COVID-19 State Aid Restitution Order Upheld; Dissolved Companies’ Repayment Duty Affirmed

Şedinţa publică din data de 15 octombrie 2024

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 5 aprilie 2023 pe rolul Curţii de Apel Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal sub nr. x/2023, reclamanta A. S.R.L. Botoşani - prin lichidator judiciar Cabinet Individual de Insolvenţă B., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului Bucureşti a solicitat anularea parţială a Ordinului nr. 991 din 2021 (pentru aprobarea Procedurii de implementare a schemei de ajutor de stat prevăzute de O.U.G. nr. 224/2020 privind unele măsuri pentru acordarea de sprijin financiar pentru întreprinderile din domeniul turismului, alimentaţiei publice şi organizării de evenimente, a căror activitate a fost afectată în contextul pandemiei de COV1D-19) emis de Ministerul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului, cu privire la dispoziţiile cuprinse în pct. 8.4, 8.7, 8.10, 8.11 din Anexa la ordin, care face parte integrantă din acesta.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 123 din data de 19 septembrie 2023, Curtea de Apel Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal a respins ca nefondate excepţiile inadmisibilităţii şi prematurităţii, invocate de pârât şi a respins ca nefondată acţiunea formulată de reclamanta A. S.R.L. Botoşani - prin lichidator judiciar Cabinet Individual de Insolvenţă B., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului Bucureşti.

3. Calea de atac exercitată în cauză

3.1. Recursul principal

Împotriva sentinţei civile menţionate anterior, a declarat recurs reclamanta A. S.R.L. Botoşani - prin lichidator judiciar Cabinet Individual de Insolvenţă B., întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., solicitând casarea sentinţei recurate şi rejudecarea cauzei, cu consecinţa anulării parţiale a prevederilor Ordinului nr. 991 din 2021 (pentru aprobarea Procedurii de implementare a schemei de ajutor de stat prevăzute de O.U.G. nr. 224/2020 privind unele măsuri pentru acordarea de sprijin financiar pentru întreprinderile din domeniul turismului, alimentaţiei publice şi organizării de evenimente, a căror activitate a fost afectată în contextul pandemiei de COV1D-19) mis de Ministerul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului, cu privire la dispoziţiile cuprinse în pct. 8.4, 8.7, 8.10, 8.11 din Anexa la ordin, care face parte integrantă din acesta.

În susţinerea recursului, recurenta-reclamantă a arătat, în esenţă, că sentinţa recurată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază şi cuprinde motive contradictorii ori străine de natura cauzei şi a fost pronunţată cu încălcarea dreptului la un proces echitabil, drept consacrat de disp. art. 6 alin. (1) din C. proc. civ.

Recurenta-reclamantă a susţinut că instanţa de fond, în şedinţa din 19 septembrie 2023, a respins ca nefondată cererea reclamantei de anulare parţială a Ordinului nr. 991/2021, reţinând că nu se poate susţine depăşirea limitelor de reglementare prin actul contestat. În motivare, a arătat că, potrivit art. 4 din Legea nr. 24/2000, actele normative subordonate se emit doar în limitele stabilite de legi, ordonanţe sau hotărâri ale Guvernului, iar dispoziţiile contestate nu contravin acestui principiu.

O.U.G. nr. 224/2020 a instituit o schemă de ajutor de stat pentru întreprinderile afectate de pandemia de COVID-19, excluzând însă întreprinderile aflate în dificultate - definite ca acelea supuse unei proceduri colective de insolvenţă. Beneficiarii ajutorului aveau obligaţia de a menţine activitatea finanţată pe o anumită perioadă şi riscul de a restitui ajutorul dacă nu respectau criteriile de eligibilitate.

