Strike participation suspends salary despite voluntary work; ministerial order upheld on appeal.
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice admitted the appeals filed by the Ministry of Justice and the National Probation Directorate, quashed the appellate ruling of the Craiova Court of Appeal, and, on the merits, dismissed the plaintiff’s action as unfounded, thereby restoring the effect of the challenged ministerial order (no. 1397/C/01.08.2023) that listed the plaintiff as a participant in a strike and withholding her May 2023 salary. The dispute arose from an administrative challenge to that order and a claim for unpaid wages, where the plaintiff alleged she had continued working during the strike days (3–5 and 8–9 May 2023) and that essential services had not been ensured as required by the probation personnel statute. The decisive legal basis was that, under Article 160(1) of Law No. 367/2022, as in force before the amendment by O.U.G. No. 42/2023, participation in a strike automatically suspends the employment or service relationship, with no obligation to pay salary regardless of whether work was voluntarily performed; the duty under Article 59 of Law No. 123/2006 to ensure essential services shifts tasks to non-striking staff, and withdrawal from a strike requires express written notification to the employer, which the plaintiff did not give. The court also relied on the interpretive guidance in Decizia nr. 5/2025 of the panel for appeals in the interest of the law, finding no basis for the lower court’s contrary view.
Legislator headnote
AI generatedart. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 160 din Legea nr. 367/2022, art. 45 din Legea nr. 123/2006, art. 160 alin. (1) din Legea nr. 367/2022, art. 59 alin. (2) din Legea nr. 123/2006, art. 59 din Legea nr. 123/2006; Strike participation suspends salary despite voluntary work; ministerial order upheld on appeal: 1397/C/01.08.2023) that listed the plaintiff as a participant in a strike and withholding her May 2023 salary. The dispute arose from an administrative challenge to that order and a claim for unpaid wages, where the plaintiff alleged she had continued working during the strike days (3–5 and 8–9 May 2023) and that essential services had not been ensured as required by the probation personnel statute. The decisive legal basis was that, under Article 160(1) of Law No. 367/2022, as in force before the amendment by O.U.G. No. 42/2023, participation in a strike automatically suspends the employment or service relationship, with no obligation to pay salary regardless of whether work was voluntarily performed; the duty under Article 59 of Law No. 123/2006 to ensure essential services shifts tasks to non-striking staff, and withdrawal from a strike requires express written notification to the employer, which the plaintiff did not give. The court also relied on the interpretive guidance in Decizia nr. 5/2025 of the panel for appeals in the interest of the law, finding no basis for the lower court’s contrary view.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedCited Case Law
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedBasis for admitting the appeals and annulling the lower court's judgment.
Used together with Art. 496 C. proc. civ. to justify the annulment and rejudgment of the case in administrative litigation.
The specific ground of cassation (misapplication of law) that was found to be met and led to the annulment of the judgment.
Full text
Şedinţa publică din data de 22 octombrie 2025
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Cadrul procesual
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Olt la 18.09.2023, sub nr. x/2023, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâţii Ministerul Justiţiei şi Direcţia Naţională de Probaţiune, solicitând:
1. Anularea, în integralitate, a Ordinului nr. 1397/C/01.08.2023, emis de Ministrul Justiţiei, şi, în subsidiar, anularea, în parte, a ordinului menţionat, în ceea ce o priveşte pe reclamantă, nominalizată la Anexa 1 a Ordinului, poziţia 160, pentru motive de netemeinicie şi nelegalitate;
2. Obligarea pârâtei Direcţia Naţională de Probaţiune să-i achite integral drepturile salariale cuvenite pentru luna mai 2023, cu actualizarea diferenţelor neachitate cu rata inflaţiei/indicele de inflaţie şi acordarea dobânzii legale penalizatoare aferente sumei datorate, calculată de la data scadenţei până la data plăţii efective, stabilită conform art. 3 alin. (1) şi alin. (21) din O.G. nr. 13/2011 privind dobânda legală remuneratorie şi penalizatoare pentru obligaţii băneşti, precum şi pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar;
3. Obligarea la plata cheltuielilor de judecată
Prin sentinţa nr. 86 din 08 februarie 2024, Tribunalul Olt a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, cauza fiind înregistrată pe rolul acestei din urmă instanţe la 05 martie 2024, sub nr. x/2024.
2. Soluţia instanţei de fond
Prin sentinţa nr. 517 din 5 decembrie 2024, Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal a admis, în parte, cererea de chemare în judecată.
