Suspension of tax joint liability decision: insufficiency of apparent illegality and merits-based arguments to establish a well-justified case

Şedinţa publică din data de 29 octombrie 2024

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal, reclamantul A. a solicitat în contradictoriu cu pârâta Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Arad ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună:

- suspendarea executării Deciziei de angajare a răspunderii solidare nr. 7945.5/02.11.2023 emisă de pârâta Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Arad, până la soluţionarea pe fond a contestaţiei formulate împotriva aceleiaşi decizii;

- obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 21/2024 din 29 ianuarie 2024 Curtea de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal a respins cererea de suspendare a Deciziei de atragere a răspunderii solidare nr. 7945.5/02.11.2023 formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Arad.

3. Recursul exercitat în cauză

Împotriva sentinţei de mai sus a declarat recurs reclamantul A., întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi, rejudecând, admiterea cererii de suspendare.

În dezvoltarea recursului promovat, recurentul-reclamant arată că hotărârea a fost data cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, analiza efectuata de către instanţa de fond, elementului esenţial privind motivarea actului administrativ fiind una in mod esenţial greşita.

Susţine recurentul că decizia contestată este nemotivată sub aspectul faptei ilicite a debitorului solidar, precum si cu privire la elementul subiectiv al intenţiei directe de a determina acumularea si sustragerea de la plata obligaţiilor fiscale ale societăţii.

In analiza acestui argument, fara a surprinde în nicio măsura specificul prezentei spete, în raport de rationamentul reclamantului, instanţa de fond s-a rezumat in a reţine că decizia este motivata întrucât cuprinde elementele impuse prin prevederile art. 46 alin. (2) si art. 26 alin. (4) Codul de procedură fiscală.

Se observa ca instanţa fondului, analizând condiţia motivării actului administrativ a preluat exclusiv concluziile creditorului fiscal, expuse in cuprinsul deciziei emise, fara in a statua daca aceste concluzii sunt rezultatul unei motivări corespunzătoare in actul administrativ cu privire la starea de fapt (si probele administrate), privind acţiunile reclamantului A. în raport de societate, de natura a se circumscrise tezei expuse de art. 25 alin. (2) ind.l din CPF.

În cuprinsul actului administrativ nu exista niciun tip de motivare care sa susţină concluzia ca reclamantul în temeiul procurii speciale a dobândit alături de B., calitatea de administrator al societăţii, simpla exprimare "asociatul unic/administrator, domnul B. si împuternicitul societăţii, domnul A.", nefiind de natura a suplini necesitatea motivării acestor elemente esenţiale.

Potrivit actului constitutiv al societăţii, administrarea era efectuata de către B..

Din cuprinsul DARS nu rezulta ca administratorul statutar a transmis dreptul de administrare către reclamant (cu sau fara drept), conform Legii nr. 31/1990, despre o asemenea ipoteza nefiind efectuate inregistrari in Registrul Comerţului (care este public), dimpotrivă atribuirea calităţii de administrator reclamantului este efectuata de către creditorul fiscal, exclusiv in baza procurii speciale nr. 775/25.02.2021, astfel ca aceasta ipoteza pretinsa de către creditorul fiscal trebuia motivata corespunzător in DARS.

Deşi nu exista motivarea emitentului actului administrativ sub aspectelor considerentelor de fapt si de drept care au întemeiat creditorul fiscal sa considere ca administrarea societăţii a fost efectuata si de către A., instanţa de fond a considerat neîntemeiat ca decizia este suficient motivata.

In opinia recurentul, in mod vădit decizia este insuficient motivata, având in vedere natura si efecte juridice ale procurii speciale nr. 775/25.02.2021:

4. Apărările formulate în recurs

Intimata-pârâtă Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timoşoara - Administratia Judeteana a Finanţelor Publice Arad a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, cu consecinţa menţinerii sentinţei recurate ca fiind temeinică şi legală.

În esenţă, arată că instanţa de fond a făcut o corectă interpretare şi aplicare a normelor de drept material incidente, aceasta reţinând în mod justificat că recurenta-reclamantă nu a făcut dovada îndeplinirii condiţiile prevăzute de art. 14 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, iar raţionamentul juridic expus pe aceste considerente în considerentele sentinţei recurate justifică soluţia pronunţată.

5. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, Înalta Curte constată că cererea de recurs formulată în cauză de recurentul reclamant A., este nefondată pentru argumentele ce vor fi expuse în continuare.

Reclamantul A. a învestit instanţa de contencios administrativ cu o acţiune prin care a solicitat suspendarea executării Deciziei de angajare a răspunderii solidare nr. 7945.5/02.11.2023 emisă de pârâta Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Arad.

