Retrocession of former minority community property: Res judicata effect of prior exchange ruling barring claim for abusive expropriation under O.U.G. 83/1999

Şedinţa publică din data de 23 octombrie 2024

Deliberând asupra prezentului recurs, din examinarea actelor dosarului, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal sub nr. x/2021, reclamanta A. în contradictoriu cu pârâta Comisia specială de retrocedare a unor bunuri care au aparţinut cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale din România a formulat contestaţie împotriva Deciziei nr. 1271/29.10.2020 emisă de Comisia Specială de Retrocedare solicitând admiterea contestaţiei, anularea deciziei contestate, şi, în principal, să se constate calitatea A., de persoana îndreptăţită să beneficieze de prevederile O.U.G. nr. 83/1999 pentru imobilul din Mun. Bucureşti. str. x (fost cimitir israelit), compus din teren în suprafaţa de 11.860 mp, fosta proprietate comunitară evreiască preluată abuziv de către Statul Roman şi acordarea de despăgubiri pentru acest imobil, reprezentând diferenţa de valoare dintre imobilul preluat şi cel acordat la schimb; în subsidiar, să se constate dreptul A., de persoana îndreptăţită să beneficieze de prevederile O.U.G. nr. 83/1999 pentru imobilul din Mun. Bucureşti. str. x (fost cimitir israelit), compus din teren în suprafaţă de 11.860 mp şi obligarea Comisiei speciale de retrocedare să emită o nouă Decizie privind acordarea de despăgubiri pentru acest imobil, reprezentând diferenţa de valoare dintre imobilul preluat şi cel acordat la schimb, cu respectarea tuturor prevederilor legale incidente.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 733 din 3 mai 2023, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea formulată de A. în contradictoriu cu pârâta Comisia specială de retrocedare a unor bunuri care au aparţinut cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale din România, ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentinţe, a declarat recurs reclamanta A., pentru motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 din C. proc. civ.

Subsumat motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., recurenta-reclamantă a susţinut că, deşi a contestat în mod expres şi argumentat prin acţiune soluţia Comisiei speciale de retrocedare de respingere a cererii de retrocedare ca rămasă fără obiect, instanţa de fond nu s-a aplecat în niciun moment asupra acestor critici, în cuprinsul hotărârii recurate neregăsindu-se niciun considerent pentru care argumentele reclamantei au fost înlăturate.

Recurenta a mai considerat că prima instanţă a interpretat greşit obiectul cererii de chemare în judecată, soluţia pronunţată fiind astfel fundamentată pe împrejurări străine de natura pricinii.

A arătat că prin cererea de chemare în judecată a indicat în mod expres faptul că se contestă Decizia nr. 1271/29.10.2020 emisă de Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale din România, fiind expuse criticile aduse împotriva soluţiei de respingere a cererii de retrocedare ca rămasă fără obiect, critici ignorate însă de către instanţa de fond.

Împrejurarea că în cuprinsul contestaţiei a indicat şi motive care ţin de fondul cererii de retrocedare nu poate, în niciun caz, transforma acţiunea promovată în prezentul dosar într-o contestaţie împotriva unui alt act administrativ, a cărui legalitate a făcut obiectul judecăţii într-un alt dosar, deja finalizat.

Prin urmare, a susţinut că instanţa de fond a interpretat cu totul greşit obiectul cererii de chemare în judecată şi, astfel, a analizat pretenţiile deduse judecăţii prin raportare la motive străine de natura pricinii.

Circumscris motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., recurenta-reclamantă a susţinut că instanţa de fond în mod greşit a reţinut incidenţa puterii lucrului judecat al dezlegărilor date în dosarul nr. x/2021, în condiţiile în care între prezentul dosar şi cel avut în vedere de către prima instanţă, nu exista identitate de obiect, părţi şi cauză.

Deşi cele două cauze privesc acelaşi imobil, litigiul ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2021 a vizat anularea Deciziei nr. 9319/08.10.2020 emise de către Comisia specială de retrocedare a unor bunuri care au aparţinut cultelor religioase din România în urma parcurgerii unei proceduri administrative distincte, demarată de reclamantă printr-o cerere de retrocedare distinctă, întemeiată pe dispoziţiile O.U.G. nr. 94/2000.

Or, prezentul litigiu are ca obiect anularea unui act administrativ distinct, respectiv Decizia nr. 1271/29.10.2020 emisă de o altă autoritate, respectiv Comisia specială de retrocedare a unor imobile care au aparţinut comunităţilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale din România, în urma soluţionării cererii de retrocedare formulate în temeiul unui act normativ distinct, respectiv O.U.G. nr. 83/1999.

Prin urmare, recurenta a apreciat că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute art. 431 din C. proc. civ., având în vedere că cele două litigii sunt fundamentate pe acte normative distincte, pornesc de la premise diferite şi, totodată, sunt promovate în contradictoriu cu pârâte diferite.

