Territorial Competence for Traffic Contravention Complaints: Application of Alternative Jurisdiction Under O.U.G. 195/2002 After 2023 Amendment
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice resolved a negative conflict of jurisdiction, establishing that the Făurei Court has territorial competence to adjudicate the case, thereby allowing the plaintiff's objection to proceed before the court of their domicile. The dispute concerned the appropriate forum for a complaint challenging a traffic contravention record issued by a municipal police authority, where the initial court of domicile declined jurisdiction based on the general rule favoring the court of the place where the offense occurred, while the court of the offense location then declined jurisdiction back to the court of domicile. The decisive legal basis was Article 118(1) of O.U.G. nr. 195/2002, as amended by Law nr. 254/2023 and in effect at the time the complaint was filed (17.10.2023), which established an alternative territorial competence allowing the offender to file the complaint either at the court of the place where the fact was established or at the court of their domicile or seat.
Legislator headnote
AI generatedart. 118 din O.U.G. nr. 195/2002, art. 118 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, art. 135 alin. (1) C. proc. civ, art. 135 alin. (4) din C. proc. civ, art. 400 alin. (1) C. proc. civ, art. 402 din C. proc. civ; Territorial Competence for Traffic Contravention Complaints: Application of Alternative Jurisdiction Under O.U.G. 195/2002 After 2023 Amendment: The dispute concerned the appropriate forum for a complaint challenging a traffic contravention record issued by a municipal police authority, where the initial court of domicile declined jurisdiction based on the general rule favoring the court of the place where the offense occurred, while the court of the offense location then declined jurisdiction back to the court of domicile. The decisive legal basis was Article 118(1) of O.U.G. nr. 195/2002, as amended by Law nr. 254/2023 and in effect at the time the complaint was filed (17.10.2023), which established an alternative territorial competence allowing the offender to file the complaint either at the court of the place where the fact was established or at the court of their domicile or seat.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedThis provision serves as the legal basis for the court to determine and assign territorial jurisdiction to the Făurei Court to resolve the conflict.
Full text
Şedinţa publică din data de 16 octombrie 2025
Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Circumstanţele cauzei
Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei Făurei la data de 17.10.2023, sub nr. x/2023, petentul A. a solicitat instanţei, în contradictoriu cu intimatul Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti - Brigada Rutieră, pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti prin care să se dispună anularea procesului-verbal de contravenţie nr. x/06.10.2023.
2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă
2.1. Prin sentinţa civilă nr. 1777 pronunţată la data de 19 noiembrie 2024, Judecătoria Făurei a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată din oficiu şi a dispus declinarea competenţei de soluţionare a cererii formulate de petentul A., în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti.
În motivarea soluţiei, a reţinut că, potrivit art. 118 din O.U.G. nr. 195/2002, republicată, în forma în vigoare la data formulării cererii, 17.10.2023, plângerile împotriva procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor se depun la judecătoria în a cărei rază de competenţă a fost constatată fapta.
Arată că acest articol derogă de la normele generale instituite în materie de art. 32 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001, astfel că instanţa competentă să soluţioneze plângerea contravenţională este exclusiv instanţa de la locul constatării faptei, nu şi instanţa de la domiciliul sau sediul contravenientului deoarece O.U.G. nr. 195/2002 reprezintă o lege specială faţă de legea generală, O.G. nr. 2/2001.
Întrucât locul unde a avut loc fapta, se află în circumscripţia teritorială a Judecătoriei Sector 1 Bucureşti, a dispuns declinarea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sector 1 Bucureşti.
2.2. Prin sentinţa civilă nr. 6922 din data de 18.06.2025, Judecătoria Sectorului I Bucureşti, secţia I civilă a admis excepţia necompetenţei teritoriale a Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, invocată din oficiu, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei, în favoarea Judecătoriei Făurei. A constatat ivit conflictul negativ de competenţă între Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti şi Judecătoria Făurei şi a sesizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării conflictului de competenţă.
