Retrocession of religious property expropriated by 1948 decree: abusiveness of acquisition and entitlement to compensatory points under O.U.G. 94/2000

Şedinţa publică din data de 23 octombrie 2024

Deliberând asupra prezentului recurs, din examinarea actelor dosarului, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Oradea, secţia contencios administrativ şi fiscal, reclamantele Episcopia Română Unită cu Roma, Greco-Catolică Oradea şi Parohia Română Unită cu Roma, Greco-Catolică Zalnoc, în contradictoriu cu pârâta Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România, au solicitat instanţei anularea Deciziei nr. 10044/27.01.2022, comunicată la data de 24.03.2022, cu privire la imobilul identificat cu nr. topo. Zalnoc, înscris în C.F. nr. x Zalnoc, constând în casă, curte şi grădină în suprafaţă de 2603 mp; obligarea pârâtei la emiterea unei noi decizii care să conţină propunerea de acordare de măsuri compensatorii pentru imobilele de mai sus.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 70/CA/2023 - PI din 21 martie 2023, Curtea de Apel Oradea, secţia contencios administrativ şi fiscal a respins cererea în contencios administrativ formulată de reclamantele Episcopia Română Unită cu Roma, Greco-Catolică Oradea şi Parohia Română Unită cu Roma Greco-Catolică Zalnoc în contradictoriu cu pârâta Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentinţe, au declarat recurs reclamantele Episcopia Română Unită cu Roma Greco Catolică Oradea şi Parohia Română Unită cu Roma, Greco Catolică Zalnoc, pentru motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În motivarea recursului, s-a arătat - în esenţă - că sentinţa atacată a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material, respectiv a prevederilor art. 1 alin. (1), (4) şi (6), art. 2 alin. (1) şi (4) şi art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000, precum şi a prevederilor art. 5 alin. (5) din O.U.G. nr. 94/2000 coroborat cu art. 16 din Legea nr. 165/2013.

În opinia recurentelor, instanţa de fond nu a respectat prezumţia preluării abuzive a imobilelor în litigiu, prevăzută la art. 1 pct. 1 din O.U.G. nr. 94/2000 şi nu a coroborat aceste norme juridice cu art. 1 şi art. 2 din Decretul nr. 358/1948, cu art. 1 pct. 3 şi 5 din Normele metodologice, respectiv cu art. 26 şi art. 33 din Decretul-Lege nr. 115/1938 şi art. 10 din Constituţia României din 1948. S-a apreciat că, pentru analiza legalităţii Deciziei nr. 10044/2022, cadrul normativ ce trebuia avut în vedere nu se putea mărgini exclusiv la O.U.G. nr. 94/2000, ci mai includea, în primul rând, Normele metodologice aferente, aprobate prin H.G. nr. 1164/2002, modificată şi completată prin H.G. nr. 1094/2005, precum şi celelalte prevederi legale sus-menţionate.

Recurentele au susţinut, cu referire la incidenţa prevederilor art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000, că emiterea unui titlu de proprietate în favoarea unui terţ atestă indirect, dar sigur preexistenta dreptului de proprietate în patriomoniul privat UAT Bobota, conform art. 35 din Legea nr. 18/1991 (în forma în vigoare la acea vreme), deoarece această preexistentă este strict necesară în situaţia reconstituirii dreptului de proprietate. De asemenea, reconstituirea/constituirea dreptului de proprietate în favoarea unor terţi validează teza art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000, fiind o veritabilă "înstrăinare".

Recurentele au arătat că, deşi a reţinut în considerentele sentinţei recurate că imobilul (casă şi teren intravilan) identificat cu nr. topo. Zalnoc a trecut în proprietatea Parohiei Ortodoxe Române din Zalnoc, ca efect al art. 2 din Decretul nr. 358/1948, instanţa de fond a ignorat complet că această "trecere" s-a făcut în interioriul perioadei de referinţă. Prin urmare, instanţa de fond a omis să se pronunţe asupra caracterului abuziv al preluării, care constituie principala ratio legis a actului normativ precitat.

