Admissibility of constitutional review for validity of competition council sanctions issued by plenary with expir

Şedinţa publică din data de 9 octombrie 2025

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 23.04.2021, reclamanta A. S.A a solicitat în contradictoriu cu pârâtul CONSILIUL CONCURENŢEI:

- anularea Deciziei nr. 68 a Consiliului Concurenţei, din data de 09.12.2020, prin care a fost sancţionată cu amendă în cuantum de 9.054.491,05 RON, precum şi anularea tuturor actelor preparatorii realizate ulterior datei de 24.03.2020, emise în cadrul operaţiunilor administrative, care au stat la baza emiterii Deciziei, cum sunt: raportul de investigaţie final, convocarea Plenului, Minuta emisă în dosarul nr. x/2020 din data de 09.12.2020, ce înglobează deliberările Plenului Consiliului Concurenţei din data de 09.12.2020, şi, pe cale de consecinţă, exonerarea de la plata amenzii în cuantum de 9.054.491,05 RON, reprezentând 2,75% din cifra de afaceri realizată în anul 2019.

- anularea Ordinului Preşedintelui Consiliului Concurentei nr. 1149/20.11.2017 prin care a fost declanşată investigaţia referitoare la posibila încălcare a prevederilor art. 5 alin. (1) din Legea concurenţei şi a art. 101 alin. (1) din Tratatul privind Funcţionarea Uniuni Europene pe piaţa leasingului financiar şi pe piaţa creditelor de consum şi a Hotărârii Plenului Consiliului Concurentei din aceeaşi dată, operaţiune administrativă care a stat la baza emiteri Ordinului de declanşare.

De asemenea, s-a solicitat obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată efectuate în legătură cu soluţionarea cauzei.

Prin cererea completatoare depusă în data de 10.05.2023 reclamanta a înţeles să completeze cererea de chemare în judecată cu noi motive de nelegalitate.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 1676 din data de 25 octombrie 2023, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a respins excepţia inadmisibilităţii capetelor de cerere privind anularea raportului de investigaţie şi a minutei ca neîntemeiată, excepţie invocată de pârât; a respins acţiunea formulată de către reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Concurenţei, ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamanta A. S.A., întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 4, 5, 6 şi 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi, în rejudecare, admiterea acţiunii astfel cum a fost formulată.

4. Excepţia de neconstituţionalitate

La termenul de judecată de la din 8 aprilie 2025, recurenta-reclamantă a depus la dosarul de recurs cerere de sesizare a Curţii Constituţionale a României cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 19 alin. (1) din Legea nr. 21/1996 şi ale art. 11 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, raportat la prevederile art. 1 alin. (3), art. 1, alin. (5), art. 15 alin. (2) şi art. 146 lit. d) din Constituţia României, fiind întrunite cumulativ condiţiile de admisibilitate prevăzute de dispoziţiile art. 29 alin. (1), (2) şi (3) din Legea nr. 47/1992, enumerate în cuprinsul cererii.

2. Hotărârea instanţei prin care s-a soluţionat excepţia de neconstituţionalitate invocată de reclamant

Prin încheierea din 17 iunie 2025 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, pronunţată în dosarul nr. x/2021, s-a respins cererea formulată de recurenta-reclamantă de sesizare a Curţii Constituţionale a României cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 19 alin. (1) din Legea nr. 21/1996 şi ale art. 11 alin. (3) din Legea nr. 47/1992.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva încheierii din 17 iunie 2025 a formulat recurs reclamanta A. S.A, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea încheierii recurate şi admiterea cererii de sesizare a CCR cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 19 alin. (1) din Legea nr. 21/1996 şi ale art. 11 alin. (3) din Legea nr. 47/1992.

