Judicial salary retroactivity: Prescription of VRS claims and application of mandatory 25% increase under Law 153/2017

Şedinţa publică din data de 9 octombrie 2025

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII a contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2022, reclamantul A., în calitate de judecător la Judecătoria Vişeu de Sus, în contradictoriu cu intimaţii Ministerul Justiţiei în calitate de ordonator principal de credite, Curtea de Apel Cluj în calitate de ordonator secundar şi Tribunalul Maramureş în calitate de ordonator terţiar de credite, cu citarea, potrivit art. 27 alin. (3) din O.G. nr. 137/2000, a CONSILIULUI NAŢIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII, în conformitate cu dispoziţiile prevăzute de art. 7 alin. (2) din Anexa V a Legii nr. 153/2017 - Lege cadru privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, coroborate cu dispoziţiile prev. de art. 1 alin. (1), art. 2 alin. (2) teza ultimă şi art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, a formulat contestaţie împotriva Ordinului de salarizare emis de Ministrul Justiţiei nr. 6245/C/2021 din 30.12.2021 solicitând instanţei să dispună revocarea/modificarea parţială a Ordinului sus menţionat, respectiv a art. 1 din actul administrativ, în sensul:

1. recalculării şi plăţii drepturilor salariale rezultate din aplicarea ordinului începând cu data de 01 august 2016 şi nu cu data de 30.12.2021, data emiterii ordinului contestat.

2. înlăturării plafonării instituite asupra indemnizaţiei lunare de încadrare şi a sporurilor urmare a aplicării prevederilor art. 38 alin. (6) şi art. 25 din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, acolo unde este cazul;

3. recalculării şi plăţii drepturilor salariale rezultate din punerea în executare a sentinţei civile nr. 148/17.02.2020 pronunţate de Tribunalul Vâlcea în dosarul nr. x/2018, prin care au fost obligaţi pârâţii Ministerul Justiţiei şi Curtea de Apel Ploieşti la recalcularea indemnizaţiilor de încadrare şi a celorlalte drepturi aferente luând în considerare coeficientul de multiplicare 19,00 DIICOT, începând cu data de 18 octombrie 2015 şi în continuare, pentru viitor, şi la calcularea, plata şi alocarea sumelor necesare pentru fiecare lună, până la recunoaşterea efectivă a dreptului, a diferenţei dintre venitul la care reclamantul este îndreptăţit şi venitul efectiv plătit, sumă care va fi actualizată cu indicele de inflaţie şi la care se va aplica dobânda legală penalizatoare, calculată de la data exigibilităţii fiecărei obligaţii lunare de plată şi până la data plăţii efective.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 2083 din 17 decembrie 2024, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a dispus următoarele:

- a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei Curtea de Apel Cluj în ceea ce priveşte stabilirea şi plata drepturilor pretinse de reclamant şi a respins acţiunea îndreptată împotriva acestui pârât pentru lipsa calităţii procesuale pasive;

- a respins excepţiile prescripţiei dreptului material la acţiune cu privire la stabilirea indemnizaţiei prin raportare la VRS de 605,225 şi plata drepturilor corespunzătoare şi a prematurităţii acţiunii, invocate de pârâta Curtea de Apel Cluj;

- a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Tribunalul Maramureş în ceea ce priveşte stabilirea drepturilor pretinse de reclamant şi a respins cererea reclamantului privind stabilirea drepturilor, îndreptată împotriva acestui pârât, pentru lipsa calităţii procesuale pasive;

- a respins excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune cu privire la stabilirea indemnizaţiei prin raportare la VRS de 605,225 şi plata drepturilor corespunzătoare, invocată de pârâtul Tribunalul Maramureş;

- a admis excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune pentru sume solicitate reprezentând diferenţe - sporuri şi acordarea coeficientului de multiplicare 19, anterioare datei de 09.05.2019, invocată de pârâţii Curtea de Apel Cluj, Tribunalul Maramureş, Ministerul Justiţiei;

- a respins excepţiile tardivităţii formulării plângerii prealabile, a inadmisibilităţii acţiunii şi a prescripţiei dreptului material la acţiune cu privire la stabilirea indemnizaţiei prin raportare la VRS de 605,225 şi plata drepturilor corespunzătoare, invocate de pârâtul Ministerul Justiţiei;

- a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Ministerul Justiţiei în ceea ce priveşte plata drepturilor pretinse de reclamant şi a respins acţiunea cu privire la plata drepturilor, îndreptată împotriva acestui pârât, pentru lipsa calităţii procesuale pasive;

- a luat act că pârâta Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-a subrogat în drepturile şi obligaţiile procesuale ale pârâtului Ministerul Justiţiei şi a respins excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune cu privire la stabilirea indemnizaţiei prin raportare la VRS de 605,225 şi plata drepturilor corespunzătoare, invocată de pârâta Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie;

- a respins excepţiile lipsei de interes şi lipsei de obiect a acţiunii în ceea ce priveşte stabilirea indemnizaţiei prin raportare la VRS de 605,225 şi plata drepturilor corespunzătoare, fără a fi afectate de aplicarea prevederilor art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017, pentru perioada ulterioară datei de 30.12.2021;

- a admis în parte acţiunea formulată de reclamantul A.,în contradictoriu cu pârâtul Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pârâtul Curtea de Apel Cluj, pârâtul Tribunalul Maramureş, pârâtul Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării;

- a dispus anularea parţială a Ordinului ministrului justiţiei nr. 6245/C/30.12.2021;