Plecând de la dispoziţiile art. 1 pct. 1 din O.U.G. nr. 94/2000 privind Normele metodologice, pe care instanţa de fond trebuia să o aibă în vedere în mod obligatoriu, se ajunge la Decretul nr. 358/1948, care reprezintă actul normativ emis în perioada de referinţă prin care s-a preluat abuziv întreaga avere mobilă şi imobilă a subscriselor. Practic, întreaga Biserică Greco-Catolică din România, cu toate entităţile juridice din structura sa organizatorică (Episcopii, Parohii, Fundaţii, etc), a fost desfiinţată ca subiect de drept civil, astfel încât nu mai putea fi titulara niciunui drept.

Recurentele au mai susţinut că, prin Decretul nr. 358/1948, averea parohiilor greco-catolice nu a fost preluată juridic de Statul Român, ceea ce înseamnă că, în realitate, preluarea s-a făcut de Statul Român fără titlu, de vreme ce - prin chiar efectul juridic principal al art. 1 din Decretul nr. 358/1948 - Biserica Greco-Catolică din România, cu toate componentele sale organizatorice, a dispărut ca subiect de drept civil. În plus, caracterul abuziv al preluării imobilelor în litigiu derivă şi din raportarea Decretului nr. 358/1948 la art. 10 din Constituţia de la 1948, precum şi la prevederile art. 6 alin. (1) din Legea nr. 213/1998, conform cărora bunurile care au intrat în patrimoniul statului sau al unităţilor administrativ-teritoriale în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 fără titlu valabil, prin nerespectarea Constituţiei de la momentul preluării, nu fac parte din domeniul public sau privat al statului sau al unităţilor administrativ-teritoriale, putând fi revendicate (pe calea dreptului comun sau pe calea procedurilor din legile speciale, conform art. 6 alin. (2) din Legea nr. 213/1998).

Recurentele au arătat că prevederile art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000 erau incidente chiar şi în ipoteza unei preluări realizate de către Biserica Ortodoxă Română, deoarece în dispoziţiile acestui articol se foloseşte sintagma "...orice altă persoană juridică.

Totodată, reconstituirea dreptului de proprietate după anul 1989 se încadrează în sfera juridică a prevederilor art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000, privind acordarea de măsuri reparatorii în cazul "înstrăinărilor legale".

În final, recurentele-reclamante au învederat că restituirea trebuia să fie făcută prin echivalent, independent de cele menţionate în cererile de retrocedare, în condiţiile în care nu este posibilă retrocedarea terenului în natură, potrivit prevederilor art. 1 alin. (6) şi art. 2 alin. (4) coroborate cu art. 16 din Legea nr. 165/2013.

În concluzie, recurentele-reclamante au solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi, în rejudecare, admiterea acţiunii cu consecinţa anulării Deciziei nr. 10044/27.01.2022 şi obligarea pârâtei la emiterea unei noi decizii care să conţină propunerea de acordare de măsuri compensatorii sub formă de puncte pentru imobilul identificat cu nr. topo. Zalnoc, înscris în C.F. nr. x Zalnoc, constând în casă, curte şi grădină în suprafaţă de 2603 mp.

4. Apărările intimatei

Intimata-pârâtă Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

II. Analiza motivelor de casare

Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor de casare invocate, pe baza probelor administrate şi a dispoziţiilor legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este fondat pentru argumentele ce vor fi prezentate în continuare.

Reclamantele Episcopia Română Unită cu Roma, Greco-Catolică Oradea şi Parohia Română Unită cu Roma, Greco-Catolică Zalnoc au supus controlului de legalitate al instanţei de contencios administrativ Decizia nr. 10044/27.01.2022 emisă de pârâta Comisia specială de retrocedare a unor imobile care au aparţinut cultelor religioase din România.