Reclamanta a susţinut că Ordinul nr. 991 a extins nelegal sfera beneficiarilor obligaţi la restituirea ajutorului, incluzând şi societăţile aflate în dizolvare, categorie care nu era menţionată expres în O.U.G. nr. 224/2020. Instanţa de fond a respins acest argument, arătând că noţiunea de "întreprinderi aflate în dificultate" include şi societăţile în dizolvare, întrucât dizolvarea poate fi consecinţa unei proceduri de insolvenţă. Prin urmare, includerea acestei categorii în ordin nu reprezintă o extindere nelegală, ci doar o clarificare a textului ordonanţei, fiind evident că o societate dizolvată nu-şi mai poate continua activitatea sau respecta obligaţiile contractuale.

Recurenta-reclamantă apreciază că instanţa de fond nu a realizat o analiză judiciară completă asupra tuturor argumentelor invocate de reclamantă, iar motivarea prin care acţiunea a fost respinsă ca nefondată este considerată nelegală şi netemeinică.

Deşi instanţa de fond a considerat că dizolvarea unei societăţi poate reprezenta o consecinţă a procedurii de insolvenţă, din analiza dispoziţiilor legale rezultă că între cele două noţiuni există o distincţie clară. Potrivit art. 7 lit. b) din O.U.G. nr. 224/2020, una dintre condiţiile obligatorii de eligibilitate pentru obţinerea ajutorului de stat era ca beneficiarul să nu se afle în insolvenţă la momentul înscrierii în schemă.

Conform art. 245 din C. civ., dizolvarea unei persoane juridice de drept privat poate interveni din mai multe cauze, precum împlinirea termenului de funcţionare, realizarea sau imposibilitatea scopului, hotărârea organelor competente ori alte motive prevăzute de lege sau de actul constitutiv. Aceste prevederi se corelează cu art. 227 din Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, care detaliază cazurile specifice de dizolvare. De asemenea, C. pen. prevede, la art. 531, posibilitatea dizolvării unei persoane juridice ca pedeapsă complementară în cazul condamnării pentru infracţiuni, urmată de lichidare potrivit legii.

Consideră recurenta-reclamantă că dizolvarea unei societăţi are ca scop încheierea existenţei acesteia prin transformarea activului în lichidităţi, plata creditorilor şi, eventual, împărţirea activului net între asociaţi, moment în care entitatea îşi încetează existenţa juridică şi economică.

Legea nr. 31/1990 reprezintă norma specială care reglementează în mod distinct constituirea, funcţionarea, dizolvarea şi lichidarea societăţilor comerciale, indiferent de forma lor de organizare. În schimb, Legea nr. 85/2014 reglementează procedurile de insolvenţă, adică situaţia în care o persoană juridică nu îşi mai poate plăti datoriile scadente, urmărindu-se acoperirea pasivului printr-o procedură colectivă.

Dizolvarea prevăzută de Legea nr. 31/1990 atrage deschiderea procedurii de lichidare, dar aceasta nu împiedică, ulterior, declanşarea falimentului conform Legii nr. 85/2014. În timp ce lichidarea se desfăşoară în beneficiul asociaţilor şi sub controlul acestora, insolvenţa are ca scop protejarea creditorilor şi implică instanţa, judecătorul-sindic, administratorul judiciar, lichidatorul şi creditorii înscrişi la masa credală.

Cu alte cuvinte, Legea nr. 31/1990 vizează organizarea şi funcţionarea societăţilor comerciale, procedura dizolvării fiind instituită în cazurile expres şi limitativ prevăzute de actul normativ, fără a avea neapărat legătură cu starea de insolvenţă a societăţii, pe când Legea nr. 85/2014 reglementează situaţia de insolvenţă a societăţii şi instituie o procedură colectivă pentru acoperirea pasivului debitorului aflat în această stare. Cu alte cuvinte, numai o societate aflată în insolvenţă poate fi integrată domeniului de aplicare a Legii nr. 85/2014, presupunând aplicarea unei dispoziţii legale exprese