În motivarea recursului, reclamanta A. S.A arată că excepţia privind art. 19 alin. (1) din Legea 21/1996 a fost în legătură cu o decizie a Curţii Constituţionale, Decizia nr. 58 din 26 ianuarie 2021 prin care s-a constatat neconstituţionalitatea fostului art. 18 alin. (3) din Legea 21/1996, prevedere ce permitea continuarea pe termen nedeterminat al membrului Plenului Consiliului Concurenţei al cărui mandat a expirat, până la depunerea jurământului de către cele desemnat pentru mandatul următor, în ipoteza în care nu a fost numit un succesor până la data la care respectivul mandat a expirat.

A. a argumentat în acest sens în formularea excepţiei că un tipar similar celui observat de instanţa constituţională cu privire la fostul art. 18 alin. (3) există şi cu privire la art. 19 alin. (1) din Legea 21/1996 care reglementează activitatea desfăşurată în cadrul Plenului Consiliului Concurenţei constând în deliberarea şi adoptarea hotărârilor.

Teza A. a fost în sensul că dacă au existat raţiuni constituţionale care să se opună prelungirii mandatului de maniera descrisă în Decizia 58/2021, este firesc să se pună întrebarea dacă aceleaşi raţiuni constituţionale se opun şi exercitării mandatului de către o persoană al cărei mandat a fost constatat ca nevalid şi care este impactul pe care această chestiune o are asupra integrităţii juridice a deliberărilor în care mandatul în discuţie a fost astfel exercitat.

A. a considerat că nu este necesară înlăturarea de plano a art. 19 alin. (1) din Legea 21/1996, ci, în vederea salvgardării textului de lege, ceea ce s-a solicitat Curţii Constituţionale este pronunţarea unei decizii prin care să constate faptul că anumite interpretări ale respectivului articol generează încălcărea legii fundamentale.

Similar excepţiei de neconstituţionalitate cu privire la art. 19 alin. (1) din Legea 21/1996, şi în cazul dispoziţiilor art. 11 alin. (3) din Legea 47/1992 s-a solicitat să se constate doar că anumite interpretări ale respectivului articol generează încălcări a legii fundamentale, în vederea salvgardării textului de lege.

Excepţia a fost ocazionată de posibilitatea ca acest text de lege să fie interpretat în sensul că anumite decizii ale Curţii Constituţionale (de admitere) nu ar fi aplicabile în litigii pendinte la data publicării lor în Monitorul Oficial pe considerentul că efectele normelor ce au făcut obiectul deciziilor ar fi fost epuizate anterior declanşării litigiilor. Această posibilitate de interpretare a fost, de altfel, confirmată în hotărâri ale curţilor de apel, printre care şi cea din dosarul în care a fost formulată excepţia de neconstituţionalitate în discuţie în prezentul litigiu.

De asemenea, recurenta arată că excepţia de neconstituţionalitate cu privire la art. 11 alin. (3) din Legea 47/1992 a fost formulată astfel de maniera în care s-a arătat că art. 11 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 este constituţional doar în măsura în care sintagma "au putere numai pentru viitor" din prevederea legală "deciziile şi hotărârile Curţii Constituţionale sunt general obligatorii şi au putere numai pentru viitor" este interpretată în sensul că deciziile de admitere a excepţiilor de neconstituţionalitate se aplică şi cauzelor aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti la data publicării acestora în Monitorul Oficial"

Criticând considerentele încheierii atacate, recurenta arată că este de remarcat că, în realitate, examenul efectuat s-a concentrat asupra chestiunii în sensul că ceea ce s-a solicitat constă în decizii interpretative ale Curţii Constituţionale, indicând, de exemplu, faptul că această autoritate "se pronunţă numai asupra constituţionalităţii normelor cu care a fost sesizată, nu şi asupra modalităţii de interpretare a acestora"3. În acelaşi sens, instanţa a constatat că "recurenta solicită practic instanţei de contencios constituţional să sancţioneze modalitatea de interpretare şi aplicare a normelor referitoare la deciziile Curţii Constituţionale şi aplicabilitatea acestora, ceea ce ar însemna o ingerinţă în activitatea de judecată.