Prin Decizia nr. 10044/27.01.2022, pârâta Comisia Specială de Retrocedare a respins cererea de retrocedare formulată de Episcopia Română Unită cu Roma, Greco-Catolică Oradea şi Parohia Română Unită cu Roma, Greco-Catolică Zalnoc privind imobilul cu nr. topo. Zalnoc, înscris în C.F. nr. x Zalnoc, constând în casă, curte şi grădină în suprafaţă de 2603 mp, cu motivarea că imobilul nu a fost preluat de către Statul Român de la solicitantă.

Învestită cu anularea Deciziei nr. 10044 din 27.01.2022, emisă de pârâtă, instanţa de fond a respins cererea de chemare în judecată, apreciind că nu este îndeplinită una din condiţiile esenţiale prevăzute de O.U.G. nr. 94/2000 pentru soluţionarea favorabilă a unei cereri de retrocedare, respectiv aceea ca imobilul să se afle în proprietatea statului sau a unei persoane juridice dintre cele menţionate de lege pentru a se putea dispune retrocedarea.

Criticile formulate de recurentele-reclamante Episcopia Română Unită cu Roma Greco-Catolică Oradea şi Parohia Română Unită cu Roma Greco-Catolică Zalnoc privesc - în esenţă - maniera în care prima instanţă a interpretat şi aplicat prevederile art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000, referitoare la solicitarea de acordare a măsurilor reparatorii, analizate în mod coroborat cu dispoziţiile art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000.

Aceste critici sunt întemeiate.

Astfel, potrivit art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000, În cazul în care imobilele ce fac obiectul prezentei ordonanţe de urgenţă au fost înstrăinate legal după data de 22 decembrie 1989, titularii cererilor de retrocedare pot opta pentru acordarea măsurilor reparatorii în echivalent potrivit art. 5 alin. (5).

Din cuprinsul acestui text normativ, Înalta Curte reţine că, în cazul retrocedării prin acordarea măsurilor reparatorii, ipoteza vizată este cea ca imobilul să se fi aflat în proprietatea statului sau a unei persoane juridice dintre cele menţionate de art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000, anterior înstrăinării acestora.

Conform dispoziţiilor art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România, Imobilele care au aparţinut cultelor religioase din România şi au fost preluate în mod abuziv, cu sau fără titlu, de statul român, de organizaţiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, altele decât lăcaşele de cult, aflate în proprietatea statului, a unei persoane juridice de drept public sau în patrimoniul unei persoane juridice din cele prevăzute la art. 2, se retrocedează foştilor proprietari, în condiţiile prezentei ordonanţe de urgenţă.

De asemenea, potrivit art. 3 alin. (6) teza I din acelaşi act normativ, Comisia specială de retrocedare sau, după caz, unitatea deţinătoare prevăzută la art. 2 va analiza documentaţia prezentată de solicitanţi pentru fiecare imobil şi va dispune, prin decizie motivată, retrocedarea imobilelor solicitate de cultele religioase, respingerea cererii de retrocedare, dacă se apreciază că aceasta nu este întemeiată, sau va propune acordarea măsurilor reparatorii în echivalent, în condiţiile stabilite prin legea specială.

Art. 1 teza I din Normele de aplicare ale O.U.G. nr. 94/2000, aprobate prin H.G. nr. 1164/2002, statuează că Sunt considerate abuzive acele preluări de proprietate, cu privire la imobile aparţinând cultelor religioase, care s-au produs în temeiul sau ca efect al unor acte normative ori administrative emise în intervalul 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, denumit în continuare perioada de referinţă, dacă nu s-au acordat despăgubiri juste şi echitabile în raport cu perioada preluării.

Decretul nr. 358/1948 pentru stabilirea situaţiei de drept a fostului cult greco-catolic prevede următoarele:

Art. 1 - În urma revenirii comunităţilor locale (parohii) ale cultului greco-catolic la cultul ortodox român şi în conformitate cu art. 13 din Decretul nr. 177/1948, organizaţiile centrale şi statutare ale acestui cult, ca: Mitropolia, Episcopiile, capitlurile, ordinele, congregaţiunile, protopopiatele, mănăstirile, fundaţiunile, asociaţiunile, cum şi orice alte instituţii şi organizaţiuni, sub orice denumire, încetează de a mai exista.