În continuare, recurenta-reclamantă a arătat că a depus cererea de acordare a ajutorului de stat potrivit O.U.G. nr. 224/2020 la data de 30.06.2021 împreună cu celelalte documente aferente, fiind analizate şi evaluate din punct de vedere al eligibilităţii, ulterior aprobată la finanţare, iar la data de 21 decembrie 2021 a fost efectuată prima plată în sumă de 442.397 RON; din situaţiile financiare anuale, rezultă că societatea a înregistrat un profit net în sumă de 5.582.553 RON; pentru primul semestru al anului 2022 aceeaşi societate a înregistrat un profit net în sumă de 487.864 RON, conform situaţilor financiare-Raportări contabile semestriale (Bilanţ la 30.06,2022) înregistrate la Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Botoşani cu numărul S1027_A1.0.0/19.07.2022; soluţia dizolvării judiciare a A. S.R.L. Botoşani a fost pronunţată prin Decizia 3/A din 06 ianuarie 2022 de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, având ca efect doar înscrierea menţiunii de dizolvare în evidenţa Oficiului Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Botoşani la data de 27 ianuarie 2022 şi numirea lichidatorului la data de 07 noiembrie 2022 în temeiul prevederilor art. 35 alin. (2) din Legea nr. 253/2013. Chiar şi după data de 06 ianuarie 2022, S.C. A. S.R.L. şi-a continuat activitatea, menţinând locurile de muncă pentru 47 angajaţi iar după data numirii lichidatorului, în prezent se află în faza de lichidare judiciară ca şi etapă a dizolvării, fără să înregistreze debite către creditori, unităţi bancare sau bugetul statului.

Aşadar, atât la data depunerii cererii de finanţare (30.06.2021), precum şi la data acordării primei tranşe a finanţării (21.12.2021) sau la finalul celor 6 luni de menţinere a activităţii pentru care s-a obţinut finanţarea, obligaţie prevăzută de art. 5 din O.U.G. nr. 224/2020, A. S.R.L. nu s-a aflat în situaţia prevăzută de art. 5 pct. 29 din Legea nr. 85/2014, potrivit căruia insolvenţa este acea stare a patrimoniului debitorului care se caracterizează prin insuficienţa fondurilor băneşti disponibile pentru plata datoriilor certe, lichide şi exigibile.

Obligaţia menţinerii activităţii pe o perioadă de cel puţin 6 luni de la data primei plăţi, prevăzută la art. 5 din O.U.G. nr. 224/2020 a fost întocmai respectată şi dusă la îndeplinire, astfel că în perioada 01 ianuarie-30 iunie 2022, A. S.R.L. şi-a menţinut activitatea şi locurile de muncă pentru un număr de 47 salariaţi, perioadă de timp în care a achitat salarii în sumă de 673.007 RON, contribuţii la fondurile asigurărilor sociale de sănătate de 245.087 RON şi impozite pe veniturile din salarii în sumă de 33.798 RON, aşa cum rezultă din balanţa de verificare întocmită la data de 30 iunie 2022 şi bilanţul contabil aferent.

În concluzie, contrar susţinerilor instanţei de fond, societatea reclamantă nu s-a aflat în niciun moment în categoria întreprinderilor care fac obiectul procedurilor de insolventă reglementate de Legea nr. 85/2014, sintagmă circumscrisă întreprinderilor aflate în dificultate. Chiar şi această din urmă prevedere, în conformitate cu prevederile art. 3 pct. 7 lit. b) din O.U.G. nr. 224/2020, întreprinderile beneficiare trebuie să îndeplinească condiţia de a nu se afla în insolvenţă la momentul înscrierii în cadrul schemei de ajutor de stat, pentru a fi eligibile.

Recurenta-reclamantă a mai invocat şi încălcarea dreptului la un proces echitabil, drept consacrat de art. 6 alin. (1) din C. proc. civ., ca motiv de recurs.

