Jurisdiction assigned to Vrancea Tribunal after contractual forum selection invalidated by exclusive venue under public procurement law.

Şedinţa publică din data de 15 octombrie 2025

Deliberând asupra conflictului negativ de competenţă de faţă,

Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

Prin cererea înregistrată la data de 25.02.2025 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal sub nr. x/2025, reclamanta societatea A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta UAT Comuna Vidra, jud. Vrancea, obligarea acesteia la plata sumei de 178.500 RON.

2. Hotărârile care au generat conflictul de competenţă

2.1 Prin sentinţa civilă nr. 4431 din 29.04.2025, Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale şi a declinat competenţa de soluţionare a cererii de chemare în judecată formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Unitatea Administrativ Teritorială - Comuna Vidra, jud. Vrancea în favoarea Tribunalului Vrancea, secţia de contencios administrativ si fiscal.

Pentru a pronunţa această soluţie, Tribunalul Bucureşti a reţinut, în esenţă, incidenţa, în cauză, a prevederilor art. 53 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, precum şi faptul că punctul de lucru al unei societăţi nu reprezintă o accepţiune largă a sensului noţiunii de "sediului social", astfel încât nu se pot avea în vedere punctele de lucru ale unei societăţi la stabilirea instanţei competente. Totodată, sus indicata instanţă a constatat că niciuna dintre părţile cauzei nu are sediul în Municipiul Bucureşti, clauza a XIII-a a contractului încheiat între acestea referindu-se la instanţa de la sediul beneficiarului.

2.2. Prin sentinţa civilă nr. 311 din 9 iulie 2025, Tribunalul Vrancea, secţia a II-a civilă a admis, la rândul său, excepţia necompetenţei sale teritoriale, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti şi, constatând ivit conflictul negativ de competenţă, a sesizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pentru soluţionarea acestuia.

În motivarea hotărârii, Tribunalul Vrancea a reţinut, în esenţă, că reclamantul a avut alegerea competenţei teritoriale între două instanţe deopotrivă competente teritorial (pe de o parte instanţa de la sediul Beneficiarului, adică Tribunalul Vrancea, şi pe de altă parte instanţa din Bucureşti) şi a ales instanţa din Bucureşti prin formularea şi introducerea acţiunii la Tribunalul Bucureşti, neputând fi invocată, în cauză, o necompetenţă de ordine publică sub forma încălcării competenţei teritoriale exclusive.

3. Soluţia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Analizând prezentul conflict negativ de competenţă, în raport de hotărârile pronunţate şi de înscrisurile aflate la dosarul cauzei, Înalta Curte constată că instanţa competentă să soluţioneze cauza este Tribunalul Vrancea, secţia a II-a civilă, pentru următoarele considerente:

Din perspectiva determinării cadrului analizei deferite soluţionării în prezentul regulator de competenţă, Înalta Curte observă că aspectul care a generat conflictul negativ de competenţă între cele două instanţe care şi-au declinat reciproc competenţa de a judeca acelaşi proces (Tribunalul Vrancea, secţia a II-a civilă şi Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a de contencios administrativ şi fiscal) îl constituie, pe de o parte, problema calificării ce poate fi dată unei clauze contractuale referitoare la stabilirea, prin contract, a unei competenţe teritoriale, în sensul de a se aprecia dacă aceasta reprezintă sau nu o clauză atributivă de competenţă în privinţa părţii clauzei ce cuprinde un criteriu diferit de cel reglementat legal, iar, pe de altă parte, aspectul identificării instanţei competente teritorial să judece cauza pendinte.

Cu titlu prealabil, Înalta Curte reţine, că, în raport de obiectul cererii de chemare în judecată, cauza pendinte vizează executarea contractului de prestări servicii nr. x/15.09.2022, având ca obiect Servicii de proiectare, faza studiu de fezabilitate pentru obiectivul investiţii "Construire staţie de epurare şi extindere reţea de canalizare în comuna Vidra, Judeţul Vrancea", astfel încât sunt incidente prevederile Legii nr. 101/2016.

În ceea ce priveşte chestiunea naturii clauzei contractuale cuprinse în clauza a XIII-a a contractului de prestări servicii nr. x/15.09.2022, Înalta Curte reţine că potrivit art. 126 alin. (1) C. proc. civ. "Părţile pot conveni în scris sau, în cazul litigiilor născute, şi prin declaraţie verbală în faţa instanţei ca procesele privitoare la bunuri şi la alte drepturi de care acestea pot să dispună să fie judecate de alte instanţe decât acelea care, potrivit legii, ar fi competente teritorial să le judece, în afară de cazul când această competenţă este exclusivă."

Astfel, o clauză contractuală ce priveşte mecanismele de soluţionare a litigiilor apărute între părţi nu dobândeşte calitatea de clauză atributivă de competenţă în orice situaţie, ci exclusiv în ipoteza în care sunt întrunite condiţiile impuse de art. 126 alin. (1) C. proc. civ., iar una dintre aceste condiţii este cea a lipsei unei competenţe reglementate în plan legislativ în mod exclusiv.