Prin soluţia recurată, judecătorul fondului a respins cererea formulată de reclamant cu motivarea că în cauză nu sunt îndeplinite condiţiile legale cumulative, respectiv cazul bine justificat şi paguba iminentă, pentru a se dispune suspendarea executării dispoziţiilor Deciziei de angajare a răspunderii solidare nr. 7945.5/02.11.2023 emisă de pârâta Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Arad.

Nemulţumit de soluţia primită, reclamantul a formulat prezenta cerere de recurs întemeiată pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., supunând spre verificare ÎCCJ - SCAF legalitatea sentinţei civile de la fondul cauzei.

Înalta Curte constată că nu este incident nici motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., potrivit căruia casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

Rezultă din practicaua acestei decizii că, în opinia recurentei, normele de drept încălcate de instanţa de fond sunt dispoziţiile art. 14 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, precum şi art. 46 alin. (2) şi art. 26 alin. (4) Codul de procedură fiscală.

Înalta Curte are în vedere împrejurarea că acţiunea privind suspendarea executării actului administrativ se circumscrie noţiunii de protecţie a drepturilor şi intereselor reclamantului (până la momentul la care instanţa competentă va verifica legalitatea actului), atunci când acestea sunt supuse unui risc iminent de vătămare, pentru a se evita exercitarea abuzivă a prerogativelor de care dispun autorităţile publice.

Îndeplinirea celor două condiţii, respectiv cazul bine justificat şi iminenţa producerii unei pagube, este lăsată la aprecierea judecătorului, fiind verificată, în funcţie de circumstanţele cauzei, printr-o analiză sumară a aparenţei dreptului, pe baza argumentelor de fapt şi de drept prezentate de partea interesată, care trebuie să ofere indicii suficiente pentru răsturnarea prezumţiei de legalitate de care se bucură actul administrativ şi să facă verosimilă iminenţa producerii unei pagube greu sau imposibil de înlăturat, în ipoteza în care actul contestat ar fi anulat de instanţa de judecată.

În cauză, în acord cu opinia primei instanţe, Înalta Curte apreciază că nu au fost relevate elemente care să contureze îndeplinirea cazului bine justificat şi pagubei iminente, în ceea ce priveşte dispoziţiile actului administrativ a cărui suspendare s-a solicitat.

Conform art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cazurile bine justificate reprezintă acele împrejurări legate de starea de fapt şi de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ.

La modul concret, condiţia existenţei unui caz bine justificat este îndeplinită în situaţia în care se regăsesc argumente juridice aparent valabile cu privire la nelegalitatea actului administrativ aflat în litigiu.

În acest context, trebuie subliniat faptul că principiul legalităţii actelor administrative presupune atât ca autorităţile administrative să nu eludeze dispoziţiile legale, cât şi ca toate deciziile acestora să se întemeieze pe lege. Acest principiu, impune, în egală măsură, ca respectarea acestor exigenţe de către autorităţi să fie în mod efectiv asigurată.

Pe de altă parte, în cadrul cererii de suspendare, instanţa de judecată nu va cerceta îndeplinirea condiţiilor de legalitate a actului administrativ, această obligaţie revenindu-i instanţei învestite cu soluţionarea acţiunii în anulare.

Prin urmare, pentru a înlătura, chiar şi temporar, regula executării imediate şi din oficiu a actului administrativ, prin suspendarea acestuia, instanţa poate aprecia necesitatea unei asemenea măsuri doar prin raportare la probele administrate în cauză şi care trebuie să ofere suficiente indicii aparente de răsturnare a prezumţiei de legalitate a actului administrativ, instanţa având posibilitatea să efectueze numai o examinare sumară a aparenţei dreptului.

Analizând prima facie motivele invocate de reclamantă, în mod corect prima instanţă a constatat că acestea nu relevă împrejurări legate de starea de fapt sau de drept de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii dispoziţiilor actului administrativ a căror suspendare se solicită.

În acest sens, cu privire la aspectele referitoare la nemotivarea sentinţei, instanţa de recurs va constata că în considerentele acesteia se regăsesc argumentele pentru care instanţa de fond a apreciat că nu este întrunită condiţia cazului bine justificat.

În legătură cu argumentele referitoare la faptul că Decizia de angajare a răspunderii solidare nr. 7945.5/02.11.2023 este nemotivată, Înalta Curte va reţine că sunt corecte concluziile curţii de apel potrivit cărora, la nivel de aparenţă, actul conţine o descriere a elementelor esenţiale ale stării de fapt, fiind menţionate motivele care au determinat angajarea răspunderii solidare a reclamantului.

Faptul că actul a cărui suspendare se solicită nu conţine o motivare care să satisfacă propriile cerinţe ale recurentul-reclamant nu echivalează cu nemotivarea, dat fiind că aspectele redate în deciziei au aptitudinea de a asigura o informare completă asupra conţinutului abaterii.

