Scope of judicial disciplinary review: prohibition of administrative censure of judicial reasoning and interpretation

Şedinţa publică din data de 29 octombrie 2024

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 08.12.2022, sub nr. x/2022, reclamantul A. a chemat în judecată pârâta Inspecţia Judiciară, solicitând:

1) admiterea contestaţiei;

2) desfiinţarea rezoluţiei inspectorului şef;

3) desfiinţarea rezoluţiei de clasare nr. 1826/14.10.2022;

4) trimiterea dosarului pentru completarea verificărilor.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 578 din 4 aprilie 2023 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a decis următoarele:

A respins contestaţia formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Inspecţia Judiciară, ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei hotărâri, reclamantul A. a formulat recurs, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului şi casarea hotărârii atacate, cu consecinţa admiterii contestaţiei astfel cum a fost formulată.

Subsumat motivului de casare prevăzut în art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., după ce a prezentat circumstanţele de fapt ale cauzei, recurentul a apreciat că, procedând la analiza cauzei deduse judecăţii, Curtea de Apel Bucureşti a respins contestaţia printr-o motivare sumară, contradictorie, lipsită de obiectivitate.

Arată recurentul că dispoziţiile art. 107, 117 şi 139 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice sunt foarte clare, acestea trebuiau aplicate şi nu interpretate prin "adăugare la lege" după raţionamentul judecătorului de fond. Prin adăugare la Legea nr. 263/2010 judecătorii criticaţi au creat confuzie şi au generat interpretări contradictorii dispoziţiilor din articolele mai sus arătate.

Prin sentinţa civilă nr. 1571/2022 judecătorii criticaţi au invocat aceste dispoziţii ca temei legal pentru stabilirea/acordarea pensiei de serviciu consilierilor de conturi. Dar, cu toate acestea, arată recurentul că i-a fost respinsă cererea de stabilire a pensiei de serviciu formulată pe baza acestor dispoziţii legale. ICCJ - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a emis Decizia nr. 3/30.01.2023 prin care la pct. 59-62 a (re)confirmat dreptul legitim al consilierilor de conturi la pensie de serviciu stabilită în condiţiile dispoziţiilor art. 49 alin (4) din Legea nr. 94/1992 şi ale art. 82 din Legea nr. 303/2004.

Faţă de această situaţie de nerespectare a dispoziţiilor constituţionale, arătă recurentul că atât inspectorii judiciari, în rezoluţiile de clasare, cât şi instanţa de fond, în sentinţa civilă nr. 578/2023 au preluat ca argumente în susţinerea punctelor proprii de vedere considerentele din sentinţa civilă nr. 1571/2022 emisă tocmai de către judecătorii criticaţi. Or, în sentinţa civilă nr. 578/2023 nu s-a analizat această situaţie de nerespectare a unei decizii pronunţate de ICCJ, obligatorie pentru instanţele de judecată.

4. Apărările formulate în cauză

Intimata-pârâtă Inspecţia Judiciară a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

5. Soluţia instanţei de recurs

Examinând sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu susţinerile părţilor şi cu dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat.

Cu caracter prealabil, Înalta Curte constată că, deşi reclamanta şi-a întemeiat recursul pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., criticile expuse nu se circumscriu decât cazului de casare reglementat de pct. 8 al articolului menţionat, necuprinzând argumente de nelegalitate referitoare la nemotivarea sentinţei recurate ori la existenţa unor motive contradictorii în cuprinsul acesteia; totodată, nu sunt indicate motivele apreciate a fi străine de natura cauzei. Prin urmare, argumentaţia cererii de recurs se subsumează doar greşitei aplicări sau interpretării a dispoziţiilor legale incidente, urmând a fi analizată din această perspectivă.

Prima instanţă a respins cererea dedusă judecăţii reţinând, în esenţă, că nici Inspecţia Judiciară şi nici instanţa de judecată învestită cu soluţionarea contestaţiei exercitate împotriva unei rezoluţii de clasare nu pot formula aprecieri cu privire la soluţia şi la considerentele expuse prin hotărârile pronunţate de magistratul vizat prin sesizarea recurentului. Aceste chestiuni ţin de esenţa activităţii de judecată, iar o greşeală evidentă, neîndoielnică, căreia îi lipseşte orice justificare, cu consecinţe grave în ceea ce priveşte drepturile procesuale ale părţilor şi activitatea de judecată, nu a fost dovedită în cauză.

Referitor la motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., instanţa de control judiciar reţine că existenţa dreptului la pensia de serviciu şi modul de stabilire, identitatea condiţiilor de pensionare, a bazei de calcul, a posibilităţii şi criteriilor de majorare, actualizare, recalculare etc., dispoziţii specifice fiecărei categorii socio-profesionale în parte, sunt aspecte care vizează raţionamentul judecătorilor cu privire la interpretarea dispoziţiilor legale invocate în contestaţie.

Înalta Curte reţine că, potrivit principiului independenţei judecătorilor, consacrat de art. 124 alin. (3) din Constituţia României, art. 2 alin. (3) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor şi art. 46 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, intimata-pârâtă Inspecţia Judiciară nu poate cenzura modul de interpretare şi aplicare a normelor de drept material sau procesual de către instanţa de judecată şi nici modul de interpretare a probelor administrate.

Soluţiile pronunţate prin hotărârile judecătoreşti pot fi modificate doar prin exercitarea căilor de atac prevăzute de lege, aşa cum rezultă şi din dispoziţiile art. 16 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată şi modificată.