În dezvoltarea acestuia, a arătat că la unicul termen stabilit pentru data de 19 septembrie 2023, judecătorul fondului a încălcat dreptul reclamantei A. S.R.L. la un proces echitabil, prin respingerea solicitării apărătorului acesteia de a pune în vedere ca pârâtul Ministerul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului să ataşeze la dosarul cauzei referatul de aprobare nr. 356046 din 07 iunie 2021, cu atât mai mult cu cât, potrivit art. 30 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă, proiectele de acte normative obligatoriu trebuie însoţite de un referat de aprobare. Pârâtul avea ataşat la dosarul cauzei alt referat decât cel menţionat în Monitorul Oficial în care a fost publicat Ordinul nr. 991/2021, respectiv referatul cu numărul 570915 din 14 iunie 2021. Or, Ordinul atacat în prezenta cauză, astfel cu rezultă din Monitorul Oficial nr. 594 din 14.06.2021 în care a fost publicat, are la bază un alt referat de aprobare cu numărul 356046 din 07 iunie 2021.

Cu toate că la termenul din data de 19 septembrie 2023 a fost depus la dosarul cauzei de către apărătorul reclamantei, în copie, Monitorul Oficial al României nr. 594 din 14.06.2021 şi a solicitat ca pârâtul să depună acest referat care este obligatoriu în temeiul art. 30 din Legea nr. 24/2000, judecătorul fondului a considerat că nu este util soluţionării cauzei, deşi Ordinul nr. 991/2021 este invocat drept temei legal care a stat la baza emiterii Deciziei de restituire a ajutorului de stat cu nr. 18 din 16.01.2023, ajutor obţinut legal de altfel de către reclamanta A. S.R.L. la data de 21 decembrie 2021, prin îndeplinirea tuturor criteriilor de eligibilitate prevăzute de O.U.G. nr. 224/2020.

În continuare, recurenta-reclamantă a indicat practică judiciară.

3.2. Recursul incident

Împotriva aceleiaşi sentinţe, a declarat recurs incident pârâtul Ministerul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., apreciind că hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, cu privier la excepţiile procesuale invocate.

În opinia sa, prima normă de drept nesocotită de prima instanţă este art. 7 din Legea nr. 554/2004, potrivit căruia înainte de a se adresa instanţei de contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes tesitim printr-un act administrativ individual care i se adresează trebuie să solicite autorităţii publice emitente sau autorităţii ierarhic superioare.

Reclamanta a formulat plângere prealabilă în temeiul art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, înregistrată sub nr. x/08.03.2023. Prin plângerea respectivă a solicitat anularea Ordinului M.E.A.T. nr. 991/2021 cu privire la dispoziţiile cuprinse în pct. 8.4, 8.10 şi 8.11 din anexa la acesta.

Prin cererea de chemare în judecată care face obiectul acestui litigiu, reclamanta a solicitat în plus faţă de dispoziţiile sus-amintite, şi anularea pct. 8.7, astfel că procedura prealabilă nu s-a efectuat pentru anularea pct. 8.7 din Procedura de implementare a ajutorului de stat.

Instanţa de fond a reţinut în mod eronat ca recurenta-reclamantă a îndeplinit procedura prealabilă în privinţa anulării pct. 8.7 din Procedura de implementare a ajutorului de stat, astfel că solicită instanţei de recurs admiterea excepţiei şi respingerea acţiunii ca inadmisibilă în privinţa capătului de cerere referitor la anularea pct. 8.7 din procedură.

A doua normă de drept nesocotită de prima instanţă este art. 11 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 554/2004. Recurenta-reclamantă avea obligaţia de a îndeplini procedura prealabilă prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004, dreptul de a se adresa instanţei de judecată născându-se după îndeplinirea procedurii prealabile.

Reclamanta a formulat plângerea prealabilă mai sus-amintită, care a fost soluţionată prin adresa nr. x/07.04.2023. Or, recurenta-reclamantă a formulat cererea de chemare în judecată în data de 05.04.2023, aşadar înainte de a primi răspunsul la plângerea prealabilă şi înainte de expirarea termenului legal, de soluţionare a plângerii prealabile, de 30 de zile de la depunerea acesteia. Acţiunea a fost formulată prematur în raport cu îndeplinirea procedurii prealabile întrucât de la data formulării plângerii prealabile, respectiv 08.03.2023, până la data înregistrării acţiunii pe rolul Curţii de Apel Suceava, respectiv 05.04.2023, s-au scurs 28 zile.

