Damages for illegal inclusion of private property in public domain; limitation period under administrative litigation law

Şedinţa publică din data de 9 octombrie 2024

I. Circumstanţele cauzei:

I.1. Cererea de chemare în judecată:

Prin cererea înregistrată la data de 19.04.2022 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a -IX - a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul U.A.T. Municipiul Sfântul Gheorghe a solicitat obligarea pârâtei, în temeiul art. 19 din legea nr. 554/2004, la plata despăgubirilor constând în lipsa de folosinţă pentru imobilul proprietate a reclamantei A. situat în Municipiul Sfanţul Gheorghe, str. x, jud. Covasna, în care a funcţionat şi funcţionează şi în prezent Grupul Şcolar "Constantin Brâncuşi, ca şi efect a anularii definitive în dosarul nr. x/2014 a actului administrativ reprezentat de H.G nr. 975/2002, poziţiile 405 şi 408 din Anexa 2, despăgubirile fiind datorate începând cu data de 01.07.2013 şi până la data introducerii cererii de chemare în judecată, în cuantum evaluat provizoriu la suma de 856.275 euro, contravaloarea în RON la cursul BNR din ziua plăţii.

Prin cererea depusă la data de 18.05.2023,reclamantul a precizat cuantumul cererii de chemare în judecată în valoarea stabilită de expertul tehnic judiciar B. la pct. 9 din Raportul de expertiză depus la dosarul cauzei, respectiv suma de 36.071 euro, contravaloarea în RON la cursul BNR din ziua plăţii.

În subsidiar, a precizat obiectul cererii de chemare în judecată la suma de 178.194,35 RON menţionată de expert în raportul de expertiză, sens în care a solicitat obligarea pârâtului la plata acestei sume.

2. Hotărârea/Încheierea instanţei de fond

Prin încheierea de sedinţă din 30 septembrie 2022, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, a dispus următoarele:

A admis excepţia prescripţiei dreptului la acţiune cu privire la prejudiciul aferent perioadei 26.06.2013 - 17.04.2021.

A respins excepţia prescripţiei cu privire la perioada ulterioară datei de 18.04.2021 şi a stabilit termen pentru continuarea judecăţii la data de 25.11.2022 cu citarea părţilor.

Prin sentinţa nr. 1511 din 29 septembrie 2023, aceeaşi instanţă a admis acţiunea astfel cum a fost precizată, privind pe reclamantul A.-Uniunea Naţională a Cooperaţiei în contradictoriu cu pârâtul UAT Municipiul Sfântul Gheorghe şi a obligat pârâtul la plata către reclamant a sumei de 36.071 euro (echivalent în moneda la data plăţii) constând în contravaloarea lipsei de folosinţă a imobilului situat în Sfântu Gheorghe, judeţul Covasna pentru perioada 18.04.2021-aprile 2022.

Totodată, a admis cererea expertului de majorare a onorariului provizoriu, a dispus majorarea onorariului la suma de 7070 RON şi a stabilit obligaţia reclamantului de a achita în contul Biroului Local de Expertize de pe lângă Tribunalul Bucureşti diferenţa de onorariu de 3070 RON.

De asemenea, a obligat pârâtul la plata cheltuielilor către reclamant a cheltuielilor de judecată în sumă de 19109,11 RON constând în 300 RON taxa de timbru, 7070 RON onorariu expert şi 11739,11 RON onorariu avocat.

3. Cererea de recurs

Împotriva acestei hotărâri şi a încheierii din 30 septembrie, ambele pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs pârâta UAT Municipiul Sfântul Gheorghe, în condiţiile art. 483 C. proc. civ.

Invocând în drept dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., a solicitat admiterea recursului, casarea încheierii şi sentinţei atacate şi, în rejudecare, admiterea excepţiei prescripţiei dreptului la acţiune şi, în consecinţă, respingerea acţiunii ca fiind prescrisă. După prezentarea istoricului şi a contextului procesual, pârâta recurentă a arătat că instanţa de fond în mod greşit a admis acţiunea reclamantei în condiţiile în care solicitarea de despăgubire trebuia promovată ori împreună cu cererea principală, ori în termen de 1 an de la data când reclamanta A. a cunoscut naşterea, respectiv întinderea prejudiciului.

Se mai arată că art. 28 din Legea nr. 554/2004 consacră completarea legii speciale cu normele dreptului comun, respectiv C. civ. şi C. proc. civ.

Conform comentariilor din literatura de specialitate, termenul de prescripţie are durata de un an şi curge de la data la care reclamantul a cunoscut sau trebuia să cunoască întinderea pagubei, art. 19 preluând, în privinţa începutului prescripţiei extinctive, regulile generale din materia prescripţiei dreptului la acţiune, şi anume ale art. 2.523 din Noul C. civ.