La data încheierii contractului de prestări servicii nr. x/15.09.2022, forma normativă a prevederilor art. 53 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 era următoarea:

"(1) Procesele şi cererile privind acordarea despăgubirilor pentru repararea prejudiciilor cauzate în cadrul procedurii de atribuire, precum şi cele privind executarea, anularea, nulitatea, rezoluţiunea, rezilierea sau denunţarea unilaterală a contractelor se soluţionează în primă instanţă, de urgenţă şi cu precădere, de către secţia de contencios administrativ şi fiscal a tribunalului în circumscripţia căruia se află sediul autorităţii contractante sau în circumscripţia căruia are sediul social/domiciliul reclamantul, prin completuri specializate în achiziţii publice, în termen de 45 de zile."

Prin prevederile clauzei a XIII-a a contractului de prestări servicii nr. x/15.09.2022, părţile au reglementat mecanismul unei competenţe alternative, după cum arată expres şi reclamanta în notele scrise din data de 17 iunie 2025, însă instanţelor între care părţile ar avea, conform acestei prevederi contractele, dreptul de a alege sunt diferite de prevederile art. 53 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 indicate în precedent. Competenţa alternativă stabilită de părţi este între instanţa de judecată de la sediul beneficiarului şi instanţele din Bucureşti, în contextul în care niciuna dintre părţi nu avea, la momentul perfectării contractului, sediul/sediul social în Bucureşti (reclamanta - în calitate de prestator - avea/are sediul social în circumscripţia teritorială a Judeţului Olt, în timp ce autoritatea contractantă/beneficiarul avea/are sediul în circumscripţia teritorială a Judeţului Vrancea).

În raport de aceste aspecte, întrucât în materia contractelor de achiziţii publice, ce sunt contracte administrative, iar nu de drept privat, şi prin care se urmăreşte realizarea unui interes general, supus unui regim de putere publică, Legea nr. 101/2016 conţine norme proprii de competenţă, derogatorii de la dreptul comun, clauza contractuală indicată în precedent nu are natura juridică a unei clauze atributive de competenţă producătoare de efecte juridice valide.

Prevederile normative, de ordine publică, reglementau, la momentul formării acordului de voinţă al părţilor, reguli exclusive de determinare a instanţei competente teritorial, aplicabile în mod specific în materia executării lato sensu a contractelor de achiziţie publică şi care nu puteau fi modificate prin voinţa părţilor contractante, cu neobservarea legii speciale.

Pe cale de consecinţă, aceste reglementări intră în categoria celor vizate de teza finală a art. 126 alin. (1) C. proc. civ., ce înlătură posibilitatea părţilor de a dispune, prin contract, asupra instanţei competente, motiv pentru care clauza a XIII-a a contractului de prestări servicii nr. x/15.09.2022 nu are natura unei clauze atributive de competenţă, în sensul art. 126 alin. (1) C. proc. civ.

În ceea ce priveşte aspectul identificării instanţei competente teritorial să judece cauza pendinte, în raport şi de cele statuate prin Decizia RIL nr. 11/2023, Înalta Curte, în aplicarea art. 24 din C. proc. civ. şi faţă de data formulării cererii de chemare în judecată (25.02.2025), reţine că în cauza pendinte este incidentă tot forma normativă a prevederilor art. 53 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 indicată în precedent.

În virtutea acestui text normativ, reclamanta avea deschisă opţiunea alegerii oricăreia dintre cele două instanţe deopotrivă competente teritorial (în circumscripţia căreia se află sediul autorităţii contractante sau în circumscripţia căreia are sediul social/domiciliul reclamantul).

Partea reclamantă a optat, însă, pentru o instanţă ce nu se încadrează în niciuna dintre categoriile indicate de textul normativ, mai precis Tribunalul Bucureşti, în circumscripţia teritorială a căruia, după cum s-a arătat şi mai sus, nu se regăseşte niciunul dintre sediile părţilor litigante.

Se mai observă că legiuitorul foloseşte, în cuprinsul art. 53 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, în mod expres noţiunea de sediu social. O atare noţiune se impune a fi interpretată, pentru stabilirea competenţei teritoriale, în sens restrâns, fără a prezenta relevanţă sediile secundare sau punctele de lucru, după cum s-a reţinut în jurisprudenţa consolidată a Înaltei Curţi.

Pe de altă parte, se constată că, prin notele scrise depuse la data de 17 iunie 2025, reclamanta a învederat argumentele ce au stat la baza demersului de alegere a instanţei, în sensul de a valorifica prevederile clauzei a XIII-a a contractului de prestări servicii nr. x/15.09.2022.

Acest context relevă faptul că opţiunea reclamantei, în alegea instanţei, nu s-a bazat pe criteriul sediului său social.

În raport de nevalorificarea, de către reclamantă, a criteriului propriului sediu social, coroborat cu faptul că inclusiv anterior menţionata clauză contractuală prevede criteriul sediului beneficiarului, precum şi de faptul că autoritatea contractantă din cauza pendinte/beneficiarul în sensul contractului de prestări servicii nr. x/15.09.2022 are sediul în circumscripţia Tribunalului Vrancea, Înalta Curte va reţine că aparţine acestei instanţe competenţa teritorială de a soluţiona cauza pendinte.

Faţă de considerentele expuse în precedent şi în conformitate cu dispoziţiile art. 135 alin. (4) din C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Vrancea, secţia a II-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanta societatea A. S.R.L. şi pârâta Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Vidra în favoarea Tribunalului Vrancea, secţia a II-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 15 octombrie 2025, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.