4. Apărările formulate în cauză

4.1. Recurentul-pârât Ministerul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului declarat de reclamanta A. S.R.L. Botoşani - prin lichidator judiciar Cabinet Individual de Insolvenţă B. împotriva sentinţei civile nr. 123 din data de 19 septembrie 2023, pronunţată Curtea de Apel Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

4.2. De asemenea, recurenta-reclamanta A. S.R.L. Botoşani, prin lichidator judiciar Cabinet Individual de Insolvenţă B. a formulat întâmpinare faţă de recursul incident declarat de recurentul-pârât Ministerul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului, solicitând respingerea acestuia ca nefondat.

II. Considerentele şi soluţia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie asupra cererii de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de recurs invocate şi de apărările formulate, Înalta Curte constată că recursurile ce fac obiectul prezentei cauze sunt nefondate, pentru următoarele considerente:

Cu titlu prealabil, Înalta Curte constată că recurenta-reclamantă şi-a întemeiat cererea de recurs pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., însă criticile sale de nelegalitate vizând încălcarea dreptului la un proces echitabil, astfel cum acesta este reglementat de art. 6 alin. (1) din C. proc. civ., se circumscriu motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., urmând a fi analizate din această perspectivă.

Trebuie subliniat că art. 488 alin. (1) din C. proc. civ. (Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată) prevede:

"Casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru următoarele motive de nelegalitate: (...) 5. când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii; 6. când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei;(...) "(3) Recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile. (4) În cazurile anume prevăzute de lege, recursul se soluţionează de către instanţa ierarhic superioară celei care a pronunţat hotărârea atacată. Dispoziţiile alin. (3) se aplică în mod corespunzător."

Din interpretarea dispoziţiilor citate în precedent, rezultă că recursul reprezintă acea cale extraordinară de atac prin care hotărârea atacată este supusă controlului judiciar prin prisma conformităţii sale cu regulile de drept aplicabile, ceea ce implică recunoaşterea posibilităţii părţii interesate de a o critica doar pentru motive de nelegalitate, iar nu şi de netemeinicie. În acest context, instanţa de control judiciar va înlătura argumentele recurentei-reclamante referitoare la fondul cauzei, ce au făcut obiectul cererii de chemare în judecată şi ce au fost reiterate în memoriul de recurs, reţinând că astfel de critici nu constituie aspecte de nelegalitate verificabile în calea de atac extraordinară a recursului, ci pot face doar obiectul unei căi de atac devolutive.

De asemenea, va înlătura şi susţinerile recurentei-reclamante potrivit cărora instanţa de fond a interpretat în mod eronat noţiunile de "dizolvare" şi "insolvenţă", care au regimuri juridice distincte, în urma cărora a concluzionat că societatea reclamantă nu putea fi considerată "întreprindere aflată în dificultate" şi nu trebuia exclusă de la ajutorul de stat acordat potrivit O.U.G. nr. 224/2020; instanţa de control judiciar apreciind că aceste argumente ţin de fondul raportului juridic şi nu de legalitatea Ordinului nr. 991 din 2021 emis de Ministerul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului, asupra căreia a fost chemată instanţa de fond să se pronunţe.

În continuare, abordând recursul din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că, deşi recurenta-reclamantă susţine că instanţa de fond a greşit considerând că referatul de aprobare, care era obligatoriu conform art. 30 din Legea nr. 24/2000 nu este util soluţionării cauzei, acest motiv de recurs este nefondat.

În primul rând, instanţa de recurs observă că referatul de aprobare constituie un document intern, de natură administrativă, care reflectă fundamentarea proiectului actului normativ şi care se întocmeşte în faza de elaborare a acestuia. Cu toate acestea, actul normativ odată adoptat şi publicat în Monitorul Oficial dobândeşte prezumţia de legalitate şi validitate, iar legalitatea sa nu se evaluează prin prisma documentelor premergătoare, ci în raport de conţinutul propriu-zis al actului şi de competenţa autorităţii emitente.