- a obligat pârâta Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să emită un nou ordin de încadrare pentru reclamant cu o valoare de referinţă sectorială în cuantum de 605,225 RON începând cu data de 22.12.2017, iar începând cu data de 01.01.2018, cu o valoare de referinţă sectorială în cuantum de 605,225 RON majorată cu 25 % conform art. 38 alin. (3) şi fără aplicarea dispoziţiilor art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017;

- a obligat pârâtul Tribunalul Maramureş ca, în baza ordinului emis, să plătească reclamantului diferenţele dintre drepturile salariale acordate şi cele efectiv încasate pentru perioada ante-referită, actualizate cu indicele de inflaţie şi cu dobânda legală penalizatoare;

- a respins în rest acţiunea(referitor la sporuri, prin solicitarea de depăşire a plafonului instituit de art. 25 din Legea nr. 153/2017 şi referitor la acordarea coeficientului de multiplicare 19).

3. Calea de atac exercitată

Împotriva sentinţei civile nr. 2083 din 17 decembrie 2024 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs pârâta Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Prin recursul formulat, recurenta - pârâtă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a invocat motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii criticate, iar în rejudecare, respingerea acţiunii.

În ceea ce priveşte anularea ordinului contestat si obligarea Înaltei Curţi de Casaţie si Justiţie la emiterea ordinului de salarizare cu luarea în considerare a VRS 605,225 RON pentru o perioadă anterioară datei de 30.12.2021, recurenta a invocat incidenţa cazului de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Apreciază recurenta că hotărârea instanţei de fond nu este legală, fiind pronunţată cu greşita interpretare a normelor de drept material, respectiv cu greşita interpretarea a prevederilor Legii nr. 153/2017 în ceea ce priveşte aplicarea, în cauza dedusă judecăţii a principiilor nediscriminării şi al egalităţii.

În acest sens, arată că nivelul salarial care să includă VRS 605,225 RON le-a fost recunoscut tuturor judecătorilor în activitate prin Ordinul MJ nr. 6245/C/2021 din 30.12.2021, pentru perioada ulterioară emiterii acestui act administrativ.

Astfel, învederează că în cauza dedusă judecăţii nu poate fi vorba despre existenţa unei situaţii discriminatorii în condiţiile în care prin ordinul contestat nu s-a recunoscut dreptul de a fi salarizat prin raportare la VRS 605,225 RON în mod diferit, toţi judecătorii dobândind o vocaţie generală de a fi salarizaţi prin raportare la VRS 605,225 RON începând cu aceeaşi dată, respectiv 30.12.2021.

Faptul că anumitor persoane le-a fost recunoscut dreptul de a fi salarizate cu luarea în considerare a o VRS 605,225 RON pentru o perioadă anterioară datei de 30.12.2021 şi că, în privinţa acestora, prin ordinele atacate s-a reţinut că sumele reprezentând diferenţe de drepturi salariale vor fi executare în raport de cele statuate pe cale judecătorească nu reprezintă o situaţie discriminatorie, în condiţiile în care aceştia au ieşit din starea de pasivitate şi au înţeles să se adreseze instanţei cu o solicitare prin care să le fie recunoscut acest drept.

Dreptul la calcularea indemnizaţiei de încadrare în raport de valoarea de referinţă sectorială de 605,225 RON este prevăzut de dispoziţiile O.U.G. nr. 20/2016, aplicate în lumina Deciziei Curţii Constituţionale nr. 794/2016 şi a deciziilor interpretative ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, date în dezlegarea unor chestiuni de drept, reclamantul putând solicita recunoaşterea dreptului de a fi salarizaţi prin raportare la VRS 605 începând cu data de 01.08.2016, dată de la care aceasta cunoştea sau ar fi trebuit să cunoască naşterea dreptului de a fi salarizată prin raportare la VRS 605,225 RON. (I.C.C.J. Decizia nr. 4940/31.10.2023 pronunţată în dosar Nr. x/2021).

În opinia recurentei-pârâte, intimatul-reclamant avea posibilitatea de a se adresa instanţei, încă din data de 01.08.2016, cu o cerere prin care dreptul de a fi salarizat cu luarea în considerare a VRS 605,225 RON să îi fie recunoscut, însă acesta nu a înţeles să iasă din starea de pasivitate până la data emiterii ordinului contestat.

Faptul că prin ordinul contestat s-a recunoscut dreptul la salarizare cu luarea în considerare a VRS 605,225 RON începând cu data emiterii acestuia nu reprezintă un motiv de nulitate a ordinului, în condiţiile în care instanţa de fond nu a arătat ce dispoziţii legale au fost încălcate prin recunoaşterea acestui drept începând cu data respectivă.

Astfel, nu este vorba despre o discriminare în stabilirea drepturilor salariale prin raportare la VRS 605,225 RON, ci este, aşa cum s-a arătat, vorba despre existenţa unui incident procesual, anume intervenirea prescripţiei şi consecinţele ce decurg din această instituţie de drept.

Prin Ordinul nr. 6245/C/30.12.2021 emis de către Ministerul Justiţiei s-a hotărât ca drepturile salariale ale judecătorilor din cadrul judecătoriilor, tribunalelor, tribunalelor specializate şi al curţilor de apel, precum şi ale asistenţilor judiciari să se stabilească având în vedere valoarea de referinţă sectorială de 605,225 RON, cu respectarea prevederilor art. 38 alin. (6) şi ale art. 25 din Legea nr. 153/2017.