Instanţa a apreciat că este incidentă norma de competenţă prevăzută de art. 118 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 republicată, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 254/2023, formă în vigoare începând cu 27.07.2023, petentul având dreptul de a beneficia de regulile de competenţă teritorială alternativă prevăzute pentru plângerile contravenţionale ce izvorăsc din contravenţiile la regimul rutier sancţionate de O.U.G. nr. 195/2002 .
Reţinând că petentul a depus plângerea contravenţională la Judecătoria Făurei, competentă prin raportare la domiciliul său, a apreciat că acesta a ales competenţa între două instanţe deopotrivă competente, motiv pentru care a declinat competenţa la Judecătoria Făurei, prima instanţă investită.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra conflictului negativ de competenţă
Înalta Curte, constatând îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 133 alin. (2), art. 134, art. 135 alin. (1) C. proc. civ., urmează a pronunţa regulatorul de competenţă în raport cu obiectul cauzei, precum şi cu dispoziţiile legale incidente cauzei.
Cererea dedusă judecăţii are ca obiect plângere împotriva procesului-verbal de constatare a contravenţiilor pe drumurile publice.
Instanţele aflate în conflict s-au considerat necompetente să soluţioneze litigiul din punct de vedere teritorial apreciind diferit asupra dispoziţiilor art. 118 din O.U.G. nr. 195/2002.
Înalta Curte constată că dispoziţiile art. 118 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 au fost modificate prin Legea nr. 254/2023, lege care a intrat în vigoare la data de 27.07.2023 şi prevăd următoarele: (1) Împotriva procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei se poate depune plângere, în termen de 15 zile de la comunicare, la judecătoria în a cărei rază de competenţă a fost constatată fapta ori la judecătoria în a cărei rază teritorială îşi are domiciliul sau sediul contravenientul.
Astfel, la data formulării plângerii contravenţionale, şi anume 17.10.2023, dispoziţiile art. 118 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 instituiau o competenţă teritorială alternativă în favoarea judecătoriei în a cărei circumscripţie a fost săvârşită contravenţia ori la judecătoria în a cărei rază teritorială îşi are domiciliul sau sediul contravenientul.
Întrucât prima instanţă legal învestită de contestator a fost Judecătoria Făurei, aceasta fiind judecătoria în raza căreia se află domiciliul acestuia, competenţa teritorială să soluţioneze cauza revine acesteia.
Având în vedere considerentele expuse, în temeiul art. 135 alin. (4) din C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Făurei.
În materia contestaţiei la executare, se reţine că, potrivit art. 400 alin. (1) C. proc. civ., contestaţia la executare se introduce la instanţa de executare, aceasta din urmă fiind definită prin dispoziţiile art. 373 alin. (2) din acelaşi cod, ca fiind judecătoria în circumscripţia căreia se va face executarea.
Din dispoziţiile art. 452 şi urm. C. proc. civ., rezultă că, pentru ipoteza executării silite prin poprire, instanţa de executare este judecătoria în circumscripţia căreia se află sediul sau domiciliul terţului poprit, căruia i se comunică adresa de înfiinţare a popririi conţinând interdicţia de a plăti debitorului sumele de bani sau bunurile mobile incorporale ce i se datorează ori pe care i le va datora, declarându-se poprite în măsura necesară pentru realizarea obligaţiei ce se execută silit.
Potrivit art. 453 din acelaşi cod, poprirea se înfiinţează la cererea creditorului, de executorul judecătoresc de la domiciliul sau sediul debitorului ori de la domiciliul sau sediul terţului poprit.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa soluţionării cauzei privind pe petentul A., în contradictoriu cu intimata Direcţia Generală de Politie a Municipiului Bucureşti -Brigada Rutieră, în favoarea Judecătoriei Făurei.
Definitivă.
Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 16 octombrie 2025.