Rabies vaccination microchipping precondition upheld as EU regulation supersedes Constitutional Court ruling

Şedinţa publică din data de 29 octombrie 2024

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 01.03.2023 sub nr. x/2023, reclamanta A. a solicitat ca în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor să se dispună obligarea pârâtei la emiterea unui document oficial/note de serviciu/poziţii scrise ce să fie trimisă către toate Direcţiile Sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor judeţene, respectiv a Municipiului Bucureşti (toate) ce să aibă la bază Decizia CCR nr. 23/2018, în sensul menţionării faptului că vaccinarea antirabică a câinilor se realizează indiferent dacă aceştia sunt identificaţi (microcipaţi) în prealabil sau nu, cu cheltuieli de judecată.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 1519 din 6 octombrie 2023 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor, având ca obiect contencios administrativ. A respins solicitarea pârâtei de acordare a cheltuielilor de judecată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva acestei sentinţe reclamanta A. a formulat recurs, invocând incidenţa motivului de casare prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În dezvoltarea motivului de recurs circumscris art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a precizat faptul că prin Decizia nr. 23/2018 Curtea Constituţională, cu majoritate de voturi a admis excepţia de neconstituţionalitate formulată şi a constatat că sintagma "numai după identificarea acestora", cuprinsă în art. 134 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 155/2001, prin raportare la teza întâi a acestui articol, referitoare la "acţiunea de vaccinare antirabică a câinilor cu stăpân", este neconstituţională. Astfel, o consecinţă firească a acestei excepţii o constituie vaccinarea câinilor indiferent dacă aceştia sunt identificaţi în prealabil sau nu.

La data de 24.10.2020, ANSVSA a emis Nota de serviciu nr. 27196 trimisă către toate Direcţiile Sanitar Veterinare şi Siguranţa Alimentelor din ţară (din judeţe şi din Municipiul Bucureşti) prin care s-a impus, în contradictoriu cu Decizia CCR nr. 23/2018, ca "în scopul eradicării robiei, vaccinarea trebuie efectuată doar pe animale de companie care sunt identificate (...)", deci contrar celor reţinute în Decizia CCR nr. 23/2018 unde se instituie ungrad de protecţie mai ridicat.

Arată reclamanta că Decizia CCR este general obligatorie - potrivit art. 147 alin. (4) Constituţie - şi trebuie aplicată în mod direct şi nemijlocit, astfel că nu poate fi neglijată. În plus, chiar şi Preşedintele României şi-a întemeiat excepţia de neconstituţionalitate (dosar nr. x/2022) ce are ca obiect Legea pentru modificarea şi completarea O.U.G. nr. 155/2001 privind aprobarea programului de gestionare a câinilor fără stăpân, tot pe această decizie, astfel că valoarea acesteia este indubitabilă.

Având în vedere aceste aspecte, dreptul la ocrotirea sănătăţii, prevăzut la art. 34 din Constituţie nu numai că nu este garantat de către stat pentru cetăţeni, dar prin impunerea de condiţionări pentru vaccinare (identificări prealabile), se favorizează chiar menţinerea unei stări de pericol întrucât, rabia nefiind eradicată, oricând este posibilă o epidemie cu privire la această boală. Chiar daca statul este obligat sa ia măsuri pentru asigurarea igienei şi a sănătăţii publice (art. 34 alin. (2) Constituţie) şi ar trebui sa fie primordială vaccinarea antirabică a animalelor pentru ca această maladie sa nu se transmită la oameni, prin impunerea de condiţionări de către ANSVSA, contrar deciziei CCR nr. 23/2018, riscul transmiterii rabiei creşte considerabil şi se creează toate premisele necesare izbucnirii unor noi focare de infecţie.

4. Apărările formulate în cauză

Intimata-pârâtă Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantă este nefondat, pentru următoarele considerente:

Recurenta-reclamantă a învestit instanţa de contencios administrativ ca în contradictoriu cu Autoritatea Naţională Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (A.N.S.V.S.A.), să se dispună obligarea pârâtei la emiterea unui document oficial/note de serviciu/poziţii scrise ce să fie trimisă către toate Direcţiile Sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor judeţene, respectiv a Municipiului Bucureşti (toate) ce să aibă la bază Decizia CCR nr. 23/2018, în sensul menţionării faptului că vaccinarea antirabică a câinilor se realizează indiferent dacă aceştia sunt identificaţi (microcipaţi) în prealabil sau nu.