Recunoaşterea pe cale administrativă a dreptului judecătorilor de a le fi calculată indemnizaţia de încadrare cu luarea în considerare a VRS 605,225 RON a fost o decizie administrativă, ce intră în sfera de apreciere a Ministrului Justiţiei, instanţa neputând cenzura ordinele emise de către Ministerul Justiţiei sub acest aspect.

Recurenta învederează că instanţa de contencios poate şi trebuie să cenzureze actul administrativ sub aspectul legalităţii, dar nu poate exercita o cenzură asupra oportunităţii, deoarece judecătorul s-ar substitui autorităţii administraţiei publice, ceea ce ar constitui o încălcare a principiului separaţiei puterilor în stat.

Ordinul Ministrului Justiţiei nr. 6245/C din 30.12.2021 a recunoscut drepturile salariale având în vedere valoarea de referinţă sectorială 625,225, cu respectarea prevederilor art. 38 alin. (6) şi art. 25 din Legea nr. 153/2017, doar pentru viitor, aceasta reprezentând o decizie exclusiv administrativă, aflată în limita de apreciere a ordonatorului principal de credite de la acel moment.

În ceea ce priveşte stabilirea drepturilor salariale prin raportare la VRS 605,225 RON fără aplicarea prevederilor art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017, recurenta a invocat excepţia lipsei de interes faţă de emiterea de către Preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a Ordinelor nr. 959/1/12.04.2023 şi nr. 2734/1/2023 în intervalul ulterior datei de 30.12.2021, fiind incidente cazurile de casare prevăzute la art. 488 alin. (1) pct. (5) şi (8) C. proc. civ.

Arată că Preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a emis Ordinul nr. 959/1/12.04.2023, cu privire la drepturile salariale ale judecătorilor din cadrul curţilor de apel, tribunalelor, tribunalelor specializate şi al judecătoriilor, care se calculează având în vedere valoarea de referinţă sectorială de 605,225 RON, fără a fi afectate de aplicarea art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017, cu respectarea grilelor cuprinse în Anexele 1-13, părţi integrante ale prezentului ordin.

Face precizarea că emiterea acestui ordin a vizat exclusiv stabilirea drepturilor salariale ale judecătorilor având în vedere valoarea de referinţă sectorială de 605,225 RON, fără a fi afectate de aplicarea prevederilor art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, în considerarea celor stabilite pe cale judecătorească.

Prin urmare, arată recurenta, acest ordin nu a privit recunoaşterea dreptului la stabilirea salarizării în raport cu valoarea de referinţă sectorială 605,225 RON, acest aspect fiind stabilit anterior prin hotărâri judecătoreşti, ori, după caz, prin act administrativ.

Limitându-se exclusiv la înlăturarea aplicării dispoziţiilor art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017 în calcularea drepturilor salariale stabilite anterior prin raportare la valoarea de referinţă sectorială de 605,225 RON, Ordinul nr. 959/1/12.04.2023 asigură doar cadrul juridic necesar stabilirii pentru fiecare judecător în parte a drepturilor ce li se cuvin.

Ordinul nr. 959/1/12.04.2023 al Preşedintelui Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cuprinde dispoziţii generale privind modul de salarizare a judecătorilor, respectiv prin stabilirea unor indemnizaţii de bază în raport cu valoarea de referinţă sectorială de 605,225 RON cu înlăturarea de la aplicare a dispoziţiilor art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare.

În emiterea acestui ordin, Preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a ţinut cont de considerentele Deciziei ÎCCJ - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 49/2018 (publicată în M.Of. nr. 838/2018) conform cărora la stabilirea drepturilor salariale este avut în vedere "nivelul maxim de salarizare la nivelul instituţiilor sau autorităţilor publice aflate în subordinea aceluiaşi ordonator de credite, care au acelaşi scop, îndeplinesc aceleaşi funcţii şi atribuţii şi se situează la acelaşi nivel de subordonare din punct de vedere financiar.

Faţă de aceste aspecte, apreciază că instanţa de fond a pronunţat o hotărâre cu greşita interpretare a prevederilor art. 33 C. proc. civ.

Astfel, instanţa de fond avea obligaţia să respingă acţiunea ca fiind lipsită de interes sau cel puţin ca rămasă fără obiect faţă de emiterea celor două ordine.

Pentru perioada anterioară datei de 30.12.2021, data emiterii Ordinului nr. 6245/C/2021, arată că, în cauza dedusă judecăţii, intimatul-reclamant nu deţine o hotărâre de recunoaştere a dreptului de a fi salarizat prin raportare la VRS 605,225 RON cu înlăturarea plafonării reglementată de art. 38 alin. (6) din Legea cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice.

Instanţa de fond în mod greşit a apreciat că nu se aplică plafonarea prevăzută la art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017.

Deşi instanţa de fond reţine că dispoziţiile prevăzute la art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017 au devenit aplicabile începând cu data de 01.01.2018, totuşi a dispus obligarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să emită ordinul de salarizare fără aplicarea prevederilor art. 38 alin. (6) începând cu data de 22.12.2017, respectiv cu o dată anterioară intrării în vigoare a prevederilor legale.

Solicită instanţei să constate că intimatul-reclamant, în perioada anterioară datelor indicate, a fost salarizat prin ordine care nu au fost contestate în sensul recunoaşterii salarizării prin raportare la VRS 605,22 fără aplicarea dispoziţiilor art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017.