A respins capătul de cerere privind anularea în tot a Ordinului nr. 1397/C/01.08.2023, emis de pârâtul Ministerul Justiţiei.
A anulat, în parte, Ordinul nr. 1397/C/01.08.2023 referitor la poziţia 160 din Anexa nr. 1 la ordin cu privire la reclamantă. A obligat pârâţii să achite reclamantei integral drepturile salariale aferente lunii mai 2023, sumă ce va fi actualizată în funcţie de rata indicelui de inflaţie la data plăţii efective, la care se adaugă dobânda legală penalizatoare. A respins cererea privind acordarea cheltuielilor de judecată.
3. Cererile de recurs
Împotriva sentinţei nr. 517 din 5 decembrie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, au formulat recurs pârâţii Ministerul Justiţiei şi Direcţia Naţională de Probaţiune.
3.1. Pârâtul Ministerul Justiţiei şi-a întemeiat recursul pe motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii recurate şi, în rejudecare, respingerea acţiunii, ca neîntemeiată.
Recurentul-pârât consideră că instanţa de fond a pronunţat sentinţa atacată cu încălcarea disp. art. 147, art. 153 şi art. 160 din Legea nr. 367/2022 privind dialogul social şi art. 45 din Legea nr. 123/2006 privind statutul personalului de probaţiune.
În concordanţă cu disp. art. 147 alin. (1) şi (4) din Legea nr. 367/2022, hotărârea de a declara greva a fost comunicată Direcţiei Naţionale de Probaţiune, prin adresa Sindicatului Naţional al Consilierilor din Serviciile de Probaţiune privind declanşarea grevei generale începând cu data de 03.05.2023, înregistrată la DNP sub nr. x/2023, prin urmare există informarea scrisă adresată angajatorului privind declanşarea grevei.
Dispoziţiile art. 160 alin. (1) din Legea nr. 367/2022, în vigoare la data declanşării grevei, prevedeau că pe durata participării la grevă contractul individual de muncă sau raportul de serviciu al angajatului/lucrătorului se suspendă de drept, în acelaşi sens fiind şi dispoziţiile art. 45 din Legea nr. 123/2006.
Atât declararea grevei, cât şi retragerea din grevă/renunţarea la grevă, susţine recurentul-pârât, se formulează în scris, astfel că o reluare a activităţii pe perioada grevei, fără înştiinţarea angajatorului, nu poate avea valoarea juridică a retragerii/renunţării la grevă.
Hotărârea instanţei de fond este nelegală, în opinia recurentului-pârât şi sub aspectul aplicării greşite a dispoziţiilor privind suspendarea raporturilor de muncă pe perioada grevei, dispuse de art. 160 alin. (1) din Legea nr. 367/2022.
În mod greşit, acţiunea reclamantei a fost admisă, apreciindu-se că activitatea acesteia nu a fost influenţată de adeziunea la greva generală şi că nu a existat intenţia de a suspenda raportul de muncă.
Din analiza prevederilor legale incidente reiese că participarea la grevă a angajatorului impune suspendarea raporturilor de muncă/serviciu, astfel că, indiferent dacă angajatul participant la grevă îndeplineşte vreun act specific atribuţiilor de serviciu, acesta nu poate fi remunerat.
Intimata-reclamantă a participat efectiv la grevă în perioadele 03.05. - 05.05.2023 şi 08-09.05.2023, iar distanţarea ulterioară de efectele juridice produse, prin susţinerea îndeplinirii de bunăvoie a atribuţiilor prevăzute în fişa postului nu pot fi primite, atâta vreme cât angajatorul a luat la cunoştinţă de listele transmise şi necontestate şi care dovedesc faptul că reclamanta a fost în grevă în zilele consemnate anterior, prevederile art. 119 alin. (1) din Codul muncii fiind respectate întocmai.
Recurentul-pârât consideră că hotărârea atacată a fost pronunţată cu încălcarea principiului disponibilităţii, prin obligarea sa la achitarea către reclamantă a drepturilor salariale integrale aferente lunii mai 2023, deşi aceasta nu a avut un astfel de capăt de cerere.
Recurentul-pârât nu are calitate procesuală pasivă în privinţa plăţii drepturilor salariale ale consilierilor de probaţiune, întrucât calitatea de ordonator de credite şi debite al plăţii acestor drepturi se regăseşte la nivelul instituţiei angajatoare, Direcţia Naţională de Probaţiune, faţă de care intimata-reclamantă se află în raport de serviciu.
