Interim injunction upheld: government ordered to fully subsidize claimant's breast cancer drugs pending main case.

Şedinţa publică din data de 15 octombrie 2025

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 03.04.2025 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal sub dosar nr. x/2025, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Sănătăţii, Casa Naţională de Asigurări de Sănătate şi Guvernul României, emiterea unei ordonanţe preşedinţiale prin care pârâţii să fie obligaţi să asigure părţii reclamante, pe bază de prescripţie medicală, în regim de compensare 100% (fără contribuţie personală) combinaţia de medicamente Alpelisib (denumire comercială Piqray) şi Fulvestrant până la soluţionarea definitivă a dosarului nr. x/2025, aflat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 631 din 10 aprilie 2025, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a decis următoarele:

"Respinge excepţiile procesuale invocate de pârâţi, ca neîntemeiate.

Admite cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A., cu domiciliul în Bucureşti şi cu domiciliul procesual ales pentru comunicarea actelor de procedură în Bucureşti, str. x, Corp A, sector 4 - la Cabinet de Avocat B., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Sănătăţii, cu sediul în Bucureşti; Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, cu sediul în Bucureşti şi Guvernul României, cu sediul în Bucureşti, Piaţa Victoriei, nr. 1.

Obligă pârâţii să asigure reclamantei, pe bază de prescripţie medicală, în regim de compensare 100% (fără contribuţie personală) combinaţia de medicamente Alpelisib şi Fulvestrant până la soluţionarea definitivă a dosarului nr. x/2025 aflat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti."

3. Recursurile exercitate în cauză

Împotriva hotărârii menţionate anterior, pârâţii Guvernul României, Ministerul Sănătăţii şi Casa Naţională de Asigurări de Sănătate au declarat recurs.

3.1. Prin cererea de recurs întemeiată pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 din C. proc. civ., recurentul-pârât Guvernul României a solicitat casarea sentinţei arătate în precedent, iar, în rejudecare, respingerea acţiunii în principal ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără capacitate de folosinţă şi fără calitate procesuală pasivă în raport cu Guvernul României, iar, pe fond, a solicitat respingerea cererii de ordonanţă preşedinţială ca neîntemeiată.

În susţinerea căii de atac promovate, recurentul a adus critici demersului instanţei de fond de a unit excepţia lipsei capacităţii juridice civile a Guvernului României cu cea a lipsei calităţii procesuale pasive şi a apreciat că prima instanţă a admis, în mod eronat, acţiunea şi a obligat autoritatea guvernamentală la asigurarea, către reclamantă, a combinaţiei de medicamente Alpelisib (denumire comercială Piqray) şi Fulvestrant, în regim de compensare 100 %, câtă vreme, în speţă, nu ar fi întrunite condiţiile răspunderii juridice administrative a Guvernului României, întrucât nu ar fi vorba de adoptarea unui act administrativ nelegal sau de nesoluţionarea în termen a unei cereri referitoare la un drept recunoscut de lege, recurentul neavând atribuţii şi competenţe în sensul solicitat de reclamantă.

Guvernul României a precizat că are statutul unui organ colegial, care are în structura sa autorităţi de specialitate/de resort şi că aceste organe de specialitate ale administraţiei publice centrale dispun, în exercitarea prerogativelor legale, de atribuţii şi competenţe, în sensul celor solicitate în acţiune.

Astfel, recurentul a apreciat că este lipsit de calitate procesuală pasivă şi nu poate asigura plata medicamentelor către reclamantă, susţinând totodată că soluţia instanţei de fond are în vedere exclusiv opozabilitatea relativă, Guvernul României neavând pârghiile necesare pentru executarea acesteia. În acest sens, recurentul a învederat că Ministerul Sănătăţii are competenţa de a realiza actualizarea listei medicamentelor compensate, după ce aceasta este prezentată de ANMDMR ulterior parcurgerii etapelor legale ale procesului de evaluare a medicamentelor şi, în cazul medicamentelor pentru care s-a emis decizie de includere condiţionată, după încheierea unui contract de tip cost - volum cu deţinătorul autorizaţiei de punere pe piaţă, Guvernul României având doar aptitudinea de a aproba, prin act administrativ, actualizările listei de medicamentelor propuse de sus indicatul minister.

Printr-un alt set de argumente, adiţional celor arătate în precedent, recurentul - pârât a susţinut teza neîndeplinirii condiţiilor art. 997 alin. (1) şi (5) din C. proc. civ., în contextul în care legislaţia naţională nu ar permite, în prezent, rambursarea costului medicamentelor ale căror indicaţii terapeutice nu au fost aprobate naţional sau de către Agenţia Europeană a Medicamentului.

Recurentul - pârât a evocat şi depăşirea, de către instanţa de fond, a competenţelor conferite puterii judecătoreşti.

3.2. Prin motivele de recurs subsumate prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 din C. proc. civ., recurentul - pârât Ministerul Sănătăţii a apreciat că soluţia dată de prima instanţă, atât în privinţa excepţiilor invocate, cât şi din perspectiva fondului cererii de ordonanţă preşedinţială, reflectă o eronată aplicare şi interpretare a normelor de drept material incidente cauzei.

Printr-un prim set de argumente, recurentul - pârât a invocat încălcarea prevederilor art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004. Sub acest aspect, recurentul a argumentat în sensul că, în situaţia acţiunii în obligarea autorităţii publice la emiterea unui act administrativ sau îndeplinirea unei operaţiuni administrative, calitatea procesuală pasivă se raportează la capacitatea de drept public (capacitatea administrativă) a autorităţii chemate în judecată de a emite un act administrativ sau a îndeplini o anumită operaţiune administrativă.

În opinia recurentului, a asigura, potrivit înţelesului comun al termenului, înseamnă a oferi o garanţie pentru înfăptuirea unui lucru, a face ca înfăptuirea să fie sigură. Astfel, obiectul cererii de ordonanţă preşedinţială excedează obiectului acţiunii în contencios administrativ care, potrivit art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 poate consta într-un act administrativ sau în faptul nesoluţionării in termen a unei cereri referitoare la un drept subiectiv sau un interes legitim, precum şi în refuzul de soluţionare a unei cereri cu acest obiect sau refuzul de efectuare a unei anumite operaţiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului sau interesului legitim.