Prin urmare, a stat în pasivitate în privinţa pretenţiilor formulate în prezenta cauză până la data emiterii ordinului contestat, acţiunea acestuia fiind prescrisă, atât din perspectiva prevederilor Legii nr. 554/2004 în ceea ce priveşte atacarea ordinelor de salarizare, cât şi din perspectiva dreptului comun.

În concluzie, doar în situaţia în care acesta ar fi invocat hotărâri prin care VRS 605,22 RON era câştigată fără aplicarea plafonului prevăzut de art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017, s-ar fi putut, eventual, vorbi despre temeinicia cererii sale de modificare a Ordinului MJ nr. 6245/2021, în sensul stabilirii dreptului său de a fi salarizat prin raportare la VRS 605,22 RON neafectată de aplicarea dispoziţiilor art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017, începând cu data stabilită pe cale judecătorească. Însă, în condiţiile în care însăşi aplicarea dispoziţiilor art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017 a fost realizată abia cu 1 ianuarie 2018, hotărârea instanţei prin care a fost admisă cererea reclamantului de a fi salarizat fără aplicarea acestor dispoziţii începând cu 22.12.2017 se dovedeşte a fi, o dată în plus, neîntemeiată.

Mai mult, apreciază că hotărârea instanţei de fond este nemotivată sub acest aspect, fiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., dat fiind că singurele aspecte reţinute de instanţă referitor la dispoziţiile art. 38 alin. (6) din Legea cadru nr. 153/2017 sunt cu ocazia indicării celor stabilite prin Ordinele de salarizare emise cu privire la valoarea de referinţă sectorială de 605,225 RON.

Or, o astfel de abordare nu poate fi apreciată ca reprezentând o motivare pentru a dispune înlăturarea de la aplicare a dispoziţiilor art. 38 alin. (6) din Legea cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice începând cu 22.12.2017, fără a prezenta un raţionament logico-juridic propriu zis.

În atare situaţie, subliniază că nemotivarea hotărârii judecătoreşti este sancţionată de legiuitor şi implică, mai ales în sarcina instanţei, obligaţia de a proceda, la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor şi al elementelor probatorii ale părţilor, cel puţin pentru a le aprecia pertinenţa, drept consacrat şi de art. 6 paragraful 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

De asemenea, recurenta arată că nelegalitatea hotărârii reiese si prin raportare la cele statuate cu forţă obligatorie prin Decizia nr. 43/16.09.2024 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie si Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I nr. 1106 din 05 noiembrie 2024.

Un al treilea motiv de recurs se referă la faptul că pentru pronunţarea soluţiei de obligare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la emiterea ordinului prin raportare la valoarea de referinţă sectorială de 605,225 RON, fără aplicarea dispoziţiilor art. 38 alin. (6) şi cele ale art. 38 alin. (3) din Legea cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice pentru perioada 01.08.2016 - 29.12.2021, instanţa de fond a făcut o greşită interpretare a celor statuate prin decizia HP nr. 43/2024.

Practic, prin această decizie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a creat doar premisele verificării de către instanţele judecătoreşti învestite cu litigii circumscrise chestiunii de drept dezlegate (reclamanţi care deţin hotărâri judecătoreşti pronunţate de instanţele de dreptul muncii) a manierei de interpretare şi aplicare de către angajatori a dispoziţiilor art. 38 alin. (3) din Legea cadru nr. 153/2017 şi a validat practica ordonatorilor de credite care au procedat deja, în aplicarea etapizată a legii menţionate, la acordarea acestor majorări salariale care au compensat efectele trecerii, începând cu 1 ianuarie 2018, a contribuţiilor sociale de la angajatori la angajaţi.

În raport cu aceste statuări, rezultă cu evidenţă faptul că ÎCCJ a circumscris această hotărâre, în privinţa cuantumului VRS, situaţiei particulare existente în cauza în care a fost formulată sesizarea (situaţia reclamanţilor care deţin hotărâri judecătoreşti pronunţate de instanţele de dreptul muncii) şi, în plus, a stabilit în sarcina instanţelor de judecată de drept comun analiza modului concret în care s-a făcut calcul drepturilor salariale ale fiecărui reclamant.

Un ultim motiv pentru care recurenta critică sentinţa este soluţia instanţei de fond cu privire la excepţia prescripţiei, fiind incident cazul de casare prevăzut la art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

Potrivit art. 268 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 53/2003, cererile formulate în materia conflictelor de muncă pot fi formulate "în termen de 3 ani de la data naşterii dreptului la acţiune, în situaţia în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat".

Totodată, conform dispoziţiilor art. 171 alin. (1) din Codul muncii, "(1) Dreptul la acţiune cu privire la drepturile salariale, precum şi cu privire la daunele rezultate din neexecutarea în totalitate sau în parte a obligaţiilor privind plata salariilor se prescrie în termen de 3 ani de la data la care drepturile respective erau datorate".

În plus, potrivit art. 3 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958 privind prescripţia extinctivă (privind aplicabilitatea acestuia în speţă rugăm a fi avută în vedere Decizia ÎCCJ nr. 1/2014, pronunţată în dosarul nr. x/2013 - Complet RIL şi publicată în M.Of. nr. 283 din 17 aprilie 2014), durata termenului general de prescripţie aplicabil în materia drepturilor de creanţă este de 3 ani.

De asemenea, potrivit art. 7 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958:

"Prescripţia începe să curgă de la data când se naşte dreptul la acţiune".