3.2. Pârâta Direcţia Naţională de Probaţiune, prin memoriul de recurs şi cererea de completare a motivelor de recurs, a invocat motivele de casare prevăzute de ar. 488 alin. (1) pct. 5 şi pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi, în rejudecare, respingerea acţiunii, ca neîntemeiată.
Recurentul-pârât susţine că prima instanţă a omis în analiza legalităţii ordinului atacat, contextul instituţional al emiterii retroactive a OMJ nr. 1397/C/2023 şi anume, faptul că participarea la grevă a avut o dinamică diferită de la o zi la alta, existând fluctuaţii cu privire la numărul de participanţi şi, deşi persoanele care au aderat la grevă aveau obligaţia legală de a informa angajatorul cu privire la intrarea/ieşirea din grevă, le-au ignorat, aceasta fiind justificarea pentru care evidenţa salariaţilor aflaţi în grevă s-a realizat la finalul lunii conform foilor colective de prezenţă înaintate de şefii serviciilor de probaţiune.
Instanţa de fond a preluat, în mod greşit, susţinerile reclamantei, constatând că şi-a exercitat atribuţiile din fişa postului, situaţie care este în contradicţie cu declaraţia acesteia privind aderarea la grevă, care presupune încetarea lucrului.
Exercitarea funcţiei presupune obligaţia de prestare a muncii şi dreptul de a primi salariul, în timp ce aderarea la grevă suspendă raporturile de serviciu, respectiv prestarea muncii şi plata drepturilor salariale.
Cu privire la desfăşurarea activităţii pe perioada grevei, recurentul-pârât susţine că sunt relevante disp. art. 59 alin. (2) din Legea nr. 123/2006, astfel că, în situaţia participării la grevă în anumite zile operează suspendarea raportului de serviciu, iar asigurarea activităţii în aceleaşi zile se realizează de către angajaţii care nu participă la grevă.
Potrivit disp. art. 153 alin. (2)-(3) din Legea nr. 367/2022, notificarea retragerii/renunţării la grevă se comunică angajatorului, în speţă reclamanta nu a uzat de aceste prevederi legale.
Cu privire la argumentul lipsei de împărţire a activităţii de către pârât, Sindicatul Naţional al Consilierilor din Serviciile de Probaţiune, în calitate de organism sindical şi iniţiator al declanşării grevei, şi-a asumat în comunicările oficiale către recurentul-pârât respectarea prevederilor art. 59 din Legea nr. 123/2006, rezultând că activităţile esenţiale se asigură de angajaţii care nu sunt în grevă, iar în acest context nu s-a încheiat un acord referitor la partajarea şi asumarea responsabilităţilor părţilor pe parcursul grevei, conform disp. art. 147 alin. (5), (6) din Legea nr. 367/2022.
Întrucât sindicatul a susţinut că pe durata grevei raporturile de muncă nu pot fi suspendate şi că angajaţii aflaţi în grevă trebuie să presteze activităţile esenţiale prevăzute de art. 59 din Legea nr. 123/2006 şi să fie plătiţi, entitatea a refuzat să pună la dispoziţia angajatorului situaţia angajaţilor care şi-au exprimat adeziunea la grevă, de asemenea unii dintre şefii serviciilor de probaţiune au refuzat să pună la dispoziţie numele participanţilor la grevă, aceste informaţii fiind obţinute ulterior.
Recurenta-pârâtă susţine şi încălcarea principiilor fundamentale ale procesului civil, respectiv dreptul la apărare, contradictorialitatea şi rolul judecătorului în aflarea adevărului prevăzute de art. 13, art. 14, art. 22 alin. (4) şi (5) C. proc. civ., instanţa de fond recalificând, sub aspectul conţinutului şi efectelor, voinţa reclamantei de adeziune a grevă şi a concluzionat, contrar mijloacelor de probă administrate, că voinţa acesteia nu a fost aceea de a suspenda raporturile de muncă, ci, dimpotrivă, de a-şi desfăşura activitatea normal, conform fişei postului.
Instanţa de fond nu a pus în discuţia părţilor recalificarea adeziunii exprese la grevă, astfel că a ignorat disp. art. 59 alin. (1) din Legea nr. 123/2006.
Intimata-reclamantă nu poate invoca în beneficiul său necunoaşterea legii sau că a fost obligată să lucreze, fiind probată în cauză aderarea la grevă, atât prin înscrisurile specifice, cât şi prin menţiunile din cuprinsul cererii de chemare în judecată.