Printr-un alt set de critici, evocând încălcarea art. 32 lit. b) C. proc. civ. raportat la art. 16 alin. (1) indice 1 din Legea nr. 95/2016, introdus prin O.G. nr. 37/2022, aplicabile cauzei pendinte în raport de data formulării cererii de ordonanţă preşedinţială, Ministerul Sănătăţii a subliniat că nu poate efectua plăţi legale din bugetul propriu decât pentru medicamentele prevăzute de textul normativ indicat supra, iar, întrucât medicamentele solicitate prin ordonanţa preşedinţială nu sunt incluse în categoria prevăzută de lege, pentru care ministerul poate acorda/suporta plata contravalorii, angajarea, de către minister, a unor cheltuieli, în lipsa unui angajament legal, ar fi ilegală, încălcându-se prevederile Legii nr. 500/2002.

A mai arătat recurentul că nu are atribuţii în gestionarea FNUASS, fond din care se derulează şi se finanţează programul naţional de oncologie, ca program naţional curativ şi nici conform Legii nr. 95/2006 şi H.G. nr. 144/2010, în demersul de acordare, către pacienţi, a medicamentelor în regim de compensare 100%.

În opinia sa, instanţa de fond a reţinut eronat că, în raport de obiectul concret al cererii de chemare în judecată, recurentul este implicat în procesul decizional privitor la medicamentele incluse pe lista de care beneficiază asiguraţii cu sau fără contribuţie personală. Recurentul a făcut trimitere la prevederile H.G. nr. 423/2022 privind aprobarea programelor naţionale de sănătate, arătând că faptul că Ministerul Sănătăţii elaborează programele naţionale de sănătate nu duce la concluzia existenţei unei obligaţii de a finanţa toate aceste programe. În acest sens, recurentul a menţionat că obligaţia de finanţare este partajată între recurent şi CNAS, în funcţie de programul naţional de sănătate pentru care se cere finanţarea, iar programul naţional oncologic este finanţat din FNUASS.

Recurentul a mai învederat că dreptul reclamantei nu derivă din parcurgerea procedurii reglementate de art. 232 din Legea nr. 95/2006 şi anume recunoaşterea dreptului de a beneficia de un medicament ce nu se află pe lista menţionată de acest text de lege.

Totodată, recurentul a subliniat că instanţa de fond a făcut confuzie între obligaţia de a acorda medicamente în regim de compensare 100% şi obligaţia de includere în Listă, cele două fiind atribuţii complet diferite şi cu titulari diferiţi, astfel că Ministerul Sănătăţii nu are atribuţii cu privire la acordarea medicamentelor în regim de compensare 100%. În opinia sa, toată motivarea instanţei, cu privire la calitatea procesuală pasivă a Ministerului Sănătăţii, se referă la atribuţiile acestuia de includere în Listă a medicamentului.

Cu privire la fondul cauzei, recurentul a arătat că modalitatea de includere, extindere a indicaţiilor, neincludere sau excludere a medicamentelor în/din lista menţionată este prevăzută la art. 242 din Legea nr. 95/2006. Potrivit prevederilor acestui text normativ, criteriile de evaluare a tehnologiilor medicale, a documentaţiei care trebuie depusă de solicitanţi, a instrumentelor metodologice utilizate în procesul de evaluare privind includerea, extinderea indicaţiilor, neincluderea sau excluderea medicamentelor în/din Lista cuprinzând denumirile comune internaţionale corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asiguraţii, cu sau fără contribuţie personală, pe bază de prescripţie medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate, precum şi denumirile comune internaţionale corespunzătoare medicamentelor care se acordă în cadrul programelor naţionale de sănătate se aprobă prin ordin al ministrului sănătăţii, la propunerea Agenţiei Naţionale a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale.

Metodologia de evaluare privind includerea, extinderea indicaţiilor, neincluderea sau excluderea medicamentelor în/din Lista cuprinzând denumirile comune internaţionale corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asiguraţii, cu sau fără contribuţie personală, pe bază de prescripţie medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate, precum şi denumirile comune internaţionale corespunzătoare medicamentelor care se acordă în cadrul programelor naţionale de sănătate, precum şi căile de atac se aprobă tot prin ordin al ministrului sănătăţii, la propunerea ANMDMR.

În conformitate cu art. 56 din Legea nr. 95/2006, unităţile de specialitate care implementează programe naţionale de sănătate au obligaţia utilizării fondurilor în limita bugetului alocat şi potrivit destinaţiei specificate, cu respectarea dispoziţiilor legale, precum şi obligaţia gestionării eficiente a mijloacelor materiale şi băneşti şi a organizării evidenţei contabile a cheltuielilor pentru fiecare program, pe subdiviziunile clasificaţiei bugetare, atât pentru bugetul aprobat, cât şi în execuţia bugetului de venituri şi cheltuieli. În conformitate cu art. 57 alin. (2), respectiv alin. (3) din Legea nr. 95/2006, C.N.A.S. asigură fondurile pentru finanţarea programelor naţionale curative la solicitările caselor de asigurări de sănătate.

Solicitările de finanţare a programelor naţionale de sănătate sunt întocmite pe baza cererilor fundamentate ale unităţilor de specialitate, care vor solicita finanţarea în funcţie de realizarea indicatorilor şi cu încadrarea în limita fondurilor aprobate cu această destinaţie.

În conformitate cu prevederile art. 242 din Legea nr. 95/2006, lista cu medicamente de care beneficiază asiguraţii cu sau fără contribuţie personală se elaborează de către Ministerul Sănătăţii şi C.N.A.S., cu consultarea C.F.R., se aprobă prin hotărâre a Guvernului, iar medicamentele care se acordă în ambulatoriu, în cadrul programelor naţionale de sănătate curative, se asigură prin farmaciile aparţinând unităţilor sanitare prin care acestea se derulează sau alte farmacii.

În temeiul art. 242 din Legea nr. 95/2006 a fost adoptată H.G. nr. 720/2008 pentru aprobarea Listei cuprinzând denumirile comune internaţionale corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asiguraţii, cu sau rară contribuţie personală, pe bază de prescripţie medicală, în sistemul asigurărilor sociale de sănătate, precum şi denumirile comune internaţionale corespunzătoare medicamentelor care se acordă în cadrul programelor naţionale de sănătate.