În ceea ce priveşte momentul de început al curgerii termenului de prescripţie, învederăm aplicabilitatea dispoziţiilor art. 8 din Decretul nr. 167/1958, în conformitate cu care:

"Prescripţia dreptului la acţiune în repararea pagubei pricinuite prin fapta ilicită, începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască, atât paguba cât şi pe cel care răspunde de ea".

Totodată, potrivit dispoziţiilor art. 2500, coroborat cu art. 2517 din Noul C. civ., dreptul material la acţiune se prescrie dacă nu a fost exercitat în termenul de 3 ani.

De asemenea, art. 2524 C. civ. prevede că "prescripţia începe să curgă de la data când titularul dreptului la acţiune a cunoscut sau, după împrejurări, trebuia să cunoască naşterea lui."

Coroborând toate aceste dispoziţii cu data formulării acţiunii, solicită să se constate că acţiunea este parţial prescrisă (pentru perioada anterioară celor 3 ani de la momentul înregistrării acţiunii), sens în care se impune admiterea recursului, casarea în parte a sentinţei recurate, iar pe fond admiterea excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune.

În acest sens, arată că intimatul-reclamant s-a adresat autorităţii publice emitente cu o cerere pentru modificarea parţială a ordinului, considerând că acesta este nelegal şi solicitând acordarea anumitor drepturi începând cu data de 22.12.20217.

Or, intimatul-reclamant, în perioada anterioară datelor indicate, a fost salarizat prin ordine care nu au fost contestate de acesta în privinţa datei de la care ar fi trebuit să beneficieze de anumite drepturi sau în privinţa neacordării anumitor drepturi.

Prin urmare, acesta a stat în pasivitate în privinţa pretenţiilor formulate în prezenta cauză până la data emiterii ordinului contestat.

Or, în condiţiile în care demersul său judiciar are o evidentă componentă materială, acesta urmărind să obţină unele drepturi salariale diferite faţă de cele obţinute deja, pentru o perioadă mai mare decât pentru cea pentru care respectivele drepturi au fost deja acordate, sau pentru o perioadă în care acesta nu a beneficiat de unele drepturi, este evident că rămânerea în nelucrare pentru o perioadă de mai mult de 3 ani nu poate rămâne nesancţionată doar pentru că a înţeles să atace un ordin de salarizare ulterior.

Altfel spus, reclamantului nu îi poate fi asigurată repunerea în termenul de acţiune prin recunoaşterea dreptului de a ataca ulterior un ordin de salarizare asupra unui aspect pe care ar acesta fi trebuit să îl sesizeze şi eventual să îl atace, cu privire la ordinele de salarizare anterioare.

Conchizând, recurenta invocă Decizia nr. 22/2019 privind examinarea recursului în interesul legii formulat de procurorul general al Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie ce face obiectul Dosarului nr. x/2019, din 24.06.2019, publicată în Monitorul Oficial nr. Partea I nr. 853 din 22 octombrie 2019.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate şi de prevederile legale incidente, Înalta Curte constată că recursul declarat de recurenta-pârâtă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este fondat, în limitele şi pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Reclamantul A., în calitate de judecător la Judecătoria Vişeu de Sus, în contradictoriu cu intimaţii Ministerul Justiţiei în calitate de ordonator principal de credite, Curtea de Apel Cluj în calitate de ordonator secundar şi Tribunalul Maramureş în calitate de ordonator terţiar de credite, a formulat contestaţie împotriva Ordinului de salarizare emis de Ministrul Justiţiei nr. 6245/C/2021 din 30.12.2021 solicitând instanţei să dispună revocarea/modificarea parţială a Ordinului sus menţionat, respectiv a art. 1 din actul administrativ, în sensul:

1. recalculării şi plăţii drepturilor salariale rezultate din aplicarea ordinului începând cu data de 01 august 2016 şi nu cu data de 30.12.2021, data emiterii ordinului contestat.

2. înlăturării plafonării instituite asupra indemnizaţiei lunare de încadrare şi a sporurilor urmare a aplicării prevederilor art. 38 alin. (6) şi art. 25 din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, acolo unde este cazul;

3. recalculării şi plăţii drepturilor salariale rezultate din punerea în executare a sentinţei civile nr. 148/17.02.2020 pronunţată de Tribunalul Vâlcea în dosarul nr. x/2018, prin care au fost obligaţi pârâţii Ministerul Justiţiei şi Curtea de Apel Ploieşti la recalcularea indemnizaţiilor de încadrare şi a celorlalte drepturi aferente luând în considerare coeficientul de multiplicare 19,00 DIICOT, începând cu data de 18 octombrie 2015 şi în continuare, pentru viitor şi la calcularea, plata şi alocarea sumelor necesare pentru fiecare lună, până la recunoaşterea efectivă a dreptului, a diferenţei dintre venitul la care reclamantul este îndreptăţit şi venitul efectiv plătit, sumă care va fi actualizată cu indicele de inflaţie şi la care se va aplica dobânda legală penalizatoare, calculată de la data exigibilităţii fiecărei obligaţii lunare de plată şi până la data plăţii efective.