4. Alte aspecte
La 12.03.2025, recurenta-pârâtă Direcţia Naţională de Probaţiune a depus cerere de suspendare a judecăţii prezentului recurs până la soluţionarea Dosarului nr. x/2025, aflat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, apreciind că sunt incidente dispoziţiile art. 517 alin. (11) C. proc. civ.
La termenul de judecată din 9 octombrie 2025, astfel cum s-a consemnat în încheierea de şedinţă, Înalta Curte a constatat că Decizia nr. 5/2025, pronunţată în Dosarul nr. x/2025 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, a fost publicată în Monitorul Oficial în data de 21 iulie 2025.
5. Apărările formulate
Intimata-reclamantă A. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii de suspendare, ca rămasă fără obiect, iar, pe fond, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.
II. Soluţia instanţei de recurs
Analiza motivelor de casare invocate de recurenţii-pârâţi Ministerul Justiţiei şi Direcţia Naţională de Probaţiune
Potrivit disp. art. 59 din Legea nr. 367/2022 privind dialogul, în forma nemodificată prin O.U.G. nr. 42/2023, pe toată durata participării la grevă contractul individual de muncă sau raportul de serviciu al angajatorului/lucrătorului, după caz, se suspendă de drept, iar pe perioada suspendării se menţin doar drepturile de asigurări de sănătate.
Potrivit disp. art. 59 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 123/2006 privind statutul personalului de probaţiune, personalului din serviciile de probaţiune îi este recunoscut dreptul la grevă, în condiţiile legii, cu respectarea principiilor continuităţii şi celerităţii activităţii de justiţie. În timpul grevei se vor asigura serviciile esenţiale, nu mai puţin de o treime din activitatea normală, asigurându-se participarea serviciului la şedinţele de judecată la care a fost citat, întocmirea la termen a referatelor de evaluare pentru inculpaţi, precum şi rezolvarea altor sarcini considerate urgente, potrivit legii, sau apreciate ca atare de către organele judiciare.
Art. 78 din Legea nr. 123/2006 privind statutul personalului de probaţiune prevede că dispoziţiile legii se completează cu reglementările din legislaţia muncii şi legislaţia civilă, în măsura în care nu sunt incompatibile cu specificul raporturilor de muncă, prevăzute de prezenta lege, avându-se în vedere prevederile art. 50 alin. (1) lit. i) din Codul muncii.
Din coroborarea dispoziţiilor legale sus-menţionate se desprinde concluzia potrivit căreia, în perioada în care intimata-reclamantă a aderat la grevă, respectiv în zilele 03.05.05.2023 şi 08.-09.05.2023, erau în vigoare prevederile art. 160 alin. (1) din Legea nr. 367/2022, nemodificate prin O.U.G. nr. 42/2023 care a intrat în vigoare la 25.05.2023, prin urmare pe toată perioada participării la grevă, contractul individual de muncă/raportul de serviciu al angajatului/lucrătorului se suspendă de drept.
Suspendarea raporturilor de muncă are ca efect principal încetarea temporară a prestării muncii şi a plăţii drepturilor salariale.
În opinia primei instanţe, desfăşurarea de către reclamantă a activităţii, corelativ cu statutul juridic al consilierilor de probaţiune reglementat de Legea nr. 123/2006 şi neîndeplinirea obligaţiei de a se stabili treimea din activitate care trebuia desfăşurată în perioada grevei, conduce la nelegalitatea Ordinului nr. 1397/C/01.08.2023, în privinţa reclamantei.
Sentinţa instanţei de fond, în condiţiile arătate, a fost pronunţată cu aplicarea greşită a legii, fiind întrunit motivul de casare întemeiat pe disp. art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
În primul rând, disp. art. 160 alin. (1) din Legea nr. 367/2022 privind dialogul social, în forma nemodificată prin O.U.G. nr. 42/2023 sunt aplicabile şi în privinţa personalului de probaţiune, în absenţa unei norme derogatorii, iar instanţa de fond a ignorat cu desăvârşire norma prin care pe toata durata participării la grevă, reclamanta avea raportul de muncă suspendat de drept, neexistând obligaţia de a presta munca şi nici obligaţia de plată a salariului, astfel că nu are relevanţă dacă partea a desfăşurat voluntar activitatea.
În al doilea rând, instanţa de fond a aplicat greşit disp. art. 59 din Legea nr. 123/2006 privind personalul de probaţiune, considerând că reclamanta avea obligaţia să îşi desfăşoare activitatea şi în timpul participării la grevă.