Se observă că, în realitate, recurentul-reclamant este nemulţumit de aceea că instanţa fondului nu a acordat atenţie tuturor argumentelor invocate în cererea de suspendare, în legătură cu viciul nemotivării Deciziei, însă obligaţia de motivare a hotărârii nu impune instanţei să răspundă tuturor argumentelor invocate de parte, ci să prezinte "motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor" (art. 425 lit. b) C. proc. civ.). Or, din această perspectivă, sentinţa recurată conţine motivele pentru care criticile referitoare la nemotivarea actului administrativ nu au fost validate de instanţa de fond, iar soluţia pronunţată este confirmată în recurs, la nivel de aparenţă neputând fi constatată nemotivarea Decizia de angajare a răspunderii solidare.

Împrejurarea de a stabili dacă motivele prezentate de organul fiscal sunt de natură a determina atragerea răspunderii solidare a reclamantului în calitate de împuternicit al societăţii, reprezintă o chestiune de fond care nu poate face obiectul analizei în cadrul cererii de suspendare a executării actului administrativ.

Din cuprinsul hotărârii atacate cu calea extraordinară de atac a recursului, rezultă cu prisosinţă că instanţa de fond a răspuns în esenţă criticilor reclamantului, judecătorul fondului considerând că este posibilă atragerea răspunderii solidare reglementate de dispoziţiile art. 27 Codul de procedură fiscală chiar dacă s-a deschis procedura insolvenţei împotriva societăţii debitoare.

Astfel, în mod legal a conchis prima instanţă, că motivele referitoare la existenţa şi întinderea mandatului primit de reclamant vizează aspecte ce ţin de fondul cauzei, care nu pot fi analizate într-o cerere de suspendare, aceasta echivalând cu prejudecare a fondului cauzei.

Este adevărat că tot în practica instanţei supreme s-a statuat că aparenţa de nelegalitate nu se limitează la verificarea regularităţii procedurii administrative sau a dimensiunii formale a actului administrativ, ci poate fi circumscrisă unor motive ce ţin de fondul raportului de drept administrativ, de legalitatea substanţială a actului supus evaluării.

Dar îndoiala serioasă asupra legalităţii actului administrativ trebuie să fie evidentă, să poată fi decelată cu uşurinţă printr-o cercetare sumară a aparenţei dreptului, pentru că în cadrul procedurii suspendării executării, pe calea căreia pot fi dispuse numai măsuri provizorii, nu este permisă prejudecarea fondului litigiului.

Aşa cum s-a reţinut anterior, prin memoriul de recurs, reclamantul a invocat în esenţă drept motive ce ar reprezenta în înţelesul său un caz bine justificat, aceleaşi argumente invocate şi în faţa instanţei de fond, care nu sunt de natură a reforma sentinţa recurată. Argumentele susţinute de reclamant nu reprezintă indicii suficiente pentru a răsturna prezumţia de legalitate a actului administrativ contestat, ci se constituie în critici ce pot reprezenta chiar temeiul acţiunii în anulare, iar acest aspect ar însemna o prejudecare a cererii în anulare într-un litigiu care are ca obiect suspendarea executării respectivelor dispoziţii legale.

În consecinţă, în mod corect prima instanţă a constatat inexistenţa elementelor care să contureze îndeplinirea condiţiei cazului bine justificat pentru suspendarea executării Deciziei de angajare a răspunderii solidare nr. 7945.5/02.11.2023 emisă de pârâta Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Arad.

În ceea ce priveşte condiţia pagubei iminente, din analiza prevederilor art. 2 alin. (1) lit. ş) din Legea nr. 554/2004, rezultă că această noţiune are în vedere prejudiciul material, viitor şi previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcţionării unei autorităţi publice sau a unui serviciu public.

Înalta Curte reţine că, în justificarea îndeplinirii condiţiei pagubei iminente, reclamantul are obligaţia de a dovedi producerea unui prejudiciu concret, real, prin punerea în executare a deciziei.

Din această perspectivă, se constată că instanţa de fond a reţinut îndeplinirea acestei condiţii, însă aceasta nu poate conduce la admiterea cererii fiind necesar ca cele două condiţii la care se referă art. 14 din legea nr. 554/2004 să fie îndeplinite cumulativ.

În considerarea tuturor acestor argumente, Înalta Curte reţine că, în absenţa dovedirii existenţei unui caz bine justificat şi a unei pagube iminente, hotărârea primei instanţe este legală, fiind pronunţată cu respectarea dispoziţiilor art. 14 din Legea nr. 554/2004, raportat la prevederile art. 2 lit. ş) şi t) din Legea nr. 554/2004.

9. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, nefiind incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 raportate la art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei nr. 21/2024 din 29 ianuarie 2024 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 29 octombrie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.