Referitor la incidenţa dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., recurenta-reclamantă a susţinut că, în mod greşit, a reţinut prima instanţă că cererea de retrocedare nr. x/27.09.2004 depusă la Comisia specială de retrocedare a unor bunuri care au aparţinut cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale din România, în baza O.U.G. nr. 83/1999, a rămas fără obiect, în condiţiile în care prin Decizia nr. 9319/08.10.2020 emisă de Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri care au aparţinut cultelor religioase din România s-au acordat măsuri compensatorii doar pentru o suprafaţă de 1.044,45 mp, fiind respinsă cererea în ceea ce priveşte suprafaţa de 11.860 mp, respectiv fostul cimitir israelit.

Această soluţie de acordare de măsuri reparatorii doar pentru o parte din suprafaţa totală solicitată a fost menţinută de către instanţele judecătoreşti în dosarul nr. x/2021.

Raportat la aceste aspecte, recurenta a arătat că cererea de retrocedare nr. x/27.09.2004 nu a rămas în niciun caz fără obiect, pretenţia concretă a reclamantei vizând partea de teren cu privire la care nu s-au acordat măsuri reparatorii, respectiv suprafaţa de 11.860 mp.

În consecinţă, recurenta-reclamantă a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi, în rejudecare, admiterea cererii de chemare în judecată astfel cum a fost formulată.

4. Apărările intimatului

Intimata-pârâtă Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri care au aparţinut cetăţenilor apartinând minorităţilor naţionale din România a depus întâmpinare, prin care a invocat excepţia nulităţii recursului, iar în subsidiar, a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

II. Analiza motivelor de casare

Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor de casare invocate, pe baza probelor administrate şi a dispoziţiilor legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru argumentele ce vor fi prezentate în continuare.

Motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. nu este incident în cauză.

Înalta Curte a arătat constant în jurisprudenţa sa că dispoziţiile legale mai sus menţionate, raportate la cele ale art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., impun cerinţa ca hotărârea să cuprindă motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia şi cele pentru care s-au admis şi, respectiv, s-au înlăturat cererile părţilor.

Or, hotărârea recurată cuprinde în mod evident argumentele pe care s-a întemeiat soluţia de respingere a cererii de chemare în judecată cu care a fost învestită curtea de apel, chiar dacă soluţia şi argumentarea o nemulţumesc pe recurentă, nefiind identificate nici "motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei" pentru a se putea reţine incidenţa motivului de casare invocat.

Recurenta-reclamantă a expus pe larg o serie de considerente teoretice privind necesitatea motivării hotărârilor pronunţate de instanţele judecătoreşti, reluând sub diferite formulări ideea că sentinţa nu este motivată, întrucât instanţa de fond nu a precizat motivele pentru care nu au fost reţinute argumentele formulate de reclamantă în legătură cu nelegalitatea soluţiei de respingere a cererii de retrocedare ca lipsită de obiect.

Contrar susţinerilor recurentei-reclamante, Înalta Curte constată că prima instanţă a prezentat motivele pentru care a dat relevanţă efectului pozitiv al autorităţii de lucru judecat, prin raportare la soluţia pronunţată în dosarul nr. x/2021, subliniind faptul că argumentele reclamantei sunt neîntemeiate din moment ce situaţia juridică a imobilului în discuţie a fost tranşată în mod definitiv.

Nefondate sunt şi criticile recurentei-reclamante în sensul că instanţa de fond a interpretat greşit obiectul cererii de chemare în judecată şi, astfel, a analizat pretenţiile deduse judecăţii prin raportare la motive străine de natura pricinii.

Instanţa de control judiciar observă că judecătorul fondului a analizat acţiunea prin prisma legalităţii Deciziei nr. 1271/29.10.2020 şi a reţinut că, în realitate, reclamanta nu a expus motivele pentru care a considerat că este greşită soluţia de respingere a cererii de retrocedare ca rămasă fără obiect, criticile acesteia vizând de fapt aspecte care au fost tranşate prin Decizia nr. 9319/08.10.2020 emisă de pârâtă, confirmată în mod definitiv de instanţa supremă.

Astfel, curtea de apel a subliniat că acţiunea introductivă trebuie să fie analizată, strict prin prisma motivaţiei care a stat la baza emiterii deciziei contestate, şi anume "rămânerea fără obiect a cererii de retrocedare", însă alegaţiile folosite de reclamantă prin acţiunea introductivă nu combat efectiv motivul care a stat la baza emiterii deciziei contestate, ci mai degrabă intră pe fondul motivului care a stat la baza emiterii Deciziei nr. 9319/08.10.2020.

Subsumat motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., recurenta-reclamantă a susţinut că instanţa de fond în mod greşit a reţinut incidenţa puterii lucrului judecat al dezlegărilor date în dosarul nr. x/2021, întrucât, între prezentul dosar şi cel avut în vedere de către prima instanţă, nu există identitate de obiect, părţi şi cauză.

Criticile recurentei-reclamante sunt nefondate.