Prin sentinţa recurată, instanţa de fond a respins:

- excepţiile lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei Curtea de Apel Cluj, a pârâtului Tribunalul Maramureş şi pârâtului Ministerul Justiţiei;

- excepţiile prescripţiei dreptului material la acţiune cu privire la stabilirea indemnizaţiei prin raportare la VRS de 605,225 şi plata drepturilor corespunzătoare şi a prematurităţii acţiunii, tardivităţii formulării plângerii prealabile, a inadmisibilităţii acţiunii şi a prescripţiei dreptului material la acţiune cu privire la stabilirea indemnizaţiei prin raportare la VRS de 605,225 şi plata drepturilor corespunzătoare, invocate de pârâtul Ministerul Justiţiei;

- excepţiile lipsei de interes şi lipsei de obiect a acţiunii în ceea ce priveşte stabilirea indemnizaţiei prin raportare la VRS de 605,225 şi plata drepturilor corespunzătoare, fără a fi afectate de aplicarea prevederilor art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017, pentru perioada ulterioară datei de 30.12.2021, invocate de pârâta Înalta Curte;

- a admis excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune pentru sume solicitate reprezentând diferenţe - sporuri şi acordarea coeficientului de multiplicare 19, anterioare datei de 09.05.2019, invocată de pârâţii Curtea de Apel Cluj, Tribunalul Maramureş, Ministerul Justiţiei;

Totodată, Curtea de apel a admis în parte acţiunea, a anulat în parte ordinul contestat, a obligat pârâtă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să emită un nou ordin de încadrare pentru reclamant cu o valoare de referinţă sectorială în cuantum de 605,225 RON începând cu data de 22.12.2017, iar din data de 01.01.2018, cu o valoare de referinţă sectorială în cuantum de 605,225 RON majorată cu 25 % conform art. 38 alin. (3) şi fără aplicarea dispoziţiilor art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017.

A obligat pârâtul Tribunalul Maramureş ca, în baza ordinului emis, să plătească reclamantului diferenţele dintre drepturile salariale acordate şi cele efectiv încasate pentru perioada ante-referită, actualizate cu indicele de inflaţie şi cu dobânda legală penalizatoare.

A respins în rest acţiunea (referitor la sporuri, prin solicitarea de depăşire a plafonului instituit de art. 25 din Legea nr. 153/2017 şi referitor la acordarea coeficientului de multiplicare 19).

Înalta Curte urmează să admită recursul formulat de pârâta Înalta Curte, să caseze în parte sentinţa recurată în ceea ce priveşte soluţionarea excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune referitoare la stabilirea indemnizaţiei prin raportare la VRS de 605,225 şi plata drepturilor corespunzătoare, precum şi cu privire la anularea parţială a Ordinului 6245/C/30.12.2021 şi să trimită cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe pentru soluţionarea acestuia; va menţine în rest sentinţa recurată.

2. Analiza motivelor de recurs

2.1. Analiza motivului de casare referitor la excepţia lipsei de interes şi lipsei de obiect a acţiunii

Recurenta-pârâtă a solicitat casarea în parte a hotărârii recurate şi, în rejudecare, admiterea excepţiei lipsei de interes şi de obiect a acţiunii, iar pe fond, respingerea acţiunii, ca lipsită de interes faţă de emiterea Ordinului nr. 959/12.04.2023 al Preşedintelui Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi a Ordinului Preşedintelui Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 2734/2023.

Cu privire la acest aspect, Înalta Curte are în vedere dispoziţiile art. 32 din C. proc. civ., potrivit cărora interesul trebuie apreciat la momentul formulării cererii sau al invocării apărării, faptul ca ulterior acesta nu mai subzista nefiind de natura sa atragă rămânerea fără obiect a cererii sau a apărării.

Prin Ordinul Ministrului Justiţiei nr. 6245/C/30.12.2021 s-a dispus ca, începând cu data emiterii acestuia, drepturile salariale ale judecătorilor din cadrul judecătoriilor, tribunalelor, tribunalelor specializate şi al curţilor de apel, precum şi ale asistenţilor judiciari să fie stabilite având în vedere valoarea de referinţă sectorială de 605,225 RON, cu respectarea prevederilor art. 38 alin. (6) şi ale art. 25 din Legea nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice

Prin Ordinul nr. 959/I/12.04.2023 al Preşedintelui Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a stabilit dispoziţia generală privind modul de salarizare a judecătorilor din cadrul judecătoriilor, tribunalelor, tribunalelor specializate şi curţilor de apel, prin stabilirea unor indemnizaţii de bază în raport cu valoarea de referinţă sectorială de 605,225 RON cu înlăturarea de la aplicare a dispoziţiilor art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare.

Ordinul s-a limitat exclusiv la înlăturarea aplicării dispoziţiilor art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017 în calcularea drepturilor salariale stabilite anterior prin raportare la valoarea de referinţă sectorială de 605,225 RON.

Prin Ordinul nr. 2734/1/2023 al Preşedintelui Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, s-a stabilit drepturile salariale ale judecătorilor din cadrul judecătoriilor, tribunalelor, tribunalelor specializate şi curţilor de apel, precum şi ale asistenţilor judiciari din cadrul, instanţelor judecătoreşti, calculate având în vedere valoarea de referinţă sectorială de 605,225 RON, conform Ordinului ministrului justiţiei nr. 6245/C din 30 decembrie 2021, se stabilesc, începând cu data intrării în vigoare a ordinului menţionat -30 decembrie 2021- fără a fi afectate de aplicarea prevederilor art. 38 alin. (6) din Legea-cadru privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice nr. 153/2017, cu modificările şi completările ulterioare".

Înalta Curte constată că cele două ordine ale Preşedintelui ÎCCJ fac referire expresă doar la stabilirea unor indemnizaţii de bază în raport cu valoarea de referinţă sectorială de 605,225 RON cu înlăturarea de la aplicare a dispoziţiilor art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, nu şi la aplicarea art. 38 alin. (3) din Legea 153/2017.

