Competence conflict: Domicile via domestic registration prevails over foreign ID for administrative litigation jurisdiction

Şedinţa publică din data de 16 octombrie 2025

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

Prin cererea înregistrată la Tribunalul Bucureşti sub nr. x/2023, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâţii Baroul Dolj şi Consiliul Uniunii Naţionale a Barourilor din România solicitând constatarea refuzului de soluţionare, de către Consiliul UNBR, a contestaţiei formulată în temeiul art. 26 indice 3 din Statutul profesiei de avocat împotriva Deciziei nr. 243/05.07.2018 emisă de Consiliul Baroului Dolj, anularea Deciziei nr. 243/05.07.2018 emisă de Consiliul Baroului Dolj şi obligarea Baroului Dolj la reînscrierea reclamantei în Tabloul Avocaţilor Baroului Dolj.

2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă

2.1. Prin sentinţa civilă nr. 3067 pronunţată în data de 15.05.2024, Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei teritoriale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Dolj.

În motivarea soluţiei, a reţinut că, în situaţia particulară a reclamantei care, deşi a indicat domiciliul în România, s-a identificat cu o carte de identitate italiană, dispozitiile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 nu sunt incidente pentru stabilirea competenţei teritoriale.

Reţine Tribunalul Bucureşti că dispoziţiile C. proc. civ. prevăd o normă specială prin care se poate stabili competenţa în ipoteza în care reclamantul are domiciliul în străinătate, respectiv cele ale art. 111 care prevăd că cererile îndreptate împotriva statului, autorităţilor şi instituţiilor centrale sau locale, precum şi a altor persoane juridice de drept public pot fi introduse la instanţa de la domiciliul sau sediul reclamantului ori la instanţa de la sediul pârâtului.

A constatat că dispoziţiile art. 1072 din C. proc. civ. sunt incompatibile cu materia contenciosului administrativ, în condiţiile în care se reglementează competenţa materială în prima instanţă a judecătoriei şi a tribunalului, în timp ce art. 10 din Legea nr. 554/2004 reglementează competenţa după emitent/valoare în favoarea tribunalelor administrativ-fiscale, respectiv a secţiilor de contencios administrativ şi fiscal, ale curţilor de apel.

Reţinând situaţia particulară din cauză şi faptul că acţiunea a fost întemeiată de reclamantă pe dispoziţiile Legii nr. 554/2004, în raport cu faptul că reclamanta nu are domiciliul în România, tribunalul a apreciat că, din punct de vedere teritorial, competenta aparţine instanţei de la sediul pârâţilor, având în vedere prevederile 28 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 şi art. 111 C. proc. civ., respectiv Tribunalul Dolj.

2.2. Prin sentinţa nr. 710 din data de 20 iunie 2025, Tribunalul Dolj, secţia contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei teritoriale a acestei instanţe, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei, având ca obiect anulare act administrat, în favoarea Tribunalului Bucuresti - sectia de contencios administrativ si Fiscal, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a trimis cauza Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pentru pronunţarea regulatorului de competenţă.

În motivarea soluţiei, a reţinut că domiciliul reclamantei, indicat în cuprinsul cererii de chemare în judecată, este situat în Bucureşti, astfel încât competenţa de soluţionare a cauzei aparţine secţiei contencios administrativ şi fiscal din cadrul Tribunalului Bucureşti.

Instanţa a reţinut şi faptul că, la data de 06.11.2023, în baza de date a Directiei pentru Evidenta Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date, reclamanta figura cu domiciliu activ de la data de 16.05.2013 până în prezent, în Bucureşti, Bd Tineretului, nr. 33.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra conflictului negativ de competenţă

Înalta Curte, constatând îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 133 alin. (2), art. 134, art. 135 alin. (1) C. proc. civ., urmează a pronunţa regulatorul de competenţă în raport cu obiectul cauzei, precum şi cu dispoziţiile legale incidente cauzei.

Cererea dedusă judecăţii are ca obiect constatarea refuzului Uniunii Naţionale a Barourilor din România de emitere a unui act administrativ în soluţionarea contestaţiei împotriva Deciziei nr. 243/05.07.2018 emisă de Consiliul Baroului Dolj, anularea Deciziei nr. 243/05.07.2018 emisă de Consiliul Baroului Dolj şi obligarea Baroului Dolj la reînscrierea reclamantei în Tabloul Avocaţilor Baroului Dolj.

Instanţele aflate în conflict s-au considerat necompetente să soluţioneze litigiul din punct de vedere teritorial, în raport cu domiciliul reclamantei, apreciind diferit asupra locaţiei acestuia.

În ce priveşte competenţa teritorială, Tribunalul Dolj a reţinut corect faptul că domiciliul reclamantei este cel indicat de reclamantă, respectiv în Bucureşti, Bd Tineretului, nr. 33 şi nu în Italia aşa cum în mod greşit a reţinut Tribunalul Bucureşti, secţia a-II-a contencios administrativ şi fiscal.

Întradevăr cartea de identitate italiană dovedeste că reclamanta are reşedinţă în Italia, însă domiciliu înregistrat în Romania este cel indicat de aceasta prin cererea de chemare în judecată.

Cum potrivit art. 87 din C. civ., prin "domiciliu" se înţelege locul unde persoana fizică declară că are locuinţa principală, Înalta Curte constată că reclamanta a declarat domiciliul principal în Bucureşti, Bd Tineretului, nr. 33, astfel că, în temeiul art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 instanţa competentă să soluţioneze cauza este Tribunalului Bucureşti, secţia a-II-a contencios administrativ şi fiscal.

Având în vedere considerentele expuse, în temeiul art. 135 alin. (4) din C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a -II-a contencios administrativ şi fiscal. Potrivit art. 399 alin. (1) C. proc. civ., împotriva executării silite înseşi, precum şi împotriva oricărui act de executare se poate face contestaţie de către cei interesaţi sau vătămaţi prin executare, iar dispoziţiile alin. (2) al aceluiaşi articol precizează că nerespectarea dispoziţiilor privitoare la executarea silită înseşi sau la efectuarea oricărui act de executare atrage sancţiunea anulării actului nelegal.

În materia contestaţiei la executare, se reţine că, potrivit art. 400 alin. (1) C. proc. civ., contestaţia la executare se introduce la instanţa de executare, aceasta din urmă fiind definită prin dispoziţiile art. 373 alin. (2) din acelaşi cod, ca fiind judecătoria în circumscripţia căreia se va face executarea.

Din dispoziţiile art. 452 şi urm. C. proc. civ., rezultă că, pentru ipoteza executării silite prin poprire, instanţa de executare este judecătoria în circumscripţia căreia se află sediul sau domiciliul terţului poprit, căruia i se comunică adresa de înfiinţare a popririi conţinând interdicţia de a plăti debitorului sumele de bani sau bunurile mobile incorporale ce i se datorează ori pe care i le va datora, declarându-se poprite în măsura necesară pentru realizarea obligaţiei ce se execută silit.

Potrivit art. 453 din acelaşi cod, poprirea se înfiinţează la cererea creditorului, de executorul judecătoresc de la domiciliul sau sediul debitorului ori de la domiciliul sau sediul terţului poprit.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa soluţionării cauzei privind pe reclamanta A., în contradictoriu cu pârâţii Baroul Dolj şi Consiliul Uniunii Naţionale a Barourilor din România, în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a -II-a contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 16 octombrie 2025.