Jurisdiction over compensation claim against Insurance Guarantee Fund set in București court after tacit-refusal conflict resolved.

Şedinţa publică din data de 16 octombrie 2025

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Iaşi sub nr. x/2023, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Fondul de garantare a asiguraţilor, obligarea pârâtului la emiterea unei decizii prin care să admită sau sa respingă pretenţiile sale conform art. 13 alin. (4) din Legea nr. 213/2015 sub sancţiunea plăţii unei penalităţi de 1000 RON pentru fiecare zi de întârziere şi a unei amenzi de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere conducătorului FGA.

2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă

2.1. Prin sentinţa civilă nr. 10 din data de 16 ianuarie 2024 de Curtea de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei teritorială şi materială a Curţii de Apel Iaşi, a declinat competenţa de soluţionare a acţiunii în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, în favoarea Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti.

În motivarea soluţiei, a reţinut că sunt incidente dispoziţiile alin. (5) al art. 13 din Lege nr. 213/2015, în vigoare la data formulării cererii de chemare în judecată care preved că decizia de respingere poate fi contestată la instanţele civile de la sediul Fondului, potrivit normelor de competenţă generală din Legea nr. 134/2010, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, indiferent că este vorba de respingere a sumelor pretinse sau de nesoluţionarea cererii de plată.

A arătat curtea de apel că, deşi în speţă nu se critică o decizie emisă de pârât de respingere a sumelor pretinse, acţiunea este circumscrisă art. 13 alin. (5) din Legea nr. 213/2015, întrucât finalitatea urmărită de reclamantă este aceea de acordare a sumei solicitate prin cererea de plată.

Faţă de valoarea obiectului cererii, care este sub pragul de 200.000 RON, Curtea de Apel Iaşi a apreciat că aparţine judecătoriei competenţa materială, fiind aplicabile prevederile art. 94 pct. 1 lit. k) C. proc. civ.

Raportat la împrejurarea că Fondul de Garantare are sediul în sectorul 2 al Municipiului Bucureşti, a declinat competenţa în favoarea Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti.

2.2. Prin sentinţa civilă nr. 7007 din data de 10.05.2024, Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti a admis excepţia necompetenţei materiale a Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti, a declinat competenţa de soluţionare a acţiunii, în favoarea Curţii de Apel Bucureşti.

În motivarea soluţiei, după o amplă analiză a dispoziţiilor legale, a reţinut în esenţă că, prin modificarea din O.U.G. nr. 102/2021, legiuitorul a înlăturat doar norma de trimitere către legea nr. 503/2004 şi a dat în competenţa instanţelor civile de la sediul FGA doar litigiile având ca obiect contestaţiile "împotriva deciziilor de respingere motivate". Astfel, atât în varianta iniţială a textului cât şi în cea modificată, referirea legiuitorului a avut în vedere exclusiv "contestaţiile împotriva deciziei de respingere".

Reţine Judecătoria Sectorul 2 Bucureşti faptul că, în forma textului modificat, regimul juridic al acestor acte a fost scindat sub aspectul competenţei de soluţionare a contestaţiilor formulate împotriva deciziilor de respingere emise de FGA.

2.3. Prin sentinţa civilă nr. 1110 din data de 24.06.2025, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a-IX-a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei şi a declinat competenţa, în favoarea Judecătoriei Sector 2 Bucureşti.

În motivarea soluţiei, a reţinut că O.U.G. nr. 102/2021 stabileşte instanţa competentă - instanţa civilă textul de lege trebuind să fie interpretat în sensul în care să producă efecte juridice.

Apreciază că nu se poate reţine că sunt aplicabile în continuare tot normele Legii nr. 554/2004 în considerarea că refuzul de emitere a unei decizii şi respectiv obligarea FGA la emiterea unei decizii de soluţionare vizează un litigiu privind un act administrativ (refuzul administrativ) întrucât O.U.G. nr. 102/2021 dă în competenţa instanţei civile litigiile privind deciziile FGA, indiferent că este vorba despre decizii de refuz explicit (de respingere a cererii de plată în tot sau în parte) ori de refuz tacit de soluţionare a cererii de plată (prin nesoluţionarea cererii de plată în termen).

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra conflictului negativ de competenţă

Înalta Curte, constatând îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 133 alin. (2), art. 134, art. 135 alin. .(1) C. proc. civ., urmează a pronunţa regulatorul de competenţă în raport cu obiectul cauzei, precum şi cu dispoziţiile legale incidente cauzei.

Conflictului negativ de competenţă a fost determinat de modul diferit în care cele două instanţe au interpretat dispoziţiile art. 13 din Legea nr. 213/2015, precum şi natura juridică a cererii de chemare în judecată, civilă sau de contencios administrativ.

În considerarea dispoziţiilor art. 24 C. proc. civ., potrivit cărora "Dispoziţiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor şi executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare", Înalta Curte constată că norma de procedură, ce reglementează competenţa, este norma în vigoare la data formulării cererii de chemare în judecată, fiind de imediată aplicare.

