţa la judecata căii de atac exercitate, reprezintă o desistare, un act de dispoziţie al părţii, prin care aceasta achiesează la hotărârea instanţei de fond, şi care nu este supus cenzurii Înaltei Curţi.

Respectând, astfel, principiul disponibilităţii părţilor, care guvernează procesul civil, Înalta Curte constată că, în cauză, revizuentul A. a renunţat la judecata căii de atac a revizuirii, sens în care, va lua act de cererea formulată, dând eficienţă principiului dreptului părţii de a dispune asupra cererii formulate.

Date fiind dispoziţiile arătate şi aspectele asupra cărora sunt limitate dezbaterile în ipoteza intervenirii manifestării procesuale a renunţării la judecată, când instanţa nu mai poate face acte de cercetare judecătorească asupra altor chestiuni legate de drepturile deduse judecăţii ori de calităţile părţilor din implicate în litigiu, Înalta Curte, în temeiul art. 463 alin. (1) C. proc. civ., va lua act de cererea de renunţarea la căii extraordinare de atac deja exercitate de către revizuent, în condiţiile existenţei manifestării sale de voinţă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Ia act de renunţarea la judecata cererii de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva Deciziei nr. 495 din 04 februarie 2025 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2021.

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 28 octombrie 2025.