Or, posibilitatea Curţii Constituţionale de a pronunţa decizii care să se rezume să constate că numai anumite interpretări ale prevederilor atacate sunt compatibile cu ordinea constituţională este indubitabilă şi a făcut de altfel în mod expres obiectul analizei instanţei constituţionale în decizii precum Decizia 1092 din 18.12.2012, citată în notele scrise depuse de A. în susţinerea excepţiei de neconstituţionalitate.

În acelaşi timp, în adoptarea unui astfel de raţionament, instanţa de contencios administrativ nu a analizat ceea ce ea însăşi a descris ca "influenţa asupra soluţiei ce se va pronunţa în prezenta cauză" pe care urma să o aibă decizia Curţii Constituţionale. De fapt, rezultă implicit din considerentele încheierii că respectiva decizie ar fi avut o influenţă mult prea mare asupra soluţiei, conducând la "o ingerinţă în activitatea de judecată" din partea instanţei constituţionale.

Motivarea este străină de cauză, având în vedere că instanţa de contencios administrativ a analizat altceva decât ceea ce se impunea în cauză, chiar şi conform propriei sale descrieri a cerinţei cuprinse în art. 29 din Legea 47/1992.

Motivarea este în acelaşi timp contradictorie, având în vedere că raţiunile expuse de instanţă, chiar dacă nu răspund cerinţei textului legal, cu toate acestea sunt de natură să susţină, de fapt, îndeplinirea în cauză a condiţiei procesuale.

În sfârşit, încheierea atacată se caracterizează şi printr-o încălcare a normei de procedură reprezentate de art. 29 alin. (1) din Legea 47/1992, instanţa constatând în mod greşit că nu există o legătură cu soluţionarea cauzei tocmai ca urmare a falsei reprezentări a ceea ce acest articol de lege impunea. A învederat că înţelege să formuleze prezentul recurs şi în temeiul art. 488 alin. (1) pct. (8) C. proc. civ. cu privire la încălcarea art. 29 din Legea 47/1992, având în vedere că au fost îndeplinite toate condiţiile admiterii cererii de sesizare a Curţii Constituţionale.

Recurenta-reclamantă a susţinut că, în cauză, este îndeplinită cerinţa existentei unei legături cu soluţionarea cauzei.

Subliniază că abordarea Înaltei Curţi nu corespunde jurisprudenţei Curţii Constituţionale, în competenţa căreia, cu siguranţă, intră şi pronunţarea cu privire la interpretarea textelor de lege criticate, de maniera solicitată în prezenta cauză.

De asemenea, recurenta învederează că, în cadrul cererii de sesizare, A. a arătat pe larg faptul că: Excepţia a vizat normele atacate din perspectiva anumitor interpretări care generau încălcări ale prevederilor fundamentale, întocmai în acord cu termenii considerentelor Deciziei 1092/2012.

Incompatibilitatea interpretărilor vizate cu textul constituţional rezulta din jurisprudenţa anterioară, clară şi imperativă a Curţii Constituţionale (Decizia 58/2021 cu privire la art. 19 alin". (1) din Legea 21/1996, Decizia 454/2018 cu privire la art. 11 alin. (3) din Legea 47/1992).

Posibilitatea interpretării normelor legale contrar Constituţiei reprezintă o problemă reală, astfel de interpretări fiind validate de instanţele de judecată, inclusiv, în fond, în dosarul în care a fost invocată excepţia.

Având în vedere că instanţa constituţională are în realitate competenţa de a se pronunţa cu privire la interpretarea textelor de lege, iar poziţia expresă a Înaltei Curţi este în sensul că s-ar ajunge în această situaţie la o dezlegare direct în faţa Curţii Constituţionale a unor chestiuni de drept determinante în dosar (constituind "o ingerinţa în activitatea de judecată"), rezultă cu claritate faptul că există o legătură puternică între obiectul excepţiei de neconstituţionalitate şi soluţionarea cauzei, tocmai în termenii pe care instanţa de contencios administrativ le-a descris:

"o influenţă asupra soluţiei ce se va pronunţa în prezenta cauză ca urmare a declarării neconstituţionale a textului criticat pentru neconformitatea acestui text cu norma constituţională".