Pe fondul cauzei a arătat că instanţa de fond la constatarea prejudiciului, în mod nejustificat, nu a luat în considerare şi nu a pus în discuţiune cele arătate de municipiu, şi anume faptul că în imobilul situat în Sfântu Gheorghe, str. x funcţionează Grupul Şcolar "Constantin Brâncuşi", Liceul Tehnologic "Constantin Brâncuşi" prin actuala denumire, instituţie de învăţământ parte din sistemul naţional de învăţământ, care constituie un serviciu de interes public.

În opinia recurentei-pârâte, aspectul menţionat anterior era foarte important să fie tranşată când a fost stabilit culpa municipiului respectiv prejudiciul creat, prin raportarea acestora la dispoziţiile art. 112 alin. (6) din Legea nr. 1/2011 a educaţiei naţionale referitoare la schimbarea destinaţiei bazei materiale şi a terenului folosit de instituţiile de învăţământ (Lege în vigoare la data formulării întâmpinării).Consiliul Popular Judeţean Covasna prin Decizia nr. 78/1972 privitoare la dezmembrarea şi transmiterea unei suprafeţe de teren A., pentru nevoile Centrului şcolar Cooperatist - Sfântu Gheorghe, în oraşul Sfântu Gheorghe, iar prin art. 3 impune în sarcina acestuia construirea pe terenul transmis o şcoală cu 8 săli de clasă şi laboratoare.

Prin urmare, menţinerea destinaţiei imobilului în instituţie de învăţământ, instituţie ce nu generează venituri şi în urma cărei activitate nu se poate aştepta la nişte câştiguri materiale, aceste instituţii ale statului nefiind înfiinţate cu acest scop, trebuia să fi fost tranşată în cursul deliberărilor de căttre instanţa de fond când a constatat prejudiciul respectiv culpa municipiului.

Luând în considerare prevederile actelor normative sus menţionate, structura precum şi modul de edificare a clădirii, raportate la faptul că A. nu ar fi avut o reală posibilitate de a închiria imobilul altor entităţi, persoane juridice sau fizice, se concluzionează astfel că reclamanta nu numai că nu a suferit un prejudiciu anume în lipsa folosinţei imobilului, ci într-un mod indirect a beneficiat în urma faptului că Municipiul Sfântu Gheorghe ca şi un bun gospodar a reabilitat, a ocrotit şi a conservat într-un mod corespunzător, faptic a "ţinut în viaţă" procesul educaţional precum şi clădirile din speţă.

4. Apărările părţilor în recurs

Intimata-reclamantă, prin întâmpinarea formulată, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, şi menţinerea sentinţei atacate, ca fiind legală şi temeinică.

În esenţă, a susţinut că, în ceea ce priveşte criticile referitoare la soluţia instanţei de fond, reţinută prin încheierea din 16 septembrie 2022, privind prescripţia sunt neîntemeiate, întrucât instanţa de fond a respins doar parţial excepţia prescripţiei, reţinând că, raportat la dispoziţiile art. 19 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, pentru intervalul de timp de un an anterior introducerii cererii de chemare în judecată, nu a fost împlinit termenul prescripţiei extinctive.

S-a mai arătat că aspectele invocate în cererea de recurs, respectiv aspecte netranşate de instanţa de fond cu privire la fondul cauzei, nu pot fi subsumate motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., întrucât se solicită instanţei de recurs să reevalueze probele din dosar ori starea de fapt.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Analizând recursul prin prisma actelor şi lucrărilor dosarului, a criticilor formulate şi a exigenţelor stabilite prin art. 488 din C. proc. civ., şi ţinând seama de prevederile art. 499 din C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

În cadrul primelor critici, recurenta expune pretinse greşeli de judecată ale instanţei de fond, susţinând, în esenţă, că în mod greşit i s-a respins excepţia prescripţiei dreptului la acţiune invocată prin întâmpinare, pe motiv că, la data introducerii acţiunii în anulare, respectiv, 12.09.2014, reclamanta a cunoscut întinderea presupusei pagube, astfel că acţiunea este prescrisă şi pentru perioada acordată prin sentinţa recurată, 18.04. 2021- aprilie 2022.

Criticile se dovedesc a fi nefondate.

Prin sentinţa/încheierea care fac obiect de critică în recurs, curtea de apel a admis excepţia prescripţiei dreptului la acţiune cu privire la prejudiciul aferent perioadei 26.06.2013 - de 17.04.2021 şi a respins excepţia prescripţiei cu privire la perioada ulterioară datei de 18.04.2021.