Prima instanţă a respins acţiunea formulată de reclamantă reţinând, în esenţă, că vaccinarea se va executa ţinând seama de prevederile Regulamentului nr. 689/2020, reglementări internaţionale care au prioritate, Curtea Constituţională statuând că nu ne regăsim în situaţia de excepţie în care legile interne conţin dispoziţii mai favorabile cu privire la respectarea dreptului la ocrotirea sănătăţii, în sensul art. 20 alin. (2) din Constituţie.

Instanţa de control judiciar îşi însuşeşte soluţia primei instanţe, apreciind că a fost pronunţată cu interpretarea şi aplicarea corectă a dispoziţiilor legale incidente, nefiind susceptibilă de casare prin prisma criticilor formulate de recurenta-reclamantă.

În opinia recurentei-reclamante, instanţa de fond a aplicat în mod greşit sau a încălcat normele materiale, în special cele din Constituţia României, atunci când a stabilit că Regulamentul nr. 689/2020 se aplică cu prioritate.

Reţine Înalta Curte că prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 23/2018 s-a admis excepţia de neconstituţionalitate formulată şi s-a constatat că sintagma "numai după identificarea acestora", cuprinsă în art. 134 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 155/2001 privind aprobarea programului de gestionare a câinilor fără stăpân, prin raportare la teza întâi a acestui articol, referitoare la "acţiunea de vaccinare antirabică a câinilor cu stăpân", este neconstituţională.

În consecinţă, ulterior acestei decizii vaccinarea câinilor trebuia realizată indiferent dacă aceştia erau identificaţi în prealabil sau nu.

De asemenea, Curtea Constituţională nu a contestat obligativitatea identificării, iar conform Ordinului ANSVSA nr. 1/2014, toţi câinii în vârstă mai mare de 12 săptămâni se identifica prin microcipare.

În concluzie, de la data pronunţării CCR din anul 2018, toţi câinii ajunşi la vârsta de 12 săptămâni trebuiau obligatoriu să fie microcipaţi.

Ulterior pronunţării deciziei a fost adoptat Regulamentul delegat (UE) 2020/689 Comisiei din 17 decembrie 2019 de completare a Regulamentului (UE) 2016/429 al Parlamentului European şi al Consiliului în ceea ce priveşte normele privind supravegherea, programele de eradicare şi statutul de indemn de boală pentru anumite boli listate şi emergente. Din perspectiva care ne interesează, acest regulament stabileşte în Anexa V - Cerinţe specifice bolii pentru acordarea şi menţinerea statutului de indemn de boală la nivelul statelor membre sau al zonelor, Partea I - Infecţia cu virusul rabic, Capitolul 1 - Cerinţe tehnice pentru vaccinarea antirabică, Secţiunea 1 - Vaccinarea animalelor deţinute, pct. 1 şi 2 următoarele:

"1. În scopul programelor de eradicare a infecţiei cu virusul rabic (RABV), vaccinarea antirabică trebuie efectuată doar pe animale de companie care sunt identificate şi trebuie să respecte cerinţele din anexa III la Regulamentul (UE) nr. 576/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului (1).

2. În scopul programelor de eradicare a infecţiei cu RABV, vaccinarea antirabică a animalelor deţinute, în afara celor menţionate la primul paragraf, trebuie să se bazeze pe riscuri şi să fie efectuată cu scopul de a proteja oamenii împotriva expunerii la virusul rabic, folosind vaccinuri care îndeplinesc cerinţele de la punctul 1 literele (a) şi (b) din anexa III la Regulamentul (UE) nr. 576/2013".

De asemenea, la Secţiunea 2 pct. 2 se prevede că "În scopul programelor de eradicare împotriva infecţiei cu RABV, vaccinarea împotriva infecţiei cu RABV a populaţiei de câini vagabonzi trebuie:

(a) să fie organizată şi pusă în aplicare, dacă este necesar, în cadrul măsurilor de control şi de gestionare a populaţiilor de câini vagabonzi, ţinând cont de evaluarea riscurilor prevăzută la articolul 32 alin. (2) litera (a);

(b) să respecte cerinţele din secţiunea 1".