În opinia recurentei, legătura cu soluţionarea a fost analizată în cadrul excepţiei cu referire concretă la datele speţei în cadrul excepţiei şi ea nu poate fi negată. Pentru demonstrarea acestei legături, menţionează faptul că obiectul dosarului principal este reprezentat de o decizie de sancţionare a Consiliului Concurenţei ce a fost dată într-o perioadă în care Plenul Consiliului Concurenţei era compus din membrii al căror mandat expirase şi a fost prelungit în acord cu dispoziţiile fostului art. 18 alin. (3) din Legea 21/1996.

Având în vedere cuprinsul sentinţei 1676/2023 ce formează obiectul recursului în cadrul căruia a fost formulată excepţia de neconstituţionalitate, solicitările A. din cadrul excepţiei răspund în mod indiscutabil problemelor de drept ridicate şi sunt de natură să influenţeze în mod decisiv "soluţia ce se va pronunţa în prezenta cauză ca urmare a declarării neconstituţionale a textului criticat."

Or, aplicabilitatea Deciziei 58/2021 şi efectul concret pe care aceasta îl produce asupra raportului juridic dedus judecăţii reprezintă în mod indiscutabil chestiuni de drept ce vor fi influenţate de soluţia sau chiar numai şi de considerentele deciziei Curţii Constituţionale solicitate.

Este incontestabilă, astfel, existenţa unei legături cu soluţionarea cauzei în sensul art. 29 alin. (1) din Legea 47/1992. În măsura în care cererea de sesizare este admisă astfel cum a fost formulată, impedimentele/apărările pretinse de prima instanţă ar fi înlăturate, fiind de natură să invalideze sentinţa recurată şi argumentele invocate în apărare de autoritatea intimată.

Reiterează că întreaga excepţie de neconstituţionalitate cu referire la art. 19 din Legea 21/1996 a fost concepută de A. în mod expres ca un corolar al Deciziei 58/2021. Teza A. este în sensul că dacă au existat raţiuni constituţionale care să se opună prelungirii mandatului de maniera descrisă în Decizia 58/2021, este firesc să se pună întrebarea dacă aceleaşi raţiuni constituţionale se opun exercitării mandatului de către o persoană al cărei mandat a fost constatat ca nevalid şi care este impactul pe care această chestiune o are asupra integrităţii juridice a deliberărilor în care mandatul în discuţie a fost astfel exercitat.

Concluzionând, recurenta arată că dacă analiza A. în acest sens este corectă sau nu este o chestiune care aparţine exclusiv Curţii Constituţionale să o determine şi nu instanţei de judecată care ar ajunge astfel să se substituie Curţii Constituţionale în analiza existenţei condiţiei legăturii cu soluţionarea cauzei.

5. Apărările formulate în cauză

Intimatul-pârât Consiliul Concurenţei a depus întâmpinare, solicitând, în esenţă, respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea încheierii atacate ca fiind temeinică şi legală.

II. Soluţia instanţei de recurs

Examinând legalitatea încheierii atacate, în ceea ce priveşte modul de soluţionare a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a art. 19 alin. (1) din Legea nr. 21/1996 şi ale art. 11 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, prin prisma criticilor formulate de recurentă şi a prevederilor art. 29 din Legea nr. 47/1992, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantă este fondat, în limitele şi pentru argumentele expuse în continuare.