În considerentele încheierii recurate s-au reţinut în mod expres, prevederile art. 19 din Legea nr. 554/2004 . Calea procesuală reglementată prin art. 19 este una de excepţie, la care ar trebui să se recurgă numai atunci când reclamantul nu avea, în mod rezonabil, posibilitatea să cunoască întinderea pagubei încă de la momentul formulării acţiunii în anularea actului administrativ, în cadrul termenelor prevăzute de art. 11 din Legea nr. 554/2004.

Motivul pentru care instanţa de fond a respins excepţia invocată a fost argumentat de în sensul că reclamanta a cunoscut începând cu data de 26.06.2013 prejudiciul care i-a fost produs, prin lipsa de folosinţă a imobilului proprietatea sa pentru fiecare interval de timp care s-a scurs de la acea dată, astfel că pentru prejudiciul produs între data de 26.06.2013 şi data de 18.04.2021 termenul de prescripţie s-a împlinit. Cu privire la restul intervalului de timp respectiv 18.04.2021 (1 an anterior introducerii acţiunii) -18.04.2022 (data introducerii acţiunii) instanţa a constatat că este respectat termenul de introducere a acţiunii stabilit de art. 19 din Legea 554/2004.

Este de precizat că acţiunea întemeiată pe prevederile art. 19 din Legea contenciosului administrativ este esenţial legată de parcurgerea concomitentă sau anterioară a unui proces deferit justiţiei (în faţa unei instanţe de judecată), prin care persoana vătămată obţine confirmarea nelegalităţii conduitei administraţiei, concluzie formulată şi în considerarea Deciziei nr. 22/2019 pronunţată în recurs în interesul legii de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie,

Ca atare, afirmaţiile recurentei-pârâte nu au susţinere legală, în condiţiile în care intimata-reclamantă nu era obligată să formuleze cererea de acordare a despăgubirilor în cadrul procesului având ca obiect anularea actului administrativ, având posibilitatea de a formula o astfel de cerere şi pe cale separată, conform dispoziţiilor art. 19 din Legea 554/2004.

În ceea ce priveşte motivul de recurs prin care se susţine încălcarea dispoziţiilor de drept material referitoare la reţinerea şi stabilirea prejudiciului, în condiţiile art. 19 raportat la art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, sunt de reţinut următoarele.

Cu titlu preliminar, se impune a sublinia faptul că, din cuprinsul cererii de recurs rezultă că anumite critici vizează modul de interpretare a materialului probator de către instanţa care a pronunţat hotărârea recurată, cu consecinţa reevaluării situaţiei de fapt. Aceste critici nu se încadrează în motivele de nelegalitate reglementate expres şi limitativ de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. şi, ca atare, nu pot forma obiect al analizei instanţei de recurs deoarece, în actuala reglementare, permite reformarea unei hotărâri în recurs numai pentru motive de nelegalitate, nu şi de netemeinicie.

Prin urmare, criticile care tind la reevaluarea probelor şi schimbarea situaţiei de fapt, reţinută în etapa procesuală anterioară, reprezintă aspecte de netemeinicie care nu vor face obiect al controlului judiciar în recurs, deoarece dezvoltarea unor atare motive de recurs nu se încadrează în cazurile de nelegalitate expres şi limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Înalta Curte reţine că instanţa de judecată a fost învestită cu o cererea de despăgubire, constând în lipsa de folosinţă pentru imobilul proprietate a reclamantei A. situat în Municipiul Sfanţul Gheorghe, str. x, jud. Covasna, în care a funcţionat şi funcţionează şi în prezent Grupul Şcolar Constantin Brâncuşi, ca şi efect a anularii definitive în dosarul nr. x/2014 a actului administrativ reprezentat de H.G nr. 975/2002, poziţiile 405 şi 408 din Anexa 2, despăgubirile fiind datorate începând cu data de 01.07.2013 şi până la data introducerii cererii de chemare în judecată, în cuantum evaluat provizoriu la suma de 856.275 euro, contravaloarea în RON la cursul BNR din ziua plăţii.

Recurenta-pârâtă şi-ar fi manifestat intenţia de a cumpăra de la reclamant imobilul, astfel că, până la încheierea unui contract de vânzare-cumpărare, s-a stabilit ca imobilul să fie folosit de pârât în schimbul plăţii unei chirii de 1000 euro lunar, însă, ulterior datei de 26.06.2013, acesta a invocat drepturi proprii asupra imobilului (includerea bunurilor în domeniul public al unităţii administrativ teritoriale prin HCL nr. 74/1999 respectiv H.G. nr. 975/2002.