Or, raportat la aceste împrejurări, se constată că în mod corect s-a stabilit că cererea reclamantului nu este lipsita de interes şi nici de obiect. Astfel, acest motiv de recurs este nefondat.

2.2. Analiza motivului de casare referitor la excepţia prescripţiei dreptului la acţiune

Înalta Curte constată că aceste critici sunt fondate, impunându-se admiterea lor, casarea în parte a sentinţei şi trimiterea cauzei spre rejudecare

Înalta Curte reaminteşte că dreptul pretins încălcat prin modalitatea concretă de emitere a ordinului contestat este un drept salarial, supus aşadar termenului de prescripţie extinctivă de 3 ani, potrivit art. 171 din Codul muncii.

Din analiza considerentelor sentinţei atacate, rezultă că instanţa de fond a respins excepţia prescripţiei dreptului la acţiune prin raportare la principiul nediscriminării, fără a analiza susţinerile pârâtei referitoare la incidenţa în cauză a prevederilor 2517 şi 2526 C. civ., precum şi cele ale art. 171 Codul Muncii

Ca atare, Înalta Curte constată că neanalizarea apărărilor invocate de partea pârâtă sub acest aspect, ce echivalează cu necercetarea pricinii în fond, afectează hotărârea sub aspectul legalităţii potrivit motivului de recurs prevăzut de art. 488 pct. 6 C. proc. civ., iar, în absenţa motivării, dezlegările instanţei de fond nu pot fi cenzurate de instanţa de recurs, impunându-se, ca instanţa de casare să examineze apărările formulate prin întâmpinările depuse la dosar prin care au fost invocate excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune referitor la pretenţiile de acordare VRS 605,225 RON.

2.3. Analiza motivului de critică referitor la soluţia de obligare la emiterea ordinului individual de salarizare a intimatului-reclamant cu includerea majorării de 25% prevăzută de art. 38 alin. (3) lit. a) din Legea nr. 153/2017

Înalta Curte constată că aceste critici sunt fondate, impunându-se admiterea lor, casarea în parte a sentinţei şi reanalizarea petitului având ca obiect obligarea la reîncadrarea şi recalcularea indemnizaţiei şi a celorlalte drepturi de natură salarială ale reclamantului cu valorificarea majorării de 25% prevăzute de art. 38 alin. (3) din Legea nr. 153/2017.

În acest sens, Înalta Curte reţine că prin Decizia nr. 43/16.09.2024 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I nr. 1106 din 05 noiembrie 2024, s-a statuat cu titlu obligatoriu:

"127. Un argument subsidiar în susţinerea opiniei potrivit căreia cuantumul brut al indemnizaţiilor de încadrare, respectiv al salariilor de bază, compuse cu valoarea de referinţă sectorială de 605,225 RON, înmulţită cu un coeficient de multiplicare variabil, se majorează cu 25%, începând cu data de 1 ianuarie 2018, conform art. 38 alin. (3) lit. a) din Legea-cadru nr. 153/2017, faţă de nivelul acordat pentru luna decembrie 2017, în măsura în care personalul respectiv îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii, îl reprezintă şi faptul că, prin Ordinul nr. 105 din 29 martie 2023, emis de preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 304/2022 privind organizarea judiciară şi al dispoziţiilor art. 7 alin. (3) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu completările ulterioare, în vederea stabilirii drepturilor salariale ale judecătorilor din cadrul înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, s-a stabilit că, "începând cu data de 1 ianuarie 2018, judecătorii prevăzuţi în anexă, parte integrantă din prezentul ordin, vor fi salarizaţi prin acordarea valorii de referinţă sectorială în sumă de 605,225 RON, pentru intervalele de timp indicate în anexă în fiecare caz în parte ".

Ulterior, Ordinul nr. 105 din 29 martie 2023 a fost completat prin Ordinul nr. 114 din 11 aprilie 2023, în sensul că "drepturile salariale stabilite în conformitate cu Ordinul nr. 105 din 29 martie 2023 (...) se calculează cu luarea în considerare a dispoziţiilor art. 1 din Ordinul preşedintelui Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 5 din 16.01.2018", în timp ce art. 1 al acestui din urmă ordin, emis şi în baza art. 38 alin. (3) lit. a) din Legea-cadru nr. 153/2017, prevede că "începând cu data de 1.01.2018 cuantumul brut al indemnizaţiilor de încadrare/salariilor de bază (...) se majorează cu 25% faţă de nivelul acordat pentru luna decembrie 2017, fără a depăşi limita prevăzută la art. 25 al Legii-cadru nr. 153/2017, în măsura în care personalul îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii".

Or, atât timp cât prin Ordinul nr. 105 din 29 martie 2023, completat prin Ordinul nr. 114 din 11 aprilie 2023, acte administrative care se bucură de prezumţia de legalitate şi sunt executorii inclusiv cu privire la aspectul relevant din prezenta sesizare, respectiv aplicarea majorării cu 25% a cuantumului brut al indemnizaţiilor de încadrare, în temeiul art. 38 alin. (3) lit. a) din Legea-cadru nr. 153/2017, pentru o categorie profesională din cadrul familiei ocupaţionale defuncţii bugetare "Justiţie", majorare reliefată în anexele care fac parte din ordinele amintite, cu atât mai mult, în considerarea caracterului de generalitate a dispoziţiilor legale care reglementează majorarea salarială, caracter rezultat din identitatea de interpretare faţă de cea dată de către Curtea Constituţională prin Decizia nr. 794 din 15 decembrie 2016 majorărilor salariale prevăzute de Ordonanţa Guvernului nr. 10/2007, se impune a statua în sensul că, în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 38 alin. (3) din Legea-cadru nr. 153/2017, cuantumul brut al salariilor de bază, respectiv al indemnizaţiilor de încadrare din cadrul familiei ocupaţionale defuncţii bugetare "Justiţie ", stabilite prin raportare la valoarea de referinţă sectorială de 605,225 RON, se majorează, începând cu data de 1 ianuarie 2018, cu 25% faţă de nivelul acordat pentru luna decembrie 2017, în măsura în care personalul respectiv îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii.