2.1. Argumentele de fapt şi de drept relevante.

Cu titlu prealabil, Înalta Curte constată că motivele invocate de recurenta-reclamantă nu privesc un viciu al hotărârii, care să atragă casarea acesteia în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 6 teza a II-a C. proc. civ., iar ceea ce invocă recurenta-reclamantă reprezintă, în realitate, critici în legătură cu modul în care judecătorul a aplicat textul prevederilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 la situaţia din speţă, astfel încât vor fi analizate doar din perspectiva cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În conformitate cu prevederile art. 29 alin. (1), (2) şi (3) din Legea nr. 47/1992, republicată, "(1)Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia.

(2)Excepţia poate fi ridicată la cererea uneia dintre părţi sau, din oficiu, de către instanţa de judecată ori de arbitraj comercial. De asemenea, excepţia poate fi ridicată de procuror în faţa instanţei de judecată, în cauzele la care participă.

(3)Nu pot face obiectul excepţiei prevederile constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale."

Având în vedere textul normativ invocat anterior, Înalta Curte reţine că pentru sesizarea Curţii Constituţionale cu o excepţie de neconstituţionalitate trebuie îndeplinite, în mod cumulativ, următoarele condiţii:

- excepţia să fie invocată în cadrul unui litigiu aflat pe rolul unei instanţe judecătoreşti sau de arbitraj comercial;

- excepţia să aibă ca obiect neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare;

- norma vizată de excepţie să aibă legătură cu soluţionarea cauzei şi să nu fi fost constatată ca fiind neconstituţională printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale.

Obiectul demersului judiciar al recurentei-reclamante îl reprezintă anularea Deciziei nr. 68/09.12.2020 a Consiliului Concurenţei, prin care a fost sancţionată cu amendă în cuantum de 9.054.491,05 RON, precum şi anularea tuturor actelor preparatorii realizate ulterior datei de 24.03.2020, emise în cadrul operaţiunilor administrative şi, de asemenea, anularea Ordinului Preşedintelui Consiliului Concurentei nr. 1149/20.11.2017 prin care a fost declanşată investigaţia referitoare la posibila încălcare a prevederilor art. 5 alin. (1) din Legea concurenţei şi a art. 101 alin. (1) din Tratatul privind Funcţionarea Uniuni Europene pe piaţa leasingului financiar şi pe piaţa creditelor de consum şi a Hotărârii Plenului Consiliului Concurentei din aceeaşi dată, operaţiune administrativă care a stat la baza emiteri Ordinului de declanşare.

Prin cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, recurenta-reclamantă a susţinut că nu urmăreşte înlăturarea de plano a art. 19 alin. (1) din Legea 21/1996, dar în vederea salvgardării textului de lege, a solicitat pronunţarea unei decizii prin care să constate faptul că anumite interpretări ale respectivului articol generează încălcări a legii fundamentale.

Recurenta-reclamantă a mai susţinut că şi în cazul dispoziţiilor art. 11 alin. (3) din legea nr. 47/1992, doar anumite interpretări ale respectivului articol generează încălcări a legii fundamentale, iar, în vederea salvgardării textului de lege, a apreciat că acest text de lege să fie interpretat în sensul că anumite decizii ale Curţii Constituţionale (de admitere) nu ar fi aplicabile în litigii pendinte la data publicării lor în Monitorul Oficial pe considerentul că efectele normelor ce au făcut obiectul deciziilor ar fi fost epuizate anterior declanşării litigiilor.

Înalta Curte are în vedere că potrivit dispoziţiilor art. 19 alin. (1) din Legea nr. 21/1996, "Consiliul Concurenţei îşi desfăşoară activitatea, deliberează şi ia decizii în plen sau în comisii. Plenul Consiliului Concurenţei se întruneşte valabil în prezenţa majorităţii membrilor în funcţie, dar nu mai puţin de 3 dintre aceştia, şi adoptă hotărâri cu votul majorităţii membrilor prezenţi. Comisia adoptă hotărâri cu majoritatea voturilor membrilor. Plenul adoptă hotărâri asupra chestiunilor de natură economico - administrativă, la solicitarea preşedintelui."