Art. 2 - Averea mobilă şi imobilă aparţinând organizaţiilor şi instituţiilor arătate la art. 1 din prezentul decret, cu excepţia expresă a averii fostelor parohii, revine Statului Român, care le va lua în primire imediat.

O comisiune interdepartamentală compusă din delegaţi ai Ministerelor: Cultelor, Finanţelor, Afacerilor Interne, Agriculturii şi Domeniilor şi Învăţământului Public, va hotărî destinaţia acestor averi, putând atribui o parte din ele Bisericii Ortodoxe Române sau diferitelor ei părţi componente."

În conformitate cu prevederile art. 10 din Constituţia de la 1948, "Pot fi făcute exproprieri pentru cauză de utilitate publică pe baza unei legi şi cu o dreaptă despăgubire stabilită de justiţie.

Totodată, art. 37 alin. (3) şi (4) din Decretul nr. 177/1948, prevede că dacă cei trecuţi de la un cult la altul reprezintă cel puţin 75% din numărul credincioşilor comunităţii locale a cultului părăsit, întreaga avere se strămută de drept în patrimoniul comunităţii locale a cultului adoptat, cu drept de despăgubire pentru comunitatea locală părăsită, proporţional cu numărul celor rămaşi fără a se socoti biserica (locaşul de închinăciune, casa de rugăciuni) şi edificiile anexe; această despăgubire va fi plătită în termen de cel mult 3 ani de la stabilirea ei. Cazurile prevăzute în acest articol vor fi constatate şi soluţionate de judecătoria populară a locului.

Înalta Curte reţine că, potrivit înscrierilor în cartea funciară, imobilul care face obiectul litigiului a fost preluat din proprietatea recurentelor-reclamante în baza Decretelor nr. 177 şi nr. 358 din 1948 .

De altfel, intimata-pârâtă nu a contestat niciun moment calitatea reclamantelor de fost proprietar tabular al imobilelor în discuţie.

Deposedarea reclamantelor de imobilele în litigiu a fost una abuzivă, fiind demonstrată de însuşi instrumentul normativ utilizat, respectiv Decretul nr. 358/1948, emis cu încălcarea art. 10 din Constituţia de la 1948, deposedarea cultului greco-catolic de proprietăţile sale nefiind făcută pentru o cauză de utilitate publică şi nefiind însoţită de acordarea de despăgubiri stabilite de justiţie.

În baza Decretului nr. 358/1948, întregul patrimoniu al Bisericii Greco-catolice a fost confiscat de către Statul Român, aşadar, inclusiv averea parohiilor acestui cult religios.

În 1948, în temeiul prevederilor decretului menţionat, Statul Român a desfiinţat cultul greco-catolic şi a confiscat patrimoniul acestuia. În ceea ce priveşte beneficiarii confiscării, statul a statuat că parte a patrimoniului va fi preluat de stat, iar parte a acestui patrimoniu va fi transferat bisericii ortodoxe.

Or, art. 2 din decret se referă la împosedarea bisericii ortodoxe cu averea fostelor parohii greco-catolice. O eventuală interpretare contrară nu ar fi validă din punct de vedere juridic deoarece rezultatul interpretării ar fi unul absurd - că parte a patrimoniului Bisericii Greco-catolice nu ar fi fost preluat de la aceasta, cu toate că, în baza Decretului nr. 358/1948, biserica respectivă a încetat să funcţioneze.

Statul Român a decis în 1948 desfiinţarea Bisericii Greco-catolice şi confiscarea patrimoniului acesteia, fiind singurul răspunzător pentru această măsură, indiferent de beneficiarii patrimoniului confiscat de la această biserică. Altfel spus, atât deposedarea cat şi împosedarea sunt la fel de ilegitime, singurul responsabil pentru decizia încorporată în Decretul nr. 358/1948 fiind Statul Român.