Astfel, dispoziţia instanţei, prin care aceasta obligă pârâţii să asigure reclamantei medicamentul solicitat, contravine obligaţiei utilizării fondurilor în limita bugetului alocat şi potrivit destinaţiei specificate, dar şi obligaţiei medicilor aflaţi în relaţie contractuală cu casele de asigurări de sănătate de a respecta protocoalele terapeutice reglementate de O.M.S./CNAS nr. 1301/500/2008.

A făcut trimitere recurentul şi la Ordinul MS nr. 861/2014, dar şi la faptul că prin totalitatea normelor evocate au fost transpuse în legislaţia naţională aspectele privind întocmirea listelor de medicamente de uz uman care se acordă cu şi fără contribuţia personală a asiguraţilor, reglementate de art. 6 din Directiva Consiliului 89/105/CEE din 21 decembrie 1988 privind transparenţa măsurilor care reglementează stabilirea preţurilor medicamentelor de uz uman şi includerea acestora în domeniul de aplicare a sistemelor naţionale de asigurări de sănătate.

Recurentul a mai arătat că medicamentele solicitate de reclamantă nu pot fi prescrise şi rambursate în sistemul de asigurări sociale de sănătate, respectiv nu pot fi decontate de către CNAS decât dacă sunt incluse pe lista aprobată prin H.G. nr. 720/2008 şi numai dacă au indicaţie terapeutică autorizată cuprinsă în rezumatul caracteristicilor produsului, ceea ce nu poate fi reţinut în cazul indicaţiei terapeutice de care suferă intimata-reclamantă, motiv pentru care, în cauză, nu sunt întrunite condiţiile art. 997 C. proc. civ., aparenţa dreptului nefiind, în opinia sa, în favoarea reclamantei.

Referitor la condiţia neprejudecării fondului, recurentul a arătat, făcând trimitere şi la prevederile art. 73 ultimul alineat din Directiva 2001/83/CE a Parlamentului European şi a Consiliului, că, prin acordarea combinaţiei de medicamente Alpelisib (denumire comercială Piqray) şi Fulvestrant în regim de compensare 100%, instanţa de fond ar fi recunoscut dreptul reclamantei de a beneficia gratuit de medicamente, fără a avea în vedere susţinerile pârâţilor (aspect apt a genera o încălcare a dreptului la un proces echitabil), utilizarea medicamentelor ce compun combinaţia indicată supra în afecţiunea de care suferă reclamanta făcându-se off-label, în afara indicaţiilor terapeutice aprobate la nivel naţional de ANMDMR şi, la nivel european, de Agenţia Europeană a Medicamentului. Or, în acest context, în opinia recurentului, prin demersul de admitere a cererii de ordonanţă preşedinţială, s-a prejudecat un aspect ce vizează chiar fondul cauzei.

Totodată, recurentul a apreciat că motivarea furnizată de judecătorul fondului este în contradicţie cu prevederile art. 36 din C. proc. civ., art. 241 şi art. 161 din Legea nr. 95/2006 şi că nu cuprinde o analiză, la nivel de aparenţă, a aspectului dreptului reclamantului de a beneficia de compensarea în proporţie de 100% a combinaţiei de medicamente solicitate.

S-a mai susţinut teza încălcării rolului judecătorului în aflarea adevărului şi faptul că nu poate avea loc o substituire a atribuţiilor autorităţilor, instanţa neputând să decidă pe baza unei prescripţii medicale că un medicament este util pentru tratarea bolii.

3.3 Sentinţa civilă nr. 631 din 10 aprilie 2025 a fost criticată şi de pârâta Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS), care, invocând art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8, a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii recurate şi, în rejudecare, respingerea cererii de emitere a ordonanţei preşedinţiale, ca neîntemeiată.

Printr-un prim set de critici, recurenta a învederat, în esenţă, că, prin ignorarea prevederilor O.G. nr. 37/2022 şi neînţelegând mecanismul de autorizare şi decontare a unui medicament, prima instanţă s-a substituit autorităţii legislative, prin demersul de obligare a părţilor pârâte la asigurarea combinaţiei de medicamente Alpelisib (denumire comercială Piqray) şi Fulvestrant, în afara cadrului legal ce permite doar decontarea contravalorii medicamentelor înscrise în Lista cuprinzând denumirile comune internaţionale corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asiguraţii, cu sau fără contribuţie personală, pe bază de prescripţie medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate, precum şi denumirile comune internaţionale corespunzătoare medicamentelor care se acordă în cadrul programelor naţionale de sănătate, aprobată prin H.G. nr. 720/2008.

A mai arătat recurenta că analiza oportunităţii introducerii medicamentelor în Lista aprobată prin H.G. nr. 720/2008, cu modificările şi completările ulterioare se desfăşoară în etape clar stabilite şi pe baza unei metodologii specifice. Astfel, numai după parcurgerea tuturor etapelor şi numai după ce Lista este aprobată, contravaloarea medicamentelor este decontată, în limitele aprobate, de către casele de asigurări sociale de sănătate, potrivit art. 241 din Legea nr. 95/2006.

Recurenta a susţinut că instanţa de fond nu a avut în vedere faptul că CNAS nu intră în raporturi juridice cu asiguraţii şi nici cu furnizorii de servicii medicale, medicamente şi dispozitive medicale, că recurenta nu are nicio atribuţie în ceea ce priveşte revizuirea rezumatului caracteristicilor produsului, că nu are competenţa legală de a adăuga o nouă indicaţie terapeutică, respectiv indicaţia terapeutică "carcinom mamar", că nu încheie contracte de furnizare de servicii medicale, medicamente şi dispozitive medicale al căror obiect să îl constituie decontarea contravalorii serviciilor medicale, medicamentelor şi dispozitivelor medicale acordate asiguraţilor.

S-a mai afirmat că, în conformitate cu prevederile Ordinului ministrului sănătăţii nr. 861/2014, cu modificările şi completările ulterioare, de la data intrării în vigoare a acestuia, evaluarea tehnologiilor medicale pentru includerea, extinderea indicaţiilor, neincluderea sau excluderea medicamentelor în/din Listă este un proces continuu, prin care se asigură accesul bolnavilor la medicamente în sistemul de asigurări sociale de sănătate. Autoritatea competentă care implementează mecanismul de evaluare a tehnologiilor medicale este ANMDMR, iar pentru extinderea indicaţiilor aferente unui DCI inclus în listă, solicitantul trebuie să depună la autoritatea competentă (ANMDMR) documentaţia prevăzută în ordinul mai sus menţionat, iar autoritatea competentă are obligaţia de a publica, pe site-ul propriu, toate solicitările depuse.