Înalta Curte reţine că recurenta-reclamantă a supus controlului de legalitate al instanţei de contencios administrativ Decizia nr. 1271/29.10.2020 emisă de pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România, prin care a fost respinsă cererea de retrocedare x/27.09.2004 depusă de A., ca rămasă fără obiect, întrucât pentru imobilul Cimitir X, situat în Bucureşti, care a făcut şi obiectul cererii de retrocedare nr. x/02.03.2003 s-a propus acordarea de măsuri compensatorii prin Decizia nr. 9319/08.10.2020 emisă de pârâta Comisia de retrocedare.

Prin sentinţa civilă nr. 1036/16.06.2021 pronunţată în dosarul nr. x/2021, Curtea de Apel Bucureşti a admis acţiunea formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România, a anulat Decizia nr. 9319/08.10.2020 emisă de pârâtă şi a obligat pârâta să emită o decizie de despăgubire referitor la imobilul teren situat în str. x, Bucureşti, pentru diferenţa de valoare dintre imobilele ce au făcut obiectul schimbului.

Prin Decizia nr. 4940/2019 din data 27.10.2022, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul declarat de pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România împotriva sentinţei civile nr. 1036/16.06.2021 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a casat sentinţa recurată şi, în rejudecare, a respins acţiunea formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâta Comisia Specială de Retrocedare, ca neîntemeiată.

Cu privire la imobilul situat în Bucureşti, str. x, instanţa supremă a reţinut că terenul în suprafaţă de 11.860 m.p. nu a fost preluat abuziv, ci a făcut obiectul unui schimb de imobile realizat între Federaţia comunităţilor Evreieşti (Mozaice) şi statul român, conform Deciziei nr. 604/06.05.1980 a Comitetului Executiv al Consiliului Popular al municipiului Bucureşti.

Faţă de situaţia expusă, Înalta Curte constată că prima instanţă a reţinut în mod corect incidenţa efectului pozitiv al lucrului judecat statuat de art. 431 alin. (2) din C. proc. civ. potrivit căruia oricare dintre părţi poate opune lucrul anterior judecat într-un litigiu, dacă are legătură cu soluţionarea acestuia din urmă. Aşa cum a subliniat şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în jurisprudenţa sa, efectul pozitiv al puterii lucrului judecat se manifestă ca prezumţie, mijloc de probă de natură să demonstreze ceva în legătură cu raporturile juridice dintre părţi, venind să demonstreze modalitatea în care au fost dezlegate anterior anumite aspecte litigioase în raporturile dintre părţi, fără posibilitatea de a se statua diferit. Altfel spus, efectul pozitiv al lucrului judecat se impune într-un al doilea proces care nu prezintă triplă identitate cu primul, dar care are legătură cu aspectul litigios dezlegat anterior, fără posibilitatea de a mai fi contrazis. Cum în relaţia dintre părţi, prezumţia lucrului judecat are caracter absolut, înseamnă că ceea ce s-a dezlegat jurisdicţional într-un prim litigiu va fi opus părţilor din acel litigiu şi succesorilor lor în drepturi, fără posibilitatea dovezii contrarii din partea acestora, într-un proces ulterior, care are legătură cu chestiunea de drept sau cu raportul juridic deja soluţionat.

Prin urmare, în mod corect instanţa de fond a dat relevanţă faptului că situaţia juridică a imobilului situat în Bucureşti, a fost tranşată în mod definitiv în cadrul dosarului nr. x/2021, în sensul că terenul în suprafaţă de 11.860 mp teren (fostul cimitir) nu a fost preluat abuziv, întrucât B. a primit în schimb terenul situat în str. x colţ cu str. x, teren având aceeaşi suprafaţă, de 11.860 mp.

În ceea ce priveşte invocarea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., instanţa de control judiciar reţine că soluţionarea favorabilă a cererilor de retrocedare (indiferent de temeiul de drept invocat: O.U.G. nr. 94/2000 sau O.U.G. nr. 83/1999) presupune existenţa preluării abuzive a imobilului, condiţie neîndeplinită în cauză pentru terenul în suprafaţă de 11.860 mp situat în Bucureşti.

Cum prin Decizia nr. 9319/08.10.2020, intimata-pârâtă a propus acordarea de măsuri compensatorii pentru terenul în suprafaţă de 1044,45 mp înstrăinat de statul român după anul 1989 (teren aflat pe amplasamentul vechiului cimitir evreiesc şi care nu a făcut obiectul schimbului anterior menţionat), în mod corect prima instanţă a apreciat că este legală Decizia nr. 1271/29.10.2020 prin care a fost respinsă cererea de retrocedare a aceluiaşi imobil, formulată de recurenta-reclamantă, ca lipsită de obiect.

Faţă de considerentele expuse, Înalta Curte constată că prima instanţă a făcut o corectă aplicare a prevederilor legale incidente în cauză, motiv pentru care nu se impune casarea sentinţei recurate.

III. Soluţia instanţei de recurs şi temeiul juridic al acesteia

În baza dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu art. 496 alin. (1) raportat la art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 din C. proc. civ., Înalta Curte va menţine ca legală şi temeinică sentinţa instanţei de fond, urmând să respingă ca nefondat recursul declarat de reclamanta A..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de recurenta-reclamantă A. împotriva sentinţei civile nr. 733 din 3 mai 2023 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, astăzi, 23 octombrie 2024.