De aceea, în mod corect reclamantele din prezenta cauză şi-au întemeiat cererea pe prevederile O.U.G. nr. 94/2000, iar Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri care au aparţinut cultelor religioase din România avea obligaţia să soluţioneze cererea formulată de reclamante luând în considerare preluarea abuzivă a imobilelor în discuţie.

În consecinţă, Înalta Curte apreciază că, în cauză, în acord cu prevederile art. 1 teza I din Normele de aplicare a O.U.G. nr. 94/2000, aprobate prin H.G. nr. 1164/2002, în lipsa acordării către reclamante a unor despăgubiri juste şi echitabile la momentul deposedării de către imobilele în litigiu, această deposedare este una abuzivă, reclamantele fiind îndreptăţite la admiterea cererii de retrocedare.

Având în vedere că nu s-a contestat îndeplinirea altor condiţii în vederea admiterii cererii de retrocedare şi raportat la faptul că reclamanta a solicitat acordarea de măsuri compensatorii sub formă de puncte conform art. 16 din Legea nr. 165/2013, acceptând deci că imobilul nu poate să fie restituit în natură, ţinând cont şi de principiul disponibilităţii, instanţa va admite cererea în sensul formulat de reclamantă.

Potrivit art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, instanţa, soluţionând cererea la care se referă art. 8 alin. (1), poate, după caz, să anuleze, în tot sau în parte, actul administrativ, să oblige autoritatea publică să emită un act administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze o anumită operaţiune administrativă. Aşadar, contenciosul administrativ român este unul de plină jurisdicţie, care nu se limitează la anularea actului administrativ nelegal ci poate include şi stabilirea de obligaţii în sarcina autorităţii publice, obligaţii a căror executare este necesară pentru restabilirea legalităţii. Prin urmare, obligarea intimatei-pârâte la emiterea unei noi decizii care să conţină propunerea de acordare de măsuri reparatorii în echivalent, în condiţiile stabilite prin legea specială, are temei legal şi nu conduce la încălcarea principiului separaţiei puterilor în stat, aşa cum în mod greşit a susţinut intimata-pârâtă.

III. Soluţia instanţei de recurs şi temeiul juridic al acesteia

Pentru considerentele prezentate anterior, în temeiul dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 şi art. 497 C. proc. civ., Înalta Curte va dispune admiterea recursului declarat de reclamantele Episcopia Română Unită cu Roma Greco-Catolică Oradea şi Parohia Română Unită cu Roma Greco-Catolică Curtuişeni, casarea sentinţei recurate şi, rejudecând cauza, va admite acţiunea formulată de reclamante, va anula Decizia nr. 10044/27.01.2022, emisă de pârâtă şi va obliga pârâta Comisia Specială de Retrocedare la emiterea unei decizii care să conţină propunere de acordare de măsuri compensatorii pentru imobilul casă, curte şi grădină în suprafaţă de 2603 mp identificat cu nr. topo. Zalnoc, înscris în C.F. nr. x Zalnoc.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de recurentele-reclamante Episcopia Română Unită cu Roma Greco Catolică Oradea şi Parohia Română Unită cu Roma, Greco Catolică Zalnoc împotriva sentinţei nr. 70/CA/2023 - PI din 21 martie 2023 a Curţii de Apel Oradea, secţia contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa recurată şi, în rejudecare:

Admite acţiunea formulată de reclamantele Episcopia Română Unită cu Roma Greco Catolică Oradea şi Parohia Română Unită cu Roma, Greco Catolică Zalnoc.

Anulează Decizia nr. 10044/27.01.2022 emisă de pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România.

Obligă intimata pârâtă Comisia Specială de Retrocedare la emiterea unei decizii care să conţină propunere de acordare de măsuri compensatorii pentru imobilul casă, curte şi grădină în suprafaţă de 2603 mp identificat cu nr. topo. Zalnoc, înscris în C.F. nr. x Zalnoc.

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, astăzi, 23 octombrie 2024.