Astfel, recurenta a subliniat că potrivit domeniului său de competenţă, stabilit în mod expres prin dispoziţiile Titlului VIII din Legea nr. 95/2006, CNAS nu are atribuţii şi temei legal pentru acordarea şi decontarea unui medicament neautorizat de punere pe piaţă, nici la nivel european, nici la nivel naţional. A apreciat recurenta că această decontare s-ar fi putut realiza de către casele de asigurări de sănătate în condiţiile în care indicaţia de care suferă reclamanta ar fi fost prevăzută în Lista medicamentelor compensate, aprobată prin H.G. nr. 720/2008, şi ar fi avut un protocol terapeutic de administrare, aprobat prin Ordinul ministrului sănătăţii si al preşedintelui CNAS. Totodată, a apreciat recurenta că instanţa de fond a procedat la o motivare neconvingătoare, lacunară, ceea ce echivalează cu o nemotivare a soluţiei respingerii excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a CNAS.

Hotărârea instanţei de fond a mai fost criticată şi din perspectiva admiterii cererii de ordonanţă preşedinţială, susţinând recurenta că, în prezenta cauză, nu sunt îndeplinite condiţiile aparenţei de drept şi a caracterului vremelnic al măsurii.

Recurenta a susţinut că, prin sentinţa pronunţată, instanţa de fond ar fi desconsiderat prevederile art. 16 alin. (1) lit. g), art. 52 alin. (1), art. 230 alin. (2) lit. d) şi art. 241 din Legea nr. 95/2006, mai ales în raport de modificările aduse prin O.G. nr. 37/2022, precum şi pe cele ale art. 7 alin. (1) din H.G. nr. 423/2022, art. 3 alin. (3) din H.G. nr. 720/2008, art. 11 alin. (1) lit. a) din OMS nr. 2396/2023.

În opinia recurentei, pe calea ordonanţei preşedinţiale nu pot fi luate măsuri definitive, care să rezolve în fond litigiul dintre părţi, iar doctrina şi jurisprudenţa au decis constant că o obligaţie de a face nu poate fi dispusă prin ordonanţă preşedinţială, cu excepţia cazurilor în care se tinde la încetarea unor acte abuzive, care să justifice înlăturarea lor printr-o astfel de procedură.

Or, nedecontarea, de către CNAS, a medicamentelor în litigiu nu echivalează cu un act abuziv, de vreme ce, potrivit cadrului legal incident cauzei, medicamentele nu se acordă niciunui asigurat din sistemul public de asigurări sociale de sănătate pentru indicaţia terapeutică "carcinom mamar".

În cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate, medicamentele Alpelisib (denumire comercială Piqray) şi Fulvestrant se regăsesc în H.G. nr. 720/2008, însă prin dispoziţiile cuprinse în anexele la Ordinul Ministrului Sănătăţii şi al Preşedintelui C.N.A.S. nr. 1301/500/2008, autoritatea administrativă competentă a stabilit afecţiunile pentru care acestea se pot prescrie şi acorda, pe bază de prescripţie medicală, în regim de compensare.

În ceea ce priveşte aparenţa de drept, a susţinut recurenta că o atare condiţie nu este îndeplinită în favoarea reclamantei, având în vedere că aceasta solicită compensarea unor medicamente neincluse în Lista medicamentelor compensate, aprobată prin H.G. nr. 720/2008 pentru indicaţia terapeutică "carcinom mamar" şi care nu fac, astfel, parte din pachetul de servicii medicale de bază acordat asiguraţilor în cadrul sistemului public de asigurări sociale de sănătate, nefiind elaborat un protocol de prescriere şi administrare de către comisiile de specialitate ale Ministerului Sănătăţii a medicamentelor pentru o astfel de indicaţie terapeutică, protocol care să fi fost prevăzut în Ordinul ministrului sănătăţii şi al preşedintelui CNAS nr. 564/499/2021 şi care nu pot fi decontate niciunui asigurat, pentru indicaţia terapeutică mai sus menţionată.

Recurenta a arătat că utilizarea, în afara autorizaţiei de punere pe piaţă a unui medicament nu este reglementată în dreptul Uniunii Europene, sens în care a invocat pct. 58 din Directiva 2001/83/CE.

În opinia recurentei, singurul care poate solicita extinderea indicaţiei terapeutice este deţinătorul de autorizaţie de punere pe piaţă a medicamentului în litigiu, iar simplul fapt că medicul curant a recomandat reclamantei tratamentul cu aceste medicamente, pentru o altă indicaţie terapeutică decât cea pentru care ele au fost autorizate, fără a elibera reclamantei prescripţia medicală utilizată şi recunoscută de sistemul public de asigurări sociale de sănătate, nu creează o obligaţie în sarcina CNAS de a proceda la includerea în protocol a unei indicaţii neautorizate a medicamentelor în litigiu şi de a suporta contravaloarea acestora.

4. Apărările formulate în cauză

Legal citată, intimata-reclamantă A. nu a depus întâmpinare faţă de recursurile formulate, dar a depus note scrise.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursurilor

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate, de obiectul şi normele legale incidente, Înalta Curte constată că recursurile declarate de pârâţii Guvernul României, Ministerul Sănătăţii şi Casa Naţională de Asigurări de Sănătate sunt nefondate, pentru următoarele considerente:

Din circumstanţele cauzei, Înalta Curte reţine că intimata-reclamantă a învestit instanţa de contencios administrativ cu o cerere privind emiterea unei ordonanţe preşedinţiale vizând obligarea autorităţilor pârâte la a-i asigura, pe bază de prescripţie medicală, în regim de compensare 100% (fără contribuţie personală) a combinaţiei de medicamente Alpelisib (denumire comercială Piqray) şi Fulvestrant până la soluţionarea definitivă a dosarului nr. x/2025, aflat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Instanţa de fond a admis cererea formulată de reclamantă şi a emis ordonanţa preşedinţială, soluţie pe care instanţa de control judiciar o apreciază, în urma propriului demers de aplicare a dispoziţiilor legale la situaţia de fapt, ca fiind una legală, emisă în limitele atribuţiilor ce incumbă instanţelor de judecată, cu respectarea exigenţelor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., prin aplicarea şi interpretarea corectă a normelor de drept material şi procedural incidente cauzei.