Astfel, în mod corect a apreciat instanţa de fond, în cadrul controlului de legalitate exercitat asupra unui act administrativ normativ (în speţă, Ordinul nr. 991), că depunerea referatului de aprobare nu este utilă soluţionării cauzei, având în vedere că acesta nu are valoare normativă şi nu produce efecte juridice directe. Examinarea legalităţii actului contestat se face prin raportare la dispoziţiile legale care îi conferă temeiul juridic, nu la actele interne de elaborare.

În al doilea rând, recurenta-reclamantă nu a demonstrat în ce mod lipsa depunerii acestui referat ar fi împiedicat exercitarea efectivă a dreptului său la apărare, cu consecinţă încălcării dreptului la un proces echitabil sau ar fi influenţat soluţia pe fond a cauzei. Simplul fapt că referatul de aprobare a stat la baza emiterii Ordinului contestat nu impune automat solicitarea şi analizarea documentelor de fundamentare interne, atâta vreme cât textul actului normativ este public, accesibil şi opozabil tuturor.

Prin urmare, soluţia primei instanţe de a aprecia că referatul de aprobare nu este util soluţionării cauzei este una legală şi temeinică, întrucât judecătorul fondului are prerogativa de a dispune asupra utilităţii probelor administrate, potrivit art. 254 şi art. 255 din C. proc. civ., iar modalitatea de apreciere a probelor nu poate fi cenzurată de către instanţa de recurs în cadrul controlului de legalitate a hotărârii.

În consecinţă, motivul de recurs este nefondat, neputând fi reţinut că instanţa de fond ar fi fost încălcat dreptul la un proces echitabil al reclamantei.

În ceea ce priveşte motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., Înalta Curte subliniază că obligaţia de motivare a unei hotărâri judecătoreşti, conform prevederilor art. 425 C. proc. civ., se referă la prezentarea argumentelor părţilor, stabilirea în considerentele hotărârii a situaţiei de fapt, încadrarea în drept, expunerea unui raţionament propriu pentru care s-a ajuns la adoptarea soluţiei date în cauză, elemente ce se regăsesc în cuprinsul hotărârii supuse recursului în prezenta cauză.

Lecturând sentinţa recurată, Înalta Curte constată că instanţa de fond a arătat în mod expres motivele pentru care s-a ajuns la soluţia adoptată, cu respectarea prevederilor art. 22 alin. (2) şi cele ale art. 425 C. proc. civ. şi prezentarea silogismului logico-juridic ce a stat la baza sentinţei pronunţate. Astfel, instanţa de fond a reţinut că măsura dizolvării unei societăţi se poate constitui într-o consecinţă a derulării procedurilor de insolvenţă, astfel încât menţionarea acesteia în cuprinsul ordinului nu poate fi considerată ca o suplimentare a sferei beneficiarilor ce urmează a restitui ajutorul primit, ci ca o explicitare suplimentară a dispoziţiilor din O.U.G. br. 224/2020, astfel că nu se poate reţine depăşirea limitelor de reglementare prin Ordinul contestat, astfel cum a pretins reclamanta.

Prin memoriul de recurs, recurenta-reclamantă a susţinut că instanţa de fond nu a realizat o cercetare judecătorească completă asupra argumentelor invocate în cuprinsul cererii de chemare în judecată, fără a arăta însă care sunt acele argumente cărora instanţa de fond nu le-a răspuns.