În aceste condiţii, Înalta Curte reţine că, în exercitarea atribuţiilor sale, Inspecţia Judiciară trebuie să analizeze dacă există elemente vădite care să conducă la aprecierea atitudinii judecătorului în sensul reclamat, iar nu să cenzureze argumentele instanţei care a pronunţat încheierile ce au produs nemulţumirea titularului sesizării.

Astfel cum în mod corect a reţinut judecătorul fondului, Inspecţia Judiciară, în urma verificărilor efectuate asupra aspectelor sesizate şi în limitele de competenţă conferite de lege, prin rezoluţia în litigiu a reţinut inexistenţa indiciilor care să conducă la săvârşirea de către magistratul verificat a abaterii sesizate.

Potrivit dispoziţiilor art. 97 din Legea 303/2004:

"(1) Orice persoană poate sesiza Consiliul Superior al Magistraturii, direct sau prin conducătorii instanţelor ori ai parchetelor, în legătură cu activitatea sau conduita necorespunzătoare a judecătorilor sau procurorilor, încălcarea obligaţiilor profesionale în raporturile cu justiţiabilii ori săvârşirea de către aceştia a unor abateri disciplinare.

(2) Exercitarea dreptului prevăzut la alin. (1) nu poate pune în discuţie soluţiile pronunţate prin hotărârile judecătoreşti, care sunt supuse căilor legale de atac".

Deci, verificările administrative nu pot implica cenzurarea unor raţionamente juridice de drept substanţial sau procedural. Modul de examinare a argumentelor, apărărilor sau susţinerilor părţii reclamante într-o anumită cauză excedează competenţelor Inspecţiei Judiciare, nefiind permis să se realizeze o reanalizare a cauzei sub aspectul legalităţii şi temeiniciei soluţiei pronunţate de instanţă.

Sub acest aspect, reţine Înalta Curte că, prin Decizia nr. 2 din 11 ianuarie 2012 a Curţii Constituţionale, instanţa de contencios constituţional a statuat cu privire la art. 99 lit. t) şi art. 991 din Legea nr. 303/2004 că acestea "nu privesc instituirea unui control asupra hotărârilor judecătoreşti, ci sancţionează judecătorul pentru o anumită conduită. Hotărârile pe care acesta le pronunţă sunt supuse căilor de atac prevăzute de lege" şi că "nu instituie o nouă cale de atac împotriva hotărârilor judecătoreşti."

Obiectul verificării disciplinare nu-l poate constitui raţionamentul logico-juridic al magistratului chemat să instrumenteze o cauză, ci doar încălcarea cu intenţie a normelor de drept material ori procesual, cu scopul determinat de vătăma o persoană sau doar de a accepta producerea unei asemenea consecinţe.

Aşadar, în mod corect, instanţa de fond a reţinut că modul de interpretare şi aplicare a legii la situaţia de fapt, precum şi raţionamentul judecătorului nu pot fi contestate decât prin căile de atac prevăzute de lege, cenzurarea acestora excedând competenţei Inspecţiei Judiciare, iar împrejurările cauzei nu relevă existenţa unor elemente exterioare din care să se desprindă ideea că magistratul ar fi acţionat cu intenţia de a favoriza sau defavoriza vreo parte.

Înalta Curte arată că toate aceste măsuri au fost motivate de judecătorul cauzei iar interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor legale sunt operaţiuni specifice activităţii de judecată, care fac parte din raţionamentul logico-juridic în temeiul căruia se pronunţă soluţiile judecătoreşti, astfel cum s-a arătat în precedent.

Recurentul-reclamant nu a făcut dovada încălcării normelor de drept material sau procesual în sensul conferit de norma ce reglementează abaterea disciplinară, criticile invocate prin sesizarea adresată Inspecţiei Judiciare vizând, în concret, tocmai aceste operaţiuni de interpretare a normelor juridice specifice activităţii de judecată, care nu pot fi cenzurate în cadrul verificărilor administrative ce se efectuează de către Inspecţia Judiciară, fiind supuse analizei exclusiv în cadrul controlului judiciar, prin promovarea de către partea nemulţumită a căilor de atac prevăzute de lege, aspect avut în vedere corect de prima instanţă.

Pot intra în sfera răspunderii disciplinare numai acele încălcări ale normelor de drept material sau procesual care pun în discuţie însăşi valabilitatea actelor întocmite de judecător şi pentru care nu poate fi găsită o justificare legală, ceea ce, însă, nu este cazul în speţă.

În fine, subliniază Înalta Curte că atributul esenţial al activităţii de judecată îl reprezintă raţionamentul pe care magistratul îl face atunci când transpune în drept situaţia de fapt. Interpretarea normelor este o operaţiune raţională şi logică de determinare a înţelesului şi conţinutului acestora, reprezintă un proces intelectiv de evaluare a acestora, în urma căruia judecătorul stabileşte situaţia de fapt ce urmează să o încadreze în drept. În acest demers, judecătorul trebuie să decidă liber, fără nicio influenţă, presiune sau ameninţare, iar opinia pe care acesta şi-o formează nu poate fi cenzurată decât în căile de atac prevăzute de lege, nu şi în cadrul unei verificări disciplinare.

A admite altfel ar însemna, pe de o parte, a nesocoti principiul constituţional privind independenţa judecătorului, iar, pe de altă parte, a încălca dispoziţia constituţională potrivit căreia hotărârile judecătoreşti sunt supuse numai controlului judiciar.

6. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, reţinând că soluţia pronunţată de prima instanţă este dată cu interpretarea şi aplicarea corectă a dispoziţiilor legale incidente, în temeiul art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 578 din 4 aprilie 2023 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 29 octombrie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.