Având în vedere similitudinea criticilor de nelegalitate formulate de pârâţi, Înalta Curte va proceda la o analiză grupată a recursurilor, sistematizată în raport de problema de drept invocată.

a. Analizând criticile prin care părţile recurente susţin că prima instanţă s-ar fi substituit autorităţii legislative/administrative prin demersul de obligare a părţilor pârâte la asigurarea combinaţiei de medicamente Alpelisib (denumire comercială Piqray) şi Fulvestrant - subsumabile motivului de casare/nelegalitate reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ. - Înalta Curte le apreciază nefondate.

Instanţa de control judiciar observă că, din perspectiva motivului de casare indicat în precedent, se poate cere şi, respectiv, se poate dispune casarea unei hotărâri atunci când instanţa a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti. Prin sintagma "depăşirea puterii judecătoreşti" se înţelege incursiunea autorităţii judecătoreşti în sfera activităţii autorităţii executive sau legislative, aşa cum a fost consacrată de Constituţie sau de lege, instanţa judecătorească săvârşind acte care intră în atribuţiile unor organe aparţinând altei autorităţi constituite în stat decât cea judecătorească.

Prin urmare, acest motiv de casare vizează încălcarea unor atribuţii recunoscute într-un anumit moment legislativ diferitelor autorităţi statale. Instanţa săvârşeşte un exces de putere atunci când, spre exemplu îndeplineşte un act pe care numai un organ al puterii executive sau al puterii legislative îl poate face, consfinţeşte, cu valoare legală, texte abrogate, contestă puterea legală a unor texte, aplică o lege înainte de intrarea ei în vigoare sau se pronunţă pe cale de dispoziţii generale.

În speţă, instanţa s-a pronunţat asupra unei ordonanţe preşedinţiale, al cărei obiect principal este circumscris prevederilor art. 997 din C. proc. civ., neputându-se reţine că a săvârşit un act care intră în atribuţiile unor organe aparţinând altei autorităţi constituite în stat, astfel încât nu a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti, în sensul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 4 din C. proc. civ.. Totodată, Înalta Curte observă că măsura dispusă prin sentinţa atacată a avut drept temei aplicarea directă, în limitele impuse de procedura specială a ordonanţei preşedinţiale, a prevederilor Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, intimata - reclamantă solicitând protejarea dreptului fundamental garantat de art. 2 al Convenţiei, respectiv a dreptului la viaţă (astfel cum se va argumenta şi în paragrafele ulterioare).

Or, în contextul în care, potrivit prevederilor art. 20 alin. (2) din Constituţia României, în conflictul dintre normele interne şi cele cuprinse în pactele şi celelalte tratate la care România este parte, prevalează cele din urmă, iar o atare aplicare incumbă, conform prevederilor art. 124 şi art. 126 din Constituţie, instanţelor de judecată, nu se poate reţine o depăşire a puterii judecătoreşti de către prima instanţă.

Prin urmare, în raport de caracterul nefondat al criticilor indicate supra, Înalta Curte apreciază că nu poate fi reţinută incidenţa motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ.

b. De asemenea, Înalta Curte observă că hotărârea Curţii de Apel Bucureşti a fost criticată de recurenţi şi din perspectiva manierei de soluţionare a chestiunii calităţii procesuale pasive a acestora.

Verificând această critică, Înalta Curte observă că, în mod legal, prima instanţă a reţinut că, în procedura integrată de introducere în Lista cuprinzând denumirile comune internaţionale corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asiguraţii, cu sau fără contribuţie personală, pe bază de prescripţie medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate, precum şi denumirile comune internaţionale corespunzătoare medicamentelor care se acordă în cadrul programelor naţionale de sănătate, aprobată prin H.G. nr. 720/2008 ("Lista") a medicamentelor de care beneficiază asiguraţii, cu sau fără contribuţie personală, şi de asigurare a acestora sunt implicate mai multe autorităţi publice, competenţa fiind partajată între pârâţi, cărora le revine dreptul şi obligaţia de a elabora Lista, în acest sens fiind prevederile art. 242 alin. (1) din Legea nr. 95/2006.

De asemenea, art. 251 din acelaşi act normativ prevede că Ministerul Sănătăţii are atribuţia elaborării programelor de sănătate, în colaborare cu CNAS.

Totodată, prevederile art. 9 din Legea nr. 95/2006 dispun că,,(1) Programele naţionale de sănătate reprezintă cadrul implementării obiectivelor politicii şi strategiei sănătăţii publice de către Ministerul Sănătăţii, ca autoritate centrală a domeniului de sănătate publică. (...) (5) Programele naţionale de sănătate sunt elaborate de către Ministerul Sănătăţii, cu participarea CNAS; derularea acestora se realizează de către Ministerul Sănătăţii şi/sau CNAS, după caz.",

Având în vedere aceste atribuţii, precum şi obiectul cererii de ordonanţă preşedinţială prin care reclamanta solicită, cu caracter provizoriu, obligarea pârâţilor la protejarea dreptului său la viaţă, prin decontarea gratuită, în regim de compensare 100% (fără contribuţie personală) a combinaţiei de medicamente Alpelisib (denumire comercială Piqray) şi Fulvestrant, nu se poate contesta legitimitatea procesuală pasivă a Ministerului Sănătăţii, autoritate căreia îi revine responsabilitatea primară de a proteja sănătatea populaţiei, prin stabilirea celor mai eficiente mecanisme de asistenţă medicală şi tratament, adaptate nevoilor pacienţilor. Astfel, instanţa de control judiciar observă că, în soluţionarea excepţiei lipsei calităţii procesuale a Ministerului Sănătăţii, judecătorul fondului a avut în vedere obligaţiile ce incumbă acestei autorităţi, iar nu postura Ministerului Sănătăţii de garant al înfăptuirii unor fapte personale aparţinând altor autorităţi/persoane.

Susţinerile recurentului-pârât Ministerul Sănătăţii, referitoare la atribuţia gestionării FNUASS, nu au relevanţă în stabilirea calităţii sale procesuale, această parte nefiind chemată în judecată în calitate de autoritate cu atribuţii în gestionarea fondului din care se decontează medicamentele necesare afecţiunii de care suferă reclamanta, ci în calitate de organ central responsabil de organizarea, coordonarea şi controlul activităţilor referitoare la sănătatea publică.