Pornind de la aspectele reţinute de către judecătorul fondului, reiese că, prin sentinţa civilă nr. 47 din 09.01.2019 pronunţată în dosarul nr. x/2014 Curtea de Apel Bucureşti a admis acţiunea reclamantei Uniunea Naţională a Cooperaţiei de Consum - A. în contradictoriu cu pârâţii Guvernul României şi Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Sfântu Gheorghe şi a anulat în parte H.G. nr. 975/2002 respectiv poziţiile 405 şi 408 din anexa 2 privind atestarea domeniului public al judeţului Covasna.

Recursul formulat împotriva acestei sentinţe a fost respins de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal prin decizia nr. 4814/19.10.2021.

Aşadar, acest imobil a fost cuprins în anexa 2 la H.G. nr. 975/2002, poz 405 şi 408, act anulat în mod definitiv.

Nelegalitatea includerii imobilului în anexa 2 la H.G. nr. 975/2002 a fost constatată definitiv prin sentinţa civilă nr. 47 din 09.01.2019 pronunţată în dosarul nr. x/2014 Curtea de Apel Bucureşti, definitivă prin decizia nr. 4814/19.10.2021 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal.

În plus, includerea bunului imobil în anexa 2 la H.G. nr. 975/2002, s-a realizat cu nerespectarea art. 3, art. 6 şi art. 7 din Legea 213/1998 şi cu ignorarea dreptului de proprietate al reclamantei, drept care era înscris în cartea funciară.

În aceste condiţii, între părţi a existat litigiul care a făcut obiectul dosarului, înregistrat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a-VIII-a contencios administrativ şi fiscal, dosarul nr. x/2014.

În ceea ce priveşte prejudiciul cauzat, aşa cum corect a reţinut instanţa fondului, acesta este reprezentat de lipsirea reclamantului de dreptul său asupra imobilului situat în Sfântu Gheorghe, judeţul Covasna.

Din concluziile raportului de expertiză tehnică efectuat în cauză a reieşit că pentru perioada 18.04.2021- aprilie 2022 contravaloarea lipsei de folosinţă a imobilului este de 36.071 euro respectiv 178.194,35 RON, sub aspectul întinderii prejudiciului.

În acest context, dispoziţiile art. 1381 alin. (1) C. civ. stabilesc că orice prejudiciu dă dreptul la reparaţie, iar dispoziţiile art. 1385 alin. (3) C. civ. stabilesc că despăgubirea trebuie să cuprindă pierderea suferită de cel prejudiciat, câştigul pe care în condiţii obişnuite el ar fi putut să îl realizeze şi de care a fost lipsit.

În ceea ce priveşte existenţa legăturii de cauzalitate, judecătorul fondului a punctat că faptul generator al prejudiciului este reprezentat de includerea nelegală a imobilului situat în Sfântu Gheorghe, judeţul Covasna, în anexa 2 la H.G. nr. 975/2002 care cuprinde bunurile imobile din domeniul public al Municipiului Sfântu Gheorghe.

Or, din interpretarea coroborată a art. 8 şi art. 19 din Legea nr. 554/2004, aceasta condiţie suplimentară presupune ca partea care se prevalează de hotărârea judecătorească de anulare a actului administrativ este partea care a actionat în acest sens, dovedindu-şi vătămarea proprie, produsă de emiterea actului.

În ceea ce priveşte cheltuielile de judecată solicitate în recurs de către intimata reclamantă, se constată că acestea sunt reprezentate de onorariul de avocat în sumă de 11.830,74 RON şi nu pot fi apreciate ca fiind vădit disproporţionate în raport cu valoarea sau complexitatea cauzei ori cu activitatea desfăşurată de avocat, ţinând seama şi de circumstanţele cauzei, conform art. art. 451 alin. (2) C. proc. civ. Acestea sunt corespunzătoare formulării întâmpinării în recurs şi prezenţei la termenul de dezbateri şi concluzii.

În temeiul art. 453 alin. (1) C. proc. civ. va obliga recurenta-pârâtă UAT Municipiul Sfântul Gheorghe la plata sumei de 11.830 RON către intimata -reclamantă A., reprezentând cheltuieli de judecată.

Aşa fiind, pentru considerentele arătate, în raport de dispoziţiile art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a respinge recursul declarat de pârâta UAT Municipiul Sfântul Gheorghe, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de recurenta-pârâtă UAT Municipiul Sfântul Gheorghe împotriva încheierii de şedinţă din 30 septembrie 2022 şi a sentinţei civile nr. 1511 din 29 septembrie 2023, ambele pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Obligă recurenta-pârâtă UAT Municipiul Sfântul Gheorghe la plata sumei de 11.830 RON către intimata -reclamantă A., reprezentând cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, astăzi, 9 octombrie 2024.