Conform dispoziţiilor art. 11 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 "Deciziile, hotărârile şi avizele Curţii Constituţionale se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Deciziile şi hotărârile Curţii Constituţionale sunt general obligatorii şi au putere numai pentru viitor."

Având ca reper aceste dispoziţii legale şi în raport de obiectul cauzei, respectiv anularea Deciziei nr. 68 a Consiliului Concurenţei, din data de 09.12.2020, prin care a fost sancţionată cu amendă în cuantum de 9.054.491,05 RON şi a Ordinului Preşedintelui Consiliului Concurentei nr. 1149/20.11.2017 prin care a fost declanşată investigaţia, Înalta Curte constată că în cauză erau îndeplinite condiţiile de admisibilitate a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale a României cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 19 alin. (1) din Legea nr. 21/1996 şi ale art. 11 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, raportat la prevederile art. 1 alin. (3), art. 1, alin. (5), art. 15 alin. (2) şi art. 146 lit. d) din Constituţia României.

În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 19 alin. (1) din Legea concurenţei nr. 21/1996, instanţa de recurs reţine că, deşi prima instanţă a constatat îndeplinite o parte din condiţiile de admisibilitate (text legal în vigoare, neconstatat anterior neconstituţional), a respins cererea de sesizare pe motiv că nu ar fi îndeplinită condiţia legăturii cu soluţionarea cauzei, apreciind că aspectele invocate ţin de o problemă de interpretare şi aplicare a legii, iar nu de constituţionalitatea normei în sine.

Această concluzie a instanţei de fond nu este în concordanţă cu situaţia din dosar, întrucât, aşa cum reţine şi recurenta, jurisprudenţa Curţii Constituţionale (precum Decizia nr. 1092/2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 67 din 31 ianuarie 2013, Decizia nr. 405/2016 a Curţii Constituţionale a României, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 517 din 6 iulie 2016, Decizia nr. 454/2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 836 din 1 octombrie 2018) recunoaşte competenţa sa de a pronunţa decizii interpretative, prin care să statueze că numai anumite interpretări ale unui text de lege sunt conforme cu Constituţia. Prin urmare, solicitarea recurentei de a se verifica dacă o anumită interpretare a art. 19 alin. (1) din Legea nr. 21/1996, în contextul Deciziei CCR nr. 58/2021 (privind neconstituţionalitatea art. 18 alin. (3) din aceeaşi lege), contravine Legii fundamentale, intră în sfera de competenţă a Curţii Constituţionale şi nu poate fi respinsă a priori ca inadmisibilă pe motiv că ar viza doar interpretarea legii.

Condiţia legăturii cu soluţionarea cauzei, prevăzută de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, este îndeplinită. Obiectul cauzei îl constituie anularea Deciziei Consiliului Concurenţei nr. 68/2020, recurenta susţinând că acea Decizie a fost adoptată prin deliberarea unui Plen din care făceau parte membri al căror mandat fusese prelungit neconstituţional în baza fostului art. 18 alin. (3) din Legea nr. 21/1996, declarat neconstituţional prin Decizia CCR nr. 58/2021. În acest context, o decizie a Curţii Constituţionale care ar statua că art. 19 alin. (1) din Legea nr. 21/1996 este constituţional doar în măsura în care nu permite exercitarea mandatului şi participarea la deliberări de către persoane al căror mandat este nevalid conform Deciziei nr. 58/2021, ar influenţa în mod decisiv validitatea actului administrativ atacat (Decizia nr. 68/2020) şi, implicit, soluţionarea prezentului litigiu. Concluzia instanţei de fond că s-ar ajunge la o "ingerinţă în activitatea de judecată" nu face decât să confirme tocmai existenţa acestei puternice legături între norma criticată (prin interpretarea sa) şi soluţia din dosar.