Argumentul referitor la atribuţia unităţilor sanitare de a acorda efectiv tratamentul nu poate fi reţinut, întrucât reprezintă un aspect de punere în aplicare a dispoziţiilor din hotărârea judecătorească, iar nu o problemă de calitate procesuală pasivă, iar, potrivit art. 164 din Legea nr. 95/2006, activităţile organizatorice şi funcţionale cu caracter medico-sanitar din spitale sunt reglementate şi supuse controlului Ministerului Sănătăţii.

În ceea ce priveşte calitatea procesuală pasivă a recurentei - pârâte Casa Naţională de Asigurări de Sănătate ("CNAS"), instanţa de control judiciar reţine că, potrivit art. 276 alin. (1) din Legea nr. 95/2006, recurenta este organ de specialitate al administraţiei publice centrale care administrează şi gestionează sistemul de asigurări sociale de sănătate, fiind în măsură să ducă la îndeplinire pretenţia reclamantei de a i se asigura tratamentul necesar în regim de compensare 100%, împrejurare ce fundamentează calitatea procesuală pasivă în prezenta cauză.

De asemenea, în art. 277 alin. (2) din Legea nr. 95/2006 se arată "Casele de asigurări gestionează bugetul fondului aprobat, cu respectarea prevederilor prezentei legi, asigurând funcţionarea sistemului de asigurări sociale de sănătate la nivel local, şi pot derula şi dezvolta şi activităţi pentru valorizarea fondurilor gestionate".

În esenţă, în prezentul litigiu reclamanta a solicitat decontarea provizorie din acest buget a costului tratamentului cu combinaţia de medicamente Alpelisib (denumire comercială Piqray) şi Fulvestrant pentru indicaţia terapeutica carcinom mamar. Or, aspectele invocate de recurenta - pârâtă, referitoare la piedicile legale de decontare a unui medicament pentru o altă afecţiune decât cele pentru care a fost autorizat şi inclus în listă vizează, în realitate, fondul cauzei, iar nu o problemă de calitate procesuală pasivă a CNAS, gestionar al FNUASS.

Nu în ultimul rând, Înalta Curte reţine că, în contextul în care totalitatea demersurilor, ce intră, potrivit sus indicatelor prevederi legale, în competenţele restului autorităţilor recurente, nu poate avea o finalitate concretă decât urmare exercitării atribuţiilor ce revin Guvernului României, de aprobare prin hotărâre a listei cu medicamente de care beneficiază asiguraţii cu sau fără contribuţie personală, nu poate fi reţinută teza unei lipse de calitate procesuală pasivă a acestei părţi în prezenta cauză, Guvernul României fiind una dintre instituţiile implicate în procedura în discuţie.

Sunt neîntemeiate şi susţinerile recurentului-pârât Guvernul României, referitoare la lipsa capacităţii civile şi la lipsa calităţii sale procesuale pasive. Din această perspectivă se reţine că, în speţă, nu se află în discuţie capacitatea autorităţi recurente de a intra în raporturi juridice de drept civil, ci capacitatea sa de drept administrativ, relevată de prevederile legale anterior indicate, care recunosc competenţa acesteia autorităţi în procedura de aprobare a lisei medicamentelor compensate.

Existenţa sau inexistenţa drepturilor şi a obligaţiilor afirmate constituie o chestiune de fond.

În continuare, instanţa de control judiciar reţine că orice autoritate publică, de orice rang, poate fi chemată în judecată, în contencios administrativ, de orice subiect de drept care contestă un act administrativ emis de această autoritate ori sesizează neîndeplinirea unei atribuţii legale de către pârâta în cauză, prevederile art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 prevăzând că instanţa specializată în materie poate anula actul administrativ, obliga autoritatea administrativă la emiterea unui act administrativ, la eliberarea unui înscris sau la efectuarea unei operaţiuni administrative.

Din coroborarea acestor prevederi cu cele ale art. 8 din Legea nr. 554/2004 şi art. 997 din C. proc. civ., ce vizează ordonarea unor măsuri provizorii în cazuri grabnice, Înalta Curte găseşte nefondate şi criticile părţilor recurente ce privesc modul în care instanţa de fond a stabilit cadrul procesual pasiv, inclusiv din perspectiva art. 8 din Legea nr. 554/2004, precum şi pe cele subsumate pct. 5 al alin. (1) al art. 488 din C. proc. civ., prin care Guvernul României critică corelarea pe care prima instanţă a făcut-o între chestiunea capacităţii sale de folosinţă şi cea a calităţii procesuale pasive într-un litigiu de contencios administrativ.

În continuare se reţine că, deşi este reală susţinerea recurenţilor, în sensul că obiectul ordonanţei preşedinţiale nu îl reprezintă obligarea pârâţilor la includerea în lista de decontare a medicamentelor Alpelisib (denumire comercială Piqray) şi Fulvestrant pentru indicaţia terapeutică de care suferă reclamanta, ci la decontarea provizorie a costului acestui tratament, nu se poate face abstracţie de împrejurarea că litigiul este generat de refuzul de acordare a medicamentelor în regim de decontare 100%, pe motivul neautorizării şi neincluderii în listă a tratamentului solicitat de reclamantă pentru indicaţia terapeutică carcinom mamar.

Prin urmare, cum toţi pârâţii şi fiecare în parte au atribuţii în ceea ce priveşte procedura de includere în lista de decontare a medicamentelor de care beneficiază asiguraţii în sistemul de asigurări sociale de sănătate, în mod legal prima instanţa a reţinut că este justificată includerea lor în cadrul procesual pasiv al pricinii, criticile de nelegalitate expuse fiind, astfel, nefondate.

c. Analizând, în continuare, criticile prin care este susţinută incidenţa motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte le găseşte, de asemenea, nefondate, în contextul în care sentinţa recurată cuprinde argumente care demonstrează că prima instanţă a analizat în mod adecvat susţinerile părţilor, inclusiv aspectele invocate de pârâţi, judecătorul fondului indicând elementele de fapt şi de drept ale cauzei, pe care le-a trecut prin filtrul propriei sale aprecieri, cu expunerea silogismelor logico - juridice ce au stat la baza soluţiei pronunţate, fiind clare raţiunile avute în vedere.