Având în vedere că cererea de chemare în judecată a fost formulată la data de 17.10.2023, sunt incidente dispoziţiile art. 13 alin. (5) din Legea nr. 213/2015, în forma în vigoare la data introducerii cererii de chemare în judecată, respectiv aşa cum au fost modificate prin intrarea în vigoare la 24.09.2021 a O.U.G. nr. 102/2021, art. I pct. 23 şi art. III alin. (1), dispoziţii care prevăd următoarele:

"(5) În caz de respingere a sumelor pretinse se va emite o decizie de respingere, motivată; împotriva deciziei se poate formula contestaţie în termen de 30 zile de la comunicarea acesteia, sub sancţiunea decăderii, la instanţele civile de la sediul Fondului, potrivit normelor de competenţă generală din Legea nr. 134/2010, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.."

Ipoteza reglementată de dispoziţiile legale sus citate presupune emiterea unei decizii de respingere a despăgubirilor de către Fondul de Garantare a Asiguraţilor, ca atare, are în vedere cazul în care pârâtul înţelege să răspundă cererii de acordare a despăgubirilor.

În cauză, însă, reclamanta invocă lipsa răspunsului din partea Fondului de Garantare a Asiguraţilor motiv pentru care, având în vedere această particularitate a cauzei, Înalta Curte reţine că, deşi legea nu se referă explicit la ipoteza în care Fondul de Garantare a Asiguraţilor refuză, prin omisiune, să răspundă cererii de acordare a despăgubirilor, textul de lege nu poate fi interpretat, în sensul că cererea nu ar aparţine materiei civile.

Pretenţiile reclamantei au ca izvor contractul de asigurare, în contextul producerii riscului asigurat, astfel că şi acesta este un argument în sensul naturii civile a acestora.

Faptul că, în cazul specific al insolvabilităţii sau falimentului asigurătorului, creanţa rămasă nesatisfăcută beneficiază de o garanţie legală, fiind acoperită din disponibilităţile Fondului de Garantare a Asiguraţilor, nu are drept semnificaţie naşterea unui raport juridic nou, între creditor şi Fond, distinct de raportul primar.

În ceea ce priveşte instanţa competentă, dispoziţiile art. 13 din Legea nr. 213/2015 aşa cum au fost modificate prin O.U.G. nr. 102/2021, stabilesc competenţa instanţelor civile în a căror rază teritorială se află sediul Fondului de Garantare a Asiguraţilor de a soluţiona atât contestaţia împotriva deciziei de respingere a despăgubirilor, cât şi calea de atac formulată împotriva hotărârii pronunţate în soluţionarea contestaţiei.

Chiar în lipsa unei reglementări prin care să se indice cărei instanţe aparţine competenţa de soluţionare a cererii reclamantului de obligare a pârâtului la emiterea deciziei, în cazul în care aceasta nu a fost emisă, această competenţă nu poate fi distinctă de cea prevăzută în situaţia emiterii deciziei. Întrucât legiuitorul a înţeles să instituie o competenţă materială în favoarea instanţelor civile de la sediul Fondului, aceasta se extinde şi în privinţa cererii care vizează nesoluţionarea în termen legal a cererii de emitere a deciziei de admitere sau de respingere a pretenţiilor.

Faptul că reclamanta şi-a întemeiat acţiunea pe prevederile Legii nr. 554/2004 nu poate constitui un argument pentru reţinerea competenţei materiale a instanţei de contencios administrativ întrucât omisiunea de a soluţiona o cerere ce vizează un drept eminamente civil nu poate fi considerată act administrativ asimilat.

Prin urmare, în raport de art. 13 alin. (5) din Legea nr. 213/2015 şi cu aplicarea art. 94 pct. 1 lit. k) din C. proc. civ., Înalta Curte constată că, în speţă, competenţa de soluţionare a cauzei aparţine Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti şi va stabili competenţa soluţionării cauzei privind pe reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, în favoarea acestei din urmă instanţe.

În materia contestaţiei la executare, se reţine că, potrivit art. 400 alin. (1) C. proc. civ., contestaţia la executare se introduce la instanţa de executare, aceasta din urmă fiind definită prin dispoziţiile art. 373 alin. (2) din acelaşi cod, ca fiind judecătoria în circumscripţia căreia se va face executarea.

Din dispoziţiile art. 452 şi urm. C. proc. civ., rezultă că, pentru ipoteza executării silite prin poprire, instanţa de executare este judecătoria în circumscripţia căreia se află sediul sau domiciliul terţului poprit, căruia i se comunică adresa de înfiinţare a popririi conţinând interdicţia de a plăti debitorului sumele de bani sau bunurile mobile incorporale ce i se datorează ori pe care i le va datora, declarându-se poprite în măsura necesară pentru realizarea obligaţiei ce se execută silit.

Potrivit art. 453 din acelaşi cod, poprirea se înfiinţează la cererea creditorului, de executorul judecătoresc de la domiciliul sau sediul debitorului ori de la domiciliul sau sediul terţului poprit.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa soluţionării cauzei privind pe reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, în favoarea Judecătoriei Sectorul 2 Bucureşti.

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 16 octombrie 2025.