Astfel, dispoziţiile criticate fac parte din acte normative în vigoare la momentul invocării excepţiei şi au legătură cu soluţionarea cauzei, prin prisma obiectului dedus judecăţii. De asemenea, Înalta Curte are în vedere că actele a căror anulare se solicită au avut la bază art. 19 alin. (1) din Legea nr. 21/1996.

În mod similar, şi în cazul excepţiei de neconstituţionalitate a art. 11 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, instanţa de recurs reţine că recurenta a solicitat Curţii Constituţionale să se pronunţe cu privire la constituţionalitatea textului doar în măsura în care sintagma "au putere numai pentru viitor" nu ar fi interpretată în sensul că ar exclude aplicarea deciziilor de admitere a excepţiilor de neconstituţionalitate (cum este Decizia Curţii Constituţionale nr. 58/2021) în cauzele aflate pe rolul instanţelor de judecată la data publicării lor, chiar dacă efectele normei neconstituţionale s-au produs anterior.

Problema interpretării art. 11 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, respectiv a limitelor aplicării în timp a deciziilor Curţii Constituţionale, este o chestiune de principiu care ţine de însăşi forţa obligatorie a Legii fundamentale şi a hotărârilor instanţei de contencios constituţional. Atât timp cât instanţele de fond au reţinut o interpretare a art. 11 alin. (3) (coroborat cu art. 147 alin. (4) din Constituţie) care exclude aplicarea Deciziei Curţii Constituţionale nr. 58/2021 în speţa pendinte, există o divergenţă de interpretare care afectează direct aplicarea legii în cauză. Solicitarea de a clarifica, pe cale de decizie interpretativă, compatibilitatea acelei interpretări cu Constituţia, nu reprezintă o ingerinţă în actul de judecată, ci o cerere de stabilire a sensului corect şi constituţional al normei care guvernează efectele deciziilor Curţii Constituţionale.

Având în vedere că aplicarea sau neaplicarea Deciziei Curţii Constituţionale nr. 58/2021 este esenţială pentru stabilirea legalităţii Deciziei nr. 68/2020 a Consiliului Concurenţei în speţa de faţă, este incontestabilă legătura dintre norma criticată (art. 11 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, prin interpretarea sa) şi soluţionarea cauzei, în sensul art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992. În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 11 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, câtă vreme în cauză se contestă momentul aplicabilităţii unei decizii pronunţate de Curtea Constituţională, se constată că şi aceste dispoziţii au legătură cu justa soluţionare a cauzei.

Totodată, excepţia a fost invocată de o parte din proces, iar dispoziţiile atacate nu au fost anterior declarate neconstituţionale prin vreo decizie a Curţii Constituţionale a României.

În ce priveşte punctul de vedere al instanţei asupra excepţiei de neconstituţionalitate invocată, Înalta Curte apreciază că dispoziţiile legale sunt constituţionale şi constată că, potrivit dispoziţiilor art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992 republicată, motivarea punctului de vedere nu este obligatorie, întrucât excepţia nu a fost invocată de oficiu.

2.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, constatând că excepţia de neconstituţionalitate invocată de recurenta-reclamantă este admisibilă şi, reţinând incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 raportat la art. 496 C. proc. civ., va admite recursul declarat de reclamanta, va casa încheierea din data de 17 iunie 2025 şi va sesiza Curtea Constituţională a României cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 19 alin. (1) din Legea nr. 21/1996 şi ale art. 11 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, raportat la prevederile art. 1 alin. (3), art. 1, alin. (5), art. 15 alin. (2) şi art. 146 lit. d) din Constituţia României.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de reclamanta A. S.A împotriva încheierii din 17 iunie 2025 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal.

Casează încheierea atacată.

Admite cererea formulată de A. S.A.

Sesizează Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 19 alin. (1) din Legea nr. 21/1996 şi ale art. 11 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, raportat la prevederile art. 1 alin. (3), art. 1, alin. (5), art. 15 alin. (2) şi art. 146 lit. d) din Constituţia României.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 09 octombrie 2025, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.