Totodată, instanţa de control judiciar reţine că obligaţia instanţelor de a-şi motiva hotărârile nu trebuie înţeleasă ca necesitând un răspuns la fiecare argument invocat în sprijinul unui mijloc de apărare ridicat, pentru a răspunde cerinţelor procesului echitabil, fiind suficient ca motivarea să evidenţieze că judecătorul a examinat chestiunile esenţiale ce i-au fost prezentate, în acest sens fiind, spre exemplu şi aspectele reţinute de Curtea EDO în hotărârea Boldea c. României. Pe cale de consecinţă, potenţiala lipsă a unui răspuns al instanţei la fiecare argument al părţilor recurente nu poate fi calificată drept lipsă a motivării, sens în care Înalta Curte apreciază că sentinţa recurată a fost emisă cu respectarea rigorilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

d. Nici restul criticilor, ce vizează condiţiile de admisibilitate a ordonanţei preşedinţiale şi care sunt subsumate de recurenţi prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 5 sau pct. 8 din C. proc. civ., nu sunt apreciate de instanţa de control judiciar ca fiind fondate, câtă vreme prima instanţă a aplicat şi interpretat corect prevederile art. 997 şi urm. din C. proc. civ., precum şi prevederile O.G. nr. 37/2022, H.G. nr. 720/2008, O.M.S. nr. 861/2014, Ordinului nr. 1301/2008, O.M.S. nr. 2396/2023 şi Legii nr. 95/2006.

Potrivit art. 997 din C. proc. civ.,,(1) Instanţa de judecată, stabilind că în favoarea reclamantului există aparenţa de drept, va putea să ordone măsuri provizorii în cazuri grabnice, pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente şi care nu s-ar putea repara, precum şi pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări. (2) Ordonanţa este provizorie şi executorie. Dacă hotărârea nu cuprinde nicio menţiune privind durata sa şi nu s-au modificat împrejurările de fapt avute în vedere, măsurile dispuse vor produce efecte până la soluţionarea litigiului asupra fondului. (3) La cererea reclamantului, instanţa va putea hotărî ca executarea să se facă fără somaţie sau fără trecerea unui termen. (4) Ordonanţa va putea fi dată chiar şi atunci când este în curs judecata asupra fondului. (5) Pe cale de ordonanţă preşedinţială nu pot fi dispuse măsuri care să rezolve litigiul în fond şi nici măsuri a căror executare nu ar mai face posibilă restabilirea situaţiei de fapt.".

Din aceste dispoziţii rezultă următoarele condiţii ce trebuie îndeplinite cumulativ pentru admiterea unei cereri de ordonanţă preşedinţială: aparenţa de drept trebuie să fie în favoarea reclamantului, măsura solicitată trebuie să aibă caracter urgent şi vremelnic şi să nu prejudece fondul.

Verificând modul în care prima instanţă a analizat întrunirea, în cauză, a acestor condiţii, Înalta Curte constată că judecătorul fondului a realizat o corectă interpretare a normelor de drept relevante materiei ordonanţei preşedinţiale, pe care le-a aplicat în litera şi spiritul lor, reţinând corect îndeplinirea cumulativă a condiţiilor de admisibilitate.

Referitor la condiţia urgenţei, instanţa de fond a realizat o corectă interpretare a conţinutului juridic al acesteia, câtă vreme, într-un context medical precum cel al intimatei-reclamante, orice întârziere în asigurarea tratamentului medicamentos prescris poate conduce la consecinţe grave în evoluţia maladiei acesteia şi, implicit, asupra dreptului la viaţă.

Astfel, din lucrările dosarului, necontestate de recurenţi, rezultă că intimata-reclamantă a fost diagnosticată cu carcinom mamar şi i-a fost recomandat, de un medic specialist, tratament cu combinaţia de medicamente Alpelisib (denumire comercială Piqray) şi Fulvestrant.

Deşi medicamentele solicitate de intimata-reclamantă sunt incluse în Lista medicamentelor compensate, inclusiv potrivit Ordinului comun al ministrului sănătăţii şi al preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate nr. 564/499/2021, pentru alte indicaţii terapeutice, afecţiunea de care suferă intimata-reclamantă nu se numără printre acestea.

În raport cu gravitatea bolii de care suferă intimata-reclamantă, "dreptul care s-ar păgubi prin întârziere", la care se referă dispoziţiile art. 997 alin. (1) din C. proc. civ., este dreptul la viaţă, garantat de art. 22 alin. (1) din Constituţia României şi de art. 2 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale.

Astfel, art. 22 din Constituţia României stabileşte că,,(1) Dreptul la viaţă, precum şi dreptul la integritate fizică şi psihică ale persoanei sunt garantate. (2) Nimeni nu poate fi supus torturii şi nici unui fel de pedeapsă sau de tratament inuman ori degradant. (3) Pedeapsa cu moartea este interzisă.".

De asemenea, art. 2 din Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, prevede că "Dreptul la viaţă al oricărei persoane este protejat prin lege. Moartea nu poate fi cauzată cuiva în mod intenţionat, decât în executarea unei sentinţe capitale pronunţate de un tribunal în cazul în care infracţiunea este sancţionată cu această pedeapsă prin lege.(…).".

În jurisprudenţa sa, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a observat că prima teză a art. 2 impune o obligaţie pozitivă în sarcina părţilor contractante, obligaţia Statelor de a proteja dreptul la viaţă nefiind limitată doar la abţinerea de la a lua viaţa în mod intenţionat şi nelegal, ci implică, de asemenea, şi sarcina de a adopta măsurile necesare pentru a apăra viaţa celor aflaţi sub jurisdicţia lor (a se vedea hotărârea Curţii pronunţată în cauza L.C.B. c. Regatului Unit, 9 iunie 1998, par. 36, precum şi hotărârea Curţii pronunţată în cauza Panaitescu c. României, 10 aprilie 2012, par. 27).

De asemenea, prevederile art. 34 din Constituţia României dispun că,,(1) Dreptul la ocrotirea sănătăţii este garantat. (2) Statul este obligat să ia măsuri pentru asigurarea igienei şi a sănătăţii publice. (3) Organizarea asistenţei medicale şi a sistemului de asigurări sociale pentru boală, accidente, maternitate şi recuperare, controlul exercitării profesiilor medicale şi a activităţilor paramedicale, precum şi alte măsuri de protecţie a sănătăţii fizice şi mentale a persoanei se stabilesc potrivit legii.".

În conformitate cu prevederile menţionate, dreptul la viaţă al oricărei persoane, precum şi cel la ocrotirea sănătăţii sunt protejate prin lege.