130. In acelaşi timp însă este incontestabil că există ordonatori de credite/angajatori ai diferitelor categorii profesionale din cadrul familiei ocupaţionale "Justiţie" care au acordat deja majorarea salarială vizată, majorare care produce acelaşi efect al creşterii cu 25% a cuantumului brut al indemnizaţiilor de încadrare ori al salariilor de bază, indiferent dacă se aplică acestor componente salariate compuse prin înmulţirea coeficientului de multiplicare variabil cu valoarea de referinţă sectorială de 605,225 RON ori dacă se aplică unităţii de valoare referinţă sectorială de 605,225 RON din compunerea indemnizaţiilor de încadrare ori a salariilor de bază."

()"

"132. În aceste condiţii, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept subliniază că instanţele judecătoreşti învestite cu litigii de natura celor aflate pe rolul instanţelor de trimitere au obligaţia, în temeiul art. 22 din C. proc. civ., de a verifica în ce măsură, până la soluţionarea litigiilor, s-a procedat la majorarea cu 25% a cuantumului brut al indemnizaţiilor de încadrare, respectiv al salariilor de bază constituite cu valoarea de referinţă sectorială de 605,225 RON, majorare prevăzută de dispoziţia legală a cărei interpretare se solicită, ceea ce face ca aplicarea art. 38 alin. (3) lit. a) din Legea-cadru nr. 153/2017, în maniera interpretată prin prezenta decizie, să se realizeze doar în măsura în care angajatorii nu au acordat deja această majorare."

În aceste condiţii, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că instanţa de fond avea obligaţia, în temeiul art. 22 din C. proc. civ., de a verifica în ce măsură, s-a procedat la majorarea cu 25% a cuantumului brut al indemnizaţiilor de încadrare a reclamantului, respectiv al salariului de bază constituit cu valoarea de referinţă sectorială de 605,225 RON, majorare prevăzută de dispoziţia legală a cărei interpretare se solicită, ceea ce face ca aplicarea art. 38 alin. (3) lit. a) din Legea-cadru nr. 153/2017, în maniera interpretată prin Decizia nr. 43/16.09.2024 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, să se realizeze doar în măsura în care angajatorii nu au acordat deja această majorare.

Înalta Curte reţine că se impune a se verifica dacă, în privinţa intimatului - reclamant, s-a emis ordin individual de salarizare cu înlăturarea plafonării prevăzute de art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017, soluţia de casare şi trimitere a cauzei spre rejudecare justificându-se şi sub acest aspect.

În concluzie, apreciind că prin hotărârea pronunţată instanţa de fond a realizat o aplicare a prevederilor legale fără a dezlega şi aspectele arătate în paragrafele anterioare, Înalta Curte reţine incidenţa cazului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1), pct. 8 C. proc. civ. şi apreciază că se impune casarea sentinţei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe, soluţie de natură a nu priva părţile de un grad de jurisdicţie.

Justificarea acestei soluţii rezidă şi în împrejurarea că nedezlegarea antereferitelor aspecte de către prima instanţă împiedică instanţa de recurs să verifice caracterul fondat al restului motivelor de casare şi argumentelor invocate de recurentă prin calea de atac promovată, neputându-se realiza o analiză concretă a acestor aspecte, dată fiind interdependenţa dintre clarificarea chestiunilor evidenţiate anterior şi maniera de interpretare şi aplicare a normelor de drept incidente situaţiei de fapt deduse judecăţii în cauza pendinte.

Înalta Curte urmează să menţină în rest sentinţa recurată, constatând că este corectă soluţia de respingere a excepţiilor lipsei de interes şi lipsei de obiect a acţiunii, susţinerile recurentei cu privire la aceste aspecte fiind nefondate.

3. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru toate considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 497 C. proc. civ., va admite recursul formulat de pârâta Înalta Curte, va casa în parte sentinţa recurată în ceea ce priveşte soluţionarea excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune referitoare la stabilirea indemnizaţiei prin raportare la VRS de 605,225 şi plata drepturilor corespunzătoare, precum şi cu privire la anularea parţială a Ordinului 6245/C/30.12.2021. Va trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe pentru soluţionarea acestei excepţii şi va menţine în rest sentinţa recurată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de reclamanta Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie împotriva sentinţei civile nr. 2083 din 17 decembrie 2024 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII- a contencios administrativ şi fiscal.

Casează, în parte, sentinţa atacată.

Trimite cauza spre rejudecare cu privire la soluţionarea excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune referitoare la stabilirea indemnizaţiei prin raportare la VRS de 605,225 şi plata drepturilor corespunzătoare, precum şi cu privire la anularea parţială a Ordinului 6245/C/30.12.2021.

Menţine în rest dispoziţiile sentinţei atacate.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 09 octombrie 2025, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.