În jurisprudenţa sa constantă, instanţa supremă a stabilit că "motivarea unei hotărâri nu este o problemă de volum, ci una de esenţă, de conţinut, aceasta trebuind să fie clară, concisă şi concretă, în concordanţă cu probele şi actele de la dosar", fiind incidente în cauză şi argumentele statuate în jurisprudenţa CEDO (paragraful 20 din hotărârea pronunţată în cauza Gheorghe Mocuţa contra României), conform cărora:

"În continuare, Curtea reiterează că, deşi articolul 6 § 1 obligă instanţele să îşi motiveze hotărârile, acesta nu poate fi interpretat ca impunând un răspuns detaliat pentru fiecare argument (a se vedea Van de Hurk împotriva Ţărilor de Jos, 19 aprilie 1994, pct. 61, seria x nr. x). De asemenea, Curtea nu are obligaţia de a examina dacă s-a răspuns în mod adecvat argumentelor. Instanţele trebuie să răspundă la argumentele esenţiale ale părţilor, dar măsura în care se aplică această obligaţie poate varia în funcţie de natura hotărârii şi, prin urmare, trebuie apreciată în lumina circumstanţelor cauzei (a se vedea, alături de alte hotărâri, Hiro Balani împotriva Spaniei, 9 decembrie 1994, pct. 27, seria x nr. x-B)".

În realitate, în argumentarea unor astfel de susţineri privind nemotivarea sentinţei recurate, recurenta-reclamantă şi-a declarat nemulţumirea faţă de concluzia instanţei, or un astfel de element nu vizează aspecte de nelegalitate care să intre în sfera de incidenţă a prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Mai mult decât atât, deşi a susţinut că sentinţa recurată cuprinde motive contradictorii ori străine de natura cauzei, aceste motive de nelegalitate au fost invocate pur formal, nefiind dezvoltate în cuprinsul cererii de recurs.

În acest context, instanţa de control judiciar reţine că sentinţa recurată îndeplineşte exigenţele art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., întrucât judecătorul fondului a expus în mod clar şi logic argumentele care au fundamentat soluţia adoptată, fiind respectate garanţiile unui proces echitabil şi ale dreptului la apărare, astfel cum acestea sunt ocrotite prin prisma dispoziţiilor art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Drept urmare, aspectele invocate de către recurenta-reclamantă prin memoriul de recurs nu sunt de natură să conducă la reformarea hotărârii recurate, legalitatea soluţiei pronunţate fiind confirmată de către instanţa de control judiciar.

Referitor la recursul incident declarat de pârâtul Ministerul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului, Înalta Curte reţine că acesta este, prin natura sa, un demers procesual accesoriu recursului principal.

Conform dispoziţiilor art. 490 alin. (2) din C. proc. civ., recursul incident poate fi exercitat numai în ipoteza în care partea adversă a declarat recurs principal, fiind conceput ca un mijloc de apărare dependent de existenţa şi de soarta juridică a acestuia. Finalitatea instituţiei recursului incident este aceea de a permite părţii intimate să invoce, la rândul său, motive de nelegalitate în legătură cu aceeaşi hotărâre atacată, pentru a asigura un tratament procesual echitabil între părţi.

În speţă, având în vedere soluţia de respingere a recursul principal, formulat de reclamantă, fiind menţinută soluţia pronunţată de instanţa de fond, rezultă că hotărârea atacată a dobândit autoritate de lucru judecat în raport cu criticile de nelegalitate formulate prin recursul principal. În aceste condiţii, examinarea motivelor invocate prin recursul incident nu mai prezintă utilitate practică, acesta urmând a fi respins.

Pentru considerentele expuse, raportat la motivele de casare invocate, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, şi art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul principal declarat de reclamanta A. S.R.L. Botoşani - prin lichidator judiciar Cabinet Individual de Insolvenţă B. împotriva sentinţei civile nr. 123 din data de 19 septembrie 2023, pronunţată Curtea de Apel Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat şi totodată, va respinge recursul incident declarat de pârâtul Ministerul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului împotriva aceleiaşi sentinţe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul principal declarat de reclamanta A. S.R.L. Botoşani - prin lichidator judiciar Cabinet Individual de Insolvenţă B. împotriva sentinţei civile nr. 123 din data de 19 septembrie 2023, pronunţată Curtea de Apel Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Respinge recursul incident declarat de pârâtul Ministerul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului împotriva aceleiaşi sentinţe.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 15 octombrie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.