În speţă, instanţa de recurs reţine că, în raport de aspectele incidente la momentul pronunţării hotărârii atacate, prin refuzul acordării cu titlu provizoriu a unor servicii medicale specializate s-ar leza, exclusiv din perspectiva parametrilor de analiză incidenţi în materia ordonanţei preşedinţiale, dreptul reclamantei la viaţă, acesta fiind de altfel şi dreptul clamat de intimata - reclamantă prin cererea sa.

Pe cale de consecinţă, în raport de limitele controlului de legalitate ce se impune a fi realizat în planul procedurii ordonanţei preşedinţiale, Înalta Curte consideră că nu pot fi reţinute susţinerile recurenţilor întemeiate pe prevederile O.G. nr. 37/2022, H.G. nr. 720/2008, O.M.S. nr. 861/2014, Ordinului nr. 1301/2008, O.M.S. nr. 2396/2023 şi Legii nr. 95/2006, ce în opinia acestora ar argumenta o pretinsă nelegalitate a soluţiei primei instanţe, de stabilire a existenţei aparenţei dreptului în favoarea reclamantei, câtă vreme dreptul analizat de judecătorul fondului, ca fiind în pericol a fi lezat, este unul protejat de norme constituţionale şi de Convenţia EDO, toate aflate pe o poziţie superioară în ierarhia normelor juridice, mai ales în raport de H.G. nr. 720/2008, O.M.S. nr. 861/2014, Ordinul nr. 1301/2008 şi O.M.S. nr. 2396/2023, ce sunt, în realitate, acte administrative ce au un caracter normativ.

După cum s-a arătat în precedent, potrivit art. 20 alin. (2) din Constituţia României, pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului trebuie aplicate prioritar, atunci când există neconcordanţe între acestea şi dreptul intern, atâta vreme cât concluzia este în sensul că lipsa decontării medicamentelor ar putea aduce atingere dreptului la viaţă al reclamantei.

Cât priveşte argumentul recurenţilor, prin care aceştia clamează că singurele entităţi care ar putea avea iniţiativa extinderii indicaţiilor terapeutice ale medicamentelor ce compun combinaţia de medicamente vizată de cererea de ordonanţă preşedinţială ar fi deţinătorii autorizaţiilor de punere pe piaţă, Înalta Curte reţine că, în cauza de faţă, se află în discuţie decontarea, pentru o perioadă limitată, a costului tratamentului cu medicamentele prescrise.

Contrar celor evocate prin recursuri, Înalta Curte reţine că prin chiar Directiva 2001/83/CE este reglementată, în art. 5 al acesteia, o derogare de la regula îndeplinirii obligaţiei de autorizare, vizată de prevederile alin. (6) ale aceluiaşi act normativ. Totodată, Înalta Curte, analizând chestiunea în discuţie în limitele controlului permis unei instanţe învestite cu soluţionarea unei cereri de emitere a unei ordonanţe preşedinţialei, observă că, în cauza pendinte, sunt îndeplinite şi condiţiile incidenţei unei astfel de ipoteze de excepţie, statuate prin hotărârea din 29 martie 2012, pronunţată de CJUE în cauza Comisia Europeană împotriva Republicii Polone C 185/10, ECLI:EU:C:2012:181 (paragrafele 26-38).

În acest sens, instanţa de control judiciar reţine că acordarea, pe calea ordonanţei preşedinţiale, în regim de compensare 100% (fără contribuţie personală), pe bază de prescripţie medicală, a combinaţiei de medicamente Alpelisib (denumire comercială Piqray) şi Fulvestrant, până la soluţionarea litigiului ce face obiectul dosarului nr. x/2025 are caracter excepţional, în sensul art. 5 din Directiva 2001/83/CE.

Se mai reţine şi că, din documentele medicale aflate la filele x ale dosarului de fond, rezultă atât existenţa unei situaţii de necesitate, raportat la cazul specific al pacientului, dar şi faptul că acordarea combinaţiei de medicamente ar răspunde nevoilor speciale, individuale, ale intimatei-reclamante, justificate de raţiuni medicale, precum şi faptul că o atare combinaţie de medicamente i-a fost prescrisă de medic în urma unei examinări efective a intimatei şi numai în temeiul unor considerente terapeutice (medicul prescriptor apreciind că starea de sănătate a pacientului impune administrarea combinaţiei de medicamente).

Totodată, Înalta Curte observă că solicitările intimatei - reclamante nu au fost motivate exclusiv de raţiuni financiare.

Cât priveşte condiţia de admisibilitate potrivit căreia, prin măsura dispusă, nu trebuie să se prejudece fondul cauzei, instanţa de control judiciar reţine că solicitarea intimatei-reclamante, de obligare a pârâţilor la asigurarea accesului său la medicaţia prescrisă în regim de compensare 100%, pentru un interval limitat de timp se încadrează în prevederile legale menţionate, pentru că nu implică măsuri care să rezolve litigiul în fond şi nici care să facă imposibilă restabilirea situaţiei de fapt, iar prin soluţia pronunţată de prima instanţă, reţinându-se corect îndeplinirea acestei condiţii, nu s-a prejudecat fondul litigiului principal, motiv pentru care şi din această perspectivă sentinţa atacată este una legală.

În fine, instanţa de control judiciar observă că, în ceea ce priveşte condiţia caracterului vremelnic al măsurii, în mod corect a apreciat judecătorul fondului că şi aceasta este îndeplinită, în contextul în care măsura a fost dispusă până la soluţionarea definitivă a dosarului nr. x/2025, aflat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, având astfel caracter temporar.

Prin urmare, soluţia primei instanţe, analizată în raport de aspectele incidente la momentul pronunţării sale, coroborat cu dreptul a cărui vătămare s-ar fi produs prin neadmiterea ordonanţei preşedinţiale reflectă interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor legale incidente cauzei.

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de reformare a sentinţei atacate care să intre în sfera de reglementare a art. 488 alin. (1) pct. 4, 5, 6 şi 8 din C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de recurenţii -pârâţi Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, Ministerul Sănătăţii şi Guvernul României împotriva sentinţei civile nr. 631 din 10 aprilie 2025 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de recurenţii-pârâţi Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, Ministerul Sănătăţii şi Guvernul României împotriva sentinţei civile nr. 631 din 10 aprilie 2025 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 15 octombrie 2025, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.