Art. 59 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 123/2006 instituie o obligaţie în sarcina serviciului de probaţiune de a asigura serviciile esenţiale, nu mai puţin de o treime din activitatea normală, aceasta însemnând că se redistribuie sarcinile de serviciu ale personalului aflat în grevă, către consilierii care nu sunt în grevă în zilele respective.
Aceasta este şi raţiunea pentru care însăşi intimata-reclamantă şi-a exprimat adeziunea la grevă numai în anumite zile.
Potrivit disp. art. 153 alin. (2)-(3) din Legea nr. 367/2022 a dialogului social, în cazul retragerii/renunţării la grevă este notificat angajatorul, în acel moment încetând suspendarea de drept a raporturilor de muncă.
Instanţa de fond a oferit o interpretare greşită a dispoziţiilor legale incidente, considerând că, în realitate, adeziunea la grevă a fost formală, deşi această modalitate de participare la grevă nu este reglementată.
Cu privire la inexistenţa asigurării unei treimi din activitatea normală, se reţine că organizatorul grevei este responsabil cu partajarea activităţii, iar esenţial este că activitatea se realizează de către angajaţii care nu sunt în grevă, neputându-se constata că lipsa unei organizări poate înfrânge dispoziţia legală potrivit căreia în situaţia aderării la grevă, raportul de muncă este suspendat de drept.
Prin completarea motivelor de recurs, formulată în termenul legal, recurenta-pârâtă Direcţia de Probaţiune invocă şi motivele de casare întemeiate pe disp. art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., respectiv încălcarea unor principii fundamentale ale procesului civil, ca urmare a recalificării voinţei reclamantei de adeziune la grevă, aspect ce a fost analizat în cadrul motivelor întemeiate pe disp. art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., concluzionându-se în sensul aplicării greşite a dispoziţiilor legale referitoare la participarea la grevă, respectiv a disp. art. 160 alin. (1) din Legea nr. 367/2022, în forma nemodificată prin O.U.G. nr. 42/2023 şi art. 59 din Legea nr. 123/2006.
Ceea ce denumeşte recurenta-pârâtă "recalificarea voinţei reclamantei de adeziune la grevă" în sensul că voinţa acesteia nu a fost de a suspenda raportul de muncă reprezintă modul în care judecătorul fondului a interpretat şi aplicat dispoziţiile legale invocate şi nu o încălcare a principiilor contradictorialităţii şi dreptului la apărare, reclamanta arătând chiar în cuprinsul acţiunii introductive că şi-a desfăşurat activitatea neînţelegând să îşi suspende raportul de muncă.
Înalta Curte constată că prin Decizia nr. 5/2025, Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii a dat o soluţie prin care a interpretat şi aplicat unitar disp. art. 160 alin. (1) din Legea nr. 367/2022, cu modificările şi completările aduse prin O.U.G. nr. 42/2023, cu referire la personalul de probaţiune, iar în privinţa perioadei anterioare intrării în vigoare a O.U.G. nr. 42/2023 (25.05.2023), incidentă în speţă, a arătat la par. 48 din decizie că:
"se constată că în ceea ce priveşte suspendarea de drept a contractului individual de muncă sau a raportului de serviciu pe durata grevei desfăşurate în perioada anterioară modificării disp. art. 160 alin. (1) din Legea nr. 367/2022 nu există practică neunitară, niciuna dintre hotărârile anexate nu afirmă că suspendarea de drept nu ar fi operat - nici în ipoteza în care salariaţii ar fi continuat să presteze activitatea obişnuită pe parcursul zilei de 8 ore - întrucât aceştia şi-au asumat consecinţele aderării şi participării la grevă, iar renunţarea de a participa la grevă necesită o manifestare expresă de voinţă în acest sens".
Faţă de disp. art. 496 C. proc. civ., coroborat cu disp. art. 20 din Legea nr. 554/2004, modificată şi completată, urmează să se admită recursul, să se caseze sentinţa atacată şi, în rejudecare, să se respingă acţiunea ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursurile formulate de pârâţii Ministerul Justiţiei şi Direcţia Naţională de Probaţiune împotriva sentinţei nr. 517 din 5 decembrie 2024 a Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa civilă recurată şi rejudecând:
Respinge acţiunea formulată de reclamanta A., ca nefondată.
Definitivă.
Pronunţată astăzi, 22 octombrie 2025, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.