Potrivit art. 288 din Tratatul privind Funcţionarea Uniunii Europene, "Regulamentul are aplicabilitate generală. Acesta este obligatoriu în toate elementele sale şi se aplică direct în fiecare stat membru". De asemenea, efectul direct al regulamentelor obligă nu doar instanţele, ci şi autorităţile administrative relevante să pună imediat în aplicare dreptul UE.

În consecinţă, pârâta este obligată ca, în virtutea Regulamentului, să impună vaccinarea doar cu privire la animalele de companie care sunt identificate.

Contrar susţinerilor reclamantei, reiterarte şi în recurs, Nota de serviciu emisă de Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor nu face trimitere la cerinţele din Regulamentul nr. 576/2013 pentru a omite Decizia CCR nr. 23/2018 de la aplicare, ci se întemeiază în mod expres pe prevederile Regulamentului delegat (UE) 2020/689, pe care este ţinută să îl aplice.

Urmare a sesizării de neconstituţionalitate formulată de Preşedintele României cu privire la proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 155/2001 privind aprobarea programului de gestionare a câinilor fără stăpân (PL-x nr. 291/2022), Curtea Constituţională a precizat că vaccinarea antirabică a câinilor trebuie realizată cu respectarea Regulamentului delegat (UE) 2020/689.

În acest sens, menţionăm faptul că potrivit Comunicatului de presă din 31 ianuarie 2023, Curtea Constituţională în cadrul controlului de constituţionalitate a priori, cu unanimitate de voturi, a respins, ca neîntemeiată obiecţia de neconstituţionalitate a art. 1 pct. 4 din Legea pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 155/2001 privind aprobarea programului de gestionare a câinilor fără stăpân, obiecţie formulată de Preşedintele României (PL-x nr. 291/2022). conform cărora art. 134 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 155/2001 privind aprobarea programului de gestionare a câinilor fără stăpân, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 227/2002, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi va avea următorul cuprins:

"Art. 13 -Vaccinarea antirabică a câinilor se realizează în conformitate cu prevederile Regulamentului delegat (UE) 2020/689 al Comisiei din 17 decembrie 2019 de completare a Regulamentului (UE) 2016/429 at Parlamentului European şi al Consiliului în ceea ce priveşte normele privind supravegherea, programele de eradicare şi statutul de îndemn de boală pentru anumite boli listate şi emergente.".

Pentru animalele vaccinate şi identificate pe carnetul de sănătate, doar pe baza semnelor superficiale ce se pot confunda, s-a dovedit că nu se poate asigura trasabilitatea imunizării şi mişcării acestora, precum şi în cazul intrării în contact cu un animal bolnav.

Astfel, vaccinarea se va executa ţinând seama de prevederile Regulamentului 689/2020 partea 1, capitolul 2, secţiunea 1, anexa V şi a art. 32 şi 35, precum şi de cele ale Regulamentului 576/2013, astfel cum, în mod corect, a reţinut şi instanţa de fond.

Prin urmare, în mod corect, a reţinut instanţa de fond că "Nota de serviciu emisă de Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor nu face trimitere ta cerinţele din Regulamentul nr. 576/2013 pentru a omite Decizia CCR nr. 23/2018 de la aplicare, ci se întemeiază în mod expres pe prevederile Regulamentului delegat (UE) 2020/689, pe care este ţinută să îl aplice".

Faţă de toate împrejurările de fapt şi de drept expuse, Înalta Curte constată că prima instanţă a făcut o corectă aplicare a prevederilor legale la situaţia de fapt ce rezultă din probatoriul administrat, motiv pentru care nu se impune casarea sentinţei recurate.

Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

În temeiul dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu art. 496 alin. (1) raportat la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte urmează să respingă recursul formulat de reclamantă, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta A. împotriva sentinţei civile nr. 301/2023 din 26 mai 2023 a Curţii de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 29 octombrie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.